Tag: moarte

Fethullah Gulen

Sărmanul om al zilelor noastre, deoarece şi-a pierdut măsura valorii în multe privinţe, şi poziţia, atitudinea lui, gândirea faţă de profeţi, şi, în special faţă de sultanul profeţilor, Muhammed (s.a.s), toate acestea sunt cu totul răsturnate. În schimb, nu este deloc corect să-L apreciem, ca pe orice individ, din prisma criteriilor omeneşti. Chiar nici nu este posibil. Deoarece, El este un om care a fost trimis în scopul de a modela din nou faţa universului, pentru a deschide omenirii noi orizonturi, fiind înzestrat cu un spirit de excepţie, cu capacităţi şi puteri excepţionale…şi aprecierea Lui depăşeşte criteriile noastre.

Din aceste considerente, oricine ar relata orice, nu poate reda totul despre El. Hassan b. Sabit, unul din cei care L-au înţeles cel mai bine, zice: “Eu, prin cuvintele mele, nu l-am elogiat pe Muhammed (s.a.s), dar mi-am lăudat cuvintele prin El.”

Într-adevăr, în toate acele cuvinte, care conferă frumuseţe tuturor cuvinte-lor frumoase, se află frumuseţea sufletului Său. Or, expunerea noastră nu-L va îmbogăţi cu nimic. Cu chibzuială, şi Farazdak va folosi acelaşi cuvânt…şi, marele cugetător al secolului va rosti aceleaşi cuvinte pentru Coran: “Forma veridică a Coranului eu n-am putut-o înfrumuseţa, n-am reuşit să-i redau o formă mai frumoasă. Poate că, frumoasele adevăruri din Coran, mi-au înfrumuseţat şi îmbunătăţit şi mie interpretarea.”

Toate acestea sunt rezultatul împărtăşirii aceluiaşi sentiment şi aceleiaşi idei. Toţi sunt cei care s-au inspirat din aceleaşi surse şi au redat aceleaşi lucruri prin formulări diferite; ceea ce au lăsat unii, alţii le-au explicat în detaliu; unii au poetizat, dar s-au rotit în jurul aceleiaşi axe. Şi noi î-L preamărim peste tot, trăim privilegiul de a fi credincioşii Lui şi ne exprimăm entuziasmul: oricât am mulţumi şi i-am arăta recunoştinţa noastră Stăpânului nostru, este puţin lucru, deoarece ne-a onorat cu cea mai mare binecuvântare şi ne-a făcut credincioşii lui Muhammed Mustafa (s.a.s). Aceasta este o virtute divină, calitate pe care o acordă celui pe care-l alege şi în măsura în care doreşte. Dar este atât de vastă, încât nu poate fi măsurată sau cântărită cu nicio măsură omenească. Da, este o mare a binefacerii fără ţârmuri, destinată nouă.

Problema are şi un alt sens, aşa încât, nu pot să-l exprim fără a pune unele întrebări: oare suntem stăpâni pe tronul inimii, care să se potrivească cu Domnul nostru? Inimile noastre sunt deschise în orice clipă pentru El? Atunci când stăm, când ne ridicăm, când mâncăm, când bem şi prin toate acţiunile noastre, gândul la profetul Muhammed ne stăpâneşte inima şi gândul? Viaţa noastră, în totalitatea sa, urmează linia trasată de El?

Dacă răspunsul nostru este afirmativ, atunci se poate spune că “ne-am atins scopul”. Putem spune că, frumosul şi luminosul Său chip ne împodobeşte visul şi imaginaţia şi, ca urmare, noi ajungem în starea de comunitate a profetului. O comunitate care moraliceşte devine cinstită prin moralitatea Lui, împodobindu-şi fiecare stadiu al vieţii prin modestia Lui, devine un element de echilibru pe pământ. Am convingerea că, dacă n-am ajuns să găsim acest echilibru, există o singură cauză; aceasta este faptul că încă n-am atins nivelul spiritual al profetului.

El este un om creat special spre a ne fi încredinţat nouă. Faptul că este om şi face parte dintre noi, este pentru noi o mare fericire. Deoarece, până şi paradisul, datorită respectului Său, a câştigat prestigiu. Luând în consideraţie acest lucru, pentru noi cea mai mare îndatorire este de a putea relata despre El potrivit măreţiei Sale.

Desigur că, omenirea va fi o adevărată omenire numai atunci când îl va înţelege pe Domnul nostru şi se va ataşa de El. Şi eu mi-am exprimat intenţia în acest sens. Dar, de la început am mărturisit faptul că nu sunt viteazul din câmpul de luptă, predicatorul din amvon. Atâta doar că am dorinţa de a mă strădui de a-L face înţeles…şi iată că toată priceperea mea constă în sinceritatea abordării acestui subiect…

Multă vreme am cugetat că sunt ca un câine de pază, kıtmîr, la uşa Lui, găsindu-mi în acest lucru o consolare, dar cu trecerea zilelor, mi-am pierdut în parte speranţa. Apoi mi-am zis mie însumi: “Dacă, în loc să fiu creat precum un om, aş fi fost creat ca un fir de păr pe trupul Lui sfânt. Da, dacă aş putea să fiu aproape de un asemenea om, care este onorat cu binefacerile deosebite ale Celui Drept…În felul acesta am gândit mult timp. Dar, am înţeles că nu am meritul la o asemenea onoare, pe măsură ce L-am cunoscut mai bine.

Acum, toată dorinţa şi doleanţa mea constă în a mă găsi în mijlocul comunităţii Lui. Am marea speranţă că, Cel Drept nu-l va lipsi de protecţia Sa pe un om care se află într-o asemenea comunitate şi-l va include în acea colectivitate, zicând: “Ei formează o aşa comunitate încât, oricine este cu ei, se va bucura de roadele acesteia.”

Da, cu toate acestea, am intenţia de a relata despre această personalitate măreaţă. Toată strădania mea este de a arunca o scânteie, care să aprindă în inimile urmaşilor focul iubirii pentru El. Ce se poate spune? Voi spune precum furnica care şi-a propus să meargă în pelerinaj! Speranţa mea este de a muri pe această cale…El este omul unor existenţe cu totul aparte. Noi trebuie să ne stră-duim de a ne potrivi după liniile şi frecvenţa Lui. După ce s-a sigurat acest lucru, încep covorbirile deschise şi cele cifrate. Comanda o va da Mesagerul lui Allah în persoană. El va lua în mâinile sale conducerea. Însă caracteristica comunităţii şi societăţii pe care El o va conduce este eliberarea de înalte, profunde şi felurite explicaţii şi descrieri, în aşa măsură, încât să transmită îngerilor invidie.

Poate că unora cuvintele noastre să nu li se pară obiective. Ce trist; după ce, în fiecare zi, trei-cinci tineri cu o înfăţişare strălucitoare, au luat, moraliceşte, veşti bune de la Mesagerul lui Allah! Şi, din nou, după ce unii afirmă fără perdea, fără să fie necesar, de-a dreptul, că sunt în relaţie cu El în lumea mărturiei!

Prin spiritualitatea şi, după unii, prin materialitatea Sa luminoasă, El este printre noi. İmamul Suyutî afirmă că s-a întâlnit personal cu Mesagerul lui Allah de peste şaptezeci de ori.

Desigur că El n-a murit în sensul în care înţelegem noi moartea; şi-a înlo-cuit doar existenţa. Este greşită perceperea morţii Lui ca orice moarte a oricărui om. Deoarece, Coranul spune că, treapta de martir la care au ajuns unii să nu fie numită moarte, cu toate că este o poziţie cu două grade mai jos decât cea de profet. Dacă este aşa, cum este posibil să zici El “a murit” în sensul în care noi înţelegem? Da, putem să spunem doar faptul că El a trecut la o altă existenţă. Din această cauză, cei a căror privire poate să pătrundă în alte existenţe, au posibilitatea să-L observe, văzându-L personal…

Cei care, eliberându-se din temniţa trupului şi a materialităţii, ajung la stadiul de existenţă prin inimă şi suflet, pot trăi în acelaşi timp în trecut şi viitor. Iată că, oamenii ecelei existenţe, pot să stea cu voi, dar, în acelaşi timp pot fi lângă Mesagerul lui Allah, în era fericirii. Oamenii sfinţi, dervişii, numiţi ebdal, în acelaşi timp se pot afla în mai multe locuri. De aceea, El, Sultanul Profeţilor, pentru ce să nu fie prezent şi în lumea de apoi, şi în lumea de azi, şi lângă noi, şi lângă îngeri şi profeţi? Este prezent şi va fi prezent mereu!..

Tot ceea ce am relatat până acum, intenţionez să folosesc ca bază pentru relatările mele viitoare. Atunci când ne referim la Profeţi şi mai ales la Profetul nostru, este foarte împortant din ce punct de vedere ne uităm şi cu ce intenţie. Dacă perceperea şi înţelegerea Măritului nostru Profet şi a sfinţilor, a oamenilor credincioşi, sinceri şi curaţi şi a celor apropiaţi lor, cere chiar o puritate sufleteas-că şi o inimă curată, atunci, în climatul ceţos-noros al lumii materiale, cum pot fi profeţii percepuţi şi înţeleşi?..

Atunci când ne străduim să înţelegem aceste lucruri, trebuie să fim atenţi la interpretarea lor, cu toate cuvintele frumoase folosite. Însă, pentru a înţelege mai bine personalitatea profetului Muhammed, este nevoie ca atenţia să fie sporită de câteva ori. Evident este faptul că, fiecare după puterea de pătrundere a inimii sale, va vedea şi va percepe ceva…şi nimeni, în totalitate, nu va putea să-L înţeleagă în toată semnificaţia Sa. După cum reiese din cuvintele lui Busayrî:

“Oameni adormiţi, ce trăiesc în vis, consolându-se,
Cum pot oare ei percepe adevărurile despre El!”

Views: 5