Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

Consecințele nefaste ale vorbei – 3

    Multi oameni vor intra in foc datorita limbilor lor. Asa ca un musulman trebuie sa fie atent si sa invete sa-si infraneze limba de la vorba inutila, pentru ca trimisul lui ALLAH, sallAllahu ‘alaihi wa sallam, a spus: „Fiecare vorba a fiului lui Adam este blestemata in afara acelora care poruncesc binele si […]

0Shares

Multi oameni vor intra in foc datorita limbilor lor.
Asa ca un musulman trebuie sa fie atent si sa invete sa-si infraneze limba de la vorba inutila, pentru ca trimisul lui ALLAH, sallAllahu ‘alaihi wa sallam, a spus:
„Fiecare vorba a fiului lui Adam este blestemata in afara acelora care poruncesc binele si interzic raul, in pomenirea lui ALLAH.” Sunan at-Tirmidhi

„Lumea si tot ceea ce este in ea este blestemat in afara de ceea ce este facut pentru pomenirea ui ALLAH si acceptat , invatati si elevi.”
Sunan Ibn Majah (no.4112) autentificat de Sheikh al-Albani in Saheehul-Jaami’ (no.3414)
Abu Hurairah – radiAllahu’ anhu, a relatat sub autoritatea profetului sall ALLAHU ‘alaihi wa sallam, ca:
“Din binefecarea islamului unei persoane este sa abandoneze ceea ce nu-l priveste.”
Musnad Ahmed bin Hambal (4/132), Sunan at-Tirmidhi, Sunan Ibn Majah, al-Baihaqi in Shu’ab al-Imaan
Imaam Ahmad – rahimahuLLAH, a mentionat in Musnad, sub autoritatea lui Anas radiAllahu ‘anhu, care a relatat ca profetul sallALLAHU ‘alaihi wa salam a spus:
„Imanul (credinta) unui rob al lui ALLAH nu va fi corecta pana ce inima sa nu va fi corecta si inima sa nu va fi corecta pan ace limba sa nu va fi corecta.” – Mentionat de asemenenea in al-Mundhiri (3/234) si al-Iraqee in al-Ihya (8/1539)
Subhan ALLAH!
Abu Hurairah – radiALLAH anhu, a spus ca l-a auzit pe trmisul lui ALLAH spunand:
„Cu adevarat un rob al lui ALLAH poate spune o vorba, fara sa realizeze si care il va facea sa cada intr-un foc mai indepartat ca estul de vest.”
Abu Hurairah – radiAllahu’ anhu, a relalat de asemenea ca profetul sallALLAH alaihi wa sallam a spus:
“Intr-adevar un rob al lui ALLAH poate spune un cuvant care sa obtina multumirea lui ALLAH fara ca el sa realizeze si ALLAH sa ridice treptele lui . Intr-adevar un rob al lui ALLAH poate sa spuna o vorba care sa obtina nemultumirea lui ALLAH, fara ca el sa realizeze si ALLAH sa-l bage pe el in Jahanam (iad) datorita acesteia.”
Saheeh al-Bukhari (8/485), Al-Muwatta (56/6) si in Saheehul-Jaami’ – al-Albaani
Imaam Ahmed – rahimahuLLAH, impreuna cu at-Tirmidhi, an-Nasaai si Ibn Majah au relatat un hadis sub autoritatea companionului Fujani – radiALLAHU anhu, care a spus:
“O trimis al lui ALLAH, spune-mi ceva cu care sa fiu de neclintit.”
El, sallALLAHU ‘alaihi wa sallam a raspuns:
„Spune, Domnul meu este ALLAH si apoi fi drept in privinta acestui lucru.”, apoi el a intrebat:
„Care este lucrul de care tu te temi cel mai mult?”
Trimisul lui ALLAH, (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), a spus tinandu-se de limba: „Acesta!”
Musnad Ahmed bin Hambal, Sunan an-Nasaai, Sunan Ibn Majah si Sunan at-Tirmidhi

sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 4

0Shares

Drepturi individuale prescrise de slam

  A. A. Mawdudi   Este un adevăr de necontestat faptul că omul constituie cel mai crud şi cel mai nedrept duşman al său personal. La prima vedere acest lucru s-ar părea ceva incredibil. Cum de este posibil ca omul să fie nedrept faţă de el însuşi, mai ales că o sumedenie de exemple arată […]

0Shares

A. A. Mawdudi

Este un adevăr de necontestat faptul că omul constituie cel mai crud şi cel mai nedrept duşman al său personal. La prima vedere acest lucru s-ar părea ceva incredibil. Cum de este posibil ca omul să fie nedrept faţă de el însuşi, mai ales că o sumedenie de exemple arată că el se iubeşte mult pe sine. Cum de poate fi propriul său duşman? Apar destul de ilogice aceste afirmaţii, dar la o gândire mai aprofundată ne dăm seama că lucrurile, din păcate, stau aşa.
Partea cea mai slabă a omului este că el nu poate rezista, întotdeauna, unor tentaţii, devenind victima acestora, cu toate consecinţele ce decurg din această situaţie. Sunt oameni care sunt cuprinşi de patima băuturii. Aceştia după ce consumă băuturi alcoolice îşi pierd judecata şi echilibrul. Cei care sunt cuprinşi de acest viciu nu mai ţin cont de nimic, mergând până la distrugerea lor biologică. Există oameni care, consumând alimente în cantităţi exagerate, îşi periclitează propria sănătate. Unii oameni sunt sclavii propriei lor pasiuni sexuale, din care se degradează în ultimul hal.
În acelaşi timp mai există un soi de oameni care sacrifică totul în numele aşa-zise înălţări spirituale. Ei neglijează, în întregime, cerinţele lor fizice, ţin sub control strict pasiunile, îşi leapadă îmbrăcămintea, îşi abandonează casa şi familia, refugiindu-se în munţi, în păduri. Aceştia sunt animaţi de convingerea că lumea nu are niciun sens pentru ei şi nutresc un sentiment de degust faţă de orice este pământesc.
Aceste exemple reprezintă dovezi, de necontestat, ale slăbiciunii umane, care de cele mai multe ori îi conduc la distrugerea personală. Asemenea dovezi de slăbiciune ne este dat să întâlnim la tot pasul.
Islamul propovăduieşte numai şi numai binele şi prosperitatea omului. Scopul lui este de a stabili un echilibru şi o stabilitatea în viaţă. Tocmai de aceea este necesar să arătăm că Șari’ah are un rol aparte în modelarea sufletului fiecărui musulman.
Șari’ah interzice cu desăvârşire orice lucru care prejudiciază grav existenţa fizică, intelectuală şi morală a omului. Se consideră haram (spurcat, nepermis) consumarea sâgelui, băuturile alcoolice, cărnii de porc, cărnii animalelor de pradă otrăvitoare şi murdare şi de asemenea consumarea mortăciunilor, întrucât toate acestea au efecte nocive asupra stării fizice intelectuale, morale şi spirituale ale omului. Interzicând consumarea tuturor acestora, islamul îndeamnă, în acelaşi timp oamenii să consume alimente şi băuturi curate, salubre şi folositoare.
Islamul interzice goliciunea şi îndeamnă oamenii să se îmbrace decent. Condamnă lenevia şi viaţa fără muncă, propovăduind necesitatea de a munci pentru asigurarea celor trebuincioase traiului.
Islamul nu îndeamnă nici la înăbuşirea pornirilor, dorinţelor sexuale. Cere doar ca aceste porniri să se afle tot timpul sub control, subliniind în acest sens importanţa căsniciei.
Islamul interzice cu desăvârşire înrădirile morale şi intelectuale pe care şi le impune omul singur. Permite, chiar porunceşte ca fiecare om să se bucure de binefacerile vieţii, îndemnându-l să lupte pe căi cinstite, să dobândească o viaţă cât mai plăcută.
Nu e neapărat nevoie să părăseşti această lume pentru înălţarea spirituală, puritatea morală, apropierea de Allah, se realizează aici, pe pământ şi de aceea el trebuie să trăiască, supunându-se legilor Lui. Calea izbăvirii nu se află în afara greutăţilor vieţii, ci se află în miezul acestor greutăţi şi în modul cum noi ne achităm de datoriile noastre faţă de Allah.
Islamul interzice cu desăvârşire sinuciderea şi îi înştiinţează pe oameni că viaţa lor aparţine lui Allah. Viaţa este darul dat de către bunul Allah oamenilor, pentru ca ei să se bucure de ea o perioadă de timp determinată. Ea nu ne-a fost dată pentru ca noi s-o prăpădim fără niciun rost.

sursa: Liga Islamica si Culturala din Romania

Source Link

Views: 2

0Shares

Femeia prevăzătoare

  de Muhammad Ali Al-Hashimi   Una dintre cele mai de seamă trăsături ale femeii musulmane este adânca ei credinţă în Allah Preaînaltul şi  convingerea neprefăcută că tot ceea ce se întâmplă în acest univers, orice soartă care cade asupra omenirii, se întâmplă numai cu Voia şi Porunca lui Allah. Orice lucru care i se […]

0Shares

de Muhammad Ali Al-Hashimi

Una dintre cele mai de seamă trăsături ale femeii musulmane este adânca ei credinţă în Allah Preaînaltul şi  convingerea neprefăcută că tot ceea ce se întâmplă în acest univers, orice soartă care cade asupra omenirii, se întâmplă numai cu Voia şi Porunca lui Allah. Orice lucru care i se întâmplă unei persoane nu ar fi putut fi evitat şi tot ce nu se întâmplă nu ar fi putut fi făcut să se întâmple.

O persoană nu are altă alegere în această viaţă decât să urmeze calea cea dreaptă şi să facă fapte bune – acte de slăvire şi alte fapte – prin orice mijloc poate, punându-şi întreaga încredere în Allah, supunându-se Voinţei Lui şi având convingerea că, în orice moment, are nevoie de ajutorul şi de sprijinul Său.

Povestea lui Hajar (soţia profetului Ibrahim) oferă femeii musulmane cel mai minunat exemplu de credinţă adâncă şi încredere totală în Allah. Profetul Ibrahim (Avraam) – Pacea fie asupra sa! – a lăsat-o la Ka’aba, în Mecca, mai sus de fântâna Zamzam, într-o vreme în care în acel loc nu se găseau nici oameni, nici apă. Hajar nu avea pe nimeni alături în afară de pruncul ei, Ismail. Şi ea l-a întrebat pe Ibrahim, liniştită, fără urmă de panică: „Allah ţi-a poruncit să faci aşa, o, Ibrahim?” Profetul Ibrahim – Pacea fie asupra sa! – a răspuns: „Da.”

Răspunsul pe care l-a dat reflectă acceptarea şi optimismul ei: „Atunci El nu ne va părăsi.” (relatat de Bukhari în Kitaab al-Anbiya1)

A fost o situaţie foarte grea: un bărbat şi-a părăsit atât soţia, cât şi fiul nou-născut într-un loc neroditor, unde nu existau nici plante, nici apă şi nici oameni, şi s-a întors în îndepărtatul  ţinut al Palestinei. El nu i-a lăsat nimic în afară de o traistă de curmale şi un burduf plin cu apă. Dacă nu ar fi fost adânca ei credinţă şi încredere pe care o avea în Allah, care i-au umplut inima, Hajar nu ar fi putut face faţă unei astfel de situaţii grele; s-ar fi prăbuşit numaidecât şi nu ar mai fi devenit femeia al cărei nume este amintit mereu, zi şi noapte, de cei care înfăptuiesc pelerinajul cel mare (Hajj) şi cel mic (Umra) în Casa lui Allah, de fiecare dată când beau apa curată a Zamzam-ului şi aleargă între colinele Safa şi Marua, aşa cum a făcut Hajar în acea istovitoare zi.

Această credinţă adâncă a avut un efect uimitor asupra vieţilor musulmanilor, bărbaţi şi femei: le-a trezit conştiinţa şi le-a reamintit că Allah este martor la fiecare lucru, cunoaşte fiecare taină şi este alături de fiecare persoană, indiferent cine ar fi aceasta. Nimic nu redă mai clar o idee despre acea conştiinţă şi teamă de Allah decât povestea tinerei musulmane, relatată în „Sifat as-Safua” şi „Uafiiat al-A’iaan”, poveste citată de Ibn Al-Jauzi în „Ahkaam an-Nisaa’”: „’Abdullah ibn Zaid ibn Aslam a relatat de la tatăl său, de la bunicul său, care a zis: «Îl însoţeam pe ’Umar ibn Al-Khattab – Pacea fie asupra sa! – în timp ce patrula prin Medina, pe timp de noapte, şi el s-a simţit obosit şi s-a sprijinit de un perete. Era miezul nopţii şi (noi am auzit când) o femeie i-a zis fiicei ei: «Fata mea, ridică-te şi amestecă laptele acela cu nişte apă.» Fata a zis: «O, mamă, n-ai auzit astăzi ordinul califului?» Mama a zis: «Ce să aud?»  Fata a răspuns: «A poruncit cuiva să anunţe cu voce tare că laptele nu trebuie amestecat cu apă.» Mama a zis: «Ridică-te şi amestecă laptele cu apă; te afli într-un loc în care ’Umar nu te poate vedea.» Fata i-a zis mamei ei: «Nu pot să îi dau ascultare în public şi să nu-i dau ascultare în particular.» ’Umar a auzit

acestea şi mi-a spus: «O, Aslam, du-te în acel loc şi vezi cine e acea fată, cu cine a vorbit ea şi vezi dacă are soţ.» Aşa că m-am dus în acel loc şi am văzut că era nemăritată; cealaltă femeie era mama ei şi nici una dintre ele nu avea soţ. M-am întors la ’Umar şi i-am spus ce aflasem. Şi-a chemat fiii la un loc şi le-a zis: «Are vreunul dintre voi nevoie de-o soţie, ca să pot aranja căsătoria pentru voi? Dacă aş avea dorinţa de-a mă căsători, aş fi primul care ar lua-o în căsătorie pe această tânără.» ’Abdullah a zis: «Eu am soţie.» ’Abdur-Rahman a zis: «Am soţie.» ’Asim a zis: «Eu nu am soţie, aşa că permite-mi să o iau eu de nevastă.» Atunci ’Umar a aranjat ca ea să se căsătorească cu ’Asim. Ea i-a dăruit lui o fiică şi aceasta a crescut şi a devenit mama lui ’Umar ibn ’Abdul-’Aziz.»”

Acesta este adâncul înţeles al ştiinţei pe care islamul a implantat-o în inima acestei tinere femei. Ea a fost credincioasă şi dreaptă în toate faptele ei, atât în public, cât şi în particular, deoarece a crezut că Allah este tot timpul cu ea şi că El vede şi  aude totul. Aceasta este adevărata credinţă şi acestea sunt  urmările acestei credinţe care a înălţat-o până la nivelul desăvârşirii (ihsaan). Una dintre răsplăţile imediate cu care a onorat-o Allah a fost această căsătorie binecuvântată, unul dintre descendenţi ei fiind cel de-al cincilea calif drept-călăuzit, ’Umar ibn ’Abdul-’Aziz.

Credinţa adevăratei musulmane este curată şi clară, neîntinată de nici o pată de ignoranţă, de nici o iluzie sau superstiţie. Această credinţă se bazează pe credinţa în Allah, Unicul, Preaînaltul, Veşnicul, Cel care poate face orice lucru Cel care controlează întregul univers şi Cel la care toate lucrurile trebuie să se întoarcă:

Spune: “În mâna cui se află stăpânirea tuturor lucrurilor şi cine apără şi de cine nu există apărare, dacă ştiţi?” / Vor zice ei: “Ale lui Allah sunt!” Spune: “Şi cum se face că sunteţi voi fermecaţi?”

[Coran 23:88,89]

Aceasta este credinţa pură, adâncă, care întăreşte caracterul femeii musulmane în forţă, înţelegere şi maturitate, pentru ca ea să vadă viaţa aşa cum este în realitate, un loc de încercare ale cărui rezultate se vor vedea în Ziua care va veni  fără îndoială:

 Spune: „Allah vă dă viaţă, apoi vă dă moarte, apoi vă va aduna pe voi în Ziua Învierii! Nu este îndoială întru aceasta, însă cei mai mulţi oameni nu ştiu.”

[Coran 45:26]

 „…Oare credeţi că v-am creat pe voi fără rost şi că nu vă veţi întoarce la Noi?”

[Coran 23:115]

 „Binecuvântat fie Acela care are în mâna Lui împărăţia şi este cu putere peste toate, / Acela care a făcut moartea şi viaţa, ca să vă încerce pe voi, [pentru a vedea] care dintre voi este mai bun întru faptă. Şi El este Puternic [şi] Iertător.  [Al-’Aziz, Al-Ghafur].”

[Coran 67:1,2]

În acea Zi, omul va fi tras la răspundere pentru faptele sale. Dacă acestea sunt bune, bine va fi pentru el, iar dacă sunt rele, rău va fi pentru el. Nu va avea loc nici cea mai mică nedreptate:

  „În Ziua aceea, fiecare suflet va fi răsplătit, după cum îşi va fi agonisit. Nu va fi nedreptate în Ziua aceea. Allah este grabnic la socotire.”

[Coran 40:17]

Balanţa (în care vor fi cântărite faptele omului) va măsura fiecare lucru cu cea mai mică precizie, fie în favoarea persoanei  respective, fie împotriva acesteia.

  „Cel care a făcut un bine cât un grăunte de colb, îl va vedea, / După cum, cel care a făcut un rău cât un grăunte de colb, îl va vedea.”

[Coran 99:7,8]

Nimic nu poate fi ascuns în acea Zi de Domnul Gloriei, nici măcar un lucru la fel de nesemnificativ cât un bob de muştar:

 „În Ziua Învierii, Noi vom pune balanţa dreaptă şi nici un suflet nu va fi urgisit câtuşi de puţin. Şi de ar fi ceva, chiar şi numai cât greutatea unui bob de muştar, Noi îl vom aduce. Şi Noi suntem îndeajuns ca socotitori.”

[Coran 21:47]

Fără îndoială că, atunci când cântăreşte înţelesul acestor versete, musulmana adevărată se va gândi la acea Zi hotărâtoare şi se va întoarce la Domnul ei (Allah) cu supunere, căinţă şi mulţumire, căutând să facă atât de multe fapte bune pe  cât poate, ca pregătire pentru Ziua de Apoi.

Sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 4

0Shares