Viața Profetului Muhammad – partea a 4-a

 

Timpul a trecut, iar Muhammed la varsta de 50 de ani, in al 10-lea an al profetiei sale, a trebuit sa infrunte mai multa intristare si durere.
Unchiul lui Abu Talib a murit. Abu Talib ii oferise totdeauna protectie nepotului sau. Lui Muhammed i s-a sfasaiat inima de durere. Insa inca mai multa tristete ii era rezervata. Profetul isi pierduse preaiubitoarea si grijulia sotie, Khadijah, care fusese langa el ca o stanca solida, pentru a-l alina, a-l sprijini si a-l incuraja in vremuri cand nimeni altcineva n-o facuse. Si ea fusese prima care-l recunoscuse ca trimis al lui Allah.
A fost o lovitura teribila pentru Muhammed.

Inima de piatra a locuitorilor din Makkah l-a intristat pe profet. El se decise acum sa-i incerce pe oamenii din Ta’if, un oras la 60 mile in vestul Meccai, pentru a vedea daca acestia il vor suporta.
Sosind in Ta’if, insotit de Zaid bin Harithah, a mers la trei oameni importanti ai orasului si i-a chemat la Islam. Toti trei au refuzat sa-l duca afara din oras, lovindu-l pe Profet cu pietre peste picioare, gonindu-l in huiduieli. Trudit, trist si foarte nefericit, poposi intr-o gradina unde s-a rugat.
Proprietarii gradinii au fost martorii intregului episod si le paru rau pentru el, vazandu-l cum era de obosit si zgariat. I-au oferit ospitalitate si i-au trimis struguri prin servitorul lor, ‘Addas.
Profetul spunea ca ziua Ta’if a fost cea mai grea zi a vietii lui: a fost zgariat, ranit, insangerat, dar niciodata n-a rostit macar un cuvant de blestem pentru oamenii care abuzasera de el.

masjidil-aqsaDupa socurile puternice ale mortii lui Abu Talib si Khadijah, si dupa tratamentul crud primit in Ta’if, Muhammed tanjea dupa putina alinare. N-a trecut mult si a avut-o. S-a Intamplat sub forma unei remarcabile si pline de evenimente calatorii de noapte la Ierusalim, numita Al-lsra’, si ascensiunea la Rai in aceeasi noapte – Al-Mi’raj – acesta ramanand un eveniment memorabil pentru Profet. Allah l-a onorat prin aceasta calatorie unica si extraordinara, in timpul careia, Muhammed a vazut cu proprii ochi gloria lui Allah si opera Universului.

A fost un mare sprijin moral de care avea mare nevoie, intarindu-i si mai tare credinta ca Allah este mereu cu el. El a relatat cum s-a intamplat, dand detalii vii asupra calatoriei si ascensiunii: intr-o noapte Ingerul Gavriil l-a trezit din somn si l-a luat la Ierusalim, calarind un animal care arata ca un cal inaripat – Buraq. In ceruri, i-a intalnit pe toti profetii (Adam, Abraham, Moise, Isus si Harun) pe care i-a condus in rugaciune, dupa care i-au fost aratate diferite secvente traite de locuitorii Paradisului si Iadului, totodata el fiind singurul care a avut onoarea sa-l vada pe Allah.
La aceasta intalnire, Muhammed a primit porunca de a implini impreuna cu toti musulmanii cinci rugaciuni pe zi. Intreaga calatorie miraculoasa a tinut scurta vreme din noapte.
In dimineata urmatoare, cand Muhammed si-a relatat experienta, meccanii l-au luat in deradere spunand ca a innebunit, insa, musulmanii l-au crezut. Muhammed a dat detalii grafice asupra calatoriei si o caravana care se intorcea din Ierusalim cu care se intalnise in drum a confirmat detaliile date.

Source Link

Views: 2

Coranul și viața comercială a musulmanilor – 2

 

Dan Michi

 

4594952452În această perioadă, Nobilul Coran, de asemenea, ne reamintește că, deși arabii, în special quraișii, duceau o viață nomadă, ei desfășurau activități comerciale. Astfel, iarna și vara caravanele quraișilor se deplasau la intervale regulate în regiunile sudice și nordice, dând naștere celei mai prolifice îndeletniciri meccane, civilizatoare și unificatoare, în același timp. În capitolul Quraiș, putem citi :
Pentru obiceiul1 [neamului] Quraiș,
Obiceiul lor pentru călătoria de iarnă și cea de vară2,
Sa-L adore ei pe Stăpânul acestei Case,
Care-i hrănește, păzindu-i de foame și-i ferește pe ei de spaimă! (106 : 1-4)
Practica utilizării unor false unități de cântărire și măsurare, precum și de schimb monetar, este un alt domeniu condamnat în Nobilul Coran. Aceasta ne demonstrează că arabii sau alte nații desfășurau zilnic afaceri condamnabile, o asemenea incriminare indicând că tuturor musulmanilor le este interzisă implicarea în orice tip de tranzacție ilegală. Următoarele versete meccane referitoare la acest subiect se doresc a fi o atenționare deopotrivă a musulmanilor și celor care nu sunt musulmani. În capitolul intitulat al-Mutaffifun (“Celor care înșeală la măsură”), Nobilul Coran utilizează cuvinte încărcate de semnificație împotriva celor care sunt lipsiți de etica comerciantului :
Vai acelora care înșală la măsură3,
Aceia care, dacă li se măsoară de către [alți] oameni, voiesc măsură întreagă,
Însă atunci când ei măsoară și cântăresc, dau mai puțin !
Oare nu cred aceia că ei vor fi înviați
Întro Zi mare,
O Zi în care oamenii vor sta înaintea Stăpânului lumilor ?4 (83 : 1-6)
 Camăta (riba) a fost interzisă de la bun început, în perioada meccană, prin versetul :
Ceea ce voi dați cu camătă pentru ca să se mărească pe seama averii oamenilor nu va spori la Allah, însă aceia care oferă Dania [Az-Zakat], dorind Fața lui Allah, aceia vor avea îndoit. (30 : 39)
———-
1. Pentru convențiile lor de asigurare a călătoriilor, ori pentru tratatele încheiate cu țările vecine și căpeteniile triburilor, a se vedea capitolul 1.
2. Caravanele lor călătoreau iarna spre partea sudică și Yemen, iar vara se îndreptau spre nord și Siria. Conform lui Hitti, Istoria arabilor, Londra, 1985, p.30, în aceste călătorii quraișii au căpătat experiență de drum, devenind buni negustori și îmbogățindu-și zestrea de cunoaștere a lumii și artelor. De asemenea, limba pe care o vorbeau s-a transformat întrun mediu sofisticat de exprimare literară.
3. Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt în limba română, p.777 : “Motivul revelării : S-a relatat că ibn Abbas a zis : Când a venit Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) la Medina, negustorii din acest oraș erau dintre cei care înșelau cumplit la măsură. Allah Preaputernicul și Preaînaltul a revelat atunci Vai acelora care înșală la măsură și după aceea au măsurat ei cu dreptate”.
4. A se vedea și 6 : 152, 7 : 85, 11 : 84-85, 17 : 35, 26 : 181-182.
sursa: economie-islamica.blogspot.com
Source Link

Views: 0

Credinţa în destin – un principiu de bază al credinţei islamice

25122

‘Umar Suleyman Al-Ashqar

Credinţa în destin este unul dintre principiile de bază ale credinţei, fără de care aceasta este incompletă. Imamul Muslim a consemnat un hadis relatat de ′Umar ibn Al-Khattaab (Allah să fie mulţumit de el), că îngerul Gabriel l-a întrebat pe Profet (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) despre credinţă, iar acesta i-a răspuns: „Această credinţă înseamnă să crezi în Allah, în îngerii Săi, în cărţile Sale, în Trimişii Săi şi să crezi în destinul divin (qadar) cu binele şi cu răul său.” El, (adică Gabriel) a zis: „Ai grăit adevarul.”

Există multe texte care vorbesc despre destinul de la Allah sau porunca credinţei în destin. Aceste texte includ şi următoarele versete:

Şi Noi am creat toate lucrurile bine întocmite. (Al-Qamar 54: 49)

…Porunca lui Allah este o hotărâre hărăzită. (Al-Ahzab 33: 38)

…Însă Allah a voit să împlinească un lucru ce trebuia împlinit… (Al-Anfal 8: 42)

…Şi a creat toate lucrurile şi le-a orânduit cu bună rânduială. (Al-Furqan 25: 2)

Laudă numele Domnului tău Cel Preaînalt. Care a creat şi a plămădit. Şi care a orânduit şi a călăuzit, care a făcut să se ivească păşunea. (Al-A`la 87: 1-4)

Imamul Muslim a consemnat în culegerea Sahih de la Taawoos: „I-am cunoscut pe unii dintre companionii Trimisului lui Allah care au spus că totul se întâmplă prin destin. El a spus ‘L-am auzit pe ′Abdullah ibn ′Umar zicând: «Totul se întâmplă prin destin, chiar şi ingeniozitatea şi neajutorarea sau neajutorarea şi ingeniozitatea»”

În culegerea Sahih a Imamului Muslim este consemnat un hadis relatat de Abu Hurayrah: „Politeiştii din Quraysh au venit şi au discutat cu Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) despre destin, apoi următoarele cuvinte au fost revelate:

În Ziua aceea vor fi târâţi în Foc cu feţele lor în jos [şi li se va zice]: “Gustaţi voi atingerea Iadului!” Şi Noi am creat toate lucrurile bine întocmite. (Al-Qamar 54: 48-49)

Există multe texte asemănătoare. Textele ce vorbesc despre cunoaşterea, puterea, voinţa şi creaţia lui Allah, de asemenea fac referire şi la porunca Sa. Credinţa în destin include de asemenea şi credinţa în cunoşterea, voinţa şi creaţia lui Allah, după cum vom vedea mai jos.

Din punct de vedere lingvistic – după cum a declarat Raaghib al-Asfahaani, conform relatării de la Ibn Hajar al-′Asqalaani – cuvântul destin implică abilitate sau putere şi obiectul acelei abilităţi, care există în cunoşterea lui Allah.

Allah Preaînaltul are putere absolută (qudrah), iar puterea Sa nu lipseşte sub nici o formă. Printre Numele Sale – mărit şi preamărit fie El – se află şi numele Al-Qaadir (Cel Abil), Al-Qadiir (Atotputernicul) şi Al-Muqtadir (Omnipotentul, Care poate să facă orice). Puterea (Qudrah) este unul din Atributele Sale.

Al-Qaadir este participiul activ al verbului qadara yaqdiru. Al-Qadiir este o forma mai intensivă, însemnând Cel Care face ce vrea în conformitate cu înţelepciunea Sa, nici mai mult nici mai puţin. Astfel, nimeni nu este demn de acest nume cu excepţia lui Allah, fie El preamărit şi slăvit. Allah Preaînaltul spune:

Ba da, El este cu putere peste toate. (Al-Ahqaf 46: 33)

Al-Muqtadir este participiul activ al verbului aqtadara şi este mai puternic semnificativ decât Qadeer. Spre exemplu, Allah spune:

Într-un loc al adevărului, lângă un Stăpânitor Atotputernic. (Al-Qamar 54: 55)

Imam Ahmad (Allah să aibă milă de el) a fost întrebat despre destin. Acesta a spus: „Destinul este puterea lui Allah”.

Aceia care neagă destinul, neagă monoteismul pentru că negând destinul, ei afirmă că acela care a creat binele este diferit de cel care a creat răul. Cei din comunitatea musulmană care cred acest lucru spun că păcatele nu se întâmplă prin Voia lui Allah şi mai spun că Allah nici nu are cunoştinţă despre aceste păcate. Ei afirmă că toate faptele oamenilor se realizează fără puterea sau creaţia Sa. Astfel, ei neagă faptul că Allah are putere absolută şi voinţă supremă. Ibn ′Abbaas a spus: „Destinul reprezintă esenţa monoteismului. Cine îl venerează numai pe Allah Atotputernicul şi crede în destin, acela îşi întăreşte credinţa monoteistă, iar acela care îl venerează numai pe Allah dar nu crede în destin, acela îşi distruge noţiunea de monoteism cu necredinţa sa.”

Savanţii musulmani au afirmat în unanimitate că este obligatoriu să crezi în destin. Nu există nici un savant al şcolii Ahl as-Sunnah, purtătorii de lumină şi călăuzire prin întuneric, care să nu susţină afirmaţia de mai sus. În comentariul său despre hadisurile ce vorbesc despre destin, în Sahih Muslim, An-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus: „În toate aceste hadisuri există dovezi clare care susţin punctul de vedere al şcolii Ahl as-Sunnah privind credinţa în destin şi faptul că toate evenimentele, bune sau rele, benefice sau dăunătoare se întâmplă prin voinţa şi porunca lui Allah Preaînaltul.”

Ibn Hajar (Allah să aibă milă de el) a spus: „Opinia tuturor predecesorilor pioşi este că toate lucrurile se întâmplă prin porunca lui Allah, după cum El spune:

Şi nu sunt lucruri ale căror hambare să nu se afle la Noi şi pe care Noi să nu le trimitem cu măsură anumită. (Al-Hijr 15: 21)

 

________

Credința în Predestinare, Umar Suleyman Al-Ashqar, Editura Islamul Azi, București, 2010Source Link

Views: 2