Cel Aproape, Cel Care Răspunde…

  Şi Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul se apropie cu o apropiere specială de supuşi Săi cei dreptcredincioşi, precum coborârea Sa, Preaînaltul, la cerurile acestei lumi (cerurile cele de jos) în ultima parte a nopţii sau apropierea Sa de pelegrinii aflaţi în Pelerinaj (Hajj) în ziua de Arafah, aşa cum a şi fost relatat într-un hadis […]

Şi Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul se apropie cu o apropiere specială de supuşi Săi cei dreptcredincioşi, precum coborârea Sa, Preaînaltul, la cerurile acestei lumi (cerurile cele de jos) în ultima parte a nopţii sau apropierea Sa de pelegrinii aflaţi în Pelerinaj (Hajj) în ziua de Arafah, aşa cum a şi fost relatat într-un hadis sahih (autentic) cum că „cu adevărat, Allah se apropie în seara (zilei de) Arafah”.

Şi cel care se întoarce către El, Preaînaltul, rugându-L şi cel care se prosternează Lui îşi îndreaptă sufletul către Allah, şi, cu siguranţă, apropierea sa de Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul este pe măsură devoţiunii şi sincerităţii sale, iar Allah Preaînaltul va fi astfel Apropiat de el cu o apropiere care este „indusă” tocmai de apropierea să intru adorare de Acesta, asemenea aropierii Sale în seara zilei de Arafah, şi în ultima parte a nopţii, şi a apropierii Sale cu distanţa lungimii de un cot de cel care s-a apropiat de El fie şi numai cât lungimea dechiderii unei palme.

Şi apropierea Sa în seara zilei de Arafah este tocmai consecinţă celor cărora le dau curs pelegrinii (cei care sunt în Pelerinaj – Hajj) în acea zi, dintre rugi, şi pomeniri ale lui Allah, şi cereri de iertare şi căinţa. Şi dacă nu s-ar afla vreunul dintre supuşii Săi pe muntele Arafat, nu s-ar produce această apropiere a Sa Preaslăvitul şi Preaînaltul de supuşii Săi, iar El Preaslăvitul se mândreşte îngerilor Săi cu oamenii aflaţi în adorare pe muntele Arafat în acele moment binecuvântate.

Şi tot astfel, spre sfârşitul nopţii se afla în inimile oamenilor simţăminte şi trăiri speciale dintre cele care exprimă îndreptare către Allah şi apropiere şi delicateţe, şi care nu pot fi găsite asemenea lor în nici un alt moment al zilei, şi tocmai de aceea acesta este şi timpul potrivit pentru apropierea lui Allah de cerurile cele de jos („cerurile de dunia”) şi pentru spusele Sale, Preaînaltul: „Oare este cineva care se roagă” Oare este cineva care cere? Oare este cineva care îşi cere iertare?” (aşa cum a fost consemnat într-un hadis autentic)

Aşadar, aşa cum am văzut, această apropiere a lui Allah Preaînaltul este în legătură cu anumite fapte ale supuşilor Săi dreptcredincioşi – fapte care o cer, o impun şi o atrag.

Şi au fost de părere unii dintre învăţaţii în islam cum că nu se produce această apropiere a lui Allah Preaslăvitul şi Prainaltul de cerurile de dunia (cerurile cele de jos) în locurile în care toţi sunt necredincioşi şi nici nu se produce apropierea Sa despre care se vorbeşte că s-ar produce în Ziua de Arafah pentru cei care nu sunt în Pelerinaj, tot aşa cum şi deschiderea porţilor raiului şi închiderea porţilor iadului şi încătuşarea sheitan-ilor odată cu începerea lunii Ramadan este specifică numai celor care ţin Ramadanul, postind, ci nu şi necredincioşilor care nici măcar nu iau în considerare sanctitatea acestei binecuvântate luni.

Aceasta a fost întâlnirea noastră cu o primă parte a sensurilor şi semnificaţiilor preafrumoaselor şi absolutelor nume ale lui Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul de Al-Qariib Al-Mugiib – Cel Apropiat de supuşii Săi, Cel care răspunde rugii celor care se roagă Lui. In cele ce vor urma, in sha Allah – cu voia lui Allah, ne vom opri şi asupra altor aspecte ce privesc aceste două preafrumoase şi absolute nume ale Unicului nostru Domn şi Stăpânitor – Allah, precum eticheta îndeplinirii rugilor, condiţii favorizante acceptării rugilor şi a îndeplinirii rugamnitilor adresate lui Allah Preaînaltul, chestiuni nerecomandabile privind înfăptuirea rugilor, precum şi modalitatea corectă de înţelegere a „apropierii” lui Allah de supuşii Săi, conform evidentelor autentice existente în Nobilul Coran şi în relatările autentice despre profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!).

Slavă şi lauda Îi aducem numai lui Allah şi pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra nobilului Sau profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

sursa: lumea islamică

Source Link

Views: 5

Cel Aproape, Care Răspunde…

  Şi prin acest nobil verset ni se face nouă cunoscut Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul, ca fiind un Domn Mare şi Preamaret, total diferit de cei pe care îi iau drept domni şi adoraţi politeiştii, dintre pietre şi idoli şi foc, căci idolii politeiştilor nu aud rugile şi nici nu răspund rugăminţilor. Şi aceasta întrucât, […]

Şi prin acest nobil verset ni se face nouă cunoscut Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul, ca fiind un Domn Mare şi Preamaret, total diferit de cei pe care îi iau drept domni şi adoraţi politeiştii, dintre pietre şi idoli şi foc, căci idolii politeiştilor nu aud rugile şi nici nu răspund rugăminţilor. Şi aceasta întrucât, cu adevărat, cei pe care aceştia îi iau ca şi obiecte ale adorării lor nu sunt, de fapt, demni de adorare şi sunt ei dumnezei nedrepţi şi mincinoşi – care nu aud ei pe cei care se roagă lor, şi nici nu îi văd pe ei, şi nici nu îi ştiu pe ei, şi nici nu răspund rugilor lor. Spune Allah Preaînaltul:

  1. Aceia pe care voi îi invocaţi în locul lui Allah sunt robi asemenea vouã. Invocaţi-i, aşadar, şi sã vã rãspundã, dacã voi sunteţi cu adevãrul!

(Surat Al-‘A’raf, 194)

Şi nici chiar atunci când cei care îi adoră se vor ruga lor în ziua judecăţii, nu le vor răspunde ei, aşa cum bine ne-a înştiinţa Allah Preaînaltul în Nobilul Coran:

  1. Şi într-o zi va zice El: „Chemaţi-i voi pe aceia care aţi pretins cã sunt asociaţii Mei!” Şi-i vor chema, însã ei nu le vor rãspunde şi vom pune între ei un loc de pierzare.

(Surat Al-Kahf, 52)

Şi, deasemenea:

  1. Şi se va spune [atunci]: “Chemaţi-i pe asociaţii voştri! Şi ei îi vor chema, dar nu le vor rãspunde. Şi ei vor vedea chinul şi atunci vor dori ei sã fi fost bine călăuziţi.

(Surat Al-Qasas, 64)

Aşadar, cu adevărat, au fost pierduţi într-o mare rătăcire cei care au adorat altceva în afara lui Allah, căci ceea ce ei au chemat în afara Acestuia, Preaînaltul, nu le poate fi lor de nici un folos, nici în această lume şi nici în lumea de apoi. Şi spune Allah Preaînaltul:

  1. Şi cine este mai rãtãcit decât acela care invocã în locul lui Allah pe cineva care nu-i va rãspunde lui pânã în Ziua Învierii, cãci ei nu bagã în seamã chemarea acestora!
  2. Iar când oamenii vor fi adunaţi [pentru judecatã], ei le vor fi duşmani şi vor tãgãdui adoraţia lor.

(Surat Al-‘Ahqaaf, 5-6)

  Şi Allah Preaînaltul, Unicul, este şi Cel care îl poate ajuta pe cel aflat la nevoie într-o situaţie critică.

Şi cele mai măreţe răspunsuri pe care Unicul Stăpânitor şi Domn – Allah – le da supuşilor Săi sunt cele ale rugilor în care, în nevoia lor, ei se întorc intru sinceritate şi adevăr la El, Preaînaltul, şi, şi mai mult, este vădit aceasta măreţie a răspunsului şi ajutotrului lui Allah atunci când, cu adevărat, s-au închis toate posibilităţile de ajutor ale creaţiilor (ale oamenilor) şi nu rămâne decât Allah Unul, Unicul, care să îi poată ajuta.

Şi aceasta este şi asemenea situaţiei acelora care s-a înverşunat împotriva lor marea şi i-a acoperit cu valurile ei înspumate, şi i-a azvârlit pe ei un val, şi de unde se aflau pe culmile lui, dintr-o dată au fost ei aruncaţi într-un fund adânc de mare, şi cu fiecare clipă ce se scurge cred ei ca acesta este sfârşitul lor şi că nu mai au ei nici o şansă de supravieţuire. Şi în aceste moment se îndreaptă ei către Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul rugându-l cu sinceritate şi devoţiune în credinţa lor, cum că dacă ne vei salva pe noi din aceasta vom fi noi dintre cei mulţumitori Ţie. Şi spune Allah Preaînaltul în Nobilul Coran:

  1. El este Cel care vã ajutã sã umblaţi pe uscat şi pe mare. Dar când sunt ei în corãbii, mânate de vânturi prielnice, bucurându-se de ele, asupra lor se abate vânt nãprasnic şi se nãpustesc peste ei talazuri din toate părţile şi îşi închipuie cã sunt ei cuprinşi, atunci Îl cheamã ei [numai] pe Allah, cu credinţa în religia Lui: “De ne vei mântui de aceasta, vom fi noi printre aceia care Îţi aduc mulţumire!”

(Surat Yunus, 22)

sursa: lumea islamica

Source Link

Views: 3

Biserica și Statul

  Cum comentaţi separarea Bisericii de Stat ?   Jamal Badawi: Separarea dintre religie şi Stat sau a dimensiunii seculare de cea religioase în Occident este ceva ce îşi are propriile rădăcini istorice. În principal are de a face cu modul în care este percepută Biserica de către oameni şi modul în care este percepută […]

 

Cum comentaţi separarea Bisericii de Stat ?

 

Jamal Badawi:

mnbSepararea dintre religie şi Stat sau a dimensiunii seculare de cea religioase în Occident este ceva ce îşi are propriile rădăcini istorice. În principal are de a face cu modul în care este percepută Biserica de către oameni şi modul în care este percepută relaţia dintre Biserică şi Stat. Pentru o lungă perioadă de timp masele percepeau Biserica ca pe o instituţie care s-a aliniat cu elita aflată la conducere într-un mod în care nu servea neapărat interesele maselor. Până în sec. XVII a fost percepută de unii ca o instituţie cu o sete foarte mare de putere care se asocia întotdeauna cu elita aflată la conducere sau cu autorităţile de la acea vreme. Mulţi au considerat Biserica într-un fel sinonimă curţilor de inchiziţie, persecuţiei oamenilor de ştiinţă şi a celor care se opuneau gândirii libere. În felul acesta erau percepute lucrurile de către mase. Odată cu venirea perioadei Iluminismului, oamenii au reacţionat într-un mod foarte puternic mergând la extremă prin refuzul de a accepta orice venea din partea Bisericii sau a puterii reprezentanţilor ei. Chiar şi cei care au adoptat o poziţie moderată şi au fost mai puţini critici faţă de ea, au considerat că cea mai bună cale era aceea de a separa cele două funcţii prin păstrarea Bisericii exclusiv pentru aspectele spirituale şi morale ale vieţii şi lăsarea autorităţii temporale sau seculare în mâna celorlalţi oameni. Circumstanţele în care Biserica s-a înălţat şi istoria ei în lumea creştină nu ne determină să acceptăm că această separare este universală sau că ar trebui impusă Islamului. Islamul are propriul lui sistem şi întreaga noţiune nu se aplică acolo unde este aplicabilă în cazul Occidentului.

 

 

De ce această separare a religiei de Stat nu se aplică în Islam ?

 

Jamal Badawi:

De la început e necesar să subliniem faptul că în islam nu există Biserică. Nu vorbim despre Biserică drept clădire, pentru că în Islam există, bineînţeles, clădiri dedicate rugăciunilor numite moschei, ci mă refer la Biserică aşa cum este înţeleasă în lumea occidentală, ca o instituţie care are putere sau autoritate exclusivă de interpretare a chestiunilor legate de credinţă. Din acelaşi motiv Islamul nu are un sistem de preoţie sau cler. În Islam nu există noţiunea de om al religiei (responsabil al religiei); nu există terminologie în acest sens. In mod ideal în Islam, fiecare bărbat, femei şi persoană este o persoană a religiei. Fiecare persoană are o responsabilitate şi nu există un grup/segment de oameni care să fie considerat organismul exclusiv care să se declare pe chestiunile legate de credinţă. Din perspectivă istorică, nu găsim în Islam ceva asemănător curţilor de inchiziţie si persecutării oamenilor de ştiinţă, ba chiar vedem cum, persecutaţi în alte părţi ale lumii, ei au găsit refugiu în lumea musulmană. În acele cazuri din istoria musulmanilor în care au existat persecuţii, vedem că acestea nu au venit din partea învăţatilor religioşi, ci din partea elitei aflate la conducere care a căutat justificare şi consimţământ pentru acţiunile lor printre uni învăţaţi. Aşadar reversul este ceea ce a avut loc de-a lungul istoriei, învăţaţi religioşi nefiind cei care persecută, ci cei care au fost supuşi persecuţiilor conducătorilor tiranici sau nedrepţi. Mai mult decât atât, vorbim depre noţiunea de religie, din punct de vedere conceptual, în Islam lucrurile stau foarte diferit decât ceea ce este perceput în lumea occidentală sau creştină în general.

 

 

sursa: Interviuri cu Jamal Badawi

Source Link

Views: 4