Tag: Islam

Frânele automobilului

    ASEMĂNAREA FUNCŢIONĂRII INIMII CU SISTEMUL DE FRÂNARE AL AUTOMOBILULUI            Când alergăm, urcăm scările sau suntem îngrijoraţi simţim cum ritmul inimii noastre creşte, dar mai târziu ne liniştim şi ritmul inimii revine la starea anterioară. Cu toate acestea, în cele mai multe cazuri oamenii nu realizează cât de mare […]

 

 

ASEMĂNAREA FUNCŢIONĂRII INIMII CU

SISTEMUL DE FRÂNARE AL AUTOMOBILULUI

     heart-doppel_2630407b      Când alergăm, urcăm scările sau suntem îngrijoraţi simţim cum ritmul inimii noastre creşte, dar mai târziu ne liniştim şi ritmul inimii revine la starea anterioară. Cu toate acestea, în cele mai multe cazuri oamenii nu realizează cât de mare este acest miracol. Ritmul cardiac are o structură perfectă ce se aseamănă cu un sistem computerizat care este introdus în interiorul corpului nostru.

Dacă oxigenul nu ajunge în organism, celulele îşi pierd din echilibrul electric, creşte frecvenţa cardiacă şi inima începe să bată tot mai repede. Prin urmare, este foarte important ca inima să bată ritmic şi continuu. Putem compara acest lucru cu o maşină în mişcare la o viteză constantă. Cu toate acestea, în anumite condiţii, ritmul cardiac ar trebui să fie mărit sau micşorat. Funcţionarea inimii este comparată cu o maşină, ritmul inimii va creşte atunci când apăsăm pedala de acceleraţie şi va încetini atunci când frânăm. Sarcinile inimii sunt mult mai complexe decât simpla pompare a sângelui de-a lungul vieţii. Ea trebuie să fie deasemenea capabilă să răspundă schimbărilor în ceea ce priveşte necesarul de oxigen al corpului. Inima lucrează altfel în timpul somnului decât în timpul unei curse de cinci kilometri. Mai mult, împreună cu sistemul circulator, poate răspunde aproape instantaneu schimbărilor rapide: când o persoană se ridică sau se culcă la pământ sau când se află în faţa unui pericol.

Inima reprezintă motorul sistemului circular. Inima, sângele şi vasele de sânge alcătuiesc sistemul circulator, care este responsabil cu distribuirea oxigenului şi a substanţelor hrănitoare şi eliminarea dioxidului de carbon şi a altor produse reziduale. Inima trebuie să funcţioneze neîncetat, deoarece ţesuturile corpului, în special creierul, depind de o aprovizionare continuă cu oxigen şi substanţe hrănitoare transportate de sânge.

Inima, care în condiţii normale, bate de 72 de ori pe minut, creşte rata de reducere a nodului sinoatrial (grupul de celule care reglementează ritmul cardiac), atunci când o persoană este stresată, are temperatură ridicată sau alte situaţii similare, atunci când trebuie pompat un volum mai mare de sânge. Sistemul nervos îngustează venele de sânge şi creşte presiunea, astfel glandele suprarenale produc adrenalina şi noradrenalină. Aceşti hormoni duc la creşterea frecvenţei cardiace. Hormonul de tiroxină produs de glanda tiroidă accelerează metabolismul. Ritmul cardiac accelerat poate creşte eficienţa inimii de cinci ori mai mult comparativ cu starea de repaus.

Când sistemul detectează creşterea tensiunii arteriale, creierul primeşte un semnal prin intermediul nervilor parasimpatici unde are loc furnizarea unei substanţe chimice numită acetilcolină. Astfel venele se dilată şi dispare tensiunea arterială. În cazul în care, venele prin care curge sângele nu se extind, atunci ele se pot rupe. Ca urmare, pot să apară leziuni intercraniene şi persoana poate paraliza din cauza lipsei de sânge din creier. Într-unul din versetele Coranului se spune:

Şi El este Stăpân absolut peste robii săi. Căci, El este înţelept şi Ştiutor!  (Coran, An-‘am 6:18). 

 

Source Link

Views: 3

Despre vânt în Coran

  VÂNTURILE SUNT UN AER CARE SE MIŞCĂ   “Şi în schimbarea vânturilor se află semne pentru un neam de oameni care pricepe” “Şi în schimbarea nopţii şi a zilei şi în hrana pe care Allah a pogorât-o din cer  şi a înviat pământul cu ea, după ce el a fost mort,  şi în schimbarea […]

 

VÂNTURILE SUNT UN AER CARE SE MIŞCĂ

 

“Şi în schimbarea vânturilor se află semne pentru un neam de oameni care pricepe”

“Şi în schimbarea nopţii şi a zilei şi în hrana pe care Allah a pogorât-o din cer  şi a înviat pământul cu ea, după ce el a fost mort,  şi în schimbarea vânturilor, se află semne pentru un neam de oameni care pricepe”(AlJathiya: 5).

În dicţionare, cuvântul tasrif înseamnă schimbare, iar, schimbarea vânturilor înseamnă transformarea lor din vânturi cu mişcare mică, aşa cum este briza, în vânturi cu mişcare rapidă, aşa cum sunt vijeliile. Dar cuvântul tasrif,  are şi alte sensuri decât schimbare, aşa cum le putem deduce din versetele următoare:

windyTasrif înseamnă „îndepărtare”, în versetele lui Allah PreaÎnaltul: ”Şi El face să coboare din cer, din munţii Lui, grindină şi loveşte cu ea pe cine doreşte El şi o îndepărtează de la cine voieşte El”(An-Nur: 43).

Tot tasrif înseamnă „trimitere” în versetele lui Allah PreaÎnaltul: „Şi [adu-ţi aminte) când am abătut Noi către tine o ceată de djinni ca să asculte  Coranul” (Al-Ahqaf: 29).

Dar tasrif înseamnă şi „distribuire”: „Noi am răspândit-o printre ei, pentru ca ei să-şi aducă aminte [de Noi], însă cei mai mulţi oameni tăgăduiesc totul, afară de nerecunoştinţă” (Al-Furqan: 50).

Şi înseamnă şi „diversificare”: „Noi tâlcuim în acest Coran tot felul de pilde pentru oameni” (Al-Kahf: 54).

Până în secolul al XVII-lea, cele mai multe informaţii ale omului despre vânturi au fost greşite. Se credea că ele sunt provocate de fâlfâitul aripilor îngerilor sau de mânia zeilor ori că ar fi gemete ale pământului sau ale norilor, în vreme ce în Revelaţie schimbarea vânturilor reprezintă un semn pentru neamul de oameni înzestraţi cu raţiune. Următoarele informaţii îi vor oferi musulmanului neştiutor posibilitatea să înţeleagă sensurile versetelor sfinte ale lui Allah şi să reflecteze la ele:

Vânturile apar sub efectul căldurii solare care încălzeşte aerul făcând să i se reducă greutatea şi să se ridice în atmosferă pentru ca aerul rece, mai greu, să-i ia locul. Ele nu se distribuie pe suprafaţa globului pământesc în mod haotic, ci urmează, asemenea tututor făpturilor lui Allah, o rânduială bine întocmită, pe care omul a început să o descopere începând din secolul al XV-lea şi continuă să o cerceteze şi astăzi.

În zonele ecuatoriale, unde razele soarelui cad perpendicular pe pământ, aerul se încinge şi se înalţă în atmosferă, lăsând loc aerului zonelor înalte şi reci. În felul acesta, se formează în apropierea ecuatorului vânturile regulate nord-estice, în emisfera nordică a globului pământesc  şi sud-estice, în emisfera sudică a globului pământesc. Aceste vânturi numite „alizee” au fost descoperite de Cristofor Columb în secolul al-XV-lea, ele fiind vânturile care l-au ajutat să descopere Lumea nouă şi să revină în Spania.

În regiunile de mijloc ale globului pământesc, vânturile ecuatoriale se transformă în vânturi vestice.  În zonele polare, unde ajunge la pământ cea mai redusă cantitate de căldură solară, există vânturile estice, care sunt cele mai violente de pe suprafaţa pământului, viteza lor putând să ajungă până la 450 de kilometri pe oră. Aceste vânturi se nasc sub efectul mutării aerului rece din regiunile polare în regiunile temperate şi ecuatoriale ale globului pământesc.

 

 „ŞI NOI TRIMITEM VÂNTURILE CARE FECUNDEAZĂ”

 

“Şi Noi trimitem vânturile care fecundează şi trimitem apă din cer pe care vo dăm de băut, însă voi nu o puteţi strânge”(Al-Hijr: 22).

Secretele  ştiinţifice ale coborârii ploii din nori  şi rolul vânturilor în acest proces nu au fost cunoscute decât la sfârşitul secolului al XIX-lea  şi începutul secolului al XX-lea, o dată cu descoperirile savanţilor Coulier (1875), Atiken (1881), Wegener (1911)  şi ale altora care au demonstrat că vânturile, cu praful pe care îl poartă, sunt factorul principal în producerea  ploilor. În fiecare centimetru cub de vânturi există 5.000 de mici nuclee de particule de praf, fum şi sare, în jurul cărora se condensează picăturile de apăminuscule, din care se compun norii în straturile reci din atmosferă. Dacă nu ar exista nucleele purtate de vânturi, particulele minuscule de apă care alcătuiesc norii nu s-ar putea transforma în picături vizibile. Fiecare picătură din apa de ploaie este mai mare de aproximativ 15 milioane de ori decât o picătură minusculă din apa norilor.

Vânturile joacă, de asemenea, un rol de fecundare în procesul fulgerului care se produce în interiorul norilor ce tună, întrucât conduc norii încărcaţi cu particule cu sarcină electrică negativă, unindu-i cu norii încărcaţi cu particule cu sarcină electrică pozitivă, aşa după cum vom detalia în comentariul ştiinţific la cuvintele lui Allah PreaÎnaltul: “Şi, printre semnele Lui este [acela] că El vă arată vouă fulgerul, cu teamă [de trăsnet]  şi cu nădejde [în ploaie]”(Ar-Rum: 24).

Vânturile împreună cu insectele şi păsările joacă rolul cel mai important în procesul de polenizare al florilor, întrucât ele poartă polenul şi seminţele lor la distanţe mai mici  sau mai mari, ajungând în unele cazuri până la mii de kilometri.

 

 

Sursa: Revista franceză „Știința și viața”, martie 1991

Source Link

Views: 2

Intalnirea dintre doua mari

  Adnan Ash-Shareef     El este Cel care a lăsat să curgă liber cele două mări – aceasta plăcută şi dulce şi aceasta sărată şi amară şi a făcut, între ele, un perete şi un baraj de netrecut.  (Al-Furqan 25:53); Cele două mări nu sunt la fel; aceasta este bună, dulce, plăcută la băut, […]

 

Adnan Ash-Shareef

 

 

the-barrier-between-2-seas1El este Cel care a lăsat să curgă liber cele două mări – aceasta plăcută şi dulce şi aceasta sărată şi amară şi a făcut, între ele, un perete şi un baraj de netrecut.  (Al-Furqan 25:53);

Cele două mări nu sunt la fel; aceasta este bună, dulce, plăcută la băut, iar aceasta este sărată şi amară. Şi, totuşi, din fiecare [dintre cele două], mâncaţi carne proaspătă şi scoateţi podoabă pe care o purtaţi. Şi tu vezi corăbiile despicând apa, pentru ca voi să căutaţi îndurarea Sa. Poate că voi veţi fi mulţumitori! (Fatir: 12).

Din punct de vedere lingvistic, cuvântul maraja (tradus prin „să curgă liber”) înseamnă „a întinde; a trimite; a amesteca” sau toate aceste trei sensuri împreună. Se cuvine să facem aici precizarea că amestecarea unui lichid cu altul înseamnă altceva decât combinarea lor; apa şi uleiul, de pildă, se amestecă, dar, nu se combină, în sensul că cele două lichide îşi păstreazăproprietăţile lor; în schimb, apa şi alcoolul se combină, formând un lichid nou, diferit prin proprietăţile sale, atât de apă cât şi de alcool.

Cuvântul bahr (tradus prin „mare”) se aplică oricărui curs de apă mare, indiferent dacă ea este sărată sau dulce, conform cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

El este Cel care a lăsat să curgă liber cele două mări aceasta plăcută şi dulce, şi aceasta sărată şi amară. (Al-Furqan 25:53).

Cuvântul barzakh (tradus prin „barieră”) înseamnă „stavilă, barieră”, conform cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

A pus o stavilă între cele două mări. (An-Naml: 61).

Cuvântul bagha (tradus prin „trec”) înseamnă „a depăşi, a trece limita, a nedreptăţi”. Expresia hijran mahjuran (tradusă prin „baraj de netrecut”) înseamnă „loc oprit”.

În lumina explicării sensurilor cuvintelor, ni se arată miracolul ştiinţific al versetului sfânt la care ne referim: Domnul a întins mările şi le-a amestecat, dar a aşezat între ele o stavilă şi un loc oprit, pentru ca să nu treacă dintr-o mare în alta conţinutul lor şi particularităţile lor specifice.

Adevărul despre expansiunea mărilor şi amestecării apelor lor nu a fost cunoscut decât în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, o dată cu descoperirea fosei pământului şi a legilor fizice şi chimice care guvernează amestecul şi  combinarea lichidelor. Iată, în continuare, câteva detalii ştiinţifice ale acestui  rezumat:

 

1. Extinderea fundului mării

El este Cel care a lăsat să curgă liber (adică le-a întins şi le-a extins) cele două mări. (Al-Furqan: 53).

Oceanografia a descoperit, la sfârşitul celui de al cincilea deceniu al secolului al XX-lea, că fundurile mărilor şi ale oceanelor sunt tărâmul unor cutremure şi erupţii vulcanice şi falii, care au avut şi continuă să aibă, printre alte consecinţe, şi expansiunea mărilor. Oceanul Atlantic a început să se formeze cu circa 180 de milioane de ani în urmă şi, ca urmare a formării lui, Europa s-a separat de America de Nord. Oceanul Atlantic continuă să se extindă şi astăzi cu douăzeci şi cinci de milimetri anual. La fel s-a întâmplat şi în cazul Mării Roşii.

 

2. Întâlnirea a două mări

Şi a făcut, între ele, un perete şi un baraj de netrecut.  (Al-Furqan 25:53).

Când se întâlnesc în aceeaşi albie două cursuri de apă cu particularităţi chimice diferite, ele se amestecă, dar nu se combină, în sensul că nu formează un singur lichid, adică nu se dizolvă unul în altul. În Pakistanul de Est, de exemplu, două râuri curg unul alături de celălalt din oraşul Thsatngham până la Arman în Birmania, ca şi când ele ar fi despărţite de o stavilă. Acelaşi lucru se întâmplă cu fluviul Gange şi cu afluentul său  Jamuna în oraşul Allahabad din India. În Iran, există râuri care la întâlnirea cu apa mării se închid, întorcându-se în locul de izvorâre. Fluviul Amazon face ca apa Oceanului Atlantic să fie dulce pe o distanţă de sute de kilometri de la vărsarea lui. Astfel apa Oceanului Atlantic se întâlneşte cu apa Mării Mediterane, care este mai grea, aceasta din urmă rămâne în straturile de jos şi se deplasează spre Vest, spre Ocean. Tot la fel, apa Mării Negre nu se combină cu cea a Mării Mediterane, când se întâlnesc în strâmtoarea Bosfor, ci alcătuiesc două straturi lipite, unul deasupra celuilalt. Apa Mării Negre, care este mai uşoară, se deplasează la suprafaţă spre Marea Mediterană, în vreme ce apa Mării Mediterane – mai grea, din cauză că este mai sărată – se deplasează în straturile de jos către Marea Neagră. Acest adevăr ştiinţific despre bariera dintre cele două mări a fost descoperit în secolul al XVII-lea.

Este demn de menţionat că bariera dintre cele două mări, care împiedică invadarea apelor unei mări asupra unei alte mări, este o barieră chimică; ea permite apelor să treacă dintr-o mare în alta, dar împiedică particularităţile şi caracteristicile specifice unei alte mări să domine particularităţile celeilate mări, în sensul că apa care trece dintr-o mare în alta ar dobândi  caracteristicile specifice ale mării în care a ajuns. În aceasta constă miracolul ştiinţific al expresiei „ele nu o pot trece”, din cuvintele lui Allah Preaînaltul:

El a slobozit cele două mări ca să se întâlnească/ Dar, între ele, este o  stavilă pe care ele nu o pot trece.  (Ar-Rahman 55:19-20).

Sateliţii artificiali au fotografiat, recent, cu raze infraroşii, barierele dintre apele mărilor şi ale oceanelor, iar privirea atentă la ilustraţie, îi oferă cititorului imaginea vizibilă a barierei care împiedică apa unei mări să invadeze apa celeilalte mări.

Cuvintele lui Allah

El a slobozit cele două mări ca să se întâlnească/ Dar, între ele, este o stavilă pe care ele nu o pot trece. (Ar-Rahman: 19-20)

au reprezentat unul din motivele care l-au determinat pe cunoscutul cercetător oceanograf Cousteau să primească Islamul ca religie.

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 2