Fethullah Gulen
Existenta lui Dumnezeu este prea evidentă pentru a avea nevoie de argumente. Unii învățați sfinți au relatat că Dumnezeu este însuși mai evident decât orice altă ființă, dar cei care sunt săraci sufletește nu Îl pot vedea. Unii au spus că El este ascuns pentru a nu fi perceput direct datorită manifestării sale însăși.
Oricum, marea influență a pozitivismului și materialismului în știința umanitătii face necesară dezbaterea unor asemenea argumente. Acest mod de a gândi reduce existența la ceea ce poate fi perceput în mod direct și se orbește în fața dimensiunilor invizibile ale existenței, care sunt mult mai vaste decât cele vizibile. Deoarece trebuie să ne străduim să dăm la o parte vălul tras de către materialism și pozitivism, vom face o scurtă recenzie a unora dintre demonstrațiile tradiționale ce atestă existența necesară a lui Dumnezeu.
Înainte de a face acest lucru , merită să punem accentul pe fapte istorice deoarece încă de la începutul vieții umane marea majoritate a oamenilor a crezut în existența lui Dumnezeu. Necredincioșii nu pot pretinde superioritate intelectuală asupra credincioșilor deoarece aceștia din urmă sunt formați din oameni de știință inovativi, școlari erudiți, cercetători, și cel mai important, sfinți și Profeti (experți în acest domeniu).
De asemenea, oamenii confundă în general neacceptarea existenței unui lucru cu acceptarea inexistenței sale. În timp ce primul este doar o negare sau o respingere, ultimul reprezintă o judecată ce necesită dovezi. Nimeni nu a dovedit și nu va putea dovedi inexistența lui Dumnezeu. În contradictoriu, sunt nenumărate dovezi ce atestă existența Sa.
Acest lucru poate fi clarificat cu ajutorul următoarei analogii: imaginează-ți un palat mare cu 1000 de intrări; 999 uși sunt deschise și una ce pare a fi închisă. Cum poți afirma că nu există nici o cale de a intra în palat? Asta fac necredincioșii atunci când își concentrează atenția doar asupra ușii ce pare a fi închisă. Ușile ce duc spre atestarea existenței lui Dumnezeu sunt deschise tuturor, dar numai dacă aceștia doresc să le treacă cu sinceritate.
Unele dintre aceste uși – ce reprezintă demonstrația existentei lui Dumnezeu – sunt următoarele:
Creația este contingentă. Cu alte cuvinte, este la fel de posibil pentru ca un lucru să existe sau să nu existe. De asemenea, este posibil ca ceva să ia naștere în orice moment, sub orice formă și având orice caracteristică. Nici o persoană sau lucru nu are nici un rol în determinarea a cum, când și unde va lua naștere, sau ce caracteristică va avea acel ceva. Există o putere ce decide toate acestea. Această putere trebuie să fie infinită și să dețină decizie absolută și cunoaștere cuprinzătoare. În mod necesar și normal această putere este Dumnezeu.
Lucrurile sunt finite. Totul este schimbător. Totul este condiționat de timp și spatiu și deci, trebuie să aibă un început și un sfârșit. Acest lucru care are un început, are nevoie și de unul fără început pentru a-i da naștere. Precum un regres fără sfârșit prin originatorul fiecărui originator nu este posibil, rațiunea cere existența unui lucru care este de sine existent și care nu se schimbă niciodată. Acesta este Dumnezeu.
Viața. Viața este ca o ghicitoare transparentă. Este o ghicitoare pentru că oamenii de știință nu o pot explica prin cauze materiale și nici nu îi pot descoperi originea și transparentă pentru că reflectă o putere creativă. Prin intermediul acestor două caracteristici, viața declară: Dumnezeu m-a creat.
Tot ceea ce există și Universul în sine ca întreg dispun de o armonie și o ordine incredibile. Acest lucru este valabil într-o asemenea măsură încât existența unei singure părți necesită existența întregului; iar existența întregului necesită prezența tuturor celorlalte părți. De exemplu, o singură celulă deformată poate duce la moartea întregului organism. La fel și o rodie are nevoie de existența colaborativă a aerului, apei, solului, soarelui, dar și pentru a exista. O asemenea armonie și cooperare arată existența unui creator al ordinii, un creator care știe totul despre toate relațiile și caracteristicile tuturor lucrurilor; unul care a știut să pună totul în ordine. Creatorul acestei ordini este Dumnezeu.
Toată creația dispune de o măiestrie de o valoare inimaginabilă. Cu toate acestea, ea este creată atât de simplu și rapid, precum putem observa. Aceasta este împărțită în nenumărate familii, genuri, specii și chiar grupuri mai mici, fiecare dintre ele fiind alcătuit din mai mulți membri. În ciuda acestei varietăți și abundențe, totul este creat în ordine, cu măiestrie și ușurință. Acest lucru evidențiază existența unei puteri și cunoștințe absolute: Dumnezeu.
Orice lucru este creat cu un scop anume. După cum demonstrează ecologia, totul în creație-nu contează cât de nesemnificativ ar fi, are un rol important în existență și un anumit scop. Lanțul creației, inclusiv umanitatea; este în mod evident direcționată către un nou scop final. Din moment ce este nevoie de cineva care urmărește anumite scopuri prin creația sa, și deoarece numai umanitatea are conștiința de a urma aceste scopuri, atunci înțelepciunea și scopul în creație ne ghidează către existența lui Dumnezeu.
Toate ființele care au viață, dar și cele care nu au, au o continuă nevoie de multe lucruri chiar și de o mică parte din ceea ce nu își pot oferi singure. De exemplu, menținerea universului cere existența unor legi universale: creșterea, reproducerea, gravitația, repulsia. Dar aceste legi numite naturale nu au o existență externă, vizibilă sau materială; existența lor este absolut nominală. Cum poate ceva care există doar nominal, care nu deține nici conștiință și nici cunoaștere, să fie responsabil de o creație miraculoasă ce presupune înțelepciune și cunoaștere absolută?
Deci, cineva care deține toate aceste atribute a stabilit aceste legi naturale și le folosește ca văluri pentru a-și ascunde operațiunile cu un anumit scop. Plantele au nevoie de aer, apă, lumină și caldură pentru a supraviețui. Dar își pot ele îndeplini aceste nevoi pe cont propriu? Nevoile umanității sunt infinite. Din fericire, toate nevoile noastre esențiale, începând cu existența noastră pe Pământ și până la moarte, sunt îndeplinite de cineva cu o capacitate și o intervenție mult mai mari decât ale noastre. Noi pășim pe această lume și găsim totul pregătit pentru a ne îndeplini toate simțurile și nevoile spirituale și intelectuale. Acest lucru indică prezența unuia care este Atotștiutor și Milostiv, Unul care face ca lucrurile să colaboreze până la final.
Toate lucrurile din Univers, în ciuda distanței, se ajută reciproc. Acest ajutor reciproc este atât de cuprinzător încât, de exemplu, precum aproape toate lucrurile (inclusiv apa , aerul, focul, soarele și cerul) ne ajută în modul cel mai extraordinar prearanjat, la fel și celulele corpului, membrele și sistemele cooperează pentru a ne ține în viață. Solul, aerul, apa, căldura și bacteriile colaboreazăpentru a ține în viață plantele. Această cooperare și ajutorare reciprocă observată la creaturile fără conștiință dar ce necesită știință și scop deliberat, arată existența unuia ce le aranjează în acest mod miraculos: Dumnezeu.
Curățenia. Până când am început să poluăm peste măsură aerul, apa, solul, lumea naturală era purificată continuu. Chiar și acum își conservă puritatea originală în multe regiuni în care civilizația modernă nu a pătruns. Te-ai întrebat vreodată de ce natura este atât de curată, de ce pădurile sunt curate deși multe animale mor acolo în fiecare zi ? Ți-ai dat seama că dacă toate gângăniile care se nasc într-o singură vară ar supraviețui, toată planeta ar fi acoperită de straturi de gâze moarte? Ai observat că în natură nimic nu se risipește? Fiecare moarte reprezintă începutul unei noi vieți. De exemplu, un corp mort se descompune și este integrat în pământ. Elementele mor și renasc în plante; plantele mor în stomacul animalelor și cel al oamenilor și sunt ridicate la un alt nivel al vieții.
Acest ciclu al vieții și al renașterii este un motiv al purității și curățeniei continue a Universului. Dar și bacteriile și insectele, vânturile și ploile, găurile negre și oxigenul ajută la susținerea purității Universului. Această puritate ne arată că există Unul sfânt, ale cărui atribute include curățenia și puritatea.
Nenumărate persoane au trăit pe acest Pământ încă de la crearea lui Adam și a Evei. În ciuda originii comune- un spermatozoid și un ovul – deși sunt alcătuiți din aceleași structuri, elemente, organisme, fiecare persoană are o înfățișare unică. Ștința nu poate explica acest lucru. Această diferență dintre oameni nu poate fi explicată cu ajutorul testelor ADN și nici cu ajutorul cromozomilor, deoarece ea datează încă de la apariția primilor indivizi pe Pământ. În plus, această diferențiere între oameni nu stă numai în înfățișarea fiecăruia ci și în caracterul, dorința, ambițiile și abilitățile lor. În timp ce diferite specii de animale sunt aproape la fel, în sensul că nu prezintă nici o diferență în comportament, fiecare om reprezintă o specie diferită ce trăiește în propria sa lume conținută în cea a umanității. Pentru a face posibile toate aceste lucrui, există cineva cu putere arbitrară și cu cunoștință supremă, iar acest cineva este Dumnezeu.
Pentru a ne putea direcţiona vieţile şi pentru a învăţa ce este bun şi ce este rău, ne trebuie cel puţin 15 ani. Oricum, multe animale acumulează această cunoaștere la puțin timp după nașterea lor. O rățușcă poate să înoate imediat dupa ce oul eclozează. Furnicile încep să își sape cuiburi în pământ după ce își părăsesc ouăle. Albinele și păianjenii învață imediat cum să își faca fagure respectiv pânze, care sunt niște minuni pe care omul nu ar putea să le reproducă niciodată. Cine învață elanii din Oceanul Atlantic să își găsească drumul spre locul ancestral din Oceanul Pacific? Migrarea păsărilor rămâne un mister pentru noi. Cum ai putea explica asemenea lucruri uluitoare care pot fi atribuite numai învățării și direcționării ce provin de la Unul ce știe totul și care a aranjat Universul și locuitorii săi într-un asemenea fel încât ei însăși să își poată direcționa viețile?
În ciuda avansărilor științifice, nu putem explica viața. Viața este darul din partea Celui Nemuritor, Celui ce insuflă spirit în fiecare embrion. Ignoranța noastră în ceea ce privește natura spiritului și relația lui cu corpul, nu neaga existența sa. Spiritul este trimis pe lume pentru a putea fi perfecționat și pentru a acumula o statut adecvat trecerii sale în cealaltă viață.
Conștiința noastră este centrul înclinațiilor noastre- spre bine sau spre rău. Toți simțim această conștiință ocazional, iar majoritatea oamenilor înclină a se apropia de Dumnezeu în unele situații. Pentru noi oamenii, această înclinare și credință în El, sunt intrinseci. Chiar dacă în mod conștient negăm existența lui Dumnezeu, uneori se face prezentă credința involuntară în El. Iată câteva versete din Coran ce ilustrează aceste idei:
El este Cel ce vă dă să umblați pe pământ și pe mare. Când sunteți pe corăbii ce plutesc, har unui vânt prielnic, vă bucurați. Când vreo furtună se stârnește și valurile se ridică din toate părțile, văzându-se cuprinși de ele, Îl cheamă pe Dumnezeu, curați Lui în credință: Dacă ne mântuiești de aceasta, vom fi dintre cei mulțumitori. (10:22)
Apoi (Avram) le-a rupt în bucăți (idolii), înafară de mai marele lor. Poate se vor întoarce la el! Ei au spus: Cel care a făcut aceasta cu dumnezeii noștri, sunt dintre cei nedrepți! Ei au spus: Noi am auzit un tânăr care îi amintea, i se spune Avram. Ei au spus: Aduceți-l înaintea ochilor oamenilor, căci poate vor depune mărturie. Ei au spus: Tu Avram ai fost cel ce a făcut aceasta cu dumnezeii noștri? El spuse: Ba mai marele lor a făcut-o. Întrebați-i, dacă pot grăi! Atunci și-au venit în fire și au spus: Sunteți nedrepți! Apoi s-au rătăcit iarăși: Știi că aceștia nu grăiesc? El spuse: Voi vă închinați, în locul lui Dumnezeu, celor care nici nu vă folosesc și nici nu vă păgubesc?Rușine vouă și celor cărora vă închinați în locul lui Dumnezeu! Nu pricepeți oare? Ei au spus: Ardeți-l! Ajutați-vă dumnezeii, dacă sunteți cu fapta. Deci, spiritul și conștiința umane sunt un argument forte ce atestă existența lui Dumnezeu.
Suntem dispuși la bine, la frumusețe, la virtute și ostili în fața răului. Dacă nu am ficorupți de factori și condiții externe, am căuta valorile morale. Aceste valori sunt aceleași virtuți și moralități promulgate de toate religiile inspirate de Divinitate. După cum atestă istoria, umanitatea nu a trăit niciodată fără o religie. Profeții și oamenii religioși au fost întotdeauna cei mai influenți oameni și au lăsat urme invincibile în istoria umanității. Aceasta este o dovadă de necontestat ce atestă existența lui Dumnezeu Unicul.
Intuiția umană. Oamenii au intuiții și emoții ce reprezintă un fel de mesaj provenit din lumea imaterială. Printre acestea, intuiția eternității provoacă în noi o dorință puternică de eternitate, pe care dorim să o îndeplinim în multe feluri. Dar, această dorință poate deveni realitate numai prin credință și prin venerarea Eternului. Adevărata fericire umană constă în satisfacerea acestei dorințe de eternitate.
Dacă am fi abordați de câțiva mincinoși care ne-ar spune aceleași minciuni mereu, am putea să îi credem în absența unei alternative. Dar când mii de oameni, Profeți care nu au mințit niciodată și nenumărați sfinți și credincioși care au adoptat adevărul ca element esențial în credință sunt de acord că Dumnezeu există, cum am putea noi să contestăm declarațiile lor pe cele ale câtorva mincinoși?
Dovezile ce atestă originea Divină a Coranului sunt de asemenea și dovezi ce atestă existența lui Dumnezeu. Coranul le face cunoscut oamenilor, cu mare tărie, precum o face și Biblia în părțile sale necorupte, existența [1] unui singur Dumnezeu. Miile de Profeți care au fost trimiși pe acest Pământ, au ghidat umanitatea către adevăr și toți au oferit prioritate predicilor despre existența lui Dumnezeu.
[1] Despre autoritatea Divină a Coranului citește articolul nostru numit Întrebări adresate Islamului de către era modernă, 1 (London: Truestar, 1995)
Source Link
Views: 5
Separarea dintre religie şi Stat sau a dimensiunii seculare de cea religioase în Occident este ceva ce îşi are propriile rădăcini istorice. În principal are de a face cu modul în care este percepută Biserica de către oameni şi modul în care este percepută relaţia dintre Biserică şi Stat. Pentru o lungă perioadă de timp masele percepeau Biserica ca pe o instituţie care s-a aliniat cu elita aflată la conducere într-un mod în care nu servea neapărat interesele maselor. Până în sec. XVII a fost percepută de unii ca o instituţie cu o sete foarte mare de putere care se asocia întotdeauna cu elita aflată la conducere sau cu autorităţile de la acea vreme. Mulţi au considerat Biserica într-un fel sinonimă curţilor de inchiziţie, persecuţiei oamenilor de ştiinţă şi a celor care se opuneau gândirii libere. În felul acesta erau percepute lucrurile de către mase. Odată cu venirea perioadei Iluminismului, oamenii au reacţionat într-un mod foarte puternic mergând la extremă prin refuzul de a accepta orice venea din partea Bisericii sau a puterii reprezentanţilor ei. Chiar şi cei care au adoptat o poziţie moderată şi au fost mai puţini critici faţă de ea, au considerat că cea mai bună cale era aceea de a separa cele două funcţii prin păstrarea Bisericii exclusiv pentru aspectele spirituale şi morale ale vieţii şi lăsarea autorităţii temporale sau seculare în mâna celorlalţi oameni. Circumstanţele în care Biserica s-a înălţat şi istoria ei în lumea creştină nu ne determină să acceptăm că această separare este universală sau că ar trebui impusă Islamului. Islamul are propriul lui sistem şi întreaga noţiune nu se aplică acolo unde este aplicabilă în cazul Occidentului.
