Unii critici ai Islamului l-au defăimat pe Profet, susținând că a fost un libertin pe care îl interesa doar propriile nevoi. L-au acuzat ca fi având un caracter josnic, lucru incompatibil cu virtutea, cu faptul că a fost Profet și Ultimul Mesager al lui Dumnezeu, precum și cel mai bun model pe care l-ar putea urma umanitatea. Dar, cu toate acestea, bazându-ne pe biografiile ușor de obținut și pe scrierile și acțiunile lui autentificate, este foarte clar că el a dus cea mai disciplinată viață și căsătoriile lui au făcut parte din numeroasele poveri pe care le-a trebuit duce ca fiind Ultimul Mesager al Lui Dumnezeu.
Motivele pentru care s-a căsătorit de atâtea ori, variază. Însă, toate au ținut de rolul său ca lider al comunității musulmane și cu responsabilitatea de a ghida noii musulmani spre normele și valorile Islamului.
Când Mohamed (s.a.a.w.s) a împlinit vârsta de 25 de ani, înainte de a fi trimis spre următoarea sa misiune, el s-a căsătorit cu Khadija, prima lui soție. Fiind dat mediul cultural înconjurător, fără a lua în considerare faptul că era tânăr, este remarcabil cum s-a bucurat de o perfectă castitate, integritate și încredere. Imediat după ce a fost chemat la Profetism, și-a făcut foarte mulți dușmani, care nu au ezitat să îl calomnieze- și nu o dată au fost persoane care au inventat lucruri rele despre el.
Căsătoria cu Khadija, care era cu 15 ani mai mare decât el, a fost una excepțională atât în ochii Profetului cât și în ochii lui Dumnezeu. Timp de 23 de ani, viața lor a fost o perioadă neîntreruptă de fericire și fidelitate perfectă. În al 8-lea an de Profetism, ea a murit, lăsându-l pe Profet unicul părinte al copiilor timp de 4-5 ani. Chiar și inamicii lui sunt forțați să recunoască faptul că în tot acest timp Mohamed (s.a.a.w.s) nu poate fi acuzat de nici o abatere de la moralitate. Profetul nu a mai avut vreo altă soție în timpul vieții Khadijei, deși opinia publică i-ar fi permis să facă acest lucru. Când a început să se căsătorească și cu alte femei, el trecuse deja de vârsta de 55 de ani, atunci când nu mai există foarte mult interes și dorință pentru căsătorie.[1]
Cum ar fi putut un Profet fi poligam? Această întrebare este pusă doar de cei care nu cred în religie, sau de evrei și creștini. În ceea ce privește prima variantă, aceștia nu au nici un drept să reproșeze ceva celor care urmează o anumită religie. Propriul lor comportament cu sexul opus nu demonstrează decât dorințele lor, indiferent de ceea ce ar spune. Ei nu se îngrijorează de consecințele unor asemenea legături, de faptul că ar putea rezulta copii și cum comportamentul lor libertin îi afectează pe cei tineri. Văzându-se liberi, aderă la practici ca homosexualitatea, iar mai limitat incestul, pedofilia și parteneri de sex masculin sau feminin multipli (ceea ce face ca părintele copilului să fie necunoscut). Asemenea oameni îl critică pe Profet doar pentru a-i coborî pe ceilalți la nivelul lor.
Evreii și creștinii care îl atacă pe Profet din cauza poligamiei, o fac din ură și gelozie față de Islam. Aceștia uită că marii patriarhi evrei, numiți Profeți în Biblie și în Coran sunt venerați de credincioșii acestor trei religii, au practicat poligamia la o scară mult mai mare decât Profetul (s.a.a.w.s).[2]
Poligamia nu a originat de la musulmani. În cazul Profetului (s.a.a.w.s), această practică are o mai mare importanță decât pot crede unii oameni. Într-un anumit aspect, Profetul trebuia să fie poligam pentru a transmite Sunna (statutul și normele legilor islamice). Islamul se ocupă de viața privată a oricărei persoane, iar relații private cu soțiile nu puteau fi ocolite. Deci, trebuiau fi femei care să le ghideze pe celelalte în conducerea acestor relații. Femeile caste din locuința Profetului erau responsabile cu explicarea acestor norme și reguli din aceste sfere private, celorlalți musulmani.
Unele dintre căsătoriile Profetului (s.a.a.w.s) au fost încheiate pentru anumite scopuri:
Soțiile lui erau atât tinere, de vârstă medie, dar și bătrâne, iar normele Islamului puteau fi exemplificate în concordanță cu relația dintre diferite stagii și experiențe ale vieții. Aceste lucruri au fost învățate și aplicate în primul rând în căminul Profetului și apoi transmise celorlalți musulmani de către soțiile lui.
Fiecare soție făcea parte dintr-un trib sau clan diferit, iar acest lucru i-a permis Profetului să stabilească relații de rudenie prin intermediul comunității musulmane ce se răspândea foarte rapid. Acest lucru a făcut posibil ca atașamentul oamenilor de Profet să se răspândească printre musulmani, creând astfel și asigurând egalitatea oamenilor în cel mai practic mod, bazat pe religie.
Toate soțiile Profetului, atât în timpul vieții lui cât și după, au dat dovadă de multă supunere la Islam și au contribuit la a aduce beneficii. Ele au dus mai departe mesajul lui clanurilor lor: experiența lăuntrică și exterioară, calitățile și credința omului a cărei viață reprezintă materializarea Coranului-Islamul aplicat. În acest fel, toți musulmanii au învățat despre Coran, hadis, interpretări ale Coranului și comentarii, jurisprudența islamică, astfel devenind conștienți de natura și esența Islamului.
Prin căsătoriile sale, Profetul a stabilit legături de rudenie prin Arabia. Acest lucru i-a oferit libertatea de a călători și de a fi acceptat ca membru în fiecare familie. Deoarece ei îl priveau ca pe unul de al lor, simțeau că pot merge la el direct pentru a-l întreba despre această viață și cea care va urma.Triburileau avut beneficii de pe urma atașării de el: se considerau norocoși și mândri că puteau avea o relație cu el-Umaiazii (prin Umm Habiba), Hashimiții (prin Zaynab bint Jahsh) și Bani Makhzum (prin Umm Salama).
Ceea ce am afirmat până acum sunt lucruri generale și ar fi putut fi aplicabile tuturor Profeților. Acum vom sublinia condiția Ummahat al-Mu”minin (Mamele credincioșilor):
Khadija a fost prima soție a Profetului (s.a.a.w.s). După cum am menționat mai sus, ea s-a măritat cu el înainte ca lui să îi fie dăruit Profetismul. Deși era cu 15 ani mai mare decât el, ea a dat naștere tuturor copiilor lui, cu excepția lui Ibrahim, care nu a supraviețuit. Khadija era de asemenea și prietena lui, îi împărtășea toate înclinațiile și idealurile. Mariajul lor a fost binecuvântat, căci ei au trăit în armonie timp de 23 de ani. Ea era cea care îi era aproape mereu și îl ajuta în fiecare moment, în fiecare încercare și persecuție primită de la necredincioșii Mecani. El a iubit-o foarte mult și în timpul vieții ei nu s-a căsătorit cu altă femeie.
Căsătoria reprezintă idealul intimității, al prieteniei, al respectului reciproc, al ajutorului și al consolării. Deși loial și credincios soțiilor lui, el nu a uitat-o niciodată pe Khadija și sublinia virtuțile și meritele sale cu orice ocazie. Profetul (s.a.a.w.s) nu s-a căsătorit cu altă femeie decât după 4 sau 5 ani de la moartea Khadijei. Până în acel moment, el le-a fost atât mamă cât și tată copiilor lui, oferindu-le mâncare și provizii în fiecare zi, dar rezolvându-le și problemele și greutățile cu care se confruntau. A presupune că un asemenea om a fost libertin și condus de dorințe sexuale, este un lucru fără sens.
A’isha a fost fiica lui Abu Bakr, cel mai bun prieten și urmaș credincios al Profetului. Unul dintre primii care s-au convertit la Islam, Abu Bakr a sperat dintotdeauna să cimentuiască relația lui cu Profetul printr-o căsătorie. Căsătorindu-se cu A’isha, Profetul a oferit cea mai mare curtoazie și onoare unui om cu care împărțise cele bune și cele rele, la bine și la rău. În acest fel A’isha și Abu Bakr au acumulat distincția de a fi apropiați atât fizic cât și psihic de Profet (s.a.a.w.s).
A’isha s-a dovedit a fi o femeie foarte inteligentă și înțeleaptă, pentru că ea deținea atât temperamentul cât și natura de a transmite mai departe misiunea Profetului (s.a.a.w.s). Prin căsătoria cu Mohamed (s.a.a.w.s), s-a pregătit de pentru a fi un ghid spiritual și profesoară tuturor femeilor- ea devenind cel mai bun student și discipol al Profetului. Datorită lui, asemenea multor altor musulmani binevucântați al acelor timpuri, talentul și capacitățile sale au fost supuse unei maturizări și perfecționări astfel încât să îi ofere ocazia de a-l acompania spre locul fericirii, atât în calitate de soție , dar și de studentă.
Viața și serviciul adus Islamului arată că o asemenea persoană excepțională a fost demnă de a fi soția Profetului. Ea a fost una dintre autoritățile hadisului, un comentator extraordinar al Coranului și o expertă distinsă a legilor islamice. Aceasta reprezenta cel mai bine calitățile interioare și exterioare și experiențele Profetului. Din acest motiv i s-a arătat Profetului în vis că se va căsători cu A’isha. Astfel, atunci când era doar un copil inocent ce nu știa nimic despre afacerile lumești, a fost acceptată în căminul Profetului pentru a fi pregătită pentru tot ceea ce urma să se întâmple.
Umm Salama, care făcea parte din clanul Makhzum, a fost mai întâi măritată cu verișorul ei. Cuplul a îmbrățișat Islamul chiar de la începuturile lui și au emigrat spre Abisinia pentru a evita persecuțiile. După întoarcerea lor, au migrat în Medina. Soțul ei a participat la multe lupte și a murit după ce a fost grav rănit în Bătălia de la Uhud. Fiind conștienți de nevoile și suferința ei ca văduvă cu copii, atât Abu Bakr cât și Umar au cerut-o în căsătorie pentru a o sprijini. Ea i-a refuzat, spunând că nimeni nu este mai bun decât defunctull ei soț.
La puțin timp după acest eveniment, Profetul a cerut-o în căsătorie. Acest lucru este normal, căci această femeie nu s-a înlăturat niciodată de la sacrificii și suferință pentru Islam. Acum că era singură, după ce trăise atâția ani în cel mai nobil clan din Arabia, nu trebuia neglijată. Luând în considerare evlavia, sinceritatea și suferința ei, ea merita cu desăvârșire să fie ajutată. Căsătorindu-se cu ea, Profetul (s.a.a.w.s) a făcut un lucru ce mereu îl realiza: împrietenindu-se cu cei ce nu aveau prieteni, sprijinindu-i pe cei fără sprijin și protejându-i pe cei descoperiți. Aflându-se în acea situație, nu era o cale mai bună de a o ajuta.
Umm Salama era de asemenea inteligentă și învăța repede. Deținea toate capacitățile de a deveni ghid spiritual și învățătoare. Când Profetul a luat-o sub protecția lui, ea era noua studentă în școala cunoașterii și a ghidării, căreia toate femeile îi vor fi fost recunoscătoare. Deoarece Profetul (s.a.a.w.s) ajunsese la vârsta de 60 de ani, căsătorindu-se cu o femeie văduvă cu copii și asumându-și toate cheltuielile și responsabilitățile incluse, acest fapt nu ar putea fi văzut decât ca un act de compasiune ce merită admirația noastră în fața rezervelor lui interminabile de umanitate.
Umm Habiba a fost fiica lui Abu Sufyan, primul și cel aprig dușman al Profetului, precum și susținător al politeismului și idolatriei mecane. Cu toate acestea, fiica lui a fost una dintre primii musulmani. Ea a emigrat către Abisinia cu soțul ei, unde el a renunțat la credința lui și a îmbrățișat Creștinismul. Deși separată de soțul ei[3], ea a rămas supusă Islamului. La puțin timp după asta, soțui ei a decedat, iar ea a fost lăsată singură în exil.
Companionii, în acele timpuri puțini la număr și incapabili să își ducă existența, nu au putut fi de mare ajutor. Deci, care erau opțiunile ei ? S-ar fi putut converti la Creștinism și în acel fel să primească ajutor și de asemenea s-ar fi putut întoarce la casa tatălui ei, în acele momente un câmp de luptă împotriva Islamului. Ea ar fi putut merge din casă în casă ca o cerșetoare, dar iarăși aceasta este o opțiune la care nu ar fi recurs. Fiind membră a celei mai nobile și bogate familii din Arabia, ea nu ar fi făcut aceste lucruri pentru a nu-și face de rușine familia.
Dumnezeu a recompensat-o pe Umm Habiba pentru exilul său într-un mediu instabil printre oameni de rase și religii diferite și datorită disperării în fața abjurării soțului ei și a morții lui, aranjând ca Profetul să se căsătorească cu ea. Aflând de suferința ei, Profetul i-a trimis o cerere în căsătorie prin intermediul regelui Negus. Această acțiune nobilă și generoasă este o dovadă practică a versetului: Nu te-am trimis Noi ca Salvator al creației ? (21:107)
Umm Habiba a făcut parte din căminul Profetului ca soție și studentă și a contribuit foarte mult la viața morală și spirituală a celor care învățau de la ea. Această căsătorie a fost legătura dintre familia puternică a lui Abu Safyan și căminul Profetului, iar acest lucru a făcut ca membrii ei să își re-evalueze atitudinile. Este de asemenea corect să observăm influența acestei căsătorii, înafara granițelor familiei lui Abu Sufyan până la Umiazi în general, care au condus musulmanii timp de aproape un secol. Acest clan, ai cărui membri erau cei mai fanatici în ura împotriva Islamului, a produs unii dintre cei mai renumiți războinici, luptători, administratori și guvernanți. Fără îndoială, această căsătorie a fost cea care a produs această schimbare , căci generozitatea Profetului și măreția sufletului său, i-a copleșit.
Zaynab bint Jahsh a fost o doamnă care s-a născut într-o familie nobilă și a fost rudă cu Profetul. Ea era o femeie cu o pietate deosebită, care ținea post foarte mult și care îi ajuta pe săraci. Când Profetul a aranjat ca ea să se căsătorească cu Zayd, un fost sclav african pe care acesta l-a adoptat ca și fiu al său, familia lui Zaynab, dar și ea însăși au fost reticenți deoarece ei sperau ca ea să se căsătorească cu Mohamed. Dar când aceștia și-au dat seama că Profetul a luat o hotărâre diferită, ei au fost de acord cu această căsătorie din dragoste pentru Profet și autoritatea sa.
Zayd a fost un copil însclăvit în timpul unui război între triburi. Khadija, care l-a cumpărat, i l-a oferit Profetului ca dar când s-a căsătorit cu el. Mohamed l-a eliberat imediat și l-a adoptat ca fiul al lui. El a insistat asupra acestei căsătorii pentru a stabili și a întări egalitatea între musulmani și pentru a învinge prejudecățile arabe împotriva sclavilor cum că cei eliberați nu se puteau căsători cu femei libere.
Mariajul a fost unul nefericit. Zaynab cea nobilă era un bun musulman, de o calitate excepțională. Zayd cel eliberat a fost printre primii care au îmbrățișat Islamul și era și el un bun musulman. Amândoi l-au iubit și s-au supus Profetului, dar nu formau un cuplu compatibil. Zayd l-a rugat în câteva rânduri pe Profet să le permită să divorțeze, dar cu toate acestea el l-a rugat să mai aibă răbdare și să nu divorțeze imediat.
Dar într-o zi, Gabriel a primit Revelația Divină conform căreia mariajul Profetului cu Zaynab era prescris deja: Ți-am destinat-o ție (33:37).[4] Această comandă a fost una dintre cele mai severe încercări la care a fost supus Profetul, una dintre multele care aveau să se întâmple, căci el trebuia să încalce un tabu social. Cu toate acestea, el trebuia să facă acest lucru de dragul lui Dumnezeu. A’isha a spus mai târziu: ” Dacă Mesagerul ar fi încercat să suprime această parte a Revelației, în mod sigur ar fi suprimat acest verset.”[5]
Înțelepciunea Divină a făcut ca Zaynab să devină parte a căminului Profetului, și astfel a fost pregătită pentru a ghida și lumina ceilalți musulmani. În rolul de soție aceasta s-a dovedit a fi demnă de noua ei poziție fiind mereu conștientă de responsabilitățile pe care le avea și pe care le-a îndeplinit.
Înainte de Islam un copil adoptat a fost considerat copil natural. De aceea, fiul adoptiv al soției a fost considerat ca fiind fiul natural al soției lui. Conform versetului Coranic foste „soții ale fiilor voștri vă sunt interzise”- lucru interzis în mariaje. Dar această interzicere nu se aplică și fiilor adoptivi, căci între aceștia și mamele adoptive nu există nici o legătură de sânge. Ceea ce nouă ni se pare normal acum, nu li se părea la fel oamenilor în trecut. Acest tabu între triburi a fost distrus în momentul în care a avut loc această căsătorie, așa cum a intenționat Dumnezeu.
Pentru a deține o autoritatea de necontestat în fața viitoarelor generații, Profetul a trebuit să distrugă acel tabu personal. Aceasta este încă o dovadă a credinței adânci pe care o avea și a eliberat oamenii dintr-o ficțiune legală ce umbrea realitatea biologică, naturală.
Juwayriya bint Harith, fiica lui Harith, șeful clanului Bani Mustaliq învins, a fost capturată în timpul unei campanii militare. A fost ținută cu ceilalți membri ai familiei ei, dar și cu oamenii de rând ai clanului. A suferit foarte mult când a fost luată de Profet, deoarece rudele ei pierduseră totul iar ea simțea o ură imensă pentru musulmani. Profetul i-a înțeles mândria distrusă și demnitatea pierdută, si cel mai important, a știut cum să rezolve probleme în mod eficient. El s-a oferit să-i plătească recompensa, să o elibereze și s-a oferit să se căsătorească cu ea.
Când clanurile Ansar și Muhajirun au aflat că Bani Mustaliq erau înrudiți cu Profetul prin această căsătorie, au eliberat cam 100 de familii care nu fuseseră încă răscumpărate.[6] Un trib atât de onorabil nu putea rămâne în sclavie; astfel au fost cucerite inimile poporului lui Juwayriya, iar acele 100 de familii au binecuvântat acea căsătorie. Prin compasiunea și generozitatea de care dădea dovadă, Profetul a transformat o înfrângere a câtorva într-o victorie pentru toți, iar disprețul în prietenie și fericire.
Safiyya bint Huyayy a fost fiica șefului tribului evreu Khaybar care i-a convins pe Bani Qurayza să rupă tratatul cu Profetul. Din primele sale zile a văzut cum familia și rudele ei se opuneau Profetului. Ea își pierduse tatăl, fratele și soțul în lupte împotriva musulmanilor, fiind capturat într-un final.
Atitudinile și acțiunile familiei ei au hrănit înăuntrul ei un sentiment de răzbunare. Dar, cu 3 zile înainte ca Profetul să ajungă la Khaybar, a visat că o lună extrem de strălucitoare venea dinspre Medina, mișcându-se spre Khaybar, și într-un final ajung în brațele ei. Ea a afirmat mai târziu: „Atunci când am fost capturată am sperat că visul meu va deveni realitate. ” Când a fost adusă în fața Profetului precum captivă, el a eliberat-o și i-a oferit posibilitatea de a rămâne evreică și de a se întoarce la oamenii săi, sau de a se converti la Islam și de a deveni soția lui. ” L-am ales pe Dumnezeu și pe Mesagerul Lui”, a spus ea. La puțin timp după aceasta, ei s-au căsătorit.
Dusă în căminul Profetului, ea a fost martora rafinamentului și curtoaziei musulmanilor. Atitudinea ei asupra experiențelor din trecut s-a schimbat și a ajuns să aprecieze onoare ce i-a fost dăruită de a deveni soția Profetului. Atitudinea multor evrei s-a schimbat după ce l-au analizat îndeaproape pe Profet; asta ca rezultat al căsătoriei celor doi. Este bine de menționat că asemenea relații dintre musulmani și non-musulmani sunt benefice și ajută oamenii să se înțeleagă mai bine și să stabilească între ei respect și toleranță, ca norme sociale.
Sawda bint Zam’ah ibn Qays a fost văduva lui Sakran. Primii dintre cei care au devenit musulmani, aceștia au emigrat spre Abisinia pentru a scăpa de persecuțiile mecanilor. Sakran a murit în exil lăsându-și soția într-o stare jalnică. Profetul s-a căsătorit cu ea, acesta fiind singurul mijloc de a o ajuta. Acest mariaj a avut loc puțin după moartea Khadijei.
Hafsa a fost fiica lui ‘Umar ibn al-Khattab. Aceasta și-a pierdut soțul care a emigrat în Abisinia și Medina, dar a fost rănit profund în timp ce lupta pentru calea lui Dumnezeu. A rămas văduvă pentru o vreme. ‘Umar a dorit să capete onoarea și binecuvântarea Profetului în această viață și în cealaltă. Profetul a onorat această dorință căsătorindu-se cu Hafsa, protejând-o și ajutând-o în numele discipolului său credincios.
Fiind date cele de mai sus, este clar că Profetul s-a căsătorit cu aceste femei dintr-o mulțime de motive: pentru a le oferi mijloace de supraviețuire și ajutor văduvelor, pentru a consola și onora triburile înstrăinate, pentru a aduce prietenia între anumite triburi, pentru a câștiga oameni demni de a intra în Islam, pentru a stabili noi norme de relații între oameni prin unificare și credință în Dumnezeu, pentru a onora prin legături de familie doi bărbați care urmau a fi conducătorii Islamului după moartea lui. Aceste căsătorii nu au avut nimic de a face cu poftele trupești. Cu excepția ‘A’ishei, toate soțiile Profetului au fost văduve, și toate căsătoriile produse după moartea Khadijei au avut loc atunci când el era deja foarte bătrân. Departe de a fi acte de satisfacere a dorințelor trupești, aceste căsătorii au fost mai degrabă acte de autodisciplină.
Toate soțiile erau tratate cu aceeași echitate, în ceea ce privește modul de viață, alocația și căminul. De asemenea, el își împărțea timpul astfel încât să-l petreacă cu fiecare la fel și le-a privit pe toate cu egalitate, respect și prietenie. Faptul că toate soțiile lui se înțelegeau atât de bine este încă o dovadă a geniului său de a crea pace și armonie. Le-a fost fiecăreia dintre ele prieten, susținător și companion.
Numărul soțiilor Profetului a fost o dispensare unică pentru el. Tuturor celorlaltor musulmani le sunt permise 4 soții. Când a fost primită acea Revelație care restricționa poligamia, căsătoriile Profetului erau deja făcute. Din acel moment, el nu s-a mai căsătorit cu altele.
[1] Trebuie să judecăm acțiunile Profetului după standardele timpului său. Durata de viață a oamenilor era foarte scurtă, deci la vârsta de 55 de ani el era considerat deja foarte bătrân. Desigur, acest lucru s-a schimbat în zilele noastre datorită avansărilor științifice și medicale.
[2] Potrivit Regilor I 11:3, Solomon avea 700 de neveste, prințese și 300 de concubine.
[3] Femeilor musulmane nu le este permis să se căsătorească cu bărbați non-musulmani. Asta deoarece bărbatul esre considerat a fi responsabil de soție și de binele spiritual al copiilor săi.
[4] Bukhari, Tawhid, 22. [5] Bukhari și Muslim.
[6] Ansarii (Ajutătorii) erau musulmani din Medina ce urau bun venit Muhajiruni-lor (adepților mecani ai Profetului) în orașul lor. Ei l-au acceptat pe Profet ca lider, ca unul ca îi conducea și care avea grijă de ei. Musnad, 6:227.
Views: 7