Author: Vlad Stoica

Drepturile omului in Islam – 3

Dan Michi   Protejarea onoarei este prescrisă şi ea în Coran: O, voi, cei care credeţi! Să nu râdă un neam de alt neam, care s-ar putea să fie mai bun decât el, nici femeile [să nu râdă] de alte femei, care s-ar putea să fie mai bune decât ele! Nu vă ocărâţi şi nu […]

0Shares

Dan Michi

Protejarea onoarei este prescrisă şi ea în Coran:

O, voi, cei care credeţi! Să nu râdă un neam de alt neam, care s-ar putea să fie mai bun decât el, nici femeile [să nu râdă] de alte femei, care s-ar putea să fie mai bune decât ele! Nu vă ocărâţi şi nu vă batjocoriţi cu porecle unii pe alţii. Ce rău este numele urât şi ruşinos, după credinţă! Iar cei care nu se căiesc, aceia sunt nelegiuiţi. (Al-Hujurat 49:11).

Din acest verset se remarcă poziţia superioară acordată onoarei individuale şi protejarea ei de orice urmă de defăimare. Dreptul de a riposta împotriva regimului dictatorial este şi el instituit în Coran:

Lui Allah nu-I place rostirea de vorbe urâte în auzul lumii, doar dacă cineva este nedreptăţit. (An-Nisaa’ 4:148).

Iată cum, în Islam repararea nedreptăţii este un drept divin. Iar primul calif, Abu Bakr (r.a.), a spus chiar în primul său discurs după moartea Profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!): „Să mă sprijiniţi când am dreptate, dar să mă corectaţi când greşesc; daţi-mi ascultare atât timp cât urmez ordinele lui Dumnezeu şi ale Profetului Său, dar depărtaţi-vă de mine când voi devia de la ele!” Iar pentru libertatea conştiinţei şi a convingerilor există în Coran un verset încărcat de semnificaţie:

Nu este silire la credinţă! (Al-Baqarah 2:256).

Din perspectiva nevoilor primare există versetul:

Şi în averea lor se află un drept pentru cerşetor şi pentru cel nevoiaş. (Adh-Dhariyat 51:19);

resursele devin o obligaţie care se stinge prin ajutorarea celor aflaţi în nevoi, a celor săraci şi obligând la formularea unei politici publice axată pe o mai mare redistribuire a avuţiei naţionale între state astfel încât nimeni să nu rămână lipsit de satisfacerea nevoilor de bază.

Referitor la drepturile femeilor şi la rolul familiei naturale ca structură de bază şi preţioasă a societăţii, haideţi să ne întoarcem la predica de adio a profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!), în care a spus următoarele:

„O, oameni! Aveţi frică de Dumnezeu în ceea ce priveşte femeile! Cu adevărat, voi le-aţi luat prin grija lui Dumnezeu şi vi le-aţi făcut legiuite prin cuvintele lui Dumnezeu. Ele au obligaţia să-şi onoreze drepturile conjugale şi să nu facă lucruri necuviincioase. Voi însă aveţi obligaţia de a le asigura condiţii bune de trai, adică hrană şi îmbrăcăminte corespunzătoare.”

– partea a treia –

Source Link

Views: 1

0Shares

Drepturile omului in Islam – 2

Dan Michi   În Islam, drepturile şi responsabilităţile se îmbină cu înţelepciune. Prin urmare, drepturile se termină acolo unde există riscul de a-l răni pe celălalt. În acest mod, dacă activităţile cu caracter industrial şi comercial sunt nu doar permise în Islam, ci chiar încurajate, fabricarea şi vinderea de droguri – nu, deoarece acestea sunt […]

0Shares

Dan Michi

În Islam, drepturile şi responsabilităţile se îmbină cu înţelepciune. Prin urmare, drepturile se termină acolo unde există riscul de a-l răni pe celălalt. În acest mod, dacă activităţile cu caracter industrial şi comercial sunt nu doar permise în Islam, ci chiar încurajate, fabricarea şi vinderea de droguri – nu, deoarece acestea sunt dăunătoare atât individului, cât şi societăţii. Educaţia, de asemenea, este mai mult decât permisă. Ea este un imperativ clar exprimat în versetele Coranului, însă tipărirea şi difuzarea materialelor care susţin exploatarea sexuală – nu. Ea ar corupe atât individul, cât şi societatea în care trăieşte. Afacerile financiare bazate pe profit şi pierdere sunt şi ele permise în Islam, dar nu şi cele care implică dobânda şi care ar putea să exploateze nevoile oamenilor, aducând avere celui care împrumută şi pierderi suplimentare celui care ia cu împrumut. În această schemă prezentată, Islamul menţine atitudinea demnă a oamenilor, aşa cum Preabunul Dumnezeu a spus în Coran:

Noi i-am cinstit pe fiii lui Adam …(Al-Israa’ 17:70).

Legea islamică face referire la drepturi şi obligaţii sub un singur concept – hukm / lege − şi apoi îl integrează sub o noţiune şi mai generală de adl / justiţie. Din acest punct de vedere, toate fiinţele umane sunt Khulafah sau reprezentanţii lui Dumnezeu pe pământ, având atribuite o serie de calităţi pe care să le exercite pe durata vieţii lor. Fiind creaturile Preabunului Dumnezeu şi supuse Lui, fiinţele umane au fost înzestrate cu unele drepturi de către Creator, drepturi care sunt inviolabile în faţa celorlalţi semeni. În contrast cu aceasta, există drepturile seculare, oferite oamenilor astăzi, cu mare fanfară.

Într-un stat islamic, drepturile date de către Atotputernicul Dumnezeu rămân inalienabile, neputând să fie suspendate sau abrogate de către nimeni. Dumnezeu este Creatorul şi Susţinătorul Universului şi autoritatea Sa faţă de legea propusă garantează stabilitatea omenirii în toate aspectele vieţii, Dumnezeu fiind Atoateştiutor şi fără de eroare în judecată.

Islamul a prescris drepturi universale, fundamentale pentru umanitate, privită ca un întreg, drepturi care pot fi remarcate în orice situaţie. Sângele omenesc nu poate fi vărsat fără nici o justificare în faţa legii divine. Nimeni nu poate fi privat de viaţă, libertate şi drepturi în afara ei. Oprimarea femeilor, copiilor, vârstnicilor, bolnavilor sau a răniţilor nu este permisă. În această lumină, nemusulmanii care trăiesc în interiorul unui stat islamic au deplina protecţie a respectivului stat, deplina libertate a conştiinţei şi libertate religioasă, putând să relaţioneze cum doresc în interiorul limitelor trasate de lege, moralitate şi decenţă. Subliniind responsabilitatea protejării nemusulmanilor, profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) a spus: „Acela care aduce vreun prejudiciu unui dhimmi (nemusulman) mă loveşte pe mine, iar acela care mă răneşte pe mine, Îl răneşte pe Dumnezeu.”

În Islam nu există drepturi divine acordate regilor, imamilor sau amirilor. Drepturile şi responsabilităţile unui khalifah (conducător) sau amir (lider) au doar caracter funcţional şi sunt subiect al analizelor şi schimbării de către oricine. Un khalifah  este investit cu putere executivă doar cu scopul de a implementa voinţa colectivă a ummah (comunităţii islamice). Iar autoritatea unui stat nu este mai mult decât o extindere a forţei individului, ea însăşi putând face subiectul unui scrutin în orice moment.

În ceea ce priveşte securitatea vieţii şi a proprietăţii, instrucţiunile Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) date în mesajul său de adio sunt remarcabile: „Vieţile şi proprietăţile voastre vă sunt interzise unii altora până în clipa în care Îl veţi întâlni pe Dumnezeul vostru în Ziua Judecăţii.”

__________

www.islamulazi.ro

Source Link

Views: 0

0Shares

MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ

MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ ȘI ÎNVĂȚĂTURILE ISLAMICE Dr. Laurence B. Brown   După ce alegerea este făcută, o persoană intră în Islam şi devine musulmană rostind șahadahsau mărturia de credinţă. Această declaraţie (traducere din limba arabă), care se citeşte „Aș-hadu an la ilaha illallah, wa aș-hadu anna Muhammadan Rasulullah”, este tradusă astfel: „Mărturisesc că nu există […]

0Shares

MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ ȘI ÎNVĂȚĂTURILE ISLAMICE

Dr. Laurence B. Brown

După ce alegerea este făcută, o persoană intră în Islam şi devine musulmană rostind șahadahsau mărturia de credinţă. Această declaraţie (traducere din limba arabă), care se citeşte „Aș-hadu an la ilaha illallah, wa aș-hadu anna Muhammadan Rasulullah”, este tradusă astfel: „Mărturisesc că nu există alt Dumnezeu (de asemenea, se poate traduce: „nu este alt lucru demn de laudă”) în afară de Allah şi mărturisesc că Muhammad este Trimisul lui Allah.”

  Şahadah este în mod tradiţional rostită în faţa celorlalţi; în general, convertiţii trebuie să facă publică convertirea lor. În orice caz, dacă situaţia o impune, șahadah poate fi rostită nefiind, ca martor, nimeni altcineva de faţă, cu excepția Creatorului.

  Şahadah nu doar afirmă unicitatea divină şi calitatea de profet a lui Muhammad ibn Abdullah, ci antrenează tot ceea ce este poruncă religioasă. Prin urmare, deşi declaraţia nu specifică nimic despre interdicţia în ceea ce priveşte păcatul trupesc, adulterul, alcoolul etc, acceptarea acestor interdicţii este inextricabil asociată cu șahadah. A-l accepta pe Muhammad drept profet şi, în fapt, ca ultim profet implică acceptarea mesajului şi a legilor revelate prin intermediul lui. Orice altceva reprezintă ipocrizie.

Întâia îndatorire a unui convertit este să înţeleagă în totalitate semnificaţia șahadah-ei şi să înceapă să o trăiască. (Savanţii ne învaţă că șahadah nu este validă fără şapte elemente: cunoaştere, sinceritate, onestitate, iubire (pentru șahadah), siguranţă, abţinerea de la orice lucru care anulează șahadah şi aplicare (sau, cu alte cuvinte, a trăi mărturia de credinţă).)

Angajamentul care are cea mai mare şi mai evidentă importanţă, atunci când este afirmată șahadah, este recunoaşterea monoteismului (a unicității lui Allah, aspect desemnat în limba arabă prin termenul tawhid). Islamul este religia tawhid-ului. Orice abatere de la monoteismul islamic, orice abatere de la supremaţia şi unicitatea absolută a lui Allah constituie asociaționism – șirk. Șirk există pe mai multe niveluri, de la șirk major, păcat care scoate o persoană din cadrul Islamului, la șirk minor, care reprezintă un păcat major, la riyaa(fățărnicie) sau șirk ascuns. Exemplele de șirk major sunt slăvirea altcuiva în afară de Allah sau alăturarea de parteneri şi slăvirea lor alături de Allah. Exemplele de șirk minor includ adresarea unui jurământ solemn altcuiva decât lui Allah sau a crede în farmecele care aduc noroc. În cele din urmă, printre exemplele de șirk ascuns se numără rostirea rugăciunii cu patos, atunci când persoana e conştientă că altcineva o vede, sau realizarea de acte caritabile, atunci când persoana ştie că este observată de către ceilalţi, manifestând o generozitate mai mare decât dacă nu ar fi fost observată.

În profunzimea tawhid-ului se află recunoaşterea lui Muhammad ca ultim profet şi trimis al Islamului, o recunoaştere de o mare importanţă graţie faptului că atât de mulţi pretinşi profeţi mesianici au încercat de-a lungul anilor să se remarce prin false proclamări ale calităţii de profet, abătând masele pe diverse căi deviante. Recunoaşterea lui Muhammad drept ultim profet al lui Allah închide uşa minţii cu privire la afirmaţiile acestor pretinşi profeţi. Mai mult decât atât, completarea şirului profeţilor prin persoana profetului Muhammad ibn Abdullah este confirmată şi de prezicerile scripturilor anterioare.

În final, inclusă în mărturia din șahadah, este şi acceptarea fundamentelor credinţei islamice (cunoscute ca „stâlpi”; fără aceşti piloni ai credinţei şi ai practicii, devotamentul unei persoane faţă de religie se prăbuşeşte). Pe scurt, ariile esenţiale ale credinţei sunt şase: credinţa în Allah, în îngerii Lui, în scripturile revelate, în profeţi, în Lumea de Apoi şi în destin. Îndatoririle musulmanului sunt cinci: declaraţia de credinţă la intrarea în religie (șahadah), rugăciunea efectuată de cinci ori în fiecare zi (la intervalele prestabilite şi în concordanţă cu regulile rugăciunii şi ale purificării), postul anual în luna Ramadan, plata anuală a daniei şi pelerinajul la Mekka în perioada hajj-ului, dacă persoana este capabilă fizic şi financiar.

Islamul nu este o religie a structurii – fiecare regulă, fiecare învăţătură, fiecare credinţă şi fiecare punct valid al religiei islamice are o bază în realitatea revelată. Când un musulman îi explică altcuiva ceva din religia islamică, el sau ea trebuie să fie capabil(ă) să susţină acea învăţătură cu dovezi din Islam. Standardul de aur (şi, în această privinţă, singurul standard acceptat) de legitimare a Islamului constă în interpretarea dovezilor islamice de către cei care deţin cunoaşterea (învăţaţii musulmani). Care sunt sursele dovezilor islamice? Două: Cuvântul revelat al lui Allah (Coranul cel Sfânt) şi sunnah (ad literam, „calea” profetului Muhammad, fiul lui Abdullah, învăţăturile şi exemplele sale transmise prin intermediul cuvintelor sale, al acţiunilor sale, al aspectului său şi al consimţămintului implicit, păstrate în tradiţiile islamice cunoscute ca hadisuri). Aşadar, în final, fiecare învăţătură validă are un fundament în dovezile islamice, iar acele dovezi trebuie să fie clare, prezente şi întemeiate, pentru ca orice învăţătură să fie considerată acceptabilă.

________

Sursa: Mărturisirea adevărată, autor Dr. Laurence B. Brown (Centrul Cultural Islamic Islamul Azi)

Source Link

Views: 1

0Shares