Tag: credinta

Muhammad – un revoluționar?

Muhammad – un revoluționar?   S. A. A. Mawdudi Personalitatea acestui om este atât de marcantă că nu are seamăn în istoria multiseculară a umanităţii. El nu are vreun termen de comparaţie. Ca nimeni altul el a exercitat o înrâurire extraordinară asupra tuturor aspectelor vieţii umane, determinând prefaceri atât de fundamentale că pur şi simplu […]

Muhammad – un revoluționar?

 

S. A. A. Mawdudi
Muhammad_PBUH_in_pencil_work_2_by_strongmindPersonalitatea acestui om este atât de marcantă că nu are seamăn în istoria multiseculară a umanităţii. El nu are vreun termen de comparaţie. Ca nimeni altul el a exercitat o înrâurire extraordinară asupra tuturor aspectelor vieţii umane, determinând prefaceri atât de fundamentale că pur şi simplu au schimbat mersul istoriei.

Dacă o personalitate a fost genială într-un domeniu sau altul al activităţii umane, el a fost genial absolut în toate domeniile. El este unic în sensul că tot ce se găseşte genial s-a concentrat în persoana unui singur om. Este filozof, profet şi în acelaşi timp o pildă vie propriei sale învăţături. Pe lângă faptul că este un om de stat, este în acelaşi timp şi un mare comandant de oşti. Este legiuitor şi în acelaşi timp o călăuză religioasă. Cunoştinţele lui vaste acoperă toate aspectele vieţii şi nu există o problemă care să nu o fi abordat sau un lucru pe care să nu-l fi clarificat. Începând cu orânduirea principiilor de relaţii internaţionale şi terminând cu rezolvarea unor probleme legate de trai cotidian privind hrana, băutura şi igiena corporală, poruncile lui vizează absolut toate domeniile activităţii umane. A clădit o civilizaţie şi o cultură având ca bază teoriile sale. A găsit un echilibru între aspectele contraditorii ale vieţii, fără cea mai mică fisură, defecţiune sau lagună. Cine, până la el, a mai avut o asemenea personalitate puternică şi multilaterală?
Se apreciază că majoritatea personalităţilor de excepţie au fost produsul mediului unde au trăit. Doar el face excepţie de la această regulă. Mediul de viaţă nu a influenţat cu nimic formarea personalităţii sale. Apariţia lui istorică nu se poate explica, demonstra prin cerinţele Arabiei din vremea aceea. Totuşi, nu se poate nega faptul că triburile războinice ale Arabiiei simţeau nevoia unui conducător, care să le unească şi mai apoi să supună alte popoare, contribuind astfel la prosperitatea socială şi economică a ţării lor unite. De aici şi concluzia că numai un om poate poseda moravurile cela mai josnice, specifice oricărui arab din vremea aceea, putea să ducă la îndeplinire aceste deziderate de acaparare. Acestea erau condiţiile concrete în Arabia.
Conform filozofiei lui Hegel şi în lumina materialismului istoric a lui Marx, pentru apariţia istorică a unei personalităţi întemeietoare de ţări şi de imperii este nevoie de moment prielnic şi de mediu. Dar filozofiile hegeliană şi marxistă nu pot explica cum de a putut crea mediul acela o asemenea personalitate a cărei scop unic era de a transmite oamenilor principiile unei vieţi morale, de a purifica omenirea de toate murdăriile, de a elimina ideile preconcepute şi superstiţia din miţile oamenilor, de a pune bazele unei suprastructuri morale, spirituale, culturale şi politice, nu numai pentru binele ţării sale, ci şi pentru binele întregii lumi, fără deosebire de rasă, popor sau ţară, de a pune nu numai bazele teoretice, ci şi bazele practice şi morale ale unor domenii ca relaţii de muncă, drepturile cetăţeneşti, relaţii politice şi internaţionale şi ,în sfârşit, de a realiza o sinteză echilibrată şi moderată între viaţa lumească şi progresele în domeniul spiritual, care constitue şi astăzi o capodoperă a gândirii şi inteligenţei umane. Şi atu nci ce om corect şi onest poate afirma că o asemenea personilitate este produsul unei Arabii învăluite complet în întuneric? Apariţia lui este complet independentă de mediul în care a trăit. Când aruncăm o privire asupra extraordinarelor sale realizări, ne dăm seama imediat că acestea nu au limite nici în timp şi nici în spaţiu. Învăţătura lui străpunge toate barierele de timp şi fizice, se întinde ca un arc peste secole şi milenii şi înglobează în ea toată activitatea şi istoria umană.
Aşa cum s-a mai întâmplat cu alţi profeţi, el nu poate fi condamnat la uitare. El este conducătorul fără seamăn al omenirii înaintând în pas cu timpul şi care rămâne pururea modern. Si tocmai de aceea învăţatura lui nu va pirede nimic din modernitatea sa niciodată.

Oamenii pe care noi câteodată îi denumim făuritor de istorie, sunt oamenii pe care i-a creat, într-adevăr istoria. Numai despre el se poate spune fără teama de a greşi că este autentic făuritor de istorie.
Atunci când se investighează viaţa şi condiţiile în care au evoluat geniile lumii, generator de mari transformări în lume, se constată că aceştia au ştiut să evolueze cel mai bine condiţiile favorabile create la un moment dat şi să le canalizeze în direcţia dorită de ei.
Spre deosebire de alte genii, el este singurul, care, pentru a avea la îndemână toate premizele necesare pentru înfăptuirea acestei revoluţii, a fost nevoit să găsească el singur, mijloacele necesare şi tot el singur să pregătească oameni de care avea nevoie pentru atingerea acestui scop al său. Pentru că spiritul revoluţiei şi înzestrarea cu cele necesare acestei revoluţii se aflau în mâinile acestor oameni de care îşi legase destinul.
Cu personalitatea sa puternică a lăsta urme de neşters în inimile miilor săi de adepţi, formându-i precum el a dorit. Cu o voinţă nestrămutată a pregătit premizele revoluţiei, i-a trasat conturile şi i-a stabilit caracteristicile. A canalizat în direcţia dorită evenimentele. Ce alt făuritor de istorie sau revoluţionar poate să-l egaleze?

 

 

sursa: islam.ro

Source Link

Views: 1

Islamul și mesajele profeților

 Islamul și mesajele profeților Sensul Islamului este egal cu sensul adorării lui Allah. De aceea, el a fost titlul comun tuturor propovăduirilor profeţilor şi mesajelor trimişilor, căci toţi profeţii au chemat la credinţa în unicitatea Creatorului, la supunerea tuturor oamenilor numai faţă de Creator. Coranul subliniază faptul că Islamul este religia tuturor trimişilor, propovăduirea tuturor […]

 Islamul și mesajele profeților

islamic-abstract-summer-rise-islam-moon-orange-religion-52391Sensul Islamului este egal cu sensul adorării lui Allah. De aceea, el a fost titlul comun tuturor propovăduirilor profeţilor şi mesajelor trimişilor, căci toţi profeţii au chemat la credinţa în unicitatea Creatorului, la supunerea tuturor oamenilor numai faţă de Creator. Coranul subliniază faptul că Islamul este religia tuturor trimişilor, propovăduirea tuturor profeţilor, titlul care le reuneşte pe toate, după cum grăieşte Allah prin glasul lui Noe – pacea asupra lui!:

“Iar de vă veţi lepăda voi, eu nu v-am cerut răsplată, căci răsplata mea nu este decât la Allah şi mie mi s-a poruncit să fiu dintre cei supuşi voinţei lui Allah [musulmani]!” (10 : 72).

şi tot Allah a mai grăit, adresându-se lui Avraam – pacea asupra lui! – :

“Când i-a zis Domnul lui: ”Supune-te!”, el a răspuns: “M-am supus [Ţie], Stăpân al lumilor!” / şi Avraam a lăsat-o ca îndemnare fiilor săi şi asemenea şi Iacob [zicând ei]: “O, fiii mei, Allah v-a ales vouă religia [Islamul] şi, de aceea, să nu muriţi altfel decât musulmani!” (2 : 131-132).

şi, asemenea, a grăit Allah:

“Ea este religia părintelui vostru Avraam. [Allah este] Cel care v-a numit pe voi musulmani atât mai înainte” (22 : 78).

şi a grăit Allah Preaînaltul, vorbind prin intermediul lui Iosif – pacea asupra lui! – :

 “Doamne! Tu mi-ai dat putere şi m-ai învăţat tâlcuirea vedeniilor! Tu eşti Creatorul cerurilor şi pământului! Tu eşti Ocrotitorul meu în această lume şi în Lumea de Apoi! Ia-mi viaţa când eu sunt în totală supunere [musulman] şi alătură-mă celor evlavioşi!” (12 : 101).

şi a mai grăit Allah Preaînaltul, transmiţând discuţia dintre Moise – pacea asupra lui! – şi neamul său:

“şi a zis Moise: “O, neam al meu! Dacă voi credeţi în Allah, încredeţi-vă în El, dacă sunteţi supuşi [lui Allah, musulmani]!” (10 : 84).

şi tot Allah Preaînaltul a grăit:

“Noi am pogorât Tora, în care este călăuzire dreaptă şi lumină. După ea judecă profeţii cei supuşi voinţei lui

Allah, rabinii şi învăţaţii, pentru cei care s-au iudaizat” (5 : 44).

şi a grăit Allah despre tovarăşii lui Isus – pacea asupra lui! – :

“şi când Eu le-am revelat apostolilor, zicând: “Credeţi în Mine şi în Trimisul Meu!”, au răspuns ei: “Noi credem, deci mărturiseşte că noi suntem cu desăvârşire supuşi [musulmani]!” (5 : 111).

Și tot Allah a mai grăit:

“Apoi, când Isus a simţit necredinţa lor, le-a zis: “Cine sunt sprijinitorii mei [în chemarea] la Allah?” Apostolii au răspuns: “Noi suntem sprijinitorii [religiei] lui Allah! Noi credem în Allah şi fă mărturie că noi [lui Allah] Îi suntem supuşi [musulmani]!” (3 : 52).

Asemenea tuturor profeţilor, a zis şi Muhammed, ultimul profet, după cum a transmis Allah despre el:

“Mi s-a poruncit mie să-L ador pe stăpânul acestei cetăţi pe care El a făcut-o sacră – şi ale Lui sunt toate lucrurile – şi mi s-a poruncit mie să fiu dintre musulmani” (27 : 91).

şi astfel, toate aceste propovăduiri divine sunt de acord cu prelungirea liniei supunerii faţă de Stăpânul lumilor în sensul său adevărat, sinonim cu supunerea faţă de Allah şi credinţa adevărată în Allah Preaslăvitul, căci este clar că Avraam – pacea asupra lui! – a folosit acest cuvânt, spunând: “Eu mă supun Stăpânului lumilor”, a făcut din

Islam religia sa pe care a slujit-o, o credinţă la care i-a îndemnat pe fiii şi pe aderenţii săi, o deviză a monoteiştilor şi un titlu pentru propovăduirea credinţei:

“Ea este religia părintelui vostru Avraam. [Allah este] Cel care v-a numit pe voi musulmani atât mai înainte” (22 : 78).

În felul acesta Coranul cel nobil ne conduce la concluzia că toţi profeţii au urmat această linie a credinţei unice şi s-au îndreptat către un singur ţel: supunerea faţă de Allah, supunerea tuturor oamenilor faţă de Stăpânul lumilor şi eliberarea lor de pofte şi de feluritele supuneri ale oamenilor care duc la rătăcire. şi tocmai datorită acestei realităţi,

Coranul cel nobil a socotit urmarea tuturor profeţilor şi trimişilor a fi un pilon de bază al credinţei omului supus şi o dovadă istorică şi logică a adevărului mesajului lui Muhammed, după cum a grăit Allah Preaînaltul:

«Spuneţi: “Noi credem în Allah şi în ceea ce ne-a fost trimis nouă şi ceea ce a fost trimis lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor; în ceea ce le-a fost dat lui Moise şi lui Isus şi în ceea ce le-a fost dat [tuturor] profeţilor de către Domnul lor. Noi nu facem deosebire între ei! Noi Lui Îi suntem supuşi [musulmani]!”» (2 : 136).

şi tot Allah a mai grăit:

«Spune:  “Eu nu sunt nou între trimişi şi nu ştiu ce se va face cu mine şi nici cu voi. Eu nu urmez decât ceea ce îmi este revelat şi nu sunt decât un prevenitor limpede!”» (46 : 9).

Înţelegem de aici că toţi profeţii au adus omenirii o singură religie şi au propovăduit o singură credinţă, pe care Allah Preaslăvitul a făcut-o bază şi punct de pornire pentru reforma omenirii şi o premisă pentru izbăvirea ei de rătăcirea în bezna necunoaşterii.

Allah Preaslăvitul a voit ca toate aceste mesaje ale Sale să se întâlnească într-un singur curs, ca luminile lor să se concentreze într-un singur punct, ca să se desăvârşească chemările lor într-o singură propovăduire: propovăduirea Islamului şi mesajului lui Muhammed – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – fiindcă el este veşnic, încheind

religiile şi mesajele, legea care domină peste toate celelalte rânduieli ale trimişilor şi care le include pe toate, aşa după cum a grăit Allah:

“Iar ţie, [Muhammed], ţi-am trimis Cartea cu Adevărul, întărind Scriptura de dinaintea ei şi întrecând-o pe ea. Deci fă

judecată între ei după ceea ce ţi-a trimis Allah şi nu urma poftele lor, [îndepărtându-te] de la Adevărul ce ţi-a venit! Fiecăruia dintre voi Noi i-am dat o lege şi o rânduială” (5 : 48).

şi tot Allah Preaînaltul a mai grăit:

“El este Cel care l-a trimis pe Trimisul Său cu călăuzirea şi religia Adevărului, ca să o facă pe ea deasupra întregii religii, chiar dacă politeiştii nu voiesc” (61 : 9).

Această religie veşnică a stăpânit peste toate mesajele şi rânduielile, datorită vastităţii, cuprinderii şi veşniciei sale, prelungindu-se peste întreaga istorie a omenirii şi cuprinzând toate transformările şi evoluţiile care s-au produs în viaţa umană. şuvoiul religiei a fost un dar care s-a revărsat asemenea fluviului ce coboară la vale limpede şi se

întinde o dată cu prelungirea omenirii. Acesta este Islamul cel glorios – religia la care au chemat profeţii şi trimişii, din care s-au adăpat după nevoile popoarelor lor şi posibilităţile comunităţilor lor, pentru a lăsa şuvoiul lor să alunece mai departe către generaţiile, comunităţile şi profeţii care au venit după ei, pentru ca fiecare generaţie să ia din el atât cât i-a fost de trebuinţă, astfel încât fluviul abundent să dăruiască mai departe omenirii din toate vremurile viaţă, belşug şi bunăstare.

Tocmai de aceea, Allah i-a trimis pe profeţi în diferite momente din viaţa omenirii, astfel încât să-l călăuzească pe om spre rânduielile acestei religii care le-a adus belşug şi viaţă. Allah a grăit:

“O, voi cei care credeţi! Răspundeţi-I lui Allah şi Trimisului [Său], dacă vă cheamă la ceea ce vă dă viaţă!” (8 : 24).

Chemarea profeţilor şi mesajul adresat tuturor popoarelor şi comunităţilor lor a fost o singură chemare şi un singur mesaj, căci toţi au chemat la Islam, care a fost religia întregii omeniri, de la începutul ivirii ei şi până la sfârşitul ei pe acest pământ. El este materialul pentru adoraţie şi pentru îndreptare, din care s-au plămădit toate mesajele şi religiile.

De aceea, atunci când omenirea a ajuns la maturizare deplină, ea a devenit aptă de a asimila această religie (religia Islamului) în ansamblul ei, de a purta mesajul ei şi de a merge pe calea ei dreaptă. Acest fapt a fost afirmat de Coranul cel nobil, căci se spune în el:

 “[Unica] religie acceptată de Allah este Islamul şi nu au fost deosebiri între cei cărora le-a fost dată Scriptura decât după ce a ajuns la ei ştiinţa, din pricina pizmei lor. Iar cel care nu crede în semnele lui Allah [să ştie că] Allah este grabnic la socoteală!” (3 : 19).

şi a mai grăit Allah Preaînaltul: “Acela care doreşte o altă religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată şi el se va afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi” (3 : 85).

Din acest motiv, nu este corect să socotim propovăduirile profeţilor a fi religii diferite. Ele sunt propovăduiri diferite şi mesaje diferite ale unei singure religii pe care profeţii le-au adus neamurilor omeneşti. Trecând în revistă concepţiile despre religie, mesaje şi Islam, ne-a devenit limpede că religia islamică este cadrul care înglobează toate ţelurile religiei divine, forma deplină a marilor mesaje divine care cârmuiesc chipul omului şi vieţii de pe acest pământ, ea este materialul de bază al mesajelor şi propovăduirilor lui Noe, Moise şi Isus – pacea asupra lor! -, precum şi ale altor trimişi şi profeţi. Allah Preaînaltul a grăit:

“El este la Noi, în Mama Cărţii, preaînalt şi plin de înţelepciune” (43 : 4).

Islamul este expresia cuprinzătoare a religiei divine care a fost pogorâtă în întregul său profetului Muhammed – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – pentru ca el să-l  transmită şi să cheme omenirea la el, în calitatea sa de cea mai înaltă orânduială şi lege.

Propovăduirile şi mesajele anterioare în totalitatea lor au fost propovăduiri abrogate, pentru că religia lui Muhammed a fost religia desăvârşită, după care s-au elaborat legi şi mesaje. Ea este calea după care s-a dorit să se călăuzească omenirea la sfârşitul unei faze istorice, pentru ca ea să-şi organizeze viaţa, călăuzindu-se după propovăduirea şi mesajul ei. Mesajele anterioare Islamului au fost mesaje temporare şi propovăduiri limitate, care au pregătit terenul pentru mesajul Islamului şi propovăduirea lui glorioasă.

 sursa: islam.ro

Source Link

Views: 2

Conceptul de unicitate – partea I

    Trebuie ştiut de la început că Allah este numele propriu al lui Dumnezeu în limba arabă, cel mai frumos nume al Său şi nu un nume derivat din substantivul comun «ᶝIlah – إِلَه» care însemnă «zeu» format prin articularea acestuia cu articolul arab «ال – āl» astfel încât lui Allah  să i se poată spune […]

 

 

Trebuie ştiut de la început că Allah este numele propriu al lui Dumnezeu în limba arabă, cel mai frumos nume al Său şi nu un nume derivat din substantivul comun «ᶝIlah – إِلَه» care însemnă «zeu» format prin articularea acestuia cu articolul arab «ال – āl» astfel încât lui Allah  să i se poată spune « zeul – الإِلَه» cel mai mare dintre alţi zei, sau să se emită judecata eronată că Allah  ar fi un zeu suprem peste ceilalți zei dintr-un panteon politeist arab; însăşi caligrama corectă a lui Allah  formată din următoarele litere ale alfabetului arab:[ ا ل لّ ٰه] contrazice această teorie atât de răspândită în explicaţiile multor analişti şi istorici ostili Islamului.

Mai trebuie ştiut că termenul «religie» comportă în mod necesar reunirea a trei elemente de ordine diferite: o dogmă, o morală, un cult. Primul formează partea intelectuală a religiei, al doilea partea sa socială, în vreme ce al treilea participă în egală măsură la ambele. (apud Rene Guenon).

Etimologia cuvântului «religie» este de provenienţă latină. După Cicero, cuvântul «religie» este format din sufixul «re» care înseamnă «din nou» şi cuvântul «legere» care înseamnă «a citi, a lectura, a culege informaţii din text scris», cu referire la doctrina care compune religia, în sensul ei actual, ea fiind la rândul ei componenta dogmei. După alţi lingvişti, «religie» provine din ataşarea sufixului «re» cuvântului «ligare» care înseamnă «a lega» făcând trimitere la legătura dintre om şi divinitate, cu trimitere la cult, cea de-a doua componentă a religiei, după sensul ei actual.. Alţii dau interpretarea că «religie» provine din latinescul «religiens» care înseamnă «a fi atent, a avea băgare de seamă», care este opusul lui «negligens» care înseamnă «a fi nepăsător, neatent», care va deveni cea de-a treia componentă a religiei, respectiv: morala. Definiţia termenului «religie» a fost făcută prin secolul 14.

Iată, deci, de ce nu se poate clasifica drept religie budismul, hinduismul, taoismul şi alte curente filosofice asemănătoare.

Prin urmare, atunci când vorbim de religie, în adevăratul ei sens, ne referim numai la iudaism, creştinism şi Islam.

Acestea sunt cele trei mari religii ale lumii, iar restul sunt doar doctrine mistice aparţinând unor civilizaţii unitare, formate pe specificul naţional: hinduismul – care este specific tradiţiei indiene, având ca limbă sanscrita şi budismul – specific civilizaţiei chineze, care este o civilizaţie de rasă, şi singura din lume de acest fel.

Mai trebuie ştiut că, citez: „civilizaţia occidentală este o civilizaţie desprinsă din cea orientală, care pe parcursul timpului a fost construită pe mentalitatea grecească transmisă prin intermediul civilizaţiei romane. Grecii au împrumutat totul de la orientali, însă modul cum au expus lucrurile o fac originală, deoarece ei au expus lucrurile limitat, la modul practic, evitând partea spirituală. Orientalii, nu au precum greco-romanii cultul naturii, deoarece natura pentru orientali reprezintă doar lumea aparenţelor. Doctrinele orientale nu au „evoluat” deloc, în sensul în care occidentalii ar înţelege acest lucru. Orice expresie a unei gândiri oarecare este inevitabil imperfectă pentru că limitează şi restrânge ideile, închizându-le într-o formă definită ce nu le poate fi niciodată cu totul adecvată, ideea conţinând întotdeauna mai mult decât expresia sa. Trecerea de la o limbă la alta nu face decât să agraveze imperfecţiunea.”  Rene Guenon

Aceste precizări au fost făcute pentru a înţelege evoluţia omului, în timp şi spaţiu şi că mentalitatea fiecărui individ depinde arealul geografic în care trăieşte, una dintre constantele care îl uneşte fiind credinţa într-o divinitate, variabila fiind modul de percepere a acesteia.

Din punct de vedere mistic omul a fost predispus să creadă în divinitate, iar acest lucru a fost dovedit ştiinţific. In codul genetic al omului se află şi „codul” care îl conduce spre credinţă.

Credinţele religioase, ca parte a naturii umane, se afla adânc întipărite în creierul uman, totul fiind programat genetic încă de la apariţia noastră ca specie, susţin cercetătorii de la Universitatea Yale. „Cele mai clare dovezi se regăsesc în percepţia copiilor asupra vieţii şi a convingerii lor că mintea este separată de corp. O astfel de distincţie este cea care ne permite să credem în supranatural, în zei sau în prieteni imaginari….” „Toți oamenii au aceste convingeri. Ele se afla în circuitele din creierul nostru şi nu dispar niciodată!”- susţine profesorul Paul Bloom, psiholog în cadrul prestigioasei universităţi americane.

Aşadar, Allah  atunci când a creat omul, aşa cum spune Sfântul Qurân, a pus în el şi lumina credinţei. Totul depinde de om, cum foloseşte acest dar, dacă îşi va șlefui inima, astfel încât lumina credinţei din ea să strălucească cum ne spune
capitolul Al-Hadid ( الحديد), versetul 12:

 

…îi vei vedea pe dreptcredincioşi şi pe dreptcredincioase cu lumina alergând pe faţa lor. (Al-Hadid 57:12)

sau să facă precum ipocriţii din capitolul Al-Baqarah (البقرة ), cărora Allah  le-a luat lumina şi rătăcesc în întuneric.

…le-a luat Allah lumina lor şi i-a lăsat în întunecimi şi nu mai zăresc nimic. (Al-Baqarah 2:17)

Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a făcut o clasificare a oamenilor, după cum ei au credinţă în inimile lor:

„Inimile oamenilor sunt de patru feluri: şlefuite şi strălucitoare precum o lampă care luminează; pecetluite, cu noduri strânse în jurul peceţii; inimi întoarse cu susul în jos şi inimi învăluite. Cât despre inimile şlefuite, ele sunt acelea ale credincioşilor şi lumina lămpii este lumina credinţei. Inimile pecetluite sunt cele ale necredincioşilor. Inimile întoarse cu susul în jos sunt cele ale ipocriţilor incurabili, pentru că ei au primit cunoaştere, o înţeleg, o recunosc ca fiind adevărată, dar o resping. Cât despre cei cu inimi învăluite sunt aceia în ale căror inimi se află şi credinţă şi ipocrizie….”

 

Source Link

Views: 2