Tag: profetul

Primii credinciosi

Primii credinciosi   Primii credincioşi au fost mai recunoscători pentru discernământul lor, prin care au perceput lucrurile adecvat încă dinainte de venirea lor pe lume, mulţumindu-I lui Allah care i-a îndrumat către credinţă. Ei au fost, de asemenea, conştienţi de faptul că viaţa era cea mai bună dovadă a adevărului Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui […]

Primii credinciosi

 

5f060c9bef9c58f9597dd5219539e7f0 Primii credinciosiPrimii credincioşi au fost mai recunoscători pentru discernământul lor, prin care au perceput lucrurile adecvat încă dinainte de venirea lor pe lume, mulţumindu-I lui Allah care i-a îndrumat către credinţă.

Ei au fost, de asemenea, conştienţi de faptul că viaţa era cea mai bună dovadă a adevărului Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), când el le-a spus: „Eu sunt Profetul lui Allah, trimis vouă.” Viaţa sa a fost cu adevărat remarcabilă. Distincţia şi puritatea constituie cea mai bună dovadă a adevărului marelui învăţător, a nobilului Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Nivelul său de excelenţă şi de distincţie nu s-a diminuat şi nici nu s-a prăbuşit, rămânând constant din leagăn până la moarte.

Întreg parcursul vieţii sale demonstrează clar ca lumina zilei că omul care a dus o astfel de viaţă şi a transmis un astfel de mesaj nu căuta bunăstarea, banii sau puterea. Când acestea i-au fost oferite împreună cu statutul de conducător, el le-a respins pe toate şi a trăit până în ultima clipă cu devotament faţă de Allah, în căinţă şi cinste.

Nu a deviat niciodată de la scopul măreţei sale vieţi nici cât un fir de păr şi nu şi-a încălcat niciodată promisiunea faţă de Allah în privinţa adorării sau a jihaadului.

În cea de-a doua parte a nopţii, se trezea, făcea abluţiunea, obişnuia să rămână treaz invocându-L pe Allah, rugându-se şi plângând.

Munţi de bunuri şi de bani au ajuns în posesia sa şi cu toate acestea nu s-a schimbat niciodată şi nu a luat din ei decât ca cel mai sărac și umil musulman. Apoi a murit, lăsându-şi armura amanet.

Toate statele lumii au reacționat în urma apelului său şi cei mai mulţi regi ai pământului s-au înclinat în faţa mesajului său, prin care îi chema la Islam, cu evlavie şi adorare. Totuşi, el nu a manifestat nici un pic de aroganţă. Când i-a văzut pe oameni apropiindu-se încurcaţi şi derutaţi, cu evlavie şi admiraţie, el le-a spus: „Stați liniștiți, mama mea obişnuia să mănânce carne uscată în Mekka.”

Atunci când toţi inamicii şi-au lăsat deoparte armele şi au plecat capetele aşteptând ca el să-i judece şi în vreme ce zece mii de săbii ale musulmanilor străluceau în Ziua Cuceririi colinelor oraşului Mekka, el le-a spus simplu dușmanilor săi: „Risipiţi-vă, sunteţi liberi!”.

Chiar la apogeul victoriei căreia şi-a dedicat viaţa, și-a păstrat modestia. A mers cu alaiul victorios în Ziua Cuceririi aplecându-şi capul în aşa fel încât oamenii să nu-i poată vedea faţa, repetând imnuri de mulţumire către Allah cu voce slabă, lăcrimând, invocându-L cu smerenie pe Allah până când a ajuns la Ka’bah. Apoi a distrus idolii, le-a făcut ce le-a făcut şi a spus: „A venit Adevărul şi a pierit deşertăciunea! Deşertăciunea este sortită să piară!” (Coran 17: 81).

 

Mai există vreo îndoială în ceea ce priveşte acest mesaj? A fost un bărbat care şi-a dedicat întreaga viaţă unei chemări în urma căreia nu avea de obţinut niciun beneficiu personal, avere, rang, putere. Păstrarea numelui său în istorie era o opțiune care nici măcar nu a fost luată în considerare de către el de vreme ce credea doar în veşnicia vieţii de apoi, atunci când omul se află în Mâinile lui Allah.

 

Şi-a petrecut viaţa, din copilărie până la vârsta de patruzeci de ani, în puritate şi contemplare. Restul vieţii şi l-a petrecut în adorare, îndrumare, jihaad şi luptă şi, când lumea i-a fost deschisă, a respins total falsa glorie urmând calea, adorarea şi mesajul lui Allah. Cum ar fi putut fi mincinos un astfel de om? De ce ar fi spus minciuni? Cu siguranţă, un astfel de om şi un astfel de profet era mai bun de-atât!

 

Source Link

Views: 0

Primii ani de profetie

Primii ani de profetie   Logica şi raţiunea erau, şi încă sunt, cea mai bună dovadă a adevărului afirmației lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) când a spus: „Eu sunt Profetul lui Allah.” Nu se susţine prin logică deplină sau prin raţionare corectă ca un om care a dus o viaţă […]

Primii ani de profetie

 

Logica şi raţiunea erau, şi încă sunt, cea mai bună dovadă a adevărului afirmației lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) când a spus: „Eu sunt Profetul lui Allah.” Nu se susţine prin logică deplină sau prin raţionare corectă ca un om care a dus o viaţă atât de bună să mintă în ceea ce-L priveşte pe Allah. Primii credincioşi care s-au grăbit să creadă în mesajul său, despre care suntem onoraţi să relatăm prin intermediul paginilor acestei cărţi, au avut o astfel de relaţie cu el după călăuzirea lui Allah, relaţie care constituie cea mai bună dovadă a logicii şi a raţiunii.

 

Îl vedem pe Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) înainte de a primi mesajul şi îl vedem după primirea mesajului. Îl vedem în leagănul său şi îl vedem pe patul de moarte. Dar am văzut vreo contradicţie sau vreo incoerenţă de-a lungul întregii sale vieţi? Niciodată!

 

Să analizăm primii ani ai mesajului său. Aceia au fost anii pentru care cu greu poate fi găsit un echivalent în analele istoriei în privinţa statorniciei, adevărului şi gloriei. Aceia au fost anii care au dezvăluit, mai mult decât oricare alţii, toate trăsăturile învăţătorului şi ale îndrumătorului întregii omeniri. Aceia au fost anii care au deschis cartea luminoasă a vieţii şi a eroismului Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi, mai mult decât oricare alţi ani, au reprezentat leagănul miracolelor sale.

 

De-a lungul acelor ani Profetul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost singur. A lăsat tot ceea ce deţinea în materie de confort, siguranţă şi viaţă stabilă. El s-a apropiat de oameni cu ceea ce nu le era familiar sau, mai degrabă, cu ceea ce ei au detestat. S-a apropiat de ei şi s-a adresat raţiunii lor, ceea ce a reprezentat o sarcină dificilă pentru cel care şi-a direcţionat discursul către minţile oamenilor şi nu către sentimentele lor. Profetul lui Allah, Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a făcut mai mult decât atât, de vreme ce consecinţa apelului la raţiune poate fi admisă dacă împărtășești convenţii şi aspiraţii comune. Dar când îi chemi către un viitor îndepărtat pe care tu îl percepi, iar ei nu, în care tu trăieşti, iar ei nu, sarcina este una dificilă. Într-adevăr, a te adresa minţii lor şi a distruge esenţa vieţii lor din temelii, deşi procedezi astfel într-o manieră sinceră, onestă şi nu determinat de un anumit scop sau de mândrie, reprezintă un risc care nu poate fi asumat decât de către conducătorii oamenilor drepţi şi de către profeţi.

 

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost eroul şi marele maestru al acelei situaţii. Forma de adorare a acelei ere era reprezentată de venerarea idolilor ale căror ritualuri erau practicate ca religie. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu s-a abătut din drumul său în urma niciunei manevre sau intrigi. Drumul neumblat şi dificila povară ar fi constituit scuze bune dacă şi-ar fi folosit mintea pentru a pregăti lumea pentru „monoteism” în loc să o surprindă cu el. Îi era cu putinţă şi era dreptul său de a se pregăti să izoleze comunitatea de idolii a căror adorare a fost o practică transmisă din generaţie în generaţie, vreme de secole. Ar fi putut începe prin a evita pe cât posibil o confruntare directă, ştiind că va atrage toată ura oamenilor săi, şi ar fi putut să îndrepte asupra lor toate armele pe care ei urmau a le aţinti spre el.

 

Totuşi, nu a făcut astfel. Acest lucru ilustrează faptul că el a fost un Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). El a auzit o voce divină în sufletul său spunându-i să se înalţe… şi a făcut astfel, spunându-i să transmită mesajul… şi a făcut astfel, fără a utiliza forţa armelor şi fără a-şi abandona misiunea! I-a înfruntat din prima secundă prin esenţa mesajului său: „O, oameni, eu sunt Profetul lui Allah, pentru ca voi să-L adoraţi şi să nu-I atribuiţi parteneri. Aceşti idoli reprezintă deşertăciune. Ei nu vă fac rău şi nici nu vă aduc beneficii.”

 

Încă de la bun început, el i-a înfruntat prin cuvinte simple şi clare şi de la bun început s-a confruntat cu lupta severă pe care a trebuit să o ducă până la stingerea sa din viaţă.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 1

Credinta companionilor Profetului

Credinta companionilor Profetului   Aveau primii credincioşi nevoie de un imbold pentru a-l susţine pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)?   Cel cu conştiinţa trezită nu va fi tulburat de o astfel de scenă unică şi rară? A fost o scenă în care un bărbat cu putere intelectuală deplină şi comportament […]

Credinta companionilor Profetului

 

Aveau primii credincioşi nevoie de un imbold pentru a-l susţine pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)?

 

13 Credinta companionilor ProfetuluiCel cu conştiinţa trezită nu va fi tulburat de o astfel de scenă unică şi rară? A fost o scenă în care un bărbat cu putere intelectuală deplină şi comportament desăvârşit, singur dar bine cunoscut de către oameni, le-a adresat celor din jur un apel ce putea dărâma munţii. Cuvintele izvorau din inima şi de pe buzele sale, umile şi splendide, ca şi cum în ele ar fi sălăşluit toată puterea, voinţa şi viitorul şi de parcă ele ar fi exprimat destinul însuşi.

 

Dar ar fi existat și posibilitatea ca Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să îşi fi adorat Domnul după cum ar fi voit, lăsând zeităţile oamenilor săi la locul lor, pentru ca aceştia să lase în pace religia comunităţii sale.

 

Dacă un astfel de gând a trecut prin minţile unora din acele vremuri, Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a spulberat de îndată. El le-a explicat clar oamenilor săi că era Profet şi că trebuia să transmită mesajul, că nu putea păstra tăcerea şi nu se putea abate de la misiunea sa de vreme ce era îndrumat de adevăr şi lumină. Toate forţele lumii şi ale naturii nu l-ar fi putut determina să păstreze tăcerea şi nu ar fi putut să-l oprească, pentru că Allah era Cel care l-a făcut să vorbească şi să se mişte şi Cel care i-a călăuzit paşii.

 

Reacţia celor din Quraish a venit prompt precum flăcările răvăşite de un vânt violent. Nenorocirile au început să se abată asupra unui suflet neobişnuit cu altceva în afară de graţie absolută. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a început să predea primele sale lecţii cu autoritate deplină şi sinceritate uluitoare. Imaginea acestei scene este recunoscută în toate locurile şi în toate timpurile, precum şi în istorie. Cei cu conştiinţa trează din Mekka, apropiindu-se de el, erau mulţumiţi şi plini de admiraţie. Au văzut în el un bărbat nobil şi măreţ. Ei nu ştiau dacă gâtul său devenise mai lung, într-atât încât să atingă cerul sau dacă cerul a coborât într-atât încât să-i încoroneze capul. Au văzut doar loialitate, statornicie şi nobleţe.

 

Source Link

Views: 1