Tag: credinta

Profețiile și Dumnezeu

  Urmărind istoria comunităţilor, constatăm că atunci când relaţiile sociale, economice, politice şi culturale dintre ele s-au extins, s-a extins şi mesajul trimişilor. şi Creatorul a trimis atunci în Asia şi în Africa un mesager important prin minunile sale şi prin dovezile misiunii sale, pe care l-a însărcinat cu o propovăduire însemnată şi căruia i-a […]

 

Urmărind istoria comunităţilor, constatăm că atunci când relaţiile sociale, economice, politice şi culturale dintre ele s-au extins, s-a extins şi mesajul trimişilor. şi Creatorul a trimis atunci în Asia şi în Africa un mesager important prin minunile sale şi prin dovezile misiunii sale, pe care l-a însărcinat cu o propovăduire însemnată şi căruia i-a pogorât o scriptură care a conţinut un ansamblu de prescripţii şi legi referitoare la diferitele relaţii dintre oameni. Acesta a fost profetul Moise – pacea asupra lui! După el, Creatorul a trimis succesiv mai mulţi profeţi fiilor lui Israel, pentru a întări rânduielile Sale şi chemarea Sa şi pentru a întregi diversele aspecte ale mesajului Său, şi a încheiat şirul lor cu Isus, fiul Mariei – pacea asupra lor amândoi! Când conştiinţa umană s-a dezvoltat, ajungând să accepte o unitate religioasă universală cu norme globale, înţelepciunea a impus trimiterea de către

image001Creatorul a mesagerului Său, înrudit cu ceilalţi trimişi, printr-un mesaj uman universal, care să încheie mesajele divine şi să poarte în sine fundamentele sistemului integral, comun pentru toţi oamenii, indiferent de condiţiile lor de mediu, de diversitatea relaţiilor lor, de varietatea de tradiţii şi obiceiuri, într-o comunitate aspirând spre monoteism, într-o limbă precisă, într-un stil concis şi elocvent. Cel pe care l-a trimis Creatorul cu acest mesaj a fost profetul Muhammed  din stirpea lui Ismail, fiul lui Avraam, arab prin genealogia şi prin limba sa, umanist prin propovăduirea sa, şi cu o religie universală. El a adus mesajul care a încheiat mesajele divine, care a adunat toate legile trimise de Allah oamenilor şi care le-a garantat interesele într-un mod mai cuprinzător decât orice rânduială sau lege, precum şi fericirea cea mai deplină pe care o poate realiza orice rânduială sau lege. Creatorul s-a pus chezaş pentru păstrarea şi sprijinirea acestui mesaj şi a trimis pentru el o Carte limpede, fără nici un fel de abatere, venind de la un Înţelept Bineştiutor. De aceea, Creatorul a făcut mărturie în legătură cu mesajul lui Muhammed că el este integral, comun pentru toţi oamenii, atunci când a zis:

“şi Noi nu te-am trimis decât ca vestitor şi prevenitor pentru toată lumea, însă cei mai mulţi dintre oameni nu ştiu” (34 : 28).

Întrucât mesajul Său a fost general şi global, Creatorul a garantat apărarea lui de deformare, schimbare şi pierdere, păstrând Cartea Sa – Coranul – şi Sunna Trimisului Său Muhammed . Creatorul a vestit sfârşitul profeţiilor şi a mesajelor o dată cu profeţia lui Muhammed, spunând:

“Muhammed nu este tată nici unuia dintre bărbaţii voştri, ci el este Trimisul lui Allah şi încheietorul profeţilor, şi Allah este Atoateştiutor” (33 : 40).

Este evident că dăinuirea Coranului, care conţine, prin rânduielile şi prescripţiile sale, toate nevoile omenirii în bazele de legislaţie, întocmai aşa cum i-a fost trimis lui Muhammed, ca şi dăinuirea despre Profet, care face şi mai limpezi sensurile Coranului cele adevărate şi constante, sunt o dovadă a continuării prezenţei Profetului printre noi, mereu viu.

Astfel, putem afirma pe drept cuvânt că Trimisul lui Allah se află printre noi prin Coranul şi revelaţia care i-au fost trimise şi prin înrâurirea pe care a avut-o asupra retoricii, asupra practicii şi legislaţiei. Prin aceasta, lumea nu a avut nevoie de trimiterea altor profeţi sau mesageri şi nici de înnoirea rânduielilor oamenilor, după trimiterea lui

Muhammed, căci dacă Creatorul ar mai fi trimis alţi mesageri şi profeţi, aceştia nu ar mai fi putut să aducă nimic nou şi să adauge nimic nou la principiile dogmei şi legislaţiei cu care a venit Profetul Muhammed. Creatorul a făcut ca religia şi legea să fie depline, căci El însuşi a zis:

“În ziua aceasta, am desăvârşit religia voastră şi am împlinit harul Meu asupra voastră şi am încuviinţat Islamul ca religie pentru voi!” (5 : 3).

Și dacă scopul trimiterii de mesageri a fost propagarea acestui mesaj şi chemarea oamenilor la el, această sarcină le-a revenit după aceea teologilor musulmani, cărora le-a revenit misiunea de a chema la Allah, de a răspândi legea divină (şari’a) printre făpturile Sale şi de a deduce preceptele juridice pentru toate lucrurile noi care apar în lume şi care necesită exprimarea judecăţii lui Allah în legătură cu ele, conform fundamentelor constante ale legii divine.

Source Link

Views: 1

Este rational sa credem in Viata de Apoi?

Este rational sa credem in Viata de Apoi? S. A. A. Al-Mawdudi În legătură cu viaţa de apoi există următoarele concepţii în lume: 1. Unii oameni susţin că după moarte nu mai rămâne nimic din om şi că după viaţa pământească nu mai există o altă viaţă. După aceşti oameni, credinţa în viaţa de apoi, […]

Este rational sa credem in Viata de Apoi?

S. A. A. Al-Mawdudi
fotolia_1141131_XS.jpg w=410&h=410&keep_ratio=1În legătură cu viaţa de apoi există următoarele concepţii în lume:
1. Unii oameni susţin că după moarte nu mai rămâne nimic din om şi că după viaţa pământească nu mai există o altă viaţă. După aceşti oameni, credinţa în viaţa de apoi, n-are nicio legătură cu realitatea. Ei afirmă că aşa ceva nu este posibil şi că o asemenea concepţie este antiştiinţifică.
Această concepţie aparţine ateilor, care susţin că se bazează pe o abordare ştiinţifică a problemei şi că această concepţie a lor este susţinută şi de ştiinţele occidentale.
2. Alţii, pentru a justifica faptele lor, pe acest pământ, susţin că oamenii, după moarte, se nasc din nou. Dacă cineva a dus o viaţă nedemnă, a doua oară se naşte cu înfăţişare de animal sau plantă, sau cu înfăţişare de om rău, de om nedemn. Această concepţie apare în unele credinţe orientale.
3. Există o altă concepţie care este concepţia conform căreia se spune că morţii ar învia la sfârşitul lumii şi că toţi oamenii vor fi prezentaţi la judecata de apoi, adică la judecata divină unde se hotărăşte soarta lor: raiul şi fericire sau iadul şi osânda veşnică. Acum să analizăm fiecare concepţie în parte.
Cei din prima categorie care au, spun ei, de partea lor autoritatea şi sprijinul ştiinţei, suţin că nu există o altă viaţa după moarte. Ei susţin că nu au întâlnit pe nimeni care să fi revenit la viaţă, după moarte, ca oricine să vadă că oamenii după moarte se transformă în praf şi pulbere şi de aceea moartea constitue sfârşitul vieţii, neexistând nicio formă de viaţă după moarte. Să fim atenţi puţin la logica acestora. Ceea ce susţin ei are într-adevăr o bază raţională? În această situaţie când n-au întâlnit niciun caz de revenire la viaţă, ei logic ar trebui să spună că nu ştiu ce se întâmplă cu omul după moarte. În loc de această atitudine loială şi corectă, ei susţin sus şi tare că după moarte nu există nicio formă de viaţă şi când spun acest lucru ei nu uită să amintească că această afirmaţie a lor are o bază ştiinţifică. În realitate, toate aceste afirmaţii ale lor sunt pure speculaţii.
În această problemă ştiinţa nu poate să ne dea un răspuns afirmativ sau negativ, din contră, ne atrage atenţia că afirmaţiile legate de inexistenţa unei alte vieţi după moarte, sunt nefondate. Această atitudine a lor nu se poate asemui cu cea a unuia care, dacă nu a văzut niciodată vreun avion în viaţa lui, susţine că nu poate exista un asemenea aparat zburător făcut de mâna omului. Dacă un om sau chiar mai mulţi oameni n-au văzut cu ochii lor ceva, asta nu înseamnă că acel ceva nu există în realitate.
A doua concepţie susţine că oamenii se nasc şi mor de mai multe ori. Dacă în prima generaţie a trăit o viaţă nedemnă, atunci a doua oară se naşte animal, iar dacă în prima generaţie a trăit ca un animal, datorită bunei comportări, a doua oară se naşte om. Şi tot aşa viaţa şi moartea intră într-un cerc vicios, care nu poate să aibă nicio fundamentare raţională.
Acum să analizăm a treia concepţie. Prima argumentare de la care pleacă această concepţie este următoarea: Într-o bună zi această lume va avea un sfărşit. Allah va distruge acest univers şi în locul lui va crea un sistem superior.
Acest argument este corect fără posibilitatea de a fi contestat într-un fel. Cu cât ne concentrăm gândirea asupra esenţei acestui univers, cu atât ne dăm seama că el nu este dat o dată pentru totdeauna. Această concluzie se degajă din cel adevăr că resursele sale de energie nu sunt nelimitate. Este aproape cert că acestea se vor epuiza într-o zi. Tocmai de aceea oamenii de ştiinţă acceptă ipoteza că la un moment dat soarele se va răci şi îşi va pierde toată energia, că aştrii se vor ciocni între ei şi că toate sistemele universului se vor transforma într-un haos general.
Admiţând distrugerea completă a universului, trebuie să admitem implicit că va intra într-o altă etapă de evoluţie, superioară.
A doua argumentare a acestei concepţii este următoarea: Omul va căpăta din nou viaţă. Oare acest lucru este imposibil? Să zicem că acest lucru n-ar fi posibil, atunci cum de a fost posibilă actuala viaţă a omului? Este fără îndoială că Allah, care a creat omul pe lumea aceasta, va proceda la fel şi pe lumea cealaltă. Acest lucru nu este doar o probabilitate, ci o certitudine.
A treia argumentare: Toate faptele oamenilor sunt înregistrate cu precizie, fiind mai apoi prezentate lui Allah, în ziua judecăţii de apoi.
Autenticitatea acestui argument este confirmată chiar de ştiinţa însăşi. Mai mult se consideră că sunetul determină apariţia unor unde uşoare în aer şi că apoi dispare cu totul. În momentul actual se ştie că sunetul lasă nişte amprente asupra obiectelor cu care vine în contract şi că datorită acestor amprente acest sunet poate fi reconstituit. Discurile de gramofon sunt făcute conform acestui principiu.
Al patrulea argument se bazează pe faptul că în ziua judecăţii de apoi Allah va cere socoteală oamenilor pentru faptele lor din timpul vieţii, hotărând raiul şi fericirea pentru cei cu credinţă şi cei buni şi osânda veşnică pentru cei necredincioşi şi răi.
Oare în această idee există ceva care să vină în contradicţie cu logica? Deseori ne este dat să vedem că cineva, deşi făptuieşte numai fapte bune, totuşi nu beneficiază de pe urma acestei comportări a sa, dar, în acelaşi timp, ne este dat deseori să ne întâlnim cu oameni care, deşi câştigă enorm datorită comportării lor nedemne şi mârşave, nu sunt pedepsiţi de nimeni. Observând la tot pasul o asemenea nedreptate, involuntar ne gândim că odată şi odată primul va fi recompensat pentru faptele sale bune, iar cel de-al doilea va fi pedepsit aspru pentru faptele sale rele. La această judecată de apoi vor fi dezvăluite toate păcatele, fără excepţie, chiar şi acele păcate săvârşite cu gândul. În urma acestei judecăţi de apoi va fi hotărâtă soarta oamenilor în funcţie de comportamentul practic şi mental pe care l-au avut în trecerea lor pe pământ. În lumea de apoi, spre deosebire de lumea aceasta, lumea pământeană, nu există anomalii de felul celor existente pe pământ când un om de o valoare deosebită să fie în slujba unui prost sau un om cu o integritate morală aparte să fie batjocorit de unul lipsit de orice scrupule.
Ultimul argument al acestei concepţii este legat de probabilitatea existenţei raiului şi iadului.
Din moment ce Allah a putut să creeze soarele, luna, stelele şi pământul, atunci de ce n-ar fi putut crea raiul şi iadul?! Când toţi morţii vor învia la sfârşitul lumii şi vor răspunde, înaintea lui Allah pentru faptele bune şi rele pe care le-au făptuit în funcţie de gravitatea lor, Atotputernicul va hotărâ pentru unii recompensa, iar pentru alţii osânda şi de asemenea va stabili şi locul unde vor sta cei buni, cei fără păcate, adică raiul şi locul unde îşi vor ispăşii osânda veşnică cei răi, cei păcătoşi, adică iadul.
După analiza tuturor acestestor aspecte ale acestei chestiuni, credem că nimeni cu o gândire raţională şi nimeni de bună credinţă, nu va putea să nu admită , să creadă în existenţa unei vieţi după moarte. Mai mult, oamenii cred în viaţa de apoi, şi pentru că profetul Muhammed îi învaţă că nu trebuie să se îndoiască de existenţa ei şi că această credinţă este numai şi numai pentru binele nostru.
Principiile enumerate mai sus constituie cele cinci dogme fundamentale ale Islamului. Esenţa lor este concentrată într-o mică propoziţie numită Al-Kalimatul Tayyiba (Cuvinte de împăcare). Când un credincios pronunţă cuvintele La ilahe illAllah( Nu există alt Allah înafara lui Allah) înseamnă că el nu recunoaşte nicio altă divinitate înafară de Allah. Şi dacă la aceste cuvinte adaugă şi cuvintele Muhammed un –rasulullah ( Muhammed este trimisul şi profetul lui Allah), înseamnă că el atestă şi acceptă faptul că Muhammed este trimisul lui Allah. Deci, alături de recunoaşterea ca profet a lui Muhammed, un musulman crede în Allah şi arată supunere devotată faţă de voia Lui, crede în toate cărţile sfinte vestite de Dumnezeu, în îngerii Lui şi în viaţa de apoi. Deasemenea, un bun musulman trebuie să respecte căile şi mijloacele de manifestare a credinţei şi a supunerii noastre faţă de Allah, definite şi cerute de profetul Muhammed. Aceasta este singura cale de mântuire şi izbăvire…

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 1

Gradaţia şi complementaritatea în mesajele divine

În Coran stă scris: «Spuneţi: “Noi credem în Allah şi în ceea ce ne-a fost trimis nouă şi ceea ce a fost trimis lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor; în ceea ce le-a fost dat lui Moise şi lui Isus şi în ceea ce le-a fost dat [tuturor] profeţilor de către […]

În Coran stă scris:

«Spuneţi: “Noi credem în Allah şi în ceea ce ne-a fost trimis nouă şi ceea ce a fost trimis lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor; în ceea ce le-a fost dat lui Moise şi lui Isus şi în ceea ce le-a fost dat [tuturor] profeţilor de către Domnul lor. Noi nu facem deosebire între ei. Noi Lui Îi suntem supuşi [musulmani]!” (2 : 136).

raindropsToate mesajele divine se întâlnesc pe o coordonată. Ele se îndreaptă către un singur ţel: izbăvirea omenirii, determinarea oamenilor să-L adore pe Allah prin intermediul înaltelor principii ale credinţei şi rânduielilor legislative constând din legi, morală, dogme şi acte de devoţiune pe care le-au vestit profeţii şi la care au chemat trimişii de-a lungul istoriei omeneşti şi în decursul vieţii umane, pe etape şi în modalităţi corespunzătoare dezvoltării credinţei şi civilizaţiei omenirii şi complementarităţii lor reformatoare.

Fiecare profet a pregătit terenul pentru un alt profet şi a acţionat pentru maturizarea omenirii din punct de vedere al modului de gândire, spiritual şi comportamental, pentru a fi aptă să recepteze următorul mesaj divin. Mesajele s-au succedat, urmând această linie a mersului profeţilor, până când au ajuns să îmbrace o formă definitivă în mesajul lui Muhammed, al cărui mesaj avea să le încheie şirul şi a cărui lege a fost legea desăvârşirii omului, în cea mai înaltă şi mai dezvoltată formă. În Coran stă scris:

“În ziua aceasta, am desăvârşit religia voastră şi am împlinit harul Meu asupra voastră şi am încuviinţat Islamul ca religie pentru voi!” (5 : 3).

şi a mai grăit Allah Preaînaltul: “[Unica] religie acceptată de Allah este Islamul” (3 : 19).

şi tot în Coran stă scris:

“Acela care doreşte o altă religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată, şi el se va afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi” (3:85).

Mesajele divine au realizat procesul de dezvoltare şi de perfecţionare în structura lor legislativă şi de civilizaţie generală, folosind două metode principale:

1 – Metoda abrogării, constând în anularea unei legi revelate anterior şi înlocuirea ei printr-o prescripţie superioară. În Coran stă scris:

“Însă nici un trimis nu a putut să aducă vreun semn decât cu voia lui Allah. şi fiecare soroc a fost scris într-o Carte. / Allah şterge sau întăreşte ceea ce voieşte şi la El se află mama Cărţii” (13 : 38-39).

2 – Cea de a doua metodă a complementarităţii mesajelor este dezvoltarea şi extinderea prescripţiilor, legilor şi conceptelor. Fiecare dintre mesajele care au fost adresate omenirii, într-una din etapele evoluţiei sale, a fost mai extins, mai cuprinzător sub aspect organizatoric, s-a referit la tot mai multe aspecte ale activităţii omului, a abordat tot mai multe laturi ale vieţii şi a devenit mai apt pentru a crea o formulă de viaţă mai dezvoltată decât mesajul care l-a precedat. Acest proces de extindere şi de cuprindere a atins punctul maxim în mesajul lui Muhammed! Coranul a înregistrat

acest aspect legislativ al mesajelor şi a menţionat această legătură dintre principiile lor, căci în Coran stă scris:

“Iar ţie, [Muhammed], ţi-am trimis Cartea cu Adevărul, întărind Scriptura de dinaintea ei şi întrecând-o pe ea. Deci fă judecată între ei după ceea ce ţi-a trimis Allah şi nu urma poftele lor, [îndepărtându-te] de la Adevărul ce ţi-a venit. Fiecăruia dintre voi Noi i-am dat o lege şi o rânduială” (5 : 48).

Mesajele despre autenticitate şi deformare. Mesajele divine anterioare celui cu care a venit Muhammed s-au confruntat cu numeroase încercări de obliterare a trăsăturilor lor, de mistificare a principiilor lor şi de ridicare a unor stavile în calea lor, pentru a împiedica mersul şi propovăduirea lor şi pentru a le goli de conţinutul lor reformator, pentru ca aceste principii să devină neînţelese şi pentru a unelti împotriva chemării la izbăvire şi la mântuire.

Probabil că cea mai primejdioasă încercare de obliterare şi de luptă împotriva mesajelor a fost mistificarea lor, astfel încât religia a devenit expresia unor superstiţii şi  mituri pe care raţiunea le respinge şi pe care adevărata ştiinţă nu le poate lua decât în derâdere. Prin aceste mistificări s-au adus prejudicii propovăduirii religiei şi credinţei şi omul nu a mai găsit în acest tablou zugrăvit de imaginaţia limitată a unora decât superstiţii şi mituri, chemarea la împietrire şi la stagnare şi acest tablou a determinat repulsie faţă de credinţă şi a încurajat declararea războiului împotriva ideii religiei.

sursa: islam.ro

Source Link

Views: 2