Meteoriţii şi asteroizii

Adnan Ash-Sharif   De am voi Noi, am face ca Pământul să se scufunde cu ei sau am face să cadă asupra lor bucăţi din cer. Întru aceasta se află semn pentru orice rob care se căieşte. (Saba’: 9). Până în secolul al XVIII-lea, unele societăţi ştiinţifice au respins ideea căderii unor bucăţi din cer […]

Adnan Ash-Sharif

 

De am voi Noi, am face ca Pământul să se scufunde cu ei sau am face să cadă asupra lor bucăţi din cer. Întru aceasta se află semn pentru orice rob care se căieşte. (Saba’: 9).0

Până în secolul al XVIII-lea, unele societăţi ştiinţifice au respins ideea căderii unor bucăţi din cer pe Pământ. Academia de Ştiinţe din Paris a aruncat la gunoi o mare colecţie de meteoriţi care se aflau printre achiziţiile sale, întrucât unii dintre membrii săi au considerat că aceşti meteoriţi sunt de fapt pietre adunate de pe pământ. Aceasta a fost atitudinea până în anul 1802, când savantul Biot a ajuns la concluzia existenţei unor bucăţi care cad cu adevărat din cer, Pământul fiind expus neîntrerupt unui bombardament cu bucăţi de diferite dimensiuni, structuri şi forme, provenite din cer; unele dintre ele, mai mici, numite meteoriţi, ard şi se dispersează în momentul intrării în atmosfera terestră, ajungând pe Pământ sub formă de cenuşă şi praf, iar altele mari, numite asteroizi, ajung pe suprafaţa Pământului, producând distrugeri şi incendii uriaşe.

Unii asteroizi au greutatea de zeci de tone, cum a fost cel care a căzut în deşertul Arizona (în greutate de şaizeci şi cinci de tone), în urmă cu circa patruzeci de mii de ani, formând un crater cu diametrul de o mie de metri şi cu adâncimea de două sute de metri, devenind un loc turistic de larg interes în Statele Unite. Unii savanţi apreciază că dispariţia dinozaurilor şi a altor şaizeci la sută dintre speciile de animale dispărute cu şaizeci şi 73cinci de milioane de ani în urmă s-ar datora căderii unui asteroid de dimensiuni uriaşe pe Pământ. De asemenea, savanţii apreciază că ciocnirea Pământului de către un asteroid cu dimensiunile de un kilometru pătrat ar avea o forţă de distrugere egală cu explozia produsă de o sută de mii de bombe cu hidrogen cu puterea de o megatonă. Astronomii socotesc că sursa asteroizilor şi a meteoriţilor sunt cometele şi Centura de Asteroizi, descoperită în secolul al XIX-lea, situată între planetele Marte şi Jupiter, alcătuită din patruzeci şi cinci de mii de asteroizi, diametrul celui mai mare dintre ei nedepăşind o mie de kilometri. Cu câţiva ani în urmă, s-a observat pe cer, în plină zi, în Vestul Statelor Unite, o piatră mare a cărei greutate a fost estimată la mii de tone. Acest asteroid s-a apropiat până la înălţimea de şaizeci de kilometri de suprafaţa Pământului, dar nu s-a ciocnit de el, ci s-a închis, întorcându-se în spaţiul extraterestru în zona graniţei cu Canada. Asteroizii sunt corpuri solide, cu diverse structuri şi diverse greutăţi, semănând cu nişte pietre mari, unii dintre ei fiind alcătuiţi din fier în proporţie de până la 90%, omul folosind acest material în vechime la confecţionarea topoarelor. Savanţii apreciază că în fiecare zi cad pe pământ milioane de tone de fier, sub forma unor bucăţi mici, deverindu-se cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Şi am făcut să coboare fierul în care se află putere mare şi foloase pentru oameni. (Al-Hadid: 25).

Este demn de menţionat aici faptul că Sfântul Coran s-a referit la căderea unor bucăţi din cer şi a stabilit şi sursa lor în asteroizii pe care i-a numit „lămpi” în următoarele versete:

Noi am împodobit cerul cel mai apropiat cu podoaba stelelor (adică am făcut asteroizii pentru a ţine cerul) care apără împotriva oricărui şeitan răzvrătit. Ei nu vor putea să tragă cu urechea la căpeteniile preaînalte şi vor fi loviţi din toate părţile pentru a fi alungaţi şi ei vor avea parte de pedeapsă veşnică, afară de acela care prinde din zbor şi care este urmărit de oastea căzătoare, lucitoare. (As-Saffat:

6-10);

Şi am împodobit Noi cerul cel mai de jos cu candele, în chip de strajă. Aceasta este orânduiala Celui Puternic şi Atoateştiutor [Al-Aziz, Al-Alim]. (Fussilat: 12);

Noi am împodobit cerul cel mai de jos cu candele şi le-am făcut pietre pentru lovirea şeitanilor. (Al-Mulk:5).

Coranul a făcut, de asemenea, o distincţie clară între planetă (kawkab), stea (najm) şi Lună (qamr), dând numele de „stea” oricărui corp care îşi extrage energia şi lumina din sine, aşa cum este Soarele,şi dând numele de „Lună” (qamr) oricărui corp care depinde, în sistemul său de rotaţie, de o anumită planetă (kawkab), aşa cum se poate constata din următoarele versete:

Când Iosif i-a zis tatălui său: «O, tată! Eu am văzut în vis unsprezece planete şi Soarele, şi Luna! Eu le-am văzut prosternându-se dinaintea mea!» (Yusuf: 4).

Savanţii au descoperit până în momentul de faţă nouă planete şi s-ar putea ca în viitor să mai descopere încă două planete, adeverind viziunea lui Iosif.Allah ştie cel mai bine!

Şi când stelele se vor risipi… (At-Takwir:2);

Şi când stelele vor cădea… (Al-Infitar: 2);

Când stelele se vor stinge… (Al-Mursalat: 8);

El este Cel care a făcut Soarele ca o lumină strălucitoare şi Luna ca o lumină. (Yunus: 5);

Şi a făcut Luna să le fie lor lumină şi a făcut Soarele ca o candelă. (Nuh: 16).

 

____________________

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Soucre Link

Visits: 1

0Shares