Tag: religii

Mileniul trei – partea a II-a

  Natura fundamentală a umanității   După ce am prezentat chestiunile ce reprezintă baza acestui subiect ca pe o introducere, putem trece la studierea mileniului al treilea. Istoria umană a început cu doi oameni care au constituit esența umanității și care s-au completat unul pe celălalt. Oamenii au trăit vieți liniștite în timpul acestei ere […]

 

Natura fundamentală a umanității

 

Nature-Animal-Babies-turtle-In-Stone-BeachDupă ce am prezentat chestiunile ce reprezintă baza acestui subiect ca pe o introducere, putem trece la studierea mileniului al treilea.

Istoria umană a început cu doi oameni care au constituit esența umanității și care s-au completat unul pe celălalt. Oamenii au trăit vieți liniștite în timpul acestei ere a mamei și tatălui originali și a familiilor ce au descins din ei. Aceștia erau o societate unită care avea aceleași viziuni și care împărțeau același mediu și vieți.

Din acea zi esența umanității a rămas neschimbată și așa va rămâne. Realitățile vieților lor, structura lor fizică, principalele caracteristici, nevoile de bază, locul și timpul nașterii, selectarea părinților, caracteristicile înnăscute, precum și mediul înconjurător natural, nu s-au schimbat. Deci, dezvoltarea și modificarea realităților secundare ale vieții ar trebui să se bazeze pe axa acestor valori și realități primare, pentru ca viața să continue ca un paradis lumesc umbrit de Rai.

Am menționat mai sus câteva caracteristici ce par a fi neplăcute și dăunătoare. În același fel, există câteva trăsături umane ce par dăunătoare la o primă vedere: ura, gelozia, dușmănia, dorința de a-i domina pe ceilalți, lăcomia, furia și egoismul. Ființa umană mai are de asemenea și alte dorințe înnăscute ce permit continuitatea vieții sale lumești, precum nevoia de a mânca sau de a bea, precum și lăcomia și mânia. Toate dorințele și nevoile umane ar trebui antrenate și ghidate spre valorile eterne, universale și invariable care se adresează aspectelor fundamentale ale umanității. Nevoia de a mânca și de a bea, precum și dorința asociată cu lăcomie și mânie, pot fi înfrânate și transformate în mijloace de bine absolut sau relativ.

Astfel pot deveni egoismul și ura surse de atribute bune. Gelozia și rivalitatea pot fi transformate în fapte bune și caritate. Dușmănia poate fi transformată în dușmănie împotriva lui Satana, cel mai mare dușman al umanității, și împotriva sentimentului de dușmănie și ură în sine. Lăcomia și furia pot forța omul să facă fapte bune fără a obosi însă. Egoismul poate sublinia aspectele neplăcute are sufletului carnal (nafs), căutând astfel să antreneze și să purifice sufletul, nescuzându-i faptele rele.

Toate sentimentele negative pot fi transformate în surse de bunătate prin antrenament și luptă. În acest mod atinge individul nivelul “celei mai bune Creații”, călătorind pe calea transformării dintr-o ființă umană potențială și perfectată, în cel mai bun model, simbol și reprezentat personal al creației și existenței.

În ciuda acestui fapt, realitățile vieții umane nu urmează întotdeauna aceste repere. Sentimentele negative și atributele lor înfrâng adesea oamenii, trăgându-i spre a fi dominați de ele într-un asemenea fel încât chiar și religiile care ghidează oamenii spre bunătate și blândețe sunt abuzate. Viața umană, la nivelul individului și al umanității ca întreg, este doar o însumare a internului, a luptelor personale și ale manifestărilor lor externe. Aceste maree fac din lumea personală a individului, din societate și istorie un ring de luptă, război, opresie și tiranie. Drept rezultat, ființele umane sunt cele care suferă consecințele.

Bărbații și femeile primesc întotdeauna fructele faptelor lor. În prima perioadă a acestei istorii, umanitatea a trăit o viață plăcută, fiind o societate unică ale cărei membri au împărțit bucurii și tristețe. Dar, mai apoi, și-au legat găturile și picioarele cu un jug ruginit compus din lanțuri de opresie, ca rezultat al geloziei și lăcomiei. Rezultatul a fost omorârea lui Abel de către Cain. Iată deci cum a pășit umanitatea pe calea dezbinării. Deși mileniile vin unul după altul ca zilele, anotimpurile și anii, acest “ciclu” încă mai continuă.

 

Mileniul doi

Mileniul al doilea a început cu cruciade și mai apoi cu invazii ale mongolilor asupra lumii islamice, care au fost precum inima Pământului și a istoriei în acele timpuri. În ciuda războaielor și a distrugerilor, a crimelor comise uneori în numele religiei și alteori în numele economiei, politicii și supremației militare, acest mileniu a văzut punctul culminant al civilizațiilor estice, bazate pe valori metafizice, universale, eterne și al civilizațiilor vestice, bazate pe științe fizice. Au avut loc multe descoperiri geografice însemnate și invenții științifice.

Oricum, civilizațiile estice și vestice au existat separat unele de celelalte. Această separare, care nu ar fi trebuit să se întâmple, a fost bazată pe retragerea celei din urmă din domeniul intelectual și din știință, în timp ce următoarea s-a retras din valorile metafizice, universale, eterne și invariabile. Din cauza aroganței și egoismului crescânde ale umanității, bărbații și femeile au trebuit să trăiască colonialismul mondial, masacre imense, revoluții ce au distrus milioane de vieți, războaie incredibil de destructive și sângeroase, discriminări sociale, nedreptăți economice și sociale și cortine de metal construite de regimuri ale căror ideologii și filozofii au căutat să nege esența, libertatea, meritul, și onoarea umanității. Din această cauză, dar și din cauza unor preziceri din Biblie, că mulți oameni din Vest se tem că lumea va fi din nou inundată de răuri de sânge și distrugeri. Ei sunt pesimiști și îngrijorați din cauza noului mileniu.

 

 

sursa: ro.fgulen.com

Source Link

Views: 3

Universalitatea religiei

  Din moment ce consecinţele urmării unei false religii sunt atât de grave, adevărata religie a lui Dumnezeu trebuie să fi fost uşor de înţeles şi universal accesibilă în trecut şi trebuie să continue să fie veşnic uşor de înţeles şi accesibilă în întreaga lume. Cu alte cuvinte, adevărata religie a lui Dumnezeu nu poate […]

 

p03xsw49 Universalitatea religieiDin moment ce consecinţele urmării unei false religii sunt atât de grave, adevărata religie a lui Dumnezeu trebuie să fi fost uşor de înţeles şi universal accesibilă în trecut şi trebuie să continue să fie veşnic uşor de înţeles şi accesibilă în întreaga lume. Cu alte cuvinte, adevărata religie a lui Dumnezeu nu poate fi limitată, indiferent de oameni, locuri sau perioadă de timp. Nu este nici logic ca o asemenea religie să impună condiţii care nu au nicio legătură cu relaţia dintre om şi Dumnezeu, cum ar fi botezul sau credinţa în om ca salvator sau intermediar. În cadrul principiului central al Islamului şi a definiţiei sale (supunerea voinţei omului în faţa lui Dumnezeu) se află rădăcinile universalităţii Islamului. Oricând omul conştientizează că Dumnezeu este Unul, că este diferit de creaţia Sa, şi se supune apoi acestui Dumnezeu, el devine musulman cu trupul şi cu sufletul şi poate fi ales pentru a intra în Paradis.

În consecinţă, oricine, în orice moment, din orice religie izolată a lumii poate deveni musulman, un adept al religiei lui Dumnezeu, Islamul, prin simpla respingere a venerării creaţiei şi prin întoarcerea la Însuşi Dumnezeu.

Este important de precizat, în orice caz, că, în locul supunerii efective în fața voinţei lui Dumnezeu, o persoană trebuie să aleagă în mod continuu între bine şi rău. Într-adevăr, omul este înzestrat de către Dumnezeu nu doar cu puterea de a distinge binele de rău, dar şi cu cea de a alege între acestea. Aceste puteri date de Dumnezeu atrag după sine o responsabilitate importantă: aceea că omul este răspunzător în faţa lui Dumnezeu pentru alegerile pe care le face. Este de la sine înţeles că omul ar trebui să încerce pe cât posibil să facă bine şi să evite răul. Aceste concepte sunt exprimate în revelaţia finală, după cum urmează:

„Cei care au crezut în [Islam], precum și aceia dintre cei care s-au iudaizat, dintre creștinii și sabeenii care au crezut în Allah și în Ziua de Apoi și au făcut bine, vor avea răsplata lor de la Domnul lor. Ei n-au a se teme și nici nu se vor mâhni.” (Coran 2: 62).

Dacă, din orice motiv, ei eşuează în a accepta mesajul final după ce le-a fost explicat în mod clar, ei vor fi în mare pericol. Ultimul Profet a spus: „Oricare dintre creştini şi evrei aude de Mine, dar nu îşi proclamă credinţa în ceea ce am adus şi moare în această stare, se va număra printre locuitorii Iadului.” (Sahih Muslim, Vol.1, p. 91, nr. 284).

Source Link

Views: 3

Daţi Cezarului ce este al Cezarului

      Cum răspund-ţi celor care spun că Iisus a spus „Daţi, dar, Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”?     Chiar dacă am presupune că Iisus chiar a spus aceasta, înţelegerea mea ca musulman ar fi aceea că el nu a vrut să o spună în […]

 

 

 

Cum răspund-ţi celor care spun că Iisus a spus

„Daţi, dar, Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”?

 

 

Chiar dacă am presupune că Iisus chiar a spus aceasta, înţelegerea mea ca musulman ar fi aceea că el nu a vrut să o spună în felul în care este interpretat acum de majoritatea. Dacă ar fi să analizăm acest citat în mod particular şi să citim contextul, vom observa că oamenii vin cu o intenţie rea de a întinde o cursă. Ei încercau să dovedească autorităţilor romane că acest om sfida autoritatea lor şi că trebuia pedepsit pentru aceasta. O cale de a încerca să-şi împlinească acest obiectiv a fost aceea de a veni la el şi de a încerca să extragă din gura lui o declaraţie care să fie interpretată ca o sfidare la adresa autorităţilor romane.

Aşadar au venit la el şi l-au întrebat dacă ei ar trebui să plătească taxele faţă de autorităţile romane (formei de guvernare). În înţelegerea mea, profetul Iisus era destul de inteligent şi călăuzit divin pentru a înţelege intenţia rea din spatele acestei întrebări aparent inocente. Aşadar el a răspuns „Daţi, dar, Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Nu a vrut niciodată să spună că există două autorităţi şi că în acest univers există o parte a autorităţii aflată sub dominaţia lui Dumnezeu, limitată la Biserică, şi o altă parte care să aparţină autorităţilor temporale. Aceasta nu a dat duşmanilor săi şansa de a lua de la el ceea ce şi-au dorit de fapt. Cineva poate face referire la faptul că natura misiunii profetului Iisus, aşa cum a fost explicată în Coran, nu era aceea de a veni cu o lege completă şi putem cita din Evanghelie

„Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate.” (Matei 5:17-18).

100_3162Aşadar misiunea lui nu a fost aceea de a veni cu un nou set de legi şi reguli, ci acela de a veni cu un surplus de spiritualitate la practica tipicară a religiei care exista printre israeliţi la acea vreme. După cum Coranul indică în misiunea lui Iisus, aceasta a fost una tranzitorie care a acoperit o anumită perioadă de timp până ce profetul Muhammad a vorbit prin revelaţia pogorâtă lui, revelaţie completă, cu un mod de viaţă mult mai explicit care include aspecte spirituale, dar si legale ale vieţii. Natura şi scopul misiunii lui au determinat caracterul nenecesar al reglementării detaliate a relaţiei cu autoritatea temporală.

După cum am spus mai devreme, noţiunea separării religiosului de temporal este ceva străin esenţei întregii revelaţii pogorâtă tuturor profeţilor pentu că ea contrazice noţiunea de slujire exclusivă a lui Dumnezeu.

 

 

_________________________

sursa: Interviuri cu Jamal Badawi

Source Link

Views: 1