Cele patru mari califate

Cele patru mari califate   Odata cu moartea profetului Muhammed (saws), comunitatea musulmana s-a confruntat cu problema succesiunii. Patru persoane erau luate in vederea preluarii conducerii: Abu Bakr as Siddiq care nu doar l-a insotit pe Muhammed la Medina cu 10 ani inainte, dar chiar a fost numit sa ia locul Profetului ca si conducator public in […]

0Shares

Cele patru mari califate

 

img019.tifOdata cu moartea profetului Muhammed (saws), comunitatea musulmana s-a confruntat cu problema succesiunii.

Patru persoane erau luate in vederea preluarii conducerii: Abu Bakr as Siddiq care nu doar l-a insotit pe Muhammed la Medina cu 10 ani inainte, dar chiar a fost numit sa ia locul Profetului ca si conducator public in rugaciune, in timpul ultimei perioade a lui Muhammed; ’Omar ibn al Khattab , un capabil si de incredere companion al Profetului; ‘Osman ibn Affan un respectat nou convertit ; si Ali ibn Abi Talib, varul si ginerele lui Muhammed. Pentu a evita neintelegerile printre variatele grupuri, ‘Omar deodata l-a imbratisat pe Abu Bakr, semnul traditional al recunoasterii noului lider.

Curand cu totii au cazut de acord si inaite de apusul soarelui Abu Bakr a fost recunoscut ca fiind urmasul lui Muhammed – khalifa – califul- cuvant cu intelesul de urmas, dar de asemanea sugereaza care va fi rolul sau in istorie: sa conduca conform Coranului si practicilor Profetului.

 

Califatul lui Abu Bakr a fost scurt, dar important. Un conducator exemplar , a trait simplu, implinindu-si cu ardoare obligatiile, accesibil si pe placul poporului sau. Dar el de asemenea a ramas ferm cand imediat dupa moartea Profetului, cateva triburi au renuntat la plata Daniei. Abu Bakr i-a disciplinat imediat.

Mai tarziu a intarit suportul triburilor dintre Peninsula Arabica si ulterior a concentrat energiile lor impotriva puternicelor imperii din est : sasanienii din Persia, si bizantinii din Siria , Palestina si Egipt. Pe scurt, el a demonstrat valoarea statului musulman. 

Al doilea calif , ‘Omar mentionat de Abu Bakr intr-un testament scris -a continuat sa demonstreze aceasta valoare. Adoptand titlul Emir al Muminin “conducatorul dreptcredinciosilor”, ‘Omar a extins legea islamica peste Siria , Egipt , Irak si Persia in ceea ce din punct de vedere militar pot fi considerate uimitoare victorii .

La 4 ani de la moartea Profetului, statul musulman s-a extins peste toata Siria si, la o faimoasa batalie data in timpul unei furtuni de nisip langa raul Yarmuk, a scazut din puterea bizantinilor – al caror conducator, Heraclius, care cu putin timp inainte respinsese cu dispret scrisoarea din partea unui “necunoscut” Profet al Arabiei. Ba chiar mai uimitor, statul musulman a administrat teritoriile cucerite cu o toleranta aproape nemaiauzita la acea vreme. 

In Levant (denumire data in trecut Litoralului rasaritean al Marii Mediterane – Asia Mica, Siria, Liban, Egipt), de exemplu, conducatorul musulman Khaled ibn al Walid a semnat un tratat dupa cum urmeaza:
“Aceasta este ceea ce Khaled ibn al Walid garanteaza locuitorilor crestini ai Levantului daca intra acolo”: le-a promis siguranta pentru vietile lor, proprietati si biserici, ca zidurile cetatii lor nu vor fi daramate si ca nici un musulman nu va fi prins in casele lor . De asemenea, le asigura intelegere din partea lui Allah si Profetului Sau, din partea califilor si a credinciosilor.

Ca atat timp cat vor plati taxa de trecere si impozitele nu le va fi decat bine. Aceasta toleranta era tipica lumii musulmane din acea vreme. La un an dupa Yarmuk, ‘Omar , in tabara militara al Jabiyah -pe intinderile Golan, a primit vestea cum ca bizantinii erau gata sa inconjoare Ierusalimul si sa mearga acolo sa se predea personal. Conform unei relatari, el a intrat in oras singur , umbland imbracat intr-o mantie simpla, uimind populatia obisnuita cu o garderoba somptuoasa si ceremonialele de la Curte ale bizantinilor si persanilor. I-a uimit in continuare cand le-a alungat temerile negociind un tratat generos in care le-a spus: “In numele lui Dumnezeu – aveti securitate deplina pentru bisericile voastre care nu vor fi ocupate sau distruse de catre musulmani.”.

Asigurarea avea sa dovedeasca succes pretutindeni. Pe teritoriul Siriei de azi, de exemplu , multi crestini, care au fost implicati in cateva discutii teologice cu autoritatile bizantine si persecutati de ele, au primit venirea musulmanilor ca pe un sfarsit al tiraniei. Si in Egipt, pe care Amr ibn al As l-a luat de la bizantini dupa un mars curajos de-a lungul Peninsulei Sinai, crestinii coptici nu numai ca i-au primit bine pe arabi, ba chiar i-au sustinut cu entuziasm. Acest model a fost repetat de-a lungul Imperiului Bizantin.

Conflictul dintre grecii ortodocsi , sirienii monofiziti, coptii, si crestinii nestorieni a contribuit la caderea bizantinilor- intotdeauna priviti ca intrusi pentru a imbunatati suportul poporului, in timp ce toleranta pe care musulmanii au aratat-o fata de crestini si evrei a inlaturat cauza principala care-i determina sa li se opuna.

‘Omar a adoptat aceasta atitudine si in problemele administrative , de asemenea a numit guvernatori musulmani in provinciile noi, existand administratii bizantine si persane retinute acolo unde era posibil. Pentru 5o de ani, de fapt, greaca a ramas limba oficiala a Siriei , Egiptului si Palestinei in timp ce pahlavi, limba oficiala a sasanienilor, continuand sa fie folosita in Mesopotamia si Persia.’Omar care a servit drept calif timp de 10 ani, si-a incheiat conducerea cu o semnificativa victorie asupra Imperiului Persan.

Lupta cu Regatul Sasanit a inceput in 687 la Al- Qadisiyah, langa Ctesifon in Irak unde cavaleria musulmana a facut fata cu elefanti – folositi de persani ca un tanc primitiv. Astfel, cu batalia lui Nihavand, numit “Cuceritorul cuceritorilor “, ‘Omar a sigilat destinul Persiei; dupa aceea a devenit unul dintre cele mai importante imperii musulmane.

Califatul lui a fost plasat la rang inalt in istoria Islamului timpuriu. Era luat in considerare pentru corectitudinea lui, idealurile sociale, administrative si relatiile cu alte state. Inovatiile sale au depasit toate tiparele despre bunastarea sociala, taxe si finante si administrarea tesaturilor ale imperiului in inflorire.

Dupa moartea lui ‘Omar, un consiliu de consultanta compus din companionii Profetului, a selectat ca al treilea calif pe ‘Osman, pe timpul caruia au aparut primele eforturi serioase depuse pentru unitatea islamica.’Osman a realizat multe in timpul acestui regat. A urmarit pacificarea Persiei continuand sa apere statul musulman impotriva bizantinilor, adaugand la imperiu ceea ce azi numim Libia si luand o mare parte din Armenia.

De asemenea, ‘Osman, prin varul sau, Mu’awiyah Ibn Abi Sufyan, guvernatorul zonei in care se afla Siria de azi, a infiintat o armata marina araba care a avut o serie de angajamente cu bizantinii. De o mare importanta in istoria Islamului a fost redarea textului coranic din ordinul lui ‘Osman asa cum a fost revelat Profetului.

Realizand ca mesajul original de la Dumnezeu poate fi distorsionat de diverse variante, a intrunit un comitet care sa stranga versetele coranice si sa distruga alte variante. Rezultatul a fost textul acceptat pana astazi in lumea musulmana. Foto:Manuscrisul din secolul VIII din MakkahMadinah este unul dintre cele doua vechi copii ale Coranului.

Aceste succese, de asemeni, au fost limitate de serioase slabiciuni administrative. ‘Osman a fost acuzat de favorizarea membrilor familiei sale, clanul Umayyah. Negocierile cu privire la asemenea revendicari au fost deschise de reprezentanti din Egipt, dar curand au esuat si ‘Osman a fost ucis- act ce a cauzat o fisura in comunitatea islamica care nu a mai fost niciodata remediata in intregime.

Aceasta fisura s-a marit odata ce Ali, varul si ginerele Profetului, a fost ales al IV-lea calif. Era esentiala autentificarea califatului lui Ali. Rudele lui ‘Osman, in special Mu’awiyah, puternicul guvernator al Siriei unde alegerea lui Ali nu a fost recunoscuta, considera califatul lui Ali invalid deoarece alegerea sa a fost sustinuta de cei responsabili de moartea lui ‘Osman. Conflictul a atins punctul culminant in 657 la Siffin, langa Eufrat si a condus la o divizare majora intre suniti si siiti- partizanii lui Ali- diviziune ce avea sa lase ulterior o amprenta asupra istoriei Islamului. De fapt, sunitii si siitii sunt de comun acord cu aproape toate principiile Islamului. 

Ambele categorii cred in Coran si in Profet, ambii urmeaza aceleasi principii ale religiei si ambii practica aceleasi ritualuri. Exista insa o mare diferenta, care este mai degraba politica decat religioasa si priveste alegerea califului sau succesorului lui Muhammed.

Majoritatea musulmanilor sustin principiul care duce la alegerea lui Abu Bakr ca prim calif. Acest grup este cunoscut sub numele de Ahl al-sunnah wa-l-jama’ah – oamenii traditiei Profetului si comunitatii – sau sunitii, care considera califul ca fiind succesorul lui Muhammed numai prin capacitatea sa de conducator al comunitatii. Pe de alta parte, principiul de baza al siitilor considera califatul – pe care il numesc “lider neales”.

Califatul, spun ei, trebuie sa ramana in familia Profetului – cu Ali primul calif recunoscut, in timp ce sunitii considera califatul un gardian al Shariah – Legea Islamica, siitii il vad pe imam ca un mostenitor de incredere, interpretand invataturile spirituale ale Profetului.

Dupa batalia de la Siffin, Ali, a carui putere de conducere era in Iraq, cu capitala la Kuffa, a inceput sa piarda suportul multora dintre cei care il urmau si in anul 661 a fost ucis de unul dintre ei. Fiul lui, Hassan, a fost proclamat calif la Kuffa, dar imediat dupa aceasta a cedat in fata lui Mu’awiyah care fusese deja proclamat calif in Ierusalim in anul urmator si care acum era recunoscut si acceptat drept calif in toate teritoriile musulmane – astfel, inaugurand dinastia omeyyad care va conduce timp de 90 de ani.

Diviziunea dintre suniti si siiti a continuat sa se dezvolte si s-a marit in anul 680 cand Hussain, fiul lui Ali, a fost ucis la Karbala, in Irak.

 

 

sursa: Istoria Islamului

Source Link

Views: 2

0Shares

Poate o femeie să fie șef de stat?

    Poate o femeie să devină în Islam şef de stat?   Jamal Badawi: În primul rând în Coran nu există un text anume care să facă refeire în vreun fel sau altul la acest subiect, însă există texte care descureajază în mod indirect acest lucru. Unii citează un verset din Coran în care […]

0Shares

 

 

Poate o femeie să devină în Islam şef de stat?

 

Jamal Badawi:

În primul rând în Coran nu există un text anume care să facă refeire în vreun fel sau altul la acest subiect, însă există texte care descureajază în mod indirect acest lucru. Unii citează un verset din Coran în care bărbaţii sunt numiţi susţinători ai femeilor, acel verset a fost revelat în contextul vieţii familiale. Am explicat în seria intitulată Sistemul Social în Islam (Social System in islam) că aceasta nu înseamnă că bărbatul trebuie să se comporte în mod dictatorial sau cu superioritate, însă pur şi simplu el are o responsabilitate de a întreţine familia şi de aasigura nevoile soţiei şi copiilor lui. Aici analogia nu este clară şi este indirectă pentru a fi considerată o dovadă concluzivă.

S-a relatat că atunci când Profetul Muhammed a aflat că persanii şi-au numit o femeie drept conducător, el a spus: „un popor nu va prospera dacă au în fruntea lor o femeie”. În interpretarea acestei relatări au existat extreme a ceea ce consider eu a fi o interpretare mai moderată. Sunt aceia care au mers spre una dintre extreme spunând că acest hadis spune că o femeie nu ar trebui să fie şef de stat şi nu ar trebui să fie în nicio pozţie de conducere. Alţii spun că poate Porfetul s-a referit doar la persani pentru că la acea vreme ei aveau o atitudine foarte agresivă faţă de musulmani şi poate că era o profeţie că ei nu aveau să fie învingători şi că aveau să fie cuceriţi mai târziu. Cred că această părere merge prea departe şi că este un pic prea pologetică.

BELGIUM POLITICS OATH BRUSSELS REGION PARLIAMENTCred că explicaţia moderată este aceea conform cărei conducerea într-un stat islamic nu este o figură centrală şi că are anumite cerinţe care pot fi nepotrivite pentru o femeie chiar dacă ea poate avea calităţile pentru a fi într-o poziţie de conducere. Şeful statului în Islam este cel care conduce rugăciunea publică, iar rugăciunea în Islam implică plecăciune în public şi nu este potrivit pentru o femeie să se plece şi să conducă rugăciuni. Ea poate conduce rugăciunea pentru alte femei, dar nu laolaltă cu bărbaţi, aceasta însemnând expunerea trupului ei. În al doilea rând poziţia de şef de stat implică numeroase compromisuri şi călătorii neînsoţite, ceea ce nu ar fi inclus în regulile de modestie potrivite pentru o femeie musulmană. După cum am menţionat mai devreme, o persoană aflată la conducere reprezintă o mare responsabilitate, iar idealul în Islam este ca o femeie să se dezvolte cel mai bine ca o soţie şi mamă, ceea ce nu s-ar plia foarte bine pe cerinţele unei poziţii de conducere. Aceasta nu înseamnă că ea nu are niciun drept să participe în alte treburi ale comunităţii musulmane despre care vom vorbi mai târziu probabil în cadrul conceptului de bei’ah.

 

 

sursa: Interviuri cu Jamal Badawi

Source Link

Views: 3

0Shares

Metode de educatie in viziunea lui Farabi

Metode de educatie in viziunea lui Farabi Al-Farabi oferă imaginației o funcție educațională clară și face „producerea unei impresii imaginare” o cale de instruire a oamenilor obișnuiți în multe concepte care sunt dificil de înțeles pentru ei. Într-adevăr, este normal pentru oamenii obișnuiți să fie limitați în cunoașterea teoretică la ce este cerut de opinia […]

0Shares

Metode de educatie in viziunea lui Farabi

Al-Farabi oferă imaginației o funcție educațională clară și face „producerea unei impresii imaginare” o cale de instruire a oamenilor obișnuiți în multe concepte care sunt dificil de înțeles pentru ei. Într-adevăr, este normal pentru oamenii obișnuiți să fie limitați în cunoașterea teoretică la ce este cerut de opinia accceptată în general. Profesorul folosește metoda convingerii și sugestiei. Puterea de a reprezenta lucrurile prin metaforele lor este folositoare în două domenii: pentru instruire și ghidare, și pentru a confrunta pe cineva care neagă cu încăpățânare calea adevărului.

Pe scurt, poate fi spus că pentru Al-Farabi elementele instruirii pot fi sumarizate în: a face un lucru să fie înțeles prin stabilirea sensului său în minte; și prin crearea acceptării a ce s-a înțeles. Înțelegând ceva implică esența lucrului care a fost priceput de intelect și că lucrul poate fi reprezentat de ceva care se aseamănă cu el. Acceptarea este de asemenea interiorizată în două moduri: demonstrația care duce la certitudine, care este abordarea filosofică; sau convingerea, care este metoda religioasă.
Metode de educatie in viziunea lui FarabiUna dintre tehnicile de care Al-Farabi a fost interesat este aceea denumită de el „obișnuință”, pe care el o definește ca „o situație în care ființa umană obține o dispoziție naturală sau se îndepărtează de unele dispoziții periculoase; prin aceasta mă refer la repetiția frecventă a unei acțiuni particulare, la intervale scurte, de-a lungul unei perioade lungi de timp”. Virtuțile etice sunt obținute prin repetiție și obișnuință, până ce formează un model bine înrădăcinat în minte, de unde se formează comportamentele morale deosebite. Un caracter admirabil este obținut prin obișnuință, iar caracterul este admirabil când faptele sale sunt moderate, nici excesive și nici neglijente. Aceasta, din nou este o viziune a lui Aristotel a adevăratei firi a virtuții și modul de obținere, dar Al-Farabi demonstrează această teorie afirmând: „ Faptul că moralitatea etică este obținută doar prin obicei este arătat prin ceea ce vedem în orașe: liderii politici îi fac pe cetățeni să fie buni prin obișnuirea lor să facă fapte bune”. Obișnuința nu este doar o tehnică pentru a învăța virtuțile morale, dar poate fi folosită și în învățarea altor lucruri, precum scrisul: „îndemânarea în scris este obținută doar atunci când persoana copiază acțiunea unui scrib priceput, și așa se întâmplă cu toate artele”.

Ca să sumarizăm, metoda repetitivă este potrivită pentru învățarea eticii și a artelor practice. Această obișnuință se întâmplă prin convingere și discurs, care le stabilește în minte, astfel ca elevul să reușească să le îndeplinescă în mod voluntar; și prin modul constrângerii, care este folosit cu „cetățenii neascultători care nu sunt înclinați să facă ce e bine din proprie inițiativă și nici nu iau seama de ce li se spune; această metodă este folosită cu oricare dintre ei care nu ascultă și continuă până ce ei înțeleg științele teoretice care li se predau”.

 

Source Link

Views: 1

0Shares