Tag: musulman

Credința în îngerii lui Allah

  A. A. Mawdudi   Profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a poruncit musulmanilor să creadă în îngerii lui Allah. Acest crez în îngerii lui Allah constitue al doilea principiu de bază al islamului. Acest principiu are menirea de-a purifica concepţia de monoteism, de toate impurităţile posibile şi de a menţine […]

A. A. Mawdudi

Profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a poruncit musulmanilor să creadă în îngerii lui Allah. Acest crez în îngerii lui Allah constitue al doilea principiu de bază al islamului. Acest principiu are menirea de-a purifica concepţia de monoteism, de toate impurităţile posibile şi de a menţine această concepţie departe de pericolul idolatriei.
Idolatria presupune credinţa în două tipuri de creaturi:
a) În creaturi concrete, cu existenţă materială ca Soarele, Luna, aştrii, focul, apa, diferite animale, chiar şi oameni importanţi, deosebiţi.
b) În creaturi abstacte care nu au existenţa materială. Acestea sunt făpturi, despre care se crede că guvernează universul. Aşa spre exemplu se crede că o asemenea creatură provoacă ploaia.

Amândouă aceste laturi ale idolatriei sunt combătute şi desfiinţate de La ilaha illallah, ceea ceînseamnă că Allah este unic şi suveran peste tot universul.

Profetul Muhammed ne învaţă că îngerii sunt acele făpturi ale lui Allah despre care se mai spune că sunt zei sau fii de zei. Îngerii sunt la purunca lui Allah şi sunt atât de supuşi Lui că respectă cu cea mai mare stricteţe poruncile. Allah, pentru a-şi guverna împărăţia îi împuterniceşte pe aceşti îngeri. Aceştia îi îndeplinesc toate poruncile cu cea mai mare migală. Ei nu au nicio împuternicire pentru a acţiona după voia lor. Ei nu pot, în niciun fel să încalce hotărârile lui Allah şi de aceea constitue o înjosire pentru om ca să se roage lor, să implore ajutorul lor. Acest lucru se explixcă şi prin faptul ca atunci când a fost creat omul, Allah i-a obligat să fie supuşi lui Adam şi, mai mult, investindu-l pe Adam cu şi mai multe puteri decât aceşti îngeri, l-a însărcinat ca trimis al său pe pământ. Tocmai de aceea constitue o înjosire pentru om să se roage unor îngeri care la începuturi au sarcina de a se închina în faţa primului om.
Profetul Muhammed ne-a interzis să ne închinăm îngerilor, dar în acelaşi timp ne-a arătat că îngerii sunt făpturi alese ale lui Allah, pentru că sunt făpturi pure, fără păcate, şi împlinesc cu stricteţe voinţa şi poruncile lui Allah. În plus,ne-a mai învăţat că îngerii se află tot timpul în preajma noastră şi că sunt legaţi de noi şi tot timpul sunt împreună cu noi. Ei ne urmăresc tot timpul şi înregistrază toate faptele noastre bune sau rele. La moarte, atunci când ne prezentăm în faţa lui Allah, ei prezintă un raport complet asupra vieţii pe care am dus-o pe pământ. Acest raport este o exactitate desăvârşită.
Profetul nostru ne mai învaţă că îngerii au o substanţă nobilă. Alte amănunte în legătură cu însuşirile şi caracteristicile lor nu cunoaştem. Tocmai de aceea noi nu le putem atribui din propria iniţiativă, nişte însuşiri neadevărate. Iar atunci când ni se cere să ne închinăm lor, să nu facem acest lucru. În acelaşi timp, este mare păcat să renegăm existenţa lor.
În primul rând că nu avem niciun motiv să facem acest lucru. În al doilea rând, renegându-i cădem în păcatul de a-l fi făcut mincinos pe profetul nostru. Noi credem în existenţa îngerilor numai pentru că profetul nostru Muhammed ne-a îndemnat şi ne-a învăţat să procedăm astfel.

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 2

Calea către Allah

  Articol după lucrarea lui Saiyd Hawwa   Singura cale care ne va apropia de Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) este aceea de a înţelege şi a accepta semnele Lui, iar raţiunea, gândirea şi ştiinţa sunt factori fundamentali pentru cei care urmează această cale, întrucât fără raţiune nu vom pricepe semnele, fără gândire nu vom cunoaşte pe […]

Articol după lucrarea lui Saiyd Hawwa

Singura cale care ne va apropia de Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) este aceea de a înţelege şi a accepta semnele Lui, iar raţiunea, gândirea şi ştiinţa sunt factori fundamentali pentru cei care urmează această cale, întrucât fără raţiune nu vom pricepe semnele, fără gândire nu vom cunoaşte pe Stăpânul lor, iar fără ştiinţă nu vom putea afla nici semnele şi nici nu vom şti cine este Stăpânul lor.

S-ar putea ca aceste vorbe să li se pară ciudate ateilor care se autointitulează întotdeauna drept laici, raţionalişti, liber-cugetători şi gânditori, însă pretenţia fără dovadă nu are nicio valoare ştiinţifică.

Cu ajutorul lui Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), tot ceea ce vom expune în acest capitol se va sprijini pe argumente corecte şi va demola pretenţiile ateilor sau laicilor, căci Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a apus:

Insă aceia care se ceartă în privinţa lui Allah, după ce s-a răspuns [chemării Sale], cearta lor este în van. (Ash-Shura 16)

Acela care cugetă oricât de puţin la cele scrise în Nobilul Quran constată că el atrage atenţia în mod limpede asupra raţiunii, gândirii, ştiinţei şi efectelor lor, adică asupra factorilor esenţiali pentru cunoaşterea limpede şi cuprinzătoare a lui Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), care ne spune:

Spune: «Ce credeţi voi despre acelea pe care le chemaţi în locul lui Allah? Arătaţi-mi ce au creat ei pe pământ! Sau au ei vreo parte [alături de Allah] în ceruri? Aduceţi-mi mie o carte de dinaintea acesteia sau vreo urmă de ştiinţă, dacă voi grăiţi adevăr! – (Al-Ahqaf:4)

Există vreun grăunte de ştiinţă care să confirme că altcineva decât Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) ar fi Creatorul? Iar dacă oamenii îl contestă pe Stăpânul lor, aceasta nu este o dovadă a ştiinţei, ci a ignoranţei:

Dar printre oameni sunt unii care discută despre Allah fără de ştiinţă, fără călăuzire şi fără o carte spre luminare. (Al-Hajj 8)

; acel soi de ignoranţă Allah Preaînaltul s-a referit prin cuvintele:

Ei cunosc ceea ce este văzut din viaţa aceasta, însă ei sunt neştiutori faţă de Viaţa de Apoi. (Ar-Rum 7)

Faţă de acest fel de ignoranţi, credinciosul trebuie ia acea atitudine pe care a învăţat-o de la Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), care a spus:

Aşadar îndepărtează-te de acela care se întoarce de la îndemnarea Noastră şi care nu voieşte decât viaţa pământească. / Aceasta este ştiinţa la care ajung ei! (An-Najm 29/ 30)

Se poate observa faptul evident că în Nobilul Quran îndemnul către raţiune şi analiză este frecvent, el fiind menţionat în numeroase verste precum:

în acestea sunt semne pentru un neam [de oameni] care pricep. (Ar-Ra’d 4)

și

In aceasta este dovada pentru un neam [de oameni] care chibzuiesc. (Al-Nahl 11)

întru aceasta sunt semne pentru cei care ştiu. (Ar-Rum 22)

și

Spune: «Priviţi la cele care sunt în ceruri şi pre pământ! (Yunus 101)

Aşadar, acela care chibzuieşte la înțelesurile Sfântului Quran, pricepe că Islamul îl obligă pe musulman să gândească şi să înveţe, pentru că ştiinţa şi gândirea sunt aspecte integrante ale personalităţii musulmanului, în vreme ce pentru nemusulman ele reprezintă un amuzament, un mod de a-şi câştiga traiul sau doar un hobby.

Dacă prin Islam se impune ştiinţa, cunoaşterea, analiza, aprofundarea, aceasta se datorează faptului că Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a lăsat metoda şi mijloacele prin care omul va înţelege că legitima Lui religie este cea adevărată.
Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a spus:

Şi cei cărora li s-a dat ştiinţa văd că ceea ce ţi s-a trimis de către Domnul tău este Adevărul. (Saba’ 6)

Sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 2

Evreii si musulmanii – 2

  M.  ‘Imarah     Islamul a deschis cartea relaţiilor cu “celălalt” (iudeu)  prin această pagină extrem de luminoasă, prin care statul  musulman a legiferat libertatea religioasă, pluralismul religios,  egalitatea în privinţa drepturilor cetăţeneşti, în cadrul aceleiaşi  comunităţii şi aceluiaşi stat. Chiar şi după încălcarea de către iudei a promisiunii lor făcute Trimisului lui Allah […]

 

M.  ‘Imarah

 

 

4022613546_026bcb8442_zIslamul a deschis cartea relaţiilor cu “celălalt” (iudeu)  prin această pagină extrem de luminoasă, prin care statul  musulman a legiferat libertatea religioasă, pluralismul religios,  egalitatea în privinţa drepturilor cetăţeneşti, în cadrul aceleiaşi  comunităţii şi aceluiaşi stat.

Chiar şi după încălcarea de către iudei a promisiunii lor făcute Trimisului lui Allah şi statului musulman cât şi după trădările lor faţă de musulmani în momentul când asediul de la Tranşee s-a aflat în punctul maxim, în cele mai critice momente  ale luptei, atitudinea musulmanilor faţă de evrei a rămas  neschimbată!

Când ei au venit la voi deasupra voastră şi de sub  voi şi când ochii voştrii au fost tulburaţi şi inimile v-au ajuns la gât şi v-aţi făcut voi fel de fel de gânduri în privinţa (făgăduinţei) lui Allah,/ Atunci au fost dreptcredincioşii încercaţi şi au fost zguduiţi de un  cutremur puternic.  (Al-Ahzab 33:10-11)

În aceste clipe extrem de dificile, evreii au trădat statul  musulman şi şi-au încălcat angajamentele asumate faţă de  musulmani, colaborând şi uneltind împreună cu oastea  politeiştilor care i-au asediat pe musulmani în oraşul Medina.

Actele lor de trădare şi încercările lor de a-i uni pe  politeişti şi pe idolatri împotriva monoteismului islamic, a statului  şi a comunităţii sale au continuat, ei oferind politeiştilor roadele  culturilor din Khaybar pentru ca să vină şi să distrugă statul  Islamului. Au mers chiar mai departe cu aceste încercări, ajungând să facă mărturie – cu toate că erau un neam al Cărţii! –  că politeismul şi idolatria ar fi corecte şi mai bune decât  monoteismul cu care a venit încheietorul profeţilor şi trimişilor!

Când politeiştii din tribul Qurayş i-au întrebat “O, neam al  iudeilor – voi sunteţi neamul primei scripturi şi voi ştiţi ceea ce ne  desparte pe noi de Muhammed -, spuneţi-ne dacă religia noastră  sau dacă religia lui este mai bună?”, Răspunsul evreilor din  Khaybar a fost: “Ba religia voastră este mai bună decât religia lui  şi voi sunteţi cei cu dreptatea!”

În legătură cu acest episod, Allah Preaînaltul şi  Prealăudatul a revelat versetul:

Nu i-ai văzut pe aceia cărora le-a fost dată o  parte din Carte? Ei cred în Jibt şi în Taghut şi zic despre cei care nu cred: “Aceştia sunt mai bine călăuziţi pe drum  decât cei care cred!  (An-Nisaa’ 4:51)

Nici chiar după aceste fapte, atitudinea musulmanilor faţă de “celălalt” (iudeu) nu s-a schimbat. Ei şi-au asigurat baza  statului islamic prin evacuarea trădătorilor, iar, după aceea, au  deschis porţile oraşelor şi provinciilor musulmane cucerite în faţa evreilor, care au avut aceleaşi drepturi şi aceleaşi îndatoriri ca şi musulmanii. Când Islamul a cucerit oraşul Ierusalim, s-au întors  să trăiască în el, după ce fuseseră alungaţi de acolo. Statul musulman s-a arătat binevoitor faţă de ei, atunci când au avut parte de persecuţii, blesteme, dispreţ, prigoană şi moarte din  partea altor civilizaţii şi state nemusulmane în care au trăit.

Dar “tendinţa rasistă” care i-a determinat să îndepărteze iudaismul de spiritul religiei divine şi să-l transforme într-un  “ordin ideologic rasist” i-a făcut să-i respingă pe ceilalţi, pe toţi  ceilalţi, în decursul istoriei lor îndelungate. Ei au transformat  iudaismul în rasism, iar, după aceea, au început să se hrănească  din acest iudaism talmudic rasist, devenind primul model al  intoleranţei faţă de ceilalţi!

După ce au pretins monopolul – în virtutea “numelui” şi a  “naşterii” – asupra poziţiei de “neam ales al lui Dumnezeu” şi de “fii şi iubiţi ai lui Dumnezeu”, în pofida faptului că i-au ucis pe profeţii lui Dumnezeu şi că şi-au încălcat făgăduinţele pe care le-au făcut faţă de El, au pretins şi monopolul exclusiv al Paradisului, în defavoarea celorlalţi:

Au zis că nu vor intra în Rai decât cei care sunt  iudei sau creştini! Astea sunt doar dorinţele lor. Răspunde-le: “Aduceţi dovada voastră dacă aveţi  dreptate!” (Al-Baqarah 2:111).

Coranul cel Sfânt, după ce respinge pretenţiile monopolului evreilor şi al creştinilor în privinţa izbăvirii din Lumea  de Apoi, în pofida faptului că ei s-au abătut de la condiţia acestei  izbăviri, afirmă că această izbăvire nu este monopolul unei  anumite rase sau al unei anumite confesiuni, ci ea are porţile  deschise pentru toţi aceia care şi-au respectat promisiunea  făcută lui Allah şi care întrunesc condiţiile pentru această  izbăvire. În continuarea versetului menţionat mai sus şi imediat  după el, se spune:

În nici un caz! Cel care s-a supus lui Allah şi face  bine va avea răsplata sa de la Domnul lui! Ei nu au a se  teme şi nici nu vor fi mâhniţi!  (Al-Baqarah 2:112).

În ceea ce priveşte această lume, evreii au adoptat  principiul “o greutate pe două greutăţi” din momentul  îndepărtării de la rânduiala lui Moise – Pacea asupra lui! – şi au  înlocuit-o cu rânduiala rasistă înregistrată în Talmud, transformând valorile, justiţia şi imparţialitatea rânduielii iniţiale  într-un monopol al sectelor lor – care au reprezentat, în decursul  istoriei, o minoritate numerică infimă în comparaţie cu celelalte  comunităţi şi popoare, ajungând astăzi la doar 15 milioane din  totalul de 6 miliarde de locuitori ai Terrei! -, într-un monopol prin  care îşi reglementează relaţiile şi afacerile numai între ei,  îngăduind toate lucrurile interzise, toate perversiunile şi păcatele  de moarte – chiar şi pe acelea pe care propria lor rânduială le-a  interzis – în relaţiile cu ceilalţi, cu toţi ceilalţi.

Dacă cineva mai are îndoieli în privinţa “Protocoalelor  înţelepţilor Sionului”, care abundă în exemple de politică după  principiul “o greutate pe două greutăţi”, relaţiile istorice şi  practice ale evreilor cu ceilalţi constituie o întruchipare a acestei  politici. Camăta, pe care rânduielile mozaice o interzic, este oprită  de ei doar în relaţiile dintre ei, în vreme ce au admis-o şi au  înfiinţat instituţii pentru practicarea ei în cele mai respingătoare  forme în relaţiile cu ceilalţi. La fel stau lucrurile şi în legătură cu  minciuna, hoţia, uciderea, adulterul, înşelăciunea, încălcarea  promisiunilor, aceasta devenind “lege de urmat” în colaborarea  cu ceilalţi. Şi Allah Preaînaltul a avut dreptate când a descris  această atitudine a evreilor – atitudinea iudaismului Talmudului –  faţă de ceilalţi prin aceste cuvinte:

Şi toate astea pentru că ei zic: “Noi nu avem  datorinţă faţă de aceşti neînvăţaţi”. Şi ei spun minciuni  împotriva lui Allah cu bună ştiinţă. (Aal ‘Imran 3:75)

De fiecare dată când au făcut un legământ, s-au  lepădat de el o parte dintre ei (dintre iudei), ba cei mai mulţi dintre ei nu cred.  (Al-Baqarah 2:100). Ei au ajuns cu atitudinea duşmănoasă faţă de celălalt, trecând şi la politeişti:

Veţi găsi că iudeii şi cei care (Îi) fac asociaţi (lui  Allah) sunt cei mai îndârjiţi în duşmănia lor faţă de cei  care cred…  (Al-Ma’idah 5:82).

Dacă Talmudul – din care au făcut legea lor, după  încălcarea şi mistificarea rânduielilor lui Moise – este plin de  politici şi legislaţii referitoare la principiul dublei greutăţi, din care şi-au făcut un obicei în decursul istoriei, mărturia unuia dintre contemporanii lor curajoşi reprezintă dovada faptului că, această istorie faţă de alţii, a fost şi este rânduiala urmată de evreii  talmudici şi de rasismul iudaic pană în momentul scrierii acestor rânduri.

 

 

Fundatia Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 0