Tag: miracol

Meteoriţii şi asteroizii

Adnan Ash-Sharif   De am voi Noi, am face ca Pământul să se scufunde cu ei sau am face să cadă asupra lor bucăţi din cer. Întru aceasta se află semn pentru orice rob care se căieşte. (Saba’: 9). Până în secolul al XVIII-lea, unele societăţi ştiinţifice au respins ideea căderii unor bucăţi din cer […]

Adnan Ash-Sharif

 

De am voi Noi, am face ca Pământul să se scufunde cu ei sau am face să cadă asupra lor bucăţi din cer. Întru aceasta se află semn pentru orice rob care se căieşte. (Saba’: 9).0 Meteoriţii şi asteroizii

Până în secolul al XVIII-lea, unele societăţi ştiinţifice au respins ideea căderii unor bucăţi din cer pe Pământ. Academia de Ştiinţe din Paris a aruncat la gunoi o mare colecţie de meteoriţi care se aflau printre achiziţiile sale, întrucât unii dintre membrii săi au considerat că aceşti meteoriţi sunt de fapt pietre adunate de pe pământ. Aceasta a fost atitudinea până în anul 1802, când savantul Biot a ajuns la concluzia existenţei unor bucăţi care cad cu adevărat din cer, Pământul fiind expus neîntrerupt unui bombardament cu bucăţi de diferite dimensiuni, structuri şi forme, provenite din cer; unele dintre ele, mai mici, numite meteoriţi, ard şi se dispersează în momentul intrării în atmosfera terestră, ajungând pe Pământ sub formă de cenuşă şi praf, iar altele mari, numite asteroizi, ajung pe suprafaţa Pământului, producând distrugeri şi incendii uriaşe.

Unii asteroizi au greutatea de zeci de tone, cum a fost cel care a căzut în deşertul Arizona (în greutate de şaizeci şi cinci de tone), în urmă cu circa patruzeci de mii de ani, formând un crater cu diametrul de o mie de metri şi cu adâncimea de două sute de metri, devenind un loc turistic de larg interes în Statele Unite. Unii savanţi apreciază că dispariţia dinozaurilor şi a altor şaizeci la sută dintre speciile de animale dispărute cu şaizeci şi 73cinci de milioane de ani în urmă s-ar datora căderii unui asteroid de dimensiuni uriaşe pe Pământ. De asemenea, savanţii apreciază că ciocnirea Pământului de către un asteroid cu dimensiunile de un kilometru pătrat ar avea o forţă de distrugere egală cu explozia produsă de o sută de mii de bombe cu hidrogen cu puterea de o megatonă. Astronomii socotesc că sursa asteroizilor şi a meteoriţilor sunt cometele şi Centura de Asteroizi, descoperită în secolul al XIX-lea, situată între planetele Marte şi Jupiter, alcătuită din patruzeci şi cinci de mii de asteroizi, diametrul celui mai mare dintre ei nedepăşind o mie de kilometri. Cu câţiva ani în urmă, s-a observat pe cer, în plină zi, în Vestul Statelor Unite, o piatră mare a cărei greutate a fost estimată la mii de tone. Acest asteroid s-a apropiat până la înălţimea de şaizeci de kilometri de suprafaţa Pământului, dar nu s-a ciocnit de el, ci s-a închis, întorcându-se în spaţiul extraterestru în zona graniţei cu Canada. Asteroizii sunt corpuri solide, cu diverse structuri şi diverse greutăţi, semănând cu nişte pietre mari, unii dintre ei fiind alcătuiţi din fier în proporţie de până la 90%, omul folosind acest material în vechime la confecţionarea topoarelor. Savanţii apreciază că în fiecare zi cad pe pământ milioane de tone de fier, sub forma unor bucăţi mici, deverindu-se cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Şi am făcut să coboare fierul în care se află putere mare şi foloase pentru oameni. (Al-Hadid: 25).

Este demn de menţionat aici faptul că Sfântul Coran s-a referit la căderea unor bucăţi din cer şi a stabilit şi sursa lor în asteroizii pe care i-a numit „lămpi” în următoarele versete:

Noi am împodobit cerul cel mai apropiat cu podoaba stelelor (adică am făcut asteroizii pentru a ţine cerul) care apără împotriva oricărui şeitan răzvrătit. Ei nu vor putea să tragă cu urechea la căpeteniile preaînalte şi vor fi loviţi din toate părţile pentru a fi alungaţi şi ei vor avea parte de pedeapsă veşnică, afară de acela care prinde din zbor şi care este urmărit de oastea căzătoare, lucitoare. (As-Saffat:

6-10);

Şi am împodobit Noi cerul cel mai de jos cu candele, în chip de strajă. Aceasta este orânduiala Celui Puternic şi Atoateştiutor [Al-Aziz, Al-Alim]. (Fussilat: 12);

Noi am împodobit cerul cel mai de jos cu candele şi le-am făcut pietre pentru lovirea şeitanilor. (Al-Mulk:5).

Coranul a făcut, de asemenea, o distincţie clară între planetă (kawkab), stea (najm) şi Lună (qamr), dând numele de „stea” oricărui corp care îşi extrage energia şi lumina din sine, aşa cum este Soarele,şi dând numele de „Lună” (qamr) oricărui corp care depinde, în sistemul său de rotaţie, de o anumită planetă (kawkab), aşa cum se poate constata din următoarele versete:

Când Iosif i-a zis tatălui său: «O, tată! Eu am văzut în vis unsprezece planete şi Soarele, şi Luna! Eu le-am văzut prosternându-se dinaintea mea!» (Yusuf: 4).

Savanţii au descoperit până în momentul de faţă nouă planete şi s-ar putea ca în viitor să mai descopere încă două planete, adeverind viziunea lui Iosif.Allah ştie cel mai bine!

Şi când stelele se vor risipi… (At-Takwir:2);

Şi când stelele vor cădea… (Al-Infitar: 2);

Când stelele se vor stinge… (Al-Mursalat: 8);

El este Cel care a făcut Soarele ca o lumină strălucitoare şi Luna ca o lumină. (Yunus: 5);

Şi a făcut Luna să le fie lor lumină şi a făcut Soarele ca o candelă. (Nuh: 16).

 

____________________

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 2

STRATURILE PĂMÂNTULUI

Allah este Cel care a creat şapte ceruri şi tot atâtea pământuri. Orice lucru care se înalţă deasupra altui lucru este pentru acesta din urmă cer, acoperiş sau plafon. Prin analogie cu acest sens lingvistic general al  cuvântului cer, fiecare strat din învelişul atmosferic care înconjoară pământul, este, faţă de el, un cer şi la […]

Allah este Cel care a creat şapte ceruri şi tot atâtea pământuri.

Orice lucru care se înalţă deasupra altui lucru este pentru acesta din urmă cer, acoperiş sau plafon. Prin analogie cu acest sens lingvistic general al  cuvântului cer, fiecare strat din învelişul atmosferic care înconjoară pământul, este, faţă de el, un cer şi la fel sunt şi stelele şi planetele şi, având în vedere că pământul este alcearth_interior_99258700ătuit din straturi, fiecare din aceste straturi este cer pentru ceea ce se află dedesubtul său.

Următoarele versete sfinte se referă la straturile pământului şi la învelişul atmosferic al pământului şi stabilesc numărul lor la şapte:

Allah este Cel care a creat şapte ceruri şi tot atâtea pământuri. Între ele, coboară porunca [Sa], ca să ştiţi că Allah este cu putere peste toate şi că Allah cuprinde toate lucrurile cu ştiinţa Sa. (At-Talaq: 12);

Apoi, S-a întors către cer care era un fum şi i-a zis lui şi pământului: “Veniţi amândoi de voie sau fără de voie” Şi au răspuns ei: “Venim, supunându-ne de bună voie!”/ Şi le-a hotărât El să fie şapte ceruri, în două zile, şi a orânduit fiecărui cer menirea sa. Şi am împodobit Noi cerul cel mai de jos cu candele, în chip de strajă. Aceasta este orânduiala Celui Puternic şi Atoateştiutor. (Fussilat:11-12).

Savanţii din domeniul cosmosului au descoperit în a doua jumătate a secolului XX că învelişul atmosferic este alcătuit din şapte straturi sau ceruri, aşa cum vom arăta în mod detaliat într-un capitol următor. În ceea ce priveşte pământul, există opinii diferite în privinţa numărului straturilor lui, probabil pentru că pătrunderea în straturile pământului este foarte limitată şi extrem de dificilă. În cea mai documentată sursă ştiinţifică, Enciclopedia Astronomică Larousse, găsim următoarea prezentare:

Pământul se împarte în trei straturi principale, fiecare dintre ele conţinând, la rândul său, alte câteva straturi mai mici:

1 – Scoarţa terestră, care se întinde între 5-10 kilometri sub nivelul oceanelor şi între 30-40 de kilometri sub nivelul continentelor, este alcătuită din trei straturi mai mici:

– Stratul superior, alcătuit din materiale sedimentare

– Stratul mijlociu, alcătuit din rocile granit

– Stratul inferior, alcătuit din roci de bazalt

2 – Învelişul, care se împarte în două secţiuni :

a – Învelişul superior, alcătuit din trei straturi:

– Stratul dur, numit litosferă, care se întinde de la adâncimea de 60 de km până la adâncimea de 100 km în interiorul pământului.

– Stratul vâscos, numit astenosferă, care se întinde de la adâncimea de 100 de km până la adâncimea de 200 km în interiorul pământului.

– Stratul gros, care se întinde de la adâncimea de 200 de km până la adâncimea de 700 km în interiorul pământului.

b – Învelişul inferior, care se întinde de la adâncimea de 700 de km până la adâncimea de 2900 km şi este alcătuit dintr-un strat cu densitate înaltă de metale şi roci.

3 – Nucleul, alcătuit din cea mai mare parte din fier şi puţin nichel, se întinde până în centrul pământului, adică de la 2900 de kilometri până la 6370 de kilometri şi savanţii presupun (accentuăm cuvântul “presupun”), că el se compune din două straturi:

– Nucleul exterior, un strat despre care se presupune că este lichid, care se întinde între 2900 de km şi 5100 de km.

– Nucleul inferior sau sâmburele, un strat despre care se presupune că este solid, care se întinde între 5100 de km şi 6370 de km, adică până în centrul pământului.

Comentariu

Coranul este întotdeauna balanţa şi cuvântul hotărâtor în legătură cu certitudinea oricărei ştiinţe, atunci când există un text care se referă direct la ştiinţa respectivă. Geologii nu au ajuns, încă, la concluzii unitare în privinţa numărului straturilor pământului. Dacă unele surse menţionează nouă straturi, iar altele doar cinci sau şase straturi, mai devreme sau mai târziu,  geologii se vor convinge că pământul este alcătuit din şapte straturi, aşa cum  afirmă Coranul cel Sfânt – cuvântul hotărâtor în privinţa corectitudinii  ştiinţelor – fie că este vorba de ştiinţele umane , fie că este vorba de ştiinţele materiale sau naturale, ştiut fiind că pătrunderea omului în interiorul cerului şi al pământului va continua să rămână limitată, oricâtă ştiinţă ar avea. Până în momentul de faţă, omul nu a reuşit să pătrundă decât la ceva mai mult de  zece kilometri în interiorul pământului şi să exploreze câteva miliarde de  kilometri din ceruri. Fără explorarea deplină a cerului şi a pământului, va  continua să rămână o barieră de foc şi aramă, aşa cum a glăsuit Allah PreaÎnaltul :

O, neam al djinnilor şi al oamenilor! Dacă voi puteţi trece dincolo de hotarele cerului şi ale pământului, treceţi!/ Dar, voi nu veţi putea trece, decât cu ajutorul unei puteri!/ Aşadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le tăgăduiţi?/ Se vor trimite asupra voastră flăcări de foc şi aramă şi nu veţi fi voi ajutaţi. (Ar-Rahman : 33-35).

 

 

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 8

Apa si rolul ei in coloritul rocilor – partea a 4-a

Procesul metamorfic Procesul metamorfic este unul din cele mai importante procese care au loc in invelisul pamantului, impreuna cu schimbarile de presiune si temperatura din care rezulta procesul metamorfic, sau schimbarea in ceea ce priveste compozitia chimica, caracteristicile fizice ale mineralelor sau forma rocilor. De exemplu, apa care a patruns in mineralele care s-au depus prin intermediul proceselor externe […]

Procesul metamorfic

Procesul metamorfic este unul din cele mai importante procese care au loc in invelisul pamantului, impreuna cu schimbarile de presiune si temperatura din care rezulta procesul metamorfic, sau schimbarea in ceea ce priveste compozitia chimica, caracteristicile fizice ale mineralelor sau forma rocilor.

De exemplu, apa care a patruns in mineralele care s-au depus prin intermediul proceselor externe iese din aceste minerale, si dupa aceea opalul se transforma in cuart, limonitul in hematit sau magnetit. Nu exista nici o indoiala ca apa, impreuna cu bioxidul de carbon, joaca un rol important in procesul de recritalizare, in procesul de metasomatism si in reorganizarea mineralelor in interior.

Apa intra in compozitia majoritatii mineralelor metamorfice, de exemplu in amfibolit si clorit, in talc si altele. Aceste minerale nu se formeaza in lipsa apei, chiar daca conditiile de presiune si temperatura sunt cele ideale. Majoritatea acestor minerale au culoarea verde greenschist. Printre rocile metamorfice de culoare verde intens se numara rocile serpentinice care nu se formeaza decat in prezenta apei, si a influentei acesteia asupra rocilor ultrabazice. La fel, rocile amfibolit, care sunt cele mai raspandite roci, nu capata culoarea negru inchis spre verde decat  in prezenta apei.

franz rosenthalOamenii de stiinta arabi si musulmani din vechime au avut un rol evident in progresul stiintelor universului si a materiilor in general, si multi oameni de stiinta din vest i-au apreciat pentru acest lucru. Exista multe carti care trateaza in mod special acest domeniu, dar eu aici ma multumesc sa citez spusele lui Franz Rosental din cartea sa: “Metoda oamenilor de stiinta musulmani in cercetarea stiintifica”, preluate de Von Kramer, care descria activitatea stiintifica a oamenilor de stiinta musulmani, spunand: “Cea mai importanta activitate de creatie intelectuala pe care au desfasurat-o arabii este vizibila in domeniul stiintei experimentale, acestia facand un efort foarte mare si admirabil in domeniul observatiei si cercetarii, prin adunarea rezultatelor din experinte sau obtinute de pe urma discutiilor si imitatiilor. De asemenea, metodele lor de studiu dau un rezultat mai evident atunci cand sunt corelate cu ceea ce acestia povestesc si descriu. Datorita reflexiilor si inventiilor acestor oameni de stiinta extrem de productivi, lucruri minunate au fost aduse in domeniul matematicii, astronomiei, precum si in alte domenii ale cunoasterii”.

La final, ii rog pe oameni de stiinta musulmani sa lase lenea la o parte si sa caute in Cartea lui Allah indiciile si semnele stiintei, si sa ni le prezinte intr-o forma clara si armonizata cu stiinta actuala, in cadrul marii tolerante ce a caracterizat din cele mai vechi timpuri civilizatia islamica, in lumina credintei puternice a musulmanilor in fratia oamenilor si in necesitatea de raspandire a stiitei printre oameni, si aici sunt avuti in vedere chiar toti oamenii (toti sunt facuti din Adam, si adam este facut din tarana).

 

 

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 1