Luarea sufletului pe nedrept

  Jundub bin ‘Abdullah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Într-una din comunităţile dinaintea voastră a existat un bărbat care s-a rănit şi a devenit nerăbdător. A luat un cuţit cu care şi-a tăiat mâna. Sângele nu a încetat […]

0Shares

Jundub bin ‘Abdullah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Într-una din comunităţile dinaintea voastră a existat un bărbat care s-a rănit şi a devenit nerăbdător. A luat un cuţit cu care şi-a tăiat mâna. Sângele nu a încetat să curgă şi el a murit. Allah Preaînaltul a spus: «Slujitorul Meu s-a grăbit să îşi aducă moartea. Deci nu îi voi permite să intre în Paradis»”.

Acest hadis este autentic (sahih) şi a fost relatat de Bukhari şi Muslim.

Sinuciderea este interzisă în Islam. S-ar putea să spui: „Sunt liber să mă sinucid”. Nu, tu nu ai acest drept pentru că eşti doar slujitorul lui Allah. Moartea ta nu trebuie să fie cauzată de tine. Nici nu ar trebui să omori pe altcineva. Atât sinuciderea, cât şi omuciderea nu sunt acceptate în Islam. Orice criminal este un mare păcătos care ar trebui de asemenea ucis, ca şi pedeapsă, în această lume şi Iadul este ceea ce merită în Viaţa de Apoi. Chiar şi cel care se sinucide va fi pedepsit cu  Iadul.

‘Abdullah bin Mas‘ud (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „(În Ziua Judecăţii), un bărbat va veni ţinând de mână un alt bărbat şi va spune: «O, Doamne! El este cel care m-a ucis». Allah va spune: «De ce l-ai ucis?». El va spune: «L-am ucis pentru Slava Ta». Allah va spune: «Într-adevăr». Apoi altul va veni, ţinând de mână o altă persoană, şi va spune: «El este cel care m-a ucis». Allah îl va întreba: «De ce l-ai ucis?». El va spune: «L-am ucis pentru a spăla onoarea persoanei cutare». Allah va spune: «Într-adevăr, gloria nu este a lui». (Astfel, criminalul îşi va purta păcatul)”.

Acest hadis este autentic (sahih lighayrihi) şi a fost relatat de Nasa’i.

sursa: Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 2

0Shares

Rugăciunea – un pilon al credinței

  A. Al-Mawdudi Rugăciunea este una din îndatoririle cele mai importante ale unui musulman. Ce este de fapt Rugăciunea? Este o rugăciune zilnică care se realizaeză prin repetarea, de cinci ori pe zi, a credinţei pe care se întemeiază religia noastră. Un bun musulman se scoală de dimineaţă, se spală, se purifică şi se prezintă […]

0Shares

A. Al-Mawdudi
Rugăciunea este una din îndatoririle cele mai importante ale unui musulman. Ce este de fapt Rugăciunea? Este o rugăciune zilnică care se realizaeză prin repetarea, de cinci ori pe zi, a credinţei pe care se întemeiază religia noastră. Un bun musulman se scoală de dimineaţă, se spală, se purifică şi se prezintă în faţa lui Allah, pentru salat, pentru rugăciune. Diferetele mişcări pe care le execută în timpul Rugăciunii constituie simbolul supuşeniei umane faţă de atotputernicia lui Allah. Rugăciunile exprimate în timpul Rugăciunii sunt legământul unui musulman faţă de Allah.
Rugăciunile exprimate în timpul Rugăciuniiui sunt legământul unui musulman faţă de Allah. În timpul Rugăciuniiui un musulman imploră de la Allah să-i lumineze calea, să-i ierte păcatele şi să fie bun cu el. El recită diferite versete din Coran, îşi îndreaptă cu pioşenie gândurile către profeţi, îşi reînnoieşte credinţa în ziua de apoi şi îşi aminteşte că într-o zi se va înfăţişa în faţa bunului Allah şi că atunci va fi nevoit să dea socoteală pentru toate faptele sale bune şi rele înfăptuite. Ziua unui bun musulman aşa începe. Doar peste câteva ore muezinul îl cheamă din nou la rugăciune şi iarăşi apleacă capul cu supuşenie în faţa lui Allah şi iarăşi repetă legământul pe care-l are faţă de El.
Lasă, pentru câteva minute, toate preocupările lumeşti şi se roagă pentru a fi primit în faţa lui Allah. Acest moment îl determină să-şi aducă aminte de adevărata menire pe care o are în această lume. Apoi, el se întoarce la preocupările sale lumeşti, ca peste încă câteva ore să se înfăţişeze din nou înaintea lui Allah.
Odată cu venirea serii şi lăsarea întunericului se roagă din nou, pentru ca întunericul nopţii să nu-l facă să-şi uite îndatoririle pe care le are faţă de Allah. Apoi, la lăsarea nopţii, el îşi săvârşeşte ultima rugăciune a zilei, reînnoindu-şi încă o dată credinţa înainte de somn.
Nu este nevoie de prea multe explicaţii ca să înţelegem cum că Rugăciunea fortifică fundamentele credinţei noastre, cum că această rugăciune ne învaţă supuşenia faţă de Allah şi cum că ea reănnoieşte şi împrospătează credinţa, care constituie izvorul purităţii morale şi spirituale.
Cum ne pregătim pentru salat? Mai întâi de toate săvârşim spălarea rituală, care se realizează în forma în care ne-a poruncit profetul nostru Muhammed. De ce trebuie să procedăm aşa? Tocmai de aceea pentru că noi credem în profetul nostru şi considerăm de datoria noastră ca să-i urmăm calea.
De ce nu citim intenţionat cu greşeli Coranul? Nu-l citim aşa întrucât ştim că această carte sfântă cuprinde în ea cuvântul lui Allah şi de aceea ştim că greşelile ar constitui o ofensă adusă lui Allah. De multe ori, la spălat, noi citim în gând, rugăciunile. Şi ştim foarte bine că nimeni nu ne poate auzi sau vedea dacă noi le citim cu adevărat sau nu. Dar ştim, în acelaşi timp că un bun musulman niciodată nu se preface. De ce? Tocmai pentru că noi toţi ştim că Allah ne urmăreşte pe fiecare din noi, că aude şi vede dacă citim sau nu şi ştim că pentru El nu există nicio taină.
Ce anume ne împinge pe noi să săvârşim Rugăciunea, din moment ce nimeni nu ne obligă să facem acest lucru sau nimeni nu ne urmăreşte în mod expres să-l facem? Oare nu săvârşim Rugăciunea doar pentru că suntem conştienţi de faptul că Allah vede întotdeauna totul? Ce anume vă determină să lăsaţi baltă toate preocupările dvs. şi să alergaţi la moschee pentru a săvârşi Rugăciunea? Ce anume vă determină să vă sculaţi dis-de-dimineaţă, întrerupându-vă somnul dulce, pentru spălat sau să mergeţi la geamie, suportând arşiţa soarelui de prânz sau să sacrificaţi o distracţie foarte tentantă pentru a săvârşi Rugăciunea de seară? De ce ne temem ca nu cumva să comitem o greşeală când săvârşim Rugăciunea? Se întâmplă aşa pentru că există în noi teama de Allah şi ştim că în ziua judecăţii de apoi ne prezentăm înaintea Lui şi atunci suntem obligaţi să dăm socoteală. Să ne gândim puţin, oare există un mijloc mai bun de educaţie morală şi spirituală decât Rugăciunea? Tocmai această educaţie este cea care formează un musulman desăvârşit. Rugăciunea îi aminteşte tot timpul unui om legământul pe care îl are cu Allah. Îl determină să-şi reînnoiască credinţa în El, îl face să nu uite nici măcar pentru o clipă credinţa în ziua judecăţii. Rugăciunea este un mijloc de educaţie desăvârşit care ajută să se stabilească un echilibru perfect între gândirea şi acţiunile omului.
Un om care săvârşeşte de cinci ori pe zi Rugăciunea, fără îndoială că se poate considera că este un bun msulman, un om care în trecerea lui prin acesată lume a ştiut să fie un adevărat credincios. Orice poate avea încredere într-un asemenea om. Acest fel de om nu se va împăca niciodată cu nedreptatea sau cu o hotărâre strâmbă.
Există obligaţia pentru un musulman să săvârşească Rugăciunea de vineri împreună cu ceilalţi coreleigionari. Aceasta cultivă între musulmani un raport de dragoste şi înţelegere reciprocă. Acest salat de vineri dezvoltă la musulmani sentimentul de solidaritate şi în aceeaşi măsură sentimentul de frăţie. Rugăciunea totodată este simbolul egalităţii. Pentru că bogaţii şi săracii, conducătorii şi conduşii, cei cu şcoală şi ignoranţii, fără deosebire, formează un singur şir şi toţi împreună se închină lui Allah. Pe scurt, rugăciunea cultivă la oameni o viaţă individuală şi colectivă deosebit de sănătoasă.
Binefacerile acesteia sunt foarte multe. Cei care nu săvârşesc Rugăciunea nici nu-şi dau seama cât de mult pierd. Numai un musulman care practică Rugăciunea zi de zi, absolut fără nicio derogare de la această practică, ştie ce binefacere imensă este pentru un om atât în viaţa lui pământească, dar mai ales, pentru viaţa de apoi. Săvârşirea salat-ului de cinci ori pe zi constituie una din poruncile profetului Muhammed pentru toţi musulmanii.

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 2

0Shares

Vicii periculoase – partea a doua

Vicii periculoase – partea a doua Islamul îndeamnă musulmanul (si oamenii in general) să se abţină de la toate vicii precum: Crima. Musulmanul nu trebuie să comită crime. Prin urmare, Islamul impune o pedeapsă aspră pentru crimă, deoarece, dacă criminalii nu sunt descurajaţi, crima s-ar răspândi şi viaţa ar deveni de nesuportat şi nesigură. Profetul […]

0Shares

Vicii periculoase – partea a doua

Islamul îndeamnă musulmanul (si oamenii in general) să se abţină de la toate vicii precum:

Crima. Musulmanul nu trebuie să comită crime. Prin urmare, Islamul impune o pedeapsă aspră pentru crimă, deoarece, dacă criminalii nu sunt descurajaţi, crima s-ar răspândi şi viaţa ar deveni de nesuportat şi nesigură. Profetul Muhammad a spus: „Un credincios ar mai putea avea o şansă de iertare din partea lui Dumnezeu, doar dacă nu comite o crimă.”

 

Adulterul. Acest viciu pune în pericol căsnicia, familia, onoarea şi întreaga societate. Conduce la răspândirea bolilor venerice şi poate conduce la infracţiuni precum violul şi crima. Allah spune în Coranul cel sfânt:

„Şi nu vă apropiaţi de preacurvie, căci ea este o josnicie! Şi rău drum este ea!” (Al-‘Isra’: 32).

 

Consumul de alcool. Musulmanul nu are voie să bea alcool, nici măcar o picătură, pentru că aceasta îl face pe consumator incapabil să-şi controleze cuvintele şi faptele, ceea ce îl transformă într-o ameninţare pentru propria siguranţă şi pentru siguranţa altora. Profetul Muhammad a spus: „Dacă o cantitate mare din ceva intoxică, o picătură din acel ceva este interzisă.”

 

Jocurile de noroc. Viciul jocurilor de noroc implică însuşirea banilor altora pe nedrept, în mod necinstit. Conduce cu siguranţă la rezultate dezastruoase, faliment, ură, duşmănie şi cel mai probabil răzbunare. Allah spune în Coranul cel sfânt:

„O, voi cei care credeţi! Vinul, jocul de noroc, pietrele ridicate [idolii] şi săgeţile [pentru prezicere] sunt numai murdării din lucrătura lui Şeitan. Deci feriţi-vă de ele ca să izbândiţi.” (Al-Mai’da: 90).

Y29udGVudC9jb250ZW50L2dvb29zLmpwZ3w2NjA Vicii periculoase – partea a doua

Bârfa. Musulmanul nu are voie să îi bârfească pe alţi oameni, pentru că, dacă toată lumea bârfeşte, oricine poate trage concluzia că este bârfit în absenţa sa. Rezultatul constă în neîncredere reciprocă. Coranul cel sfânt compară bârfa cu înfruptarea din carnea unui frate mort:

„Nu vă iscodiţi şi nu vă ponegriţi unii pe alţii!” (Al-Hujurat: 12).

 

Furia. Musulmanul trebuie să îşi controleze furia, pentru că o persoană furioasă nu-şi poate măsura cuvintele sau faptele foarte bine. Această lipsă de control poate cauza rău altor oameni şi poate înrăutăţi relaţiile dintre fraţi. Profetul Muhammad a spus: „Cel puternic nu este acela care câştigă o luptă, ci acela care se controlează atunci când este furios.”

Vicii periculoase – partea a doua

Extravaganţa. Musulmanul nu trebuie să fie risipitor. Nu trebuie să-şi cheltuiască banii pe haine sau mâncare scumpă sau obiecte de lux. Principiul islamic adiacent este acela că libertatea individului are limite pe care nu ar trebui să le depăşească. Allah spune în Coranul cel sfânt:

„Mâncaţi şi beţi, însă nu întreceţi măsura, fiindcă El nu-i iubeşte pe cei care întrec măsura!”

 

Pălăvrăgeala. Musulmanul nu are voie să se implice în pălăvrăgeală inutilă, pentru că un asemenea act atrage după sine bârfă, bătaie de joc, cuvinte urâte sau glume ofensatoare. Allah îi numeşte în Coranul cel sfânt pe credincioşi drept

„cei care rămân departe de vorbele deşarte”. (Al-Mu’minun: 3).

 

Source Link

Views: 1

0Shares