Teme științifice în Coran – 3

 

versete din CoranSoarele are și el un loc special, semnificativ în creație. Doar patru dintre cele mai importante aspecte ale sale sunt menționate în Coran:

Și soarele ce aleargă spre un culcuș al lui, căci aceasta este sorocirea Puternicului, Știutorului! (36:38)

De fapt, aici mustaqarr ar putea însemna rută determinată în spațiu, un loc fix de a trăi. Ni se spune că soarele are o orbită anume și că el se îndreaptă către un punct anume în Univers. Sistemul nostru solar, după cum știm, se mișcă spre constelația Lyra cu o viteză aproape de neconceput (în fiecare secundă ne apropiem cu zece mile mai mult de acea constelație, aproape un milion de mile pe zi). Mai știm și că atunci când soarele își va fi îndeplinit scopul, va suferi o comandă ce va duce la apunerea lui definitivă.

Asemenea lucruri erau spuse într-un timp în care se știa că soarele făcea un circuit zilnic împrejurul Pământului.

Un alt verset coranic elocvent este acela în care se afirmă că Pământul se mărește:

Și cerul? Noi l-am zidit cu trăinicie și i-am dat apoi lărgime(51:47-48)

Prin intermediul acestui verset aflăm că distanța dintre corpurile cerești este în continuă creștere, căci Universul se lărgește. În anul 1922, astronomul Hubble a afirmat că toate galaxiile, înafară de cele cinci cele mai apropiate de Pământ, se mișcă mai departe în spațiu cu o viteză direct proporțională cu distanța lor de la Pământ. Așa că, o galaxie ce se află la milioane de ani lumină distanță de noi se mișcă cu o viteză de 168 km/an, la 1-2 milioane de ani lumină distanță, de două ori aceeași viteză, și așa mai departe. Le Maître, matematician și preot belgian, a propus și a dezvoltat mai târziu teoria conform căreia Universul se extinde. În orice mod am exprima această realitate, Coranul prezintă în mod foarte clar această expansiune.

Coranul indică prezența legilor fizicii, cum ar fi atracția și repulsia, rotația și revoluția din Univers:

Dumnezeu a ridicat cerurile fără ajutorul vreunui stâlp ca voi să îi puteți vedea… (13:2)

Toate corpurile cerești se mișcă într-o anumită ordine, balanță și armonie. Ele sunt susținute de stâlpi invizibili pe care noi nu îi putem vedea. Unii dintre acești “stâlpi” sunt repulsia și forța centrifugă:

Ține cerul pentru ca acesta să nu cadă fără voia Lui (22:65).

De aici înțelegem că toate corpurile cerești s-ar putea prăbuși la un moment dat, dar asta se va întâmpla numai cu voia lui Dumnezeu, iar asta este dovada supunerii Cuvântului lui Dumnezeu, care în limbajul științei contemporane este explicat ca fiind balanța dintre forțele centripede și centrifuge.

Unii comentatori ai Coranului au considerat următorul verset ca fiind cel care face referire la călătoria pe lună, fapt care s-a și întâmplat:

Pe lună plină, căci o veți străbate pas cu pas (84:18-19)

În vechime, acest verset a fost înțeles de către unii comentatori ca făcând referire la viața spirituală a fiecăruia, considerată a fi ascensiunea de la un stagiu la următorul, sau ca un proces general de schimbare de la o stare la alta. Mai târziu, interpreții coranici au încercat să explice versetul în termeni non-literali, deoarece acei termeni literali nu erau în concordanță cu ceea ce ei “știau” despre a călători o asemenea distanță. Dar de fapt, semnificația cea mai adecvată a cuvintelor ce urmează jurământului (Pe lună!), în contextul versetului, este chiar aceea de a călători pe lună, chiar dacă o privim din punct de vedere literal sau figurativ.

 

sursa: ro.fgulen.comSource Link

Views: 1

Pactul de la Hudaybiyah

Pactul de la Hudaybiyah

Musulmanii au început o serie de negocieri cu quraișiti pentru a li se permite să intre în Meka și să împlinească Umra. Astfel, tratatul de pace și reconciliere cu musulmanii continea clauze precum:

▶ De această dată, musulmanii se vor întoarce acasă, însă vor reveni anul viitor și vor rămâne în Meka trei zile fără să fie deranjați de quraiși. Nu vor reveni înarmați, dar pot purta cu ei săbii băgate în teacă. Acestea însă vor fi ținute în tolbe.
▶ Activitățile de război vor fi suspendate timp de zece ani, perioadă în care ambele părți vor trăi în deplină siguranță și nici una nu va ridica sabia asupra celeilalte.
▶ Dacă vreunul dintre quraiși se va alătura lui Muhammed ( صلى الله عليه وسلم) fără permisiunea tutorilor lui, acesta va fi trimis înapoi la neamul Quraiș, iar dacă unul dintre adepții lui Muhammed se va întoarce la neamul Quraiș, acesta nu va fi trimis înapoi.
▶ Oricine dorește să se alăture lui Muhammed sau să încheie vreo înțelegere cu el, are libertatea să facă acest lucru. De asemenea, oricine dorește să se alăture neamului Quraiș sau să încheie vreun tratat cu el, are îngăduința să facă asta.

Pactul de la Hudaybiyah

Au avut loc unele dispute referitoare la această acțiune. De exemplu, când acordul trebuia scris, Ali bin Abu Talib, care făcea pe scribul, a început astfel: “Bismillahi Rahman ir-Rahim”, adică “În Numele lui Allah, Cel mai Milostiv, Îndurător!”, dar conducătorul mekan, Suhail bin ‘Amr, a declarat că el nu știa nimic despre Ar-Rahman și a insistat asupra formulei obișnuite “Bi-ismika Allahumma”, adică “În Numele Tău, Allah!” Musulmanii au fost nemulțumiți, dar Profetul صلى الله عليه وسلم a acceptat. A continuat să dicteze din nou: “Așa s-a căzut de acord cu Profetul lui Allah,
Muhammed.” Dar Suhail a spus: “Dacă te-am fi recunoscut ca Profet, nu te-am fi împiedicat să intri în Casa Sfântă și nici nu am fi luptat împotriva ta. Scrie numele tău și numele tatălui tău.”
Musulmanii au comentat din nou și au refuzat să consimtă la modificare.
Profetul صلى الله عليه وسلم a acceptat și de această dată, pentru cauza mai importantă a islamului, și nu a luat în seamă un asfel de detaliu minor. A șters el însuși cuvintele și a dictat în loc: ”Muhammed, fiul lui ‘Abdullah.”

Într-o relatare se spune că Omar a fost atât de supărat din cauza clauzelor pactului ce îi împiedica să împlinească Pelerinajul și atitudinea umilitoare în ce privește reconcilierea cu păgânii, încât nu s-a mai putut abține și a mers la Profet صلى الله عليه وسلم spunându-i:

636562232091973705 Pactul de la Hudaybiyah“Nu ești tu adevăratul Mesager al lui Allah?” Profetul صلى الله عليه وسلم a răspuns calm: “De ce n-aș fi?” Omar a vorbit din nou și a întrebat: “Nu suntem noi pe calea cea dreaptă și quraișii pe cea greșită?” Fără să manifeste nici un resentiment, Profetul – Allah ( صلى الله عليه وسلم)a răspuns că așa era. Când a primit acest răspuns, el a continuat grăbit: ”Atunci nu ar trebui să suferim nici o umilire în privința Credinței. Profetul صلى الله عليه وسلم a rămas netulburat și i-a spus cu deplină încredere: “Eu sunt adevăratul Mesager al lui Allah, totdeauna supus Lui, iar El mă va ajuta”. “Nu tu ne-ai spus să facem pelerinajul?” “Dar nu v-am spus niciodată ” a răspuns Profetul, “că o să-l facem chiar anul acesta.” Omar a tăcut, dar mintea lui era tulburată. A mers la Abu Bakr și și-a dezvăluit sentimentele în fața sa. Abu Bakr, care nu se îndoise niciodată de buna credință a Profetului, a confirmat ce-i spusese Profetul .صلى الله عليه وسلم

Mai apoi, când Omar a fost chemat de Profet صلى الله عليه وسلم, el s-a bucurat și a regretat foarte multatitudinea sa anterioară. El a făcut milostenii, a ținut post și rugăciuni și a eliberat cât de mulți sclavi a putut, ca ispășire pentru atitudinea necugetată pe care o adoptase.

Pactul de la Hudaybiyah

Musulmanii s-au purtat așa pentru că nu înțelegeau beneficiile pe care acest tratat de pace le aducea, de fapt, comunității musulmane. În afara faptului că nu puteau împlini Pelerinajul și a sentimentului de umilire pe care l-au resimțit, celelalte clauze ale tratatului funcționau în favoarea statului islamic aflat în plină dezvoltare, iar evenimentele ce au urmat au dovedit această înțelepciune. Timp de zece ani, statul islamic a putut evolua în liniște și pace; Profetul
Muhammed صلى الله عليه وسلم i-a trimis pe musulmani să învețe limbi străine, agricultură, arte, arhitectură etc.
Musulmanii au avut șansa să răspândească islamul datorită prevederii articolului ce se referea la extrădarea credincioșilor care se refugiază la aceștia, fără consimțământul tutorilor lor. La prima vedere era o clauză foarte dureroasă și în tabăra musulmană era considerată inadmisibilă.

Oricum, pe parcursul evenimentelor, s-a dovedit a fi o mare binecuvântare. Musulmanii trimiși înapoi la Meka nu aveau intenția să renunțe la binecuvântările islamului, ci, dimpotrivă, chiar acești musulmani s-au dovedit a fi centrul de influență al islamului. Era imposibil de crezut că ei vor deveni apostați sau renegați, iar înțelepciunea din spatele acestui acord a atins apogeul pe parcursul altor evenimente petrecute ulterior.

Așadar, când tratatul de pace a fost încheiat, Profetul صلى الله عليه وسلم a poruncit companionilor să taie animalele de sacrificiu, dar ei erau prea deprimați pentru a-l mai asculta. Profetul صلى الله عليه وسلم a dat instrucțiuni în acest sens de trei ori, dar nu a primit nici un răspuns.

Era pentru prima dată în istoria islamului când companionii nu răspundeau chemării și poruncilor Profetului ( صلى الله عليه وسلم) lor și un moment de răscruce în care Profetul صلى الله عليه وسلم nu a știut cum să procedeze. El a intrat în cortul soției sale Umm Selemeh Asma ‘bin Yezid (Allah să fie mulțumit de ea!) și a spus: “Vai de această comunitate care nu se supune Profetului!”, povestindu-i despre această atitudine a companionilor săi. Ea l-a sfătuit cu înțelepciune și l-a îndemnat ca el însuși să preia inițiativa, să-și sacrifice animalul și să-și radă capul, și cu siguranță companionii îl vor urma, ceea ce s-a și întâmplat. Văzându-l pe Profet صلى الله عليه وسلم, musulmanii au început să-și sacrifice animalele și să-și radă capetele, urmând exemplul Profetului صلى الله عليه وسلم, deși atunci când le-a vorbit, ei nu s-au supus.

Versetul este pogorât în acest context pentru a-i învăța pe credincioși că hotărârile și faptele lor nu trebuie să treacă peste Cuvântul lui Allah subhanahu wa ta’ala și a Trimisului Său.

 

______________________________

Din seria întâlnirilor săptămânale la Centrul cultural islamic “Islamul azi” – “Lecția de vineri” – Să medităm la sensul versetelor din Sfântul Coran, cu profesor Demirel Gemaledin, lectie redactata si editata de doamna Camelia H.Source Link

Views: 2

Credinţa în destin – un principiu de bază al credinţei islamice

25122

‘Umar Suleyman Al-Ashqar

Credinţa în destin este unul dintre principiile de bază ale credinţei, fără de care aceasta este incompletă. Imamul Muslim a consemnat un hadis relatat de ′Umar ibn Al-Khattaab (Allah să fie mulţumit de el), că îngerul Gabriel l-a întrebat pe Profet (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) despre credinţă, iar acesta i-a răspuns: „Această credinţă înseamnă să crezi în Allah, în îngerii Săi, în cărţile Sale, în Trimişii Săi şi să crezi în destinul divin (qadar) cu binele şi cu răul său.” El, (adică Gabriel) a zis: „Ai grăit adevarul.”

Există multe texte care vorbesc despre destinul de la Allah sau porunca credinţei în destin. Aceste texte includ şi următoarele versete:

Şi Noi am creat toate lucrurile bine întocmite. (Al-Qamar 54: 49)

…Porunca lui Allah este o hotărâre hărăzită. (Al-Ahzab 33: 38)

…Însă Allah a voit să împlinească un lucru ce trebuia împlinit… (Al-Anfal 8: 42)

…Şi a creat toate lucrurile şi le-a orânduit cu bună rânduială. (Al-Furqan 25: 2)

Laudă numele Domnului tău Cel Preaînalt. Care a creat şi a plămădit. Şi care a orânduit şi a călăuzit, care a făcut să se ivească păşunea. (Al-A`la 87: 1-4)

Imamul Muslim a consemnat în culegerea Sahih de la Taawoos: „I-am cunoscut pe unii dintre companionii Trimisului lui Allah care au spus că totul se întâmplă prin destin. El a spus ‘L-am auzit pe ′Abdullah ibn ′Umar zicând: «Totul se întâmplă prin destin, chiar şi ingeniozitatea şi neajutorarea sau neajutorarea şi ingeniozitatea»”

În culegerea Sahih a Imamului Muslim este consemnat un hadis relatat de Abu Hurayrah: „Politeiştii din Quraysh au venit şi au discutat cu Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) despre destin, apoi următoarele cuvinte au fost revelate:

În Ziua aceea vor fi târâţi în Foc cu feţele lor în jos [şi li se va zice]: “Gustaţi voi atingerea Iadului!” Şi Noi am creat toate lucrurile bine întocmite. (Al-Qamar 54: 48-49)

Există multe texte asemănătoare. Textele ce vorbesc despre cunoaşterea, puterea, voinţa şi creaţia lui Allah, de asemenea fac referire şi la porunca Sa. Credinţa în destin include de asemenea şi credinţa în cunoşterea, voinţa şi creaţia lui Allah, după cum vom vedea mai jos.

Din punct de vedere lingvistic – după cum a declarat Raaghib al-Asfahaani, conform relatării de la Ibn Hajar al-′Asqalaani – cuvântul destin implică abilitate sau putere şi obiectul acelei abilităţi, care există în cunoşterea lui Allah.

Allah Preaînaltul are putere absolută (qudrah), iar puterea Sa nu lipseşte sub nici o formă. Printre Numele Sale – mărit şi preamărit fie El – se află şi numele Al-Qaadir (Cel Abil), Al-Qadiir (Atotputernicul) şi Al-Muqtadir (Omnipotentul, Care poate să facă orice). Puterea (Qudrah) este unul din Atributele Sale.

Al-Qaadir este participiul activ al verbului qadara yaqdiru. Al-Qadiir este o forma mai intensivă, însemnând Cel Care face ce vrea în conformitate cu înţelepciunea Sa, nici mai mult nici mai puţin. Astfel, nimeni nu este demn de acest nume cu excepţia lui Allah, fie El preamărit şi slăvit. Allah Preaînaltul spune:

Ba da, El este cu putere peste toate. (Al-Ahqaf 46: 33)

Al-Muqtadir este participiul activ al verbului aqtadara şi este mai puternic semnificativ decât Qadeer. Spre exemplu, Allah spune:

Într-un loc al adevărului, lângă un Stăpânitor Atotputernic. (Al-Qamar 54: 55)

Imam Ahmad (Allah să aibă milă de el) a fost întrebat despre destin. Acesta a spus: „Destinul este puterea lui Allah”.

Aceia care neagă destinul, neagă monoteismul pentru că negând destinul, ei afirmă că acela care a creat binele este diferit de cel care a creat răul. Cei din comunitatea musulmană care cred acest lucru spun că păcatele nu se întâmplă prin Voia lui Allah şi mai spun că Allah nici nu are cunoştinţă despre aceste păcate. Ei afirmă că toate faptele oamenilor se realizează fără puterea sau creaţia Sa. Astfel, ei neagă faptul că Allah are putere absolută şi voinţă supremă. Ibn ′Abbaas a spus: „Destinul reprezintă esenţa monoteismului. Cine îl venerează numai pe Allah Atotputernicul şi crede în destin, acela îşi întăreşte credinţa monoteistă, iar acela care îl venerează numai pe Allah dar nu crede în destin, acela îşi distruge noţiunea de monoteism cu necredinţa sa.”

Savanţii musulmani au afirmat în unanimitate că este obligatoriu să crezi în destin. Nu există nici un savant al şcolii Ahl as-Sunnah, purtătorii de lumină şi călăuzire prin întuneric, care să nu susţină afirmaţia de mai sus. În comentariul său despre hadisurile ce vorbesc despre destin, în Sahih Muslim, An-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus: „În toate aceste hadisuri există dovezi clare care susţin punctul de vedere al şcolii Ahl as-Sunnah privind credinţa în destin şi faptul că toate evenimentele, bune sau rele, benefice sau dăunătoare se întâmplă prin voinţa şi porunca lui Allah Preaînaltul.”

Ibn Hajar (Allah să aibă milă de el) a spus: „Opinia tuturor predecesorilor pioşi este că toate lucrurile se întâmplă prin porunca lui Allah, după cum El spune:

Şi nu sunt lucruri ale căror hambare să nu se afle la Noi şi pe care Noi să nu le trimitem cu măsură anumită. (Al-Hijr 15: 21)

 

________

Credința în Predestinare, Umar Suleyman Al-Ashqar, Editura Islamul Azi, București, 2010Source Link

Views: 2