Conceptul de slăvire în Islam
Conceptul de slăvire în islam este greşit înţeles de mulţi oameni, inclusiv de către unii musulmani. De obicei se consideră că slăvire înseamnă împlinirea unor ritualuri, cum ar fi rugăciunile, postul, milostenia, etc. Această înţelegere limitată reprezintă însă numai o parte din înţelesul pe care îl are slăvirea în islam. Din acest motiv definiţia tradiţională a slăvirii în islam este una cuprinzătoare, care include aproape orice lucru bun din activitatea unui individ. Definiţia ar putea fi astfel formulată: „Slăvirea înseamnă tot ceea ce Allah iubeşte din spusele şi faptele interioare sau exterioare ale unui persoane.” Cu alte cuvinte, slăvirea înseamnă tot ceea ce un om spune sau face pentru mulţumirea lui Allah. Acest lucru include bineînţeles ritualuri, precum şi convingeri, activităţi sociale şi contribuţii personale la bunăstarea rasei umane.
Islamul îl priveşte pe individ ca pe un întreg. Omului i se cere să I se supună în totalitate lui Allah, aşa cum Coranul l-a povăţuit pe profetul Muhammed:
Spune: „într-adevăr, rugăciunea mea, actele mele de devoţiune, viaţa mea şi moartea mea îi aparţin lui Allah, Stăpânul lumilor! [Al-An`am 6:162]
Rezultatul firesc al acestei supuneri este că toate activităţile unui individ trebuie să fie în concordanţă cu învăţăturile Celui căruia individul îi este supus. Fiind un mod de viaţă, islamul le cere adepţilor săi să îşi modeleze fiecare aspect al vieţii după învăţăturile Lui, religioase sau nu. Acest lucru li se poate părea ciudat celor care privesc religia ca o legătură personală între om şi Dumnezeu, fără să aibă vreun impact asupra ritualurilor exterioare.
De fapt, islamul nu ia în considerare ritualurile, atunci când ele sunt făcute mecanic şi nu vin din suflet. în versetul care urmează, Coranul se adresează credincioşilor şi vecinilor lor dintre „oamenii Cărţii”, care se contraziceau cu ei în ceea ce priveşte schimbarea direcţiei la rugăciune (qibla):
Cuvioşia nu stă in a vă întoarce feţele spre Răsărit sau spre Apus, ci cuvioşia este a crede în Allah şi în ziua de apoi, în îngeri, în carte şi în profeţi, a da din avere – în pofida iubirii pentru ea – rudelor, orfanilor, sărmanilor, călătorului, cerşetorului şi pentru răscumpărarea robilor, a împlini Rugăciunea [As-Salat] a da Dania [Az-Zakat], a-ţi ţine legământul dacă s-a legat, a fi răbdător la nenorocire, la rău şi în momentele de primejdie. Aceştia sunt cei drepţi, aceştia sunt cei evlavioşi [Al-Mu’taqun]! [Al-Baqarah 2:177]
Faptele prezentate în versetul de mai înainte sunt faptele celor cuvioşi şi reprezintă numai o parte din slăvire. Profetul ne-a spus despre credinţă, care reprezintă temelia slăvirii, că „este alcătuită din şaizeci şi ceva de ramuri, dintre care cea mai înaltă este credinţa în Unicitatea lui Allah (nu există altă divinitate în afară de Allah) şi cea mai mică pe scara slăvirii este îndepărtarea obstacolelor şi a murdăriei din calea oamenilor.”
Munca onestă este considerată de islam un tip de slăvire. Profetul a zis: „Aceluia care la căderea nopţii este ostenit de munca pe care o face Dumnezeu îi va ierta păcatele.” Căutarea ştiinţei este una dintre cele mai înalte tipuri de slăvire. Profetul le-a spus companionilor săi: „căutarea ştiinţei este o îndatorire (religioasă) pentru fiecare musulman.” într-o altă relatare el a spus: „Căutarea ştiinţei timp de o oră este mai bună decât rugăciunea timp de şaptezeci de ani.” Curtoazia socială şi cooperarea sunt părţi ale slăvirii, atunci când sunt împlinite pentru Allah, aşa cum Profetul – Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa! – ne-a spus: „întâmpinarea prietenului cu un zâmbet este un gen de milostenie şi turnarea unei cantităţi de apă în vasul vecinului este o milostenie.”
Chiar şi îndeplinirea îndatoririlor reprezintă o milostenie. Profetul ne-a spus că orice lucru pe care un individ îl cheltuieşte pentru familia lui reprezintă un tip de milostenie. Va primi răsplată pentru el, dacă lucrul respectiv este obţinut prin mijloace permise. Bunătatea faţă de membrii familiei este un act de slăvire, la fel ca şi atunci când cel căsătorit pune o îmbucătură în gura perechii lui, după cum ne-a spus Profetul. Nu doar atât, dar chiar şi lucrurile care nouă ne plac foarte mult, atunci când sunt împlinite ţinându-se cont de învăţăturile Profetului, sunt considerate a fi acte de slăvire. Profetul le-a spus companionilor săi că vor fi răsplătiţi chiar şi pentru că întreţin relaţii intime cu soţiile lor. Companionii au fost uimiţi şi au întrebat: „Cum vom fi răsplătiţi pentru un lucru care ne place foarte mult?” Profetul i-a întrebat: „Să presupunem că v-aţi satisface poftele într-un mod nepermis, nu credeţi că aţi primi pedeapsă pentru aceasta?” Ei au răspuns: „Ba da.” Atunci a zis: „Satisfăcându-vi-le într-un mod permis, cu soţiile voastre, veţi avea parte de răsplată.” Acest lucru înseamnă că sunt acte de slăvire.
De aceea islamul nu consideră întreţinerea relaţiilor intime un lucru murdar care trebuie evitat. Este un lucru murdar şi păcătos numai atunci când este satisfăcut în afara căsniciei.
Din discuţiile anterioare reiese clar că în islam conceptul de slăvire este unul cuprinzător, care include toate activităţile bune ale unui individ. Acest lucru este bineînţeles în concordanţă cu natura inclusivă a islamului ca mod de viaţă. Islamul modelează viaţa omului pe toate nivelurile: individual, social, economic, politic şi spiritual. Din acest motiv, islamul oferă îndrumări pentru toate aceste niveluri, până la cel mai mic detaliu. Aşadar, urmărirea acestor detalii, în orice domeniu anume, înseamnă urmărirea învăţăturilor islamice. Pentru om, este un lucru foarte încurajator să afle că toate activităţile lui bune sunt considerate de Dumnezeu acte de slăvire. Acest lucru ar trebui să îl facă pe individ să caute mulţumirea lui Allah în faptele pe care le face şi să încerce întotdeauna să le împlinească în cel mai bun mod cu putinţă, indiferent dacă este supravegheat de către superiorii lui sau este singur. Există întotdeauna Supraveghetorul permanent, care ştie, aude şi vede tot, adică Allah.
Faptul că am vorbit mai întâi despre slăvirea care nu se referă direct la ritualuri nu înseamnă că am subminat însemnătatea pe care o au ritualurile. De fapt slăvirea prin împlinirea ritualurilor, dacă este făcută aşa cum trebuie, îl înalţă pe om din punct de vedere moral şi spiritual şi îi permite să îşi desfăşoare activităţile, în toate sferele vieţii, conform călăuzirii lui Dumnezeu. Când vorbim despre slăvirea rituală, rugăciunea obligatorie (salat) ocupă poziţia cea mai înaltă, din două motive. în primul rând, rugăciunea este semnul distinctiv al unui credincios. în al doilea rând, îl împiedică pe individ de la tot felul de nelegiuiri şi vicii, oferindu-i posibilitatea de a comunica, de cinci ori pe zi, direct cu Dumnezeu, timp în care îşi reînnoieşte legământul faţă de Dumnezeu şi caută neîncetat călăuzirea Sa:
În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător [Ar- Rahman, Ar-Rahim], Laudă lui Allah, al lumilor Stăpânitor, Cel Milostiv, Îndurător, în ziua de apoi Stăpânul Cârmuitor, numai pe Tine Te adorăm, numai la Tine cerem ajutor. [Al-Fatihah 1:1-5]
De fapt rugăciunea reprezintă prima manifestare practică a credinţei şi de asemenea este cea mai importantă condiţie pentru izbânda credincioşilor: „Fără îndoială că izbândesc şi sunt fericiţi dreptcredincioşii, care sunt smeriţi în Rugăciunea lor. [Al-Mu’minun 23:1,2]
Acelaşi lucru a fost subliniat de Profet – Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa! – în diferite feluri. El a spus: „Cei care îşi împlinesc rugăciunea cu mare grijă şi punctualitate o vor afla în Ziua Judecăţii o lumină, o dovadă a credinţei lor şi o cauză a salvării lor.”
După rugăciune, dania (zakat) reprezintă un important stâlp al islamului. în Coran, rugăciunea (salat) şi dania (zakat) au fost în cea mai mare parte menţionate împreună. La fel ca şi rugăciunea, dania este o exprimare a credinţei, care afirmă că Dumnezeu este Unicul proprietar a tot ceea ce există în univers:
Credeţi în Allah şi în Trimisul Său şi faceţi milostenie din cele asupra cărora El v-a făcut urmaşi, căci aceia dintre voi care cred şi care fac milostenie vor avea parte de răsplată mare! [Al-Hadid 57:7]
Din acest motiv, dania este un act de slăvire care, ca şi rugăciunea, îl aduce pe credincios mai aproape de Dumnezeu.
în afară de aceasta, dania este un mijloc de redistribuire a averii într-un mod care reduce diferenţele dintre clase şi grupări. Dania aduce o contribuţie corectă la stabilitatea socială. Curăţând sufletul celor bogaţi de egoism şi pe cel al celor săraci de invidie şi ranchiună împotriva societăţii, dania închide căile care duc la ură între clasele sociale şi deschide calea care duce la frăţie şi solidaritate între oameni. O asemenea stabilitate nu se bazează numai pe sentimentele celor înstăriţi, ci pe un drept ferm hotărât, pe care, dacă cei bogaţi nu îl recunosc, va fi cerut, dacă este necesar, cu forţa.
Postul în timpul lunii Ramadan (siam) este un alt stâlp al islamului. Principalul rol pe care postul îl are este de a- I purifica pe musulman în „interior”, aşa cum alte aspecte ale legii islamice (şari’a) îl purifică în „exterior”. Printr-o astfel de puritate, el răspunde la ceea ce este adevărat şi bun şi se fereşte de ceea ce este fals şi rău. Acest lucru se înţelege din versetul care urmează:
O, voi cei care credeţi, v-a fost statornicit vouă postul [As-Siyam], aşa cum le-a fost prescris şi celor dinaintea voastră – Poate că veţi fi cu frică! [Al-Baqarah 2:183]
într-o relatare autentică, Profetul – Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa! – a spus că Allah a grăit: „Pentru Mine el renunţă la mâncare, băutură şi satisfacerea poftelor lui carnale.” Din acest motiv, răsplata lui va fi în conformitate cu bunătăţile nemăsurate ale lui Allah. Postul, aşadar, trezeşte conştiinţa individului şi îl întăreşte. Mai mult decât atât, postul oferă odihnă obligatorie pe durata unei luni întregi. De asemenea, postul îi aminteşte individului de cei care, de-a lungul anului sau pe parcursul întregii vieţi, sunt lipsiţi de cele necesare traiului. îl face să îşi dea seama de suferinţele celorlalţi, de fraţii lui în islam mai puţin norocoşi şi, în acest fel, postul îl face să aibă mai multă simpatie şi bunătate faţă de ei.
în cele din urmă, am ajuns la pelerinajul cel mare la Casa lui Dumnezeu din Mecca (ai-hajj). Acest foarte însemnat stâlp al islamului manifestă o unitate unică, împrăştiind toate tipurile de diferenţe. Musulmani veniţi din toate colţurile lumii, purtând aceleaşi veşminte, răspund cu o singură voce, o singură limbă, la chemarea pentru pelerinaj (hajj): Lebbeike Allahume Lebbeik („îţi răspund Doamne cu o chemare!”). Pelerinajul este un exerciţiu de auto-disciplină şi control, unde nu doar lucrurile sacre sunt respectate, dar chiar şi viaţa plantelor şi a păsărilor este inviolabilă, pentru ca totul să trăiască în siguranţă:
Aşa! Iar acela care cinsteşte rânduielile lui Allah [să ştie] că aceasta este din cuvioşia inimii! [Al-Hajj 22:32]
Pelerinajul le dă tuturor musulmanilor de toate categoriile, clasele, organizaţiile şi guvernele din întreaga lume musulmană posibilitatea să se întâlnească anual într-o mare adunare generală. Timpul şi locul de întâlnire al acestei mari adunări generale a fost stabilit de însuşi Dumnezeu. Invitaţia de a participa este deschisă pentru fiecare musulman. Nimeni nu are dreptul să critice pe nimeni. Fiecărui musulman care participă i se garantează siguranţă totală şi libertate, atâta timp cât el însuşi nu tulbură siguranţa adunării.
Aşadar slăvirea în islam, fie că ţine sau nu de ritualurile religioase, îl face pe individ să îşi iubească Creatorul şi prin acest lucru el câştigă o voinţă fermă şi o dorinţă de a îndepărta toate relele şi asupririle din societatea umană şi de a face Cuvântul lui Dumnezeu să domnească pe pământ.
___________
ligaislamica.md
Source LinkViews: 4