Tag: Dumnezeu

Musulmanii trebuie să stea departe de suspiciuni şi calomnii

  O altă chestiune importantă pe care musulmanii încearcă să o evite o reprezintă declaraţiile referitoare la subiectele de care suntem informaţi şi care se bazează pe presupuneri. Într-un verset din Coran: Şi nu urma [lucrul despre] care nu ai nicio cunoştinţă! Auzul şi văzul şi inima, pentru toate acestea vei fi întrebat! (Al-Israa’  17:36), […]

 

O altă chestiune importantă pe care musulmanii încearcă să o evite o reprezintă declaraţiile referitoare la subiectele de care suntem informaţi şi care se bazează pe presupuneri. Într-un verset din Coran:

Şi nu urma [lucrul despre] care nu ai nicio cunoştinţă! Auzul şi văzul şi inima, pentru toate acestea vei fi întrebat! (Al-Israa’  17:36),

Allah ne indică că acest lucru va deveni o povară grea. În alt verset, Allah spune că marea majoritate a oamenilor de pe pământ nu urmează altceva decât presupunerea, bănuiala şi îi avertizează pe drept-credincioşi după cum urmează:

De te-ai supune celor mai mulţi de pe pământ, ei te-ar abate de la calea lui Allah, căci ei nu urmează decât bănuielile lor şi ei nu fac decât să născocească minciuni. (Al-An’am 6:116).

Mulţi şi-au bazat afirmaţiile pe bănuieli şi presupuneri. A devenit atât de acceptabil, încât uneori oamenii îmbrăţişează simple teorii de parcă ar fi fapte şi îşi trăiesc viaţa conform acestora. De exemplu, ei poate au presupus ceva greşit despre o persoană care a devenit bogată într-un timp scurt, formându-şi o părere proastă despre el şi spunând: „Cine ştie prin ce mijloace a obţinut banii?!” sau „Este evident că nu putea obţine aceste bunuri cu salariul său…”. Totuşi situaţia reală poate fi cu mult diferită de ceea ce ei au presupus. Poate persoana respectivă s-a îmbogăţit în urma unei moşteniri sau datorită unei tranzacţii de afaceri. Când sunt confruntaţi cu o situaţie care trezeşte curiozitatea şi pe care nu o pot înţelege sau care este neclară, oamenii nu trebuie niciodată să apeleze la bănuieli, fără a avea informaţii sau dovezi, deoarece asemenea speculaţii nesusţinute nu sunt utile în determinarea adevărului. În acest verset din Coran, Allah ne spune că oamenii nu vor descoperi adevărul dacă se vor baza pe bănuieli şi presupuneri:

Aşadar, îndepărtează-te de acela care se întoarce de la îndemnarea Noastră şi care nu voieşte decât viaţa pământească! (An-Najm 53:29).

Drept-credinciosul vorbeşte ţinând cont de acest fapt pe care îl cunoaşte din Coran. Când sunt confruntaţi cu o situaţie încurcată, credincioşii nu îşi formează păreri ce nu sunt bazate pe cunoaştere şi documentare. Nici nu întreabă persoana în cauză, nici nu caută să obţină informaţii despre acest subiect prin investigaţii şi nici nu trag concluzii pe baza informaţiilor obţinute.

Unul dintre exemplele oferite în această privinţă în Coran face referire la oamenii care au speculat o situaţie, punând la îndoială conduita soţiei Profetului nostru (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), fără a deţine însă vreo dovadă. Cunoscând acest lucru, când aud presupunerile unui credincios, ei spun: „Aceasta este o minciună…” sau „Nu se cuvine să vorbim despre aceasta! Mărire Ţie! Aceasta este o mare clevetire!”. Allah îi avertizează pe cei bănuitori:

Cei care au venit cu minciuna sunt un grup dintre voi. Nu o socotiţi a fi un rău pentru voi, ci mai degrabă ea este un bine pentru voi! Fiecare om dintre ei are păcatul ce şi l-a agonisit, iar aceluia căruia îi revine cea mai mare parte din ea va avea parte de mare pedeapsă. De ce, atunci când aţi auzit-o [această calomnie], nu au avut credincioşii şi credincioasele o bănuială bună în sinea lor şi de ce nu au zis: «Aceasta este o minciună învederată?» De ce nu au adus ei întru aceasta patru martori? Iar dacă nu au adus ei martori, înseamnă că aceştia sunt la Allah mincinoşi. Şi de n-ar fi graţia lui Allah asupra voastră şi îndurarea Lui, atât în această lume, cât şi în Lumea de Apoi, v-ar fi ajuns pe voi o pedeapsă mare pentru ceea ce aţi vorbit voi, căci l-aţi rostit cu limbile voastre şi aţi spus cu gurile voastre lucrul despre care nu aveţi nicio ştiinţă şi l-aţi ţinut drept [lucru] uşor, când – de fapt – el este la Allah [un lucru] greu. Şi de ce, când aţi auzit-o, n-aţi zis voi: «Nu se cuvine să vorbim despre aceasta! Mărire Ţie! Aceasta este o mare clevetire!» Allah vă îndeamnă să nu vă mai întoarceţi la una ca asta niciodată, dacă sunteţi drept-credincioşi. Şi Allah vă desluşeşte vouă versetele, iar Allah este Bineştiutor şi Înţelept.(An-Nur 24:11-18).

Unii oameni consideră discuţiile bazate pe bănuieli ca fiind triviale şi inofensive, dar în aceste versete Allah ne semnalează că în faţa Lui acestea reprezintă o crimă imensă.

În legătură cu acest subiect, un alt exemplu oferit în Coran este cel al Mariei (Pacea fie asupra sa!). Conform celor afirmate în Coran, Maria (Pacea fie asupra sa!) a fost pe nedrept acuzată; ea era însărcinată cu Iisus (Pacea fie asupra sa!), fără să fi fost atinsă de niciun bărbat, ci doar datorită faptului că Allah a spus „Fii!” şi a fost:

Apoi [ea] a venit cu el la neamul ei, purtându-l [în braţe]. Şi i-au zis ei: «O, Maria, tu ai făcut un lucru îngrozitor! O, soră a lui Aaron, tatăl tău nu a fost un om [făcător] de rău, iar mama ta nu a fost o târfă!» (Maryam 19:27-28);

Şi din pricina necredinţei lor şi a clevetirilor grele pe seama Mariei…(An-Nisaa’ 4:156).

De fapt, aşa cum scrie în Coran în versetul:

[Adu-ţi aminte] când îngerii au zis: «O, Maria! Allah te-a ales şi te-a făcut curată. El te-a ales peste femeile lumilor!» (Aal ’Imran 3:42),

Allah a ales-o peste alţii şi ea era cunoscută ca fiind o persoană devotată lui Allah.

Allah explică netemeinicia calomniilor oamenilor în versetul:

Şi [la fel şi] pe Maria, fiica lui ’Imran, care a rămas neprihănită şi am suflat în ea din Duhul Nostru. Şi ea a crezut în cuvintele Domnului ei şi în scripturile Sale şi a fost ea dintre cei supuşi cu statornicie. (Aal ’Imran 3:42);

Maria (Pacea fie asupra sa!), datorită purităţii sale, a fost o credincioasă exemplară.

 

Source Link

Views: 3

Personalități ale lumii despre Profetul Muhammad

Personalități ale lumii despre Profetul Muhammad   In cele ce urmeaza veti putea citi opinii ale unor mari personalitati ale lumii in ceea ce il priveste pe Profetul Muhammad – caracterul lui, mesajul lui, societatea si civilizatia cladita de el. Astfel,  cunoscutul istoric Lamartine, vorbind despre esenţa măreţiei omeneşti, se întreba: „Dacă măreţia ţelului, neînsemnătatea […]

Personalități ale lumii despre Profetul Muhammad

In cele ce urmeaza veti putea citi opinii ale unor mari personalitati ale lumii in ceea ce il priveste pe Profetul Muhammad – caracterul lui, mesajul lui, societatea si civilizatia cladita de el.

Astfel,  cunoscutul istoric Lamartine, vorbind despre esenţa măreţiei omeneşti, se întreba: „Dacă măreţia ţelului, neînsemnătatea mijloacelor şi rezultatele uimitoare ar fi cele trei criterii ale geniului omenesc, atunci cine poate avea curajul să compare orice mare om al istoriei moderne cu Muhammad? Cei mai renumiţi au creat fie armate, fie legi şi imperii. Nu au reuşit să creeze mai mult decât forme materiale ale puterii care adesea s-au ruinat chiar sub ochii lor. Acest om a mişcat din loc nu numai armate, legi, imperii, popoare şi dinastii, ci milioane de oameni, ocupând o treime din suprafaţa locuită atunci pe glob, şi, mai mult decât atât, el a preschimbat credinţe, religii, idei şi suflete…”

Istoricul M. H. Hart a scris: „Decizia mea de a-l pune pe Muhammad în fruntea clasamentului celor mai influente personalităţi i-ar putea surprinde pe unii cititori şi ar putea fi pusă la îndoială de către alţii, însă el a fost singura personalitate din istorie care a excelat atât pe plan religios, cât şi pe plan politico-social.” (Michael Hart, Cei 100 – O ierarhizare a celor mai influente personalităţi din istorie).

Thomas Carlyle, în cartea sa, Heroes and Herowships, este pur şi simplu uimit, astfel încât se întreabă: „Cum a putut un singur om să unească triburile războinice şi beduinii nomazi într-una dintre cele mai puternice şi civilizate natiuni în mai puţin de douăzeci ani?”.

Mahatma Gandhi, vorbind despre Muhammad, afirma în Tânăra Indie: „… Am vrut să îl cunosc pe cel mai bun dintre cei care stăpânesc astăzi sufletele a milioane de oameni… Sunt convins acum că nu spada a asigurat supremaţia Islamului, ci simplitatea şi ştiinţa Profetului, dorinţa sa de a rămâne în umbră, evidenţiindu-şi numai învăţătura, scrupulozitatea predicilor sale, devotamentul lui exemplar faţă de prieteni şi adepţi, cutezanţa şi curajul celui ce nu a cunoscut teama, încrederea absolută în Dumnezeu şi în propria sa misiune. Acestea şi nu spada au învins toate obstacolele din cale. Când am închis cel de-al doilea volum (al biografiei Profetului), am simţit că aş fi putut citi oricât despre viaţa sa exemplară.”

 Diwan Chand Sharma scrie: „Muhammad a fost generozitatea însăşi, iar influenţa lui s-a simţit şi nu a putut fi uitată de cei din preajma sa.” (Profeţi ai Orientului: Calcutta, 1935).

Bernard Shaw spunea despre el: „Trebuie să îl numim Salvator al umanităţii… Convingerea mea este că, dacă un om ca el şi-ar fi putut asuma conducerea lumii moderne, ar fi reuşit să-i rezolve toate problemele, aducând mult dorita pace şi fericire.”  (The Genuine Islam; Singapore, vol. 1, no. 8, 1936).

Edward Gibon şi Simon Ockley afirmau despre Islam: „CRED ÎNTR-UN SINGUR DUMNEZEU ŞI ÎN MUHAMMAD CA FIIND TRIMISUL SĂU – crezul cel mai simplu şi invariabil al Islamului.
Imaginea lui Dumnezeu nu a fost întinată prin întruparea într-un idol vizibil, onoarea Profetului nu a depăşit niciodată măsura virtuţilor omeneşti, perceptele lui de viaţă au fost un exemplu urmat de discipolii săi pe care i-a determinat să trăiască în limitele raţiunii şi religiei.” (Hystory of the Empires: London, 1870).

Vorbind despre egalitate în faţa lui Dumnezeu, cunoscuta poetă indiană Sarojini Naidu, referindu-se la Islam, spunea: „A fost prima religie care a practicat şi demonstrat democraţia, pentru că acolo, în moschee, când se aude chemarea la rugăciune pentru adunarea credincioşilor, democraţia Islamului este personificată de cinci ori pe zi, iar ţăranul stă alături de rege şi spun împreună: «Numai Dumnezeu este Cel Atotputernic». Sunt uimită de fiecare dată, ca la început, de această unitate indivizibilă a Islamului, care face din oricare om, în mod natural, un frate.” (Idealurile Islamului: Madras,1918).

Prof. Hurgronje spunea: „… liga naţiunilor fondată de Profetul Islamului a pus principiul unităţii şi frăţiei între oameni pe un fundament universal, ca şi cum ar fi aprins o lumină călăuzitoare pentru celelalte naţiuni.” Şi tot el continua: „Adevărul este că nicio naţiune din lume nu a reuşit să realizeze ceea ce a realizat Islamul, în sensul ideii de Ligă a Naţiunilor.”

sursa: Centrul Cultural Islamic „Islamul Azi”

Source Link

Views: 0

TAWHID – CONCEPTUL DE UNICITATE

  Trebuie ştiut de la început că Allah este numele propriu al lui Dumnezeu în limba arabă, cel mai frumos nume al Său şi nu un nume derivat din substantivul comun «ᶝIlah – إِلَه» care însemnă «zeu» format prin articularea acestuia cu articolul arab «ال – āl» astfel încât lui Allah  să i se poată […]

 

Trebuie ştiut de la început că Allah este numele propriu al lui Dumnezeu în limba arabă, cel mai frumos nume al Său şi nu un nume derivat din substantivul comun «ᶝIlah – إِلَه» care însemnă «zeu» format prin articularea acestuia cu articolul arab «ال – āl» astfel încât lui Allah  să i se poată spune « zeul – الإِلَه» cel mai mare dintre alţi zei, sau să se emită judecata eronată că Allah  ar fi un zeu suprem peste ceilalți zei dintr-un panteon politeist arab; însăşi caligrama corectă a lui Allah  formată din următoarele litere ale alfabetului arab:[ ا ل لّ ٰه] contrazice această teorie atât de răspândită în explicaţiile multor analişti şi istorici ostili Islamului.

Mai trebuie ştiut că termenul «religie» comportă în mod necesar reunirea a trei elemente de ordine diferite: o dogmă, o morală, un cult. Primul formează partea intelectuală a religiei, al doilea partea sa socială, în vreme ce al treilea participă în egală măsură la ambele. (apud Rene Guenon).

Etimologia cuvântului «religie» este de provenienţă latină. După Cicero, cuvântul «religie» este format din sufixul «re» care înseamnă «din nou» şi cuvântul «legere» care înseamnă «a citi, a lectura, a culege informaţii din text scris», cu referire la doctrina care compune religia, în sensul ei actual, ea fiind la rândul ei componenta dogmei. După alţi lingvişti, «religie» provine din ataşarea sufixului «re» cuvântului «ligare» care înseamnă «a lega» făcând trimitere la legătura dintre om şi divinitate, cu trimitere la cult, cea de-a doua componentă a religiei, după sensul ei actual.. Alţii dau interpretarea că «religie» provine din latinescul «religiens» care înseamnă «a fi atent, a avea băgare de seamă», care este opusul lui «negligens» care înseamnă «a fi nepăsător, neatent», care va deveni cea de-a treia componentă a religiei, respectiv: morala. Definiţia termenului «religie» a fost făcută prin secolul 14.

Iată, deci, de ce nu se poate clasifica drept religie budismul, hinduismul, taoismul şi alte curente filosofice asemănătoare.

Prin urmare, atunci când vorbim de religie, în adevăratul ei sens, ne referim numai la iudaism, creştinism şi Islam.

Acestea sunt cele trei mari religii ale lumii, iar restul sunt doar doctrine mistice aparţinând unor civilizaţii unitare, formate pe specificul naţional: hinduismul – care este specific tradiţiei indiene, având ca limbă sanscrita şi budismul – specific civilizaţiei chineze, care este o civilizaţie de rasă, şi singura din lume de acest fel.

Mai trebuie ştiut că, citez: „civilizaţia occidentală este o civilizaţie desprinsă din cea orientală, care pe parcursul timpului a fost construită pe mentalitatea grecească transmisă prin intermediul civilizaţiei romane. Grecii au împrumutat totul de la orientali, însă modul cum au expus lucrurile o fac originală, deoarece ei au expus lucrurile limitat, la modul practic, evitând partea spirituală. Orientalii, nu au precum greco-romanii cultul naturii, deoarece natura pentru orientali reprezintă doar lumea aparenţelor. Doctrinele orientale nu au „evoluat” deloc, în sensul în care occidentalii ar înţelege acest lucru. Orice expresie a unei gândiri oarecare este inevitabil imperfectă pentru că limitează şi restrânge ideile, închizându-le într-o formă definită ce nu le poate fi niciodată cu totul adecvată, ideea conţinând întotdeauna mai mult decât expresia sa. Trecerea de la o limbă la alta nu face decât să agraveze imperfecţiunea.”  Rene Guenon

Aceste precizări au fost făcute pentru a înţelege evoluţia omului, în timp şi spaţiu şi că mentalitatea fiecărui individ depinde arealul geografic în care trăieşte, una dintre constantele care îl uneşte fiind credinţa într-o divinitate, variabila fiind modul de percepere a acesteia.

Din punct de vedere mistic omul a fost predispus să creadă în divinitate, iar acest lucru a fost dovedit ştiinţific. In codul genetic al omului se află şi „codul” care îl conduce spre credinţă.

Credinţele religioase, ca parte a naturii umane, se afla adânc întipărite în creierul uman, totul fiind programat genetic încă de la apariţia noastră ca specie, susţin cercetătorii de la Universitatea Yale. „Cele mai clare dovezi se regăsesc în percepţia copiilor asupra vieţii şi a convingerii lor că mintea este separată de corp. O astfel de distincţie este cea care ne permite să credem în supranatural, în zei sau în prieteni imaginari….” „Toți oamenii au aceste convingeri. Ele se afla în circuitele din creierul nostru şi nu dispar niciodată!”- susţine profesorul Paul Bloom, psiholog în cadrul prestigioasei universităţi americane.

Aşadar, Allah  atunci când a creat omul, aşa cum spune Sfântul Qurân, a pus în el şi lumina credinţei. Totul depinde de om, cum foloseşte acest dar, dacă îşi va șlefui inima, astfel încât lumina credinţei din ea să strălucească cum ne spune
capitolul Al-Hadid ( الحديد), versetul 12:

 

…îi vei vedea pe dreptcredincioşi şi pe dreptcredincioase cu lumina alergând pe faţa lor. (Al-Hadid 57:12)

sau să facă precum ipocriţii din capitolul Al-Baqarah (البقرة ), cărora Allah  le-a luat lumina şi rătăcesc în întuneric.

…le-a luat Allah lumina lor şi i-a lăsat în întunecimi şi nu mai zăresc nimic. (Al-Baqarah 2:17)

Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a făcut o clasificare a oamenilor, după cum ei au credinţă în inimile lor:

„Inimile oamenilor sunt de patru feluri: şlefuite şi strălucitoare precum o lampă care luminează; pecetluite, cu noduri strânse în jurul peceţii; inimi întoarse cu susul în jos şi inimi învăluite. Cât despre inimile şlefuite, ele sunt acelea ale credincioşilor şi lumina lămpii este lumina credinţei. Inimile pecetluite sunt cele ale necredincioşilor. Inimile întoarse cu susul în jos sunt cele ale ipocriţilor incurabili, pentru că ei au primit cunoaştere, o înţeleg, o recunosc ca fiind adevărată, dar o resping. Cât despre cei cu inimi învăluite sunt aceia în ale căror inimi se află şi credinţă şi ipocrizie….”

Abdullah ibn Mas’ud spunea că: „Oricăruia dintre oamenii Tawhid-ului i se va da o lumină în Ziua Invierii, însă ipocriţilor li se va stinge lumina lor. Când credincioşii vor depune mărturie, lumina ipocriţilor se va stinge şi ei vor avea mare teamă şi vor implora: Doamne, ţine aprinsă lumina noastră!”

 

Cel mai important lucru pe care Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) l-a predicat a fost credinţa în Allah Preaînaltul cel Unic şi Indivizibil, care a format baza credinţei islamice. Acest lucru a fost exprimat în Crezul musulman  – La ilaha illAllah – Nu există altă divinitate în afară de Allah Preaînaltul.

Această afirmaţie este piatra de temelie a Islamului şi pe ea s-a construit esenţa acestuia. Tocmai această mărturie face diferenţa dintre musulmani, necredincioşi (kaāfiriyn – كافرين) şi politeişti (muşrikiyn – مشركين).

Desigur că diferența reală dintre musulmani şi ne-musulmani constă în acceptarea conştientă şi deplina aderare la această doctrină şi aplicarea ei în viaţa de zi cu zi.

Tawhid este cea mai înaltă concepţie despre divinitate, este conceptul pe care Allah Preaînaltul a trimis omenirii, de-a lungul timpului, prin Profeţi.

Cu această înţelepciune a fost trimis Adam pe pământ, ca şi khalifah, acelaşi mesaj i-a fost dat lui Noe, Avraam, Moise, Isus (Pacea fie asupra lui!) şi lui Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), spre a fi transmis oamenilor.

Universul nu este rezultatul unei îmbinări întâmplătoare a materiei, nu este un conglomerat de corpuri dezordonate şi fără sens.

Tot ceea ce există în Univers nu putea exista fără un Creator, un Proiectant, un Supraveghetor şi un Coordonator, deoarece Universul a fost creat şi evoluează după nişte reguli clare,  într-o ordine anume stabilită.

Toate acestea sunt rezultatul Voinţei Creatorului lor, iar acesta este Allah Preaînaltul, Stăpânul tuturor, pentru că numai Cineva Care este Infinit şi Etern, Care este cu putere peste toate, este Ințelept, Omnipotent şi Omniscient, Care Ştie totul, Care Vede totul poate fi Autoritatea supremă peste tot ceea ce există şi numai El îl poate controla, îi poate impune reguli sau poate crea altele asemenea lor ori le poate distruge. Allah Preaînaltul are puteri nelimitate şi nu cunoaşte nici oboseala nici slăbiciunea.

Având în vedere toate aceste atribute excepționale şi puteri extraordinare, este firesc ca ele să nu aparţină decât Unicului şi Singurul, căci, presupunând prin absurd, că ar exista şi un altul asemenea lui Allah Preaînaltul, atunci Universul cu tot ceea ce înseamnă el, regulile cui ar urma şi dacă una dintre cele două autorităţi supreme ar vrea ca un lucru să existe şi cealaltă ar vrea să nu existe, atunci lucrul ar exista sau ar fi distrus?

Simpla observare a Universului şi a regulilor după care este format şi funcţionează, după felul în care tot ceea ce există interacţionează unele cu celelalte, formând un tot unitar, armonios, dovedesc că nu există decât un Singur Creator, Indivizibil, Omniprezent, Omniscient şi Atotputernic.

Insuşi Allah Preaînaltul ne-a atras atenţia asupra acestui fapt incontestabil spunând în capitolul Al-`Ankabut, versetul 44:

Allah a creat cerurile şi pământul cu [chibzuinţă] adevărată şi în aceasta este un semn pentru cei credincioşi. (Al-`Ankabut 29:44),

iar în capitolul Ar-Rum, versetele 20 – 28 ne spune:

Printre semnele Lui [este acela] că El v-a creat pe voi din ţărână şi apoi iată-vă pe voi oameni care v-aţi răspândit [pe pământ]. Şi printre semnele Lui [este acela] că El v-a creat din voi înşivă soaţe, pentru ca voi să trăiţi în linişte împreună cu ele. Şi El a pus între voi dragoste şi îndurare şi întru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care chibzuiesc. Şi printre semnele Lui sunt crearea cerurilor şi a pământului şi deosebirea limbilor voastre şi culorilor voastre. Intru aceasta sunt semne pentru cei care ştiu. Şi printre semnele Lui sunt somnul vostru în timpul nopţii şi în timpul zilei şi căutarea de către voi a harului Său. Intru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care aud. Şi printre semnele Lui este [acela] că El vă arată vouă fulgerul, cu teamă [de trăsnet] şi cu nădejde [în ploaie], şi că pogoară apă din cer, cu care învie pământul, după moartea lui. Intru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care pricep. Şi printre semnele Lui este [acela] că cerul şi pământul există prin porunca Sa, iar dacă vă va chema pe voi cu o chemare, veţi ieşi voi din pământ. Ai Lui sunt cei din ceruri şi de pre pământ şi toţi Ii sunt Lui supuşi. El este Cel care creează prima oară făpturile şi apoi le face din nou – şi aceasta este şi mai uşor pentru El – şi a Lui este pilda cea mai înaltă din ceruri şi de pre pământ şi El este Atotputernic [şi] Inţelept [Al-‘Aziz, Al-Hakim]. El vă va face vouă pildă din voi înşivă: Aveţi voi dintre cei pe care-i stăpânesc mâinile voastre drepte asociaţi la cele cu care v-am înzestrat pe voi şi sunteţi voi întru aceasta de o seamă cu ei? Vă temeţi de ei aşa cum este teama voastră de voi înşivă? Astfel tâlcuim Noi semnele pentru un neam [de oameni] care pricep. (Ar-Rum 30:20-28)

 

________

sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 2