Profetul și companionii

Profetul și companionii   Analizează-i viaţa şi judecă cu raţiunea şi intelectul pe care îl deţii. Percepi vreun motiv de suspiciune? Simţi că există vreun neadevăr? A spus vreodată o minciună sau a trădat pe cineva? A judecat pe cineva nedrept? A neglijat vreodată o îndatorire sau a lăsat deoparte o acţiune nobilă? A insultat […]

Profetul și companionii

 

Analizează-i viaţa şi judecă cu raţiunea şi intelectul pe care îl deţii. Percepi vreun motiv de suspiciune? Simţi că există vreun neadevăr? A spus vreodată o minciună sau a trădat pe cineva? A judecat pe cineva nedrept? A neglijat vreodată o îndatorire sau a lăsat deoparte o acţiune nobilă? A insultat vreodată pe cineva sau a adorat un idol? Citeşte cu atenţie şi cu meticulozitate, investighează, pentru că nu există niciun stadiu al vieţii sale care să fie ascuns sau voalat.

Dacă viaţa sa, după cum vezi şi observi, nu constituie nimic decât puritate, adevăr şi glorie, este raţional şi logic ca un om cu astfel de trăsături să spună minciuni la vârsta de patruzeci de ani? În legătură cu ce ar minţi? Despre Allah, pretinzând că el este Profetul Său (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), ales, preferat şi inspirat de către El?

Aceasta, credem, a fost atitudinea primilor credincioşi faţă de Profetul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), al muhaajiruun-ilor precum şi al celor care l-au adăpostit şi l-au susţinut.

A avut o atitudine fermă şi promptă care nu a lăsat loc ezitării sau pasivităţii. Un bărbat care a dus o viaţă atât de pură şi de luminoasă nu putea minţi în legătură cu Allah. Având o intuiţie atât de profundă, credincioşii au văzut lumina lui Allah şi au urmat-o.

Au mulţumit intuiţiei lor când au văzut mai târziu cum Profetul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) era susţinut de către Allah şi cum întreaga peninsulă îi era recunoscătoare. Numeroase binecuvântări nebănuite şi daruri i-au fost oferite, devenind din ce în ce mai modest, mai sobru şi mai evlavios, până când L-a întâlnit pe Allah la momentul stabilit, stând aşezat pe un covoraş care şi-a lăsat urmele pe corpul său.

Şi când l-au văzut, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), ale cărui stindarde au acoperit victorios orizontul, a coborât din amvon şi a primit oamenii spunând, cu ochii în lacrimi: „Dacă am biciuit spatele cuiva, aici este spatele meu, deci lăsaţi-l să-şi ia revanşa. Dacă am luat banii cuiva, aici sunt banii mei, deci lăsaţi-l să ia din ei.”

Credincioşii l-au văzut în timp ce unchiul său, Al-’Abbas, îl ruga să-i ofere una dintre slujbele obţinute de către musulmanii obişnuiţi când acesta şi-a cerut scuze cu blândeţe, spunând: „Cu adevărat, unchiule, nu oferim acea slujbă cuiva care întreabă de ea sau cuiva căruia îi pasă de ea.”

desert footsteps 1024x576 Profetul și companioniiEi l-au văzut împărtăşind necazurile şi foametea care s-a abătut asupra oamenilor, impunându-şi sieşi şi semenilor săi un principiu veşnic valabil: „A fi primul care simte foame dacă oamenilor le este foame şi ultimul care să-şi potolească foamea când oamenii sunt înfometaţi.”

Da, primii credincioşi au fost mai recunoscători pentru discernământul lor, prin care au perceput lucrurile adecvat încă dinainte de venirea lor pe lume, mulţumindu-I lui Allah care i-a îndrumat către credinţă.

 

Source Link

Views: 6

PELERINAJUL ȘI TRADIȚIA LĂSATĂ DE PROFETUL AVRAAM

      Pelerinajul (Al-Hajj) reprezintă unul dintre cei cinci piloni ai Islamului, astfel, împlinirea lui o dată în viață devenind obligatorie pentru fiecare musulman care are această posibilitate. Musulmanii împlinesc pelerinajul la Mecca, orașul sfânt aflat în Peninsula Arabică. În acest oraș Profetul Muhammad s-a născut și a crescut, în acest oraș se află […]

Pelerinajul (Al-Hajj) reprezintă unul dintre cei cinci piloni ai Islamului, astfel, împlinirea lui o dată în viață devenind obligatorie pentru fiecare musulman care are această posibilitate.

Musulmanii împlinesc pelerinajul la Mecca, orașul sfânt aflat în Peninsula Arabică. În acest oraș Profetul Muhammad s-a născut și a crescut, în acest oraș se află sfântul sanctuar Ka’ba. Însă acest oraș are o semnificație multiplă pentru musulmani, iar ritualurile pelerinajului amintesc mai mult de urmarea exemplului profetului Avraam și a familiei sale alese. Musulmanii o urmează pe Agar, soția profetului Ibrahim (Avraam) și mama profetului Ismail, când împlinesc Sa’i – ritualul ce presupune mersul în pas grăbit pe porțiunea cuprinsă între colinele Safa și Marwa.

Istorisirea ei ne spune că ea și Ismail au fost primii locuitori ai acelei zone. Ei au fost lăsați acolo de Ibrahim la porunca lui Allah, fiind singuri în acea regiune deșertică lipsită de orice urmă de vegetație, de orice sursă de hrană sau apă. Ismail, micuț fiind și cuprins de sete cumplită în arșița soarelui, plângea neîncetat. Mama lui, Hajar (Agar), a alergat între cele două coline Safa și Marwa în speranța că va găsi apă sau ceva de mâncare. Atunci Allah a făcut ca dedesubtul piciorușelor lui Ismail să izvorască apă. Cuprinsă de uimire, dar și de bucurie extremă, mama lui a încercat să împiedice acea apă să se scurgă prin nisip și a tot spus „zummi-zummi”, ceea ce în limba ei însemna „adună-te, adună-te!”. Se relatează că de atunci, acea apă poartă denumirea de Zam-Zam și ea reprezintă un izvor de apă binecuvântat din care beau toți pelerinii veniți la Casa lui Allah. Această apă și ruga pe care a făcut-o Avraam atunci când i-a lăsat în acel pustiu au făcut ca acel loc să devină din ce în ce mai mult populat și unul dintre mai marile orașe ale deșertului, cu o importanță deosebită.

Ritualul aruncării cu pietre la cei trei stâlpi aflați pe platoul de la Mina face parte tot dintre ritualurile ce ne amintesc de profetul Avraam. Se relatează că acestuia Dumnezeu i-a poruncit să-și sacrifice unicul fiu de atunci, Ismail, pentru a-i încerca credința. Satana a încercat să îl determine pe profet să ducă la îndeplinire porunca lui Allah și i s-a arătat de trei ori pe drumul către locul în care avea să îl sacrifice. Conștientizând viclenia lui Șeytan, Avraam a aruncat cu pietricele în el. Musulmanii urmează modelul acestui profet, iar la Mina, în acele locuri în care profetul Avraam a aruncat cu pietricele, pelerinii aruncă și ei, pietruindu-l pe Satana într-un mod simbolic.

Ritualul sacrificării unuia dintre animalele poruncite de Allah face parte tot din tradiția rămasă nouă de la profetul Ibrahim. El a fost supus unei încercări foarte mari, Allah poruncindu-i să-și sacrifice unicul fiu de atunci. Ismail, un copil deosebit, viitor profet al lui Dumnezeu, l-a încurajat pe tatăl său să asculte porunca lui Allah, însă îngeri trimiși de EL i-au adus un animal pentru a fi sacrificat în locul băiatului. În prima zi a Sărbătorii Sacrificiului, musulmanii urmează acest ritual amintind mereu și mereu de istorisirea acestor doi profeți și de semnificația sacrificiului. Astăzi pelerinii se pot bucura de serviciile puse în acest scop de organizatorii Hajj-ului și nu sacrifică personal acele animale, ci ele sunt sacrificate în condiții excelente, conform ritualurilor islamice, în spații special amenajate, carnea lor fiind împărțită săracilor din lume.

Pelerinajul este un stâlp al Islamului, iar împlinirea lui este obligatorie pentru cei care au această posibilitate. Însă musulmanii privesc dincolo de aceste ritualuri și meditează la semnificația profundă pe care o au ele, la înțelepciunea din spatele acestui mare eveniment din viața cuiva și la credința profundă în unicitatea lui Dumnezeu a profeților Avraam, Muhammad și a tuturor trimișilor Lui. Mesajul de pace și unitate pe care îl transmite fiecare dintre aceste ritualuri, egalitatea între oameni indiferent de originea lor rasială, etnică, de gen și de orice altă natură, apropierea extraordinară de Allah, Atotcreatorul, duce la un sentiment de împlinire și desăvârșire a personalității islamice a fiecărui musulman aflat în pelerinaj în acele locuri sfinte.

Source Link

Views: 3

Personalități ale lumii despre Profetul Muhammad

Personalități ale lumii despre Profetul Muhammad   In cele ce urmeaza veti putea citi opinii ale unor mari personalitati ale lumii in ceea ce il priveste pe Profetul Muhammad – caracterul lui, mesajul lui, societatea si civilizatia cladita de el. Astfel,  cunoscutul istoric Lamartine, vorbind despre esenţa măreţiei omeneşti, se întreba: „Dacă măreţia ţelului, neînsemnătatea […]

Personalități ale lumii despre Profetul Muhammad

In cele ce urmeaza veti putea citi opinii ale unor mari personalitati ale lumii in ceea ce il priveste pe Profetul Muhammad – caracterul lui, mesajul lui, societatea si civilizatia cladita de el.

Astfel,  cunoscutul istoric Lamartine, vorbind despre esenţa măreţiei omeneşti, se întreba: „Dacă măreţia ţelului, neînsemnătatea mijloacelor şi rezultatele uimitoare ar fi cele trei criterii ale geniului omenesc, atunci cine poate avea curajul să compare orice mare om al istoriei moderne cu Muhammad? Cei mai renumiţi au creat fie armate, fie legi şi imperii. Nu au reuşit să creeze mai mult decât forme materiale ale puterii care adesea s-au ruinat chiar sub ochii lor. Acest om a mişcat din loc nu numai armate, legi, imperii, popoare şi dinastii, ci milioane de oameni, ocupând o treime din suprafaţa locuită atunci pe glob, şi, mai mult decât atât, el a preschimbat credinţe, religii, idei şi suflete…”

Istoricul M. H. Hart a scris: „Decizia mea de a-l pune pe Muhammad în fruntea clasamentului celor mai influente personalităţi i-ar putea surprinde pe unii cititori şi ar putea fi pusă la îndoială de către alţii, însă el a fost singura personalitate din istorie care a excelat atât pe plan religios, cât şi pe plan politico-social.” (Michael Hart, Cei 100 – O ierarhizare a celor mai influente personalităţi din istorie).

Thomas Carlyle, în cartea sa, Heroes and Herowships, este pur şi simplu uimit, astfel încât se întreabă: „Cum a putut un singur om să unească triburile războinice şi beduinii nomazi într-una dintre cele mai puternice şi civilizate natiuni în mai puţin de douăzeci ani?”.

Mahatma Gandhi, vorbind despre Muhammad, afirma în Tânăra Indie: „… Am vrut să îl cunosc pe cel mai bun dintre cei care stăpânesc astăzi sufletele a milioane de oameni… Sunt convins acum că nu spada a asigurat supremaţia Islamului, ci simplitatea şi ştiinţa Profetului, dorinţa sa de a rămâne în umbră, evidenţiindu-şi numai învăţătura, scrupulozitatea predicilor sale, devotamentul lui exemplar faţă de prieteni şi adepţi, cutezanţa şi curajul celui ce nu a cunoscut teama, încrederea absolută în Dumnezeu şi în propria sa misiune. Acestea şi nu spada au învins toate obstacolele din cale. Când am închis cel de-al doilea volum (al biografiei Profetului), am simţit că aş fi putut citi oricât despre viaţa sa exemplară.”

 Diwan Chand Sharma scrie: „Muhammad a fost generozitatea însăşi, iar influenţa lui s-a simţit şi nu a putut fi uitată de cei din preajma sa.” (Profeţi ai Orientului: Calcutta, 1935).

Bernard Shaw spunea despre el: „Trebuie să îl numim Salvator al umanităţii… Convingerea mea este că, dacă un om ca el şi-ar fi putut asuma conducerea lumii moderne, ar fi reuşit să-i rezolve toate problemele, aducând mult dorita pace şi fericire.”  (The Genuine Islam; Singapore, vol. 1, no. 8, 1936).

Edward Gibon şi Simon Ockley afirmau despre Islam: „CRED ÎNTR-UN SINGUR DUMNEZEU ŞI ÎN MUHAMMAD CA FIIND TRIMISUL SĂU – crezul cel mai simplu şi invariabil al Islamului.
Imaginea lui Dumnezeu nu a fost întinată prin întruparea într-un idol vizibil, onoarea Profetului nu a depăşit niciodată măsura virtuţilor omeneşti, perceptele lui de viaţă au fost un exemplu urmat de discipolii săi pe care i-a determinat să trăiască în limitele raţiunii şi religiei.” (Hystory of the Empires: London, 1870).

Vorbind despre egalitate în faţa lui Dumnezeu, cunoscuta poetă indiană Sarojini Naidu, referindu-se la Islam, spunea: „A fost prima religie care a practicat şi demonstrat democraţia, pentru că acolo, în moschee, când se aude chemarea la rugăciune pentru adunarea credincioşilor, democraţia Islamului este personificată de cinci ori pe zi, iar ţăranul stă alături de rege şi spun împreună: «Numai Dumnezeu este Cel Atotputernic». Sunt uimită de fiecare dată, ca la început, de această unitate indivizibilă a Islamului, care face din oricare om, în mod natural, un frate.” (Idealurile Islamului: Madras,1918).

Prof. Hurgronje spunea: „… liga naţiunilor fondată de Profetul Islamului a pus principiul unităţii şi frăţiei între oameni pe un fundament universal, ca şi cum ar fi aprins o lumină călăuzitoare pentru celelalte naţiuni.” Şi tot el continua: „Adevărul este că nicio naţiune din lume nu a reuşit să realizeze ceea ce a realizat Islamul, în sensul ideii de Ligă a Naţiunilor.”

sursa: Centrul Cultural Islamic „Islamul Azi”

Source Link

Views: 0