Day: May 17, 2022

De ce credem în Ziua Judecatii?

De ce credem în Ziua Judecatii? İmportanta semnificatiei intelepciunii şi a credintei in Ziua Judecatii din punct de vedere social şi individual  Ziua Judecatii reprezinta denumirea vietii veşnice care va incepe odata cu invierea oamenilor dupa moarte. Unul dintre fundamentele credinței este credinta în Ziua Judecatii. Adica, a crede in faptul ca vom invia dupa moarte, […]

0Shares

De ce credem în Ziua Judecatii?nori

İmportanta semnificatiei intelepciunii şi a credintei in Ziua Judecatii din punct de vedere social şi individual 

Ziua Judecatii reprezinta denumirea vietii veşnice care va incepe odata cu invierea oamenilor dupa moarte. Unul dintre fundamentele credinței este credinta în Ziua Judecatii. Adica, a crede in faptul ca vom invia dupa moarte, ca ne vom aduna in locul Judecatii şi ca vom da socoteala faptelor savarşite in aceasta lume. Credinta in Ziua Judecatii, in Allah şi in proorocire formeaza principiile de bază ale credinței islamice. Cei care cred in Allah şi in Ziua Judecatii vor crede cu uşurinta şi in celelalte principii de credinta.

Credinta in Viața de Apoi care ne-a fost dezvaluita prin revelație şi care nu poate fi cunoscuta prin simturi, necesita o mare predare in fata vointei lui Allah. Prin urmare, credinta în Viața de Apoi are un loc important în fundamentele credinței.

İn acest fel in İslam au fost puse bazele credintei in Ziua Judecatii. Oamenii au fost trimişi in aceasta lume in care viata reprezinta un examen prin forta lui Allah intr-o lume in care El nu este vizibil.

Allah Cel atotputernic, cel care ii porunceşte omului totul in aceasta lume, l-a facut responsabil pe acesta pentru a trai intr-o forma in care sa-L accepte şi sa-L cunoasca pe Creator, nu l-a lasat în voia sorții. A transmis omului ca va muri cand viata i se va sfarşi, ca va invia in Viata de Apoi care este viata veşnica şi ca acolo va fi tras la raspundere conform faptelor sale din aceasta lume. Dupa ce calea cea dreapta i-a fost arata in acest fel, in ceea ce priveşte faptele bune pe care le face sau nu le face omul, in ceea ce priveşte credinta sau necredinta, acesta nu a fost fortat, ci vointa sa i-a fost lasata libera. Credinta in Ziua Judecatii necesita credinta ca in faptul ca oamenii vor merge in rai sau iad, in functie de comportamentul lor, de ascultare, de negare sau de revolta. Conform credintei islamice necredincioşii, politeiștii și ipocriți vor ramane veşnic in iad. Daca pacatoaşii credincioși nu sunt iertati de catre Allah işi vor ispaşi pedeapsa in iad, dupa care vor intra in rai vazand rasplata credintei.

Necredinta in Ziua Judecatii, dogmele religioase sub forma faptelor permise şi nepermise, comportamentele corecte şi greşite ale omului, lucrurile lumeşti frumoase şi urate, in general toate aceastea sunt in stransa legatura cu moralitatea. Prin urmare, în Coran sunt deseori subliniate subiecte legate de Ziua Judecatii. De asemenea, a nega Ziua Judecatii, inseamna negarea existentei lui Allah.

İn versetele din Coran in care se povesteşte despre caracteristicile musulmanilor buni se accentueaza credinta lor in Ziua Judecatii. Urmatoarele versete sunt demne de remarcat din punct de vedere al formarii credintei in Ziua Judecatii ”El este cel care a creeat din nimic primele creaturi, iar dupa moarte tot El este cel care le-a inviat. Pentru El aceasta inviere este foarte ușoar de realizat”.

“Ati crezut ca v-am creat in zadar şi ca revenind la pacea noastră nu veti da socoteala? Sa ştiti ca cel care este intr-adevar puternic, cel care nu are nici un alt Dumnezeu decât pe Sine şi cel care detine tronul Celui Prea Înalt, adica Allah este extrem de nestingherit fata de acestea.”

“Am stabilit scale de justiție pentru Ziua Judecății. Nimanui nu i se va face vreo nedreptate. (Fapta savarşita de om), chiar dacă are greutatea unui bob de muștar, va fi luata in calcul. Noi suntem suficienti pentru a ni se cere socoteala.

În același mod şi Coranul porunceşte dovedirea învierii dupa moarte “El da viata celui inviat din moarte, aduce moartea celui viu şi da viata pamantului. İata, dupa ce veti muri şi dvs veti fi astfel inviati”.

Putem sa rezumam importanta credintei in Ziua Judecatii din punct de vedere social şi individual in felul urmator:

Oricine crede in Ziua Judecatii, nu va fi absorbit de deznadejde. Credinta in El il indeamna pe credincios sa indure raul de orice natura, sa indure nenorocirea şi boala. Potrivit credinciosului, toate acestea sunt de la Allah. Rasplata se va oferi in Viata de Apoi adica in viata veşnica, in viata superioara. Prin urmare, acestea nu interfereaza cu fericirea credinciosului.

Oricine crede in Ziua Judecatii este conştient de faptul ca moartea nu are intoarcere in lumea aceasta. Moartea este văzută ca o oportunitate de a ajunge in Rai şi la cei dragi decedati. Datorita acestei credinte boala şi batranetea care il apropie pe credincios de moarte sunt uşor acceptate. El poate îndura suferința celor dragi care au murit. Cel care crede ca moartea nu exista nu inseamna ca nu este posibil sa fie un om paşnic.

Credinta in Ziua Judecatii şi in faptul ca se va cere socoteala celor savarşite permite evolutia unei conştiintei a responsabilitatii şi a datoriei umane. Datorita acestei credinte omul nu se desparte de adevar. İşi caştiga existenta pe cai legitime şi nu inşeala. İşi foloseşte caştigurile pentru lucruri utile.

İncurajeaza formarea moralei superioare in societate şi a credintei in Ziua Judecatii. Are conştiinta credintei, se afla in starea de pace interioara in societate şi in familie care sunt alcatuite din musulmani.

În consecință, individul, familia, societatea şi intreaga omenire sunt dependenti de credinta in Viata de Apoi in care se va putea vedea doar rasplata faptelor savarşite pentru a atinge pacea şi fericirea adevarata. La baza tuturor relelor se afla neluarea in seama a Zilei Judecatii.

Omul care nu are nicio limita in ceea ce priveşte dorintele sale poate uzurpa drepturile altora, ii poate persecuta. Poate apela la rautati şi la tot felul de inşelaciuni pentru a-şi asigura propriul sau interes. Credinta in faptul ca omul va da socoteala conform faptelor savarşite in Ziua Judecatii şi ingrijorarea pedepsei il împiedica să facă rău altora. İşi cunoşte drepturile şi limitele, respecta drepturile altora.

Credința în Ziua Judecatii nu se rezuma doar la a pregati oamului paradisul veșnic, ci in acelaşi timp transforma in rai şi această lume.

 

sursa: Povesteste-mi despre Islam (trt.net.tr)

Source Link

Views: 2

0Shares

Din viata Profetului – episodul din Taa’if -2

Din viata Profetului – episodul din Taa’if -2     Aşadar a continuat să ceară iertarea lui Allah şi să-L invoce: „O, Allah, Ție mă tânguiesc de slăbiciunea forţei mele, de incapacitatea mea de a găsi o cale şi de umilirea mea de către oameni! O, Preamilostivule, Tu eşti Domnul celor slabi, Tu eşti Domnul […]

0Shares

Din viata Profetului – episodul din Taa’if -2

 

 

Aşadar a continuat să ceară iertarea lui Allah şi să-L invoce: „O, Allah, Ție mă tânguiesc de slăbiciunea forţei mele, de incapacitatea mea de a găsi o cale şi de umilirea mea de către oameni! O, Preamilostivule, Tu eşti Domnul celor slabi, Tu eşti Domnul meu. Cui mă încredinţezi? Unei rude îndepărtate care mă ignoră sau unui inamic care are putere asupra mea? Dacă Tu nu eşti furios pe mine, nu-mi pasă de alte lucruri, dar faptul că îmi oferi îndurarea Ta este un lucru prea generos din partea Ta. Caut refugiu în lumina feţei Tale care înlătură întunericul şi compensează greutăţile acestei lumi şi ale următoarei. Nu fi furios sau nemulţumit de mine! Implor binecuvântarea Ta până când vei fi mulţumit de mine. Nu există forţă sau putere decât prin Tine.”

 

Ce devotament avea Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) faţă de misiunea sa! Era o persoană neînarmată care se confrunta cu conflicte peste tot pe unde mergea. Nu avea nimic în viaţa sa care să-l întărească şi, totuşi, a rămas statornic şi loial!

 

189195 10150150419306405 6314917 n Din viata Profetului – episodul din Taa’if -2Oamenii l-au văzut întorcându-se din At-Taa’if la Mekka fără vreun sentiment de deznădejde sau înfrângere, ci mai plin de speranţă, mai optimist şi mai dedicat. Mai mult decât atât, el s-a prezentat pe sine triburilor venind la ele în propriile lor localităţi şi zone. Într-o zi a mers la Bani Kindah, într-o altă zi la Bani Haniifah, apoi la Bani ’Aamir şi, astfel, de la un trib la altul. Le-a spus tuturor: „Eu sunt Profetul lui Allah trimis vouă. El vă porunceşte să Îl adoraţi pe Allah, să nu Îi atribuiţi parteneri şi să abandonaţi idolii pe care îi adoraţi.” La casele triburilor din apropiere, Abu Lahab obişnuia să-l urmeze, spunându-le oamenilor: „Nu-l credeţi, pentru că el vă cheamă la deşertăciune.”

 

Oamenii l-au văzut pe Profetul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în situaţii critice, când căuta credincioşi şi adepţi, fiind însă întâmpinat cu nerecunoştinţă şi duşmănie. L-au văzut refuzând orice târguri şi refuzând să primească un preţ lumesc pentru credinţă.

 

În acele zile arzătoare, s-a prezentat la Bani ’Aamir Ibn Sa’sa’ah şi a stat acolo, vorbind despre Allah şi recitând unele dintre cuvintele Sale. Ei au întrebat: „Crezi că dacă noi te-am susţine în chestiunile tale şi apoi Allah te-ar ridica deasupra celor care ţi s-au opus ţie, noi vom prelua aceasta după tine?” El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns, spunând: „Această problemă se află în mâinile lui Allah. El o oferă oricui doreşte El.” Acolo şi atunci s-au risipit, spunând: „Nu avem nevoie de aceasta.” Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a părăsit, căutând credincioşi care nu cumpără sau schimbă credinţa lor pe lucruri neînsemnate.

 

Oamenii l-au văzut, însă puţini au crezut în el. În pofida numărului lor, a găsit în ei alinare şi companie. Dar Quraish a decis ca fiecare trib să aibă sarcina de a da lecţii credincioşilor lui Allah. Aşadar, subit, a apărut persecuţia precum o furtună dezlănţuită şi a lovit toţi musulmanii. Politeiştii nu cunoşteau nelegiuirea, dar o comiteau împotriva musulmanilor. Acum a avut loc o surpriză neaşteptată. Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a poruncit tuturor musulmanilor să emigreze în Abisinia şi a decis să rămână singur să înfrunte agresiunea!

Source Link

Views: 1

0Shares

Condițiile sacrificării animalelor

Condițiile sacrificării animalelor Yusuf Al-Qardawi   Sacrificarea legală a animalelor domestice este o condiţie necesară   Animalele de uscat a căror carne este îngăduită se împart în două categorii: 1.- Categoria celor aflate în stăpânirea omului, cum sunt cămilele, bovinele, ovinele şi alte animale domestice, precum şi păsările crescute în gospodărie şi cele asemenea lor. […]

0Shares

Condițiile sacrificării animalelor

Yusuf Al-Qardawi

 

Sacrificarea legală a animalelor domestice este o condiţie necesară

 

Animalele de uscat a căror carne este îngăduită se împart în două categorii:

1.- Categoria celor aflate în stăpânirea omului, cum sunt cămilele, bovinele, ovinele şi alte animale domestice, precum şi păsările crescute în gospodărie şi cele asemenea lor.

2.- Categoria celor care nu se află în stăpânirea omului.

În privinţa acestei categorii, Islamul a condiţionat îngăduirea acestor animale şi păsări de sacrificarea lor legală.

 

 

 

Condiţiile sacrificării legale

Sacrificarea legală presupune întrunirea următoarelor condiţii:

 

qurban1. Animalul să fie junghiat cu un obiect ascuţit care să facă sângele să ţâşnească şi să despice venele jugulare, chiar dacă este vorba de piatră sau de lemn ascuţit. Se relatează că ’Udai bin Hatim at-Ta’i a spus: Am zis: “O, Trimis al lui Allah, noi prindem un vânat şi nu găsim niciun cuţit, afară de o piatră sau de o aşchie. Atunci, el a răspuns: ’’Fă să curgă sângele, cu ce voieşti şi pomeneşte numele lui Allah asupra lui ’’.

 

2. Animalul să fie junghiat printr-o tăietură la gât cauzatoare de moarte sau printr-o lovitură pătrunzătoare în gât cauzatoare de moarte.

Junghierea ideală constă în tăierea gâtlejului, împreună cu esofagul şi traheea, şi a celor două vene jugulare (cele două vene groase de pe cele două părţi ale gâtlejului ).

Această condiţie este anulată dacă nu este posibilă junghiarea animalului în locul indicat, ca urmare a prăbuşirii lui într-un puţ cu capul în jos, încât nu se poate ajunge la gâtul lui, sau ca urmare a scăpării animalului supus sacrificării. În asemenea cazuri el este tratat asemenea vânatului şi este suficientă tăierea lui cu un obiect ascuţit în orice zonă la care se poate ajunge.

În cele două Sahih-uri se relatează că Rafi’ bin Khadij a zis: Eram împreună cu Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- într-o călătorie şi a fugit o cămilă, iar ei nu aveau cai ca să o prindă. Atunci, un bărbat a slobozit o săgeată care a lovit-o şi a oprit-o. Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis: ’’ Aceste dobitoace se poartă uneori ca animalele sălbatice. Aceluia dintre ele care face aşa ceva, faceţi-i aşa!’’.

 

3. Să nu fie rostit asupra animalului care este junghiat decât numele lui Allah. Există un consens în această privinţă, întrucât în perioada anterioară Islamului, păgânii se apropiau de zeii sau idolii lor când le aduceau ofrande, fie rostind numele lor la sacrificarea animalelor, fie junghiindu-le pe altarele monumentelor, în vreme ce Coranul a interzis toate lucrurile acestea, aşa după cum am menţionat.

’’Cele asupra cărora a fost pomenit numele altcuiva decât al lui Allah (…) – ca şi vitele junghiate pe pietrele înălţate [ale idolilor] ’’ ( Al-Ma’ida 5:3 ).

 

4. Să fie folosit numele lui Allah asupra animalului sacrificat, acest lucru fiind exprimat explicit în textul Coranului:

’’Mâncaţi [numai] din cele peste care s-a pomenit numele lui Allah, dacă voi sunteţi încrezători în versetele Lui. ’’ ( Al-’An’am: 118 ).

 

Şi mai departe adaugă:

’’ Şi nu mâncaţi din cel peste care nu s-a pomenit numele lui Allah, căci aceasta este nelegiuire! ’’ ( Al-’An’am: 121 ).

 

Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a zis: ’’Mâncaţi din cele din care a curs sângele şi asupra cărora a fost rostit numele lui Allah!’’

 

Hadisurile considerate atunci autentice referitoare la condiţia rostirii numelui lui Allah asupra vânatului, la slobozirea săgeţii sau la trimiterea câinelui dresat – aşa cum se va arăta – confirmă obligativitatea acestei condiţii.

 

Unii erudiţi au exprimat părerea că pomenirea numelui lui Allah este necesară, dar acest lucru nu trebuie să se întâmple în mod obligatoriu în momentul junghierii, ci se poate şi la consumarea cărnii. Dacă musulmanul rosteşte numele lui Allah asupra cărnii mâncate, în momentul în care se consumă carnea, atunci el nu va fi un consumator de carne asupra căreia nu a fost numele lui Allah. În Sahih-ul lui Al-Bukhari se relatează că ’A’işa a spus că nişte oameni de curând convertiţi la Islam i-au zis Profetului – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – : „Nişte oameni ne aduc carne şi noi nu ştim dacă a rostit numele lui Allah asupra ei sau nu… Mâncăm din ea sau nu? Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- le-a răspuns: ’’ Rostiţi voi numele lui Allah şi mâncaţi! ’’.

 

 

____________________

(extract din cartea “Permis şi Interzis în Islam”, autor Dr. Yusuf Al-Qardawi, cap. II “Lucrurile permise si interzise in viata credinciosului musulman”, Editura Islam, 1999, Liga Islamică şi Culturală din România)

Source Link

Views: 2

0Shares