Tag: musulman

P. Crone și criticile asupra statutului Meccăi

P. Crone și criticile asupra statutului Meccăi Dan Michi   Și totuși, Crone combate toate teoriile deja expuse1. Conform ei, Mecca nu era situată la intersecția tuturor rutelor importante ale Peninsulei Arabe. De asemenea, Mecca nici nu constituia un loc de pelerinaj, al-Azraqi demonstrând că punctele de intrare ale pelerinilor erau amplasate în Mina, Arafa, […]

P. Crone și criticile asupra statutului Meccăi

Dan Michi

 

e68251c88da0e9701adc2210.LȘi totuși, Crone combate toate teoriile deja expuse1. Conform ei, Mecca nu era situată la intersecția tuturor rutelor importante ale Peninsulei Arabe. De asemenea, Mecca nici nu constituia un loc de pelerinaj, al-Azraqi demonstrând că punctele de intrare ale pelerinilor erau amplasate în Mina, Arafa, ‘Ukaz, Majjana și Dhu’l-Majaz. Mai mult, la acea dată Mecca nu constituia o zonă inviolabilă (haram), ori, chiar dacă era, quraișii nu o aveau în custodie. Autoarea a mai subliniat că, în perioada preislamică, solul Meccăi era neroditor, iar teritoriul său – slab amenajat pentru comerțul maritim și poziționat prea departe de cel terestru, executat cu caravanele, dinspre nord, în special din Siria, cum este arătat de majoritatea cercetătorilor. În ciuda acestor amendamente, comerțul meccan poate fi reanalizat întro alta lumină, ca desfășurându-se, în general, independent de Mecca, în afara granițelor sale.
Pentru a trage linie acestor argumente, putem spune că, fără urmă de îndoială, Mecca preislamică s-a dovedit a fi un spațiu important, care a atras mulți oameni, deopotrivă arabi și străini. Mai mult, Mecca devenise centrul spiritualității, prin pelerinaj, încă din vremea profetului Avraam (Pacea lui Allah să fie asupra sa !), după cum este arătat în Nobilul Coran :
“[Și adu-ți aminte] când Noi i-am arătat lui Avraam locul casei [Al-Ka‘aba], [zicându-i] : Nu-Mi face Mie nimic ca asociat și curățește Casa Mea pentru aceia care o înconjoară și pentru aceia care stau în picioare [rugându-se] și pentru cei ce se închină sau se prosternează ! 
Și cheamă-i pe oameni la Pelerinaj și ei se vor îndrepta către tine pe jos și pe cămile slabe, sprintene, venind pe toate drumurile din depărtări. (2 : 26-27)
‘Abd Allah ibn ‘Abbas, Mujahid ibn Jabr, Sa’id ibn Jubayr și ‘Ikrima ibn Khalid al-Mukhzumi au spus că versetele de mai sus demonstrează că pelerinii s-au îndreptat către Mecca încă din timpul lui Avraam. Conform lui Mujahid ibn Jabr și ‘Ata’ ibn Abi Raba, Mecca s-a dovedit a fi, deopotrivă, un loc dedicat atât activităților lumești, inclusiv afacerilor dintre arabi și străini, cât și celor spirituale, precum Pelerinajul, încă înainte de afirmarea Islamului și continuând după. Ei și-au sprijinit concluzia pe versetul :
Pentru a vedea unele avantaje ale lor2 […] (2 : 28)
‘Abd Allah ibn ‘Abbas și Sa’id ibn Jubayr au adăugat că acest verset indică faptul că pelerinii au venit la Mecca, în perioada preislamică și după aceea, nu doar pentru Pelerinaj, ci și pentru comerț.
1.      Patricia Crone, Comerțul meccan și răsăritul Islamului, Oxford, 1987, p.168-199.
2.      Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt în limba română, București, Editura Islam, 2004, la nota de subsol de la pag. 445, explică următoarele : “Avantajele provenind din negoțul pe care-l fac și alte foloase în această viață și în Viața de Apoi.”
sursa: economia-islamica.blogspot.com
Source Link

Views: 1

Toleranța religioasă – part 1

Toleranța religioasă – part 1 A. Hussain     Toleranta religioasa in Islam a fost si este, de aproape cinsprezece veacuri, o realitate esentiala, incontestabila a Coranului si o marturie a Traditiei despre Profet (Sunna) si a Islamului, o realitate permanenta a dogmei, a Islamului si a musulmanilor, o realitate istorica si contemporana cunoscuta si […]

Toleranța religioasă – part 1

A. Hussain

 

 

10Toleranta religioasa in Islam a fost si este, de aproape cinsprezece veacuri, o realitate esentiala, incontestabila a Coranului si o marturie a Traditiei despre Profet (Sunna) si a Islamului, o realitate permanenta a dogmei, a Islamului si a musulmanilor, o realitate istorica si contemporana cunoscuta si stabila, devenita axioma a Islamului si a propovaduirii lui.

Se stie ca toleranta islamica cea buna, toleranta cea generoasa, insotita de virtutile morale, de blandete, de iertare, de ingaduinta, de tratamentul bun si de prietenia si tovarasia buna, a devenit una din trasaturile de seama ale Islamului si ale musulmanilor, din calitatile conduitei musulmanilor si propovaduitorilor, conducatorilor si comerciantilor lor.

Nu suntem departe de adevar, ci dimpotriva, afirmam numai adevarul atunci cand spunem ca toleranta in Islam fata de nemulsumanii aflati sub protectia statelor musulmane (ahl az-zimma) este un motiv principal si un factor puternic si important al stragerii a milioane de oameni sub stindardul acestei religii unice, a acestei doctrine monoteiste, fiindca toleranta, modestia, blandetea, apropierea, convietuirea, prietenia pe care, musulmanii le manifesta fata de ceilalti din statul islamic, societatea islamica si propovaduitorii musulmani sunt tot atatea calitati care i-au determinat pe multi sa imbratiseze Islamul de buna voie, din convingere, credinta si dupa chibzuinta, sa adopte Islamul impreuna cu valorile cuceririlor islamice eliberatoare si civilizatoare, impreuna cu propovaduitorii din diverse tari si din diverse epoci.

Exista si alti factori care au favorizat raspandirea Islamului, cresterea numarului celor care l-au imbratisat, adunarea multor oameni sub stindardul si crezul « Nu exista nici o alta divinitate in afara de Allah, iar Muhammad este Trimisul lui Allah ».Aceasta se datoreaza si propovaduitorilor Islamului, invatatilor sai, simbolurilor sale, califilor sai, barbatilor sai si comerciantilor musulmani care au fost pilda inalta de conduita etica si ravnei propovaduitorului musulman al lui Allah.

Acesti propovaduitori luptatori si mandri, care s-au caracterizat prin calitati morale inalte, printr-o conduita frumoasa, daruiti de Allah cu pricepere, indemanare, inteligenta, avant, entuziasm, curaj deosebit, capacitate de a risca si de a se sacrifica pe calea lui Allah, au avut un rol deasebit in proclamarea cuvantului lui Allah, a adevarului si dreptatii, in inaltarea stindardului Islamului si al monteismului in cele mai indepartate zari ale pamantului.

Islamul s-a raspandit rapid si pe scara larga, gratie cuceririlor islamice, influentei conducatorilar campaniilor de cuceriri, comportamentului ideal, corect fata de toata lumea indivizi si comunitati -, fata de adeptii tuturor religiilor si credintelor.

Asadar, Islamul s-a raspandit gratie propovaduitorilor, eforturilor invatatilor, ca urmare a vecinatatii dialogului, comertului, calatoriilor, participarii, inrudirii prin casatorie, contactului cu celelalte popoare si natiuni. Islamul s-a raspandit datorita comportamentului ales, relatiilor bune, trasaturilor de caracter deosebite, prieteniilor frumoase prin care s-au caracterizat musulmanii, Nemusulmanii aflati sub protectia statelor musulmane, adeptii la alte credinte, paganii si altii au fost profund impresionati de inaltele trasaturi etice ale musulmanilor si au gasit in Islam raspuns la cautarile lor si pentru sperantele lor. Islamul a pus capat nedumeririi si nelinistii lor, datorita realismului, simplitatii, maleabilitatii, claritatii pe care le-au gasit in Islamul care raspundea legilor firii si nevoilor omului, intrunind spiritul si materia, aceasta lume si Lumea de Apoi, ratiunea si sentimentele.

Cele mentionate in Coran si in Traditia despre Profet (As-Sunna an-nabawiyya), cele proclamate de musulmani si de propovaduitorii lui sunt spre binele omului si in interesul lui, pentru a raspunde tuturor nevoilor sale, pentru fericirea  lui in aceasta viata si in Lumea de Apoi.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 9

Este religia demodată? – partea 1

  Orbiți de evoluția științei în timpul secolelor 18 și 19 mulți  vestici au considerat că religia este inutilă și o dată pentru  totdeauna a capitulat în fața științei. Aproape toți psihologii și sociologii vestici eminenți s-au exprimat în termeni similari. Astfel, Freud, de exemplu, a arătat inutilitatea oricărui fel de apărare pentru ceea ce […]

 

sigmundOrbiți de evoluția științei în timpul secolelor 18 și 19 mulți  vestici au considerat că religia este inutilă și o dată pentru  totdeauna a capitulat în fața științei. Aproape toți psihologii și sociologii vestici eminenți s-au exprimat în termeni similari.

Astfel, Freud, de exemplu, a arătat inutilitatea oricărui fel de apărare pentru ceea ce religia susținea în timpurile moderne afirmă că viața omului traversează trei faze psihologice distincte: superstiția, religia și știința. Acum, fiind era științei toate religiei au fost considerate demodate.

După cum am explicat deja anterior în prefață existau unele cauze sigure care conduceau oamenii de știință în Europa să adopte o viziune a vieții opusă religiei și bazată pe dușmănia față de ea. S-a datorat marii controverse apărute între oamenii de știință si biserica creștină, ce i-au făcut să gândească – în mod justificat, bineînțeles – că orice susținea biserica a fost reacționar, regresiv, retrograd și superstițios și de aceea este necesar să se facă loc  științei pentru a permite omenirii să înainteze pe calea civilizației.
Fără a aprecia diferența dintre condițiile de viață particulare  dobândite în Europa în timpul acestui conflict nefericit și cei în  propriul lor Orient islamic, oameni care s-au opus tradițiilor lor sacre, care în generațiile trecute și-au plecat capul în fața lor și-au cerut drepturile lor abrogate. Apoi, s-a răspândit imitația care a  afectat Orientul islamic dominat și i-a făcut pe cei naivi dintre  aceștia să creadă că singurul mod de a progresa era acela de a urma națiunile dominante ale Europei și că ei trebuie să renunțe la  religia lor așa cum Europa deja o făcuse temându-se că vor fi prinși  într-un abis al reacționalismului, regresului și înșelăciunii, dar  acești oameni au neglijat faptul că și în Occident nu toți oamenii de  știință renumiți se opuneau religiei; și nici operele lor nu militau  pentru astfel de lucruri, pe de altă parte putem găsi unii  intelectuali de mare valoare care eliberați de materialismul Europei păgâne au ajuns la concluzia că religia este o necesitate psihologică  cât și intelectuală a omenirii.
Cel mai celebru dintre ei este astronomul James Jeans care și-a  început cariera intelectuală ca un sceptic păgân dar a fost condus în  final de cercetările sale științifice la concluzia că cele mai mari probleme ale științei nu pot fi rezolvate fără credința în Dumnezeu.
Faimosul sociolog Jeans Bridge a mers atât de departe în a lăuda  islamul pentru obținerea unui amalgam victorios a laicului cu  spiritualul într-un sistem armonios de gândire amestecat cu un cod de viață practic.

Binecunoscutul scriitor englez, Somerset Maugham a  rezumat întreaga atitudine a Europei moderne față de religie când a  remarcat că Europa a descoperit în timpurile prezente un nou Dumnezeu – știința, cu excepția celor vârstnici.
Dumnezeul științei s-a dovedit de fapt a fi extrem de schimbător,  capricios și constant schimbând pozițiile, susținând astăzi ca fiind  adevărat și real ceea ce a susținut ieri că ar fi fals și ilogic și vice versa, iar ca rezultat îi vedem pe „veneratorii” lor sortiți  unei existențe de neliniște veșnică și anxientate, atunci cum își pot  găsi ei liniștea sufletească cu un asemenea Dumnezeu capricios?
Această constantă neliniște de care vestul modern este afectat este o  realitate, este confirmată de numărul mare de psihologi și tulburări  majore care sunt atât de comune în comunitate vestică în ziua de azi.
Un alt rezultat al acestei divinizări a științei moderne constă în  faptul că lumea în care trăim, este lipsită de toate înțelesurile și  scopurile cu nicio putere mai înaltă sau poruncă de călăuzire, o  lupta persistentă are loc între forțele opozante. Ca un rezultat,  totul din această lume suferă schimbări: sistemul economic și politic  se schimbă, relațiile dintre state și individuali se alterează, chiar  și realitățile științifice se schimbă. La ce poate omul să se aștepte  în afară de sărăcie și neliniște perpetuală într-o lume cu o  atitudine atât de sobră, în care nu există nicio Putere Măreață către  care să se întoarcă pentru susținere, putere și confort în această  luptă dură a vieții.
Este religia și numai religia cea care poate reda umanității pace și  liniște. Pune în om dragostea față de divinitate și curaj pentru a  face față forțelor răului și tiraniei ca o condiție necesară de a  obține mulțumirea lui Dumnezeu și pentru a face predominantă voința  Lui pe pământ așteptând cu răbdare răsplata lui în Viața de Apoi. Nu  are nevoie umanitatea de pace, liniște, confort, într-un singur  cuvânt, religie?
Ce se va alege din om fără credință și care nu crede într-o viață  eternă în Viața de Apoi? În acest context, viața omului pe pământ  necesită noi dimensiuni deschizătoare de orizonturi mult mai înalte ale progresului dinaintea lui, în absență fiind inevitabil asuprit de  un sentiment de lipsă de însemnătate, care înseamnă o scurtare  virtuală a duratei totale de viață a omului, făcându-l o jucărie în  mâinile propriilor sale dorințe și capricii care nu îl învață altceva  decât să se îndepărteze pe cât posibil de cantitatea de mulțumire în  timpul scurtei sale șederi pe pământ. Rivalități, bătălii sălbatice  și conflicte asupra câștigurilor materiale, căci nu există o Putere  mai măreață pentru controlarea dorințelor omului. Astfel, orbiți de  capriciile și lăcomia lor, fiecare dintre ei vor să aibă parte de  orice le cade în mâini în cel mai scurt timp posibil.
Astfel, omul se coboară la planuri mai joase ale gândirii și  sentimentelor. Imaginația sa se scufundă și în același mod și  idealurile și mijloacele de a le obține. Omenirea este sortită unei  existențe cu veșnice războaie nimicitoare și oribile care abia îi  permit să se înalțe spre  mai înalte și nobile ale vieții. Într-o asemenea lume, nu există loc  pentru dragoste și susținere deoarece oamenii sunt în totalitate  obsedați de plăcerile lor carnale. Ei sunt conduși orbește de  plăcerile lor. Cum reușesc ei în asemenea context să aibă aspirații  înalte sau chiar să aprecieze sentimentele sincere ale omului?
Omul într-o asemenea lume fără îndoială câștigă unele profituri  materiale. Dar cât de utile sunt când oamenii se ceartă constant  pentru ele, fiecare fiind pregătit să taie gâtul fratelui său dacă  este o oportunitate pentru propria sa bunăstare materială.
Materialismul afectează viața atât de mult încât realizările  materiale ale omului sunt transmise fără sens și fără nicio  folosință. Oamenii sunt înrobiți de lăcomie, capricii și avariție. Ei nu au absolut niciun control asupra lor. Nici nu pot spera vreodată  să se elibereze de aceste dificultăți. În mod similar, națiunile,  datorită unor asemenea cauze, sunt implicate în războaie devastatoare  care afectează toată armonia vieții. știința cu toate armele sale  cumplite este implicată în exterminarea rasei umane și distrugerea  sa, mai degrabă decât în a ajuta omul și a contribui la bunăstarea  sa.
Privită din acest context, religia înseamnă limitarea orizontului  mintal al omenirii, deoarece viața nu face parte din această lume,  dar continuă chiar după ea – o eternitate. Acest lucru aduce speranță  în inima omului și îl încurajează să lupte cu fermitate împotriva  răului și asupririi. Religia ne învață să iubim, să apreciem și  frăția universală și este astfel singura cale de pace, prosperitate  și progres care ea însăși constituie un motiv suficient pentru  conservarea sa. Înzestrează omul în cele mai bune maniere pentru  lupta dură a vieții. Mai mult, este credința și numai credința care  poate inspira omul să se autodepășească și să sufere pentru  susținerea idealurilor nobile și înalte. Odată îndepărtate de el nu  îi este lăsat nimic spre care să tânjească și în care să își pună  speranțele. El se schimbă brusc într-o brută. Mulți oameni caută să  lupte pentru cauze nobile ale adevărului petrecându-și întreaga viață luptând și cu toate astea, nu au obținut nimic din punct de vedere material. Ce le-a inspirat pe aceste suflete nobile să lupte pentru o cauză care nu le-a adus nicio răsplată materială, și pentru care mai mult au pierdut și puținul pe care îl aveau? Fără îndoială, a fost unul dintre multele miracole ale credinței, pentru care, în privința motivațiilor egoiste, avariția, lăcomia, capriciile etc acestea niciodată nu pot face omul să obțină ceva într-adevăr bun, nobil sau de o valoare permanentă. De aceea, triumfurile materiale dobândite prin avariția egoistă sunt atât de puțin trăite și temporare încât stimulentul pentru un câștig imediat nu poate înzestra omul cu o personalitate, nici nu îi poate oferi curajul să aibă răbdarea în fața suferinței îndelungate pentru o cauză cu adevărat înaltă și nobilă.

 

– finalul părții întâi –

 

Sursa: Grupul Resurse Islamice

Source Link

Views: 4