Year: 2025

Matematica Islamului de aur – 2

Simina Harmonie

 

Înflorirea culturii arabe în secolele VIII-XII se datorează unui complex de condiţii favorabile, cauzate de avântul economic ce a caracterizat această perioadă. Bazându-se pe moştenirea culturii arabe pre-islamice cultura arabă a acestei perioade s-a caracterizat printr-o vădită înclinare spre studiul ştiinţelor naturii şi al aplicaţiilor practice. Astfel au fost elaborate lucrări speciale pentru nevoile arhitecturii şi tehnicii. De exemplu matematicianul Abu-al-Wafa (940-998) a scrisCartea despre cele ce sunt necesare meşteşugarilor în legătură cu construcţiile.

catedrala mezquita 5 Matematica Islamului de aur - 2
Bogatele cunoştinţe de matematică au făcut posibile măreţele construcţii arabe pentru care subordonarea manifestărilor artistice unor norme cu caracter religios le conferă o notă de originalitate. Cel mai vechi monument de arhitectură arabă care s-a păstrat este aşa-numita Cupolă a stâncii din Ierusalim ( în ebraică – Kipat ha Sela), ridicată între 687-691, fiind cea mai veche construcţie islamică funcţională.

Arabii cred că aici este locul din care profetul Mohamed s-a înălţat la cer pe calul său fabulos, pentru ca apoi să se întoarcă pe Pământ şi să-şi transcrie viziunile, iar evreii cred că stânca protejată de cupola aurită este locul pe care s-a aşezat Chivotul Legământului.

Cupola+Stancii5 Matematica Islamului de aur - 2
Fig.4, Cupola Stâncii

Dar cea mai remarcabilă creaţie a epocii omeyyazilor este faimoasa moschee din Cordoba, Mezquita, a cărei construcţie a început în 785 pe o veche biserică vizigotă. Moscheea poartă numele Moscheea Aljama, în cinstea soţiei emirului musulman Adb ar- Rahman I , care a proiectat această clădire ca parte ataşată palatului său. Moscheea a suferit o neîntreruptă serie de modificări. Cu toate acestea a rămas cea mai mare şi mai frumoasă dintre cele peste 1000 pe care le deţinea oraşul la acea vreme. Pe lângă această calitate ea era şi a doua clădire, ca mărime, din lumea musulmană. Mezquita a ajuns, în scurt timp, un foarte important loc de pelerinaj pentru musulmani, ţinând cont că moscheea găzduia în acea vreme şi o copie originală a Coranului. Mezquita este impresionantă în primul rând pentru arcele ei uriaşe, susţinute de mai bine de 1000 de coloane din cuarţ, onix, marmură şi granit. Acestea au fost făcute incluzând în ele şi rămăşiţele vechiului templu roman ce ocupa locul mai înainte. Arcele duble, întâlnite des în această clădire au rolul de a susţine greutatea bolţilor. Este decorată cu numeroase figuri geometrice şi motive florale.

În ceea ce priveşte aceste decoraţiuni ale tuturor monumentelor de artă religioasă şi nu numai (Coranul interzicând reprezentarea prin pictură sau sculptură a figurilor umane şi animale), se dezvoltă o decoraţie cunoscută sub numele de arabesc, care deşi nu este inventată de arabi, este promovată de aceştia şi transformată într-un element caracteristic artei lor.
    Aportul arabilor la cultura şi civilizaţia Europei medievale s-a efectuat prin canalul Spaniei şi al Siciliei. Viaţa intelectuală şi culturală din aceste două ţări aflate sub ocupaţie islamică era superioară celei din restul Europei acelor vremuri. Legăturile artistice ale europenilor cu lumea arabo-islamică încep încă din secolul al VIII-lea, odată cu schimburile comerciale care includeau şi obiecte de artă iar mai târziu, prin intermediul cruciadelor, europenii au cunoscut mai îndeaproape arta arabă. Arhitectura Evului Mediu occidental a fost sensibil influenţată de tradiţiile arhitecturii arabo-musulmane (ferestre duble, arce diferite, creneluri, arcade sau bolte poligonale, suprafeţe traforate). 
    Una dintre învăţăturile Coranului spune că “cerneala savanţilor este mai sfântă decât sângele martirilor” şi este unul dintre perceptele care au contribuit major la amplificarea fenomenului cultural şi ştiinţific arab.
alhambra+arabescuri Matematica Islamului de aur - 2




Palatul Alhambra, Spania

 

 

 

 

 

 

Source Link

Views: 3

0Shares

Matematica Islamului de aur – 1

Simina Harmonie

 

 

Cultura arabă a fascinat întotdeauna şi a suscitat interes şi curiozitate pentru oamenii de ştiinţă din restul lumii. Ea a însemnat atât cifrele arabe, cât şi algebra, Avicenna, astrolabul, alambicul, alchimia.
Declinul Imperiului Roman şi prăbuşirea sa în 476 au făcut ca o dată cu intrarea în letargie a culturii romane şi implicit a celei greceşti, să aibă loc o înflorire a celei arabe. Până în epoca formării statului unificat şi a marilor cuceriri, cultura arabă a avut un caracter predominant oral şi practic, izvorât din necesităţile impuse de viaţa aspră din deşerturile peninsulare. Acest caracter practic al culturii pre-islamice s-a retransmis şi ştiinţei arabe din secolele următoare.
Fără marile realizări ale islamului (în artă, ştiinţă, tehnologie) multe dintre cunoştinţele Greciei, Romei şi Egiptului antic ar fi fost pierdute pentru totdeauna, deoarece arabii şi-au făcut un titlu de glorie din a traduce din turcă, persană, ebraică în arabă iar prin traducerile în latină au făcut posibile răspândirea lor în Europa.
Încă din perioada pre-islamică, arabii au intrat în contact cu civilizaţia şi cultura mai dezvoltată din ţările vecine – Siria, Palestina, Persia – prin mijlocirea comunităţilor de sirieni, greci, evrei, persani, statorniciţi în peninsulă sau prin călătoriile făcute de negustorii arabi peste hotare.
Mahomet Abu –l Qâsim Mouhammed, sau simplu în cultul musulman, Mohammed, este profetul fondator al islamului. S-a născut în 570 la Mecca (actualmente în Arabia Saudită) şi a murit în 632 la Medina.
Iată pe scurt câteva repere cronologice care fixează istoria zbuciumată a arabilor:

  • 570, se naşte Mahomet la Mecca;
  • 611, Mahomet are revelaţia misiunii sale; Coranul conţine cuvîntul lui Alah, şi devine cartea sacră a musulmanilor, al cărui principiu fundamental este: “Nu există decât un singur Dumnezeu şi Mahomet este profetul său”;
  • 622, începutul erei Hegirei – anul 0 al calendarului musulman;
  • 630, musulmanii îşi încep stăpânirea peste Mecca;
  • 632, profetul Mahomet moare;
  • 642, musulmanii întră în Egipt;
  • 652, cel de-al treilea calif, Uthmân este asasinat; Ali, vărul şi ginerele său îi succede; lumea musulmană se împarte în suniţi, şiiţi şi kharijiţi;
  • 661-750, regatul Omeyyazilor (suniţi); capitala se instalează la Damasc;
  • 670, este fondată moscheea din Kairouan, Tunisia;
  • 711, musulmanii intră în Spania;
  • 732, Charles Mart-el (bunicul lui Charlemaigne) opreşte expansiunea musulmanilorla Poitiers;
  • 750-1258, regatul Abbasizilor (suniţi). Ei fondează oraşul Bagdad care devine în 762 capitala imperiului musulman, centrul politic, economic şi cultural;
  • 1055, turcii selgiucizi preiau controlul asupra Bagdadului;
  • 1095, Papa Urban al II-lea, în Consiliul de la Clermont, dă semnalul pentru începerea Cruciadelor (eliberarea arabilor de sub dominaţia turcilor selgiucizi);
  • 1095-1272, perioada cruciadelor;
  • 1099, asediul Ierusalimului;
  • 1187, Saladin recucereşte Ierusalimul;
  • 1258, mongolii cuceresc Bagdadul;
  • 1291, asediul de la St-Jeans d’Acre reprezintă încheierea perioadei cruciadelor;
  • 1453, sultanul Mehmed al II-lea cucereşte Constantinopolul care devine capitala Imperiului Otoman.

cuceririle arabe - culori

 

 

 

 

 

 

În timpul cuceririlor musulmane din secolele VII-IX s-a instaurat Califatul, sau Imperiul islamic, unul dintre cele mai mari imperii din istorie. Ascensiunea califatului Abbasid de la începutul secolului al VIII-lea precum şi transferarea capitalei de la Damasc la noul oraş Bagdad a marcat începutul acestei perioade, numită şi “epoca de aur a Islamului”. Imperiul Islamic se întindea peste Peninsula Iberică, Africa de nord, sudul Italiei, Orientul Mijlociu, Asia centrală.
Apariţia profetului Mohamed către anul 600 şi a noii religii – islamul, au permis crearea unei noi identităţi pentru triburile nomade din peninsula arabică. Islamsemnifică în arabă supus puterii divine. Leagănul intelectual şi economic al noii civilizaţii a fost Mecca – oraşul natal al profetului, aflat la răscrucea căilor comerciale ale regiunii.

coran 01 Matematica Islamului de aur - 1
 Pagină din Coran

După moartea profetului, în 632, marile cuceriri şi extinderea statului arab de la Indus la Oceanul Atlantic au pus pe arabi, începând din secolul al VII-lea, în contact direct cu civilizaţiile şi culturile considerabil mai înaintate decât ale lor, din Imperiul Bizantin, Orientul Apropiat, Persia, Egiptul, Spania, Sicilia, India, China. Vechiul oraş cartaginez Cordoba, a devenit în 756 capitala emiratului condus de Abd ar- Rahman. I.

Cultura clasică arabă s-a format treptat, în condiţiile islamizării ţărilor cucerite, ale sintezei dintre vechea cultură arabă şi culturile din aceste ţări şi a atins culmea înfloririi sale în perioada secolelor VIII-IX, perioadă în care au fost culese şi redactate poeziile orale arabe pre-islamice din secolele VI-VII. Din cauza influenţei islamului, arabii şi-au însuşit în mod unilateral moştenirea culturii antice, interdicţia religioasă de a înfăţişa chipuri de oameni şi animale (provenită din teama de idolatrie) au schimbat evoluţia picturii şi a sculpturii.

 

 

 

Sursa:  simina-harmonie.blogspot.roSource Link

Views: 1

0Shares

Generozitate şi mulţumire – partea 2

Generozitate şi mulţumire – partea 2

 

Donaţiile au fost instituţionalizate în Islam încă de la întemeierea sa, fiind denumite în limba arabă ‒ zakaah (acte de caritate obligatorii). Fiecare credincios cu avere în exces este obligat să dea o anumită parte din ea nevoiaşilor, anual, ca un act de adorare. A nu da zakaah este considerat un păcat major. Oferirea acestei donaţii ajută credincioşii să realizeze că averea lor nu este doar ca s-o folosească cum doresc. Îi învaţă că sunt doar deţinătorii temporari ai acestei averi din care trebuie să ofere o parte celor nevoiaşi. În consecinţă, Dumnezeu îi descrie pe adevăraţii credincioşi ca fiind aceia care recunosc dreptul nevoiaşilor la o parte din averea lor:

,,Şi în averea lor se află un drept pentru cerşetor şi pentru cel nevoiaş.” (Coran 51: 19).

Donaţiile ar trebui să fie un act sincer de mulţumire a lui Dumnezeu şi nu un act făţarnic sau un mod de a-i controla pe alţii. Răsplata pentru actele de caritate este complet pierdută atunci când este făcută pentru câştiguri lumeşti. Allah face referire la această realitate în capitolul Al-Baqara după cum urmează:

,,O, voi, cei care credeţi! Nu faceţi deşarte milosteniile voastre prin pomenirea lor şi prin necăjire.” (Coran 2: 264).

Dorinţa de îmbogăţire este sporită de invidie. În consecinţă, Dumnezeu ne-a poruncit să nu râvnim la ceea ce le-a dat altora. Dumnezeu se referă la această chestiune în capitolul An-Nisa’ al revelaţiei finale după cum urmează:

,,Nu râvniţi la ceea ce Allah a dăruit [cu harul Său] unora dintre voi mai mult decât altora.” (Coran 4: 32).

Profetul a reiterat acest sfat, spunând: „Priveşte-i pe cei mai puţin norocoşi decât tine şi nu îi privi pe cei de deasupra ta. Este mai bine pentru tine, pentru a nu nega cele cu care te-a binecuvântat Allah.”

Când oamenii îşi concentrează atenţia asupra acelora care sunt mai bogaţi decât ei, invidia începe să se dezvolte. Ei simt şi exprimă astfel faptul că Dumnezeu a fost nedrept cu ei. În ultimă instanţă, ei ar putea comite multe păcate pentru a-şi îndeplini dorinţa de a avea ceea ce au alţii. În loc de aceasta, Dumnezeu îi sfătuieşte să se gândească la cei mai puţin norocoşi decât ei. Indiferent de cât de dificile ar fi circumstanţele, există întotdeauna alţii în situaţii mai dificile. În consecinţă, a reflecta cu privire la alţii mai puţin norocoşi le aminteşte fiinţelor umane de multiplele recompense cu care i-a binecuvântat Dumnezeu. În această luptă spirituală de a evita invidia se dezvoltă cea mai importantă calitate, aceea a mulţumirii. Mai mult decât atât, potrivit învăţăturilor profeţilor, posesiunile materiale nu constituie adevărata bogăţie a acestei lumi. Abu Hurayrah a relatat spusele ultimului Profet: „Bunăstarea nu este măsurată în proprietăţi, ci în mulţumire.”

A fi mulţumit nu înseamnă că fiinţele umane trebuie să accepte orice circumstanţă în care se găsesc şi să nu încerce să-şi îmbunătăţească situaţia. A fi mulţumit înseamnă că, după ce individul se străduieşte să obţină un standard ridicat de viaţă, el trebuie să accepte cu conştiinţa curată ceea ce doreşte Allah. Doar prin a lăsa chestiunile personale în mâinile lui Dumnezeu, după ce s-a făcut un efort, inimile găsesc odihnă și se îndepărtează de la plăcerile acestei lumi. În această privinţă, Dumnezeu afirmă în capitolul Ar-Ra’d al revelaţiei finale:

,,Prin pomenirea lui Allah se liniştesc inimile.” (Coran 13: 28).Source Link

Views: 2

0Shares