Tag: astronomie

ÎNVELIŞUL ATMOSFERIC AL PĂMÂNTULUI

Adnan Ash-Sharif Noi le vom arăta semnele Noastre [în cele mai îndepărtate] zări [ale pământului] şi în sufletele lor înşişi, astfel încât să le fie limpede că, el [Coranul], este Adevărul. Oare nu este de ajuns că Domnul tău este Martor la toate? (Fussilat: 53). “Am fost o comoară ascunsă si am voit să fiu […]

Adnan Ash-Sharif

Noi le vom arăta semnele Noastre [în cele mai îndepărtate] zări [ale pământului] şi în sufletele lor înşişi, astfel încât să le fie limpede că, el [Coranul], este Adevărul. Oare nu este de ajuns că Domnul tău este Martor la toate? (Fussilat: 53).

“Am fost o comoară ascunsă si am voit să fiu cunoscut şi, de aceea, am creat făpturile pe el, ca să Mă cunoască “  (Hadis sacru)

“De ce a fost creat Universul? Ce L-a determinat pe Creator să creeze Universul pe care îl cunoaştem? Ce a fost înainte de existenţa Universului?

Lumea perfecţiunii şi a temporalităţii… lumea armoniei absolute… Doar principiul primordial era acolo, în inexistenţă… O forţă nelimitată, fără început sau sfârşit …

Apoi, într-o clipă măreaţă, Creatorul a decis să facă o oglindă a existenţei Sale şi a fost Universul … Oare aşa să fi fost începutul? Probabil că ştiinţa nu o va spune direct, însă ştiinţa în tăcerea ei s-ar putea să fie o dovadă a simţămintelor noastre interioare”.  Jean Guyton, filozof contemporan

 

ÎNVELIŞUL ATMOSFERIC AL PĂMÂNTULUI ÎN CORANUL CEL SFÂNT

images

Învelişul atmosferic al pământului este un scut protector care înconjoară pământul din toate părţile. Alături de soare, de apă, de plante, de particularităţile astronomice şi geologice ale pământului, este unul din factorii principali care a făcut posibilă viaţa pe suprafaţa planetei pământ, spre deosebire de celelalte plante din sistemul solar. Studiul ştiinţific despre învelişul atmosferic a început în cea de a doua jumătate a secolului XVll şi omul continuă să mai descopere şi astăzi informaţii despre acest scut protector care a contribuit la transformarea pământului într-un “pat”, “loc de odihnă” şi “aşternut” pentru fiinţele care trăiesc pe faţa lui. Coranul cel Sfânt s-a referit la învelişul atmosferic în numeroase versete, numindu-l “un acoperiş ridicat”, “un acoperiş bine păzit”, “cerul cel mai de jos”, “şapte ceruri întărite”, “şapte ceruri”, “şapte straturi”, “şapte ceruri unul peste altul”, “cerul cu revenirea ploii”, “cerul bine întocmit” – aşa cum constatăm din versetele următoare:

El este Acela care a creat pentru voi toate câte sunt pe pământ, apoi, s-a înălţat în cer şi a tocmit cele şapte ceruri şi El este Atoateştiutor. (Al-Baqarah 2: 29).

Şi Noi am făcut cerul ca un acoperiş bine păzit şi totuşi ei sunt fără băgare de seamă la minunile Lui. (Al-Anbiyaa` : 32).

Deasupra voastră, am făcut Noi şapte straturi. Şi Noi nu suntem cu nebăgare de seamă faţă de creaţii. (Al-Mu`minun: 17).

Apoi, s-a întors către cer – care era un fum – şi i-a zis lui şi pământului: Veniţi amândoi, de voie sau fără de voie!” Şi au răspuns ei: “Venim, supunându-ne de bunăvoie !”/ Şi le-a hotărât El să fie şapte ceruri, în două zile, şi a orânduit fiecărui cer menirea sa. Şi am împodobit Noi cerul cel mai jos cu candele, în chip de strajă. Aceasta este orânduiala Celui Puternic şi Atoateştiutor. (Fussilat: 11-12).

Allah este Cel care a creat şapte ceruri şi tot atâtea pământuri. Între ele coboară porunca [Sa], pentru ca să ştiţi că Allah este cu putere peste toate şi că Allah cuprinde toate lucrurile cu ştiinţa [Sa]. (At -Talaq: 12).

Acela care a creat şapte ceruri unul peste altul, fără să vezi nici o nepotrivire în creaţia Celui Milostiv. Întoarce-ţi privirea! Oare vezi tu vreo  crăpătură? ( Al-Mulk: 3).

Oare nu aţi văzut voi cum a creat Allah şapte ceruri, unul peste altul? (Nuh: 15).

Oare nu se uită ei spre cerul de deasupra lor cum l-am înălţat Noi şi l-am înfrumuseţat şi cum nu are el nici un fel de crăpături? (Qaf: 6).

Pe cerul cel bine întocmit! (Adh-Dhariyat: 7 ).

Pe cerul cel cu revenirea [ploii]. (At-Tariq : 11).

În versetele enumerate cunoscătorul învelişului atmosferic al pământului găseşte principiile de bază ale acestei ştiinţe, aşa cum a descoperit-o omul cu numai puţin timp în urmă.

Cât despre musulmanul neinformat în privinţa detaliilor stiinţifice ale structurii învelişului atmosferic, aceste lucruri nu-i vor deveni vizibile decât dacă, printr-un studiu ştiinţific simplu al informaţiilor cuprinse în fiecare verset şi în lumina istoriei descoperirii lor de către om, i se va arăta miracolul ştiinţific coranic, prin intermediul căruia vom găsi dovada indiscutabilă a existenţei Creatorului şi a faptului că Sfântul Coran reprezintă Cuvântul lui Allah Preaînaltul. Prin aceasta dovedim de asemenea stupiditatea logicii acelora care se îndoiesc de Allah, de Coranul cel Sfânt şi de ştiinţa lui, fără să se bazeze pe vreo dovadă. De asemenea, îl transferăm pe musulman de la credinţa instinctivă la credinţa statornică bazată pe ştiinţă, căci orice credinţă adevărată este în opinia noastră şi mai ales în secolul XX rezultatul unui studiu ştiinţific al versetelor lui Allah, înainte de a fi o chestiune afectiv – emoţională. Nu există angajare faţă de învăţăturile Islamului fără o credinţă adevărată şi nu există credinţă adevărată fără un argument categoric, iar argumentele categorice sunt constantele ştiinţifice coranice, adeverind spusele lui Allah Preaînaltul:

Şi cei cărora li s-a dat ştiinta văd că ceea ce ţi s-a timis de către Domnul tău, este Adevărul care călăuzeşte către calea Celui Puternic şi Celui Vrednic de Laudă. (Saba: 6);

Aceasta este o vestire pentru oameni, pentru ca să fie preveniţi prin ea şi pentru ca să ştie că El este un Dumnezeu Unic şi să ia aminte cei înzestraţi cu judecată! (Ibrahim : 52 ).

Şi s-a relatat că profetul Muhammad a spus: “Şi oare este Coranul de folos, fără de ştiinţă?”.

 

_____________________________

Centrul Cultural Islamul Azi

Source Link

Views: 3

„Moartea” stelelor

Adnan Ash-Sharif   Pe steaua care apune. (An-Najm:  1)   Când stelele se vor stinge. (Al-Mursalat:  8)   ALLAH Preaînaltul a înfăţişat în cele mai simple cuvinte şi în cele mai concise expresii, cele mai adânci sensuri, pe care ştiinţa nu le-a descoperit decât cu multe secole după revelaţie.  Aşa după cum aflăm în dicţionarul Lisan […]

Adnan Ash-Sharif

 

Pe steaua care apune. (An-Najm:  1)

 

Când stelele se vor stinge. (Al-Mursalat:  8)

 

ALLAH Preaînaltul a înfăţişat în cele mai simple cuvinte şi în cele mai concise expresii, cele mai adânci sensuri, pe care ştiinţa nu le-a descoperit decât cu multe secole după revelaţie.  Aşa după cum aflăm în dicţionarul Lisan al Arab, printre sensurile cuvântului arab “hawa”, se ”a se şterge, a-i dispărea urmele” este unul din cele mai expresive, pentru că reia sensul coranic al cuvântului “hawa” în versetul ”Când stelele   se vor   stinge”(Al-Mursalat:       8). Ştiinţa a descoperit de curând că fiecare astru are un ciclu de viaţă şi o serie de faze prin care trece: naşterea, creşterea, maturizarea, agonia şi moartea. Aştrii, cu toate că iradiază şi trimit către pământ  lumina lor, vreme de milioane sau chiar miliarde de ani, în cele din urmă se vor stinge şi vor muri,  când le va sosi sorocul, aşa după cum grăieşte ALLAH Preaînaltul:

Fiecare grăbeşte până la un termen hotărât. (Az-Zumar: 5).

În cele ce urmează prezentăm unele detalii ştiinţifice în legătură cu moartea aştrilor. În cronica evenimentelor astronomice   găsim consemnate fenomene, pe care ştiinţa  astronomiei nu a reuşit să le explice  decât în secolul al XX-lea.

În dimineţa zilei de 4 iulie 1054 d.Ch., astronomii chinezi au văzut apărând pe cer o stea extrem de strălucitoare, care a continuat să strălucească în plină zi, vreme de doi ani, înainte de a se stinge şi a dispărea. Ştiinţa nu a aflat decât mult mai târziu că acea stea, care mai apoi a fost numită Nova, a existat în constelaţia Gemenilor, iar apoi s-a umflat, a explodat şi a murit, transformându-se în ceea ce se cheamă: nebuloasa Racului, constând dintr-un nor de gaze rămase în urma exploziei acelui astru, înainte de a muri.

În anii 1572, 1604, 1885 s-a înregistrat acelaşi fenomen: au apărut stele puternic strălucitoare, vizibile cu ochiul liber şi în timpul zilei,  numite de asemenea nove.

Chestiunea apariţiei novelor a rămas fără o explicaţie ştiinţifică până în secolul al XX-lea, când astronomul englez Edington (1920) şi după el Walter Baddz (1940) au emis teoria evoluţiei stelelor, conform căreia toţi aştrii trec prin fazele de apariţie, creştere, bătrâneţe şi moarte. Fenomenele novelor sunt, în realitate explozii, uriaşe ale unor stele care au existat anterior, înainte de a intra în agonie şi a muri. O dată cu descoperirea telescoapelor gigantice, savanţilor le-a  devenit clar, doar cu zeci de ani în urmă, că sute de stele mor în fiecare zi, în fiecare ceas şi chiar în fiecare secundă, şi că strălucirea unor aştri creşte brusc,  înainte de a se stinge, ajungând până la strălucirea unui miliard de sori,  că volumul lor sporeşte cu mii de kilometri pe secundă, după care se produce o explozie atât de uriaşă încât presiunea degajată de explozia unei stele moarte aruncă materialele din care este compusă,   cu o viteză ce depăşeşte zece mii de kilometri pe secundă!

La 25 februarie 1987 a avut loc ultimul fenomen astronomic unic,   pentru   observarea   căruia   s-au   mobilizat   toate   instituţiile astronomice internaţionale, fiind fotografiat şi urmărit de nave cosmice, sateliţi artificiali şi observatoarele dispuse în întreaga lume. Savanţii astronomi încă mai continuă să studieze şi astăzi urmările lui. În ziua respectivă a apărut o stea uriaşă, căreia i s-a dat numele de Super Nova (anul 1987). Această stea nu a fost în realitate decât  lumina rezultată în urma exploziei unei stele uriaşe, cu numele şi codul Sanduleak 69202,   care se produsese cu o sută şaptezeci de mii de ani în urmă. Lumina ei a continuat în tot acest răstimp, ajungând până la noi la 27 februarie 1987. Această stea explodată se află în norul lui Magelan, situat la o distanţă de o sută şaptezeci de mii de ani lumină de noi.

Comentariu:

În primul rând, adevărul fazelor prin care trec aştrii, printre care şi moartea lor, nu a fost cunoscut decât în secolul al XX-lea, în vreme ce Coranul menţionează moartea stelelor în versete lipsite de orice ambiguitate:

”Jur pe steaua care apune” (An-Najm: 1);

”Când  

stelele se vor stinge” (Al Mursalat: 8);

”Când Soarele se va  

întuneca”      (At-Takwir:    1);

”Şi      când   stelele          se      vor     risipi” (At-Takwir: 2);

”Fiecare     grăbeşte     până    la    un   termen hotărât’‘(Az-Zumar:  5).

În   aceasta   se   află   dovada ştiinţifică indubitabilă, clară a faptului că Sfântul Coran reprezintă cuvântul Lui ALLAH. Adevărul despre moartea stelelor nu-l    cunoaştea în vremea revelaţiei decât  Creatorul  aştrilor, iar omul nu l-a cunoscut aşa cum am mai  spus decât mult mai târziu, adicâ în secolul al XX-lea.

oldest-known-star-hd140283În al doilea rând, versetul cel sfânt ”Jur pe steaua care

apune” (An-Najm: 1) este unul din numeroasele exemple a ceea ce am numit în lucrarea noastră anterioară, dialectică ştiinţifică în Sfântul Coran, în sensul că Domnul jură pe un semn ştiinţific miraculos, indiscutabil, după care îl leagă de o ştire controversată de oameni.

Domnul a jurat pe moartea stelelor, şi acesta reprezintă un adevăr ştiinţific necontestat astăzi, apoi a legat răspunsul la jurământul său de sinceritatea Trimisului Său şi de faptul că el nu vorbeşte după bunul lui plac:

‘‘Jur pe steaua care apune!/ Tovarăşul nostru nu este  rătăcit, nici nu este pe un drum greşit/ Nu rosteşte nimic după  pofta   lui   !/   El (Coranul)    nu este   decât   o revelaţie    trimisă’’ 

(An-Najm: 1-4).

În aceasta se află o concluzie care se impune de la

sine tuturor acelora care au o logică sănătoasă: Acela care a jurat pe moartea stelelor cu sute de ani, înainte ca ştiinţa să descopere acest lucru, a făcut din acest jurământ o dovadă a sincerităţii Trimisului Său.

Logica sănătoasă ne impune, aşadar, să acceptăm şi să ne angajăm faţă de tot ceea ce a fost revelat Trimisului iubit, fiindcă sursa este una singură şi nimeni dintre aceia cu o logică sănătoasă nu mai poate astăzi, chiar dacă este ateu, să conteste faptul că versetul sfânt: “Pe steaua care apune” (An-Najm: 1) reprezintă cuvântul Lui ALLAH Preaînaltul și PreaSlăvitul. Aceeaşi logică ne impune să acceptăm că toate versetele despre lucruri nevăzute, care nu se află sub imperiul experimentului şi ştiinţei materiale, reprezintă tot cuvinte ale Lui ALLAH. Dacă cineva contestă acest lucru, înseamnă că el are o logică dublă sau suferă de schizofrenie şi aceasta este starea tuturor învăţaţilor materialişti şi a altora asemenea lor, a căror logică se prăbuşeşte împreună cu teoriile hazardului, materiei, evoluţiei şi veşniciei.

 

În al treilea rând, strălucirea astrului uriaş sporeşte înaintea morţii lui într-atât încât ea echivalează cu strălucirea a miliarde de stele şi de aceea poate fi văzută în plină zi. Oare această stea uriaşă,   strălucitoare, cu radiaţii pătrunzătoare este cea pe care Domnul a numit-o At Tariq şi pe care a jurat zicând:

”Jur pe cer şi pe cel care vine   noaptea!/Dar     de unde   să ştii   tu   ce este cel care   vine noaptea?!/      Acesta               este      luceafărul         cel         strălucitor” (At-Tariq: 1-3)?

Allah ştie cel mai bine! În rândurile de mai jos vom vorbi mai mult despre explicaţia ştiinţifică a ”luceafărului strălucitor”.

 

____

Centrul Cultural Islamic Islamul Azi.

Source Link

Views: 3

Rotirea Pământului în jurul axei sale – partea 1

Adnan Ash-Shareef     În acelaşi timp cu rotirea în jurul Soarelui, Pământul se roteşte şi în jurul axei sale. Coranul cel Sfânt se referă la rotirea Pământului în jurul axei sale în mai multe versete, dintre care vom menţiona câteva:   1. „Schimbarea nopţii şi a zilei”   Expresia „schimbarea nopţii şi a zilei” […]

Adnan Ash-Shareef

 

 

PamantulÎn acelaşi timp cu rotirea în jurul Soarelui, Pământul se roteşte şi în jurul axei sale. Coranul cel Sfânt se referă la rotirea Pământului în jurul axei sale în mai multe versete, dintre care vom menţiona câteva:

 

1. „Schimbarea nopţii şi a zilei”

 

Expresia „schimbarea nopţii şi a zilei” apare în următoarele cinci versete sfinte:

În facerea cerurilor şi a pământului, în schimbarea nopţii şi zilei, în corăbiile care plutesc pe mări cu ceea ce foloseşte oamenilor, în apa pogorâtă de Allah din cer, cu care a înviat pământul, după ce a fost mort, şi a răspândit pe el vietăţile, în schimbarea vânturilor şi a norilor supuşi dintre cer şi pământ sunt cu adevărat semne pentru nişte oameni care pricep. (Al-Baqarah 2:164);

În crearea cerurilor şi a pământului şi în schimbarea nopţii şi a zilei sunt semne pentru cei dăruiţi cu minte. (Aal ’Imran 3 :190);

În succedarea nopţii şi a zilei şi în cele pe care Allah le-a făcut în ceruri şi pe pământ sunt semne pentru oamenii care au frică de Allah. (Yunus: 6);

El este Cel care dă viaţă şi dă moarte şi la El se află schimbarea nopţii şi zilei. Oare voi nu pricepeţi? (Al-Mu’minun: 80);

Şi printre semnele Lui sunt crearea cerurilor şi a pământului şi deosebirea limbilor voastre şi culorilor voastre. Întru acesta sunt semnele pentru acei care ştiu. (Ar-Rum: 22).

Repetarea unei expresii în mai multe versete sfinte atrage atenţia cititorului să reflecteze asupra sensurilor ei ştiinţifice.

În cele ce urmează, ne vom referi la succedarea nopţii şi a zilei (ta’aqub) şi la diferenţa dintre ele (tafawut).

Succedarea nopţii şi a zilei. Unul dintre sensurile expresiei „schimbarea nopţii şi a zilei” este „succedarea” lor, adică faptul că noaptea vine după zi şi ziua urmează după noapte, datorită rotaţiei moderate a Pământului în jurul axei sale, aşa cum se observă în timpul care se întinde între asfinţit şi vremea cinei şi zori şi învierea Soarelui. Dacă viteza de rotaţie a Pământului în jurul axei sale ar fi mai mare decât a hotărât Domnul (107 kilometri pe oră), noaptea şi ziua s-ar succeda brusc, iar dacă viteza de rotaţie ar fi mai mică decât cea hotărâtă de Allah, s-ar întâmpla invers. Observăm că miracolul lingvistic şi ştiinţific al cuvintelor „tragem”, „învăluie”, „degrabă”, „slab întunecată”, vine din următoarele versete sfinte care-i sugerează cititorului impresii vizuale ale trecerii treptate de la noapte la zi:

Şi un semn pentru ei este şi noaptea! Noi tragem din ea ziua şi iată-i pe ei în întuneric. (Ya-Sin: 37);

El face ca noaptea să învăluie ziua, urmându-i degrabă. (Al-A’raf: 54);

Şi pe noaptea slab întunecată [furişată] şi pe dimineaţa care vine. (At-Takwir: 17-18).

Diferenţa dintre noapte şi zi. Un alt sens al expresiei „schimbarea nopţii şi a zilei” este deosebirea dintre ele în privinţa trăsăturilor, căci nicio noapte nu seamănă cu ziua şi nicio zi nu seamănă cu noaptea, de când a creat Allah Pământul şi până la sosirea Ceasului. Acesta este sensul cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

Şi El este Cel care a făcut ca noaptea şi ziua să urmeze una după alta, pentru acela care voieşte să ia aminte sau voieşte să-şi arate mulţumirea. (Al-Furqan: 62).

Pentru aceia care voiesc să-şi amintească de puterea lui Allah în privinţa creaţiei menţionăm o serie de informaţii din astronomie referitoare la rotirea Pământului în jurul axei sale, ceea ce face ca noaptea şi ziua să se succeadă şi să nu semene una cu alta.

Pământul se roteşte în jurul axei sale înclinat, nu drept, axa rotirii sale alcătuind cu axa lui verticală un unghi de 23, 37 de grade. Din această rotire înclinată a Pământului, rezultă anotimpurile şi diferenţa dintre noapte şi zi. Dacă rotirea Pământului ar fi dreaptă în jurul axei sale verticale şi nu înclinată, aşa cum este situaţia planetelor Jupiter şi Venus, pe Pământ s-ar produce următoarele:

− ar lipsi anotimpurile şi noaptea ar fi egală cu ziua pe întregul Pământ şi în tot timpul anului;

− diferenţele de temperatură între zi şi noapte ar fi foarte mari şi nu ar exista condiţii de viaţă pe suprafaţa Pământului;

− s-ar dezechilibra întregul sistem, minunat întocmit, de distribuire a vânturilor, a apei şi de succedare a nopţii în diverse regiuni ale Pământului.

Dacă nu ar exista rotirea înclinată a Pământului în jurul axei sale proprii, nu ar exista deosebire între noapte şi zi şi, tocmai de aceea, diferenţa dintre noapte şi zi este o minune, adică un argument ştiinţific al existenţei lui Allah pentru aceia care au raţiune şi capacitatea de a chibzui.

Cât priveşte puterea care a făcut Pământul să fie înclinat în timpul rotaţiei în jurul axei sale, spre deosebire de celelalte planete, aceia de la care am preluat aceste informaţii astronomice, o pun pe seama întâmplării ciudate sau fericite, conform afirmaţiilor lor. Ei nu raţionează şi nu au capacitatea de a chibzui, aşa cum sunt descrişi şi înCoran, în pofida ştiinţei lor.

Pentru aceia care vor să-I aducă mulţumiri Stăpânului lor pentru că a făcut ca noaptea şi ziua să se succeadă una după alta, prezentăm următoarele informaţii ştiinţifice referitoare la diferenţa dintre noapte şi zi.

Deosebirea dintre noapte şi zi reglează existenţa vieţuitoarelor: migraţia păsărilor, peştilor, insectelor şi reproducerea lor, creşterea plantelor, deschiderea florilor şi maturizarea fructelor lor; toate acestea depind de deosebirea dintre noapte şi zi. Biologii au descoperit recent, în secolul al XX-lea, că fiecare vieţuitoare posedă un ceas biologic interior, influenţat de lungimea nopţii şi a zilei, de momentele răsăritului şi asfinţitului, precum şi de temperatură; de la ele, biologii au învăţat să studieze particularităţile biologice ale făpturilor influenţate de diferenţa dintre noapte şi zi, iar rezultatul a fost creşterea însemnată a producţiei vegetale şi animale pe care am cunoscut-o în secolul al XX-lea.

Principiul serelor pentru reproducerea fructelor şi legumelor în afara sezonului lor şi principiul crescătoriilor artificiale de păsări şi de peşte, care au condus la creşterea uimitoare a producţiei animale, s-au bazat pe înţelegerea comportamentelor biologice ale plantelor şi ale animalelor, aşa cum sunt creşterea, maturizarea, înmulţirea şi migraţia.

Biologia a demonstrat că aceste comportamente sunt influenţate direct de diferenţa dintre noapte şi zi. Pornind de la aceasta, înţelegem dimensiunea ştiinţifică ascunsă în răspunsul pe care Dumnezeu i l-a sugerat lui Moise, atunci când Faraon l-a întrebat cine este Stăpânul lumilor:

A întrebat Faraon: «Şi ce este Stăpânul lumilor?» (Aş-Şu’ara: 23);

Şi a adăugat: «Stăpânul Răsăritului şi al Apusului şi al celor care se află între acestea, dacă voipricepeţi.» (Aş-Şu’ara: 28).

Însuşirile tuturor fiinţelor existente în Răsărit şi în Apus, ca şi comportamentul lor de viaţă sunt influenţate de Răsărit şi de Apus şi de deosebirea dintre ele. Din această perspectivă ştiinţifică, înţelegem şi unul dintre sensurile versetelor în care apar cuvintele Răsărit şi Apus:

Nu! Jur pe Stăpânul Răsăriturilor şi al Apusurilor că Noi suntem în stare… (Al-Ma’arij: 40);

Stăpânul cerurilor şi al pământului şi al celor dintre ele şi Stăpânul răsăriturilor… (As-Saffat: 5);

Domnul Răsăritului şi al Apusului! Nu este alt Dumnezeu afară de El, deci socoteşte-L numai pe El Ocrotitor! (Al-Muzammil: 9);

Stăpânul celor două răsărituri şi Stăpânul celor două apusuri. Aşadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le tăgăduiţi? (Ar-Rahman 55:17-18).

 

Sfârșitul părții întâi

Source Link

Views: 4