Prima religie a omului de la facerea sa – 2

 

 

Dovezi arheologice despre aşezări omeneşti în valea Tigrului şi Eufratului datează din 4500 – 5000 î.Ch. Aşezări importante ale Mesopotamiei sunt Uruk şi Ur. Oraşul Ur devine un important centru al civilizaţiei sumeriene prin anii 3500 – 3100 î.Ch., care coincide cu perioada în care Vechiul Testament spune că a trăit Avraam.
SumerScripturile nu ne spun însă dacă Avraam a trăit pe când Summerul era în plină dezvoltare sau dacă a trăit mult mai înainte când localităţile din Mesopotamia erau încă în formare. Aşa apare o diferenţă de 1000 de ani, care rezultă din cauza nestabilirii cu exactitate a anului zero al facerii lumii, ori 7000 î.Ch, ori 6000 î.Ch. Marja de eroare în acest caz este de 1000 de ani. Am făcut această precizare pentru că sunt dovezi arhelogice şi istorice care apar în diferite surse cu această marjă de eroare referitoare la poziţionarea în timp a anumitor evenimente sau a existenţei unor personaje.

Acest detaliu tehnic nu impietează cu nimic demostraţia că religia iniţială a omenirii, când acesta era un singur neam, a fost Islamul (religie monoteistă care proclama credinţa în Unul Singur Dumnezeu şi supunerea absolută faţă de Creator)
Voi face referire şi la atestarea istorică a comunităţilor umane, pentru nu induce eronata idee că omenirea a început odată cu apariţia unei civilizaţii şi că textele Scripturilor cu privire la exitenţa omului cu mult înainte de apariţia primei civilizaţii sunt neadevărate.

Strămoşii lui Avraam, începând cu Adam, continuând cu Seth, şi mai apoi Noah(Noe), au trăit cu mult înainte de a se forma prima civilizaţie.

Despre Avraam, Cărţile Sfinte (Scripturile) spun că el este originar din Ur şi că a trăit acum 3500 de ani, că Avraam a fost cel care a respins idolatria în favoarea adorării lui Alllah – Dumnezeul Unic. Avraam este cel care propovăduieşte reîntoarcerea la Islam (adorarea lui Dumnezeu cel Unic şi spununerea faţă de poruncile Lui) – religia ce i-a fost dată lui Adam, ca religie pentru descendenţii săi, aşa cum este scris în Scripturi.

Prin urmare, nu ne rămâne decât să comparăm data la care este atestată existenţa lui Adam, Seth, Noe şi mai apoi a lui Avraam – ca punct de referinţă în istoria religiilor monoteiste, faţă de atestarea istorică şi arheologică a primei religii politeise, ca religie oficială a primei civilizaţii, şi vom vedea în mod evident faptul că întâi a existat credinţa într-un Dumnezeu Unic şi mai apoi, prin deviere, a apărut politeismul.

Sumer1. Deşi există dovezi arheologice că au existat comunităţi umane între Tigru şi Eufrat cu 5000 – 4500 de ani î.Ch., prima civilizatie de pe Terra – civilizaţia summeriană, se dezvoltată pe teritoriul Mesopotamiei, acum 3100 de ani(deci după Adam, Seth, sau Noe şi, posibil înainte dau în timpul vieţii lui Avraam).
Religia mesopotamienilor este o religie politeistă cu zeităţi principale Enlil şi Ninlil. Ei descind din Anu, cel mai mare dintre zei, tatal şi rege al celolalţi zei, format dintr-o trinitate: Anu, Enlil şi Enki, trinitate cunoscută sub numele de Ea. (Iată, deci, că ideea trinităţii şi al tatălui divin nu aparţine creştinilor, căci summerienii au enunţat-o primii…cel puţin aşa spun istoricii.)

2. Din 3100 î.Ch – se dezvoltă civilizaţia egipteană de-a lungul Nilului, pe teritoriul Egiptului. Atestări despre existenţa unor comunităţi umane pe valea Nilului datează dinainte de 6000 î.Ch., însă ele au devenit suficient de prospere după alţi 3000 de ani, când abia atunci au format civilizaţia egipteană. Egiptenii aveau o religie politeistă bazată pe numeroşi zei şi zeiţe decendenţi din Atum – zeul care s-a creat pe sine.

3. 2500 î.Ch – civilizaţia hindusă – formată pe valea Indului. Primele comunităţi sunt atestate din anii 3200 î.Ch, însă civilizaţia hindusă se formează abia după alţi 700 de ani. Religia hindusă este o religie politeistă, în care zeii pot avea orice înfăţişare doresc (elemente naturale, plante, animale, combinaţii de om cu animal, etc.) Zeul suprem este Brahma, care şi el este un zeu întreit, alături de Vişnu şi Şiva. (iarăşi ideea trinităţii cu mult înainte de Hristos)

4. 2000 î.Ch – civilizaţia egeeană – zona de coastă a Greciei. Panteonul grec este şi el format de un creator – Chaos. Chaos nu este nici bărbat şi nici femeie – (se păstrează unul dntre atributele lui Alllah – nu are formă umană şi nici sex), însă din această entitate iau naştere zeităţile primordiale (iar ideaa paternităţii)c are împerună vor forma o ordine de sine stătătoare: Aether – întunercul, Thalasa – marea, Hemera- ziua, Gaia – pământul, Thetis – apa curgătoare, Erebor – lumina, Uranus – paradisul, Chronos – timpul, etc. Din mariajul Rhea – Kronos apar pe lume Zeus – tatăl celolalţi zei şi creatorul omului.

5. Deşi nu formează o civilizaţie anume, am să menţionez aici formarea Iudaismului, pentru că această religie vine în sprijinul acestei demonstraţii.

 

sursa: rasarit.comSource Link

Views: 0

Prima religie a omului de la facerea sa – 1

 

 

Omenirea nu a început cu o civilizaţie, ci a început cu Adam şi cu comunităţile formate de descendenţii lui, ca mai apoi aceste comunităţi să dezvolte şi să formeze civilizaţii.

Calculând după textele Scripturilor, Adam este creat de Dumnezeu acum aproximativ 7000 – 6000 de ani. Deşi Scripturile sunt baza spirituală a israeliţilor, cel mai vechi calendar evreiesc are ca an de început anul 3670 î.Ch.

Nu se poate calcula cu exactitate anul zero al facerii lumii, deoarece există puţine dovezi istorice sau arheologice în acest sens, iar cronologii înşiş au mari divergenţe de opinii.

religia oamenilorCu toate acestea, luând în considerare informaţiile referitoare la durata de viaţă a anumitor personaje biblice şi verificând evenimentele transmise prin textele sale cu dovezi istorice şi arheologice ale acestora, se poate determina aproximativ epoca în care aceştia au trăit.

Aşadar, luând de bază reperele cronologice din Vechiul Testament referitoare la anii de viaţă ai fiecărui descendent al lui Adam, se observă că Noe a trăit la aproximativ 1700 de ani după Adam şi la 5300 de ani înainte de Christos, deci prin anii 5300 î.Ch cel mai devreme sau 4300 cel mai târziu.

Continuând calculul în acelaşi mod, Avraam, ca descendent al lui Noe, a trăit la apoximativ 2100 – 2500 de ani după Adam şi la 4900 – 4500 de ani înainte de Christos, sau 3900 – 3500. Spre exemplu: Avraam a trăit , aproximativ, între anii 4500 – 3500 î.Ch., în Ur din Mesopotamia.Source Link

Views: 0

Toleranta in societatea islamica – 5

Toleranta in societatea islamica – 5 -partea a cincea- Mustafa Siba’ee     Toleranta religioasa in civilizatia islamica este un lucru fara precedent in istoria epocilor anterioare. Istoricii occidentali care respecta adevarul au recunoscut in unanimitate aceasta toleranta si i-au adus elogii. Vestitul cercetator american Druper afirma ca: Musulmaii din epoca timpurie a califatului nu […]

Toleranta in societatea islamica – 5

-partea a cincea-

Mustafa Siba’ee

 

 

Toleranta religioasa in civilizatia islamica este un lucru fara precedent in istoria epocilor anterioare. Istoricii occidentali care respecta adevarul au recunoscut in unanimitate aceasta toleranta si i-au adus elogii.

Vestitul cercetator american Druper afirma ca: Musulmaii din epoca timpurie a califatului nu s-au limitat doar la tratarea savantilor crestini nestorieni si evrei cu respect, ci le-au incredintat lor multe alte activitati importante si funcii in stat. Harun ar-Rasid a pus toate scolile sub contolul lui Yuhanna ben Masawayhi, fara se dea vreo atentie tarii din care provenea savantul si nici religiei sale, ci dand atentie doar pozitiei sale in domeniul stiintei si cunoasterii.

Istoricul Welz afirma in studiul sau despre invataturile islamului: “Ele au pus bazele unei cooperari drepte si generoase si au insuflat oamenilor spiritul generozitatii si tolerantei, dupa cum ele au trasatura umanismului si sunt aplicabile. Ele au creat o comunitate de oameni la care cruzimea si nedreptatea sociala se manifestase intr-o masura mai mica decat la orice alta comunitate care a precedat-o”. Apoi adauga, vorbind despre Islam:” El este plin de spiritul blandetei, tolerantei si fratiei.”

Iar sir Mark Sies afirma, descriind imperiul islamic din perioada lu Harun ar-Rasid : ”Crestinii, paganii, evreii si musulmanii actionau deopotriva in slujba guvernului”.

evariste-levi-provencal-5E.Levi-Provenscal afirma in lucrarea sa “Spania musulmana in secolul X”: “Secretarul insarcinat cu protejarea nemusulmanilor era deseori crestin sau evreu, iar functiile erau detinute de cretini si evrei si ei lucrau pentru stat in treburile administrative si militare, iar unii evrei il reprezentau pe calif in misiuni in statele Europei occidentale”.

Reno afirma in “Istoria invaziilor arabe in Franta, Elvetia, Italia si insulele din Marea Mediteraneana”: “Musulmanii din orasele Andaluziei ii tratau pe crestini foarte bine. La randul lor, crestini tineau seama de sentimentele musulmanilor si-si circumcideau copiii si nu mancau carne de porc”.

Iar Arnold afirma, vorbind despre doctrinele religioase ale sectelor crestine: “Insa principiile tolerantei islamice au impiedicat astfel de fapte care continuau in ele nedreptatea. Mai mult decat atat, se deosebeau de altii prin faptul ca se straduiau sa-i trateze pe crestini cu dreptate.

Un exemplu in acest sens este ca dupa cucerirea Egiptului, Ya’qubitii au folosit prilejul indepartarii autoritatilor bizantine pentru a lua bisericile ortodocsilor, insa musulmanii le-au redat ulterior stapanilor de drept, dupa ce ortodocsii au facut dovada ca le-au apartinut lor.”

Daca privim la toleranta care s-a extins in aceste fel la supusii crestini ai musulmanilor la inceputul carmuirii islamice, ne apare clar ca ideea raspandita despre faptul ca sabia a fost elementul care i-a convertit pe oameni la Islam nu este credibila.

Daca ne-am referit pe larg la toleranta religioasa a civilizatiei islamice, am facut-o pentru a respinge pretentia occidentalilor fanatici ca musulmanii ar fi fost cruzi si i-ar fi constrans pe oameni sa treaca la Islam si i-ar fi umilit si persecutat pe nemusulmani. Ar fi fost mai bine pentru ei sa nu fi deschis discutia despre acest subiect, caci ar trebui sa lase capetele in jos de rusine pentru faptele rusinoase pe care fanaticii le-au savarsit impotriva musulmanilor in timpul cruciadelor, in Spania, dar si in perioada moderna. Cei care studiaza istoria pot constata ca s-au persecutat si intre ei si este suficient sa mentionam in aceasta privinta masacrele catolicilor si protestantilor si indeosebi macelul din noaptea Sfantului Bartolomeu, razboaiele religioase ale papalitatii impotriva popoarelor europene de alta credinta si tragediile tribunalelor inchizitiei din Evul Mediu. Toate acestea reprezinta o dovada incontestabila a faptului ca occidentalii au fost cei mai fanatici fata de cei care aveau alta opinie sau credinta, chiar daca erau fii ai aceluiasi popor, ca ei nu au cunoscut toleranta religioasa in decursul istoriei lor trecute si continua si astazi sa fie domniati de fanatismul religios detestabil impotriva musulmanilor sub perdeaua stravezie a politicii si imperialismului.

Consideram opinia exprimata de unul din inaltii prelati crestini care nu poate fi acuzat de partizanat a fi cea mai potrivita pentru a incheia cu ea discutia despre toleranta si fanatism. Este vorba de patriarhul Antiohiei,Mihail cel Mare care a trait in a doua jumatate a secolului XXI, adica la cinci secole dupa ce bisericile orientale au fost supuse de carmuirea islamica, care a afirmat, referindu-se la toleranta musulmanilor si la persecutarea bisericilor orientale de catre Bizantini:

“Acesta este motivul pentru care zeul razbunarii care detine forta si atotputernicia, care schimba mersul omenirii dupa cum voieste el si-i aduce pe cine voieste el si-l ridica pe cel josnic, cand a vazut relele Imperiului Bizantin care a recurs la forta, ne-a jefuit bisericile si ne-a lipsit manastirile de toate proprietatile lor si ne-a persecutat fara pic de mila si indurare, i-a trimis pe fiii lui Ismail(arabii) din Sud (Peninsula Araba) pentru a ne izbavi de tirania Bizantinilor. Realitate este ca daca noi am suferit ceva pierderi din cauza smulgerii bisericilor catolice de la noi pentru a le da locuitorilor din Calcedon, aceste biserici au ramas in stapanirea lor. Dar cand orasele s-au predat arabilor, acestia au lasat fiecareia din aceste secte bisericile pe care le-au gasit in stapanirea lor.

In vremea aceea ne-au fost smulse biserica mare din Homssi biserica din Hawran. Cu toate acestea, nu a fost lucru neinsemnat faptul ca am scapat de brutalitatea Imperiului Bizantin, de persecutiile lui, de zelul lui violent impotriva noastra si ca ne aflam in siguranta si pace”.

Dupa toate acestea, putem aprecia ca afirmatia lui Gustav Le Bon ca “natiunile nu au cunoscut cuceritori induratori si tolerant cum au fost arabii si nici o religie toleranta ca religia lor” este o dreptate facuta in primul rand adevarului, inainte de a fi o dreptate facuta musulmanilor.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 1