Month: May 2022

Rotirea Pământului în jurul Soarelui

Adnan Ash-Shareef     Pământul are mai multe mişcări, dar cele mai importante dintre ele şi cele mai influente şi mai vizibile pentru om sunt mişcarea în jurul Soarelui şi mişcarea în jurul axei sale. O serie de versete coranice se referă la rotirea Pământului în jurul Soarelui: 1. El este Acela care a creat […]

0Shares

Adnan Ash-Shareef

 

 

nibiru01Pământul are mai multe mişcări, dar cele mai importante dintre ele şi cele mai influente şi mai vizibile pentru om sunt mişcarea în jurul Soarelui şi mişcarea în jurul axei sale.

O serie de versete coranice se referă la rotirea Pământului în jurul Soarelui:

1. El este Acela care a creat noaptea şi ziua, Soarele şi Luna; şi fiecare pluteşte pe cercul său. (Al-Anbiya’: 33).

Până în secolul al XIV-lea al erei creştine, cei mai mulţi oameni credeau, în mod eronat, că Pământul este fix şi că el reprezintă centrul Universului. Acest lucru l-au afirmat savanţii greci antici: Thales, Aristotel, Ptolomeu şi alţii, aşa cum am arătat mai sus. Singurul care a susţinut că Pământul se roteşte a fost Aristark, numai că el a considerat că Soarele este fix. Aceasta a fost situaţia până ce au venit Muhammad ben Zakariya Al-Qazwini (1386), Copernic (1554) şi Galileo (1609), care au susţinut că Pământul se roteşte. Însă Kepler (secolul al XVII-lea) a fost primul care a elaborat o opinie corectă despre sistemul solar. Cât priveşte Coranul, el a descris prin cea mai simplă, profundă şi concisă expresie, mişcarea Pământului, Soarelui, Lunii şi aştrilor:

El este Acela care a creat noaptea şi ziua, Soarele şi Luna; şi fiecare pluteşte pe cercul său. (Al-Anbiyaa’: 33).

În cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea, lumea a văzut la televizor cum plutesc Pământul, stelele şi galaxiile în Univers.

Pământul se învârteşte în jurul Soarelui pe o orbită eliptică şi parcurge o distanţă de circa zece mii de milioane de kilometri în cadrul unei rotiri complete în jurul Soarelui, adică perioada anului solar compus din 365 zile, 6 ore, 9 minute, 9 secunde şi jumătate (365,256361 zile).

2. Oare nu am făcut Noi pământul un loc care-i adună? (Al-Mursalat: 25).

Cuvântul kifat, tradus prin „loc care-i adună”, nu apare în Cartea cea Sfântă a lui Allah decât o singură dată. De aceea am recurs la dicţionare pentru a-i afla sensul. În Lisan al-Arab, de Ibn Manzur, găsim că kift (singularul lui kifat) înseamnă „mai rapid în mers şi în zbor”. Dar printre sensurile cuvântului kifat este menţionat şi acela de loc în care se adună şi se strânge ceva. De aceea considerăm că unul dintre sensurile acestui verset este: oare nu am făcut Noi Pământul care se roteşte în jurul Soarelui cu o viteză de 29,8 kilometri pe secundă şi în jurul axei sale cu o viteză de 1 666 kilometri pe oră la ecuator şi 1 500 kilometri pe oră în zonele polilor? În felul acesta, putem afirma că Sfântul Coran a stabilit că Pământul nu doar se mişcă, ci se mişcă rapid, aşa cum a fost confirmat ulterior, în secolul al XIX-lea, prin calculele ştiinţifice. În acelaşi timp, trebuie să facem precizarea că versetele lui Allah Preaînaltul:

Oare nu am făcut Noi Pământul un loc care-i adună pe cei vii şi pe cei morţi? (Al-Mursalat: 25-26),

conţin şi alte sensuri ştiinţifice asupra cărora ne vom opri pe larg în lucrarea noastră despre constantele ştiinţifice referitoare la ştiinţele despre Pământ.

3. Stăpânul celor două răsărituri şi Stăpânul celor două apusuri. (Ar-Rahman 55:17).

Pământul trece în cadrul rotirii sale, cu durata de un an în jurul Soarelui, prin patru poziţii distincte:

La 21 martie şi la 23 septembrie, ziua este egală cu noaptea în toate colţurile Pământului, pentru că Soarele se află, în acest moment, la nivelul ecuatorului terestru. Oare răsăritul şi asfinţitul Soarelui din zilele de 21 martie şi 23 septembrie, momente numite echinoxiu de primăvară şi echinoxiu de toamnă, reprezintă momentele la care se referă versetul coranic:

Stăpânul celor două răsărituri şi Stăpânul celor două apusuri. (Ar-Rahman 55:17)?

Se poate ca aceasta să fie o referire ştiinţifică la faptul că orbita Pământului în jurul Soarelui are o formă eliptică şi nu rotundă!? Allah ştie cel mai bine!

La 21 iunie avem, în emisfera nordică a Pământului, cea mai lungă zi şi cea mai scurtă noapte din timpul anului (aşa-numitul solstiţiu de vară), iar la 23 decembrie − cea mai scurtă zi şi cea mai lungă noapte în emisfera nordică a Pământului (aşa- numitul solstiţiu de iarnă) şi exact invers în emisfera sudică a globului terestru. Oare răsăritul şi asfinţitul soarelui în zilele de 21 iunie şi 23 decembrie reprezintă sensul cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

Stăpânul celor două răsărituri şi Stăpânul celor două apusuri. (Ar-Rahman 55:17)?

Allah ştie cel mai bine! În fiecare an, Soarele răsare la Polul Nord pentru o perioadă de şase luni, timp în care Polul Sud este cufundat într-o noapte întunecoasă. În cealaltă jumătate a anului se inversează situaţia. Oare la cele două răsărituri şi cele două asfinţituri de la cei doi poli ai Pământului se referă cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Stăpânul celor două răsărituri şi Stăpânul celor două apusuri. (Ar-Rahman 55:17).

Allah ştie cel mai bine!

 

 

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 11

0Shares

Soarele

Adnan Ash-Shareef   Eu jur pe locurile stelelor [de pe bolta cerească]! Şi acesta este un jurământ mare, dacă voiţi să ştiţi. (Al-Waqi’ah: 75-76). Acesta este singurul jurământ, pe care Domnul l-a calificat drept „mare”, dintre toate versetele sfinte în care a jurat pe creaţiile Lui. Următoarele informaţii astronomice despre poziţiile stelelor ne dau o […]

0Shares

Adnan Ash-Shareef

 

Eu jur pe locurile stelelor [de pe bolta cerească]! Şi acesta este un jurământ mare, dacă voiţi să ştiţi. (Al-Waqi’ah: 75-76).

article-0-164140E4000005DC-985_634x425Acesta este singurul jurământ, pe care Domnul l-a calificat drept „mare”, dintre toate versetele sfinte în care a jurat pe creaţiile Lui. Următoarele informaţii astronomice despre poziţiile stelelor ne dau o imagine simplificată a măreţiei poziţiilor stelelor şi a importanţei lor deosebite în sistemul cosmic.

1. Poziţia Soarelui în raport cu Pământul

În numărul din luna iunie 1986 al revistei franceze Science et Vie citim: „Dacă poziţia Pământului în raport cu Soarele ar fi astfel încât raza orbitei sale în jurul Soarelui să fie mai mică cu 4% decât este în momentul de faţă, adică 144 milioane de kilometri în loc de 150 milioane de kilometri, temperatura Pământului ar creşte treptat, ajungând la 450 grade Celsius, iar apa s-ar evapora, ceea ce ar duce la absenţa vieţii pe Pământ, precum în cazul planetei Venus. Dimpotrivă, dacă poziţia Pământului faţă de Soare ar fi astfel încât raza orbitei sale în jurul Soarelui să fie mai mare cu 1% decât este în prezent, adică 151,5 de milioane de kilometri, în loc de 150 de milioane de kilometri, temperatura Pământului ar scădea treptat, ajungând la minus patruzeci de grade, apa de pe el ar îngheţa, iar posibilitatea existenţei vieţii ar dispărea, precum în cazul planetei Marte.

Oare poziţia Soarelui în raport cu Pământul este rezultatul hazardului sau a fost orânduită de cel Puternic şi Atoateştiutor care:

A creat toate lucrurile şi le-a orânduit cu bună rânduială. (Al-Furqan: 2)?

De ce nu a jucat hazardul acelaşi rol ca în cazul Pământului şi în legătură cu celelalte planete din Sistemul Solar? Neputincios este hazardul, ca şi celelalte teorii stupide, precum teza veşniciei, evoluţionismul, necesitatea şi natura, la care recurge, de multe ori, logica neputincioasă a unor învăţaţi, atunci când sunt întrebaţi cine se află în spatele sistemului perfect al tuturor creaţiilor lui Allah:

Mărire Lui! El este mai presus de ceea ce Îi fac ei asociaţi! (Az-Zumar: 67).

 

 Poziţia Soarelui în Calea Lactee

Soarele este un astru modest între cele o sută de miliarde de stele din Calea Lactee de care aparţine şi sistemul nostru solar. Una dintre binecuvântările lui Allah asupra noastră este şi faptul că poziţia Soarelui în cadrul Căii Lactee, respectiv situarea lui la periferia ei, este la o distanţă de treizeci de mii de ani-lumină de centrul ei. De curând a fost descoperit în centrul Căii Lactee un lucru uriaş, invizibil, care a fost numit „gaură neagră” şi supranumit „cimitirul stelelor” sau „canalul colector al stelelor”, care are o forţă gravitaţională ce-i dă posibilitatea să înghită mii de stele în fiecare zi, deoarece greutatea specifică a masei sale este de patru milioane de ori mai mare decât greutatea specifică a masei Soarelui. Dacă Soarele nu s-ar afla la o distanţă foarte mare de acest căpcăun numit „gaură neagră”, el ar deveni o pradă uşor de înghiţit. Găuri negre există, după cât se pare, în centrul majorităţii galaxiilor, iar astronomii consideră că quasarii îşi extrag energia din găurile negre de care sunt nedespărţiţi, în cele mai multe poziţii în care au fost localizaţi până în momentul de faţă.

3. Poziţiile unorstele în raport cu Pământul

Soarele se află la o depărtare de opt minute-lumină faţă de Pământ, adică o distanţă de aproximativ o sută cincizeci de milioane de kilometri, în vreme ce steaua cea mai apropiată de Pământ, după Soare, este situată la patru ani-lumină, adică aproximativ patruzeci de mii de miliarde de kilometri, iar lumina unor quasari are nevoie de paisprezece miliarde de ani pentru a ajunge la noi. Distanţele dintre stele sunt uluitoare, ca şi dimensiunile, viteza, numărul, alcătuirea şi modul lor de a acţiona.

Afară de acela care prinde din zbor şi care este urmărit de o stea căzătoare, strălucitoare. (As-Saffat: 10)

4. Poziţia stelelorîn raport cu trecerea timpului

Din cauza depărtării imense la care se află faţă de noi, stelele par fixe, dar în realitate ele nu sunt aşa; distanţele dintre poziţiile lor cresc în fiecare secundă, iar Universul se află, aşa cum am menţionat mai sus, într-o expansiune permanentă.

Constelaţia Fecioarei se îndepărtează de Calea Lactee cu o mie două sute de kilometri în fiecare secundă. (O constelaţie este un grup de galaxii care poate include şi două mii de galaxii).

Savanţii astronomi asemuiesc constelaţiile şi galaxiile cu un nor uriaş de fum ale cărui particule sunt risipite de vânt în toate direcţiile. Universul seamănă cu un balon imens pe a cărui suprafaţă sunt risipite stelele, planetele, galaxiile, iar acest balon se umflă treptat, pe măsura trecerii timpului, şi va continua să se extindă până ce Domnul (Mare este puterea Lui!) îl va înfăşura aşa cum se înfăşoară sulurile cu scripturi şi îl va face să redevină aşa cum a fost la început: o masă primară. A grăit Allah Preaînaltul:

În Ziua aceea vom închide Noi cerul, aşa cum se închid sulurile cu scripturi. Aşa cum am făcut Noi prima creaţie, o vom face din nou. Aceasta este o promisiune pe care Noi am făcut-o şi pe care o îndeplinim. (Al-Anbiyaa’: 104).

 

 

 

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 2

0Shares

Ploaia

  Adnan Ash-Shareef     Pe cerul cel cu revenirea [ploii]. (At-Tariq: 11) Din punct de vedere lingvistic, orice plafon este un cer şi orice lucru situat deasupra altuia este pentru acesta din urmă plafon sau cer. Conform cuvintelor lui Allah Preaînaltul: Şi Noi am făcut cerul ca un acoperiş bine păzit şi totuşi ei […]

0Shares

 

Adnan Ash-Shareef

 

 

Sky_wallpapers_438Pe cerul cel cu revenirea [ploii]. (At-Tariq: 11)

Din punct de vedere lingvistic, orice plafon este un cer şi orice lucru situat deasupra altuia este pentru acesta din urmă plafon sau cer. Conform cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

Şi Noi am făcut cerul ca un acoperiş bine păzit şi totuşi ei sunt fără băgare de seamă la minunile Lui. (Al-Anbiyaa’: 32);

Şi pe bolta cea înaltă! (At-Tur: 5).

În general, orice este situat deasupra noastră în Univers este plafon sau cer. Cât despre cuvântul raj − „revenire”, el reprezintă un calificativ pentru cer şi derivă din verbul rajja’a care înseamnă „a readuce un lucru la situaţia sa anterioară”.

Versetul de mai sus, asemenea celor mai multe versete de jurământ, are dimensiuni ştiinţifice miraculoase, iar ştiinţa a adus lumină asupra unora dintre ele. Ea reprezintă, după cum am spus şi mai sus, unul dintre aspectele miracolului coranic prin care credinciosul trece în secolul al XX-lea de la credinţa înnăscută la certitudinea dovezilor ştiinţifice, iar dovada ştiinţifică din Coran este piatra credinţei de care se sparg toate valurile îndoielii ce vin din interiorul nostru sau de la alţii.

Tocmai de aceea considerăm că este obligatorie revizuirea studierii şi interpretării celor mai multe versete coranice care se referă în conţinutul lor la diverse ramuri ale ştiinţelor materiale, în lumina adevărurilor ştiinţifice constante pe care omul le-a descoperit în secolul al XX-lea, de către învăţaţii credincioşi, angajaţi, specialişti în domeniile ştiinţelor naturale şi al ştiinţelor coranice. Oare interpretarea cuvintelor lui Allah: „Jur pe cerul cu revenirea”, prin faptul că ele reprezintă un jurământ pe cerul care aduce înapoi pe pământ apa, după evaporarea ei, este suficientă în secolul al XX-lea? Oare acest comentariu este pe măsura măreţiei jurământului? Şi, oare, aceste informaţii limitate despre cerul care aduce ploaie reprezintă argumentul ştiinţific care să concentreze logica şi gândirea cititorului pentru a-l convinge de răspunsul jurământului? Coranul cel Sfânt este cuvântul hotărâtor şi nu este o glumă, aşa cum a grăit Allah Preaînaltul:

Pe cerul cel cu revenirea ploii şi pe pământul cu crăpături! El este un Cuvânt hotărâtor, el nu este o glumă! (At-Tariq: 11-14).

Comentariu ştiinţific

În informaţiile ştiinţifice de mai jos, credinciosul musulman descoperă unele adevăruri ştiinţifice miraculoase ascunse în cuvintele lui Allah Preaînaltul: „Jur pe cerul cu drumuri…”, aşa cum le-au descoperit astronomii în secolul al XX-lea.

1. Cerul înseamnă învelişul atmosferic al pământului.

Cuvântul „cer” are mai multe sensuri, aşa cum am arătat mai sus; dacă prin cer avem în vedere diversele straturi din care este alcătuit învelişul atmosferic care înconjoară Pământul, adică atmosfera terestră, constatăm că printre caracteristicile unora dintre ele se numără şi readucerea lucrurilor la starea lor anterioară.

Stratul inferior al atmosferei terestre, adică troposfera, readuce vaporii de apă care se înalţă acolo de pe pământ, sub formă de ploaie, precum şi cea mai mare parte a căldurii reflectate care se ridică din pământ.

Straturile al patrulea, al cincilea şi al şaselea din învelişul atmosferic, adică ionosfera, readuc pe pământ undele radio lungi şi medii, precum şi unele unde care vin din spaţiul extraterestru şi le întorc spre el.

Cel de al şaptelea strat, magmatosfera, întoarce în spaţiul extraterestru radiaţiile cosmice dăunătoare vieţii de pe Pământ, aşa cum sunt razele gama şi alfa, precum şi cea mai mare parte din razele infraroşii şi cele necunoscute.

2. Cerul cu sensul de Univers.

Dacă prin „cer” avem în vedere Universul cu stelele şi galaxiile lui şi cu norii dintre ele, toate lucrurile din Univers redevin aşa cum au fost.

Majoritatea astronomilor sunt de acord astăzi cu faptul că Universul nu este veşnic, ci a început cu circa cincisprezece miliarde de ani în urmă cu o masă primară uriaşă care a explodat şi s-a dispersat în toate colţurile Universului; din ea s-au format ulterior stelele, planetele, galaxiile şi nebuloasele. Stelele se nasc dintr-un nor cosmic, în decursul a milioane sau chiar miliarde de ani, prin condensarea materialelor care alcătuiesc norul, transformând o parte din el într-o stea care luminează vreme de milioane sau miliarde de ani, după care combustibilul lor se epuizează şi ele se transformă în nişte stele uriaşe, care explodează şi apoi mor, pentru a redeveni un nor cosmic. Apoi se reia ciclul, care are nevoie de milioane de ani, adeverindu-se cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Oare nu ştiu ei cum începeAllah creaţia prima oară şi cum o va face pe ea apoi din nou? (Al-’Ankabut: 19).

Savanţii au văzut în secolul al XX-lea cum începe şi cum reia Allah creaţia Sa, nu numai în privinţa stelelor, ci şi în privinţa făpturilor. În timpul revelaţiei nu era cu putinţă ca ştiinţa să vadă ceva despre începutul procesului creaţiei şi al reluării ei − laudă Aceluia a Cărui făgăduinţă ni s-a adeverit! El este Cel care a spus:

Fiecare profeţie are un timp al său şi în curând le veţi cunoaşte. (Al-An’am: 67).

Ne-a făgăduit că noi vom vedea cum începe creaţia Sa şi cum o reia; vestea pe care ne-a trimis-o cu cincisprezece secole în urmă prin revelaţie s-a adeverit prin descoperirea de către ştiinţă a ciclului vieţii creaturilor cu viaţă şi fără viaţă.

Source Link

Views: 3

0Shares