Islam - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

Despre vânt în Coran

VÂNTURILE SUNT UN AER CARE SE MIŞCĂ “Şi în schimbarea vânturilor se află semne pentru un neam de oameni care pricepe” “Şi în schimbarea nopţii şi a zilei şi în hrana pe care Allah a pogorât-o din cer şi a înviat pământul cu ea, după ce el a fost mort, şi în schimbarea […]

VÂNTURILE SUNT UN AER CARE SE MIŞCĂ

“Şi în schimbarea vânturilor se află semne pentru un neam de oameni care pricepe”

“Şi în schimbarea nopţii şi a zilei şi în hrana pe care Allah a pogorât-o din cer şi a înviat pământul cu ea, după ce el a fost mort, şi în schimbarea vânturilor, se află semne pentru un neam de oameni care pricepe”(AlJathiya: 5).

În dicţionare, cuvântul tasrif înseamnă schimbare, iar, schimbarea vânturilor înseamnă transformarea lor din vânturi cu mişcare mică, aşa cum este briza, în vânturi cu mişcare rapidă, aşa cum sunt vijeliile. Dar cuvântul tasrif, are şi alte sensuri decât schimbare, aşa cum le putem deduce din versetele următoare:

Tasrif înseamnă „îndepărtare”, în versetele lui Allah PreaÎnaltul: ”Şi El face să coboare din cer, din munţii Lui, grindină şi loveşte cu ea pe cine doreşte El şi o îndepărtează de la cine voieşte El”(An-Nur: 43).

Tot tasrif înseamnă „trimitere” în versetele lui Allah PreaÎnaltul: „Şi [adu-ţi aminte) când am abătut Noi către tine o ceată de djinni ca să asculte Coranul” (Al-Ahqaf: 29).

Dar tasrif înseamnă şi „distribuire”: „Noi am răspândit-o printre ei, pentru ca ei să-şi aducă aminte [de Noi], însă cei mai mulţi oameni tăgăduiesc totul, afară de nerecunoştinţă” (Al-Furqan: 50).

Şi înseamnă şi „diversificare”: „Noi tâlcuim în acest Coran tot felul de pilde pentru oameni” (Al-Kahf: 54).

Până în secolul al XVII-lea, cele mai multe informaţii ale omului despre vânturi au fost greşite. Se credea că ele sunt provocate de fâlfâitul aripilor îngerilor sau de mânia zeilor ori că ar fi gemete ale pământului sau ale norilor, în vreme ce în Revelaţie schimbarea vânturilor reprezintă un semn pentru neamul de oameni înzestraţi cu raţiune. Următoarele informaţii îi vor oferi musulmanului neştiutor posibilitatea să înţeleagă sensurile versetelor sfinte ale lui Allah şi să reflecteze la ele:

Vânturile apar sub efectul căldurii solare care încălzeşte aerul făcând să i se reducă greutatea şi să se ridice în atmosferă pentru ca aerul rece, mai greu, să-i ia locul. Ele nu se distribuie pe suprafaţa globului pământesc în mod haotic, ci urmează, asemenea tututor făpturilor lui Allah, o rânduială bine întocmită, pe care omul a început să o descopere începând din secolul al XV-lea şi continuă să o cerceteze şi astăzi.

În zonele ecuatoriale, unde razele soarelui cad perpendicular pe pământ, aerul se încinge şi se înalţă în atmosferă, lăsând loc aerului zonelor înalte şi reci. În felul acesta, se formează în apropierea ecuatorului vânturile regulate nord-estice, în emisfera nordică a globului pământesc şi sud-estice, în emisfera sudică a globului pământesc. Aceste vânturi numite „alizee” au fost descoperite de Cristofor Columb în secolul al-XV-lea, ele fiind vânturile care l-au ajutat să descopere Lumea nouă şi să revină în Spania.

În regiunile de mijloc ale globului pământesc, vânturile ecuatoriale se transformă în vânturi vestice. În zonele polare, unde ajunge la pământ cea mai redusă cantitate de căldură solară, există vânturile estice, care sunt cele mai violente de pe suprafaţa pământului, viteza lor putând să ajungă până la 450 de kilometri pe oră. Aceste vânturi se nasc sub efectul mutării aerului rece din regiunile polare în regiunile temperate şi ecuatoriale ale globului pământesc.

„ŞI NOI TRIMITEM VÂNTURILE CARE FECUNDEAZĂ”

“Şi Noi trimitem vânturile care fecundează şi trimitem apă din cer pe care vo dăm de băut, însă voi nu o puteţi strânge”(Al-Hijr: 22).

Secretele ştiinţifice ale coborârii ploii din nori şi rolul vânturilor în acest proces nu au fost cunoscute decât la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, o dată cu descoperirile savanţilor Coulier (1875), Atiken (1881), Wegener (1911) şi ale altora care au demonstrat că vânturile, cu praful pe care îl poartă, sunt factorul principal în producerea ploilor. În fiecare centimetru cub de vânturi există 5.000 de mici nuclee de particule de praf, fum şi sare, în jurul cărora se condensează picăturile de apăminuscule, din care se compun norii în straturile reci din atmosferă. Dacă nu ar exista nucleele purtate de vânturi, particulele minuscule de apă care alcătuiesc norii nu s-ar putea transforma în picături vizibile. Fiecare picătură din apa de ploaie este mai mare de aproximativ 15 milioane de ori decât o picătură minusculă din apa norilor.

Vânturile joacă, de asemenea, un rol de fecundare în procesul fulgerului care se produce în interiorul norilor ce tună, întrucât conduc norii încărcaţi cu particule cu sarcină electrică negativă, unindu-i cu norii încărcaţi cu particule cu sarcină electrică pozitivă, aşa după cum vom detalia în comentariul ştiinţific la cuvintele lui Allah PreaÎnaltul: “Şi, printre semnele Lui este [acela] că El vă arată vouă fulgerul, cu teamă [de trăsnet] şi cu nădejde [în ploaie]”(Ar-Rum: 24).

Vânturile împreună cu insectele şi păsările joacă rolul cel mai important în procesul de polenizare al florilor, întrucât ele poartă polenul şi seminţele lor la distanţe mai mici sau mai mari, ajungând în unele cazuri până la mii de kilometri.

Sursa: Revista franceză „Știința și viața”, martie 1991

Source Link

Intalnirea dintre doua mari

Adnan Ash-Shareef El este Cel care a lăsat să curgă liber cele două mări – aceasta plăcută şi dulce şi aceasta sărată şi amară şi a făcut, între ele, un perete şi un baraj de netrecut. (Al-Furqan 25:53); Cele două mări nu sunt la fel; aceasta este bună, dulce, plăcută la băut, […]

Adnan Ash-Shareef

El este Cel care a lăsat să curgă liber cele două mări – aceasta plăcută şi dulce şi aceasta sărată şi amară şi a făcut, între ele, un perete şi un baraj de netrecut. (Al-Furqan 25:53);

Cele două mări nu sunt la fel; aceasta este bună, dulce, plăcută la băut, iar aceasta este sărată şi amară. Şi, totuşi, din fiecare [dintre cele două], mâncaţi carne proaspătă şi scoateţi podoabă pe care o purtaţi. Şi tu vezi corăbiile despicând apa, pentru ca voi să căutaţi îndurarea Sa. Poate că voi veţi fi mulţumitori! (Fatir: 12).

Din punct de vedere lingvistic, cuvântul maraja (tradus prin „să curgă liber”) înseamnă „a întinde; a trimite; a amesteca” sau toate aceste trei sensuri împreună. Se cuvine să facem aici precizarea că amestecarea unui lichid cu altul înseamnă altceva decât combinarea lor; apa şi uleiul, de pildă, se amestecă, dar, nu se combină, în sensul că cele două lichide îşi păstreazăproprietăţile lor; în schimb, apa şi alcoolul se combină, formând un lichid nou, diferit prin proprietăţile sale, atât de apă cât şi de alcool.

Cuvântul bahr (tradus prin „mare”) se aplică oricărui curs de apă mare, indiferent dacă ea este sărată sau dulce, conform cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

El este Cel care a lăsat să curgă liber cele două mări aceasta plăcută şi dulce, şi aceasta sărată şi amară. (Al-Furqan 25:53).

Cuvântul barzakh (tradus prin „barieră”) înseamnă „stavilă, barieră”, conform cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

A pus o stavilă între cele două mări. (An-Naml: 61).

Cuvântul bagha (tradus prin „trec”) înseamnă „a depăşi, a trece limita, a nedreptăţi”. Expresia hijran mahjuran (tradusă prin „baraj de netrecut”) înseamnă „loc oprit”.

În lumina explicării sensurilor cuvintelor, ni se arată miracolul ştiinţific al versetului sfânt la care ne referim: Domnul a întins mările şi le-a amestecat, dar a aşezat între ele o stavilă şi un loc oprit, pentru ca să nu treacă dintr-o mare în alta conţinutul lor şi particularităţile lor specifice.

Adevărul despre expansiunea mărilor şi amestecării apelor lor nu a fost cunoscut decât în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, o dată cu descoperirea fosei pământului şi a legilor fizice şi chimice care guvernează amestecul şi combinarea lichidelor. Iată, în continuare, câteva detalii ştiinţifice ale acestui rezumat:

1. Extinderea fundului mării

El este Cel care a lăsat să curgă liber (adică le-a întins şi le-a extins) cele două mări. (Al-Furqan: 53).

Oceanografia a descoperit, la sfârşitul celui de al cincilea deceniu al secolului al XX-lea, că fundurile mărilor şi ale oceanelor sunt tărâmul unor cutremure şi erupţii vulcanice şi falii, care au avut şi continuă să aibă, printre alte consecinţe, şi expansiunea mărilor. Oceanul Atlantic a început să se formeze cu circa 180 de milioane de ani în urmă şi, ca urmare a formării lui, Europa s-a separat de America de Nord. Oceanul Atlantic continuă să se extindă şi astăzi cu douăzeci şi cinci de milimetri anual. La fel s-a întâmplat şi în cazul Mării Roşii.

2. Întâlnirea a două mări

Şi a făcut, între ele, un perete şi un baraj de netrecut. (Al-Furqan 25:53).

Când se întâlnesc în aceeaşi albie două cursuri de apă cu particularităţi chimice diferite, ele se amestecă, dar nu se combină, în sensul că nu formează un singur lichid, adică nu se dizolvă unul în altul. În Pakistanul de Est, de exemplu, două râuri curg unul alături de celălalt din oraşul Thsatngham până la Arman în Birmania, ca şi când ele ar fi despărţite de o stavilă. Acelaşi lucru se întâmplă cu fluviul Gange şi cu afluentul său Jamuna în oraşul Allahabad din India. În Iran, există râuri care la întâlnirea cu apa mării se închid, întorcându-se în locul de izvorâre. Fluviul Amazon face ca apa Oceanului Atlantic să fie dulce pe o distanţă de sute de kilometri de la vărsarea lui. Astfel apa Oceanului Atlantic se întâlneşte cu apa Mării Mediterane, care este mai grea, aceasta din urmă rămâne în straturile de jos şi se deplasează spre Vest, spre Ocean. Tot la fel, apa Mării Negre nu se combină cu cea a Mării Mediterane, când se întâlnesc în strâmtoarea Bosfor, ci alcătuiesc două straturi lipite, unul deasupra celuilalt. Apa Mării Negre, care este mai uşoară, se deplasează la suprafaţă spre Marea Mediterană, în vreme ce apa Mării Mediterane – mai grea, din cauză că este mai sărată – se deplasează în straturile de jos către Marea Neagră. Acest adevăr ştiinţific despre bariera dintre cele două mări a fost descoperit în secolul al XVII-lea.

Este demn de menţionat că bariera dintre cele două mări, care împiedică invadarea apelor unei mări asupra unei alte mări, este o barieră chimică; ea permite apelor să treacă dintr-o mare în alta, dar împiedică particularităţile şi caracteristicile specifice unei alte mări să domine particularităţile celeilate mări, în sensul că apa care trece dintr-o mare în alta ar dobândi caracteristicile specifice ale mării în care a ajuns. În aceasta constă miracolul ştiinţific al expresiei „ele nu o pot trece”, din cuvintele lui Allah Preaînaltul:

El a slobozit cele două mări ca să se întâlnească/ Dar, între ele, este o stavilă pe care ele nu o pot trece. (Ar-Rahman 55:19-20).

Sateliţii artificiali au fotografiat, recent, cu raze infraroşii, barierele dintre apele mărilor şi ale oceanelor, iar privirea atentă la ilustraţie, îi oferă cititorului imaginea vizibilă a barierei care împiedică apa unei mări să invadeze apa celeilalte mări.

Cuvintele lui Allah

El a slobozit cele două mări ca să se întâlnească/ Dar, între ele, este o stavilă pe care ele nu o pot trece. (Ar-Rahman: 19-20)

au reprezentat unul din motivele care l-au determinat pe cunoscutul cercetător oceanograf Cousteau să primească Islamul ca religie.

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

POLUAREA ÎNVELIŞULUI ATMOSFERIC

Adnan Ash-Sharif “Pentru ca voi să nu fiţi nedrepţi la cumpănire” 1. Gaura din stratul de ozon: Încă din anul 1982, cercetătorii britanici de la staţiunea ştiinţifică situată la polul Sud au constatat scăderea treptată, de la un an la altul, a cantităţilor de ozon în zona polară. În anul 1984, au fost […]

Adnan Ash-Sharif

“Pentru ca voi să nu fiţi nedrepţi la cumpănire”

1. Gaura din stratul de ozon:

Încă din anul 1982, cercetătorii britanici de la staţiunea ştiinţifică situată la polul Sud au constatat scăderea treptată, de la un an la altul, a cantităţilor de ozon în zona polară. În anul 1984, au fost avertizate celelalte instituţii ştiinţifice asupra acestei scăderi primejdioase pentru fiinţele de pe pământ, iar în anul 1987, cercetătorii au constatat că, jumătate din stratul de ozon din regiunea polului Sud a dispărut. În urma unor studii ştiinţifice intense, care au costat zeci de milioane de dolari, cercetătorii au ajuns săştie astăzi că gaura din stratul de ozon de deasupra Oceanului Îngheţat de Sud se datorează unor substanţe chimice industriale, cum sunt freonul şi foranul, pe care omul le produce în cantităţi de milioane de tone, folosindu-le ca materiale de răcire la frigidere, la aparatele de condiţionare a aerului şi ca împingătoare pentru aerosoli şi în aparatele cu presiune, aşa cum este cazul unor sprayuri de parfum. Aceste substanţe sunt gaz cloroflorid de carbon (C. F. C. ) care nu arde şi nu se dezintegreazăşi care se înalţă încet – încet, ajungând la stratul de ozon din atmosferă, pe care-l distruge foarte lent.

După dispute ştiinţifice, care au durat cinci ani între statele industriale care produc acest gaz dăunător mediului, s-a decis, înainte de 1999, reducerea producţiei lui la jumătate. Nu a fost stopată integral producţia lui, deoarece la mijloc se află interese comerciale uriaşe, estimate la miliarde de dolari, ca urmare a folosirii acestui gaz.

Oare s-a schimbat omul? El a fost şi rămâne aşa cum l-a descris Stăpânul lumilor: nedrept cu sine şi cu alţii, ignorant faţă de sine şi faţă de ceilalţi, din cauza egoismului şi a lăcomiei după bani.

2. Ploile acide:

Învelişul atmosferic s-a transformat, de zeci de ani, într-o “groapă de gunoi gazoasă”, în care omul a aruncat şi continuă să arunce miliarde de tone de gaze toxice, emise de uzine, de automobile şi de celelalte surse generatoare de energie. Cu toate că Stăpânul a făcut în învelişul atmosferic drumuri, urmate de gazele ce se înalţă de la uzinele de pe pământ, consecinţele “nedreptăţii omului la cumpănire”, la balanţa pe care a aşezat-o Domnul în învelişul atmosferic al pământului sunt astăzi vizibile, ele manifestându-se şi prin ploile acide care distrug resursele vegetale şi animale în diverse ţări industrializate. Datele statistice pentru anul 1977 au apreciat că emisiile de compuşi dăunători ai sulfului, aşa cum sunt dioxidul şi trioxidul de carbon, prin coşurile uzinelor, au ajuns la 3 milioane de tone în Franţa, 5 milioane de tone în Marea Britanie şi 264 milioane de tone în Statele Unite ale Americii.

3 – Schimbarea climatului:

Bioxidul de carbon (CO2) reprezintă un procent de 0,003% în compoziţia aerului şi joacă un rol important în asigurarea stabilităţii temperaturii atmosferei şi a pământului, ca şi în circuitul carbonului în tmosferă. Activitatea crescândă a maşinii industriale nesăţioase a omului, care aruncă în atmosferă 5,5 miliade de tone din acest gaz, a modificat balanţa exactă a compoziţiei atmosferei pe care a stabilit-o Domnul şi, cu mai mulţi ani în urmă, au fost lansate avertismente în legătură cu creşterea procentului de bioxid de carbon. Aceasta ar putea provoca creşterea temperaturii atmosferei şi modificări decurgând din aceasta în distribuţia vânturilor şi a precipitaţiilor şi în nivelul mărilor şi al fluviilor.

Este suficient să menţionăm faptul că agricultura Statelor Unite ale Americii a fost afectată, în anul 1988, de o secetă cumplită, ceea ce a dus la scăderea recoltei anuale de cereale de la 207 milioane tone la numai 97 milioane tone, iar o repetare a acestei situaţii ar reprezenta un dezastru la scară planetară. Unii cercetători au pus această situaţie pe seama modificării climatului şi a creşterii temperaturii, ca urmare a dezechilibrului din balanţa bioxidului de carbon.

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link