Toată lumea este de acord că valorile pe care se bazează toleranţa şi, în acelaşi timp, efectele ei reprezintă anumite calităţi, precum îndurarea, iertarea şi răbdarea; se poate observa că îndurarea, iertarea, mila şi răbdarea sunt menţionate de peste nouă sute de ori în Coranul cel Sfânt.
Ele au fost menţionate ca însuşiri ale lui Allah, ale Coranului sau ale Profetului (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!), iar astfel omul este implicit chemat să-şi însuşească aceste calităţi, pomenite pentru a fi lăudate sau poruncite. Iată o serie de versete, revelate de Allah Preaînaltul, în care sunt utilizate aceste atribute:
El este Allah, afară de care nu este alt Dumnezeu, Ştiutorul celor nevăzute şi al celor văzute. El este cel Milostiv şi Îndurător. (Al-Haşr 59:22)
.. Căci Allah este faţă de oameni Iertător şi Îndurător. (Al-Baqarah 2:143)
Domnul vostru Şi-a prescris Sie Însuşi Îndurarea… (Al-An’am 6:54)
Spune: «O, voi robii Mei, care aţi întrecut măsura în defavoarea voastră, nu deznădăjduiţi în privinţa îndurării lui Allah!». Allah iartă toate păcatele. El este Iertător şi Îndurător. (Az-Zumar 39:53)
Şi iată că de la Domnul vostru v-a venit vouă dovadă limpede, călăuzire şi îndurare… (Surat Al-An’am 6:157)
Şi nu te-am trimis decât ca o îndurare pentru lumi (Al-Anbiyaa’ 21:107)
Tu nu vei înceta să descoperi înşelătoria lor, afară de un mic număr dintre ei. Dar iartă-i pe ei şi uită greşelile lor. Allah îi iubeşte pe cei care fac bine. (Al-Ma’idah 5:13)
Însă dacă voi sunteţi îngăduitori şi treceţi peste greşelile lor şi îi iertaţi pe ei, să ştiţi că şi Allah este Iertător şi Îndurător. (Al-Taghabun 64:14)
Răsplata pentru un rău este un rău deopotrivă cu el. Însă răsplata aceluia care iartă şi care caută împăcare se află la Allah (Aş-Şura 42:40)
Deci, îndepărtează-te de ei şi spune: «Pace!» (Az-Zukhruf 43:89)
.. Care-şi stăpânesc mânia şi care iartă oamenilor, căci Allah îi iubeşte pe cei care plinesc fapte bune (Aal ‘Imran 3:134)
Spune acelora care cred să-i ierte pe aceia care nu nădăjduiesc în zilele lui Allah (Al-Jathiya 45:14)
Iar acela care rabdă şi iartă să ştie că acesta este dintre lucrurile înalte (Aş-Şura 42:43)
Veţi auzi de la cei cărora Cartea le-a fost dăruită mai înaintea voastră şi de la idolatri multe sudălmi. Dar să răbdaţi şi să fiţi cu frică de Allah este cea mai bună hotărâre pentru toate lucrurile! (Aal ‘Imran 3:186)
Însă noi vom îndura orice durere ne veţi aduce! (Surat Ibrahim 14:12)
Îndură ceea ce spun ei şi îndepărtează-te de ei, retrăgându-te cuviincios! (Al-Muzzammil 73:10)
Apoi, să fii dintre aceia care cred şi se îndeamnă la răbdare şi se îndeamnă la îndurare! (Al-Balad 90:17).
După ce va reflecta la cele menţionate, cititorul se poate întreba: există vreo carte de religie în afara Coranului sau vreo lucrare de pedagogie dintr-o altă cultură decât cea islamică care să acorde atâta spaţiu calităţilor menţionate în Sfântul Coran? Sau următoarea întrebare: există vreo altă religie sau cultură, cu excepţia celei islamice, care să fi acordat o atenţie asemănătoare celei investite de Coran pentru educaţia în spiritul toleranţei?
Ne-am referit aici doar la Coran şi nu am menţionat tradiţiile (hadith) Profetului (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) referitoare la educaţie, în sensul menţionat mai sus, care ar putea fi adunate în tomuri.
De asemenea, nu am făcut referire la cărţile savanţilor musulmani care alcătuiesc biblioteci întregi şi care se bazează pe Coran şi pe tradiţiile profetice referitoare la acest subiect.
Trebuie făcută de la bun început precizarea că, în Islam, toleranţa nu înseamnă umilinţă şi înjosire, nici supunere în faţa nedreptăţii, nici resemnare în faţa celor nedrepţi. Acest echilibru este exprimat de versetele din Surat Aş-Şura, în care sunt descrişi cei evlavioşi:
Şi pentru aceia care, atunci când nedreptatea se abate asupra lor, ei o înfruntă. (Aş-Şura 42:39)
Răsplata pentru un rău este un rău deopotrivă cu el. Însă răsplata aceluia care iartă şi care caută împăcare se află la Allah. El nu-i iubeşte pe cei nelegiuiţii! (Aş-Şura 42:40)
Cât despre aceia care se ajută şi izbândesc, când sunt nedreptăţiţi, împotriva acestora nu este drum pentru dojană (Aş-Şura 42:41)
Ci drumul pentru dojană este împotriva acelora care-i năpăstuiesc pe ceilalţi oameni şi săvârşesc fărădelegi pe pământ, fără de dreptate. Aceştia vor avea parte de pedeapsă aspră (Aş-Şura 42:42)
Iar acela care rabdă şi iartă, să se ştie că acesta este dintre lucrurile înalte (Aş-Şura 42:43).
Toleranţa nu înseamnă că acela care face bine trebuie să fie tratat ca acela care săvârşeşte un rău. Allah Preaînaltul a spus în această privinţă:
Nu sunt deopotrivă cel care este orb şi cel care vede, nici cei care cred şi săvârşesc o faptă rea (Ghafir 40:58)
Şi Noi i-am zis: «O, Dhu-l Qarnayn! Fie că îi pedepseşti, fie că te vei arăta binevoitor faţă de ei!» (Al-Kahf 18:86)
A răspuns: «Cât despre cel care este nelegiuit, pe acela îl vom pedepsi, iar mai apoi se va întoarce la Domnul său şi El o să-l pedepsească asemenea cu aspră pedeapsă…» (Al-Kahf 18:87)
Însă acela care crede şi săvârşeşte bine va avea parte de cea mai frumoasă răsplată şi lui îi vom da porunci uşoare (Al-Kahf 18:88).
Allah S-a descris pe Sine astfel:
Revelarea Cărţii este de la Allah Cel Puternic, Ştiutor (Ghafir 40:2)
Iertătorul păcatelor, Primitorul căinţei, Cel Aspru la pedeapsă, Dătătorul de îndurare. Nu este alt dumnezeu afară de El şi la El este întoarcerea (Ghafir 40:3)
Cu adevărat Domnul tău este repede la pedeapsă, însă El este Iertător şi Îndurător (Al-An’am 7:165).
De asemenea, i-a descris pe robii săi cei evlavioşi:
Allah va aduce în locul lui un neam de oameni pe care-i iubeşte şi care-L iubesc pe El, blânzi faţă de dreptcredincioşi şi aspri cu necredincioşii (Al-Ma’idah 5:54).
Alături de versetele în care se fac promisiuni şi se adresează îndemnuri, în Coran există şi versete prin care oamenii sunt avertizaţi.
Toleranţa nu înseamnă încălcarea echităţii. Orientalista italiană Laura Veccia Vaglieri a înţeles acest lucru atunci când a afirmat, descriindu-l pe Profet (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!): El a îmbinat toleranţa cu echitatea – trăsăturile cele mai nobile ale omului – şi este uşor să cităm din biografia sa (numită în arabă „Sira”) numeroase exemple în această privinţă .
Cu toate acestea, din toleranţă şi din dorinţa de a nu răspunde violenţei prin violenţă, fără a se ajunge la o recunoaştere şi susţinere a nedreptăţii celorlalţi sau la neglijarea apărării religiei sau a musulmanilor, este dezirabil şi necesar să se adopte un comportament îngăduitor şi iertător:
De vei întinde tu mâna spre mine ca să mă omori, eu nu voi întinde mâna spre tine ca să te omor, căci eu am frică de Allah, Stăpânul lumilor (Al-Ma’idah 5:28).
În concluzie, toleranţa şi semnificaţia neagresiunii reprezintă o valoare absolută şi o datorie pentru toţi musulmanii, în măsura în care înseamnă echitate, iar echitatea este cerută de la noi toţi faţă de toată lumea, în orice situaţie:
Fiţi statornici în îndatoririle voastre faţă de Allah şi fiţi martori drepţi: Să nu vă împingă ura împotriva unui neam să nu fiţi drepţi (Al-Ma’idah 5:8).
Toleranţa, în sensul săvârşirii binelui şi răsplătirii faptei rele cu o faptă bună, este un lucru necesar şi dorit, dacă din aceasta nu decurge sprijinirea nedreptăţii sau dezamăgirea celui nedreptăţit, sau încălcarea principiului măreţiei lui Allah, a trimisului său şi a credincioşilor.
Definiţia dată de U.N.E.S.C.O. toleranţei este apropiată de viziunea islamică, întrucât această organizaţie stabileşte că: ,,ea înseamnă respectarea integrală a drepturilor omului, nepresupunând toleranţa faţă de nedreptatea socială, renunţarea omului la convingerile sale sau neluarea în seamă a unora dintre ele“. Ea înseamnă că omul trebuie să aibă libertatea de a-şi respecta convingerile şi de a accepta libertatea celuilalt. Ea înseamnă acceptarea faptului că oamenii, prin natura lor, se deosebesc în privinţa înfăţişării, situaţiei, limbii, comportamentului şi valorilor şi că ei au dreptul de a trăi în pace şi de a fi ceea ce vor să fie. Toleranţa înseamnă acceptarea de către fiecare om a faptului că nici convingerile sale nu trebuie să fie impuse celorlalţi.
Perspectiva islamică asupra toleranţei a fost foarte clară pentru gânditorii occidentali imparţiali. Astfel, De Lacz afirmă: ,,istoria a dovedit că mitul despre răspândirea Islamului în lume prin sabie este una dintre cele mai stupide legende care au fost reiterate de către istoricii occidentali“. Iar A.S.Triton afirmă: ,,imaginea musulmanilor luptători, care au înaintat cu sabia în mână şi cu Sfântul Coran în cealaltă, este falsă“.
La rândul său, A.G. Leonard afirmă că: ,,drumul pe care califii au trebuit să-l urmeze a fost clar şi ei au ştiut să nu constrângă pe nimeni să-şi abandoneze religia şi au declarat pretutindeni că respectă credinţele şi obiceiurile popoarelor“.
Iar M.N.Roy declară: ,,fondul istoric al Islamului şi condiţiile sociale în care el a apărut şi-au pus amprenta toleranţei asupra sa, care s-ar putea să li se pară unora că intră în contradicţie cu spiritul fanatismului, asociat în mod obişnuit, în virtutea tradiţiei, cu Islamul, însă chiar şi numai crezul rezumat în cuvintele «nu există o altă divinitate în afara lui Allah» generează toleranţă“.
Orientalista italiană Laura Veccia Vaglieri arată că ,,nu exagerăm dacă afirmăm cu insistenţă că Islamul nu s-a limitat să cheme la toleranţă religioasă, ci a făcut din aceasta o lege pe care a pus-o continuu în practică“.
Cunoscutul scriitor britanic H.G.Wells consideră la rândul său că ,,lucrul care a atras cel mai mult inimile majorităţii oamenilor, atunci când Muhammad a venit cu religia Islamului, a fost concepţia despre Allah – care înseamnă Dumnezeul adevărat. Prin acceptarea sinceră a Islamului şi a sistemului său, în faţa lor se deschidea lumea, anterior plină de incertitudini, falsitate şi scindări, acum curăţată de un simbolism neclar, ritualuri obscurantiste sau psalmii unor preoţi. Muhammad (s.a.w.s) s-a adresat prin aceste norme morale inimilor oamenilor. Islamul a întemeiat o societate eliberată de cruzime şi asuprire la un nivel nemaiîntâlnit în nicio altă societate până atunci“. Tot el continuă: ,,Islamul s-a răspândit şi a devenit dominant, pentru că a oferit omenirii cel mai bun sistem politic şi social din toate timpurile, un sistem care reprezintă cea mai cuprinzătoare, pură şi clară idee politică ce putea fi aplicată, până în momentul acela, pe pământ“. Şi apoi mai adaugă: ,,Cel de al treilea aspect al forţei Islamului constă în insistenţa lui asupra frăţiei depline şi egalităţii totale a tuturor credincioşilor în faţa lui Allah, indiferent de culoarea pielii, statutul lor juridic şi social“.
_____________
Sursa: Islamul și Toleranța, autor Ahmad Hasin, Editura Islamul Azi
Source Link
Views: 4
Constituţia primului stat musulman, întemeiat la Medina în urma emigrării Trimisului – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască – de la Mekka (anul 1h/622 d.Chr.) – cunoscută în istoria islamică sub numele de “Foaia” şi “Cartea” – conţine 52 de articole şi în 14 dintre ele se vorbeşte despre evrei. Aceste articole legiferează integrarea evreilor în cadrul statului, calificându-i drept “o comunitate alături de credincioşi” emigranţi şi ansari, precum şi egalitatea lor cu credincioşii în ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle, precizând dreptul lor deplin la credinţa religioasă prin care se deosebesc de musulmani. Găsim în aceste articole cea mai înaltă formă de recunoaştere a celuilalt, expresia deplinei egalităţi între minoritate şi majoritate, recunoaşterea pluralismului religios pentru supuşii aceluiaşi stat. Astfel, într-unul din aceste articole citim: