Tag: comportament

Musulmanii trebuie să stea departe de suspiciuni şi calomnii

  O altă chestiune importantă pe care musulmanii încearcă să o evite o reprezintă declaraţiile referitoare la subiectele de care suntem informaţi şi care se bazează pe presupuneri. Într-un verset din Coran: Şi nu urma [lucrul despre] care nu ai nicio cunoştinţă! Auzul şi văzul şi inima, pentru toate acestea vei fi întrebat! (Al-Israa’  17:36), […]

 

O altă chestiune importantă pe care musulmanii încearcă să o evite o reprezintă declaraţiile referitoare la subiectele de care suntem informaţi şi care se bazează pe presupuneri. Într-un verset din Coran:

Şi nu urma [lucrul despre] care nu ai nicio cunoştinţă! Auzul şi văzul şi inima, pentru toate acestea vei fi întrebat! (Al-Israa’  17:36),

Allah ne indică că acest lucru va deveni o povară grea. În alt verset, Allah spune că marea majoritate a oamenilor de pe pământ nu urmează altceva decât presupunerea, bănuiala şi îi avertizează pe drept-credincioşi după cum urmează:

De te-ai supune celor mai mulţi de pe pământ, ei te-ar abate de la calea lui Allah, căci ei nu urmează decât bănuielile lor şi ei nu fac decât să născocească minciuni. (Al-An’am 6:116).

Mulţi şi-au bazat afirmaţiile pe bănuieli şi presupuneri. A devenit atât de acceptabil, încât uneori oamenii îmbrăţişează simple teorii de parcă ar fi fapte şi îşi trăiesc viaţa conform acestora. De exemplu, ei poate au presupus ceva greşit despre o persoană care a devenit bogată într-un timp scurt, formându-şi o părere proastă despre el şi spunând: „Cine ştie prin ce mijloace a obţinut banii?!” sau „Este evident că nu putea obţine aceste bunuri cu salariul său…”. Totuşi situaţia reală poate fi cu mult diferită de ceea ce ei au presupus. Poate persoana respectivă s-a îmbogăţit în urma unei moşteniri sau datorită unei tranzacţii de afaceri. Când sunt confruntaţi cu o situaţie care trezeşte curiozitatea şi pe care nu o pot înţelege sau care este neclară, oamenii nu trebuie niciodată să apeleze la bănuieli, fără a avea informaţii sau dovezi, deoarece asemenea speculaţii nesusţinute nu sunt utile în determinarea adevărului. În acest verset din Coran, Allah ne spune că oamenii nu vor descoperi adevărul dacă se vor baza pe bănuieli şi presupuneri:

Aşadar, îndepărtează-te de acela care se întoarce de la îndemnarea Noastră şi care nu voieşte decât viaţa pământească! (An-Najm 53:29).

Drept-credinciosul vorbeşte ţinând cont de acest fapt pe care îl cunoaşte din Coran. Când sunt confruntaţi cu o situaţie încurcată, credincioşii nu îşi formează păreri ce nu sunt bazate pe cunoaştere şi documentare. Nici nu întreabă persoana în cauză, nici nu caută să obţină informaţii despre acest subiect prin investigaţii şi nici nu trag concluzii pe baza informaţiilor obţinute.

Unul dintre exemplele oferite în această privinţă în Coran face referire la oamenii care au speculat o situaţie, punând la îndoială conduita soţiei Profetului nostru (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), fără a deţine însă vreo dovadă. Cunoscând acest lucru, când aud presupunerile unui credincios, ei spun: „Aceasta este o minciună…” sau „Nu se cuvine să vorbim despre aceasta! Mărire Ţie! Aceasta este o mare clevetire!”. Allah îi avertizează pe cei bănuitori:

Cei care au venit cu minciuna sunt un grup dintre voi. Nu o socotiţi a fi un rău pentru voi, ci mai degrabă ea este un bine pentru voi! Fiecare om dintre ei are păcatul ce şi l-a agonisit, iar aceluia căruia îi revine cea mai mare parte din ea va avea parte de mare pedeapsă. De ce, atunci când aţi auzit-o [această calomnie], nu au avut credincioşii şi credincioasele o bănuială bună în sinea lor şi de ce nu au zis: «Aceasta este o minciună învederată?» De ce nu au adus ei întru aceasta patru martori? Iar dacă nu au adus ei martori, înseamnă că aceştia sunt la Allah mincinoşi. Şi de n-ar fi graţia lui Allah asupra voastră şi îndurarea Lui, atât în această lume, cât şi în Lumea de Apoi, v-ar fi ajuns pe voi o pedeapsă mare pentru ceea ce aţi vorbit voi, căci l-aţi rostit cu limbile voastre şi aţi spus cu gurile voastre lucrul despre care nu aveţi nicio ştiinţă şi l-aţi ţinut drept [lucru] uşor, când – de fapt – el este la Allah [un lucru] greu. Şi de ce, când aţi auzit-o, n-aţi zis voi: «Nu se cuvine să vorbim despre aceasta! Mărire Ţie! Aceasta este o mare clevetire!» Allah vă îndeamnă să nu vă mai întoarceţi la una ca asta niciodată, dacă sunteţi drept-credincioşi. Şi Allah vă desluşeşte vouă versetele, iar Allah este Bineştiutor şi Înţelept.(An-Nur 24:11-18).

Unii oameni consideră discuţiile bazate pe bănuieli ca fiind triviale şi inofensive, dar în aceste versete Allah ne semnalează că în faţa Lui acestea reprezintă o crimă imensă.

În legătură cu acest subiect, un alt exemplu oferit în Coran este cel al Mariei (Pacea fie asupra sa!). Conform celor afirmate în Coran, Maria (Pacea fie asupra sa!) a fost pe nedrept acuzată; ea era însărcinată cu Iisus (Pacea fie asupra sa!), fără să fi fost atinsă de niciun bărbat, ci doar datorită faptului că Allah a spus „Fii!” şi a fost:

Apoi [ea] a venit cu el la neamul ei, purtându-l [în braţe]. Şi i-au zis ei: «O, Maria, tu ai făcut un lucru îngrozitor! O, soră a lui Aaron, tatăl tău nu a fost un om [făcător] de rău, iar mama ta nu a fost o târfă!» (Maryam 19:27-28);

Şi din pricina necredinţei lor şi a clevetirilor grele pe seama Mariei…(An-Nisaa’ 4:156).

De fapt, aşa cum scrie în Coran în versetul:

[Adu-ţi aminte] când îngerii au zis: «O, Maria! Allah te-a ales şi te-a făcut curată. El te-a ales peste femeile lumilor!» (Aal ’Imran 3:42),

Allah a ales-o peste alţii şi ea era cunoscută ca fiind o persoană devotată lui Allah.

Allah explică netemeinicia calomniilor oamenilor în versetul:

Şi [la fel şi] pe Maria, fiica lui ’Imran, care a rămas neprihănită şi am suflat în ea din Duhul Nostru. Şi ea a crezut în cuvintele Domnului ei şi în scripturile Sale şi a fost ea dintre cei supuşi cu statornicie. (Aal ’Imran 3:42);

Maria (Pacea fie asupra sa!), datorită purităţii sale, a fost o credincioasă exemplară.

 

Source Link

Views: 3

Întreaga omenire trebuie onorată prin respectarea promisiunilor

Sheikh Muhammad Al-Ghazali   Promisiunea trebuie respectată indiferent cui îi este făcută, chiar dacă celălalt partener este musulman sau necredincios, deoarece moralitatea, măreţia şi virtutea nu pot fi tăiate în bucăţele, astfel încât unii oameni să fie trataţi în mod meschin, iar ceilalţi cu decenţă. Împlinirea promisiunii şi a legământului are la bază respectarea adevărului […]

Sheikh Muhammad Al-Ghazali

 

Promisiunea trebuie respectată indiferent cui îi este făcută, chiar dacă celălalt partener este musulman sau necredincios, deoarece moralitatea, măreţia şi virtutea nu pot fi tăiate în bucăţele, astfel încât unii oameni să fie trataţi în mod meschin, iar ceilalţi cu decenţă.
Împlinirea promisiunii şi a legământului are la bază respectarea adevărului şi o relaţie cinstită. Atâta vreme cât se bazează pe virtute, promisiunea trebuie împlinită faţă de fiecare om, oricând.
Referitor la convenţiile încheiate cu cei ce nu sunt musulmani se relatează că profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus că, dacă pe vremea Islamului era invitat să încheie un asemenea contract, el accepta bucuros oferta.
A’mar bin Al-Hamaq a zis că l-a auzit pe Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) spunând: „Dacă un om i-a oferit altuia adăpost pe viaţă şi apoi l-a ucis, atunci nu am nimic de-a face cu ucigaşul, chiar dacă cel ucis este un necredincios.” (Ibn Habban).
Această declaraţie a Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) ne arată cum îi tratează Islamul chiar şi pe cei care nu au îmbrăţişat această religie. Pe de altă parte, este demn de luat în seamă comportamentul evreilor. Lor nu le place să-şi împlinească promisiunile faţă de alţii şi nu consideră un lucru bun să-i trateze pe ceilalţi cu dreptate şi decenţă. Poporul evreu se auto-consideră „fiul lui Allah şi alesul Său”. Credinţa lor este că Allah a păstrat binecuvântarea şi ocrotirea Sa doar pentru rasa iudaică. În opoziţie cu aceasta să analizăm succint învăţăturile islamice. Acestea se preocupă cu multă seriozitate de protejarea tuturor celor faţă de care şi-au asumat responsabilitatea şi cu care au încheiat un legământ. Coranul se adresează musulmanilor şi vorbeşte despre necredincioşi astfel:

Vă sunt oprite mortăciunea, sângele [scurs], carnea de porc, animalele cele asupra cărora a fost pomenit numele altcuiva decât al lui Allah [la junghierea lor], ce a pierit înăbuşit, lovit, în urma căderii sau împuns cu coarnele [de altă vită], ce a fost sfâşiat de fiare – doar dacă aţi junghiat [aceste vietăţi înainte de a muri] – ca şi vitele junghiate pe pietrele înălţate [ale idolilor] şi cele pe care le împărţiţi prin tragere la sorţi cu săgeţi. Acestea sunt pentru voi păcat. Aceia care nu cred sunt astăzi deznădăjduiţi [că ar mai putea] să vă îndepărteze de la religia voastră. Deci nu vă mai temeţi de ei, ci temeţi-vă de Mine! În ziua aceasta am desăvârşit religia voastră şi am împlinit harul meu asupra voastră şi am încuviinţat Islamul ca religie pentru voi! Şi dacă cineva este silit de foame [să mănânce din cele oprite], fără pornire spre păcat, [să ştie că] Allah este Iertător, Îndurător. (Al-Ma’idah 5:3).

Este remarcabil cât de minunat au fost exprimate credinţele şi punctul de vedere al celor ce nu sunt credincioşi. Deşi sunt idolatri, au fost totuşi menţionaţi ca cei care caută binecuvântările şi plăcerea lui Allah şi musulmanii, oricât de puternici ar fi, au fost rugaţi să coopereze unul cu altul în faptele virtuoase şi cucernice şi să nu se susţină unul pe altul în păcat şi ranchiună.
Într-un alt loc am făcut o trecere în revistă a convenţiilor dintre musulmani şi cei ce nu sunt musulmani şi, legat de acestea, a învăţăturilor relevate de Allah (referire la o carte scrisă de autor, în limba arabă).

 

__________

Caracterul Musulmanului, Editura Femeia Musulmana, Bucuresti, 2010

Source Link

Views: 4

Scuzele şi iertarea – din etica musulmanului

Sheikh Muhammad Al-Ghazali   Odată, la vremea rugăciunii de după-amiază (asr), în predica sa, profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Fiii lui Adam au fost creaţi în feluri diferite. Există unii care se înfurie greu şi foarte repede îşi revin la starea normală. Unii se mânie repede şi repede […]

Sheikh Muhammad Al-Ghazali

 

Odată, la vremea rugăciunii de după-amiază (asr), în predica sa, profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis:

„Fiii lui Adam au fost creaţi în feluri diferite. Există unii care se înfurie greu şi foarte repede îşi revin la starea normală. Unii se mânie repede şi repede îşi revin, iar alţii se înfurie greu, dar tot atât de greu îşi revin la normal. Aceasta înseamnă că revenirea la normal este în concordanţă cu rapiditatea instalării mâniei. Aveţi grijă! Unii oameni se mânie repede şi îşi revin cu greu la normal. Ascultaţi, cei mai buni dintre aceştia sunt cei care se înfurie greu, dar imediat se căiesc şi cei mai răi dintre aceştia sunt cei care se înfurie greu, dar foarte târziu îşi revin la normal. Ascultaţi! Dintre aceştia sunt unii care îşi plătesc datoria într-o manieră mai bună şi care, de asemenea, cer împrumut într-un mod plăcut. Unii oameni nu se grăbesc să dea înapoi, dar ştiu să ceară. Unii cer într-o manieră neplăcută, dar plătesc la timp. Ascultaţi cu atenţie, cei mai buni dintre aceştia sunt cei care cer într-o manieră plăcută şi plătesc la vreme şi cei mai răi sunt cei care fac prost ambele lucruri. Aveţi grijă, mânia se transformă într-o scânteie în inima fiului lui Adam. Nu vedeţi că la vreme de furie ochii omului se înroşesc şi nările i se lărgesc? Dacă cineva observă aceste semne la un om, să nu se urnească din locul în care se află.” (At-Tirmizi).

Aşadar omul să stea liniştit, să nu se mişte ca să nu înrăutăţească lucrurile, fiindcă flăcările mâniei şi furiei ard totul în calea lor. Inteligenţa şi conştiinţa dispar şi omul este înlănţuit de vraja patimilor. Atunci lucrurile nu se îmbunătăţesc.
Istorisirea citată mai sus dă explicaţii referitoare la tipurile de oameni şi realizările lor, precum şi la valoarea mărinimiei şi moralităţii. De câte ori consideră că este necesar, credinciosul cedează el însuşi.
Omul furios manifestă diferite feluri de prostie. Uneori sparge uşa, dacă aceasta nu se deschide imediat în faţa lui. În furia sa, sparge orice aparat sau orice componentă a acestuia pe care o are în mână şi chinuie animalul care ascultă de poruncile sale.
Pânza unui om a fost luată de vânt şi el a blestemat-o. Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „N-o blestema, fiindcă ea se supune poruncilor lui Allah şi se află sub stăpânirea Lui. Blestemul se întoarce asupra celui ce blesteamă un lucru ce nu merită.” (At-Tirmizi).
Există numeroase răutăţi născute din mânie şi rezultatele lor sunt devastatoare. De aceea se spune că a avea stăpânire de sine la vreme de mânie este o dovadă demnă de laudă a autocontrolului şi a forţei nobile a toleranţei.
Ibn Mes’ud (Allah să fie mulţumit de el!) a povestit că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Pe cine numiţi voi puternic?”. Oamenii au răspuns: „Pe cel ce nu este doborât de nimeni îl considerăm noi puternic.” El a zis: „Nu, puternic este cel ce se stăpâneşte la mânie.” (Muslim).
Un om l-a rugat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!): „Dă-mi un sfat, dar nu unul lung pe care l-aş putea uita!” Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Nu te mânia!” (Malik).
Ce răspuns ar putea fi mai scurt şi mai la obiect decât acesta? Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a acordat întotdeauna importanţă temperamentului şi mediului din care proveneau indivizii şi grupurile atunci când le dădea învăţături şi sfaturi. El îşi lungea sau îşi scurta discursul după cum o cerea ocazia.
Eforturile făcute pentru a separa Islamul de perioada pre-islamică au avut la bază eliminarea a două aspecte: ignorarea învăţăturii şi ignorarea îngăduinţei. Prima ignoranţă a fost îndepărtată cu ajutorul cunoaşterii, înţelegerii, predicilor şi sfaturilor, iar a doua a fost îndepărtată prin reprimarea dorinţelor rebele şi prin împiedicarea greşelilor etc.
Arabii din perioada pre-islamică erau mândri de ignoranţa şi răutatea lor, aşa cum spune un poet arab al timpului: „Aveţi grijă! Nimeni să nu-şi arate ignoranţa şi răutatea înaintea noastră, altfel va dovedi că este mai ignorant şi mai ticălos decât toţi.”
Când a apărut Islamul, a eliminat această intensitate a sentimentului şi a introdus în societate practica iertării. Dacă cineva nu putea ierta, atunci primea poruncă să acţioneze cu dreptate. Acest obiectiv putea fi atins doar când furia şi mânia erau ţinute sub control de către intelect.
Există numeroase hadisuri în care profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) le-a dat arabilor sfaturi care să-i conducă spre acest ideal într-o asemenea măsură încât manifestările tiranice, agresiunea, furia şi ura au fost declarate ca fiind situate în afara sferei Islamului. Lucrurile care unesc un grup şi nu-i permit să fie tulburat, insulta etc. au fost considerate a fi agenţi ce distrug unitatea:

„Dacă un musulman insultă pe cineva, dă dovadă de răutate, iar dacă se ceartă sau se bate cu cineva, dă dovadă de necredinţă.” (Bukhari); „Când se întâlnesc doi musulmani, Allah coboară între ei o perdea despărţitoare. Dacă unul dintre cei doi adresează celuilalt cuvinte urâte, atunci el sfâşie această perdea a lui Allah.” (Baihaqi).

Un arab a venit la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) pentru a afla despre învăţăturile Islamului. Înainte de aceasta, nici nu-l mai văzuse pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), nici nu aflase despre mesajul lui. Numele său era Jabir bin Salim. El povesteşte: „Am văzut un om ale cărui păreri erau copiate de oameni. Dacă el spunea ceva, oamenii împărtăşeau acest lucru celorlalţi. I-am întrebat cine era omul acela. Ei au zis că este Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!). Atunci eu i-am spus: «Asupra ta să fie pace (alaik-as-salam), o, Trimis al lui Allah!» El a zis: «Să nu mai saluţi astfel. Acesta este salutul fata de cei morţi. Să spui: Pacea fie cu tine (as-salamu aleik)!»” Arabul acela a zis: „Am întrebat: «Tu eşti Trimisul lui Allah?» El a răspuns: «Eu sunt Trimisul Celui pe care-L chemi la necaz şi El îţi alungă necazurile, Celui care, atunci când te cuprinde foamea şi Îi strigi numele, face iarba să crească pentru tine, Celui care, atunci când îţi pierzi animalul în pustiu şi Îl strigi după ajutor, îţi aduce înapoi animalul pierdut!»” El povesteşte că i-a spus: „Sfătuieşte-mă!” Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Să nu faci rău nimănui!” După aceea arabul n-a mai făcut rău niciodată, niciunui om liber, niciunui sclav, niciunei cămile sau capre. Apoi Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Să nu consideri nicio virtute ca fiind neînsemnată, chiar dacă ar fi fratele tău ce vorbeşte cu tine zâmbind. Şi acesta este un act de virtute.” Apoi a spus: „Dacă cineva te ceartă şi te face să te simţi ruşinat de vreunul dintre defectele tale, să nu-l faci să se simtă ruşinat de vreuna dintre greşelile lui, fiindcă prin această faptă el îşi arată neliniştea ce-l stăpâneşte.” (Abu Dawud).

 

__________

Caracterul Musulmanului, Editura Femeia Musulmana, Bucuresti, 2010

Source Link

Views: 2