Tag: Islamic

Exprimarea într-o manieră umilă

  Umilinţa este un alt factor important în discursul drept-credinciosului. Ne este atrasă atenţia asupra problematicii moralităţii în acest verset coranic: Robii Celui Milostiv sunt aceia care merg pe pământ cu smerenie, iar atunci când cei proşti le vorbesc lor, ei le răspund: «Pace!» (Al-Furqan 25:63). Drept-credincioşii sunt umili, cunoscând faptul că oricâte calităţi ar […]

 

umilintaUmilinţa este un alt factor important în discursul drept-credinciosului. Ne este atrasă atenţia asupra problematicii moralităţii în acest verset coranic:

Robii Celui Milostiv sunt aceia care merg pe pământ cu smerenie, iar atunci când cei proşti le vorbesc lor, ei le răspund: «Pace!» (Al-Furqan 25:63).

Drept-credincioşii sunt umili, cunoscând faptul că oricâte calităţi ar avea, toate reprezintă binecuvântări de la Allah, iar El le poate lua înapoi oricând doreşte. Allah înştiinţează credinciosul de acest lucru în următorul verset:

Şi nu purcede pe pământ cu semeţie, căci tu nu vei [putea] despica pământul şi nici nu vei atinge înălţimea munţilor! (Al-Israa’ 17:37).

Oamenii sunt cu adevărat fără pic de putere în lumina măreţiei lui Allah. Cunoaşterea lui Allah cuprinde totul; El este Creatorul şi Posesorul tuturor. Din acest motiv, credincioşii se comportă conform cunoaşterii pe care o au în legătură cu degradarea morală pe care o vor suferi dacă vor deveni mândri de un anumit lucru care nu le aparţine, atunci când se vor afla în faţa lui Allah, în Ziua Judecăţii. Chiar şi în raport cu acel aspect prin care se fac remarcaţi, ei se umilesc, cunoscându-şi deficienţele, şi vorbesc recunoscând lipsa lor de putere. Chiar dacă aceia cu care vorbesc duc lipsă de unele calităţi, musulmanii nu devin niciodată aroganţi şi lăudăroşi, deoarece în următorul verset Allah i-a informat că El nu iubeşte oamenii plini de sine:

Nu te întoarce de la oameni şi nu păşi pe pământ cu semeţie, căci Allah nu-l iubeşte pe cel trufaş şi mândru! (Luqman 31:18).

Când dezbat un anumit subiect, musulmanii nu se exprimă într-o manieră condescendentă; ei vorbesc fiind conştienţi că toate cele afirmate li se aplică şi lor. Aşa cum ni se indică în versetul:

Dar nu! Omul întrece măsura, când se vede el bogat! (Al-’Alaq 96:6-7),

credincioşii acţionează cunoscând faptul că, dacă alunecă în îngâmfare, calităţile lor bune vor fi în detrimentul lor şi vor face o mare greşeală. Când vorbesc despre un subiect pe care îl cunosc bine, ei nu devin îngâmfaţi şi nu încearcă să atragă atenţia asupra lor. Dimpotrivă, ei adoptă o manieră de exprimare care reflectă recunoaşterea faptului că este numai Allah Cel care oferă puterea exprimării şi că numai Allah posedă cunoaşterea tuturor lucrurilor.

În versetul:

Adoraţi-L pe Allah şi nu-I asociaţi Lui nimic! Purtaţi-vă bine cu părinţii, cu rudele, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul apropiat şi cu vecinul străin, cu tovarăşul de alături, cu călătorul de pe drum şi cu cei stăpâniţi de mâinile voastre drepte, căci Allah nu-l iubeşte pe cel lăudăros! (An-Nisaa’ 4:36),

Allah le aminteşte oamenilor să se comporte bine şi să nu fie aroganţi faţă de cei cu care vorbesc. Allah ne-a învăţat să fim umili în faţa părinţilor, prietenilor apropiaţi şi a cunoştinţelor întâmplătoare, a orfanilor şi a celor nevoiaşi. A te comporta umil în faţa celor care îţi oferă o atenţie deosebită, dar arogant în faţa celor pe care îi consideri inferiori, nu reprezintă o atitudine aflată în conformitate cu moralitatea coranică. Oamenii au responsabilitatea de a respecta aceste reguli în toate circumstanţele. De asemenea, musulmanii ştiu că a vorbi cu îngâmfare atunci când se află în faţa unei persoane egocentrice, invocând scuza: „Nu contează, el este la fel de arogant”, nu este corect. Modul de exprimare al musulmanilor trebuie determinat de cunoaşterea faptului că, peste tot şi în toate momentele, Allah este martor la fiecare cuvânt, iar acest simţ al obligativităţii morale poate fi dezvoltat numai prin urmarea învăţăturilor Coranului.

 

Source Link

Views: 2

Evitarea confuziei

  Exprimându-se într-un limbaj întortocheat, unii oameni încearcă să dea diferite interpretări versetelor Coranului, cu toate că acestea sunt clare şi precise. Într-un verset din Coran, Allah ne spune că exprimarea într-o manieră care creează confuzie este o caracteristică a ipocriţilor şi reprezintă o deviere a credinţei: El este Acela care ţi-a pogorât Cartea. În […]

 

Exprimându-se într-un limbaj întortocheat, unii oameni încearcă să dea diferite interpretări versetelor Coranului, cu toate că acestea sunt clare şi precise. Într-un verset din Coran, Allah ne spune că exprimarea într-o manieră care creează confuzie este o caracteristică a ipocriţilor şi reprezintă o deviere a credinţei:

El este Acela care ţi-a pogorât Cartea. În ea sunt versete desluşite – şi ele sunt temeiurile Cărţii – şi altele nedesluşite. Cei cu înclinare [către rătăcire] în inimi le urmăresc pe acelea în care este nedesluşire, în căutarea vrajbei şi în căutarea tâlcuirii lor. Dar nu cunoaşte tâlcuirea lor decât Allah. Aceia care sunt înrădăcinaţi în ştiinţă spun: «Noi credem în Ea; toate sunt de la Domnul nostru!» Dar nu cugetă astfel decât cei dăruiţi cu judecată. (Aal ’Imran 3:7).

Deşi cunosc bine versetele, unii acţionează în concordanţă cu dorinţele înclinate spre rău ale sufletului, iar cei cu rătăcire în inimi încearcă să deformeze înţelesul versetelor. Mai ales în acele chestiuni care intră în conflict cu interesele lor, în loc să se conformeze poruncilor lui Allah, ei încearcă să adapteze religia la dorinţele lor. Într-un verset din Coran se menţionează că, atunci când vorbesc folosind cuvinte alambicate, aceşti oameni sunt de fapt conştienţi că mint:

Printre ei sunt unii care stâlcesc Cartea cu limbile lor, pentru ca să vă facă să credeţi că [aceasta] este din Carte, însă aceasta nu este din carte, şi ei spun: «Aceasta este de la Allah», fără ca să fie de la Alah. Ei spun minciuni împotriva lui Allah cu bună ştiinţă. (Aal ’Imran 3:78).

evitarea confuzieiÎn folosirea acestui tip de exprimare, una dintre cele mai mari greşeli pe care unii oameni le fac este credinţa falsă că vor izbândi în faţa credincioşilor prin ceea ce spun. Ei cred că vor putea să interpreteze versetele conform logicii lor corupte şi să îi facă pe credincioşi să le accepte interpretările. Însă versetele revelate de Allah sunt clare. Deşi oamenii ipocriţi modifică cuvintele, credincioşii îşi dau seama imediat de scopul lor. În final, tot ceea ce astfel de oameni pot reuşi printr-o asemenea manieră de exprimare este să-şi arate nesinceritatea.

În Coran există multe exemple ale modului de exprimare a oamenilor ipocriţi. Când profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a chemat drept-credincioşii să stea împreună şi să respingă atacurile celor care se opun credinţei, cei cu boală în inima lor au răstălmăcit imediat vorbele, folosind scuze ipocrite cum ar fi:

Casele noastre sunt fără apărare… (Al-Ahzab 33:13);

Nu purcedeţi la luptă pe dogoarea aceasta… (At-Tawbah 9:81).

Astfel, au fost surprinşi să îşi vadă demascată propria neruşinare, după ce au sperat că scuzele lor vor fi acceptate. Însă pentru credincioşii devotaţi nici căldura, nici starea casei lor nu au fost mai importante decât chemarea Profetului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Credincioşii sinceri nu încearcă niciodată să scape de o datorie care Îl mulţumeşte pe Allah şi nici nu răstălmăcesc cuvintele pentru a face afirmaţii nesincere. Ei ştiu că acesta este modul de a vorbi al ipocriţilor. În toate momentele, ei vorbesc într-o modalitate care să fie în concordanţă cu învăţăturile Coranului. Înainte de a rosti un cuvânt asupra unui subiect, credincioşii fac apel la conştiinţa lor, întrebându-se: „Există nesinceritate în ceea ce afirm?”, „Mă conformez modului de exprimare stabilit de Coran?”. Dacă identifică un singur cuvânt nesincer, inacceptabil pentru conştiinţa lor, ei caută refugiu la Allah şi vorbesc într-o manieră conformă principiilor morale ale Coranului.

 

Source Link

Views: 1

CALEA DE MIJLOC ŞI MODERAŢIA

Profetul Muhammad (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) a caracterizat Islamul drept o lege divină tolerantă. În Coranul cel Sfânt se spune:  Nu v-a impus în religie nicio greutate (Al-Hajj 22:78);  Allah vă voieşte uşurarea şi nu vă voieşte împovărarea (Al-Baqarah 2:178); Şi-i uşurează pe ei de povara lor şi de lanţurile care au fost […]

islam moderatProfetul Muhammad (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) a caracterizat Islamul drept o lege divină tolerantă. În Coranul cel Sfânt se spune:

 Nu v-a impus în religie nicio greutate (Al-Hajj 22:78);

 Allah vă voieşte uşurarea şi nu vă voieşte împovărarea (Al-Baqarah 2:178);

Şi-i uşurează pe ei de povara lor şi de lanţurile care au fost asupra lor (Al-A’raf 7:157);

 (Şi dacă ar vrea Allah), ar putea să vă copleşească cu greutăţile (Al-Baqarah 2:220);

 …Îi sunt grele necazurile ce vă lovesc (At-Tawbah 9:128).

Toleranţa Islamului şi uşurinţa lui sunt asociate cu viziunea islamică generală, centrată pe calea de mijloc şi moderaţie, îndepărtarea de exagerare, extremism, asprime şi de întrecerea măsurii.

De aceea, nu este ciudat faptul că în Coran se repetă elogiul adus căii de mijloc şi moderaţiei şi se blamează exagerarea şi fanatismul, nedreptatea şi agresiunea, care decurg din acestea. În peste optzeci de versete se fac referiri la întrecerea măsurii, la nerespectarea căii de mijloc şi a moderaţiei în cuvinte precum: exagerarea, tirania, nedreptatea şi agresiunea.

Allah Preaînaltul a grăit:

 Astfel Noi am făcut din voi o comunitate cumpătată, pentru ca să fiţi martori în legătură cu oamenii şi pentru ca Profetul să fie martor în legătură cu voi (Al-Baqarah 2:143).

At-Tabari a spus: „I-a calificat a fi de mijloc, deoarece ei nu au exagerat şi nici nu au fost neglijenţi cu ea, ci oameni de mijloc, moderaţi. Şi Allah i-a numit pe ei astfel, întrucât cele mai bune lucruri sunt cele de mijloc“.

La acest lucru se referă şi versetele sfinte:

 Pentru ca voi să nu fiţi nedrepţi la cumpănire / Daţi greutatea după dreptate şi nu scădeţi la balanţă! (Ar-Rahman 55:8-9).

Echitatea, moderaţia şi calea de mijloc în comportamentul omului şi în relaţiile sale cu ceilalţi reprezintă trăsături generale în Islam. Calea de mijloc şi moderaţia omului – în modul în care se percepe pe sine şi în care judecă – guvernează în majoritatea cazurilor şi viziunea sa asupra celorlalţi şi modul în care îi judecă.

În legătură cu sensul căii de mijloc şi cu moderaţia, Allah a grăit descriindu-i pe cei evlavioşi în ruga lor:

 Doamne, fă-ne nouă parte bună în această lume şi în Lumea de Apoi şi apără-ne pe noi de chinurile Focului (Al-Baqarah 2:201).

 Şi caută cu ceea ce ţi-a dăruit Allah Casa cea veşnică. Şi nu uita partea ta din această viaţă! Şi fă bine, aşa după cum şi Allah ţi-a făcut ţie bine! Şi nu umbla după stricăciune pe pământ, fiindcă Allah nu-i iubeşte pe cei care fac stricăciune (Al-Qasas 28:77)

 Aceia care, când cheltuiesc, nu sunt nici risipitori, nici zgârciţi, ci fac aceasta cu măsură (Al-Furqan: 67)

Şi nu ţine mâna înlănţuită în jurul gâtului tău, dar nici nu o întinde de tot, ca să rămâi ocărât şi întristat (Al-Israa’: 29)

O, fii ai lui Adam! Puneţi-vă veşmintele voastre la toate locurile de Rugăciune! Mâncaţi şi beţi însă nu întreceţi măsura, fiindcă El nu-i iubeşte pe cei care întrec măsura! / Spune: «Cine a oprit podoaba orânduită de Allah, pe care El a făcut-o pentru robii Săi şi bunătăţile cele trebuincioase pentru vieţuire?». Spune: «Ele sunt pentru aceia care cred în viaţa lumească şi numai pentru ei în Ziua Învierii»  (Al-A’raf 7:31-32).

 

Source Link

Views: 3