Vârsta Pământului și formarea lui

  VÂRSTA  PĂMÂNTULUI ŞI FORMAREA LUI  Adnan Ash-Shareef “Şi  pământul,  după aceea , l-a întins” (An-Nazi’at : 30).  “Şi pe pământ şi pe ceea ce l-a făcut întins” (Ash-Shams: 6).  “Şi  la pământ, cum este el întins?” (Al-Ghashiyah: 20).    1. Când  şi cum s-a  format  pământul?  Studiile geologice apreciază  că  pământul s-a format în urmă […]

 

VÂRSTA  PĂMÂNTULUI ŞI FORMAREA LUI 
Adnan Ash-Shareef
“Şi  pământul,  după aceea , l-a întins” (An-Nazi’at : 30). 
“Şi pe pământ şi pe ceea ce l-a făcut întins” (Ash-Shams: 6). 
“Şi  la pământ, cum este el întins?” (Al-Ghashiyah: 20). 
 
1. Când  şi cum s-a  format  pământul? 
Studiile geologice apreciază  că  pământul s-a format în urmă cu aproximativ 4 miliarde  şi jumătate de ani, adică la 10 miliarde de ani  după formarea Universului şi  după apariţia a numeroase galaxii şi stele. Aceasta pentru că cea mai îndepărtată stea de noi – Al – Cazar – se află la o distanţă de 13 miliarde de ani lumină, adică lumina sa a avut nevoie de 13 miliarde de ani ca să ajungă la noi  şi acest lucru înseamnă că ea există de atunci. Anul lumină este egal cu aproximativ zece miliarde de kilometri, mai exact nouă mii patru sute şaizeci de kilometri. Următoarele versete coranice fac referire la faptul că pământul s-a format după numeroase alte stele:
“Sunteţi voi mai greu de făcut sau cerul pe care L-a înălţat El?/ El a ridicat bolta lui  şi l-a orânduit pe deplin,/ El a făcut întunecată noaptea lui şi a scos la iveală ziua lui/ Şi pământul, după aceea, l-a întins.”         (An-Nazi’at : 27-30).
În ceea ce priveşte apariţia pământului, studiile geologice indică faptul că el s-a  format din mici corpuri cereşti numite planetoide, care  s-au atras şi s-au ciocnit, iar apoi s-au unit datorită forţei gravitaţionale care leagă corpurile cu volum şi cu greutate mare. Aceste planetoide, la rândul lor, îşi au originea în masa primordială din care s-a format Universul. Numeroasele deschizături de pe suprafaţa globului pământesc şi focul şi lava care ard în interiorul lui sunt dovezi  ştiinţifice care sprijină această teorie ştiinţifică referitoare la formarea  pământului.
 
2. Formarea  pământului  
Pământul este sferoid aplatizat  şi nu este perfect sferic, aşa cum ne apare după ce a fost fotografiat  din sateliţi, începând din anul 1958. Datorită rotirii în jurul axei proprii pământul se umflă foarte mult la ecuator şi se aplatizează în zona polilor. Circumferinţa pământului la ecuator este de 12 756 kilometri. Diferenţa mică, de numai 43 kilometri, dintre cele douădiametre ale  pământului îl face să pară sferic, când,   în realitate, el este sferoid, aplatizat. Învăţaţii greci antici Pitagora, Aristotel, Ptolameu au afirmat că pământul este sferic. Faptul că el este sferoid a fost stabilit pe baza calculelor de către savantul Newton, în secolul XVII (1687), care a constatat că diametrul pământului la ecuator este mai mare cu 1/231 decât diametrul său dintre Polul Nord şi Polul Sud. Coranul cel Sfânt a indicat, în mod categoric, că pământul are o formă sferoidă aplatizată, prin cuvintele “la întins”, “l-a făcut întins”, “întins”  şi “înfăşoară”. În aceasta constă miracolul  ştiinţific al Coranului, care este una din dovezile categorice ale faptului că el a fost revelat de Stăpânul lumilor.   
 
3. Straturile Pământului
“Allah este Cel care a creat şapte ceruri şi tot atâtea  pământuri” 
EFGeologicP10Orice lucru care se înalţă deasupra altui lucru este pentru acesta din urmă cer, acoperiş sau plafon. Prin analogie cu acest sens lingvistic general al cuvântului cer, fiecare strat din învelişul atmosferic care înconjoară pământul, este, faţă de el, un cer şi la fel sunt şi stelele şi planetele  şi, având în vedere că pământul este alcătuit din straturi, fiecare din aceste straturi este cer pentru ceea ce se  află dedesubtul său.  
Următoarele versete sfinte se referă la straturile  pământului  şi la învelişul atmosferic al pământului  şi stabilesc numărul lor la  şapte:
“Allah este Cel care a creat şapte ceruri şi tot atâtea  pământuri. Între ele, coboară porunca [Sa], ca să ştiţi că Allah este cu putere peste toate şi că Allah cuprinde toate lucrurile cu ştiinţa Sa ”(At-Talaq: 12);
“Apoi, S-a întors către cer care era un fum  şi i-a zis lui şi  pământului: “Veniţi amândoi de voie sau fără de voie” Şi au răspuns ei: “Venim,  supunându-ne de bună voie!”/ Şi le-a hotărât El să fie  şapte ceruri, în două zile,  şi a orânduit fiecărui cer menirea sa.  Şi am împodobit Noi cerul cel mai de jos cu candele, în chip de strajă. Aceasta este orânduiala Celui Puternic şi Atoateştiutor” (Fussilat:11-12). 
Savanţii  din domeniul cosmosului au descoperit în a doua  jumătate a secolului XX că învelişul atmosferic este alcătuit din  şapte straturi  sau ceruri,  aşa cum vom arăta în mod detaliat  într-un capitol următor. În ceea ce priveşte  pământul, există opinii diferite în privinţa numărului straturilor lui, probabil pentru că pătrunderea în straturile  pământului este foarte limitată şi extrem de dificilă. În cea mai documentată sursă ştiinţifică, Enciclopedia Astronomică Larousse, găsim următoarea prezentare: 
Pământul se împarte în trei straturi principale, fiecare dintre ele conţinând, la rândul său, alte câteva straturi mai mici: 
1 – Scoarţa terestră, care se întinde între 5-10 kilometri sub nivelul oceanelor şi între 30-40 de kilometri sub nivelul continentelor, este alcătuită din trei straturi mai mici: 
– Stratul superior, alcătuit din materiale sedimentare 
– Stratul mijlociu, alcătuit  din rocile granit  
– Stratul inferior, alcătuit  din roci de bazalt 
2 – Învelişul, care se împarte în două secţiuni : 
a – Învelişul superior, alcătuit din trei straturi: 
–  Stratul dur, numit litosferă, care se întinde de la adâncimea de 60 de km  până la adâncimea de 100 km în interiorul pământului.  
– Stratul vâscos, numit astenosferă, care se  întinde de la adâncimea de 100 de km  până la adâncimea de 200 km în interiorul pământului. 
 – Stratul gros, care se întinde de la adâncimea de 200 de km  până la adâncimea de 700 km în interiorul pământului.  
b – Învelişul inferior, care se întinde de la adâncimea de 700 de km  până la adâncimea de 2900 km  şi este alcătuit dintr-un strat cu densitate înaltă de metale şi roci.  
3 – Nucleul, alcătuit din cea mai mare parte din fier  şi puţin nichel, se  întinde  până în centrul  pământului, adică de la 2900 de  kilometri până la 6370 de  kilometri  şi  savanţii  presupun (accentuăm cuvântul “presupun”), că el se compune din două straturi: 
– Nucleul exterior, un strat despre care se presupune că este lichid,  care se  întinde  între  2900 de km şi 5100 de km. 
– Nucleul inferior sau sâmburele, un strat despre care se presupune că este solid, care se  întinde între 5100 de km şi 6370 de km, adică până în centrul  pământului. 
Comentariu  
Coranul este întotdeauna balanţa  şi cuvântul hotărâtor în legătură cu certitudinea oricărei ştiinţe, atunci când există un text care se referă direct la ştiinţa respectivă. Geologii nu au ajuns, încă, la concluzii unitare în privinţa numărului straturilor pământului. Dacă unele surse menţionează nouăstraturi, iar altele doar cinci sau  şase straturi, mai devreme sau mai târziu, geologii se vor convinge că pământul este alcătuit din şapte straturi, aşa cum afirmă Coranul cel Sfânt – cuvântul hotărâtor în privinţa corectitudinii ştiinţelor – fie că este vorba de  ştiinţele umane , fie că este vorba de  ştiinţele materiale  sau naturale, ştiut fiind că pătrunderea omului în interiorul cerului şi al pământului va continua să rămână limitată, oricâtă ştiinţă ar avea.  Pânăîn momentul de  faţă, omul nu a reuşit să pătrundă decât la ceva mai mult de zece kilometri în interiorul pământului  şi să exploreze câteva miliarde de kilometri din ceruri. Fără explorarea deplină a cerului  şi a pământului, va continua să  rămână o barieră de foc  şi aramă, aşa    cum a glăsuit Allah PreaÎnaltul : 
“O, neam al djinnilor  şi al oamenilor! Dacă voi puteţi trece dincolo de hotarele cerului şi ale pământului, treceţi!/ Dar, voi nu veţi putea trece, decât cu ajutorul unei puteri!/ Aşadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le tăgăduiţi?/ Se vor trimite asupra voastră flăcări de foc şi aramă şi nu  veţi   fi voi ajutaţi “(Ar-Rahman : 33-35). 
 
sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi
Source Link

Views: 2

Învelișul atmosferic în istorie

Adnan Ash-Shareef   Istoria  descoperirii informaţiilor despre  învelişul  atmosferic  al pământului   Până în secolul  XVII, cunoştintele omenirii despre  învelişul  atmosferic al  pământului  erau  neînsemnate. Ele  se  limitau  la ceea  ce  le   parvenise  de la  Aristotel  şi de  la  învăţaţii  din  Grecia  antică. Aceştia  îşi închipuiau  căUniversul  este alcătuit  din  patru  straturi:  stratul  pământului  solid,  […]

Adnan Ash-Shareef

 

Istoria  descoperirii informaţiilor despre  învelişul  atmosferic  al pământului

 

791C609_1895_ltPână în secolul  XVII, cunoştintele omenirii despre  învelişul  atmosferic al  pământului  erau  neînsemnate. Ele  se  limitau  la ceea  ce  le   parvenise  de la  Aristotel  şi de  la  învăţaţii  din  Grecia  antică. Aceştia  îşi închipuiau  căUniversul  este alcătuit  din  patru  straturi:  stratul  pământului  solid,  stratul  apei, stratul  aerului  şi stratul focului.  Ceea ce depăşea  aceste  straturi  era,  pentru  Aristotel  şi  adepţii lui,  o lume  alcătuită din  elementul  ceresc  pe care  l-au  numit  eter. Prospectarea primului  strat  al  învelişului  atmosferic  a început în anul 1644, când savantul italian Torricelli a descoperit  principiul  barometrului, care a dovedit  că aerul  are  greutate. Apoi, în anul 1777, Lavoisier a descoperit că aerul este un amestec gazos, alcătuit din  oxigen în procent de 21%, azot în procent de 78% şi gaze  rare în procent  de 1%.  În secolele XVIII, XIX şi XX, odată cu descoperirea  aerostatului, avionului  şi  a sateliţilor  artificiali, omul a aflat multe lucruri sigure despre diversele straturi ale  învelişului  atmosferic  care  înconjoară  pământul   şi pe care savanţii l-au  împărţit  în  cinci  zone  cu şapte  straturi, dispuse  de jos în sus astfel:

1 – Zona troposferei, adică în care  se produc schimbările. Aceasta este  bolta  albastră  a cerului, care se înalţă imediat  deasupra  noastră şi prin  care  se  zăresc  stelele  şi  celelalte  corpuri  cereşti.    Coranul    cel  Sfânt    a  numit-o  “cerul cel mai de jos “:

“Şi am împodobit  Noi cerul cel mai de jos cu candele, în chip de strajă. Aceasta  este orânduiala Celui Puternic   şi Atoateştiutor” (Fussilat: 12);

“Oare  nu se uită ei spre cerul de deasupra lor cum  l-am  înălţat  Noi şi l-am înfrumuseţat Noi şi cum nu are el nici un fel de  crăpături?” (Oaf :6); “Noi am împodobit cerul  cel mai  apropiat  cu podoaba stelelor “(As-Saffat:6).

Această zonă este compusă în  cea mai mare parte din aerul care alcătuieşte un strat ce se ridică până la  înălţimea de 15 kilometri  în zona  ecuatorului  şi 8  kilometri la  poli.

2 – Zona stratosferei, adică    sfera    straturilor    care    se  întind    de  la    15 kilometri până la 50 de kilometri deasupra suprafeţei mării. În această zonăexistă stratul de ozon – un  gaz  alcătuit  din trei  atomi  de oxigen. Acest strat a fost descoperit în secolul XX de savanţii Fabry (1931), Chapman  şi alţii şi a fost  fotografiat  de sateliţii artificiali  cu câţiva  ani  în urmă, care  au găsit    în  el    o  mare    gaură,  în  regiunea  Polului  Sud,  datorată poluării mediului, aşa cum  vom  explica  mai jos.

3 – Zona mezosferei, ce se întinde între 50-80 kilometri deasupra  suprafeţei  mării. În ultima ei secţiune se află  primele  straturi  ionizate,  numite ştiinţific stratul D sau stratul Kennely – Heaviside, după numele  savanţilor  care l-au  descoperit.

4 – Zona termosferei, adică sfera  caldă, care  se  întinde  între  80 – 500 kilometri deasupra suprafeţei mării. În ea există două  straturi    de  gaze ionizate: stratul F1, la înălţimea de 200 kilometri de deasupra  suprafeţei mării şi stratul F2, la înălţimea de 300 kilometri deasupra  suprafeţei mării, numite  şi straturile Appleton, după numele descoperitorului  lor,  care a  obţinut  premiul  Nobel pentru  fizică  datorită acestei descoperiri în anul 1947.

5 – Zona exosferei , adică sfera  exterioară,    care    se  întinde  la  înălţimea de peste 500 kilometri deasupra suprafeţei mării, până la câteva mii de kilometri, neavând limite precise cu spaţiul exterior. Sateliţii artificiali au descoperit recent în această zonă două straturi: un  strat inferior compus din heliu şi numit heliosferă, descoperit de  sateliţii artificiali Echo l si Explorer VII, în anii 1961 şi 1963, şi  un strat  superior  compus din hidrogen, numit protonsferă, care se întinde până la înălţimea de 70000 kilometri deasupra suprafeţei mării, înainte  de a se topi în ceea ce se numeşte vidul cosmic, existent între corpurile  cereşti şi care nu este un vid total, aşa după cum s-a considerat până de curând. Aşadar, constatăm că omul a văzut deasupra sa în decursul ultimului secol şapte ceruri unul peste altul, aşa după cum se menţionează în ultima dintre sursele ştiinţifice, respectiv:

1 – Stratul de aer care se întinde  de la suprafaţa  mării până la înălţimea de 15 kilometri .

2 – Stratul de ozon existent  la înălţimea de 24 kilometri deasupra suprafeţei mării.

3 – Primul strat ionizat, sau stratul D, existent la înălţimea de 90 kilometri faţă de suprafaţa mării.

4 – Cel de al doilea strat ionizat sau stratul F1, existent  la înălţimea de 200 kilometri faţă de nivelul mării.

5 – Stratul ionizat F2, situat la înălţimea de 300 kilometri faţă de nivelul suprafeţei mării.

6 – Stratul de heliu, situat la înălţimea de peste 500 kilometri faţă de suprafaţa mării.

7 – Stratul de hidrogen, care se întinde departe în spaţiul extraterestru, la peste 1000 kilometri faţă de suprafaţa mării.

Comentariu:

Aşa după cum am menţionat mai înainte, vom discuta în detaliu despre cuvintele “cer ”  şi “ceruri” care au în Coranul cel Sfânt câteva sensuri, dar noi le-am limitat aici la desemnarea învelişului atmosferic care înconjoară pământul . Dorim, în acelaşi timp, să atragem atenţia asupra următorului principiu coranic: fiecare dintre versetele sfinte în care se vorbeşte despre ceruri începe cu întrebarea “oare nu au văzut?” sau cu întrebarea “oare nu a văzut?”  sau cu propoziţia “le vom arăta lor”. Aceasta înseamnă  că omul va vedea, mai devreme sau mai târziu, conţinuturile  ştiinţifice ale acestor versete, căci omul nu a văzut, de pildă, că învelişul atmosferic al pământului este alcătuit din şapte straturi decât în secolul XX.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 1

Poluarea Pământului și a mărilor

    Adnan Ash-Sharif     “STRICĂCIUNEA S-A ARĂTAT PE USCAT ŞI PE MARE, DIN PRICINA A CEEA CE SĂVÂRŞESC MÂINILE OAMENILOR, PENTRU CA [ALLAH] SĂ-I FACĂ PE EI SĂ GUSTE O PARTE DIN CEEA CE AU FĂCUT EI. POATE CĂ EI SE VOR ÎNTOARCE!” Şi de îndată ce pleacă, străbate pământul, căutând să semene […]

 

 

Adnan Ash-Sharif

 

 

“STRICĂCIUNEA S-A ARĂTAT PE USCAT ŞI PE MARE, DIN PRICINA A CEEA CE SĂVÂRŞESC MÂINILE OAMENILOR, PENTRU CA [ALLAH] SĂ-I FACĂ PE EI SĂ GUSTE O PARTE DIN CEEA CE AU FĂCUT EI. POATE CĂ EI SE VOR ÎNTOARCE!”

Şi de îndată ce pleacă, străbate pământul, căutând să semene stricăciune şi să nimicească semănăturile și dobitoacele. Allah însă nu iubeşte stricăciunea! (Al-Baqarah 2:205).

Pădurile ecuatoriale reprezintă “plămânul verde al pământului”, aşa după cum le-au numit savanţii ecologişti, dar, de zeci de ani, omul distruge în fiecare minut treizeci de hectare din ele, adică 157 mii de kilometri pătraţi anual. Dacă lucrurile vor continua astfel, la începutul secolului al XXI-lea, nu vor mai exista decât 11 milioane de kilometri pătraţi din ele. Africa a pierdut, în decursul ultimei jumătăţi de secol, 80% din pădurile ecuatoriale, fiind urmată de Asia – îndeosebi Malaezia şi Indonezia, şi apoi de America de Sud, în care pădurile ecuatoriale reprezintă jumătate din resursele forestiere mondiale, având o vârstă de aproximativ 150 milioane de de ani. În pădurile sud-americane, trăiesc 3 milioane de specii vegetale şi animale, care se reduc într-un ritm de o specie, în fiecare 15 minute, datorită distrugerii mediului de către om, în decursul secolului al XX-lea.

Consecinţele se văd în deşertificarea crescândă a solului, în secetă, în scăderea resurselor alimentare, în creşterea foametei în cele mai multe ţări din lumea a treia, devenite sărace din cauza lăcomiei omului puternic şi a împilării de către el a semenului său slab, a omului care se consideră astăzi civilizat şi-i caracterizează pe ceilalţi ca fiind săraci sau în curs de dezvoltare. El este vinovat de epuizarea bunurilor pământului, de sărăcirea resurselor lui economice şi de menţinerea populaţiei lui în întunericul ignoranţei, în sărăcie şi înapoiere.

Dezastrul se va abate, mai devreme sau mai târziu, asupra tuturor, dacă omul nu va opri, înainte de a fi prea târziu, consecinţele distrugătoare asupra balanţei mediului terestru, pe care le-au produs cerinţele civilizaţiei sale materiale de un secol şi mai bine; naşterea unui singur copil în S. U. A. constituie, pentru resursele pământului şi pentru poluarea mediului, o povară egală cu cea provocată de naşterea a două sute de copii în India, carnea şi proteinele consumate de un individ din ţările bogate, echivalează cu ceea ce consumă cincizeci de indivizi din ţările sărace, dar, cu toate acestea, unii specialişti din domeniile alimentaţiei şi mediului pun distrugerea mediului şi reducerea resurselor, pe seama ţărilor din lumea a treia.

Poluarea pamantuluiOmul, îndeosebi omul civilizaţiei din secolul al XX-lea, nedrept, neştiutor, adversar învederat, stricător pe pământ şi vărsător de sânge, aşa cum l-au caracterizat versetele sfinte, nu s-a limitat la poluarea pământului, la epuizarea bunurilor lui şi la dezechilibrarea balanţei exacte a compoziţiei învelişului atmosferic care protejează pământul, ci a transformat râurile şi fluviile, lacurile, mările şi oceanele în locuri în care aruncă gunoaiele şi reziduurile uzinelor şi ale vapoarelor sale, în depozit pentru reziduurile uzinelor sale atomice şi poligon pentru experimentarea armelor sale distrugătoare.

În anul 1979, de pildă, omul a aruncat milioane de tone de reziduuri petroliere, 50 tone de derivate toxice ale mercurului, 250. 000 tone de derivate toxice ale plumbului, milioane de tone de resturi şi reziduuri ale uzinelor sale şi, în consecinţă, s-au modificat temperatura şi salinitatea apei fluviilor şi mărilor, iar acest lucru s-a repercutat negativ asupra resurselor animale şi vegetale marine şi asupra climatului. În ultimii treizeci de ani, resursele animale marine de peşte s-au redus la 30%, au dispărut 94% din balene, numărul păsărilor marine a scăzut la jumătate, a dispărut cea mai mare parte a recifilor coralieri, iar partea rămasă a devenit bolnavă şi poluată. Oare aude cineva avertismentul pe care l-a lansat, în urmă cu zece ani lumii, cercetătorul oceanolog al faunei marine Yves Cousteau, care a zis: ,,Ciclul apei şi viaţa sunt inseparabile. Este clar că, dacă vrem să salvăm omenirea, este necesar, mai întâi, să salvăm oceanele!”

 

 

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 3