O altă modalitate de exprimare pe care musulmanii trebuie să o evite este aceea specifică ipocriţilor – plină de îndoieli şi care provoacă bănuieli. Deoarece ipocriţii se îndoiesc serios de existenţa lui Allah, de viaţa de după moarte şi de promisiunile lui Allah, exprimarea lor reflectă aceste dubii şi temeri. Ei nu sunt niciodată capabili să explice moralitatea coranică la fel de deschis, clar şi definit precum reuşesc credincioşii. Aceste îndoieli adânc implementate se reflectă în exprimarea lor; de asemenea, ei încearcă să implementeze îndoieli în inima celor care îi ascultă. Totuşi credincioşii ce deţin o credinţă sinceră şi plină de încredere nu sunt afectaţi de discursul lor, deoarece sunt convinşi că real este doar Cuvântul lui Allah. Dacă există cineva care vorbeşte într-o modalitate care să reflecte aceste îndoieli, ei ştiu că este un rezultat al nesincerităţii şi al modului lor corupt de gândire.
Asemenea greşeli nu sunt niciodată întâlnite în modul de exprimare a musulmanilor, deoarece nu există îndoieli în inimile lor, iar cuvintele lor sunt bine definite şi lipsite de ambiguitate. Ei au grijă să nu vorbească într-o manieră care să ridice unele neînţelegeri între ascultători, deoarece uneori, chiar şi cu cele mai bune intenţii, câteva propoziţii aşezate împreună sau două subiecte menţionate succesiv pot genera diferite interpretări. Chiar dacă nu se intenţionează aceasta, exprimarea poate genera nesiguranţă între ascultători. Astfel, modul de exprimare a musulmanilor necesită folosirea unei maniere de exprimare ce nu va crea confuzii prin luarea în considerare a fiecărui cuvânt, unul câte unul; interpretările, tipurile de conotaţii care pot apărea şi contextul situaţiei sunt atent verificate. Interpretarea opusă poate reflecta înclinaţia specifică a ipocriţilor către „caracterul dubios, ascuns”. Din acest motiv, grija de a nu ne exprima într-o modalitate specifică ipocriţilor, chiar şi fără intenţia de a face acest lucru, reprezintă o cerinţă a credinţei. În plus, prin folosirea expresiilor: „Dacă nu s-ar fi întâmplat asta…”, „Fir-ar să fie! Suntem pierduţi.”, „O, ce păcat…”, ce nu demonstrează acceptarea voinţei lui Allah, se reflectă încă o dată modalitatea de exprimare a ipocriţilor.
Ni se precizează în Coran că ipocriţii aflaţi în mijlocul credincioşilor încearcă să zdruncine fermitatea acestora, aducând permanent doar veştile rele:
Spune: «Eu caut adăpost la Domnul oamenilor, Stăpânul oamenilor, Dumnezeul oamenilor, împotriva răului ademenitorului fugar care şopteşte în piepturile oamenilor, dintre djinni şi oameni.» (An-Nas 114:1-6).
Allah ne avertizează în legătură cu această manieră de a vorbi şi îi sfătuieşte pe oameni să nu asculte şoaptele diavolilor ce sunt precum cel:
… care şopteşte în piepturile oamenilor… (An-Nas 114:5).
Allah ne avertizează în ceea ce priveşte comportamentul vulgar şi ne sfătuieşte să-i evităm pe khannas – cei care şoptesc în piepturile oamenilor.
Ipocriţii sunt cei care îşi asumă rolul de şoptitori în faţa drept-credincioşilor; din cauza metodelor secrete, rău intenţionate şi ascunse, ei acţionează ca purtători de cuvânt ai lui Satana şi încearcă să planteze seminţe de îndoială în inimile oamenilor. Cât despre credincioşi, ei evită cu atenţie modul de exprimare ce poate reflecta o asemenea rătăcire şi caută refugiu la Allah de orice discurs care ridică îndoieli.
Source Link
Views: 2
