BUNA CONDUITĂ ȘI BUNUL CARACTER

BUNA CONDUITĂ ȘI BUNUL CARACTER   Astăzi Islamul este adeseori greșit înțeles din cauza diferitelor caractere ale musulmanilor care îl reprezintă în mod eronat. Cauza constă parțial în ignoranța lor, precum și în faptul că sunt distrași de viața aceasta lumească. În același timp, mulți musulmani se străduiesc să își dezvolte caracterele și personalitățile după […]

BUNA CONDUITĂ ȘI BUNUL CARACTER

 

Astăzi Islamul este adeseori greșit înțeles din cauza diferitelor caractere ale musulmanilor care îl reprezintă în mod eronat. Cauza constă parțial în ignoranța lor, precum și în faptul că sunt distrași de viața aceasta lumească.

În același timp, mulți musulmani se străduiesc să își dezvolte caracterele și personalitățile după modelul profetului Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) și al companionilor săi. Însă această străduință a lor devine destul de dificilă atunci când ei se confruntă cu multe probleme și încercări în viața de zi cu zi.pakistan art 02 BUNA CONDUITĂ ȘI BUNUL CARACTER

Islamul este cuprinzător și, după cum s-a văzut, modelul caracterial musulman a fost capabil să transceadă timpul și situațiile diverse. Aceasta pentru că formula lăsată nouă de Allah și exemplificată de Profetul Său (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) poate fi implementată în toate situațiile.

Încă de pe vremea profetului Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), semnătura musulmanului a fost caracterul său și multe persoane, chiar popoare întregi – precum indienii, malayezienii, indonezienii și așa mai departe – au îmbrățișat Islamul doar datorită frumuseții manierelor și eticii pe care le-au văzut la musulmani.

Allah Preaînaltul spune:

Aţi avut voi în Trimisul lui Allah o pildă frumoasă, pentru cel care nădăjduieşte în Allah şi în Ziua de Apoi şi Îl pomeneşte pe Allah mereu. (Al- Ahzab 33:21).

Buna conduită și bunul caracter sunt cele mai valoroase și preţioase avuţii ale oricărei societăţi umane. Sunt comorile mândriei fiecărei persoane. Acestea sunt cele care clădesc naţiuni și care le fac pe acestea inimitabile printre celelalte. Nicio societate nu poate fi umană fără acestea. Naţiunile și popoarele fără bună conduită și caracter ales nu sunt altceva decât un grup de animale care trăiesc după legile junglei. Oamenii cu bună conduită și caracter deosebit au un statut înalt în orice societate.

Profetul nostru Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), ca un învăţător ce manifesta cea mai bună şi elevată conduită și un caracter desăvârşit, era el însuși o întruchipare a tuturor calităţilor nobile și a valorilor morale. Întreaga Mekka a fost martora caracterului său nobil timp de patruzeci de ani înainte de primirea primei revelaţii și  l-a numit As-Saadiq Al-Amin. Nici prietenii și nici dușmanii nu puneau în discuţie caraterul lui sublim.

evlavia comportament BUNA CONDUITĂ ȘI BUNUL CARACTER

Este dovedit faptul că aceia care sunt aproape de o persoană, de regulă, nu o apreciază la adevărata ei valoare, spre deosebire de cei care îi sunt mai îndepărtaţi. Totuşi acest lucru nu se aplică şi în cazul Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!). Dovezile istorice ne arată faptul că cu cât oamenii se apropiau mai mult  de Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), cu atât erau mai surprinşi de calităţile lui deosebite. Cu cât îl cunoşteau mai bine, cu atât îi purtau o mai mare consideraţie. Aceasta nu este nicidecum o exagerare, cele mai mici detalii privind caracterul şi comportamentul Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) fiind consemnate în cărţile de istorie.

 

_____

Asociația Surori Musulmane

Source Link

Views: 0

Zece trasaturi ale unui bun musulman

  Sheikh Abdulkhaliq Ash-Shareef   Credinta unui bun  musulman se va reflecta de asemenea in zece trasaturi la care el va munci constant. Acestea sunt urmatoarele: Corp puternic – qawwiyyun gismihi – cel cu corpul ingrijit si intarit este mai placut la Allah, pentru ca acela care isi ingrijeste corpul cu acest scop, va fi […]

 

Sheikh Abdulkhaliq Ash-Shareef

 

Credinta unui bun  musulman se va reflecta de asemenea in zece trasaturi la care el va munci constant. Acestea sunt urmatoarele:

  1. Corp puternic – qawwiyyun gismihi – cel cu corpul ingrijit si intarit este mai placut la Allah, pentru ca acela care isi ingrijeste corpul cu acest scop, va fi in stare sa tina postul asa cum trebuie, sa se treazasca si sa se rooage in toiul noptii stand in picioare, sa fie rezistent…  Mu’adh ibn Jabal avea 19 ani cand a invatat in doar o jumatate de luna limba ebraica – scrisul, cititul, vorbitul. In ceea ce priveste rija fata de corpul nostru, Omar (Allah sa fie multumit de el!) ii povatuia e musulmani sa ii invete pe copiii lor  inotul, aruncarea cu sageti si calaritul.
  2. Metin al-khuluq . De ce am spus metin al-khuluq si nu qawwiyyu-l khuluq? Pentru ca qawwiy al-khuluq face  ca acest caracter sa se deterioreze. Islamul este impartit in patru: aqidah/ dogma, akhlaq/bunul caracter, ‘ibadat/acte de adorare, mu’amalat/relatii interumane. Aqidah si akhlaq nu se schimba niciodata, de la Adam si pana la sfarsitul lumii vor ramane la fel… nu va exista vreo vreme in care minciuna  va fi permisa sau vreun alt asemenea exemplu…  Al-akhlaq este un sfert din aceasta religie. Khadijah r.a. cand a intrat la Profetul s.a.s. si el avea revelatii, el isi facea probleme de ce aveau sa spuna quraisitii. Insa ea l-a linistit amintindu-i de parerea meccanilor de atunci fata de el, spunandu-i ca ei aveau foarte mare incredere in el… Profetul era numt inainte de profetie As-Saadiqu-l Amiin. Cand el impreuna cu Abu Bakr au pornit spre Medina, Ali innoptase in patul profetului pentru ca trebuia sa inapoieze acele lucruri pe care nemusulmanii i le incredintasera. Caracterul musulmanului este un aspect foarte important din ceea ce il defineste si reprezinta oglindirea unei insemnate parti a credintei sale.-636-540
  3. Muththaqqaf al-fikr – un musulman trebuie sa aiba o gandire elevata, culta. Cunoasterea este o obligatie a fiecaruia dintre musulmani, indiferent de sex si de varsta. Musulmanii trebuie sa isi educe copiii in acest spirit, sa ii ajute sa cunoasca istoria, stiintele exacte, limbile straine, dar si stiintele islamice, astfel incat sa cladeasca in acei copii personalitati puternice cu o cultura solida, dar si cu o identitate islamica profunda.
  4. Qaadiran ala kezbi rizqih – Al Jannah/Paradisul are nevoie de cei care lucreaza si muncesc, care depun eforturi pe aceasta cale, nu de cei care asteapta aceasta rasplata fara sa trudeasca in acest scop. Profetul s.a.s. a spus: „O, Khadijah, a trecut vremea somnului!” A venit timpul responsabilitatii! Toate cele trei caracteristici mentionate anterior presupun responsabilitate. Cel care detine un bun este responsabi de acel bun (Saahibul maal huwa saahibul mas’uliyyah). Daca cineva este capabil, insa sta lenes in patul lui, atunci cel care il ajuta cu bani, de fapt ii face un rau. Asadar, capacitatea de a isi castiga singur existenta este o necesitate la musulmani.
  5. Seliymun ‘aqidah – Un musulman trebuie sa indeplineasca conditia principala de credinta adevarata, credinta autentica in Allah, Cel Care este unul, Care nu are asociati, Creatorul, Care ne va trage la socoteala si ne va rasplati cu Raiul sau ne va pedepsi cu Iadul in Ziua de Apoi.
  6. Sahihul ‘ibadah – presupune implinirea actelor de credinta conform modelului nostru, Profetul Muhammed s.a.s.  Fara sa ne incredem in tot felul de amulete, de ochi albastri de sticla, in persoane care pretind a fi mai alese decat altele sau in alte forme de superstitie.
  7. Mujahidan li nafsih – a fi luptator cu tine insuti presupune posturi voluntare, straduinta in a acumula stiinta cat mai multa, in a citi Coran in fiecare zi, in a ne disciplina nefs-ul.
  8. Munazzaman fiy shu’uunih – inseamna organizat in treburile sale. Omul bine organizat va fi si atent cu timpul sau, timpul sau liber va fi si o consecinta a unei bune organizari, dar, in felul acesta, va fi si de folos celorlalti.
  9. Hariysan ala waqtih (atent cu timpul sau)
  10. Naafi’an li ghayrihi (de folos celorlalti).

 

Sursa: Liga Islamica si Culturala din Romania

Source Link

Views: 3

Caracterul istoric al vieţii Profetului

Caracterul istoric al vieţii Profetului  Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! Ca musulmani, noi credem în toţi profeţii care l-au precedat pe Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască), în toţi aceia care sunt menţionaţi în Quran, dar şi în aceia care nu sunt menţionaţi şi, aceasta, este o parte integrantă a credinţei noastre, astfel […]

Caracterul istoric al vieţii Profetului

 Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!

madinaCa musulmani, noi credem în toţi profeţii care l-au precedat pe Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască), în toţi aceia care sunt menţionaţi în Quran, dar şi în aceia care nu sunt menţionaţi şi, aceasta, este o parte integrantă a credinţei noastre, astfel că dacă am abandona-o, am înceta să fim musulmani.

Noi am trimis trimişi şi mai înainte de tine. Despre unii dintre ei ţi-am povestit, iar despre alţii dintre ei nu ţi-am povestit. (Ghafir: 78)

Trimisul a crezut în ceea ce I-a fost pogorât de la Domnul său, asemenea şi dreptcredincioşii. Fiecare (dintre ei) a crezut în Allah, în îngerii Lui, în scripturile Lui şi în trimişii Lui. (Ei zic): “Noi nu facem nici o deosebire între vreunul dintre trimişii Săi. (şi ceilalţi)”. Şi ei au zis: “Noi auzim şi ne supunem! Iertarea Ta (o implorăm), Doamne, şi la Tine este întoarcerea! (Baqarah 2:285).

Aceia care nu cred în Allah şi în trimişii Săi, şi vor să-L separe pe Allah de trimişii Săi, zicând: “Noi credem în unii dintre ei, dar nu credem în alţii”, şi voiesc să găsească un drum de mijloc, aceia sunt, în adevăr, necredincioşi şi pentru cei necredincioşi am pregătit Noi pedeapsă ruşinoasă. Acelora care cred în Allah şi în trimişii Săi şi nu fac deosebire între ei (între trimişi), acelora le vom dărui răsplata cuvenită lor, căci Allah este Iertător şi Îndurător (Ghafur, Rahim). (An –Nisaa 4:150-152).

Pentru iniţiere şi învăţătură noi ne întoarcem numai la Profetul Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască), şi aceasta pentru că:

– fiind ultimul trimis al lui Allah, el ne-a adus şi ultima religie divină;

– cuvântul lui Allah, care a ajuns la noi prin intermediul lui Muhammed (Pacea asupra lui!), este o limbă divină, pură, lipsită de orice imixtiuni omeneşti şi păstrată în forma ei originală. Limba lui este o limbă vie, vorbită, scrisă şi înţeleasă de milioane de oameni; a cărei gramatică , vocabular, idiom, pronunţie şi scriere au rămas neschimbate din vremea revelaţiei, până astăzi. În prezent noi putem verifica orice detaliu din viaţa Profetului (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască), convingându-ne de învăţăturile lui întocmai.

Aşa cum am spus mai înainte, avem o înregistrare istorică completă a vieţii, caracterului, comportamentului, spuselor şi faptelor Profetului Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască) păstrată cu o deosebită grijă şi acurateţe. Şi, deoarece acest lucru nu se poate spune despre alţi profeţi nu putem face o comparaţie cu ei, deşi noi credem în ei.

 

 

Source Link

Views: 1