Zece trasaturi ale unui bun musulman

  Sheikh Abdulkhaliq Ash-Shareef   Credinta unui bun  musulman se va reflecta de asemenea in zece trasaturi la care el va munci constant. Acestea sunt urmatoarele: Corp puternic – qawwiyyun gismihi – cel cu corpul ingrijit si intarit este mai placut la Allah, pentru ca acela care isi ingrijeste corpul cu acest scop, va fi […]

 

Sheikh Abdulkhaliq Ash-Shareef

 

Credinta unui bun  musulman se va reflecta de asemenea in zece trasaturi la care el va munci constant. Acestea sunt urmatoarele:

  1. Corp puternic – qawwiyyun gismihi – cel cu corpul ingrijit si intarit este mai placut la Allah, pentru ca acela care isi ingrijeste corpul cu acest scop, va fi in stare sa tina postul asa cum trebuie, sa se treazasca si sa se rooage in toiul noptii stand in picioare, sa fie rezistent…  Mu’adh ibn Jabal avea 19 ani cand a invatat in doar o jumatate de luna limba ebraica – scrisul, cititul, vorbitul. In ceea ce priveste rija fata de corpul nostru, Omar (Allah sa fie multumit de el!) ii povatuia e musulmani sa ii invete pe copiii lor  inotul, aruncarea cu sageti si calaritul.
  2. Metin al-khuluq . De ce am spus metin al-khuluq si nu qawwiyyu-l khuluq? Pentru ca qawwiy al-khuluq face  ca acest caracter sa se deterioreze. Islamul este impartit in patru: aqidah/ dogma, akhlaq/bunul caracter, ‘ibadat/acte de adorare, mu’amalat/relatii interumane. Aqidah si akhlaq nu se schimba niciodata, de la Adam si pana la sfarsitul lumii vor ramane la fel… nu va exista vreo vreme in care minciuna  va fi permisa sau vreun alt asemenea exemplu…  Al-akhlaq este un sfert din aceasta religie. Khadijah r.a. cand a intrat la Profetul s.a.s. si el avea revelatii, el isi facea probleme de ce aveau sa spuna quraisitii. Insa ea l-a linistit amintindu-i de parerea meccanilor de atunci fata de el, spunandu-i ca ei aveau foarte mare incredere in el… Profetul era numt inainte de profetie As-Saadiqu-l Amiin. Cand el impreuna cu Abu Bakr au pornit spre Medina, Ali innoptase in patul profetului pentru ca trebuia sa inapoieze acele lucruri pe care nemusulmanii i le incredintasera. Caracterul musulmanului este un aspect foarte important din ceea ce il defineste si reprezinta oglindirea unei insemnate parti a credintei sale.-636-540
  3. Muththaqqaf al-fikr – un musulman trebuie sa aiba o gandire elevata, culta. Cunoasterea este o obligatie a fiecaruia dintre musulmani, indiferent de sex si de varsta. Musulmanii trebuie sa isi educe copiii in acest spirit, sa ii ajute sa cunoasca istoria, stiintele exacte, limbile straine, dar si stiintele islamice, astfel incat sa cladeasca in acei copii personalitati puternice cu o cultura solida, dar si cu o identitate islamica profunda.
  4. Qaadiran ala kezbi rizqih – Al Jannah/Paradisul are nevoie de cei care lucreaza si muncesc, care depun eforturi pe aceasta cale, nu de cei care asteapta aceasta rasplata fara sa trudeasca in acest scop. Profetul s.a.s. a spus: „O, Khadijah, a trecut vremea somnului!” A venit timpul responsabilitatii! Toate cele trei caracteristici mentionate anterior presupun responsabilitate. Cel care detine un bun este responsabi de acel bun (Saahibul maal huwa saahibul mas’uliyyah). Daca cineva este capabil, insa sta lenes in patul lui, atunci cel care il ajuta cu bani, de fapt ii face un rau. Asadar, capacitatea de a isi castiga singur existenta este o necesitate la musulmani.
  5. Seliymun ‘aqidah – Un musulman trebuie sa indeplineasca conditia principala de credinta adevarata, credinta autentica in Allah, Cel Care este unul, Care nu are asociati, Creatorul, Care ne va trage la socoteala si ne va rasplati cu Raiul sau ne va pedepsi cu Iadul in Ziua de Apoi.
  6. Sahihul ‘ibadah – presupune implinirea actelor de credinta conform modelului nostru, Profetul Muhammed s.a.s.  Fara sa ne incredem in tot felul de amulete, de ochi albastri de sticla, in persoane care pretind a fi mai alese decat altele sau in alte forme de superstitie.
  7. Mujahidan li nafsih – a fi luptator cu tine insuti presupune posturi voluntare, straduinta in a acumula stiinta cat mai multa, in a citi Coran in fiecare zi, in a ne disciplina nefs-ul.
  8. Munazzaman fiy shu’uunih – inseamna organizat in treburile sale. Omul bine organizat va fi si atent cu timpul sau, timpul sau liber va fi si o consecinta a unei bune organizari, dar, in felul acesta, va fi si de folos celorlalti.
  9. Hariysan ala waqtih (atent cu timpul sau)
  10. Naafi’an li ghayrihi (de folos celorlalti).

 

Sursa: Liga Islamica si Culturala din Romania

Source Link

Views: 3

Sfiala femeilor

  Nobilul Coran descrie sfiala fiicei lui Șu’aib: Apoi a venit la el una dintre cele două (copile), mergând cu sfială, și i-a zis: „Tatăl meu te cheamă să-ți dea o răsplată pentri că ne-ai adăpat nouă (turma)… [Al-Qasas 28:25] Această însușire este de obicei atribuită femeilor. Sfiala este mult mai perceptibilă printre femeile modeste și […]

 

Nobilul Coran descrie sfiala fiicei lui Șu’aib:

Apoi a venit la el una dintre cele două (copile), mergând cu sfială, și i-a zis: „Tatăl meu te cheamă să-ți dea o răsplată pentri că ne-ai adăpat nouă (turma)… [Al-Qasas 28:25]

Această însușire este de obicei atribuită femeilor. Sfiala este mult mai perceptibilă printre femeile modeste și virtuoase. Companionii Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) obișnuiau să spună că: „Sfiala Trimisului lui Allah depășea sfiala unei fecioare în budoarul ei.”

De asemenea, întrebând despre consimțământul necesar al miresei înaintea căsătoriei sale, Aișah i-a spus Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui): „O Trimis al lui Allah! O fecioară este sfioasă.” El a zis: „Consimțământul ei este exprimat prin tăcerea ei.”

De fapt, sfiala este o însușire înnăscută a femeilor și unul dintre atributele morale cu care Allah le-a înzestrat pentru a le proteja castitatea lor. Dacă sfiala unui bărbat este lăudabilă, atunci sfiala unei femei este mult mai demnă de laudă. Și dacă sfiala unui bărbat este o virtute, sfiala unei femei este cea care îi completează frumusețea, îi sporește strălucirea și o face să fie plăcută. Sfiala este de asemenea un semn al modestiei și purității, pe când insolența este un semn al coruperii și depravării. Sfiala este păzitorul vigilent al castității. Protejează puritatea femeilor și previne pe oricine și orice să-i violeze sfințenia. Prin urmare, observăm că oricând suntem pe cale să facem o faptă rea, sau să rostim un cuvânt urât, modestia noastră interioară ne oprește să facem asta. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) a spus: „Modestia poate conduce doar la bine.”

De asemenea, Ibn Masood a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) a spus: „Una dintre zicalele profeților de mai înainte pe care oamenii au luat-o este: „Dacă nu te simți rușinat, fă ce vrei.”

Asta înseamnă că îndrăzneala presupune rău și depravare. Asta este de asemenea o avertizare întrucât Allah Preaînaltul spune:

Cine voiește să creadă și cine voiește să nu creadă. [Al-Kahf 18:29]

Prima relatare stabilește că sfiala nu aduce nimic decât bine și nu rezultă în nimic decât bune maniere și vorbe frumoase. A doua relatare este o avertizare pentru cei care nu au nici un simț al modestiei și care nu se simt niciodată rușinați când fac ceva greșit.

Multe alte relatări sugerează de asemenea că sfiala față de Allah este baza adorării și cea mai bună dintre virtuți.

Într-o încercare de a analiza diferențele dintre bărbați și femei, Darwin spune: „În timpul erei barbare, cel mai puternic și agresiv bărbat răpea femeia și o închidea în peșteră. Locuitoarele peșterii erau cele mai frumoase și cele mai sfioase femei care atrăseseră atenția bărbaților. Prin urmare, dacă caracteristicile genetice ale ființei umane au continuat să fie separate și divizate, potrivit legilor ereditare mendeliene, este ușor să înțelegem cât de puternice și agresive au rămas caracteristicile masculine, în timp ce frumusețea și sfiala rămân insușiri feminine.”

Henry Marion, lector de Literatură la Universitatea din Paris a spus: „Larochovoko a spus că de multe ori, sfiala unei femei este protectoarea demnității și a reputației. Și Fanlon a spus că timiditatea este cel mai bun păzitor al castității feminine.”

Așadar nu este surprinzător că Islamul a protejat și încurajat această calitate pentru a întări apărarea femeilor contra răului și pentru a respinge șoaptele lui Șeitan. Sfiala protejează onoarea și castitatea femeilor, întrucât o femeie lipsită de sfială și modestie este mai vulnerabilă la tentații. Ea este atrasă ușor spre comiterea actelor păcătoase. În consecință, sfiala este una dintre calitățile naturale al femeilor. Este o însușire înnăscută care completează feminitatea lor. În spatele ei se află o înțelepciune divină din care am ilustrat o mică parte.

 


femeiamusulmana.blogspot.com

Ibn Hajar al Asqalaani, Fath al Baari Bi-Sharh Saheeh al Imam Abi Adullah Muhammad Ibn Ismaaeel al Bukhaari (elaborat și editat de Abdulazeez bin Baaz, Vol 6)

Source Link

Views: 3

Iertarea

  Oamenii sunt fiinţe cu mari calităţi, dar şi cu mari defecte. Până la aparitia primului om, nici o altă fiinţă nu a purtat în ea trăsături atât de opuse. Tot aşa cum îşi înalţă aripile sufletului către ceruri, oamenii se pot transforma brusc în monştri, pentru a se prăvăli în hăurile iadului. Să nu […]

 

Oamenii sunt fiinţe cu mari calităţi, dar şi cu mari defecte. Până la aparitia primului om, nici o altă fiinţă nu a purtat în ea trăsături atât de opuse. Tot aşa cum îşi înalţă aripile sufletului către ceruri, oamenii se pot transforma brusc în monştri, pentru a se prăvăli în hăurile iadului. Să nu căutăm vreo legătură între aceste ascensiuni şi prăbuşiri cutremurătoare. Sunt ipostaze extreme, ale căror cauze şi efecte se situează în planuri diferite.

Uneori, oamenii sunt ca lanurile de grâu ce se unduiesc în bătaia vântului. Alteori, deşi par vajnici copaci, se prăbuşesc pentru a nu se mai ridica niciodată. Sunt clipe în care îngerii îi privesc cu admiraţie şi clipe în care până şi demonii se cutremură de purtarea lor.

Răul pentru oameni, care prin natura lor cunosc atâtea ridicări şi atâtea prăbuşiri, nu este esenţial, dar este inevitabil. Este accidental dar, în acelaşi timp, probabil. Pentru o fiinţă care va cunoaşte prihana, iertarea este de o importanţă covârşitoare.

Oricât ar fi de merituos să-ţi ceri iertare şi să te căieşti pentru răul făcut fără de voie, puterea de a ierta este o virtute şi mai mare. Iertarea este strâns legată de virtute, tot aşa cum virtutea este strâns legată de iertare. Aşa cum spune un binecunoscut proverb, “Greşeala este omenească; iertarea, divină”. Cât de adevărat! Iertarea este acoperirea prejudiciului. Este o reîntoarcere la esenţa noastră şi o regăsire de sine. De aceea, lucrul cel mai plăcut în ochii Nesfârşitei Îndurări este această zbatere între revenire şi căutare.

Întreaga creaţie, fiinţă şi lucru, a cunoscut iertarea prin om. Allah şi-a arătat iertarea prin intermediul omului şi a sădit frumuseţea iertării în inima omenească. Când primul om şi-a ştirbit esenţa prin cădere, iertarea, am putea spune o necesitate imperioasă a naturii omeneşti, s-a pogorât din ceruri, ca răspuns la imploraţiile sale sincere şi la chinul remuşcării.

Speranţa şi mângâierea sunt daruri pe care oamenii le-au păstrat de la strămoşii lor, de-a lungul secolelor. Ori de câte ori greşesc şi apoi purced în căutarea iertării, învingându-şi ruşinea pentru păcatele săvârşite şi deznădejdea provocată de propriile fapte, oamenii pot afla nesfârşita îndurarea şi pot cunoaşte generozitatea care te face să-ţi acoperi ochii în faţa păcatelor altora.

iertareaSperanţa de a primi iertarea le îngăduie oamenilor să se ridice deasupra norilor negri care le întunecă orizontul şi să vadă raza de lumină în lumea în care trăiesc. Oamenii fericiţi, care cunosc aripile purtătoare în înalt ale iertării, îşi trăiesc viaţa într-un viers care le desfată sufletele.

Este cu neputinţă ca cel care s-a dedicat căutării iertării să nu gândească şi la a-i ierta pe ceilalţi. Aşa cum vrea să fie iertat, vrea şi să ierte. Poate cineva să nu ierte, când ştie că suferinţa provocată de propriile greşeli nu ţi-o poţi potoli decât sorbind adânc din apele iertării? Poate cineva să nu ierte, când ştie că drumul spre dobândirea iertării trece prin propria ta putinţă de a ierta?

Cei care iartă sunt răsplătiţi cu iertare. Cine nu ştie să ierte nu poate nutri speranţa de a fi iertat. Cei care zăvorăsc drumul omenirii către toleranţă sunt monştri care şi-au pierdut umanitatea. Astfel de brute, care nu simt pornirea de a se căi pentru păcatele săvârşite, nu vor cunoaşte niciodată marea mângâiere a iertării.

Iisus Hristos i-a spus mulţimii adunate spre pedepsirea femeii păcătoase: “Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei.”[1] Poate cineva care ştie că are un păcat pe conştiinţă să arunce cu piatra într-un seamăn de-al său? Dacă cei care îi judecă pe alţii ar putea cu adevărat înţelege! Răutatea şi ura din noi ne îndeamnă să aruncăm în altul cu piatra. Şi dacă ura şi răutatea îl judecă, să nu le lăsăm să-l şi condamne. Până ce nu vom sfărâma idolii dinlăuntrul nostru aşa cum Abraham i-a sfărâmat, nu vom putea niciodată să luăm o decizie corectă în numele nostru sau în numele celorlalţi.

Iertarea s-a ivit şi a atins perfecţiunea prin omenire. În acest sens, găsim exemple desăvârşite de iertare şi toleranţă în reprezentaţii ei cei mai iluştri.

Ura şi răutatea sunt seminţe ale Iadului, împrăştiate printre oameni de spiritele răului. Contrar celor care încurajează ura şi răutatea, şi care transformă acest Pământ într-un Iad, cu iertarea în mâini, să alergăm în ajutorul oamenilor copleşiţi de nenumărate necazuri şi împinşi tot mai mult către marginea prăpastiei. Ultimele secole au fost umbrite de excesele unor oameni care nu au ştiut ce este iertarea şi toleranţa. Nu poţi decât să te cutremuri la gândul că astfel de oameni ar putea ţine în mâinile lor viitorul.

Iată de ce, darul cel mai scump pe care generaţia de azi îl poate face copiilor şi nepoţilor este acela de a-i învăţa iertarea. Iertarea în faţa celei mai rele purtări şi iertarea în împrejurările cele mai vitrege. Totuşi, a te gândi să le ierţi unor oameni haini, unor oameni care se bucură de suferinţa semenilor lor, este un semn de nesocotire a iertării. Nu avem dreptul să le iertăm unor astfel de oameni. A-i ierta este o lipsă de respect pentru omenire. Nu cred că un act care reprezintă o lipsă de respect pentru iertare poate fi considerat vreodată acceptabil.

O generaţie crescută într-un anume trecut şi supusă în mod constant unor presiuni ostile s-a confruntat cu oroarea şi brutalitatea în lumea întunecată în care a fost împinsă. A văzut sânge şi urâciune nu numai sub învăluirea nopţii, ci şi în plină lumină a zilei. Ce poţi învăţa de la o societate cu vocea, respiraţia, gândul şi zâmbetul mânjite de sânge? Lucrurile înfăţişate oamenilor acestei generaţii au fost opusul trebuinţei şi dorinţei lor. Anii în care au fost lăsaţi în părăsire sau îndreptaţi spre căi greşite le-au format o a doua natură. Dezordinea şi răzvrătirea s-au adunat şuvoi. De am putea cel puţin să-i înţelegem ! Dar cum să o facem?

Am credinţa că iertarea şi toleranţa ne vor vindeca rănile, dar numai dacă aceste instrumente celeste vor sta în mâinile celor care le înţeleg limbajul. Altminteri, metodele incorecte, cele folosite până în prezent, vor aduce nenumărate complicaţii şi nu vor face decât să ne dezorienteze.

 

 

[1] Evanghelia după Ioan, Capitolul 8, Versetul 7.

Source Link

Views: 1