Rugăciunea în ziua de sărbătoare – 3

  Sayyid Sabiq   Rugaciunea dinaintea si dupa salatul ‘id : Nu exista nicio dovada ca ar exista vreo rugaciune sunnah inainte sau dupa salatul ‘id. Nici Profetul nu a efectuat asemenea rugaciuni si nici companionii sai, cand au ajuns la locul rugaciunii (musalla). Ibn ‘Abbas a relatat : „Mesagerul lui Allah a mers la […]

0Shares

 

Sayyid Sabiq

 

f1RWIORugaciunea dinaintea si dupa salatul ‘id : Nu exista nicio dovada ca ar exista vreo rugaciune sunnah inainte sau dupa salatul ‘id. Nici Profetul nu a efectuat asemenea rugaciuni si nici companionii sai, cand au ajuns la locul rugaciunii (musalla).

Ibn ‘Abbas a relatat : „Mesagerul lui Allah a mers la locul rugaciunii de ‘id si a efectuat doua rak’ah [ale rugaciunii de ‘id] fara a se mai ruga ceva inainte sau dupa ele.” (relatat de grup)

S-a relatat ca Ibn ‘Umar a procedat asemanator, sustinand ca acesta era obiceiul Profetului.

Al-Bukhari a retinut ca lui Ibn ‘Abbas ii displacea persoana care facea o rugaciune inainte de salatul ‘id. Referitor la rugaciunile voluntare intrun asemenea moment, Ibn Hajar a notat in Fath al-Bari ca nu exista nicio marturie care sa le interzica, decat daca momentul respectiv este unul din zi in care este dezagreat a se efectua rugaciunea.

Pentru cine este valabila efectuarea rugaciunii de ‘id :
Rugaciunea de ‘id este valida pentru barbati, femei, copii, bastinasi (locuitorii permanenti ai zonei), pentru cei care o efectueaza cu grupul sau in mod individual. De asemenea, este valida savarsirea ei acasa, la moschee, intrun loc special destinat etc.

Acela care lipseste salatul ‘id cu grupul poate sa se roage doua rak’ah. In Sahih al-Bukhari, gasim in capitolul respectiv notat : „Daca o persoana lipseste de la salatul ‘id, poate sa se roage doua rak’ah, aceeasi situatie aplicandu-se si femeilor, in general celor care raman acasa sau locuiesc in zone izolate [de la tara]. Aceasta are la baza cuvintele Profetului : ‘Musulmani, aceasta este sarbatoarea noastra.’ ” Anas ibn Malik i-a solicitat protejatului sau, Ibn abi-‘Utbah, [care locuia] intro zona izolata, sa-si ia familia si copiii si se efectueze [rugaciunea de ‘id] asa cum au procedat si oamenii de la oras, facand aceleasi tekbiruri. ‘Ikrimah a spus : „Oamenii de la tara sa se adune pentru ‘id si sa efectueze doua rak’ah, ca si imamul [lor].” ‘Ata a adaugat : „Daca nu ati facut [rugaciunea de] ‘id, rugati-va doua rak’ah.”

Predica [khutbah] rugaciunii de ‘id : Predica de dupa rugaciunea de ‘id este sunnah, ceea ce inseamna ca este bine a fi ascultata. Abu Sa’id a spus : „In ziua de sarbatoare a terminarii postului si a sacrificiului, Profetul obisnuia sa mearga la locul de rugaciune [musalla], sa inceapa cu rugaciunea si, dupa ce o termina, se adresa oamenilor stransi in siruri, atragandu-le atentia [asupra anumitor lucruri], sfatuindu-i si indemnandu-i [sa faca fapte bune]. Iar daca dorea sa dea dispozitii fortelor armate sau sa ordone ceva anume, o facea, dupa care pleca.” Abu Sa’id, a adaugat : „Oamenii au continuat sa procedeze asemanator pana cand am sosit cu Marwan, pe cand era guvernator al Medinei, la una dintre cele doua sarbatori. Cand am ajuns la locul rugaciunii, am gasit un amvon [minbar] construit de Kathir ibn as-Salt. [1]

Cand [am vazut] ca se urca pe el inainte de rugaciune, l-am tras de hainele sale. El m-a indepartat si a tinut predica inainte de salah. I-am reprosat : ‘Pe Allah, ai schimbat [ordinea].’ El mi-a raspuns : ‘Abu Sa’id … ceea ce stiai tu este depasit.’ I-am spus : ‘Pe Allah, ceea ce stiu este mai bun decat ceea ce nu stiu.’ Mi-a raspuns : ‘Este posibil ca oamenii sa nu ramana dupa salah, din aceasta cauza am tinut mai intai predica.’ ” (relatat de al-Bukhari si Muslim)

‘Abdullah ibn as-Sa’ib a spus : „Am facut rugaciunea de ‘id impreuna cu Mesagerul lui Allah si dupa ce am terminat-o, a rostit : ‘Vom tine o khutba. Cine doreste sa ramana, poate sa stea, iar cine nu doreste, poate pleca.’ ” (relatat de an-Nasa’i, Abu Dawud si Ibn Majah).

Orice relatare care sugereaza ca exista doua predici in ziua de sarbatoare, imamul asezandu-se intre ele [la fel ca la predica din ziua de vineri], este considerata slaba. An-Nawawi a spus : „Nu exista nimic de substanta legat de faptul ca ar exista mai mult de o singura khutbah.” Ibn al-Qayyim a scris : „Profetul incepea toate predicile slavindu-L pe Allah si nu exista nicio relatare din care sa rezulte ca isi incepea predica din ziua de ‘id cu tekbir.”

Ibn Majah a notat in a sa Sunan, de la Sa’id, muezinul Profetului, ca Profetul obisnuia ca in timpul predicilor sa rosteasca tekbir, iar in timpul predicilor de ‘id avea obiceiul sa rosteasca chiar si mai multe tekbiruri. Aceasta, insa, nu demonstreaza ca incepea khutbah cu el ! Oamenii au pareri diferite in ceea ce priveste inceputul khutbei de ‘id si a celei pentru salatul istisqa’ (rugaciunea pentru ploaie). Unii sustin ca ele incep cu tekbir, in vreme ce altii – ca, in cazul salatului istisqa, predica se deschide cu ruga de iertare sau chiar cu slavirea lui Allah.”

Sheikul Islamului, Ibn Taimiyyah a evidentiat : „Este corect acest lucru, deoarece Profetul a spus : ‘Orice activitate care nu incepe cu lauda lui Allah are de suferit.’ Profetul si-a inceput toate discursurile aducandu-I slava Lui Allah. Contrar a ceea ce sustin mai multi juristi [ca el incepea rugaciunea pentru ploaie cerandu-I iertare Lui Allah si predica de ‘id cu tekbir, nu avem absolut nicio dovada in sunnah Profetului. Mai mult, sunnah contrazice acele afirmatii, la inceputul tuturor predicilor, el slavindu-L pe Allah.”

——-

[1] Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) nu a folosit un mimbar pentru predica de ‘id.

 

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 4

0Shares

De ce Profetul nu a emigrat mai devreme?

De ce Profetul nu a emigrat mai devreme?   Avand in vedere toate greutatile, umilintele la care era supus in Mecca, ne putem gandi de ce nu a emigrat pentru a transmite cuvântul lui Allah în alt loc, din moment ce Allah este Domnul Tuturor Cuvintelor, şi nu doar domnul celor din Quraish? Sau de […]

0Shares

De ce Profetul nu a emigrat mai devreme?

 

Avand in vedere toate greutatile, umilintele la care era supus in Mecca, ne putem gandi de ce nu a emigrat pentru a transmite cuvântul lui Allah în alt loc, din moment ce Allah este Domnul Tuturor Cuvintelor, şi nu doar domnul celor din Quraish? Sau de ce nu i-a lăsat să stea cu el, din moment ce în şederea lor exista un beneficiu confirmat? Cu siguranţă şederea lor în Mekka, în pofida numărului lor mic, i-ar fi determinat pe alţii să îmbrăţişeze Islamul, religia lui Allah.

 

În plus, existau printre ei un număr mare de familii nobile din Quraish, cele mai puternice şi mai influente. Din tribul Bani Umaiyah erau ’Uthmaan Ibn ’Affaan, ’Amr Ibn Sa’iid Ibn Al-’Aas şi Khaalid Ibn Sa’iid Ibn Al-’Aas. Din Bani Asad erau Az-Zubair Ibn Al-’Awaam, Al-Aswad Ibn Nawfal, Yaziid Ibn Zam’ah şi ’Amr Ibn Umaiyah. Din tribul Bani Zahrah erau ’Abd Ar-Rahman Ibn ’Awf, ’Aamir Ibn Abi Waqqaas, Maalik Ibn Ahyab şi Al-Muttalib Ibn Azhar. Aceştia şi alţii erau cei ale căror familii nu puteau răbda pentru mult timp persecuţia şi suferinţa care le era pricinuită. Atunci de ce Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu i-a lăsat să stea cu el, să-l susţină şi să reprezinte un semn al posibilei puteri aflate acum în mâinile sale?

 

Aici distincţia lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), Profetul lui Allah, iese în evidenţă. El nu a dorit tulburări sau război civil, chiar dacă exista o mare probabilitate de a izbândi sau chiar dacă era sigur de victoria sa! Aici omenia şi îndurarea Profetului ies în evidenţă pentru că el nu putea suporta să vadă oameni persecutaţi din cauza lui, deşi era perfect conştient că sacrificiul este preţul plătit în fiecare luptă nobilă şi în fiecare misiune măreaţă. Sacrificiul trebuie făcut ori de câte ori este inevitabil. Dar acum, când a fost posibilă evitarea suferinţei, musulmanii au fost lăsați să apuce cealaltă cale. Atunci de ce nu li s-a alăturat?

Jannat.ul .Baqi Madina panoramio 1 De ce Profetul nu a emigrat mai devreme?

Nu îi era poruncit să plece. Locul său era acolo unde se aflau idolii. Continua să rostească numele lui Allah, Unicul. Continua să îndure durere şi nedreptate fără teamă sau nelinişte pentru că el era cel rănit şi nu acei oameni slabi care au crezut în el şi l-au urmat şi nici acei oameni nobili care, de asemenea, au crezut în el şi l-au urmat! Oricine cunoaşte exemple ale unor astfel de cazuri de statornicie şi nobleţe a sacrificiului să le scoată la lumină. Aceasta este o atitudine nobilă, caracteristică doar profeţilor călăuzitori şi celor aleşi.

 

Source Link

Views: 1

0Shares

Personalitatea Profetului

Personalitatea Profetului   Omul şi Profetul au coexistat în persoana lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) într-un mod minunat. Cei care au avut îndoieli cu privire la mesajul său nu au avut niciun dubiu în ceea ce priveşte distincţia sa, puritatea fiinţei sale sau puritatea omeniei sale. Allah a ştiut unde […]

0Shares

Personalitatea Profetului

 

Omul şi Profetul au coexistat în persoana lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) într-un mod minunat. Cei care au avut îndoieli cu privire la mesajul său nu au avut niciun dubiu în ceea ce priveşte distincţia sa, puritatea fiinţei sale sau puritatea omeniei sale. Allah a ştiut unde să plaseze mesajul Său şi l-a ales pe acela care reprezenta maximum pe care omenirea îl putea atinge în privinţa măreţiei, nobleţei şi onestităţii. Oamenii l-au auzit dojenindu-i pentru orice exagerare de a-l glorifica sau a-i afirma supremația. Le-a interzis chiar să se ridice în picioare atunci când intra într-o încăpere. El a spus: „Nu vă ridicaţi precum fac nearabii atunci când vor să se slăvească unul pe celălalt.”

 

Când s-a petrecut eclipsa de soare în ziua în care fiul său, Ibraahiim, a decedat, musulmanii au spus că aceasta a fost determinată de tristeţea pentru pierderea lui. Dar Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), onest, s-a grăbit să respingă şi să nege această presupunere, înainte ca ea să devină o legendă. A stat printre musulmani şi li s-a adresat după cum urmează: „Soarele şi luna sunt două semne ale lui Allah. Eclipsa nu este determinată niciodată de moartea sau naşterea cuiva.”

 

Oamenii aveau încredere în el şi realizarea a ceea ce i-a fost încredinţat merita mai mult decât gloria întregii lumi. Era sigur că a venit pentru a schimba modul de viaţă al omenirii şi că nu era un Profet doar al tribului Quraish sau doar al arabilor, ci era Profetul lui Allah trimis tuturor oamenilor de pe pământ!

 

Preamilostivul Allah a descris cât de departe va ajunge misiunea Profetului şi cât de departe va flutura stindardul său. Muhammad a înţeles adevărul credinţei pe care a afirmat-o, nemurirea de care va avea parte cât timp Allah va moşteni pământul şi pe cei care îl ocupă. Cu toate acestea, nu a văzut în sine, în religia sa, sau în succesul său fără precedent mai mult decât o cărămidă din construcţia noii lumi! Acest bărbat puternic s-a ridicat pentru a evidenţia această idee într-una dintre afirmaţiile sale: „Relaţia dintre profeţii care au venit înaintea mea şi mine este precum aceea a unui om care a construit o casă şi a decorat-o adecvat, fără a pune însă o cărămidă într-unul dintre colţurile sale. Acest lucru i-a făcut pe oameni să meargă în jurul ei şi să îşi exprime uimirea, spunând: «Nu va fi aşezată această cărămidă?» Eu sunt o astfel de cărămidă şi eu sunt ultimul dintre Profeţi.”

 

Toată viaţa sa, toate luptele, eroismul său, toată gloria şi puritatea sa, victoria obţinută pentru religia sa şi aceea de după moartea sa, nu erau decât o cărămidă, dar care era cheia de boltă a construcţiei noii lumi. El a fost cel care a subliniat acest lucru şi l-a repetat. În plus nu a susţinut un astfel de discurs dintr-o modestie calculată, pentru a hrăni foamea de glorie. A evidenţiat doar situaţia de fapt. Transmiterea a reprezentat o parte din chintesenţa mesajului. Deşi modestia era una dintre trăsăturile esenţiale ale lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), aceasta nu era unicul semn al măreţiei sale; el a atins un nivel neegalat de excelenţă şi de superioritate, devenind un semn şi simbol în sine.

brush colorado colt forney Personalitatea Profetului

Acesta a fost învăţătorul omenirii şi ultimul dintre profeţi. El a fost o lumină văzută de către oameni, a trăit printre ei ca fiinţă umană şi apoi, după plecarea sa din această lume, a fost perceput de către întreaga lume drept adevăr şi amintire.

Scopul vieţii companionilor lui a fost să urmeze lumina adusă de Muhammad, Profetul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Preamilostivul Allah a contopit în el esenţa adevărului şi a demnităţii care i-au onorat astfel viaţa şi a luminat destinul omenirii.

Source Link

Views: 3

0Shares