Tag: vorba

Șeitan este cel care influențează vorbirea răutăcioasă

Șeitan este cel care influențează vorbirea răutăcioasă   În Coran ni se spune că Satana a jurat să-i îndepărteze pe oameni de la calea lui Allah. Deoarece Satana s-a răzvrătit împotriva Lui, Allah l-a gonit din Paradis şi l-a blestemat. Scopul lui Satana este să-i facă pe oameni să nu mai urmeze poruncile lui Allah. […]

Șeitan este cel care influențează vorbirea răutăcioasă

 

În Coran ni se spune că Satana a jurat să-i îndepărteze pe oameni de la calea lui Allah. Deoarece Satana s-a răzvrătit împotriva Lui, Allah l-a gonit din Paradis şi l-a blestemat. Scopul lui Satana este să-i facă pe oameni să nu mai urmeze poruncile lui Allah. Allah i-a permis diavolului ca să-şi îndeplinească scopul până la sfârşitul timpului, dar l-a avertizat că nu va putea să-i influenţeze pe drept-credincioşi. Pentru a îndepărta oamenii de la calea cea dreaptă, Satana foloseşte diferite căi şi linguşiri; însă, aşa cum ni se spune în acest verset:

Aceia care au frică [de Allah], când îi atinge ceva rău din partea lui Şeitan, îşi aduc aminte şi iată cum ei văd [primejdia]. (Al-A’raf 7:201),

Satana nu-i poate influenţa pe cei care Îl păstrează pe Allah în inimile lor. Când simt provocarea Satanei, drept-credincioşii caută refugiu la Allah şi recunosc că nu este nimic altceva decât ispita lui Satana. Cei cu credinţă slabă sunt cu uşurinţă amăgiţi de Satana. Astfel, cum ni se spune în versetul următor:

… căci vicleşugul lui Şeitan este, neîndoielnic, slab! (An-Nisaa’ 4: 76),

cei care nu cred consideră că propunerile lui Satana sunt reale. Cei care sunt în întregime nepăsători faţă de existenţa lui Allah şi de principiile morale din Coran acţionează în viaţă doar sub călăuzirea lui Satana. Ei cred, se comportă şi vorbesc în felul dorit de Satana. Logica incorectă a lui Satana le determină fiecare decizie pe care o iau şi fiecare cuvânt pe care îl exprimă. Satana caută să îşi atingă scopul exploatându-i pe cei care îl urmează; el încearcă să îi conducă pe alţii spre degradarea morală generală şi să înfiltreze o moralitate coruptă în inima lor. Folosindu-se de gurile lor ca şi cum ar fi a lui, scopul său este de a-i controla pe oameni.

Modul de exprimare a celor cărora nu le pasă de existenţa lui Allah conţine un aspect satanic. Ca şi cum ar fi purtătorii de cuvânt ai lui Satana, unii oameni se exprimă într-un mod amăgitor, rătăcindu-i pe alţii de la calea lui Allah şi de la etica Coranului şi trăindu-şi viaţa într-un mod care-i va conduce în iad. În timp ce această modalitate de exprimare poate fi uneori atractivă, scopul ei este de a prezenta lucruri satanice şi rele drept rezonabile şi logice. În asemenea cazuri, aceşti oameni se bizuiesc invariabil pe cuvinte bazate pe o logică eronată. Prin cuvintele lor, ei încearcă să îi facă pe cei din jurul lor să uite de adevărul despre destin, de viaţa de după moarte, de Ziua Judecăţii şi de pedepsele promise de Allah. Folosesc un mod de exprimare prin care îi înşeală pe alţii în legătură cu viaţa lumească. Ei promovează idei false pentru a supune gradat conştiinţa ascultătorului. În ceea ce priveşte credinţa în Allah şi viaţa trăită conform principiilor moralei coranice, ei se străduiesc pe ascuns să umple inimile oamenilor cu dubii şi îndoieli. Metodele folosite sunt adesea foarte inventive; de cele mai multe ori, ei încearcă să sădească gânduri rele în subconştientul oamenilor şi să îi influenţeze astfel încât aceste idei să devină concepţii de viaţă. Din acest motiv, de obicei, cei care se comportă precum purtătorii de cuvânt ai lui Satana sau cei care vorbesc sub influenţa lui nu apără în mod deschis comportamentul satanic. În schimb, ei încearcă să îi înşele pe alţii fără ca ei să îi recunoască. Ei se apropie indirect, folosind ocolişuri, prin mijloacele cele mai ascunse, şi încearcă să sădească îndoieli. Coranul ne vorbeşte despre aceste metode şi tactici diferite folosite de Satana:

A zis [Iblis]: «Pentru că m-ai ademenit, îi voi pândi pe ei pe drumul Tău cel drept. Şi mă voi năpusti asupra lor, din faţa şi din spatele lor, de la dreapta şi de la stânga lor, şi nu-i vei afla pe cei mai mulţi dintre ei mulţumitori. (Al- A’raf 7:16-17);

… «Îi voi duce întru rătăcire, le voi da speranţe deşarte, le voi porunci, şi ei vor tăia urechile dobitoacelor şi le voi porunci să schimbe creaţia lui Allah.» Dar acela care-l ia pe Şeitan ca aliat, în locul lui Allah, va avea parte de pierdere vădită. El le face făgăduinţe şi le dă speranţe amăgitoare, dar Şeitan nu le făgăduieşte decât himere. (An-Nisaa’ 4:119-120).

vorbireAşa cum se afirmă în aceste versete, scopul de bază al Satanei este de a-i îndepărta pe oameni de la calea lui Allah. Cei care îl urmează pe Satana şi se comportă precum vrea el folosesc aceleaşi tactici ca şi el. Scopul lor este de a-i împiedica pe alţii de a interpreta evenimentele conform călăuzirii Coranului. Accentuând partea negativă, ei încearcă să îi facă pe oameni să uite că există bine în ceea ce a fost predestinat şi, de altfel, în toate lucrurile. Ei se străduiesc să îi facă pe oameni să alunece în pesimism, lipsă de speranţă şi teamă. De exemplu, când apar ştiri despre un accident sau o moarte bruscă, ei imediat încearcă să îi inculce celeilalte persoane o manieră de exprimare care să reprezinte un afront adus Domnului nostru.

Confruntaţi cu aceste veşti, cei care ştiu că atât viaţa, cât şi moartea sunt hotărâte de Allah se exprimă într-o manieră care le demonstrează supunerea şi devotamentul, manifestat din tot sufletul, faţă de Allah. Ei afirmă: „Decizia lui Allah este întotdeauna cea mai bună.” La fel, cei care se află departe de credinţă şi descoperă că asupra lor s-a abătut o boală mortală, sub influenţa lui Satana, vorbesc doar de lipsa de speranţă şi de fericire. În timp ce îi manipulează pe alţii, aducându-i sub influenţa lui, Satana încearcă în taină să implementeze în minţile oamenilor ideea că tristeţea şi lipsa de încredere în Allah sunt atitudini rezonabile, însă aceia care se exprimă într-un mod islamic sunt întotdeauna optimişti şi respectuoşi faţă de Allah, chiar în timpurile cele mai grele.

Indiferent cât de grea este boala pe care o au, ei rostesc adevărul şi se supun, deoarece cunosc faptul că măreţia lui Allah este nelimitată. Modul de exprimare al drept-credinciosului înzestrat cu un asemenea optimism îi invită pe cei din jurul lui să se comporte în mod similar, să aibă încredere în Allah şi să se exprime cu acelaşi optimism. Cei care au credinţă în Allah recunosc când o afirmaţie este făcută sub influenţa lui Satana; oricare ar fi situaţia, ei indică acest lucru fără a le fi teamă de represalii şi nu aprobă niciodată o asemenea afirmaţie. Ei ştiu că pedeapsa din Viaţa de Apoi pentru cei care se comportă precum un purtător de cuvânt al Satanei va fi similară cu cea pentru afirmaţiile lui Satana însuşi. Datorită acestui lucru, ei nu cad în capcana lui Satana; ei imediat caută refugiu la Allah şi, exprimându-se conform Coranului, în cele din urmă fac ca eforturile lui Satana să nu fie eficiente.

 

__________

[review][review]Modul de exprimare al musulmanului, Editura Femeia Musulmana

Source Link

Views: 1

Discreția

F. Gulen   Să vorbeşti rar şi să asculţi îndelung sunt virtuţi şi semne ale maturităţii; dorinţa de a te face auzit cu orice prilej este un semn de dezechilibru spiritual şi lipsă de cuviinţă, dacă nu chiar una din feţele nebuniei. Cuvintele trebuie rostite pentru a rezolva o problemă sau a răspunde la o […]

F. Gulen

 

Să vorbeşti rar şi să asculţi îndelung sunt virtuţi şi semne ale maturităţii; dorinţa de a te face auzit cu orice prilej este un semn de dezechilibru spiritual şi lipsă de cuviinţă, dacă nu chiar una din feţele nebuniei.

Cuvintele trebuie rostite pentru a rezolva o problemă sau a răspunde la o întrebare, iar cel care pune întrebarea şi care ascultă răspunsul nu trebuie să-şi piardă răbdarea.

Să nu vorbeşti mult, cum şi să nu mănânci sau să dormi peste măsură, este regula de aur a bărbaţilor şi femeilor care caută perfecţiunea; cei care vor să-şi îmbunătăţească însuşirile spiri­tuale trebuie mai întâi de toate să tacă, să nu vorbească de dragul de a vorbi şi să nu spună tot ce le trece prin minte.

Cu cât îi copleşeşti mai puţin pe ceilalţi cu propriile tale cuvinte şi cu cât îţi iubeşti propriile cuvinte mai puţin decât cuvintele celorlalţi, cu atât eşti mai aproape şi mai plăcut Creatorului şi creaţiei Sale; dacă nu te poţi călăuzi după acest adevăr, nu-ţi poţi îndeplini datoria faţă de Allah şi nici faţă de oameni.

Nu există oameni mai vrednici de milă decât aceia care le spun altora să facă ceea ce ei înşişi nu fac. Astfel, în cuvinte­le Celui Adevărat, a-ţi ţine limba în frâu şi a-ţi păstra curăţe-nia ferindu-te de relaţiile sexuale în afara căsătoriei sunt chei care deschid porţile Paradisului.

Omul trebuie să vorbească numai când este necesar şi să tacă atunci când cuvintele nu sunt la locul lor. Dar acele cuvinte mult folositoare celorlalţi trebuie spuse întotdeauna. Iată de ce, trebuie să înveţi buna purtare şi să înţelegi că a ştii să taci este o virtute. Aşa cum ne spune şi un frumos proverb: „Ci­ne vorbeşte mult greşeşte mult”.

DiscrețiaOmul se dezvăluie pe sine prin cuvinte şi îşi manifestă nive­lul spiritual prin purtări. Cei care se poartă ca şi când ar fi singurii în drept să-şi spună părerea ajung întotdeauna să fie rău priviţi de semenii lor, şi condamnaţi până şi de prieteni. Astfel, un cuvânt fie şi înţelept din partea lor va fi dat la o parte şi adevăruri vor rămâne neluate în seamă.

Oamenii cu judecată îi lasă să vorbească pe cei ale căror cu­vinte sunt mai folositoare. Dacă te afli în preajma unor oa­meni îmbunătăţiţi, cu minţile bogate în cunoştinţe şi cu su­fletele pline de darurile spirituale ale Divinităţii, este o lipsă de respect să-i laşi pe alţii să vorbească. Tăcerea unor astfel de oameni este o pierdere pentru societate.

Vorba prea lungă este un defect care purcede dintr-o lipsă de echilibru a minţii şi a sufletului. Foloseşte cuvinte preci­se, care să nu încurce mintea celui care te ascultă, şi cuvinte puţine, atâtea câte ai nevoie ca să-ţi transmiţi mesajul. Prea multe cuvinte fac rău. Într-adevăr, cu cât foloseşti mai mul­te, cu atât riscul de a te contrazice devine mai mare, ceea ce nu poate decât să-l deruteze pe cel care te ascultă. Nu-l ajuţi cu nimic în felul acesta. Din contră, îi faci un rău.

Source Link

Views: 3

Exprimarea într-o manieră umilă

  Umilinţa este un alt factor important în discursul drept-credinciosului. Ne este atrasă atenţia asupra problematicii moralităţii în acest verset coranic: Robii Celui Milostiv sunt aceia care merg pe pământ cu smerenie, iar atunci când cei proşti le vorbesc lor, ei le răspund: «Pace!» (Al-Furqan 25:63). Drept-credincioşii sunt umili, cunoscând faptul că oricâte calităţi ar […]

 

umilintaUmilinţa este un alt factor important în discursul drept-credinciosului. Ne este atrasă atenţia asupra problematicii moralităţii în acest verset coranic:

Robii Celui Milostiv sunt aceia care merg pe pământ cu smerenie, iar atunci când cei proşti le vorbesc lor, ei le răspund: «Pace!» (Al-Furqan 25:63).

Drept-credincioşii sunt umili, cunoscând faptul că oricâte calităţi ar avea, toate reprezintă binecuvântări de la Allah, iar El le poate lua înapoi oricând doreşte. Allah înştiinţează credinciosul de acest lucru în următorul verset:

Şi nu purcede pe pământ cu semeţie, căci tu nu vei [putea] despica pământul şi nici nu vei atinge înălţimea munţilor! (Al-Israa’ 17:37).

Oamenii sunt cu adevărat fără pic de putere în lumina măreţiei lui Allah. Cunoaşterea lui Allah cuprinde totul; El este Creatorul şi Posesorul tuturor. Din acest motiv, credincioşii se comportă conform cunoaşterii pe care o au în legătură cu degradarea morală pe care o vor suferi dacă vor deveni mândri de un anumit lucru care nu le aparţine, atunci când se vor afla în faţa lui Allah, în Ziua Judecăţii. Chiar şi în raport cu acel aspect prin care se fac remarcaţi, ei se umilesc, cunoscându-şi deficienţele, şi vorbesc recunoscând lipsa lor de putere. Chiar dacă aceia cu care vorbesc duc lipsă de unele calităţi, musulmanii nu devin niciodată aroganţi şi lăudăroşi, deoarece în următorul verset Allah i-a informat că El nu iubeşte oamenii plini de sine:

Nu te întoarce de la oameni şi nu păşi pe pământ cu semeţie, căci Allah nu-l iubeşte pe cel trufaş şi mândru! (Luqman 31:18).

Când dezbat un anumit subiect, musulmanii nu se exprimă într-o manieră condescendentă; ei vorbesc fiind conştienţi că toate cele afirmate li se aplică şi lor. Aşa cum ni se indică în versetul:

Dar nu! Omul întrece măsura, când se vede el bogat! (Al-’Alaq 96:6-7),

credincioşii acţionează cunoscând faptul că, dacă alunecă în îngâmfare, calităţile lor bune vor fi în detrimentul lor şi vor face o mare greşeală. Când vorbesc despre un subiect pe care îl cunosc bine, ei nu devin îngâmfaţi şi nu încearcă să atragă atenţia asupra lor. Dimpotrivă, ei adoptă o manieră de exprimare care reflectă recunoaşterea faptului că este numai Allah Cel care oferă puterea exprimării şi că numai Allah posedă cunoaşterea tuturor lucrurilor.

În versetul:

Adoraţi-L pe Allah şi nu-I asociaţi Lui nimic! Purtaţi-vă bine cu părinţii, cu rudele, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul apropiat şi cu vecinul străin, cu tovarăşul de alături, cu călătorul de pe drum şi cu cei stăpâniţi de mâinile voastre drepte, căci Allah nu-l iubeşte pe cel lăudăros! (An-Nisaa’ 4:36),

Allah le aminteşte oamenilor să se comporte bine şi să nu fie aroganţi faţă de cei cu care vorbesc. Allah ne-a învăţat să fim umili în faţa părinţilor, prietenilor apropiaţi şi a cunoştinţelor întâmplătoare, a orfanilor şi a celor nevoiaşi. A te comporta umil în faţa celor care îţi oferă o atenţie deosebită, dar arogant în faţa celor pe care îi consideri inferiori, nu reprezintă o atitudine aflată în conformitate cu moralitatea coranică. Oamenii au responsabilitatea de a respecta aceste reguli în toate circumstanţele. De asemenea, musulmanii ştiu că a vorbi cu îngâmfare atunci când se află în faţa unei persoane egocentrice, invocând scuza: „Nu contează, el este la fel de arogant”, nu este corect. Modul de exprimare al musulmanilor trebuie determinat de cunoaşterea faptului că, peste tot şi în toate momentele, Allah este martor la fiecare cuvânt, iar acest simţ al obligativităţii morale poate fi dezvoltat numai prin urmarea învăţăturilor Coranului.

 

Source Link

Views: 2