Tag: musulman

Fenomenul Voinţei

A. Ipotezele privind formarea Universului Există trei ipoteze care pot fi menţionate atunci când se vorbeşte despre Univers, ipoteze menite să-i justifice existenţa şi starea sa actuală: 1- Să fie creat de către Allah – concepţia celor credincioşi; 2- Să fie creat din atomii, particulele şi elementele materiei în mod intenţionat, voit şi prin preocuparea […]

A. Ipotezele privind formarea Universului

Există trei ipoteze care pot fi menţionate atunci când se vorbeşte despre Univers, ipoteze menite să-i justifice existenţa şi starea sa actuală:

1- Să fie creat de către Allah – concepţia celor credincioşi;

2- Să fie creat din atomii, particulele şi elementele materiei în mod intenţionat, voit şi prin preocuparea lor, adică elementele iniţiale ale materiei să fi gândit, să fi pus la cale şi să fi convenit asupra creării variatelor forme şi structuri ale acestei lumi, a elementelor pe care le vedem astăzi – o posibilitate pe care nu o susţin nici credincioşii şi nici materialiştii;

3- Universul, cu tot ceea ce se află în el, să se fi format întâmplător, adică particulele electrice din care sunt compuşi atomii din acest Univers să fi apărut întâmplător, adică pozitivitatea, negativitatea sau neutralitatea electronilor a fost o întâmplare, nucleele atomilor s-au format la fel de întâmplător, mişcările eliptice ale electronilor tot întâmplătoare, şi aşa mai departe, astfel încât materia este ceva care s-a format întâmplător sub toate aspectele ei, de la atom la Univers cu tot ce conţine el, inclusiv omul; aceasta fiind concepţia materialiştilor.

Având în vedere că a doua concepţie nu este acceptată nici de credincioşi şi nici de materialişti suntem în situaţia de a analiza cele două concepte privind formarea Universului. Aşadar, fie că Universul a fost creat prin Voinţa Creatorului, fie că este un rezultat al hazardului.

B. Demnonstraţii

Ceea ce vrem să demonstrăm este: care dintre cele două ipoteze poate fi dovedită şi care nu, având în vedere că întâmplarea în sine este uneori posibilă, iar alteori imposibilă din punct de vedere raţional.

Iată un exemplu prin care vom încerca să d.emonstrăm posibilitatea şi imposibilitatea acestor ipoteze.

Un om ia o scândură şi înfige în ea un ac. In urechea acului introduce un al doilea ac.

Un alt om vede aceste două ace şi întreabă cum a fost introdus cel de al doilea în urechea primului, iar cineva, cu are credibilitate în faţa lumii, îi spune că un om l-a introdus cu propria-i mână în urechea primului ac. Un alt om, cu aceeaşi credibilitate în faţa celorlalți, spune că un copil orb l-a adus şi a nimerit întâmplător în urechea primului ac.

Citind cele două explicaţii care vi se pare cea mai credibilă?

Fără îndoială, oricine că va înclina să-l creadă prima explicaţie deşi, ţinând cont de faptul că amândoi oamenii sunt oneşti, există şi posibilitatea ca întâmplarea relatată în cea de-a doua explicaţie să fie adevărată.

Dacă acelaşi om vede şi un al treilea ac introdus în urechea celui de al doilea, posibilitatea ca cea de a doua explicaţie să fie la fel de valabilă ca prima se reduce simţitor, iar dacă se ajunge la un lanţ de zece astfel de ace, unul introdus în urechea celuilalt, atunci explicaţia ca acel copil orb să fi nimerit de 10 ori din întâmplare devine practic, ridicolă şi incredibilă.

Cu cât complexitatea unui anumit fenomen sau lucru creşte, cu atât explicaţia producerii sau formării lui prin intermediul întâmplării devine imposibilă.

Astfel, e imposibil să poată fi acceptată o explicaţie în care hazardul alcătuiește un corp, apoi o multitudine de corpuri similare, toate coordonate de un anumit principiu.

Continuând exemplul de mai sus este imposibil să crezi că un copil orb a putut să aranjeze în ordine acele care au fost gravate cu linioare de la 1 la 10 şi că apoi, în această ordine, au fost introduse unul în urechea celuilalt; şi tot din întâmplare locul copilului poate fi luat de anumite elemente naturale cum ar fi apa…deja absurd!

Care va fi atitudinea celui care a cerut explicaţia?

Oare va da el crezare celui care susţine hazardul sau va fi mai înclinat să creadă în existenţa unei esenţe înzestrate cu voinţă şi văz, esenţă care să fi realizat această operaţiune?

Fără îndoială că omul înzestrat cu raţiune va înclina să creadă în existenţa unei esențe înzestrată cu anumite atribute care a făcut toate acestea.

Să presupunem că într-o tipografie există un milion de litere puse la grămadă într-o cutie. Cineva, din întâmplare, răstoarnă cutia cu litere şi ele se împrăştie pe podea.
Apoi vine zețarul şi-ţi spune că s-au alcătuit, din întâmplare, zece cuvinte fără nicio legătură între ele.

In acest caz, afirmaţia zeţarului este foarte credibilă.

Dar dacă acelaşi zeţar îţi spune că cele zece cuvinte formate din întâmplare alcătuiesc o frază care exprimă o idee, excluzi această posibilitate, dar nu o socoteşti imposibilă.

Insă dacă îţi va spune că toate literele din cutia răsturnată s-au combinat şi au alcătuit, în urma amestecării lor din această întâmplare, o carte de cinci sute de pagini, conţinând un poem amplu şi respectând toate normele gramaticale şi prozodice, fără îndoială că vei socoti imposibil un astfel de lucru, iar această imposibilitate este generată de aceeași lege a întâmplării.

Charles Evans Hughes_in_National_Portrait_Gallery_IMG_4575Matematicianul elveţian, Charles Eugen Jay, a calculat, în funcţie de cele 92 de elemente chimice care se regăsesc în universul cunoscut de noi până acum, probabilitatea formării întâmplătoare a unei singure celule de proteine şi a ajuns la fabuloasa probabilitate de este de 1: la (10), adică de 1 : la 10 înmulţit cu 10 de 160 de ori, adică un cât extraordinar de mic, mai exact aproape imposibil.

Trebuie știut că proteinele sunt alcătuite din lanţuri lungi de aminoacizi, iar asta înseamnă practic imposibilă formarea unei celule de proteină, din întâmplare.

Cercetătorul englez G. B. Leetz a calculat modalităţile prin care s-ar putea compune atomii unei molecule simple de proteină şi a constatat că numărul lor ar fi de (10 000 000); în felul acesta devine imposibil, din punct de vedere raţional, să se petreacă toate aceste întâmplări pentru a se crea o singură moleculă de proteină.

sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 3

 Dreptul la demnitate personală

 Dreptul la demnitate personală   În Islam fiecare individ are dreptul să se bucure de demnitate şi respect. Musulmanul este avertizat să nu râdă de alţii, să nu-şi bată joc de ei sau să-i dispreţuiască. Îi este poruncit să nu-i defăimeze pe alţi oameni, să nu le atribuie nume jignitoare, sa nu-i suspecteze, să nu-i […]

 Dreptul la demnitate personală

 

În Islam fiecare individ are dreptul să se bucure de demnitate şi respect. Musulmanul este avertizat să nu râdă de alţii, să nu-şi bată joc de ei sau să-i dispreţuiască. Îi este poruncit să nu-i defăimeze pe alţi oameni, să nu le atribuie nume jignitoare, sa nu-i suspecteze, să nu-i spioneze şi să nu-i bârfească pe alţii.

global green park trees 080916 tcm1351 493244  Dreptul la demnitate personală

Allah spune în Sfântul Coran:

                                 „O, voi cei care credeţi! Să nu râdă un neam de alt neam, care s-ar putea să fie mai bun decât el, nici muierile [să nu râdă] de alte muieri, care s-ar putea să fie mai bune decât ele! Nu vă ocărâţi şi nu vă batjocoriţi cu porecle unii pe alţii.” (Al-Hujurat: 11).

 

Allah mai spune în Sfântul Coran:

„O, voi cei care credeţi! Feriţi-vă cu străşnicie de bănuieli, căci unele bănuieli sunt păcat! Nu vă iscodiţi şi nu vă ponegriţi unii pe alţii!” (Al-Hujurat: 12).

 

Musulmanului îi este poruncit să nu facă rău altora cu fapta sau cu vorba. Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Alah fie asupra sa!) a spus: „Musulmanul este acela care nu face rău oamenilor cu mâna lui sau prin vorba lui.” Musulmanului i se cere să nu facă rău niciunei persoane, chiar dacă este vorba despre un nemusulman. Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Alah fie asupra sa!) a spus: „Acela care face rău unui nemusulman este duşmanul meu în Ziua Judecăţii.”

 

Pentru a proteja demnitatea individului, Islamul le porunceşte musulmanilor să respecte toate virtuţile şi să se abţină de la toate viciile, asociind aceste porunci cu răsplata şi pedeapsa în viaţa aceasta şi în cealaltă. Islamul interzice calomnia, bătaia de joc, acuzarea pe nedrept, rănirea sentimentelor altora, spionarea altora şi bârfa. De fapt, aceasta este o caracteristică a Islamului, pentru că nicio lege seculară nu poate pedepsi pentru bârfă, de exemplu, dar musulmanul evită bârfa, pentru că va fi responsabil pentru ceea ce face sau spune în faţa lui Allah, în Ziua Judecăţii.

Source Link

Views: 3

Musca

Adnan Ash-Shareef     O, voi oameni! Vi s-a dat vouă o pildă, auziţi-o: Aceia pe care voi îi chemaţi în locul lui Allah nu vor putea crea nici măcar o muscă, chiar de s-ar uni ei pentru aceasta! Iar dacă musca le răpeşte un lucru, ei nu-l vor putea lua înapoi! Slabi sunt şi […]

Adnan Ash-Shareef

 

 

O, voi oameni! Vi s-a dat vouă o pildă, auziţi-o: Aceia pe care voi îi chemaţi în locul lui Allah nu vor putea crea nici măcar o muscă, chiar de s-ar uni ei pentru aceasta! Iar dacă musca le răpeşte un lucru, ei nu-l vor putea lua înapoi! Slabi sunt şi cel care cere şi cel de la care se cere!/ Ei nu L-au preţuit pe Allah după adevărata Sa măsură. Allah este Cel Tare şi Preaputernic. (Al-Hajj: 73-74)

Numeroase versete coranice au unele sensuri care se dezvăluie unul după altul, o dată cu trecerea timpului şi a progresului ştiinţei. În timpul revelaţiei, credincioşii au înţeles că versetul sfânt de mai sus este o mustrare şi o ironie la adresa idolatrilor şi a zeilor lor şi a ofrandelor pe care le aduceau lor. Idolii nu pot să creeze nici o muscă, să salveze pânăşi ofrandele care li se aduceau şi pe care le răpesc muştele. Acesta este unul din sensurile versetului de mai sus, dar astăzi noi desprindem din acest verset numeroase provocări ştiinţifice şi sensuri: El este o provocare coranică valabilă până în Ziua de Apoi, adresată ateilor care au făcut din ştiinţă un zeu. Ei nu vor fi în stare să creeze nici o muscă, chiar dacă şi-ar uni eforturile pentru această încercare.

Autumn House-fly Musca autumnalisŞtiinţa nu va ajunge niciodată să creeze o celulă şi atunci cum să creeze o muscă alcătuită din sute de mii de celule vii diferite şi specializate? În el sunt sensuri ştiinţifice miraculoase pe care ştiinţa le-a descoperit astăzi, printre care acela că aparatul digestiv al muştei, este dotat cu enzime care-i permit în decursul câtorva secunde să transforme orice mâncare pe care o răpeşte de la noi sau cu care se hrăneşte şi să o asimileze şi, în felul acesta, nu o mai putem salva de la ele. Nu sunt doar idolii cei care sunt neputincioşi în ceea ce priveşte recuperarea lucrurilor răpite de muşte. Muştele domină pânăşi astăzi peste întinse suprafeţe ale globului terestru şi le răpesc, în sensul că omul nu poate să trăiască pe ele, ba nici măcar să intre în ele.

Muştele ne pot răpi sănătatea şi chiar viaţa, căci ele transmit şi cauzează cele mai multe tipuri de febră, printre care encefalomielita virotică, căreia medicina nu i-a găsit un tratament până în momentul de faţă. În felul acesta, în pofida slăbiciunii muştei, omul rămâne neputincios în faţa ei, incapabil de a imita măreţia artei creării ei, slab în faţa răpirii resurselor alimentare şi a forţelor sănătăţii sale de către ea. Este suficient să reamintim doar faptul că boala somnului – o infecţie mortală a creierului – este transmisă de musca tse tse care continuă să provoace mii de morţi în Africa. În acelaşi timp, această muscă se caracterizeazăşi prin unele avantaje, având în vedere că ea i-a împiedicat pe africani să extermine animalele sălbatice şi să le distrugă mediul, fiindcă musca transmiţătoare a bolii somnului ucide atât omul cât şi vitele lui, dar nu este primejdioasă pentru animalele sălbatice.

Cercetătorii biologi şi-au pus întrebări în legătură cu secretul imunităţii cu care Domnul a înzestrat muştele şi ţânţarii care transmit cele mai nimicitoare boli şi tipuri de febră, având în vedere că unele muşte poartă pe un centimetru pătrat din corpul lor aproximativ cinci milioane de bacterii.

Studiile în legătură cu aparatul care asigură imunitatea acestor insecte au confirmat că este vorba de cel mai simplu aparat imunitar al fiinţelor vii, dar în acelaşi timp şi cel mai eficient şi rapid. Ştiinţa încearcă în momentul de faţă să sondeze adâncurile necunoscute ale aparatului imunitar ciudat, rapid şi eficient al muştelor şi al ţânţarilor, pentru a valorifica această descoperire pentru perfecţionarea imunităţii omului, mai ales în tratarea maladiilor rezultate din deficienţa sau lipsa acesteia, care sunt cele mai grave şi cele mai dificile de tratat până în prezent. Muştele ocupă locul al treilea ca număr între vietăţi, urmând după furnici şi ţânţari şi, dacă nu ar exista îndurarea lui Allah, care călăuzeşte numeroasele făpturi ale sale, cum sunt păsările, furnicile, peştii, microbii, viruşii şi altele, împotriva muştelor, acestea ar acoperi suprafaţa globului terestru şi ar face viaţa imposibilă pe el în decursul câtorva zile. Există specii de muşte care se înmulţesc cu o viteză uimitoare, încât dacă toate ouăle ar ecloza şi puii ar trăi şi s-ar înmulţi la rândul lor, dintr-o singură pereche ar rezulta într-un singur sezon un număr de exemplare de ordinul numărului 10 urmat  de şaizeci de zerouri!

Studiile întreprinse începând din anul 1971 au descoperit existenţa unui limbaj chimic propriu fiecărei specii de muşte, cu care ele îşi reglează modul de viaţăşi coabitarea cu ceilalţi indivizi ai speciei. Din acest cod face parte faptul că femela secretă în perioada împerecherii o substanţă chimică volatilă pe care o recepţionează perişorii sensibili de la picioarele muştelor masculi şi o transmit apoi celulelor nervoase care emit ordinele de declanşare a apetitului sexual şi de urmărire a femelei. Primul mascul care ajunge la femelă secretă o substanţă cu efect de antidot al substanţei secretate de femelă, care anulează efectul atractiv al acesteia pentru ceilalţi masculi şi cu ea acoperăşi corpul femelei, îndepărtând în felul acesta ceilalţi masculi care l-ar putea deranja şi astfel rămâne numai el cu partenera pentru a se acupla.

Un cercetător biolog contemporan a petrecut câţiva ani din viaţa sa ştiinţifică studiind o specie de muşte, cunoscută cu numele popular musca albastră, şi a consemnat următoarele concluzii, pe care le-am tradus din lucrarea lui în limba franceză: “Musca albastră este în realitate o maşină mică, extrem de perfecţionată. Ea este o insectă bine înzestrată, îndeosebi în ceea ce priveşte aripile şi zborul ei, ceea ce i-a făcut pe mulţi dintre colegii mei să-mi scrie, zicându-mi: nu mai cutezăm să ucidem o muscă după lectura cărţii tale despre muşte. Acesta este un lucru de înţeles, căci cum ar fi cu putinţă să distrugă o maşină vie în faţa căreia cele mai exacte şi mai complexe ceasuri par un lucru extrem de grosolan şi imperfect? Cum de reuşeşte musca albastră 200 de bătăi din aripi într-o secundă, ştiindu-se că orice aparat muscular obişnuit nu se poate contracta de mai mult de o sută de ori într-o secundă? Dar natura ( de ce nu o fi spunând, oare, Creatorul muştei?) a ajuns la acest grad înalt al frecvenţei bătăii aripilor, cu ajutorul unei serii de mecanisme care se influenţeazăşi se completează unul pe altul: aripile muştei sunt fixate direct pe pieptul ei, unde există în interior două perechi de muşchi care ridicăşi coboară pieptul şi care lucrează în sens invers, adică atunci când perechea muşchilor ridicători ai pieptului se contractă împreună cu ei se ridică şi aripile muştei, când perechea muşchilor coborâtori se contractă, coboară împreună cu ei şi aripile muştei, iar când muşchii ridicători ai pieptului sunt în acţiune, muşchii coborâtori sunt în stare de odihnă. În felul acesta, musca albastră reuşeşte două sute de bătai din aripi pe secundă, fără să obosească.

Iar,acţiunea motorului cu piston dublu al autoturismului nu face decât să imite, în mod aproximativ, operaţiunea bătăii din aripi a muştei.”

Cât priveşte procesul nervos care reglează sincronizarea contracţiilor muşchilor ridicători ai aripilor şi întinderea muşchilor coborâtori ai lor, acesta este una din cele mai complicate şi mai frumoase operaţiuni, dar ea nu-i interesează decât pe specialiştii din domeniul entomologiei.

O echipă de cercetători din domeniile biologiei, fizicii şi chimiei organice de la Universitatea din Marsilia a avut nevoie de zece ani pentru a confecţiona o maşină rudimentară, în greutate de câteva tone, capabilă să imite câteva din funcţiile membrelor muştei.

Ochiul muştei, care are un volum de mai puţin de o jumătate de milimetru cub, este compus din trei mii de ochi minusculi, fiecare din ei fiind legat de opt celule de recepţionare optică: două pentru culori şi şase specializate în descoperirea celor mai slabe mişcări care se produc în câmpul vizual al muştei, ceea ce înseamnă că în ochiul muştei există patruzeci şi opt de unităţi de recepţionare a luminii. În plus, Creatorul- mare este puterea Lui!- a înzestrat această minune zburătoare cu un milion de celule nervoase specializate în deplasările muştei de sus în jos, de jos în sus, din faţă în spate şi din spate în faţă, şi aceasta prin intermediul a treizeci şi opt de perechi de muşchi, dintre care şaptesprezece perechi pentru aripi şi douăzeci şi una de perechi pentru mişcările capului.

 

 

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 3