Author: Vlad Stoica

 

Adnan Ash-Shareef

 

 

El este Cel care a lăsat să curgă liber cele două mări – aceasta plăcută şi dulce şi aceasta sărată şi amară şi a făcut, între ele, un perete şi un baraj de netrecut.  (Al-Furqan 25:53);

Cele două mări nu sunt la fel; aceasta este bună, dulce, plăcută la băut, iar aceasta este sărată şi amară. Şi, totuşi, din fiecare [dintre cele două], mâncaţi carne proaspătă şi scoateţi podoabă pe care o purtaţi. Şi tu vezi corăbiile despicând apa, pentru ca voi să căutaţi îndurarea Sa. Poate că voi veţi fi mulţumitori! (Fatir: 12).

Din punct de vedere lingvistic, cuvântul maraja (tradus prin „să curgă liber”) înseamnă „a întinde; a trimite; a amesteca” sau toate aceste trei sensuri împreună. Se cuvine să facem aici precizarea că amestecarea unui lichid cu altul înseamnă altceva decât combinarea lor; apa şi uleiul, de pildă, se amestecă, dar, nu se combină, în sensul că cele două lichide îşi păstreazăproprietăţile lor; în schimb, apa şi alcoolul se combină, formând un lichid nou, diferit prin proprietăţile sale, atât de apă cât şi de alcool.

Cuvântul bahr (tradus prin „mare”) se aplică oricărui curs de apă mare, indiferent dacă ea este sărată sau dulce, conform cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

El este Cel care a lăsat să curgă liber cele două mări aceasta plăcută şi dulce, şi aceasta sărată şi amară. (Al-Furqan 25:53).

Cuvântul barzakh (tradus prin „barieră”) înseamnă „stavilă, barieră”, conform cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

A pus o stavilă între cele două mări. (An-Naml: 61).

Cuvântul bagha (tradus prin „trec”) înseamnă „a depăşi, a trece limita, a nedreptăţi”. Expresia hijran mahjuran (tradusă prin „baraj de netrecut”) înseamnă „loc oprit”.

În lumina explicării sensurilor cuvintelor, ni se arată miracolul ştiinţific al versetului sfânt la care ne referim: Domnul a întins mările şi le-a amestecat, dar a aşezat între ele o stavilă şi un loc oprit, pentru ca să nu treacă dintr-o mare în alta conţinutul lor şi particularităţile lor specifice.

Adevărul despre expansiunea mărilor şi amestecării apelor lor nu a fost cunoscut decât în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, o dată cu descoperirea fosei pământului şi a legilor fizice şi chimice care guvernează amestecul şi  combinarea lichidelor. Iată, în continuare, câteva detalii ştiinţifice ale acestui  rezumat:

 

1. Extinderea fundului mării

El este Cel care a lăsat să curgă liber (adică le-a întins şi le-a extins) cele două mări. (Al-Furqan: 53).

Oceanografia a descoperit, la sfârşitul celui de al cincilea deceniu al secolului al XX-lea, că fundurile mărilor şi ale oceanelor sunt tărâmul unor cutremure şi erupţii vulcanice şi falii, care au avut şi continuă să aibă, printre alte consecinţe, şi expansiunea mărilor. Oceanul Atlantic a început să se formeze cu circa 180 de milioane de ani în urmă şi, ca urmare a formării lui, Europa s-a separat de America de Nord. Oceanul Atlantic continuă să se extindă şi astăzi cu douăzeci şi cinci de milimetri anual. La fel s-a întâmplat şi în cazul Mării Roşii.

 

2. Întâlnirea a două mări

Şi a făcut, între ele, un perete şi un baraj de netrecut.  (Al-Furqan 25:53).

Când se întâlnesc în aceeaşi albie două cursuri de apă cu particularităţi chimice diferite, ele se amestecă, dar nu se combină, în sensul că nu formează un singur lichid, adică nu se dizolvă unul în altul. În Pakistanul de Est, de exemplu, două râuri curg unul alături de celălalt din oraşul Thsatngham până la Arman în Birmania, ca şi când ele ar fi despărţite de o stavilă. Acelaşi lucru se întâmplă cu fluviul Gange şi cu afluentul său  Jamuna în oraşul Allahabad din India. În Iran, există râuri care la întâlnirea cu apa mării se închid, întorcându-se în locul de izvorâre. Fluviul Amazon face ca apa Oceanului Atlantic să fie dulce pe o distanţă de sute de kilometri de la vărsarea lui. Astfel apa Oceanului Atlantic se întâlneşte cu apa Mării Mediterane, care este mai grea, aceasta din urmă rămâne în straturile de jos şi se deplasează spre Vest, spre Ocean. Tot la fel, apa Mării Negre nu se combină cu cea a Mării Mediterane, când se întâlnesc în strâmtoarea Bosfor, ci alcătuiesc două straturi lipite, unul deasupra celuilalt. Apa Mării Negre, care este mai uşoară, se deplasează la suprafaţă spre Marea Mediterană, în vreme ce apa Mării Mediterane – mai grea, din cauză că este mai sărată – se deplasează în straturile de jos către Marea Neagră. Acest adevăr ştiinţific despre bariera dintre cele două mări a fost descoperit în secolul al XVII-lea.

Este demn de menţionat că bariera dintre cele două mări, care împiedică invadarea apelor unei mări asupra unei alte mări, este o barieră chimică; ea permite apelor să treacă dintr-o mare în alta, dar împiedică particularităţile şi caracteristicile specifice unei alte mări să domine particularităţile celeilate mări, în sensul că apa care trece dintr-o mare în alta ar dobândi  caracteristicile specifice ale mării în care a ajuns. În aceasta constă miracolul ştiinţific al expresiei „ele nu o pot trece”, din cuvintele lui Allah Preaînaltul:

El a slobozit cele două mări ca să se întâlnească/ Dar, între ele, este o  stavilă pe care ele nu o pot trece.  (Ar-Rahman 55:19-20).

Sateliţii artificiali au fotografiat, recent, cu raze infraroşii, barierele dintre apele mărilor şi ale oceanelor, iar privirea atentă la ilustraţie, îi oferă cititorului imaginea vizibilă a barierei care împiedică apa unei mări să invadeze apa celeilalte mări.

Cuvintele lui Allah

El a slobozit cele două mări ca să se întâlnească/ Dar, între ele, este o stavilă pe care ele nu o pot trece. (Ar-Rahman: 19-20)

au reprezentat unul din motivele care l-au determinat pe cunoscutul cercetător oceanograf Cousteau să primească Islamul ca religie.

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 2