PĂZITORII IADULUI

Omar Suleyman Al-Ashqar   Cei ce stau deasupra Iadului sunt îngeri puternici şi severi care niciodată nu ies din cuvântul lui Allah Preaînaltul care i-a creat. Ei transmit tot ceea ce El le porunceşte, aşa cum Allah spune: O, voi cei care credeţi! Păziţi-vă pe voi înşivă şi familiile voastre de un Foc ale cărui […]

Omar Suleyman Al-Ashqar

Cei ce stau deasupra Iadului sunt îngeri puternici şi severi care niciodată nu ies din cuvântul lui Allah Preaînaltul care i-a creat. Ei transmit tot ceea ce El le porunceşte, aşa cum Allah spune:

O, voi cei care credeţi! Păziţi-vă pe voi înşivă şi familiile voastre de un Foc ale cărui vreascuri sunt oamenii şi pietrele şi peste care sunt îngeri neînduplecaţi şi aspri, care nu se răzvrătesc împotriva lui Allah în ceea ce le porunceşte şi care fac ceea ce li se porunceşte. (Coran 66: 6).

Ei sunt în număr de 19, aşa cum Allah spune:

Îl voi face să ardă în focul Iadului?! Şi de unde să ştii ce este focul Iadului? El nu lasă şi nu cruţă, Arzând şi înnegrind pielea şi peste el veghează nouăsprezece! (Coran 74: 26-30).

Acest număr i-a captivat pe necredincioşi (kuffaar), care au crezut că pot să treacă cu uşurinţă peste un număr atât de mic, dar nu şi-au dat seama că unul dintre aceşti îngeri are puterea să se confrunte singur cu întreaga omenire. Din acest motiv, Allah spune în următorul verset:

Şi nu am pus Noi ca păzitori peste Foc decât îngeri şi nu am stabilit numărul lor decât ca încercare pentru cei care nu cred… (Coran 74: 31).

Ibn Rajab afirmă: „Ceea ce se ştie şi este clar atât pentru generaţiile mai vechi, cât şi pentru cele mai noi (As-Salaf wal-Khalaf) este că încercarea a venit când numărul îngerilor a fost revelat şi necredincioşii au crezut că era posibil să îi ucidă. Credeau că o să poată să lupte cu ei şi să le facă faţă. Ei nu au ştiut că omenirea toată nu poate să facă faţă nici măcar unuia dintre ei“.

Aceşti îngeri sunt aceia pe care Allah i-a numit păzitorii Iadului:

Şi cei care se vor afla în Foc vor zice către păzitorii Gheenei: «Rugaţi-vă Domnului vostru ca să ne uşureze nouă chinul [măcar] pentru o zi!» (Coran 40: 49).

Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 1

Increderea în Allah

A intrat un rege intr-o moschee si a gasit acolo un om de stiinta musulman pe care il cheama Salim fiul lui Abdullah fiul lui Omar Ibn Khattab; regele Hisham fiul lui Abdul Malik. Se intampla pe vremea celei de-a doua case regale dupa profet. Regele i-a spus lui Salim: „Cere-mi orice vrei.” Si a […]

A intrat un rege intr-o moschee si a gasit acolo un om de stiinta musulman pe care il cheama Salim fiul lui Abdullah fiul lui Omar Ibn Khattab; regele Hisham fiul lui Abdul Malik. Se intampla pe vremea celei de-a doua case regale dupa profet. Regele i-a spus lui Salim:
„Cere-mi orice vrei.” Si a zis Salim: „Mi-e rusine sa cer ceva de la tine, decat de la ALLAH daca eu sunt in casa Lui.” Si imediat l-a asteptat regele afara din moschee si apoi l-a urmarit si i-a zis: „Acum poti sa-mi ceri, ai iesit de la moschee, cere-mi orice.”
A spus imediat Salim: „Tu vrei sa cer ceva din viata asta sau din viata de apoi?”
Si regele a raspuns: „Din viata asta, din viata cealalta nu-ti pot da nimic.” Si el i-a spus:
„Eu n-am cerut viata de la cel care o are pe toata, cum sa o cer de la tine care nu ai nimic?”
Aceasta este credinta in ALLAH, nu se apleaca in fata unui rege si nici nu se cere de la el nimic, el este la fel ca si oricare alt om, o creatura, nici nu da nici nu ia, nu ajuta si nici nu dauneaza, doar cu acordul lui ALLAH, cand un om imi face un favor, cine l-a lasat sa il faca? ALLAH!
Cand un om imi face rau, ALLAH ii da permisiunea sa o faca. De aceea cel mai bun lucru, a spus un poet musulman:
„Sa nu te apleci pentru un om ca sa iei de la el ceva, acest lucru este un fel de religie incompleta.”
Un om nu-ti poate da nimic, numai cu acordul lui ALLAH care te-a creat pe tine si pe el, din pamant.
Sa nu faci un om bogat, un stapan sa nu te imprietenesti cu el pentru banii lui si mai bine ramai cu religia ta, daca ai nevoie de ceva cere de la ALLAH.
Trebuie sa fii bogat in credinta lui ALLAH.
Aceasta poveste a lui Salim dovedeste puterea credintei lui si a credintei in ALLAH si el nu a cerut nimic de la rege si nu a stat langa el, aceasta este increderea in ALLAH.

At-Tawakkal – increderea

Cel care este responsabil de mine, in El ma incred in El.
In Quran scrie: La el ma incred.

Iyaka naabudu wa iyaka nastaiin… La Tine ne rugam si de la Tine cerem ajutor.
(Surat Al-Fatiha: 5)

El are totul pentru noi.
Problema astazi este increderea in ALLAH, toti avem grija de viitor, de saracie, de boala; aceasta pentru ca noi avem un iman slab, de aceea astazi suntem tulburati, instabili din punct de vedere psihic.
Daca ar fi fost credinta noastra o credinta puternica, atunci increderea in ALLAH ar fi deplină, omul ar stii ca nu vine ceva rau si nici ceva bun decat din porunca lui ALLAH.
Amr Ibn Qais a spus:
„Trei versete din Quran au fost suficiente ptr mine.”

Si daca ALLAH te atinge cu un rau, [sa stii ca] nu este cine sa-l indeparteze în afară de El! Iar daca El iti voieste un bine, nu este nimeni care sa poata respinge Harul Sau. (Yunus 10:107)
Ceea ce daruieste ALLAH oamenilor ca indurare, aceea nu o poate opri nimeni, iar ceea ce opreste El, aceea nu o mai poate trimite nimeni dupa El, caci El este Atotputernic [si] Intelept [Al-Aziz, Al-Hakim]!
(Fatir 35:2)
Si nu este vietuitoare pe pamant a carei hrana sa nu fie in grija lui ALLAH. El stie locul ei de salas si locul in care ea va muri. Totul este intr-o Carte deslusita.”
(Surat Hud 11:6)

Problema oamenilor este legata de inzestrare: hrana, traiul sau, pentru ca omul se teme de saracie si de moarte.
Frica de boala nu opreste boala, nici cea de saracie nu opreste saracia.
Ceea ce a fost scris se va intampla, de aceea trebuie sa ne supunem, sa ascultam cu voia noastra sau prin forta lui ALLAH; dar un om credincios, linistit, cu buna-vointa are incredere in ALLAH, El face planul, El ne tine, El inzestreaza, lasa toate gandurile si aceste probleme la ALLAH sa le rezolve El, ceea ce nu inseamna sa nu lucram pentru a ne rezolva problemele.
Increderea inseamna sa faci si apoi sa te increzi in ALLAH, vezi si hadisul cu camila:
„Leagat-ti camila si increde-te in ALLAH.”, dar oamenii gresesc, unii nu lega camila, se incred doar in ALLAH, altii leaga camila si se incred in cauze, sau fac totul fara sa se increada in ALLAH.
Islamul este un mod de viata in care trebuie sa tinem cont de cauze, sa fac tot ce trebuie si ce tine de mine, dar rezultatul este la ALLAH.
Profetii asa au facut, s-au increzut in ALLAH; cand Ibrahim a fost aruncat in foc si a venit Jibriil si l-a intrebat: „Ai nevoie de mine?”, el a raspuns: „De la tine nu vreau nimic, ci de la ALLAH”. Si focul era foarte mare, a ars o saptamana, daca trecea o pasare deasupra ardea, si au venit judecatorii care au decis sa fie pedepsit in foc, insa de la ALLAH a venit porunca ca focul sa fie racoare si liniste. De aceea focul nu a mai lasat flacarile sa arda, dupa ce s-a terminat focul, l-au gasit pe Ibrahiim stand linistit si cand l-au intrebat: „Cum ai stat tu asa fara sa te arda focul?” El a raspuns: „Au fost cele mai bune zile.”

Profetul Yunus a fost inghitit de o balena, dar ALLAH a poruncit balenei sa nu manance din carnea lui, sa nu-i dauneze cu nimic si a ramas acolo mult timp, in burta ei si ea l-a scos (aruncat) pe mal fara sa pateasca ceva.

Cand Moise a fugit din Sinai impreuna cu oamenii si in urma lor era Faraon, poporul lui s-a temut si Moise le-a spus sa aiba incredere in ALLAH: „Cu mine este ALLAH!” Si ALLAH a dat ordin marii sa se imparta in doua.

Cand profetul Muhammad a emigrat impreuna cu Abu Bakr, s-au adapostit intr-o pestera si ei erau urmariti de cei care vroiau sa-i omoare si erau urmaritorii chiar la gura pesterii, insa el i-a spus lui Abu Bakr: „La tahzann inn ALLAHA ma`anna”- „Nu te teme, ALLAH este cu noi!”.
Noi nu trebuie sa ne temem decat de ALLAH, sa nu ne temem nici de saracie, nici de boala, nici de lipsa inzestrarii, nici de viitor.
Cauza tuturor greutatilor este lipsa rabdarii si a lipsei de incredere in ALLAH, un drept-credincios este linistit prin credinta sa.
Cand Bilal era pe patul de moarte sotia lui i-a spus: „O, ce zi o sa avem…” si el i-a spus:
„Nu, sa nu zici asa, spune ce bine ca o sa ma intalnesc cu prietenii mei.”
Cineva l-a intreb pe Hasan: „De ce avem frica de moarte?” Si el a spus: „Pentru ca voi ati construit in aceasta viata si ati distrus-o pe cea de apoi.”

Definitia incredererii (tawakkal):
Increderea reprezinta increderea inimii in ALLAH, in faptul ca El iti trimite ceva bun si ca El opreste de la ceva rau; adica bunele si relele sunt pentru ziua de azi si pentru ziua de apoi; sa avem incredere ca nimeni nu lasa sa se intample binele sau raul decat ALLAH.

Yahya Ibn Muaz, a spus:
„Omul o sa aiba incredere in ALLAH, cand el va fi increzator si va accepta ca ALLAH sa fie responsabil in ceea ce-l priveste.”
Adica ALLAH ma protejeaza! Si cine are forta mai mare decat El?
Inzestrarea este de la ALLAH, doar El este Cel care da totul!
Moartea este in mana Lui, oare o sa stau îngrijorat că cineva ma poate omorî fără ca Allah să fi destinat aceasta pentru mine?

Sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 5

De ce nu au crezut unii în Muhammed 2

    Simţul rivalităţii Muğîre b. Şu’be relatează: “Stăteam împreună cu Ebu Gehl. Veni Mesagerul lui Allah şi ne comunică unele lucuri. Ebu Gehl zise cu obrăznicie: “Muhammed! Dacă faci aceste lucruri ca să ai martori dincolo că ne-ai adus la cunoştinţă, nu te osteni deloc, eu voi depune mărturie, dar acum nu mă tulbura.” […]

 

 

Simţul rivalităţii

Desert-Animals-10Muğîre b. Şu’be relatează: “Stăteam împreună cu Ebu Gehl. Veni Mesagerul lui Allah şi ne comunică unele lucuri. Ebu Gehl zise cu obrăznicie: “Muhammed! Dacă faci aceste lucruri ca să ai martori dincolo că ne-ai adus la cunoştinţă, nu te osteni deloc, eu voi depune mărturie, dar acum nu mă tulbura.” Mesagerul lui Allah se despărţi de noi. Eu l-am întrebat pe Ebu Gehl: “Tu într-adevăr crezi în El?”

Mi-a răspuns: “Cred că într-adevăr este profet, dar între noi şi haşemiţi există o rivalitate de mult timp. Ei se laudă că au măreţie, că sunt păzitorii locurilor sfinte de la Mecca. Şi acum, când afirmă că şi profetul este din rândurile lor, eu nu mai pot rezista.”

Qureișiții se adunaseră şi în urma unor dezbateri, iau hotărârea de a-l tri-mite pe Utbe b. Rabî’a la profet. Acesta urma să încerce a-l convinge să renunţe la cauză. Această persoană făcea parte din clasa intelectualilor, stăpânea bine literatura arabă, era un om avut. Se duce la El şi, încercând speculaţii logice, întreabă: “Muhammed! Tu eşti cel fericit sau tatăl tău, Abdullah?” Mesagerul lui Allah nu răspunse nimic, dimpotrivă, prin tăcerea sa, dădu cel mai bun răspuns acestui neghiob. Utbe continuă: “Dacă accepţi că el este mai fericit decât tine, cu siguranţă că se închină divinităţilor pe care tu i-ai defăimat. Dimpotrivă, dacă te crezi mai fericit decât el, atunci vorbeşte şi eu să te ascult!”

Mesagerul lui Allah l-a întrebat: “Ai terminat tot ceea ce aveai de spus?” “Da”, zise Utbe şi tăcu. Profetul căzu în genunchi şi începu să recite din sura “Fussılet” (Au fost lămurite), versetul 13: ” Dacă ei se întorc, spune-le: “Eu v-am prevenit asupra trăznetului care va fi asemenea trăznetului care i-a nimicit pe adiţi şi tamudiţi.”

Atunci Utbe n-a mai rezistat şi a început să tremure ca scuturat de friguri. Ducându-şi mâinile la buzele sfinte, sleit de puteri, zise: “O, Muhammed, taci! Taci în numele lui Allah în care crezi!”, apoi plecă.

Mai marii din Mecca aşteptau rezultatul. Lui Ebu Gehl nu-i plăcuse starea în care se întorsese Utbe. Zise celor din jur: “Nu s-a întors la fel cum a plecat.” Utbe se dusese direct acasă. Versetele pe care le ascultase îl loviseră precum fulgerul. Mai târziu la uşa lui veni Ebu Gehl, cel care era stăpânit de diavol, căci se temea că Utbe îşi exprimase mărturia de credinţă, ştiindu-i părţile slabe. Trebuia să lovească în orgoliul lui. Trecu la acţiune şi zise: “Utbe, am înţeles că Muhammed te-a lăudat foarte tare. În cinstea ta a dat o masă, unde ai mâncat şi ai băut, iar tu, nemairezistând la atâtea laude, ai rostit mărturia de credinţă. Aşa vorbeşte lumea.” Utbe se înfurie, i se umflară venele: “Cu toţii ştiţi că eu n-am nevoie de bucatele Lui, deoarece sunt cel mai bogat dintre voi, dar cele spuse de Muhammed m-au cutremurat. Ceea ce citea nu erau versuri şi nu semănau cu vorbele unui prezicător. Nu ştiu ce să zic, căci este un om cu vorba dreaptă. Ascultându-i vorbele, m-am temut să nu pătimim şi noi ce au pătimit adiţii şi tamudiţii…”

 

Alte cauze

Aceste mărturii, confesiuni, nu erau proprii doar unui număr mic de oa-meni. În general, în conştiinţă, convingerea este aceeaşi. Dar influenţe negative precum teama, lăcomia, ambiţia şi îndărătnicia îi făceau să nu creadă. Iată, Coranul redă starea lor şi, ca o consolare pentru Domnul nostru, porunceşte:

Ştim că te mâhneşte ceea ce spun. Ei nu pe tine te socot mincinos, ci, cei nedrepţi, se leapădă de semnele lui Allah.” (Al-An’am [Vitele], 6/33).

Ei îţi reproşează multe, iar aceste imputări te necăjesc. Să nu te întristeze spusele unor învinşi, ale unor oameni lipsiţi de noroc, egoişti ce nu pot renunţa la obiceiurile lor. Ei cu adevărat nu te acuză pe tine de minciună. Niciunul din ei nu se va ridica să-ţi reproşeze că spui minciuni. Deoarece, şi ei ştiu că eşti scutit de a spune minciuni. Ei sunt cei care te-au numit “devotat”. Priveşte cât sunt de proşti; ei nu cred în lucrurile pe care ţi le reproşează ţie şi cu toate raţionamente-le şi mintea lor, au curaj să facă aşa ceva. În cazul acesta pentru ce să te necă-jeşti!?

Dacă există cineva care ar trebui să se necăjească, acela ar fi cel care, fiind împotriva Persoanei care ţine hăţurile lumii de azi şi de apoi, nu a putut profita, deschizând calea beneficiului.

 

sursa: fgulen.com

Source Link

Views: 1