Tag: ptolemeu

Arzachel – Fauritorul de metale

Arzachel – Fauritorul de metale

Al-Zarqali, cunoscut în latina medievală sub numele de Arzachel sau Arsechieles, a fost un celebru meșter în instrumente astronomice și astronom arab musulman. El a trait intre anii 1029 – 1087, iar numele sau complet era Abū Isḥāq Ibrāhīm ibn Yaḥyā al-Naqqāsh al-Zarqālī.

 
Craterul lunar Arzachel (crater)⁠(en) poartă numele său.
Al-Zarqālī (Ibn Zarqala) s-a născut într-o familie vizigotă convertită la islam în apropiere de Toledo, oraș din Andaluzia.
 
În secolul al XII-lea Gerard din Cremona a tradus în limba latină operele sale, numindu-l astronom și magician.
 
În secolul al XVI-lea savantul Nicolaus Copernicus îl menționează în lucrarea “De Revolutionibus Orbium Coelestium”.
 
A fost supranumit Al-Nekkach (făuritor de metale), căci, după cum se spune, a fost mecanic și artizan de metale.
 
Inițial construia instrumente astronomice pentru alți savanți, însă când aceștia au observant calitățile sale intelectuale, au devenit interesați de el.
 
În acest sens, i-au pus la dispoziție cărți pentru a studia astronomie, căci nu avea studii de specialitate în acest domeniu.
 
azarquielÎn scurt timp, el devine membru al unui cerc de savanți, ajungând chiar să dețină titlul de director al grupului.
 
Al-Zarqali continuă să construiască instrumente pentru ceilalți savanți, dar în scurt timp ajunge să îi învețe el pe maeștrii lui anumite lucruri.
 
 
În 1050 el construiește la Toledo, centru major de transmitere a științei musulmane în Europa, două ceasuri uriașe cu apă care se alimentau din bazine săpate pe malurile râurilor Tajo, pentru a determina fazele lunii și orele diurne și nocturne.
 
Ceasurile din Toledo au fost folosite până în 1135 când, în urma deciziei regelui Alfonso VI, Hamis Ibn Zabara le-a demontat pentru a descoperi cum funcționează.
 
O dată demontate, acestea nu au mai fost asamblate niciodată.
 
Fiind cel mai important observator din epocă, construiește un nou instrument, asemănător unui astrolab, numit safiḥa.
 
Astrolabul conținea un cerc zodiacal, un disc cu proiecția Ecuatorului, a Tropicelor și a orizontului (conceput pentru o latitudine geografică anume).
 
Acesta soluționa diverse probleme ale astronomiei sferice și permitea măsurarea (calcularea) orelor zilei.
 
Utilizând modelul ptolemaic, a construit un aparat (“Ecuatorial”) pentru măsurarea poziției unei stele.
 
Totodată, acesta permite să se determine prin mijloace mecanice la orice moment longitudinea celestă a unei planete.
 
 
Al-Zarqālī (Ibn Zarqala) operează unele corecții cu privire la unele informații consemnate de Ptolemeu și Al Khawarizmi, legate mai ales de lungimea Mării Mediterane.
 
De asemenea, Al-Zarqali descrie mișcarea planetelor și a Soarelui astfel încât Copernicus, influențat de teoriile sale, va promova teoria heliocentristă în lucrarea “De Revolutionibus Orbium Coelestium”.
 
Al-Zarqali a fost primul care a dovedit deplasarea apogeului solar față de stele.
 
Opere cunoscute:
1 – Tabelele toledane cuprind o sumă de tabele astronomice alcătuite de Al-Zarqālī (Ibn Zarqala) în scopul prezicerii mișcării Soarelui, Lunii, planetelor și stelelor.
De asemenea, acestea cuprindeau și unele informații geografice preluate de la Ptolemeu și al-Khwārizmi.
 
Includ ecuații ale Soarelui, Lunii, planetelor.
 
Ulterior, toate tabelele astronomice din Europa au fost construite pornind de la modelul lui Al Zarqali.
 
2 – Almanahul conține tabele trigonometrie, autorul descriind aici descoperirea mișcării seculare a unui plan ecliptic care induce trepidația. A demonstrat matematic teoria trepidației pornind de la idea că mișcarea stelelor fixe este determinată de mișcarea unei linii drepte care se intersectează cu centrul Pământului într-un punct mobil.
 
Capitolele introductive cuprind diverse teorii trigonometrice și computații.
 
Secțiunile dedicate trigonometriei conțin tabele cu sinusuri, cosinusuri, secante, tangente etc.
 
A fost tradus în latină de italianul John din Pavia în 1154 și de William de St. Cloud în 1296.
 
De asemenea, a fost tradus și în ebraică de către Jacob Ibn Tibbon în 1301.
 
Traducerile în alte limbi, precum portugheză, catalană, castiliană etc., dovedesc o largă circulație a operei sale în epocă.
 
3 – Tratatul asupra mișcării stelelor teoretizează determinarea valorii poziției stelelor.
4 – Despre anul solar (Tratat comprehesiv despre soare) cuprinde observații asupra a 25 de ani solari.
5 – Tratat asupra mișcării planetelor (Risāla fī Ḥarakāt al‐kawākib al‐sayyāra wa‐tadbīri‐hi) este o lucrare de magie și conține indicații în privința creării talismanelor.
 
Numeroși savanți musulmani au fost influențați de Al Zarqali: Ibn al-Kammad, Al-Bitruji, Abu Hasan al-Murrakushi, Ibn al-Banna.
 
Nicolaus Copernicus îl citează în lucrarea De Revolutionibus, iar Abraham Zacut are în vedere teoria sa asupra mișcării Soarelui și a planetelor în tratatul referitor la astrolab.
 
Opera lui Al Zarqali a fost intens tipărită în întreaga Europă până în secolul XVII.
Source Link

Views: 0

Al-Betrugi-matematicianul, astronomul andaluzian

Al-Betrugi-matematicianul, astronomul andaluzian   Nur ad-Din al-Bitruji cunoscut și ca Al-Betrugi sau Al-Bitrugi, latinizat: Alpetragius, a fost un matematician și astronom islamic din Sevilla, care a trăit în a doua jumătate a secolului al XII-lea și a murit în jurul anului 1204.   Este cunoscut în special pentru faptul că a înlocuit sistemul astronomic complicat […]

Al-Betrugi-matematicianul, astronomul andaluzian

 

musulmanNur ad-Din al-Bitruji cunoscut și ca Al-Betrugi sau Al-Bitrugi, latinizat: Alpetragius, a fost un matematician și astronom islamic din Sevilla, care a trăit în a doua jumătate a secolului al XII-lea și a murit în jurul anului 1204.
 
Este cunoscut în special pentru faptul că a înlocuit sistemul astronomic complicat al lui Ptolemeu cu un sistem mai simplu format din cercuri concentrice. Ptolemeu a scris în limba greacă Mathematike Syntaxis (Tratat de matematică), iar mai târziu opera sa fundamentală Megiste Syntaxis (Marele tratat), care a fost la început transmis posterității prin intermediul unei traduceri în limba arabă, cu titlul al-Majisti, devenit Almageste. Acest tratat a constituit lucrarea de bază a astronomiei în timpul Evului Mediu și cuprindea, pe lângă un catalog al stelelor cunoscute, o expunere amănunțită a reprezentării geocentrice a universului, prezentă deja într-o formă mai simplă în lucrările lui Hipparchus din Niceea, numită astăzi sistemul ptolemeic. Ptolemeu respinge astfel ideea unui Univers heliocentric, expusă în lucrările lui Aristarchus din Samos și Seleukos din Seleukia.
 
În ceea ce privește mecanica, a dezvoltat conceptul de impetus, propus inițial de Ioannes Philoponos, similar celui de impuls din ziua de azi. Astfel, în problemele de mecanică, a aplicat teza micșorării treptate a impetusului la mișcarea corpurilor cerești.
 
Concepțiile sale se regăsesc în lucrarea Teoria planetelor dovedită prin argumente fizice, care a fost tradusă în 1217 de către Michael Scot și reeditată sub titlul De moribus Coelorum (“Despre mișcarea cerurilor”). Aceasta a constituit un prim atac împotriva concepției lui Ptolemeu. Al-Bitrugi a fost si el unul dintre numerosii invatati musulmani care a contribuit la conservarea patrimoniului stiintific universal si la dezvoltarea omenirii, a stiintelor matematice si astrologice. Ceea ce i-a motivat pe acestia sa urmeze calea stiintei a fost chiar indemnul regasit in prima invatura a Islamului, si anume, acela de a citi, de a cauta stiinta si cunoasterea. 
 
Source Link

Views: 2

Vârsta Pământului și formarea lui

  VÂRSTA  PĂMÂNTULUI ŞI FORMAREA LUI  Adnan Ash-Shareef “Şi  pământul,  după aceea , l-a întins” (An-Nazi’at : 30).  “Şi pe pământ şi pe ceea ce l-a făcut întins” (Ash-Shams: 6).  “Şi  la pământ, cum este el întins?” (Al-Ghashiyah: 20).    1. Când  şi cum s-a  format  pământul?  Studiile geologice apreciază  că  pământul s-a format în urmă […]

 

VÂRSTA  PĂMÂNTULUI ŞI FORMAREA LUI 
Adnan Ash-Shareef
“Şi  pământul,  după aceea , l-a întins” (An-Nazi’at : 30). 
“Şi pe pământ şi pe ceea ce l-a făcut întins” (Ash-Shams: 6). 
“Şi  la pământ, cum este el întins?” (Al-Ghashiyah: 20). 
 
1. Când  şi cum s-a  format  pământul? 
Studiile geologice apreciază  că  pământul s-a format în urmă cu aproximativ 4 miliarde  şi jumătate de ani, adică la 10 miliarde de ani  după formarea Universului şi  după apariţia a numeroase galaxii şi stele. Aceasta pentru că cea mai îndepărtată stea de noi – Al – Cazar – se află la o distanţă de 13 miliarde de ani lumină, adică lumina sa a avut nevoie de 13 miliarde de ani ca să ajungă la noi  şi acest lucru înseamnă că ea există de atunci. Anul lumină este egal cu aproximativ zece miliarde de kilometri, mai exact nouă mii patru sute şaizeci de kilometri. Următoarele versete coranice fac referire la faptul că pământul s-a format după numeroase alte stele:
“Sunteţi voi mai greu de făcut sau cerul pe care L-a înălţat El?/ El a ridicat bolta lui  şi l-a orânduit pe deplin,/ El a făcut întunecată noaptea lui şi a scos la iveală ziua lui/ Şi pământul, după aceea, l-a întins.”         (An-Nazi’at : 27-30).
În ceea ce priveşte apariţia pământului, studiile geologice indică faptul că el s-a  format din mici corpuri cereşti numite planetoide, care  s-au atras şi s-au ciocnit, iar apoi s-au unit datorită forţei gravitaţionale care leagă corpurile cu volum şi cu greutate mare. Aceste planetoide, la rândul lor, îşi au originea în masa primordială din care s-a format Universul. Numeroasele deschizături de pe suprafaţa globului pământesc şi focul şi lava care ard în interiorul lui sunt dovezi  ştiinţifice care sprijină această teorie ştiinţifică referitoare la formarea  pământului.
 
2. Formarea  pământului  
Pământul este sferoid aplatizat  şi nu este perfect sferic, aşa cum ne apare după ce a fost fotografiat  din sateliţi, începând din anul 1958. Datorită rotirii în jurul axei proprii pământul se umflă foarte mult la ecuator şi se aplatizează în zona polilor. Circumferinţa pământului la ecuator este de 12 756 kilometri. Diferenţa mică, de numai 43 kilometri, dintre cele douădiametre ale  pământului îl face să pară sferic, când,   în realitate, el este sferoid, aplatizat. Învăţaţii greci antici Pitagora, Aristotel, Ptolameu au afirmat că pământul este sferic. Faptul că el este sferoid a fost stabilit pe baza calculelor de către savantul Newton, în secolul XVII (1687), care a constatat că diametrul pământului la ecuator este mai mare cu 1/231 decât diametrul său dintre Polul Nord şi Polul Sud. Coranul cel Sfânt a indicat, în mod categoric, că pământul are o formă sferoidă aplatizată, prin cuvintele “la întins”, “l-a făcut întins”, “întins”  şi “înfăşoară”. În aceasta constă miracolul  ştiinţific al Coranului, care este una din dovezile categorice ale faptului că el a fost revelat de Stăpânul lumilor.   
 
3. Straturile Pământului
“Allah este Cel care a creat şapte ceruri şi tot atâtea  pământuri” 
EFGeologicP10Orice lucru care se înalţă deasupra altui lucru este pentru acesta din urmă cer, acoperiş sau plafon. Prin analogie cu acest sens lingvistic general al cuvântului cer, fiecare strat din învelişul atmosferic care înconjoară pământul, este, faţă de el, un cer şi la fel sunt şi stelele şi planetele  şi, având în vedere că pământul este alcătuit din straturi, fiecare din aceste straturi este cer pentru ceea ce se  află dedesubtul său.  
Următoarele versete sfinte se referă la straturile  pământului  şi la învelişul atmosferic al pământului  şi stabilesc numărul lor la  şapte:
“Allah este Cel care a creat şapte ceruri şi tot atâtea  pământuri. Între ele, coboară porunca [Sa], ca să ştiţi că Allah este cu putere peste toate şi că Allah cuprinde toate lucrurile cu ştiinţa Sa ”(At-Talaq: 12);
“Apoi, S-a întors către cer care era un fum  şi i-a zis lui şi  pământului: “Veniţi amândoi de voie sau fără de voie” Şi au răspuns ei: “Venim,  supunându-ne de bună voie!”/ Şi le-a hotărât El să fie  şapte ceruri, în două zile,  şi a orânduit fiecărui cer menirea sa.  Şi am împodobit Noi cerul cel mai de jos cu candele, în chip de strajă. Aceasta este orânduiala Celui Puternic şi Atoateştiutor” (Fussilat:11-12). 
Savanţii  din domeniul cosmosului au descoperit în a doua  jumătate a secolului XX că învelişul atmosferic este alcătuit din  şapte straturi  sau ceruri,  aşa cum vom arăta în mod detaliat  într-un capitol următor. În ceea ce priveşte  pământul, există opinii diferite în privinţa numărului straturilor lui, probabil pentru că pătrunderea în straturile  pământului este foarte limitată şi extrem de dificilă. În cea mai documentată sursă ştiinţifică, Enciclopedia Astronomică Larousse, găsim următoarea prezentare: 
Pământul se împarte în trei straturi principale, fiecare dintre ele conţinând, la rândul său, alte câteva straturi mai mici: 
1 – Scoarţa terestră, care se întinde între 5-10 kilometri sub nivelul oceanelor şi între 30-40 de kilometri sub nivelul continentelor, este alcătuită din trei straturi mai mici: 
– Stratul superior, alcătuit din materiale sedimentare 
– Stratul mijlociu, alcătuit  din rocile granit  
– Stratul inferior, alcătuit  din roci de bazalt 
2 – Învelişul, care se împarte în două secţiuni : 
a – Învelişul superior, alcătuit din trei straturi: 
–  Stratul dur, numit litosferă, care se întinde de la adâncimea de 60 de km  până la adâncimea de 100 km în interiorul pământului.  
– Stratul vâscos, numit astenosferă, care se  întinde de la adâncimea de 100 de km  până la adâncimea de 200 km în interiorul pământului. 
 – Stratul gros, care se întinde de la adâncimea de 200 de km  până la adâncimea de 700 km în interiorul pământului.  
b – Învelişul inferior, care se întinde de la adâncimea de 700 de km  până la adâncimea de 2900 km  şi este alcătuit dintr-un strat cu densitate înaltă de metale şi roci.  
3 – Nucleul, alcătuit din cea mai mare parte din fier  şi puţin nichel, se  întinde  până în centrul  pământului, adică de la 2900 de  kilometri până la 6370 de  kilometri  şi  savanţii  presupun (accentuăm cuvântul “presupun”), că el se compune din două straturi: 
– Nucleul exterior, un strat despre care se presupune că este lichid,  care se  întinde  între  2900 de km şi 5100 de km. 
– Nucleul inferior sau sâmburele, un strat despre care se presupune că este solid, care se  întinde între 5100 de km şi 6370 de km, adică până în centrul  pământului. 
Comentariu  
Coranul este întotdeauna balanţa  şi cuvântul hotărâtor în legătură cu certitudinea oricărei ştiinţe, atunci când există un text care se referă direct la ştiinţa respectivă. Geologii nu au ajuns, încă, la concluzii unitare în privinţa numărului straturilor pământului. Dacă unele surse menţionează nouăstraturi, iar altele doar cinci sau  şase straturi, mai devreme sau mai târziu, geologii se vor convinge că pământul este alcătuit din şapte straturi, aşa cum afirmă Coranul cel Sfânt – cuvântul hotărâtor în privinţa corectitudinii ştiinţelor – fie că este vorba de  ştiinţele umane , fie că este vorba de  ştiinţele materiale  sau naturale, ştiut fiind că pătrunderea omului în interiorul cerului şi al pământului va continua să rămână limitată, oricâtă ştiinţă ar avea.  Pânăîn momentul de  faţă, omul nu a reuşit să pătrundă decât la ceva mai mult de zece kilometri în interiorul pământului  şi să exploreze câteva miliarde de kilometri din ceruri. Fără explorarea deplină a cerului  şi a pământului, va continua să  rămână o barieră de foc  şi aramă, aşa    cum a glăsuit Allah PreaÎnaltul : 
“O, neam al djinnilor  şi al oamenilor! Dacă voi puteţi trece dincolo de hotarele cerului şi ale pământului, treceţi!/ Dar, voi nu veţi putea trece, decât cu ajutorul unei puteri!/ Aşadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le tăgăduiţi?/ Se vor trimite asupra voastră flăcări de foc şi aramă şi nu  veţi   fi voi ajutaţi “(Ar-Rahman : 33-35). 
 
sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi
Source Link

Views: 2