May 2022 - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

MITUL RASPANDIRII ISLAMULUI PRIN SABIE

Legenda despre răspândirea Islamului prin sabie a dispărut aproape total din scrierile serioase ale istoricilor occidentali , ca urmare a confruntării cu următoarele realităţi: Dificultatea descoperirii unor cazuri confirmate documentar de convertire forţată la Islam în istoria musulmană. Un mare procent al populaţiei musulmane actuale – de exemplu, din Indonezia şi […]

0Shares

Legenda despre răspândirea Islamului prin sabie a dispărut aproape total din scrierile serioase ale istoricilor occidentali , ca urmare a confruntării cu următoarele realităţi:

Dificultatea descoperirii unor cazuri confirmate documentar de convertire forţată la Islam în istoria musulmană.
Un mare procent al populaţiei musulmane actuale – de exemplu, din Indonezia şi China – nu locuia în teritoriile ocupate de musulmani.
Popoarele care au invadat lumea islamică, supunând militar şi politic zone întinse din ea, nu au ezitat să se convertească la Islam încă din vremea când erau la putere, pe parcursul unei perioade de timp relativ scurte, aşa cum a fost cazul turcilor şi tătarilor.
Islamul, chiar şi în perioadele negre ale musulmanilor, de necunoaştere a acestei religii şi de deformare a ei sub diverse influenţe străine, de adâncire a breşei dintre viaţa multora dintre ei şi imaginea pură a acestei religii, a continuat să atragă noi adepţi ca urmare a opţiunii libere şi a convingerii raţionale, într-un număr care i-a făcut pe mulţi să recunoască în epoca actuală că este religia care cunoaşte răspândirea cea mai rapidă.
Înainte de mijlocul secolului trecut, lumea musulmană se afla – cu excepţia unor mici zone – sub dominaţia militară şi politică a unor state nemusulmane, dar, cu toate acestea, forţa sa de răspândire şi de rezistenţă în faţa forţelor de ocupaţie nu a fost afectată.

Deşi a dispărut din multe lucrări ale istoricilor occidentali, legenda despre răspândirea Islamului prin sabie, imaginea musulmanilor în cultura occidentală (în general) continuă să fie asociată cu violenţa, agresivitatea şi fanatismul, neschimbându-se prea mult faţă de modul în care a fost percepută în Europa Evului Mediu.

Fireşte, nimeni nu afirmă că asocierea agresivităţii cu imaginea musulmanului s-ar datora structurii biologice a organismului acestuia, în care s-ar secreta o cantitate mai mare de adrenalină; unii pretind că Islamul, prin natura sa, este responsabil de temperamentul musulmanului agresiv, de comportamentul şi de percepţia lui dominată de acest prototip, și nu vor să privească la acei musulmani drepți, onești, clăditori de ai unei civilizații miraculoase și al unui caracter moral deosebit.

Source Link

0Shares

CONCEPŢII GREŞITE INFIRMATE

Distincţii justificate Unii oameni au îndoieli şi ridică anumite întrebări referitoare la perspectiva Islamului asupra statutului femeii ca fiinţă umană. Aici noi vom dezbate cele mai importante surse de îndoială sau chiar de scepticism. Una dintre aceste întrebări este: de ce, dacă Islamul chiar consideră umanitatea femeii egală cu a bărbatului, favorizează bărbatul în anumite […]

0Shares

Distincţii justificate

Unii oameni au îndoieli şi ridică anumite întrebări referitoare la perspectiva Islamului asupra statutului femeii ca fiinţă umană. Aici noi vom dezbate cele mai importante surse de îndoială sau chiar de scepticism.
Una dintre aceste întrebări este: de ce, dacă Islamul chiar consideră umanitatea femeii egală cu a bărbatului, favorizează bărbatul în anumite situaţii precum mărturia legală, moştenirea, preţul sângelui, grija familiei, conducerea statului?
Deosebirea (dacă se poate spune că există vreuna) dintre bărbat şi femeie nu constă în faptul că Allah i-ar prefera pe unii dintre ei în defavoarea altora, că unul dintre ei ar fi mai nobil sau mai aproape de Stăpân. Evlavia şi numai evlavia este unitatea de măsură a ascensiunii, nobleţii şi apropierii de Allah:
„Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi. Allah este Atoateştiutor [şi] Bineştiutor (‘Alim, Khabir).” (Al-Hujurat 49: 13).
Cu toate acestea, deosebirile sunt determinate doar de îndatoririle diferite ale fiecăruia dintre cele două sexe, în virtutea dispoziţiei sale naturale.

Dovada legală

Versetul din Qur’an cunoscut ca „versetul îndatoririlor”, în care Allah porunceşte încheierea unor contracte scrise pentru datorii, ca o măsură preventivă, este:
„Şi luaţi drept martori doi dintre bărbaţii voştri, iar dacă nu sunt doi bărbaţi, [luaţi] un bărbat şi două muieri, dintre aceia pe care îi acceptaţi ca martori, aşa încât, dacă va greşi una dintre ele, să-şi amintească una celeilalte! Martorii nu au voie să se împotrivească, dacă sunt chemaţi.” (Al-Baqarah 2: 282).
Astfel, în Qur’an, Allah stipulează că mărturia unui bărbat este egală cu mărturia a două femei. Mai mult, majoritatea juriştilor au stabilit că mărturia unei femei nu este luată în considerare în majoritatea delictelor şi în probleme care implică răzbunarea.
Deosebirea este departe de a se datora oricărei presupuse credinţe în deficienţa caracterului uman sau a integrităţii femeii. Ea se datorează mai degrabă caracterului ei natural şi înclinaţiilor ei speciale care pot exclude amestecul în astfel de situaţii, în timp ce se concentrează asupra copiilor şi gospodăriei. Astfel, este foarte probabil să fie o neatenţie caracteristică atunci când se pune problema de a se ocupa de aceste situaţii. Din acest motiv, Allah porunceşte creditorilor, dacă ei doresc să verifice valoarea datoriei, să caute mărturia a doi bărbaţi sau a unui bărbat şi a două femei. Qur’anul nu lasă loc de ambiguităţi:
„… aşa încât, dacă va greşi una dintre ele, să-şi amintească una celeilalte!” (Al-Baqarah 2: 282).
Excluderea mărturiei femeii în cazurile de crime majore sau care implică răzbunarea este pentru a proteja femeile şi pentru a le ţine departe de situaţii precum crimele sau agresiunile îndreptate împotriva sufletelor, onoarei şi a proprietăţii. De exemplu, de cele mai multe ori vom vedea că o femeie închide ochii sau fuge panicată dacă vede o scenă sângeroasă; de aceea este dificil pentru acea femeie să dea o explicaţie credibilă a crimei.
Aceasta a însemnat pentru jurişti că mărturia unei femei contează în cazul unor chestiuni feminine, precum adopţia, menstruaţia, naşterea şi astfel de situaţii a căror cunoaştere a fost limitată la femei de-a lungul timpului şi probabil încă mai este. Totuşi at-tabi’ (literal înseamnă un urmaş al unuia dintre companionii Profetului) susţine că mărturia unei femei în asemenea situaţii chiar contează. În plus, alţi jurişti acceptă mărturia unei femei pentru crime care au avut loc în spaţii care de obicei nu sunt frecventate de bărbaţi atât de mult precum sunt de femei (de exemplu: piscine orientale, petreceri de nuntă la care participă doar femei şi alte adunări de genul acesta). Oricum, întrebarea este: dacă o femeie ucide, răneşte sau mutilează pe o altă femeie şi unicul martor este o femeie, ar trebui ca mărturia ei să fie exclusă doar pentru că este femeie sau ar trebui ca bărbaţii să depună mărturie pentru ceva la care nu au fost martori? Este logic să fie acceptată mărturia unei femei în acest caz, cât timp aceasta are o reputaţie bună. Analizând versetul:
„… iar dacă nu sunt doi bărbaţi, (luaţi) un bărbat şi două muieri” (Al-Baqarah 2: 282),

şeicul de la Universitatea Al-Azhar, Mahmud Şaltut, spune: „Versetul nu se referă la statutul mărturiei. El se apleacă mai degrabă asupra metodelor de verificare şi de stabilire a încrederii în ce priveşte drepturile individului în momentul tranzacţiei. Versetul începe, de fapt, astfel:
«O, voi cei care credeţi! Dacă voi contractaţi o datorie pentru un anumit timp, atunci însemnaţi-o în scris! Şi să o însemne, între voi, un scrib cu dreptate! Scribul nu are voie să refuze a scrie, aşa cum l-a învăţat Allah. Aşadar, el trebuie să scrie aşa cum îi dictează datornicul, care trebuie să fie cu frică de Allah, Stăpânul său, şi să nu micşoreze [valoarea datoriei] cu nimic! Dar dacă datornicul este fără judecată sau slab sau nu poate dicta el, atunci să dicteze tutorelui său, cu dreptate. Şi luaţi drept martori doi dintre bărbaţii voştri, iar dacă nu sunt doi bărbaţi, [luaţi] un bărbat şi două muieri, dintre aceia pe care îi acceptaţi ca martori, aşa încât, dacă va greşi una dintre ele, să-şi amintească una celeilalte!» (Qur’an 2: 282).
De aceea situaţia este una de verificare şi de documentare a drepturilor, nu una de judecată. Astfel, versetul indică cele mai bune moduri de documentare şi verificare prin care partenerii din înţelegere pot beneficia de securitate maximă. Acest lucru nu înseamnă că mărturia unei singure femei sau a unui grup de femei, fără cea a unui bărbat, nu contează în stabilirea drepturilor şi nici că nu va fi luată în considerare de un judecător din moment ce în jurisdicţie maximul cerut este «dovada».”
Aplecîndu-se asupra acestui subiect de gândire, juristul Ibn Al-Qayyim susţine că „dovada” în legislaţia islamică este mai cuprinzătoare decât mărturia, confirmând că „dovada” este factorul decisiv în stabilirea drepturilor, ceea ce o face să fie „evidentă” şi, în consecinţă, să fie luată în considerare de către judecător.
Judecătorul pronunţă verdictul pe baza dovezilor decisive, chiar dacă este vorba de mărturia unui nemusulman, atâta vreme cât acesta îi inspiră încredere.
Acestea îl fac pe şeicul Şaltut să ajungă la concluzia că, atunci când mărturiile a două femei sunt considerate precum mărturia unui bărbat, acest lucru nu este din cauza unei slăbiciuni sau a unei deficienţe a intelectului ei.
Versetul, totuşi, a fost astfel exprimat pentru a se adresa normelor acelor timpuri, ce sunt încă aceleaşi pentru majoritatea femeilor. Ele nu sunt prezente la şedinţele de înregistrare a datoriilor sau a tranzacţiilor. Faptul că unele femei iau parte la aceste activităţi nu modifică realitatea fundamentală: înclinaţia lor naturală în viaţă de a procrea. Din nou, versetul reprezintă o îndrumare de a realiza o verificare maximă. În anumite locuri, tendinţa este ca femeia să facă tranzacţii şi să asiste la scrierea actelor pentru datorii; este dreptul oamenilor de a accepta mărturia unei femei aşa cum o acceptă pe cea a unui bărbat atâta vreme cât au aceeaşi încredere în memoria ambelor sexe.
Şeicul Şaltut nu se limitează la atât; el continuă cu analiza unui caz în care cuvântul bărbaţilor şi al femeilor cântăresc la fel: „Găsim o dovadă puternică a egalităţii în afirmaţiile Qur’anului, anume că femeia este egală cu bărbatul în tipul mărturiei cunoscută ca jurământul condamnării (un jurământ în care chiar soţul sau soţia îşi acuză partenerul de adulter şi în care singurul martor este unul dintre ei – nota traducătorului.):
«Aceia care le defăimează pe soţiile lor şi nu au martori afară de ei înşişi, fiecare dintre ei trebuie să facă patru mărturii [cu jurământ] pe Allah că el este dintre cei care spun adevărul şi o a cincea [mărturie cu jurământ] ca blestemul lui Allah să cadă asupra lui, dacă el este dintre cei care mint. Însă osânda va fi îndepărtată de la ea, dacă ea face patru mărturii [cu jurământ] pe Allah că el este dintre cei care mint şi o a cincea [mărturie cu jurământ] ca mânia lui Allah să se abată asupra ei, dacă el este dintre cei care spun adevărul.» (An-Nur 24: 6-9).
Aceasta înseamnă că bărbatul trebuie să jure de patru ori că a fost martor ocular al adulterului soţiei sale, după care să încheie printr-o invocaţie a distrugerii lui de către Allah în cazul în care el minte; pedeapsa nu îi va fi aplicată femeii dacă şi ea, la rândul ei, face patru jurăminte ale mărturiei încheiate cu o invocaţie de abatere a blestemului lui Allah asupra ei dacă ea este cea care minte.”

Source Link

0Shares

Atitudinea unui musulman faţă de familia sa

0Shares

Musulmanul care îşi trăieste viaţa conform învăţăturilor Coranului întotdeauna se va strădui să conştientizeze că Allah a creat pe părinţii săi şi a pus îndurare şi milă asupra lor şi i-a înzestrat cu dragoste pentru copiii lor. Allah a creat o legatură de dragoste şi respect între părinţi şi copiii lor pe care îi cresc şi îi ajută să se dezvolte fizic şi psihic până în momentul când ajung la maturitate. Prin această legatură de dragoste părinţii niciodată nu obosesc în a le oferi tot ce este necesar creşterii lor. Allah evidenţiează importanţa familiei în viaţa omului:

Noi l-am povatuit pe om [să faca bine] părinţilor săi, mama lui l-a purtat, [suportând pentru el] slăbiciune după slăbiciune, iar înţărcarea lui a fost după doi ani, [asadar]: “Adu mulţumire Mie şi părinţilor tăi, căci la Mine este întoarcerea! (Luqman 31:14)

Stăpânul nostru ne spune în Sfântul Coran că trebuie să ne purtam bine cu părinţii:

Spune:”Veniţi să vă citesc ceea ce Domnul nostru v-a oprit [cu adevărat]: Să nu-I asociaţi Lui nimic; să fiţi buni cu părinţii… (Al-An`am 6:151)

Noi i-am poruncit omului să le arate bunătate părinţilor săi… (Al-Ahqaf 46:15)

Deci conform acestor versete, un dreptcredincios trebuie să fie grijuliu cu părinţii şi să îi trateze cu respect, să simtă o dragoste imensă pentru ei, să îi trateze plăcut şi să încerce să le răsplatească dragostea şi grija cu bunătate şi cuvinte înţelepte. În Sfântul Coran, Allah ne spune ce atitudine ar trebui să avem faţă de părinţi:

Şi Domnul tău a orânduit să nu-L adoraţi decât pe El şi să vă purtaţi frumos cu părinţii vostri, iar dacă bătrâneţele îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine nu le ziceţi lor “Of!” şi nu-i certa pe ei ci spune-le lor vorbe cuviincioase. (Al-Israa’ 17: 23)

În acest verset Allah ne arată cât de milostivi ar trebui să fim cu părinţii noştri. Prin cuvintele ”nu le ziceţi lor “Of!” şi nu-i certa pe ei ci spune-le lor vorbe cuviincioase.” Allah a interzis dreptcredincioşilor să afişeze cel mai mic gest lipsit de respect faţă de părinţi sau neglijarea lor. Din acest motiv dreptcredincioşii trebuie ca întotdeauna să se comporte cu grijă cu părinţii săi şi să îi trateze cu respect şi toleranţă. Ei vor face tot ceea ce este posibil ca ei să se simtă în siguranţă, liniştiţi, şi ţinând cont de dificultăţile şi greutăţile vârstei înaintate să facă orice efort pentru a le asigura toate necesităţile cu întelegere şi compasiune. Ei trebuie să facă tot ceea ce le stă în putere ca să se asigure că au tot ce au nevoie, fie spiritual fie material. În orice circumstanţe, ei nu trebuie să se opreasca să îi privească şi să îi trateze cu mult respect.

Există situaţia în care părinţii dreptcredinciosului să nu fie musulmani. Într-o asemenea situatie în care există o diferenţă atât de mare în credinţă, dreptcredinciosul trebuie să îi cheme spre calea cea dreaptă cu aceeaşi politeţe şi aceeaşi atitudine respectuoasă. Cuvintele Profetului Ibrahim (pacea fie asupra sa) către tatăl său, despre care ştim că venera idoli, reprezintă o abordare plină de blândeţe pe care şi noi la rândul nostru ar trebui să o folosim în asemenea circumstanţe:

Când i-a spus el tatălui său: O,tată! Pentru ce te închini tu la ceea ce nu aude nu vede şi nu-ţi este de nici un folos?O tată!Mi-a venit mie ştiinţa care ţie nu ţi-a venit! Deci urmează-mă şi eu te voi călăuzi pe un drum drept! O,tată! Nu te închina la şeitan căci şeitan a fost răzvrătit împotriva Celui Milostiv! O tată! Mă tem să nu te atingă o osândă de la Cel Milostiv şi să nu devi un aliat a lui şeitan! (Maryam 19: 42-45)

Din pacate există mulţi oameni care în momentul în care părinţii lor îmbătrânesc şi îşi pierd puterile le întorc spatele, iar acesta este un moment în viaţă lor când au nevoie de ajutor şi atenţie. Adesea întâlnim vârstnici ce se află într-o foarte grea situaţie materială şi spirituală şi se observă cu uşurinţă că motivul acestei probleme provine dintr-un stil de viaţă şi o mentalitate ce nu este în conformitate cu învăţăturile Coranului.

O persoană care consideră Sfântul Coran drept o călăuză se comportă cu părinţii săi, alţi membri ai familiei şi restul persoanelor din jurul său cu milă şi compasiune. El îşi va chema rudele, prietenii şi alte cunoştiinţe să trăiască conform învăţăturilor Coranului, deoarece Allah a poruncit celor cu credinţă să ajute să propovăduiască şi să răspândească islamului:

Şi să îi previi tu pe oamenii care-ţi sunt cei mai apropiaţi! (Ash-Shu`araa’ 26:215)

O familie care trăieşte conform învăţăturilor Coranului şi tradiţiei Profetului Muhammad (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) este întotdeauna o familie fericită în toate aspectele vieţii. Într-o comunitate de dreptcredincioşi toţi se bucură să fie alături de familia sa. Copii se comportă cu respect şi dragoste faţă de părinţii lor. Când rostim cuvântul “familie” ne gândim la blândeţe, dragoste, siguranţă şi suport comun. Dar este important să evidenţiem faptul că această stare de excelenţă poate fi obţinută numai printr-un mod de viaţă credincios şi complet în islam cu frică şi dragoste de Allah.

___________

islaminromania.wordpresscom

Source Link

0Shares