May 2022 - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

Calauzirea se afla in mana lui Allah

Calauzirea se afla in mana lui Allah Muhammad ibn Ibrahim al Tuwayjir Lauda lui Allah Allah a creat omul si l-a inzestrat cu intelect, i-a trimis revelatii si profeti, pentru a-l invita la adevar si pentru a-l preveni impotriva falsitatii, si apoi l-a lasat sa aleaga. Spune: Adevarul vine de la Domnul vostru: Cine […]

0Shares

Calauzirea se afla in mana lui Allah

Muhammad ibn Ibrahim al Tuwayjir

Lauda lui Allah

Allah a creat omul si l-a inzestrat cu intelect, i-a trimis revelatii si profeti, pentru a-l invita la adevar si pentru a-l preveni impotriva falsitatii, si apoi l-a lasat sa aleaga.

Spune: Adevarul vine de la Domnul vostru: Cine voieste sa creada si cine voieste sa nu creada . . . [Kahf: 29]

Allah i-a poruncit Profetului Muhammad, salallahu aleihi wa salam, sa poarte adevarul la toata umanitatea. Iar apoi acestia pot sa se comporte cum vor. Daca persoana se supune, va aduce beneficii asupra sa, daca neaga, isi va face rau insusi, asa cum spune Allah in Sfantul Coran (traducerea sensurilor):

Spune: O, oameni! V-a venit adevarul de la Domnul vostru si acela care se calauzeste, este calauzit doar pentru sine, iar acela care rataceste, el duce in ratacire numai sufletul sau! Iar eu nu sunt pazitor peste voi. [Yunus: 108]

Islamul este religia naturaletii omului, este religia adevarului si a logicii. Allah a facut distinctie intre adevar si fals. El a ordonat tot ceea ce este bun si a interzis tot ceea ce e neplacut. A permis lucrurile bune si a interzis lucrurile urate. Nu exista constringere in religie, intrucat binele si raul se intorc la fiintele create si nu la Creator. Allah spune, (traducerea sensurilor)

Nu este silire la credinta. Razvedita este deosebirea dintre calea cea drapta si ratacire, iar acela care se leapada de Thagut si crede in Allah, acela s-a prins de cea mai trainica toarta [Islamul], care nu se sparge niciodata . . . [Baqarah 2:256]

Cel care savarseste o fapta buna [o face] pentru sine insusi, iar cel care face rau o face impotriva sa. Domnul tau nu este nedrept cu robii Sai! [Fussilat: 46]

Calauzirea este in mainile lui Allah. Daca Allah ar vrea, ar calauzi toata umanitatea, intrucat nu exista nimic in cer si pe pamant care sa nu fie posibil pentru El. Nu se intampla nimic in domeniul Lui, in afara de ceea ce permite El:

Spune: Numai la Allah se afla dovada convingatoare! Iar daca El ar fi voit, v-ar fi calauzit pe voi toti! [Al-An’âm: 149]

Dar, cu intelepciunea Sa, Allah ne-a creat cu posibilitatea de a alege si ne-a oferit ca si ghid Coranul si Sunnah.
Asa, oricine se supune lui Allah si Trimisului Sau, va intra in Paradis; Oricine il contrazice pe Allah si pe Trimisul Sau, va intra in Infern, asa cum spune Allah in Nobilul Coran, traducerea sensurilor:

V-au venit voua dovezi de la Domnul vostru. Cel ce le vede limpede o face pentru sufletul sai, iar cel care raman orb [ la ele] o face impotriva lui [sufletului sau] , fiindca eu nu sunt pazitor peste voi. [Al-An’âm: 104]

Trimisul, salallahu aleihi wa salam, nu are nici o parte in calauzirea nimanui. Tot ceea ce el si musulmnaii trebuie sa faca este: sa explice si sa arate calea. El nu poate obliga persoanele sa il urmeze, asa cum a spus Allah Trimisului Sau, traducerea sensurilor:

Si de-ar fi voit Domnul tau, toti cei de pe pamant ar fi crezut laolalta! Si oare tu ii silesti pe oameni sa fie credinciosi? [Yunus: 99]

. . . iar Trimisului nu-i revine decat transmiterea limpede! [Al-‘Ankabût: 18]

Calea spre adevar este doar in mana lui Allah, si nimeni nu poate mijloci in aceasta, cum a spus Allah Trimisului Sau:

Tu, [ Muhammad], nu calauzesti pe cine iti place, ci Allah calauzeste pe cine voieste si El ii cunoaste mai bine pe cei ce se lasa calauziti. [Al-Qasas: 56]

Allah calauzeste pe cine vrea si duce in ratacire pe cine vrea. El a aratat ca ii calauzeste pe cai care i se supun si se intorc la EL, si Allah spune:

Acelora care se afla pe calea cea buna, El le sporeste calauzirea si le daruieste lor evlavie: [Muhammad: 17]

Dar, oricine il contrazice pe Allah si respinge ceea ce El a hotarat, Allah nu il va calauzi, asa cum spune in Coran:

. . . Allah nu il calauzeste pe cel care este mincinos si nemultumitor. [Az-Zumar:3]

Allah este Atotstiutor si stie ceea ce s-a intmplat, ceea ce se intampla si ceea ce va urma. Allah ii cunoaste pe credinciosi si pe necredinciosi, si stie ceea ce vor face si care va fi sfarsitul lor in celalta viata. El a scris toate acestea in al-Lauh al-Mahfudh, cum a spus:

In vreme ce toate lucrurile sunt adunate intr-o carte. [An-Nabaa’: 29]

Allah a dat omului posibilitatea de a alege, l-a creat capabil de ambele: ori credincios, ori necredincios, asa cum El spune:

Noi l-am calauzit pe drum, fie ca el va fi multumitor, fie ca el va fi nemultumitor. [Al-Insan:3]

Omul are libertatea de a alege doar cu capacitatea lui de gandire si de intelegere. Daca el pierde ratiunea, cu care distinge binele de rau, adevarul de fals, atunci el nu este responsabil pentru aceasta.

De aici, in baza Shari’ei islamice, pedeapsa nu este pentru persoanele bolnave de minte, pana in momentul in care isi recapata ratiunea. In acelasi mod si cu un copil, pana cand ajunge la maturitate, si cu cel care doarme, pana la trezirea lui. Niciunul dintre acestia nu este responsabil, pana cand i se intorce ratiunea , cu care poate distinge credinta de necredinta, adevarul de fals, si asa mai departe.
Orice directie va alege un om, acesta va avea recompensa sau pedeapsa. daca se supune, va fi Jannah (Paradisul) pentru el:

Izbandeste cel care-l curateste. [As-Shams: 9]

Daca nu se va supune, va fi Jahannam ( Infernul) pentru el:

Si pierdut este cel care il strica. [As-Shams: 10]

Alegerea uneia dintre cele doua strazi este un lucru asupra caruia persoana va plati in fata Domnului lumilor. Asa, este clar ca religia sau necredinta, supunerea sau nesupunerea, sunt chestiunii de alegere personala.

Allah a hotarat recompensa su pedeapsa in functie de acesta alegere:

Cel care savarsete o fapta buna [o face] pentru sine insusi, iar cel care face rau o face impotriva sa. Domnul tau nu este nedrept cu robii Sai. [Fussilat: 46]

Oricine il iubeste pe Allah si pe Profetul Sau, si doreste bunurile din acesta lume si din Viata de Apoi: sa intre in Islam; oricine refuza si e multumit cu aceasta lume si nu are interese pentru cealalta viata si nu se supune: casa lui va fi infernul. Persoana este aceea care aduce beneficii sau care aduce rau asupra sa. Nu exista constringere in alegerea uneia dintre acestea.

Allah a spus:

Aceasta este o Indemnare si cine voieste apuca drumul catre Domnul sau. [Al-Insan: 29]

Source Link

0Shares

PĂCATUL ORIGINAR – partea 2

PĂCATUL ORIGINAR – partea 2 Muhammad ibn Abdullah Caraballo Păcatul este o încălcare voită a Legii lui Dumnezeu sau a Legii binelui şi a răului. Responsabilitatea sau vina trebuie să cadă numai asupra persoanei care îl comite, nu şi asupra copiilor săi. Este culmea cinismului să consideri un copil păcătos la naştere. Cât de […]

0Shares

PĂCATUL ORIGINAR – partea 2

Muhammad ibn Abdullah Caraballo

Păcatul este o încălcare voită a Legii lui Dumnezeu sau a Legii binelui şi a răului. Responsabilitatea sau vina trebuie să cadă numai asupra persoanei care îl comite, nu şi asupra copiilor săi. Este culmea cinismului să consideri un copil păcătos la naştere. Cât de iraţional şi cu inimă de piatră poate deveni un om care crede în această dogmă se poate vedea în cazul Sfântului Augustin care a afirmat că toţi copiii care mor nebotezaţi sunt condamnaţi să ardă veşnic în Focul Iadului. Până recent, copiii nebotezaţi nu erau îngropaţi în locurile special amenajate pentru creştini, căci erau consideraţi că au murit având păcatul originar. Dacă însuşi fundamentul credinţei în ispăşire s-a dovedit a fi fals, aşa cum am văzut sprijinindu-ne pe învăţăturile lui Iisus (Pacea fie asupra sa!) şi pe raţiune, atunci suprastructura de credinţă construită pornind de la acesta trebuie să fie de asemenea falsă.

A doua parte a doctrinei creştine a ispăşirii este aceea că dreptatea lui Dumnezeu cere un preţ care trebuie plătit pentru păcatul originar şi alte păcate ale omului. Dacă Dumnezeu ar ierta un păcătos fără a-l pedepsi, ar implica negarea dreptăţii Sale. Reverendul W. Goldsack (The Atonement, p. 5) scrie în legătură cu acest subiect: „Trebuie să fie limpede ca lumina zilei pentru toţi că Dumnezeu nu Îşi poate încălca Legea: nu poate ierta un păcătos fără ca înainte să îi dea pedeapsa cuvenită. Căci dacă ar face asta, cine ar putea să spună că El este Drept şi Imparţial?”. Această viziune arată ignoranţa clară în ceea ce priveşte atributele lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este un simplu judecător sau rege. El este, aşa cum îl descrie Coranul − „Stăpânul Zilei Judecăţii”. El nu este doar drept, ci şi Milos, Iertător.

Dacă El găseşte ceva cu adevărat bun în om şi îl vede că se căieşte sincer, căutând să învingă răul ce se află în el, Atotputernicul Dumnezeu îi va ierta păcatele şi greşelile. La urma urmei, singurul scop corect al pedepsei este acela de a opri răul şi de a-l îndrepta pe păcătos. Pedepsirea unei persoane pentru păcatele din trecut, chiar şi după ce s-a căit, este un semn de răzbunare, nu de dreptate. Dacă El porunceşte o lege şi cere ascultare, nu este în beneficiul Său, ci în beneficiul omenirii.

Şi dacă El îl pedepseşte pe om pentru greşelile şi păcatele sale, nu o face pentru propria-I satisfacţie sau compensaţie, aşa cum pretinde dogma creştină, ci pentru a opri răul şi a purifica păcătosul. Dumnezeu poate şi chiar iartă greşelile şi păcatele celor în care vede bunătate adevărată şi a celor care s-au îndepărtat de propriile păcate şi s-au îndreptat, fără a-i pedepsi pe ei sau pe alte persoane în locul lor. Acest lucru nu este împotriva dreptăţii lui Dumnezeu. De aceea în Sfântul Coran se spune:

Spune: «O, voi, robii Mei, care aţi întrecut măsura în defavoarea voastră, nu deznădăjduiţi în privinţa îndurării lui Allah!». Allah iartă toate păcatele. El este Iertător, Îndurător [Al-Ghafur, Ar-Rahim]. Întoarceţi-vă cu căinţă spre Domnul vostru şi supuneţi-vă Lui, înainte de a veni chinul la voi, căci apoi nu veţi mai putea fi voi mântuiţi! (Az-Zumar 39:53-54).

_______________

Extrase din cartea Dragostea mea pentru Iisus m-a condus către Islam, Editura Islamul Azi

Source Link

0Shares

PĂCATUL ORIGINAR – partea 3

PĂCATUL ORIGINAR – partea 3 Muhammad ibn Abdullah Caraballo În a treia parte a dogmei creştine a ispăşirii se afirmă că Iisus (Pacea fie asupra sa!) a suportat pedeapsa păcatului originar şi a altor păcate ale oamenilor prin moartea sa pe crucea calvarului şi că mântuirea nu poate fi obţinută fără credinţa în puterea […]

0Shares

PĂCATUL ORIGINAR – partea 3

Muhammad ibn Abdullah Caraballo

În a treia parte a dogmei creştine a ispăşirii se afirmă că Iisus (Pacea fie asupra sa!) a suportat pedeapsa păcatului originar şi a altor păcate ale oamenilor prin moartea sa pe crucea calvarului şi că mântuirea nu poate fi obţinută fără credinţa în puterea mântuitoare a sângelui. J. F. De Groot (Învăţături catolice, p.162) scrie: „Din moment ce Cristos, Dumnezeul şi omul, a luat asupra sa păcatele noastre pentru a le ispăşi, împlinind astfel dreptatea lui Dumnezeu, el este un intermediar între Dumnezeu şi om”. Această dogmă nu reprezintă doar o negare a îndurării lui Dumnezeu, ci şi a dreptăţii Sale. A cere preţul sângelui pentru iertarea păcatelor înseamnă o lipsă totală de milă. A pedepsi un om care nu este vinovat pentru păcatele altora, chiar dacă acesta doreşte sau nu, este culmea nedreptăţii.

Creştinii spun că Iisus a suferit şi a murit de bunăvoie pentru a răscumpăra păcatele lumii. Răspunsul din perspectivă islamică este următorul: în primul rând, nu este corect din punct de vedere istoric să spunem că Iisus (Pacea fie asupra sa!) a venit intenţionat pentru a răscumpăra păcatele lumii. Citim în Biblie că nu şi-a dorit să moară pe cruce. Atunci când a aflat că duşmanii săi complotau împotriva lui, a declarat: „Întristat este sufletul Meu până la moarte”. El le-a cerut apostolilor să vegheze asupra lui şi să-l protejeze de duşmanii săi şi s-a rugat la Dumnezeu:

Şi zicea: «Avva Părinte, toate sunt Ţie cu putinţă. Depărtează paharul acesta de la Mine. Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voieşti Tu.» (Marcu 14:36).

În al doilea rând, nu putem înţelege cum suferinţa şi moartea unui om poate şterge păcatele celorlalţi. Ar fi ca şi cum un tată şi-ar scoate un dinte pentru a uşura durerea fiului său. Ideea substituirii sau a sacrificiului unei alte persoane este ilogică, lipsită de înţeles şi nedreaptă. În al treilea rând, ideea că vărsarea sângelui este necesară pentru domolirea mâniei lui Dumnezeu a intrat în Creştinism prin credinţele păgâne care Îl priveau pe Dumnezeu ca pe un demon atotputernic. Nu vedem nicio legătură între păcat şi sânge. Ceea ce este necesar pentru ştergerea păcatului este căinţa sinceră, remuşcarea şi lupta continuă împotriva tendinţei spre rău pentru a împlini Voinţa lui Dumnezeu, aşa cum ne-a fost ea revelată prin profeţi.

Pe lângă faptul că întreaga structură a mântuirii în Creştinism este nedreaptă din punct de vedere moral şi raţional, ea nici nu se bazează pe cuvintele lui Iisus (Pacea fie asupra sa!). Se poate ca Iisus (Pacea fie asupra sa!) să fi spus că a suferit pentru păcatele oamenilor în sensul că, pentru a-i aduce pe oameni din întuneric la lumină, şi-a atras mânia celor răi şi a fost torturat de aceştia; dar asta nu înseamnă că moartea sa a fost o ispăşire pentru păcatele altora şi că doar cei care cred în sângele său vor fi iertaţi. Iisus (Pacea fie asupra sa!) a venit să îi salveze pe oameni prin învăţăturile sale şi prin exemplul vieţii sale, nu prin moartea sa pe cruce şi prin vărsarea sângelui său pentru iertarea păcatelor lor.

Dogma ispăşirii nu este corectă din următoarele puncte de vedere:

1. omul nu este născut în păcat;

2. Dumnezeu nu cere un preţ pentru a-i ierta pe păcătoşi;

3. ideea substituirii sau a sacrificării altuia este nedreaptă şi crudă. Păcătuind, nu Îi facem rău lui Dumnezeu, ci nouă înşine. Pata păcatelor din sufletul nostru poate fi îndepărtată nu prin suferinţa sau moartea altei persoane, fie că aceasta doreşte acest lucru sau nu, ci prin căinţa noastră, îndepărtarea de rău şi prin fapte bune. Adam (Pacea fie asupra sa!), după ce a nesocotit porunca lui Allah, s-a căit şi s-a supus complet lui Dumnezeu, iar păcatul său a fost iertat. Păcatul lui Adam (Pacea fie asupra sa!) nu a fost moştenit de urmaşii săi şi nici nu a avut nevoie de vărsarea sângelui lui Iisus Cristos (Pacea fie asupra sa!) pentru a fi iertat. Adevărul este că Iisus Cristos (Pacea fie asupra sa!) nu a murit pe cruce. Doctrina ispăşirii este o negare a dreptăţii şi îndurării lui Dumnezeu.

pacat originar Islamul respinge doctrina ispăşirii. El declară că iertarea păcatelor nu poate fi obţinută prin suferinţa şi moartea altei persoane, umană sau divină, ci doar prin îndurarea lui Dumnezeu şi prin eforturile noastre sincere şi continue de a lupta împotriva răului şi prin faptele bune. În Sfântul Coran se afirmă:

Că niciun suflet nu va purta povara altuia, Şi că omul nu va dobândi decât [rodul] celor pe care le-a agonisit Şi că agoniseala lui se va vedea. (An-Najm 53:38-40).

Islamul promite mântuirea tuturor celor care cred în Dumnezeu şi fac fapte bune:

Cel care s-a supus lui Allah şi face bine va avea răsplata sa de la Domnul lui! Ei nu au a se teme şi nici nu vor fi mâhniţi! (Al-Baqarah 2:112).

_______________

Extrase din cartea Dragostea mea pentru Iisus m-a condus către Islam, Editura Islamul Azi

Source Link

0Shares