Tag: verset

Asteptatul profet – 2

  Alte caracteristici Abdullah b. Amr b. As, Abdullah b. Selam şi Ka’bu’l-Ahbar (Allah să fie muţumit de ei), toţi trei, fiind oamenii care cunosc cel mai bine cărţile din trecut, sunt personalităţi care au căpătat renume. Ei relatează despre un verset din Tora, care pe vremea lor încă nu ajunsese la denaturare: „O, Profet! […]

Alte caracteristici

Abdullah b. Amr b. As, Abdullah b. Selam şi Ka’bu’l-Ahbar (Allah să fie muţumit de ei), toţi trei, fiind oamenii care cunosc cel mai bine cărţile din trecut, sunt personalităţi care au căpătat renume. Ei relatează despre un verset din Tora, care pe vremea lor încă nu ajunsese la denaturare: „O, Profet! Noi te-am trimis spre a fi martor, vestitor, stimulent şi refugiu pentru cei fără de carte. Tu eşti robul şi vestitorul Meu. Te-am numit „Muteuekkil”. El nu este dur şi brutal. Nu strigă în gura mare prin bazaruri. Răului nu răspunde prin rău. Dar iartă, dăruieş-te. Până când datorită Lui lumea cea strâmbă nu se va îndrepta, rostind sura „Mărturisesc că Muhammed este robul şi Profetul Lui”, Allah nu va lua sufletul lui.”

Acum să stăm să cugetăm. Această adresare din Tora pentru cine este? Nefiind nevoie de nici o aprofundare, sensul clar al acestui verset arată că se face referire la un profet care va veni dintre profeţi la Muhammed (s.a.s) în persoană. El este un profet trimis întregii omeniri.

În această problemă versetul parcă ar zice: Te-am trimis întregii lumi, vestitor şi călăuzitor, ca să arăţi oamenilor calea cea dreaptă şi să-i fereşti de calea cea strâmbă. Tu vei ţıne piept la tot ce este rău şi vei împiedica ca oamenii să cadă în gropile iadului. În acelaşi timp, vei fi ca o lumină pentru cei care, mergând pe căi întortocheate, au rămas în întuneric.Tu vei lua de mână pe aceşti oameni şi îi vei duce în rai şi la Cel Frumos.

Te-am trimis comunităţii fără de carte a epocii ignoranţei, ca ocrotitor şi loc de refugiu. Când vor reveni la Tine, vor fi protejaţi şi sprijinindu-se pe Tine, îşi vor continua existenţa.

Tu eşti robul şi Profetul Meu. Da, şi noi în rugile noastre pomenim de pro-feţia Lui, de faptul că este robul lui Allah. Eu te-am numit „Muteuekkil” (Cel supus). Dacă lumea te va acosta şi-ţi va cere socoteală, nu vei fi nici un pic zdrun-cinat. Da, fiecare profet are un destin al său, dar în această chestiune tu eşti altfel. Din această pricină te-am numit „Muteuekkil”.

„Nu este un om furios, care să jignească pe cei din jur, nu este un om duşmânos. Dimpotrivă, este un om politicos, serios, cumpătat, grav. Nu umblă pe străzi vorbind tare. Pentru că, această străduinţă de a atrage atenţia, este un indiciu de slăbiciune şi orgoliu, încât El este curăţat şi purificat de asemenea însuşiri defăimătoare.”

El nu răspunde la răutate cu răutate. Dacă apare un nomad şi apucându-l de poalele hainei, îl zgâlţâie, zicându-i: „Dă-mi ce mi se cuvine!” şi acest lucru îi înnebuneşte pe companioni, El, monument de generozitate, zâmbeşte doar şi zice: „Daţi acestui om tot ceea ce cere!”

Da, El ierta cele mai de neiertat vinovăţii. Era de ajuns în acea perioadă să nu existe subiect de discuţie opus poruncilor şeriat-ului. Gândiţi-vă că, meccanilor, care i-au făcut atât de mult rău şi încă puteau să-i mai facă, le-a zis: „Duceţi-vă, sunteţi liberi cu toţii!”

Oamenii care erau pe o cale greşită şi duceau o viaţă în ignoranţă, nu-l vor accepta pe apropiatul lui Allah până când nu-şi vor găsi drumul, datorită luminii aduse de El. Înălţarea Lui la Allah  va avea loc atunci când, consolidând credinţa, îşi va fi terminat misiunea.

Atunci când oamenii pe care i-a iniţiat vor fi ajuns la nivelul de a putea să-L reprezinte, El, despărţindu-se de oameni, putea să plece lângă Domnul. Deoarece, misiunea pe care o avea în lume doar atunci lua sfârşit.

Da, Tora aşa relata despre El. Cu adevărat, cele povestite acolo reprezen-tau modul de viaţă al Mesagerului lui Allah. Dacă este aşa, cine era acest mare şi renumit profet despre care se relata în Tora? Oare mai era altul în istorie a cărui viaţă să fie aidoma cu cele redate ? Desigur că nu! Dacă este aşa, omul despre care se pomeneşte poate fi numai Muhammed (s.a.s).

Veştile din Evanghelie

Faraklit

Un verset din Evanghelia lui Ioan: „Mesia zice: „Eu plec la Stăpânul meu şi al vostru, aşa încât să vă trimită pe Faraklit, cel care vă va aduce Cartea Sfântă.”

Cuvântul „Faraklit” are sensul de spiritul dreptăţii; înseamnă cel care ştie să separe dreptatea de nedreptate. Da, Mesagerul lui Allah este spiritul dreptăţii. Deoarece inimile deja moarte au revenit la viaţă numai datorită dreptăţii aduse de El. Pentru ca oamenii să-şi găsească calea cea dreaptă, El a dus o luptă până la sacrificiul de sine. Despărţirea dreptăţii de nedreptate a avut loc numai în urma unei asemenea lupte şi străduinţe.

Iată că venise un Faraklit, vestit de către Mesia şi acesta este ultimul mesager al lui Allah , Soarele Universului, Muhammed (s.a.s).

Iată ce se relatează în Evanghelia lui Ioan, 14/15-16: „Dacă mă iubiţi, îmi veţi îndeplini poruncile. Eu mă voi ruga de Stăpân şi El vă va da un alt mântuitor, un spirit al dreptăţii (Faraklit); aşa încât, să fie cu voi.”

Acum să analizăm pe rând următoarele versete:

„Farklit este aşa un spirit curat, iar Stăpânul îl va trimite cu numele meu (adică ca profet). El vă va învăţa tot şi vă va repeta tot ceea ce v-am zis eu.” (Evanghelia lui Ioan, 14/26)

„quot;Când va veni Faraklit, va face mărturie pentru mine, iar voi veţi fi martorii mei.” (Evanghelia lui Ioan, 15/26-27)

„quot;Atunci când va veni Faraklit, va condamna cu echitate toate greşelile, pă-catele lumii, îndrumând oamenii.” (Evanghelia lui Ioan, 16/8)

Prima dată Biblia a fost scrisă în ebraică, apoi a fost tradusă în limba greacă. Traducerile pe care le avem noi sunt făcute din greacă. În arabă, termenul de „Faraklit” fiind consemnat în primele traduceri din greacă, nu putem şti care este corespondentul acestui cuvânt în ebraică. Faraklit este corespondentul în arabă, adică a intrat în limba arabă prin adaptare. Dar noi, insistând asupra acestui cuvânt, din această problemă nu vom face un capăt de ţară. Poate doar ne vom strădui să descoperim toate însuşirile profetului anunţat în Biblie, însumate în Domnul nostru.

Cârmuitorul lumii

În Evanghelia lui Ioan, 14/30 se spune: „Mesia a zis: Nu voi sta de vorbă prea mult cu voi, deoarece vine cârmui-torul lumii. El nu are descendenţa mea…”

În Psalmi, 72/8, se spune: „El va domni de la o mare la alta, peste fluvii şi peste pământ. Oamenii deşertului, stând în genunchi în prezenţa Lui, vor spulbera pe duşmani. Regii din Tarşiş şi Ada vor aduce plocoane, iar regii din Şeba vor oferi daruri. Toţi regii şi toate clanurile i se vor supune. El va aduce mântuire pentru cei săraci şi sărmani. Arătând compătimire celor nevoiaşi şi săracilor, îi va elibera de nevoi. Va elibera sufletele de tiranie şi uzurpare, iar sângele vărsat va fi foarte preţios. Va trăi şi Şeba îi va da aur. Pentru El se vor ruga, în fiecare zi elogiindu-L. Numele L:ui nu va pieri, rămânând nemuritor, iar oamenii vor fi fericiţi lângă El. Toate popoarele îl vor numi „cel fericit.”

Aşa cum am abordat această temă mai sus, noi am încercat s-o tratăm având această vocaţie, în scopul de a vă oferi o idee despre ea, dar nu vom intra în detaliile problemei. Vom adăuga numai următoarele: cu toată râvna şi strădaniile de ieri şi de azi a evreilor şi creştinilor, totusi în Tora şi Biblia existente, se pot găsi destule indicii şi informaţii în legătură cu profeţia Mesagerului lui Allah. Slavă Domnului, în viitor, prin efortul istoricilor noştri, dacă se vor descoperi exemplare din Tora, Biblie şi Psalmi cu mai puţine falsificări, cred că, nefiind nevoie de denaturări şi extinderi, vor apărea indicii clare despre Mesagerul lui Allah, fiind percepute de către toţi. Atunci poate că, în hadis-urile care vor nelinişti creştinismul, vor apărea dovezi în acest sens.

Pe de altă parte, în Tora şi Biblie, relatarea despre persoana Mesagerului lui Allah şi a profeţiei Sale, este stabilită prin carte şi sunna (actele şi cuvintele lui Muhammed) . Ca urmare, negarea acestui lucru este o nebunie şi blasfemie.

sursa: fgulen.com

Source Link

Views: 3

RĂBDAREA ESTE UN TURN DE LUMINĂ

RĂBDAREA ESTE UN TURN DE LUMINĂ Muhammad  Al-Ghazali   „Răbdarea este o lumină.” (Muslim) Pe căile întortocheate ale vieţii, când omul se confruntă cu necazuri şi greutăţi, iar întunericul nenorocirilor şi suferinţelor se prelungeşte, numai răbdarea este cea care acţionează ca o lumină pentru un musulman, care-l împiedică să rătăcească încoace şi încolo şi îl […]

RĂBDAREA ESTE UN TURN DE LUMINĂ

Muhammad  Al-Ghazali

„Răbdarea este o lumină.” (Muslim)

Pe căile întortocheate ale vieţii, când omul se confruntă cu necazuri şi greutăţi, iar întunericul nenorocirilor şi suferinţelor se prelungeşte, numai răbdarea este cea care acţionează ca o lumină pentru un musulman, care-l împiedică să rătăcească încoace şi încolo şi îl salvează din mlaştina dezamăgirii, a disperării şi a frustrării. Răbdarea este o calitate elementară de care un musulman are nevoie pentru a-şi modela viaţa în această lume şi în cea ce va să vină. Doar pe această bază ar putea el face faţă întregii sale activităţi. El ar trebui să o folosească drept torţă, să-i lumineze calea, altfel va fi înfrânt în viaţă. Să se pregătească să îndure necazurile şi greutăţile şi să nu scormonească sau să stârnească iadul. Să nu stea şi să aştepte rezultatul ori cât de mult ar dura. Să nu se ferească de responsabilităţi, oricare ar fi ele. Mintea să nu-i fie tentată să se dedea la violenţă, indiferent de îndoieli şi greşeli, greutăţi şi necazuri. Să aibă mare îndurare în sine. Să nu se înspăimânte de norii întunecoşi ce apar la orizontul vieţii, chiar dacă aceştia apar necontenit, ci să fie siguri că aceşti nori de necazuri şi greutăţi vor dispărea şi cerul senin şi strălucitor al succesului şi gloriei se va ivi din nou. De aceea, înţelepciunea şi perspicacitatea arată că pariţia sa trebuie aşteptată cu rabdare, pace şi convingere.

Allah, Cel Atotputernic a subliniat acest punct în repetate rânduri, şi anume că nici un om nu se poate feri de încercări şi ispite, pentru ca omul să fie atent şi pregătit în orice clipă, dacă necazurile şi greutăţile îl copleşesc, să nu se înspăimânte de aceste năpaste cereşti şi pământeşti şi să fie dezamăgit.

Şi vă vom încerca până ce îi vom cunoaşte pe cei care luptă pentru cauza lui Allah dintre voi şi cei statornici şi vom încerca veştile despre voi. [Muhammad 47:31]

Un mare poet a exprimat aceeaşi idee în aceste cuvinte: „Noi am prevăzut nenorocirile nopţii înainte ca ele să apară. Şi, când au apărut, eram tot neştiutori.”

Fără îndoială, este folositor pentru om să înfrunte problemele şi necazurile cu mintea limpede şi să fie pregătit dinainte, fiindcă astfel va putea să-şi stabilizeze şi consolideze poziţia.

CEI DOI PILONI AI RĂBDĂRII

Răbdarea are la bază două realităţi importante. Prima se referă la natura vieţii pământeşti. Iată lămuririle: Allah nu a făcut din această lume o casă a păcii şi mulţumirii sau a răsplăţilor şi recompenselor, ci o casă a ispitelor. Timpul pe care omul îl petrece pe pământ este într-adevăr o perioadă de nenumarate experienţe. El iese dintr-o încercare pentru a intra în alta, mai grea şi diferită de cele prin care a trecut deja; adică omul este ispitit de un lucru, apoi de altul, total diferit, aşa cum fierul este mai întâi încalzit la foc şi apoi introdus în apă. Tot aşa, şi omul trece atât prin încercări favorabile, cât şi prin încercări nedorite.
Când Allah l-a binecuvântat pe Suleiman aleyhisselam cu un imperiu uriaş şi magnific, el cunoştea legi fireşti ale pământului. El a zis:

Aceasta este prin graţia Domnului meu, ca să mă încerce dacă eu sunt mulţumitor sau nemulţumitor. Însă acela care este mulţumitor este mulţumitor pentru sine însuşi, cât despre acela care este nemulţumitor, Domnul meu Îşi este De Ajuns pentru Sine şi El este Însărit [şi] Mărininimos. [An-Naml 27:40]

Motivele pentru care suntem încercaţi cu tristeţi şi greutăţi sunt necunoscute şi instabile. Totuşi, le putem înţelege cum se cuvine, prin exemplul soldaţilor ce luptă pe câmpul de bătălie. Pe câmpul de luptă unele grupuri trebuie să lupte până ce unii dintre ei işi pierd viaţa nepreţuită, astfel ca vieţile altora să poată fi salvate. Siguranţa altor sectoare depinde de grupurile rămase, care trebuie să lupte şi în alte bătălii. Această strategie se aplică pentru interesul ţării şi pentru dobândirea unor foloase mai mari de către conducerea armatei.

În această luptă, viaţa unui om nu are importanţă, fiindcă problema este mult mai extinsă.

La fel este şi poziţia norocului şi a sorţii. Un om trece prin diferite feluri de încercări, până se prabuşeşte, învins, fiindcă nu mai are altă cale, decât să întâmpine greutăţile care l-au copleşit cu răbdare şi supunere. Deoarece întreaga viaţă este un loc de încercare, trebuie să ne străduim din greu să ieşim din ea.

Care este ispita sau încercarea vieţii? Nu poate fi descrisă în cuvinte sau în discuţii. Omul se confruntă cu greutăţile care deschid în faţa lui calea fricii şi frustrării. Prin încercare se numără trăsăturile care-l îndeamnă pe om să fie gelos, să nutrească ranchiună împotriva unui prieten sincer; se numără de asemenea şi tirania pentru care o naţiune ocupă locul unei zeităţi, pe când ceilalţi oameni îşi varsă sângele ca sacrificiu pentru redobândirea drepturilor lor furate.

Din prima zi şi până în ziua de astăzi, istoria vieţii pământeşti este foarte dureroasă. Adevărul este că omul trebuie să-şi croiască singur drumul în viaţă şi să fie sigur că drumul către destinaţia sa este plin de spini şi murdărie.

A doua realitate se referă la natura şi temperamentul credinţei. Credinţa este numele legăturii dintre om şi Domnul său.

În ceea ce priveşte relaţiile dintre oameni, adevărata prietenie şi sinceritate poate fi judecată doar atunci când aceştia se confruntă cu situaţii nefavorabile şi dure, când înfruntă greutăţile generate de capriciile timpului şi când relaţia lor este înconjurată de tot felul de probleme. În astfel de situaţii iese la iveală adevărata sinceritate şi adevăratul merit al omului. La fel se întâmplă şi în cazul credinţei, unde pentru a afla adevărul şi sinceritatea credinţei este necesar ca un musulman să fie încercat, să fie trecut prin foc, pentru a vedea dacă iese din această încercare strălucind ca aurul sau mistuit împreună cu celelalte reziduuri.

Oare socotesc oamenii că vor fi lădaţi [în pace], dacă vor spune “Noi credem!”, şi că ei nu vor fi încercaţi? / Noi i-am încercat pe cei dinaintea lor şi Allah îi cunoaşte pe cei care spun adevărul şi îi cunoaşte pe cei care mint [în privinţa credinţei]. [Al-`Ankabut 29:2-3]

Fără îndoială, ştiinţa lui Allah acoperă toate aspectele evidenţiate sau ascunse şi această încercare nu se adaugă ştiinţei Sale, fiindcă El ştie toate condiţiile de la început şi până la sfârşit.

Ştiinţa divină nu poate fi o bază pentru preţuirea omului, preţuire care se va face numai pe baza propriilor sale fapte. Dacă unii criminali îşi neagă crimele, atunci în Ziua Judecăţii ce dovadă poate fi adusă împotriva lor, decât să fie puşi la încercare în această lume şi propriile lor mădulare să mărturisească împotriva lor?

Despre asemenea oameni, Coranul spune astfel:

Şi în Ziua când Noi îi vom aduna pe toţi, atunci le vom zice acelora care au făcut asociaţi: „Unde sunt asociaţii pe care i-aţi pretins?” / Atunci nu vor avea alt răspuns decât să zică: „[Jurăm] pe Allah, Stăpânul nostrum! Noi nu am făcut niciodată asociaţi!” / priveşte cum se mint pre ei înşişi şi cum părăsesc ei ceea ce au născocit. [Al-An`am 6:22-24]

Cum se poate face evaluarea acestor criminali în lumina ştiinţei divine? Ei îşi vor primi răsplata cuvenită doar atunci când păcatele lor se află dinaintea lor. Toate eforturile şi silinţa lor de a răspândi corupţia şi nelegiuirea printre ceilalţi şi toate păcatele le vor fi prezentate înaintea lor.

Pe aceste două piloane s-a menţinut temelia răbdării. Şi din acest motiv, religia o impune, dar cel ce-şi deschide ochii înaintea realităţilor este năucit în faţa greutăţilor şi mădularele sale nu-l mai ajută să lupte împotriva dificultăţilor. Firea sa nerăbdătoare nu suportă să aştepte, să aibă răbdare şi el nu poate să îndure acest lucru. De aceea, atunci când se întâmplă o nenorocire sau ajunge să sufere vreun eşec sau vreun accident, pământul cu toată întinderea lui devine prea îngust pentru el şi condiţiile i se par disperate. El doreşte să scape din aceste condiţii cât ai clipi, dar este evident că efprturile lui nu vor avea succes, fiindcă este împotriva firii pământeşti şi a religiei. Un musulman trebuie să înveţe să fie răbdător şi să aştepte atâta timp cât este nevoie.

Omul a fost creat din grabă. Eu vă voi arăta semnele Mele, însă nu-Mi cereţi să Mă grăbesc! (Al-Anbiyaa’ 21:37)

________________

Sursa: femeiamusulmana.blogspot.com

Source Link

Views: 4

Sistem de guvernare islamic

    Există vreo dovadă în Coran că instaurarea unui sistem de guvernare islamic ar fi obligatorie?   Există numeroase dovezi în acest sens. În Coran, în 3:154 „Această treabă în întregime este a lui Allah!” şi în 7:54 „Şi nu este decât a Lui înfăptuirea şi stăpânirea.”. Din nou, aşa cum am explicat la […]

 

 

Există vreo dovadă în Coran că

instaurarea unui sistem de guvernare islamic ar fi obligatorie?

 

islamic-politicalExistă numeroase dovezi în acest sens. În Coran, în 3:154 „Această treabă în întregime este a lui Allah!” şi în 7:54 „Şi nu este decât a Lui înfăptuirea şi stăpânirea.”. Din nou, aşa cum am explicat la întrebarea pusă precedent, problema unor oameni este că se opresc la admiterea lui Dumnezeu drept creator, însă atunci când vorbim de dreptul lui Dumnezeu, Creatorul, de a guverna şi de a ne spune ce să facem, atunci ei consideră acest lucru separat. Acest verset frumos şi foarte concis aduce ambele aspecte laolaltă, şi anume, dacă cineva acceptă că Dumnezeu este creatorul, atunci el ar trebui si să admită faptul că El este cel care ar trebui să guverneze. A guverna, aici, nu în seamnă doar că El ar trebui să guverneze universul în termenii fenomenelor fizice, dar şi al legilor morale, sociale, politice, economice. Acestea toate sunt în cele din urmă autoritatea şi domeniul lui Dumnezeu. În mod similar, există un citat foarte interesant în Coran în 43:84 „El este Cel care este Domn în cer şi care este Domn pe pământ; El este Cel Înţelept [şi] Atoateştiutor!”. Nu este ca şi cum unii oameni se gândesc că domeniul lui Dumnezeu este legat doar de aspectele spirituale, pentru că Dumnezeu ar fi mult prea ocupat pentru a-şi mai face griji pentru lucrurile noastre lumeşti. Dumnezeu este Domnul în ceruri şi aspectul spiritual al vieţilor noastre ar trebui dedicat Lui, precum şi viaţa pământească. Viaţa noastră pământească nu presupune doar rugi sau fapte bune. Drepturile lumeşti includ aspecte economice, în aceeaşi măsură în care includ aspecte sociale şi politice. Această abordare ne arată nouă care este orientarea Islamului. Există două citate în Coran care folosesc aceleaşi expresii în 6:57 şi 12:40 „El este Cel mai bun dintre judecători!” şi „Judecata nu este decât la Allah!”. Acestea sunt citate cuprinzătoare care abordează chestiunea slujirii si acceptării directivelor lui Dumnezeu.

Într-un fragment interesant sunt descrişi cei care refuză să conducă sau să judece conform revelaţiei lui Dumnezeu, şi acţionează precum necredincioşii, făcătorii de rău şi răzvrătiţii. În Coran, in 5:47-53 se spune „Deci să judece neamul Evangheliei după ceea ce Allah a trimis ăn ea! Iar aceia care nu judecă după ceea ce a pogorât Allah, aceia sunt netrebnici.”. Apoi descrie lucrurile specifice, iar în finalul versetului spune că oricine nu judecă în conformitate cu ce a revelat Allah, acela este un răufăcător. Mai apoi ei sunt descrişi ca nişte răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu. Dacă o persoană care se află într-o poziţie de conducere nu se mulează pe aceste reguli, atunci el capătă cele trei caracteristici. În mod interesant, acelaşi fragment se adresează Profetului Muhammed, spunându-i în versetul 48 „Deci fă judecată între ei după ceea ce ţi-a trimis Allah”. Chiar şi Profetului însuşi i-a fost poruncit să implementeze legea lui Dumnezeu. Această secţiune se finalizează prin întrebarea oamenilor „Şi, oare, voiesc ei judecata din vremea păgâniei?” şi apoi spune „Dar cine, oare, ar putea fi mai bun judecător decât Allah, pentru un neam care se crede statornic?”. Coranul este plin de trimiteri directe, indirecte, explicite, implicite care arată fără să lase nici un loc de dubiu că instaurarea unui sistem islamic de conducere este obligatoriu pentru musulmani.

Găsim în tradiţia profetică multe locuri în care Profetul ne vorbeşte despre necesitatea existenţei unui emir sau unui conducător. O dată el a spus că dacă trei oameni călătoresc, ei ar trebui să-şi aleagă pe unul dintre ei drept căpetenie sau conducător. La ce să ne aşteptăm atunci în cazul unui întreg stat? Vorbind din punct de vedere istoric nu există nici o îndoială că Profetul Muhammed nu a acţionat doar ca un profet în sens obişnuit, ci el a fost de asemenea un om al statului, el a fost căpetenia statului el a administrat problemele musulmanilor, el a instaurat mecanismul care s-a îngrijit implementarea acestor reguli. De fapt de multe ori când citim Coranul, observăm că se adresează credincioşilor folosind pluralul. Chiar şi în chestiunile legate de rugăciune se adresează oamenilor la plural, arătând orientarea colectivă şi îndatorirea noastră de a acţiona împreună ca o comunitate pentru implementarea voinţei lui Dumnezeu. De multe ori Coranul vorbeşte despre reguli şi aspecte ale legii penale pe care o singură persoană nu le poate implementa, aşadar simplul fapt că aceste reguli sunt menţionate în Coran ne arată că ar trebui să existe o formă de stat şi conducere organizată care să se asigure că regulile sunt implementate într-un mod corect şi imparţial. Aceasta este dovada suficientă că nu putem separa religia de stat în Islam.

 

 

 

________________________________

sursa: Interviuri cu Jamal Badawi

Source Link

Views: 4