Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

Universalitatea religiei

  Din moment ce consecinţele urmării unei false religii sunt atât de grave, adevărata religie a lui Dumnezeu trebuie să fi fost uşor de înţeles şi universal accesibilă în trecut şi trebuie să continue să fie veşnic uşor de înţeles şi accesibilă în întreaga lume. Cu alte cuvinte, adevărata religie a lui Dumnezeu nu poate […]

 

p03xsw49 Universalitatea religieiDin moment ce consecinţele urmării unei false religii sunt atât de grave, adevărata religie a lui Dumnezeu trebuie să fi fost uşor de înţeles şi universal accesibilă în trecut şi trebuie să continue să fie veşnic uşor de înţeles şi accesibilă în întreaga lume. Cu alte cuvinte, adevărata religie a lui Dumnezeu nu poate fi limitată, indiferent de oameni, locuri sau perioadă de timp. Nu este nici logic ca o asemenea religie să impună condiţii care nu au nicio legătură cu relaţia dintre om şi Dumnezeu, cum ar fi botezul sau credinţa în om ca salvator sau intermediar. În cadrul principiului central al Islamului şi a definiţiei sale (supunerea voinţei omului în faţa lui Dumnezeu) se află rădăcinile universalităţii Islamului. Oricând omul conştientizează că Dumnezeu este Unul, că este diferit de creaţia Sa, şi se supune apoi acestui Dumnezeu, el devine musulman cu trupul şi cu sufletul şi poate fi ales pentru a intra în Paradis.

În consecinţă, oricine, în orice moment, din orice religie izolată a lumii poate deveni musulman, un adept al religiei lui Dumnezeu, Islamul, prin simpla respingere a venerării creaţiei şi prin întoarcerea la Însuşi Dumnezeu.

Este important de precizat, în orice caz, că, în locul supunerii efective în fața voinţei lui Dumnezeu, o persoană trebuie să aleagă în mod continuu între bine şi rău. Într-adevăr, omul este înzestrat de către Dumnezeu nu doar cu puterea de a distinge binele de rău, dar şi cu cea de a alege între acestea. Aceste puteri date de Dumnezeu atrag după sine o responsabilitate importantă: aceea că omul este răspunzător în faţa lui Dumnezeu pentru alegerile pe care le face. Este de la sine înţeles că omul ar trebui să încerce pe cât posibil să facă bine şi să evite răul. Aceste concepte sunt exprimate în revelaţia finală, după cum urmează:

„Cei care au crezut în [Islam], precum și aceia dintre cei care s-au iudaizat, dintre creștinii și sabeenii care au crezut în Allah și în Ziua de Apoi și au făcut bine, vor avea răsplata lor de la Domnul lor. Ei n-au a se teme și nici nu se vor mâhni.” (Coran 2: 62).

Dacă, din orice motiv, ei eşuează în a accepta mesajul final după ce le-a fost explicat în mod clar, ei vor fi în mare pericol. Ultimul Profet a spus: „Oricare dintre creştini şi evrei aude de Mine, dar nu îşi proclamă credinţa în ceea ce am adus şi moare în această stare, se va număra printre locuitorii Iadului.” (Sahih Muslim, Vol.1, p. 91, nr. 284).

Source Link

Views: 6

Daţi Cezarului ce este al Cezarului

      Cum răspund-ţi celor care spun că Iisus a spus „Daţi, dar, Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”?     Chiar dacă am presupune că Iisus chiar a spus aceasta, înţelegerea mea ca musulman ar fi aceea că el nu a vrut să o spună în […]

 

 

 

Cum răspund-ţi celor care spun că Iisus a spus

„Daţi, dar, Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”?

 

 

Chiar dacă am presupune că Iisus chiar a spus aceasta, înţelegerea mea ca musulman ar fi aceea că el nu a vrut să o spună în felul în care este interpretat acum de majoritatea. Dacă ar fi să analizăm acest citat în mod particular şi să citim contextul, vom observa că oamenii vin cu o intenţie rea de a întinde o cursă. Ei încercau să dovedească autorităţilor romane că acest om sfida autoritatea lor şi că trebuia pedepsit pentru aceasta. O cale de a încerca să-şi împlinească acest obiectiv a fost aceea de a veni la el şi de a încerca să extragă din gura lui o declaraţie care să fie interpretată ca o sfidare la adresa autorităţilor romane.

Aşadar au venit la el şi l-au întrebat dacă ei ar trebui să plătească taxele faţă de autorităţile romane (formei de guvernare). În înţelegerea mea, profetul Iisus era destul de inteligent şi călăuzit divin pentru a înţelege intenţia rea din spatele acestei întrebări aparent inocente. Aşadar el a răspuns „Daţi, dar, Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Nu a vrut niciodată să spună că există două autorităţi şi că în acest univers există o parte a autorităţii aflată sub dominaţia lui Dumnezeu, limitată la Biserică, şi o altă parte care să aparţină autorităţilor temporale. Aceasta nu a dat duşmanilor săi şansa de a lua de la el ceea ce şi-au dorit de fapt. Cineva poate face referire la faptul că natura misiunii profetului Iisus, aşa cum a fost explicată în Coran, nu era aceea de a veni cu o lege completă şi putem cita din Evanghelie

„Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate.” (Matei 5:17-18).

100_3162Aşadar misiunea lui nu a fost aceea de a veni cu un nou set de legi şi reguli, ci acela de a veni cu un surplus de spiritualitate la practica tipicară a religiei care exista printre israeliţi la acea vreme. După cum Coranul indică în misiunea lui Iisus, aceasta a fost una tranzitorie care a acoperit o anumită perioadă de timp până ce profetul Muhammad a vorbit prin revelaţia pogorâtă lui, revelaţie completă, cu un mod de viaţă mult mai explicit care include aspecte spirituale, dar si legale ale vieţii. Natura şi scopul misiunii lui au determinat caracterul nenecesar al reglementării detaliate a relaţiei cu autoritatea temporală.

După cum am spus mai devreme, noţiunea separării religiosului de temporal este ceva străin esenţei întregii revelaţii pogorâtă tuturor profeţilor pentu că ea contrazice noţiunea de slujire exclusivă a lui Dumnezeu.

 

 

_________________________

sursa: Interviuri cu Jamal Badawi

Source Link

Views: 3

Conceptul de religie în Islam

  În ce fel diferă conceptul de religie în Islam decât în concepţia comună?   Jamal Badawi:   O pesoană obişnuită dinlumea occidentală ar descrie religia ca un set de credinţe şi valori care tratează aspectele morale şi spirituale ale vieţii. În Islam cuvântul religie înseamnă mod de viaţă, iar modul de viaţă inlude toate […]

 

În ce fel diferă conceptul de religie în Islam decât în concepţia comună?

 

Jamal Badawi:

 

Un minaret la apus de soare

Un minaret la apus de soare

O pesoană obişnuită dinlumea occidentală ar descrie religia ca un set de credinţe şi valori care tratează aspectele morale şi spirituale ale vieţii. În Islam cuvântul religie înseamnă mod de viaţă, iar modul de viaţă inlude toate aspectele vieţii spirituale, morale, sociale, economice sau politice, toate fiind parte a înţelegerii musulmanilor despre religie. Islamul ia fiinţa umană ca pe un el sau o ea şi nu se uită doar la un aspect al existenţei noastre. Percepe omul ca pe o fiinţă spirituală şi încearcă să satisfacă acele nevoi. Percepe omul ca pe o fiinţă intelectuală şi respectă inteligenţa şi raţionamentul uman, folosindu-l drept un instrument pentru credinţă şi nu în antiteză cu credinţa. Percepe omul ca pe o fiinţă fizică şi se îngrijeşte de nevoile ei sau lui în toate privinţele, ceea  ce include şi aspecte economice şi politice. Vorbim aşadar de o integrare şi fuziune în toate aspectele vieţii într-un întreg format armonios.

 

Noţiunea de shirk poate clarifica această integrare a diverselor aspecte. În Islam, shirk-ul (asociaţionismul în dogma unicităţii) nu se limitează la crezul politeist sau la faptul că orice individ sau creatură a lui Dumnezeu împărtăşeste atribuţii divine cu El. De fapt, acest act condamnat al shirk-ului implică recunoaşterea unei autorităţi drept o autoritate ultimă în locul sau împreună cu autoritatea lui Dumnezeu. Autoritatea lui Dumnezeu este cea care ar trebui să fie cea supremă. Cred că aceasta a fost învăţăura de bază a tuturor profeţilor în trecut. Aceasta nu reprezintă ceva care trebuie percepută ca o totală inovaţie a Islamului. Noi spunem simplu că oamenii au iterpretat greşit misiunea profeţilor, crezând că singura menire a religiei legată de dimensiunea spirituală sa u morală a vieţii. Toţi profeţii au propovăduit această noţiune de bază într-un fel sau altul.

 

 

sursa: Interviuri cu Jamal Badawi

Source Link

Views: 2