Urmărind istoria comunităţilor, constatăm că atunci când relaţiile sociale, economice, politice şi culturale dintre ele s-au extins, s-a extins şi mesajul trimişilor. şi Creatorul a trimis atunci în Asia şi în Africa un mesager important prin minunile sale şi prin dovezile misiunii sale, pe care l-a însărcinat cu o propovăduire însemnată şi căruia i-a pogorât o scriptură care a conţinut un ansamblu de prescripţii şi legi referitoare la diferitele relaţii dintre oameni. Acesta a fost profetul Moise – pacea asupra lui! După el, Creatorul a trimis succesiv mai mulţi profeţi fiilor lui Israel, pentru a întări rânduielile Sale şi chemarea Sa şi pentru a întregi diversele aspecte ale mesajului Său, şi a încheiat şirul lor cu Isus, fiul Mariei – pacea asupra lor amândoi! Când conştiinţa umană s-a dezvoltat, ajungând să accepte o unitate religioasă universală cu norme globale, înţelepciunea a impus trimiterea de către
Creatorul a mesagerului Său, înrudit cu ceilalţi trimişi, printr-un mesaj uman universal, care să încheie mesajele divine şi să poarte în sine fundamentele sistemului integral, comun pentru toţi oamenii, indiferent de condiţiile lor de mediu, de diversitatea relaţiilor lor, de varietatea de tradiţii şi obiceiuri, într-o comunitate aspirând spre monoteism, într-o limbă precisă, într-un stil concis şi elocvent. Cel pe care l-a trimis Creatorul cu acest mesaj a fost profetul Muhammed din stirpea lui Ismail, fiul lui Avraam, arab prin genealogia şi prin limba sa, umanist prin propovăduirea sa, şi cu o religie universală. El a adus mesajul care a încheiat mesajele divine, care a adunat toate legile trimise de Allah oamenilor şi care le-a garantat interesele într-un mod mai cuprinzător decât orice rânduială sau lege, precum şi fericirea cea mai deplină pe care o poate realiza orice rânduială sau lege. Creatorul s-a pus chezaş pentru păstrarea şi sprijinirea acestui mesaj şi a trimis pentru el o Carte limpede, fără nici un fel de abatere, venind de la un Înţelept Bineştiutor. De aceea, Creatorul a făcut mărturie în legătură cu mesajul lui Muhammed că el este integral, comun pentru toţi oamenii, atunci când a zis:
“şi Noi nu te-am trimis decât ca vestitor şi prevenitor pentru toată lumea, însă cei mai mulţi dintre oameni nu ştiu” (34 : 28).
Întrucât mesajul Său a fost general şi global, Creatorul a garantat apărarea lui de deformare, schimbare şi pierdere, păstrând Cartea Sa – Coranul – şi Sunna Trimisului Său Muhammed . Creatorul a vestit sfârşitul profeţiilor şi a mesajelor o dată cu profeţia lui Muhammed, spunând:
“Muhammed nu este tată nici unuia dintre bărbaţii voştri, ci el este Trimisul lui Allah şi încheietorul profeţilor, şi Allah este Atoateştiutor” (33 : 40).
Este evident că dăinuirea Coranului, care conţine, prin rânduielile şi prescripţiile sale, toate nevoile omenirii în bazele de legislaţie, întocmai aşa cum i-a fost trimis lui Muhammed, ca şi dăinuirea despre Profet, care face şi mai limpezi sensurile Coranului cele adevărate şi constante, sunt o dovadă a continuării prezenţei Profetului printre noi, mereu viu.
Astfel, putem afirma pe drept cuvânt că Trimisul lui Allah se află printre noi prin Coranul şi revelaţia care i-au fost trimise şi prin înrâurirea pe care a avut-o asupra retoricii, asupra practicii şi legislaţiei. Prin aceasta, lumea nu a avut nevoie de trimiterea altor profeţi sau mesageri şi nici de înnoirea rânduielilor oamenilor, după trimiterea lui
Muhammed, căci dacă Creatorul ar mai fi trimis alţi mesageri şi profeţi, aceştia nu ar mai fi putut să aducă nimic nou şi să adauge nimic nou la principiile dogmei şi legislaţiei cu care a venit Profetul Muhammed. Creatorul a făcut ca religia şi legea să fie depline, căci El însuşi a zis:
“În ziua aceasta, am desăvârşit religia voastră şi am împlinit harul Meu asupra voastră şi am încuviinţat Islamul ca religie pentru voi!” (5 : 3).
Și dacă scopul trimiterii de mesageri a fost propagarea acestui mesaj şi chemarea oamenilor la el, această sarcină le-a revenit după aceea teologilor musulmani, cărora le-a revenit misiunea de a chema la Allah, de a răspândi legea divină (şari’a) printre făpturile Sale şi de a deduce preceptele juridice pentru toate lucrurile noi care apar în lume şi care necesită exprimarea judecăţii lui Allah în legătură cu ele, conform fundamentelor constante ale legii divine.
Source LinkViews: 2
