Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

Evreii si musulmanii – 3

 

M. ‘Imarah

 

israel_shahakÎn cartea lui Israel Shahak intitulată “Religia iudaică şi atitudinea ei faţă de neevrei”, există o discuţie documentată despre interzicerea vărsării sângelui evreiesc şi permiterea vărsării sângelui altora şi a exterminării lor.

“Evreul care ucide un neevreu este vinovat numai de păcatul împotriva rânduielilor cereşti, pentru care tribunalul nu condamnă, iar cauzarea morţii unui neevreu indirect nu este în nici un caz socotită păcat. Dacă ucigaşul neevreu cade sub influenţa legilor evreieşti, el trebuie ucis, indiferent dacă victima nu este evreu iar dacă ucigaşul adoptă iudaismul, el nu este pedepsit”.

Numeroşi hahami au comentat aceste afirmaţii şi au ajuns la concluzia logică a acestei angajări faţă de rânduială, adică posibilitatea uciderii tuturor neevreilor aparţinând unui  popor inamic sau chiar necesitatea uciderii lor, iar această idee este încurajată public începând din anul 1972 în îndrumarea soldaţilor israelieni habotnici.

Primul sfat oficial de acest fel apare într-o broşură publicată de comandamentul zonei centrale a armatei israeliene – sub a cărei autoritate se află Cisiordania. Hahamul responsabil, colonelul Fidan, afirmă în această broşură: “În cazul ciocnirii forţelor noastre cu civili în timp de război, în timpul urmăririi unei unităţi sau în timpul unei incursiuni, dacă nu există dovada că ei au provocat vreo pierdere forţelor noastre, există posibilitatea uciderii lor, ba chiar necesitatea săvârşirii acestui lucru, în conformitate cu rânduiala care îndeamnă chiar şi la uciderea civililor paşnici.”

Soldatul Moshe a adresat o scrisoare hahamului său Shimon Wiser, în care l-a întrebat: “În unitatea mea a avut loc o discuţie despre “puritatea  armei” şi despre posibilitatea uciderii arabului lipsit de armă, a femeilor şi a copiilor sau dacă trebuie să ne răzbunăm pe arabi. Fiecare a răspuns după cum l-a tăiat capul şi nu au ajuns la un răspuns categoric. Oare trebuie să-i ucidem pe arabi ca pe uriaşi, adică să-i omorâm până ce li se stinge amintirea pe pământ? “Şi să se şteargă amintirea uriaşilor sub cer.” (Deuteronomul: 25,9).

Sau să procedăm aşa cum se procedează în războiul drept, în care omul îi ucide doar pe soldaţi? Pot să ofer apă unui arab care se  predă?”

Hahamul Shimon Wiser i-a trimis soldatului Moshe o  scrisoare în care se spunea: “Am să-ţi transmit câteva vorbe ale înţelepţilor şi ţi le voi explica: Războiul la neevrei are reguli speciale, ca regulile jocului,  ale fotbalului, sau ale baschetului, dar războiul pentru noi – aşa după cum afirmă înţelepţii noştri – nu este un joc, ci este o necesitate vitală. Pornind de la aceste criterii, trebuie să ne gândim la modul purtării lui”. Hahamul Shimon obişnuia să spună: “Ucideţi-l pe cel mai bun dintre neevrei … celui mai bun dintre şerpi sfărâmaţi-i capul!” Aceasta este regula “purităţii armei” conform rânduielii şi nu conform concepţiei străine care a provocat numeroase pierderi  evreilor…”

Soldatul Moshe i-a răspuns hahamului astfel: “Am primit scrisoarea ta şi am înţeles-o astfel: Nu numai că îmi este permis în timp de război să ucid  orice arab şi orice femeie pe care o întâlnesc, dar este de datoria mea să procedez astfel… În ceea ce mă priveşte pe mine,  socotesc  că este de datoria mea să-i ucid, chiar dacă din aceasta  va rezulta o problemă din punctul de vedere al dreptului militar. Cred că această idee despre “puritatea armei” trebuie făcută cunoscută prin intermediul tuturor instituţiilor de învăţământ, pentru ca lumea să-şi formeze o părere în această privinţă şi să nu rătăcească prin labirintul “logicii”, îndeosebi în legătură cu o problemă ca aceasta. Trebuie explicată atât această idee, cât şi modul de îndeplinire a ei. De aceea, te rog să fii activ în privinţa acestei probleme, pentru ca soldaţii noştri să cunoască atitudinea strămoşilor noştri cu toată claritatea”.

Pornind de la această idee, în toate situaţiile în care evreii din armată sau din organizaţiile paramilitare au ucis arabi care nu luau parte la război, inclusiv situaţiile asasinatelor colective, aşa cum s-a întâmplat la Kafr Qasem în anul 1956, ucigaşii au fost  puşi în libertate sau au suferit condamnări extrem de neînsemnate şi au fost puşi în libertate înainte de executare, ceea ce face ca aceste condamnări să pară ca şi cum nici nu ar fi  existat”.

Aceasta este o prezentare a legii talmudice care îngăduie  vărsarea sângelui altora, al neevreilor, chiar şi al neparticipanţilor la război, chiar al femeilor şi al oamenilor buni. Logica acestui iudaism talmudic este un labirint şi o rătăcire care nu li se  potriveşte evreilor!

 

 

Source Link

Views: 2

Consecintele nefaste ale limbii (vorbei) – 1

 

INIMA

versCea mai importanta parte a corpului este inima, asa cum a fost mentionat de nobilul nostru trimis Muhammad- (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!):
“Intr-adevar in corpurile voastre este o bucata de inima, care daca este buna, intregul corp este buna si daca ea este stricata, intregul corp este stricat, cu adevarat aceasta este inima.”
Sahih al-Bukhari [1/49] & Sahih al-Muslim [1599]

Inima este poarta din care pleaca binele si raul si daca ea este buna, atunci faptele vor fi bune, insa daca ea este stricata, atunci faptele vor fi rele.
Inima este cea despre care ALLAH a spus prin trimisul sau (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!):
“ALLAH nu se uita la corpurile voastre, nici la fetele voastre ci la inimile si faptele voastre.”
Sahih al-Muslim [4/6221]
Pentru asta, ALLAH ne-a poruncit sa-L iubim si sa-l iubim pe trimisul Sau, sa-i iubim pe cei drept-credinciosi, sa iubim ceea ce ALLAH iubeste si sa uram ceea ceea ce este in inimile noastre.
Daca o persoana este buna, aceasta se reflecta in vorbele ei.
ALLAH a facut ca limba sa se miste foarte repede si nu este dificil sa observi ca limba omului se misca mult mai repede in comparatie cu membrele sale. Asa ca, daca o persoana nu este atenta la ceea ce spune, chiar si o singura vorba poate anula faptele sale. Acesta este motivul pentru care intregul corp avertizeaza limba:
“Teme-te de ALLAH in ceea ce ne priveste, pentru ca noi depindem de tine. Daca esti corecta, noi vom fi corecte (membrele, organele) si daca esti stricata noi vom fi stricate.”
Sunan at-Tirmidhi (1912), Mishkaat (4838), Riyaadh as-Saleheen (2/1521)
In acelasi timp limba este o mare binecuvantare de la ALLAH.
Daca ne uitam la animale, cum ele nu pot vorbi, realizam importanta acestei mari binecuvantari.
Importanta pe care o vedem in legatura cu aceasta imensa binecuvantare reprezinta supunerea in fata lui ALLAH, pentru citirea Coranului, pentru cautarea stiintei, pentru a porunci binele si a opri raul.
Ceea ce ii este limbii interzis: sa spuna minciuni, sa nu abuzeze, sa nu jigneasca, sa nu spuna vorbe urate, sa nu barfeasca si sa nu ponegreasca.
ALLAH a spus:

Intr-adevar izbandesc drept-credinciosii, cei care se tem in rugaciunile lor si cei care se abtin de la vorbe necugetate. (Al-Mu`minun: 1-3)

ALLAH a mentionat aici abtinerea de la vorbe necugetate si asta pentru ca vorba multa ingreuneaza inima. Este imposibil ca sa atingi un nivel de Khusua- teama de ALLAH- daca nu te abtii de la vorba inutila.
Imamaul An-Nawawi- rahimahuLLAH, a spus:
“Sa stii ca este datoria tuturor sa isi pazeasca limbile de la multa vorba, cu execeptia acelor vorbe care au in ele un beneficiu.”
Kitaabul Adhkaar
A spus ALLAH in Coran:

Nu se spune niciun cuvant fara ca sa fie un veghetor gata sa-l inregistreze. (Qaf: 18)

Trimisul lui ALLAH (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), a spus:
“Oricine crede in ALLAH si in ziua de apoi trebuie sa vorbeasca ceva bun sau sa taca.”
Imamul As-Shafee rahimahuLLAH a spus:
“Daca vrei sa vorbesti, trebuie sa te gandesti inainte de a spune. Daca crezi ca in vorba ta este ceva bun, vorbeste, dar daca nu este, atunci nu vorbi.”

 

 

 sfârșitul primei părți

Sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 5

Hijrah: planificare perfectă și încredere în Allah – 1

Hijrah: planificare perfectă și încredere în Allah – 1

Dr. Ali Al-Halawani

 

4064994864_c0f5386094_oDacă măreția evenimentelor istorice ar fi măsurată prin influența lor constructivă și efectele rezultante în ceea ce privește impulsul în viață, precum și marșul ființelor umane pe pământ, valoarea unor astfel de evenimente este – dincolo de aceasta – cunoscută prin moravuri elevate, principii nobile și conduite etice care apar odată cu aceste evenimente.

Hijrah: planificare perfectă și încredere în Allah – 1

Prin urmare, Hijrah a reprezentat din toate punctele de vedere o piatră de hotar. A oferit roade minunate, a presupus manifestarea unor principii nobile și valori aplicate și a prezentat abilitatea proeminentă a Profetului Muhammad în ceea ce privește planificarea, precum și modul în care și-a pus toată încrederea în Allah Preaînaltul.

Acestea pot fi observate în atât de multe situații și incidente care au avut loc pe tot parcursul călătoriei, Hijrah. Unele dintre ele pot fi amintite și aici pentru a-i ajuta pe musulmani să le pună în aplicare în contexte similare. Vom aminti aici două dintre numeroasele aspecte perfecte ale personalității Profetului care au ieșit la iveală în timpul emigrării: abilitatea sa foarte mare de a planifica și punerea întregii sale încrederi în Allah care succeda constatarea tuturor posibilităților materiale.

Daca Profetul Muhammad – care era foarte bine protejat de Allah – a avut grija de toate aspectele materiale pentru a se asigura ca planul sau va functiona, fara indoiala noi ar trebui sa avem grija de acestea mult mai mult si sa ne folosim de toate abilitatile si planificarea noastra pentru a reusi. Trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta, iar apoi sa lasam rezultatul in voia lui Allah Care stie mai bine decat creatiile Sale.

Sursa: New-Muslims.infoSource Link

Views: 4