Tag: coran

LUMEA ALBINELOR

Adnan Ash-Shareef     Studiile ştiinţifice serioase despre albine au început la mijlocul secolului al XVII-lea şi până în momentul de faţă au apărut aproximativ douăzeci de mii de studii despre această insectă minunată şi folositoare care constituie cea mai mare dovadă a falsităţii teoriei evoluţionismului, după cum afirmă astăzi unii cercetători ai comportamentului animalelor. […]

Adnan Ash-Shareef

 

 

honey-bee-cell-phoneStudiile ştiinţifice serioase despre albine au început la mijlocul secolului al XVII-lea şi până în momentul de faţă au apărut aproximativ douăzeci de mii de studii despre această insectă minunată şi folositoare care constituie cea mai mare dovadă a falsităţii teoriei evoluţionismului, după cum afirmă astăzi unii cercetători ai comportamentului animalelor. Din puţinele informaţii de mai jos, musulmanii vor înţelege de ce Stăpânul a dat uneia din surele Cărţii Sale Sfinte numele “Albinele”, mai ales că denumirile surelor şi ordinea versetelor au fost poruncite din cer.

1. “Şi Domnul tău le-a revelat albinelor: “Făceţi-vă case în munţi, în pomi şi în ceea ce ei făuresc!”

Libertatea alegerii locului pentru stup: spre deosebire de multe alte insecte, care au nevoie de întrunirea unor condiţii precise pentru alegerea unui loc în care să se reproducă, ceea ce în ştiinţa referitoare la comportamentul animalelor se numeşte “insistenţă în alegerea locuinţei”, roiul de albine face din orice loc pe care îl găseşte în natură sau pe care i-l oferă omul locuinţă pentru construirea stupului, fie că este vorba de o scorbură în stânci, în munţi sau în pomi, fie că este vorba de un stup artificial oferit de om. Geometria stupului: alegerea formei hexagonale pentru ochiurile discurilor de ceară, exactitatea aritmetică şi tehnica deosebită a construcţiei lor sunt lucruri care au stârnit nedumerirea cercetătorilor din domeniile apiculturii, geometriei şi aritmeticii, deopotrivă. În ceea ce priveşte o suprafaţă delimitată, formele hexagonale, aşa cum sunt ochii discurilor albinelor, pot să conţină cea mai mare cantitate de miere. Formele triunghiulare, pătrate, rotunde şi altele conţin o cantitate mai mică, chiar dacă au aceeaşi suprafaţă. Diferenţa între grosimea pereţilor stupului este de circa 2 %. Cum de au ajuns albinele la această realizare uimitoare?

Care sunt instrumentele de măsură care le-au permis să ajungă la această lucrare geometrică precisă?

Probabil tentaculele şi maxilarele cu care natura a înzestrat albinele, ca să folosim expresia biologului Werner Nachtigall, din care am selectat aceste informaţii. Ciudată este logica unor învăţcei – şi nu învăţaţi care se ascund în spatele unor vorbe goale, cum sunt natura, evoluţia sau hazardul, ori de câte ori se trezesc în faţa unei minuni a făpturilor şi ori de câte ori se întreabă despre primul motiv existent în spatele unei astfel de situaţii: Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul.

Entomologul Remy Chauvin, profesor de psihologia animalelor la Universitatea Sorbona din Paris, care declară deschis în cărţile sale că în spatele oricărui lucru minunat şi uimitor din lumea insectelor şi naturii se află Dumnezeu afirmă că viaţa albinelor şi construcţia stupului vin în contradicţie cu teoria evoluţionismului, căci albinele nu au evoluat de la apariţia lor pe faţa pământului cu o sută cincizeci de milioane de ani în urmăşi până astăzi.

2. “Apoi, mâncaţi din toate roadele!”

Creatorul i-a poruncit albinei să mănânce din toate roadele din natură, spre deosebire de multe insecte care se hrănesc doar cu un anumit soi de hranăşi de aceea le-a înzestrat cu tot ceea ce le face apte pentru această sarcină.

În cele două antene ale albinei se află pori şi perişori nervoşi fini, într-un număr variind între câteva  mii şi treizeci de mii, în funcţie de funcţia albinei, şi care alcătuiesc în ansamblu simţurile mirosului şi ale pipăitului. Antenele acţionează ca un radar, îndeosebi în întunericul stupului.

Albina are mai mulţi ochi şi nu doar doi. În zona capului are doi ochi mari, fiecare dintre ei fiind alcătuit la rândul lui din mii de ochi mici aşezaţi unul alături de altul, fiecare dintre aceştia fiind independent în ceea ce priveşte structura şi anatomia, dar completându-i pe ceilalţi în ceea ce priveşte funcţia lor. Albina mai are doi ochi în partea superioară a capului, iar sub ei un al treilea ochi. Aceşti cinci ochi îi permit albinei să aibă un câmp vizual foarte larg. Ea vede până în zare la dreapta şi la stânga, aproape şi departe în acelaşi timp. Vederea ei este mai cuprinzătoare decât vederea omului şi este suficient ca ea să vadă puţină lumină pentru a cunoaşte direcţia soarelui şi poziţia lui exactă, ştiindu-se că ochii albinei nu se mişcă.

Minunile Creatorului în privinţa gurii albinei constau în faptul că ea este dotată cu tot ceea ce îi este necesar pentru îndeplinirea tuturor funcţiilor cerute: ea roade din florile tuturor plantelor, linge, mestecă, suge şi înghite.

Simţul gustului albinei este deosebit de sensibil la tot ceea ce are gust dulce, cu condiţia să nu fie preparate fabricate chimic, pe acestea din urmă evitându-le, fără să coboare pe ele, ca şi cum ar fi inexistente (albinei i s-a poruncit să mănânce din roadele naturale). Ea nu evită însă substanţele  amare, cufundându-le în zahărul dizolvat cu apă de chinină foarte amară.

În ceea ce priveşte simţul auzului, cu toate căştiinţa nu i-a descoperit încă un centru special în organismul albinei, este cert că ea este afectată de sunete cu oscilaţii pe care nu le percepe urechea omului. Unele experimente au înregistrat oscilaţii sonore, care probabil că erau sunete de cerere de ajutor sau semne care indicau direcţia, trimise de albina care pleca spre locul cu flori de unde aduna nectarul.

Albina are patru aripi fără muşchi în ele, însă Domnul le-a înzestrat cu puterea de a purta în zbor o greutate de două ori mai mare decât cea a corpului lor, putând atinge viteza maximă în zbor de 50 km pe orăşi o frecvenţă de 400 de bătăi din aripi pe secundă!

Albina are trei perechi de picioare minunat întocmite, pe care le foloseşte pentru prinderea hranei, pentru gustarea ei, pentru culegerea nectarului, pentru cărarea greutăţilor, pentru extragerea cerii, pentru construirea caselor şi pentru curăţarea corpului. Studierea anatomiei lor şi a modului de folosire a lor, constituie un deliciu pentru acela care voieşte să cunoască ştiinţific şi în mod concret sensul cuvintelor lui Allah:

Laudă numele Domnului tău Cel Preaînalt/ Care a creat şi a plămădit. (Al-‘A’la: 1-2);

Şi în propria voastră făpturăşi în dobitoacele pe care El le-a risipit, se află semne pentru un neam de oameni care crede cu tărie. (Al-Jathiyah: 4);

Nu vezi nici o nepotrivire în creaţia Celui Milostiv. Întoarce-ţi privirea! Oare vezi tu vreo crăpătură?/ Întoarce-ţi iarăşi privirea, de două ori! Privirea se va întoarce la tine umilităşi slabă!  (Al-Mulk : 3-4).

3 – “Şi urmaţi căile uşoare ale Domnului vostru!”

Domnul a făcut căile albinelor uşoare, pentru a le conduce la felurite roade existente în natură prin întocmirea minunată a făpturii ei, aşa după cum am arătat mai sus şi datorită limbii prin care comunică albinele lucrătoare în culegerea nectarului şi prelucrarea lui. Cercetătorul austriac Karl Von Freish a reuşit după zece ani de studiu, să descifreze simbolurile “dansului albinelor”,  primind pentru aceasta premiul Nobel în anul 1973. În cele ce urmează, ne vom referi la unele  secrete ştiinţifice ale “dansului albinelor” care le ajută să urmeze căile ce le conduc la roadele  plantelor.

Dansul circular:

Dacă sursa de hrană se află la o distanţă mai mică de cincizeci de metri, albina care o descoperă dansează la întoarcerea la stup deasupra unuia din discuri un dans circular, în sensul acelor  ceasornicului, care durează de obicei treizeci de secunde , apoi schimbă direcţia în sens invers  mişcării acelor de ceasornicului şi aşa mai departe, iar albinele lucrătoare, culegătoare de nectar  înţeleg că sursa hranei se află la o distanţă mai mică de cincizeci de metri de stup. Albina  descoperitoare secretă, de asemenea, o substanţă chimică, cu un miros pătrunzător, pe sursa de hrană, care ajută albinele lucrătoare s-o descopere şi apoi să o adune şi să o aducă la stup. Apoi şi alte albine conduc la sursa hranei prin acelaşi ritual al “dansului circular”.

Dacă sursa de hrană se află la o distanţă mai mare de cincizeci de metri, albina descoperitoare le ghidează pe celelalte către ea, întorcându-se la stup şi executând pe unul din discurile de ceară un dans în forma cifrei opt aşezate în poziţie orizontală: 8 . Albina merge pe unul din discuri în linie verticală sau înclinată pe o distanţă mică, de sus în jos sau invers, şi în timpul mersului îşi tremură burta. Apoi schimbă direcţia spre stânga cu o mişcare semicirculară în sensul opus mişcării acelor ceasornicului, pentru a ajunge la începutul primei sale linii. Apoi merge din nou pe linia anterioară, iar când ajunge la capătul ei schimbă direcţia spre dreapta într-o mişcare semicirculară, în sensul acelor ceasornicului, revenind pentru a doua oară la începutul liniei, pentru a relua dansul şi rotirea, o dată la stânga, apoi o dată la dreapta (Vezi desenul explicativ). Cu cât dansul ei este mai rapid, cu atât mai aproape de stup se află hrana şi cu cât dansul ei este mai lent, cu atât mai departe de stup se află sursa hranei. Dacă hrana se află la o distanţă de cincizeci de metri, albina face patruzeci de cercuri pe minut, dacă este la o distanţă de cinci sute de metri, face douăzeci şi patru de rotiri pe minut, dacă este la o distanţă de o mie de metri, face optsprezece rotiri pe minut şi aşa mai departe.

Capul albinei care dansează indică întotdeauna direcţia în care se află sursa de hrană. Axa dansului  albinei descoperitoare formează cu linia verticală pe discul pe care dansează acelaşi unghi pe  care îl formează linia dreaptă care se întinde între stup şi sursa hranei cu linia ce se întinde între stup şi soare şi acesta este unghiul solar unde se află hrana.

Pe scurt, forma dansului şi durata lui precizează distanţa, mişcările burţii stabilesc durata zborului şi cantitatea de provizii necesare pentru el, viteza mişcărilor stabileşte abundenţa resurselor, iar desenul unghiului solar stabileşte direcţia. Şi toate acestea se produc în interiorul stupului, iar albinele nu văd în întuneric şi totuşi ele reuşesc, cu ajutorul antenelor, cu care ating burta albinei descoperitoare dansatoare, să transforme mişcările dansului şi mirosul nectarului florilor lipit de aripile şi de burta ei într-un limbaj care ajută să cunoască distanţa locului în care se află rodul pe care îl culeg, direcţia şi unghiul lui şi aceasta graţie unui creier a cărui greutate nu depăşeşte un miligram (Albina are o greutate de aproximativ 95 – 200 miligrame, iar greutatea creierului albinei lucrătoare reprezintă 1/ 174 din greutatea corpului ei). Marja de eroare nu depăşeşte trei grade ale unghiului în privinţa ghidării şi douăzeci de metri în privinţa distanţei. Pornind de la toate aceste considerente, înţelegem mai bine sensul provocării coranice exprimate prin cuvintele lui Allah Preaînaltul: “Aceasta este înfăptuirea lui Allah! Arătaţi-mi mie ce au creat aceia pe care [iaţi luat] în locul Lui!”(Luqman: 11). Toată lumea ştie ce a putut omul să creeze! Nimic! Exact nimic! Iar “Allah este Creatorul tuturor lucrurilor!” Şi unde este măiestria lucrului făcut de om, din materiile prime pe care i le-a dăruit Stăpânul, în comparaţie cu măiestria Creatorului?

4 – “Iese din burţile lor o băutură de diferite culori”

Ştiinţa apiculturii a descoperit nu cu mult timp în urmă că mierea se fabrică în burţile albinelor.

Culegătoarele predau nectarul şi polenul albinelor “făcătoare de miere” care le înghit şi le transformă în burţile lor în miere adevărată, în urma unui proces care implică numeroase modificări chimice, iar acestea, la rândul lor, predau mierea “magazionerelor” care o depozitează în ochiurile discului de ceară.

Dorim să atragem atenţia cititorilor asupra unor realităţi ştiinţifice miraculoase pe care ştiinţa nu lea descoperit decât recent: mierea care iese aparent din gura albinelor este în realitate fabricată în burţile lor şi de aici cuvintele lui Allah Preaînaltul : “iese din burţile lor” şi nu iese din gurile lor.

Masculii nu participă la producerea mierii şi nici la construirea stupului. Constatăm că Domnul s-a adresat albinelor, folosind forma de feminin, pentru a sublinia acest adevăr ştiinţific, descoperit de ştiinţă de curând.

Mierea are diferite culori, în funcţie de nectarul şi polenul cules de albine: există mierea alba apoasă, albă strălucitoare, albă chihlimbarie, chihlimbarie deschisă, chihlimbarie închisă şi de nenumărate alte nuanţe.

5 – “În ea se află tămăduire pentru oameni”

Studiile ştiinţifice recente precum şi experienţa de mii de ani au confirmat efectele terapeutice ale mierii în diverse domenii ale medicinii: în bolile aparatului digestiv, nervos, respirator, în bolile pielii, în geriatrie şi în numeroase alte maladii. Şi nu trebuie să ne mirăm de acest lucru, căci Domnul a înzestrat această insectă folositoare cu calitatea culegerii nectarului florilor şi a altor substanţe utile, aşa cum sunt polenul florilor, răşini dulci secretate de diverşi pomi, secreţiile zaharoase ale diverselor insecte depuse pe tulpinele şi frunzele plantelor, sucul fructelor, zaharurile risipite, şi transformării lor în burtă într-o băutură curativă pentru om. Dacă omul ar exploata aşa cum trebuie acest laborator divin minunat, existent în burta albinei şi ar extrage substanţele alimentare şi terapeutice existente în toate roadele, ar descoperi o miere diferită în privinţa calităţilor sale curative, în funcţie de calitatea florei. Capitolul cercetărilor ştiinţifice în privinţa albinelor rămâne deschis pentru numeroase alte experimente. Dacă s-ar efectua experienţe ştiinţifice programate, constând, de exemplu, în specializarea fiecărei comunităţi de albine în culegerea hranei dintr-un anumit soi de plante, anual ar obţine o miere specială în care se află calităţile curative existente în planta respectivă: calităţile curative ale mierii extrase din florile de lămâi, sunt diferite de cele ale mierii extrase din florile de lucernă, de ceapă etc. În aceasta constă unul din miracolele ştiinţifice ale cuvintelor lui Allah Preaînaltul: “Apoi, mâncaţi  din toate roadele” (An- Nahl: 69), pentru ca albinele să extragă, din toate roadele vegetale, băutura de diferite culori şi cu diverse efecte terapeutice. Tocmai de aceea, noi le recomandăm atât bolnavilor cât şi oamenilor sănătoşi să înghită în fiecare zi o lingură de miere, în a cărei compoziţie intră peste şaptezeci de substanţe diferite: cincisprezece soiuri de zaharuri, nouă sau chiar mai multe soiuri de enzime, douăsprezece feluri de acizi organici care trec în miere din sângele şi din glandele albinei, peste douăzeci de feluri de săruri minerale, între şapte şi cincisprezece feluri de aminoacizi, cel puţin şase soiuri de vitamine, în afară de apă. Fiecare kilogram de miere conţine 3 500 calorii, adică tot atâtea câte conţin 2,5 kilograme de carne de vacă sau 7 litri de lapte sau 10 kilograme de legume proaspete. Mierea are aşadar şi o putere nutritivă înaltă, pe lângă calităţile profilactice şi curative.

6 – “În aceasta, este un semn pentru aceia care cugetă”

Regina albinelor depune între o mie şi trei mii de ouă în fiecare zi. Ea este slujită de o “suită regală ” care o însoţeşte şi o protejează în permanenţă, aşezată într-un “dispozitiv circular” în jurul ei.

Membrele acestei brigăzi de protecţie împart celorlalte albine parfumul regal, o slujesc şi o curăţ pe regină.

Cercetătorii Pain şi Butlet au descoperit în anul 1971 că regina albinelor secretă câteva substanţe chimice cu valoare de reglare, între care o substanţă care atrofiazăşi sterilizează ovarele celorlalte  albine şi o substanţă care porunceşte “brigăzii constructoarelor” de ochiuri de ceară să construiască “ochiuri regale” de albine în care regina depune ouă din care vor ieşi “larve regale” de albine.

Regina secretă, de asemenea, o substanţă care atrage celelalte albine şi le adună strâns în jurul ei,  îndeosebi când familia de albine se scindeazăşi se formează un roi nou, după cum secretă o substanţă care atrage masculii albinelor în timpul fecundării.

Albinele lucrătoare secretă substanţe chimice cu un miros care se răspândeşte rapid din glandele  dispuse pe corpul lor, printre care o substanţă de avertizare, în cazul unui pericol neaşteptat, şi o substanţă care călăuzeşte către sursa de hrană.

Unii cercetători au estimat că albina lucrătoare poate parcurge în fiecare zi o distanţă de 45 kilometri între stup şi zona florilor, ştiut fiind că greutatea ei nu depăşeşte o sută de miligrame.

Culegătoarele de nectar adună un singur soi de nectar dintr-un singur soi de floare până când îl  terminăşi numai după aceea se mută să culeagă un alt fel de nectar. Acest comportament reprezintă unul din secretele şi una din minunile creaţiei pe care le-a descoperit ştiinţa. Prin acest comportament aduce o contribuţie deosebită la polenizarea florilor, prin transmiterea polenului de tip masculin la organele feminine de reproducere ale aceluiaşi fel de flori. Dacă s-ar culege nectar de la flori de soiuri diferite în aceeaşi zi sau în aceeaşi oră, s-ar dezechilibra sistemul polenizării florilor.

Călăuzele, când găsesc o sursă de hrană, secretă o substanţă chimică, care le conduce pe celelalte culegătoare de nectar, iar când această sursă de nectar se epuizează, atât culegătoarele cât şi călăuzele secretă substanţe pentru a se respinge de la ele, iar după aceea se mută la alt soi. Cine le-a învăţat acest lucru? Nevoia, hazardul sau evoluţia? De bună seamă că nimic din toate astea, ci Acela  care a spus în Cartea Sa bine întocmită:

Şi nu există vieţuitoare pe pământ a cărei hrană să nu fie în grija lui Allah.  (Hud: 6);

Şi nu este vietate pe care El să nu o ţină de chica ei. (Hud : 56).

Albinele care lucrează în afara stupului pot să se întoarcă la el şi să-l recunoască din zeci de stupi, chiar dacă s-au îndepărtat câţiva kilometri de el. Dar lucrul cel mai minunat, deşi nu trebuie să ne mirăm de puterea pe care Creatorul o are asupra făpturilor Sale, este faptul că “paznicii” stupului pot să deosebească albinele străine intruse şi le alungă afară sau le ucid, cu toate că numărul indivizilor dintr-un stup poate să ajungă uneori la optzeci de mii de albine.

Lucrătoarea culegătoare poate să transporte în sacul ei 70 miligrame de nectar, cu toate că greutatea ei este de numai 100 miligrame, iar producţia unui stup poate ajunge la 70 kilograme de miere. Reflectaţi la munca uluitoare pe care o execută comunităţile de albine pentru a fabrica mierea, pe care cei mai mulţi dintre noi o consumă fără să-I aducă mulţumiri  Creatorului Darnic, Celui care a făcut ca aceste vietăţi să fie în slujba noastră. Albinele sigilează ochiurile de ceară pe care le-au umplut cu miere şi în felul acesta o protejează de microbi şi ciuperci şi împiedică modificarea gustului şi a calităţilor ei pentru ani de zile.

Acest miracol al naturii albinei, al activităţii diverşilor indivizi ai grupului – călăuze,  descoperitoare, culegătoare, observatoare, lucrătoare, magazionere, educatoare, constructoare,  curăţitoare, păzitoare, alături de reginăşi de masculii care fecundează – în care toţi lucrează pentru toţi  şi individul nu poate trăi fără comunitate – i-a uimit şi continuă să-i uimească pe cercetători. Acest  lucru reprezintă, în opinia celor mai mulţi dintre ei, o lovitură fatală pentru teoriile slabe ce  trebuie să intre în lumea uitării, aşa cum sunt hazardul, natura, nevoia, evoluţia şi altele.

 

 

Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 2

Inteligenţa animalelor

  Laudă numele Domnului tău Cel Preaînalt/ Care a creat şi a plămădit/ Şi care a orânduit şi a călăuzit. (Al-‘A’ala: 1-3). Oricât va încerca omul să imite măiestria divină, el se va vedea nevoit să accepte că Domnul este “Cel mai Înalt” în întreaga creaţie din acest Univers. Omul nu va fi capabil să […]

 

Laudă numele Domnului tău Cel Preaînalt/ Care a creat şi a plămădit/ Şi care a orânduit şi a călăuzit. (Al-‘A’ala: 1-3).

Oricât va încerca omul să imite măiestria divină, el se va vedea nevoit să accepte că Domnul este “Cel mai Înalt” în întreaga creaţie din acest Univers. Omul nu va fi capabil să creeze nici un lucru din neant şi nici să imite măiestria divină, lucru pe care l-a încercat în numeroase invenţii ale sale, adeverindu-se cuvintele lui Allah Preaînaltul: “Aceasta este creaţia lui Allah ! Arătaţi-mi mie ce au creat aceia pe care i-aţi luat în locul Lui! ”(Luqman: 11); “Oare nu au fost ei creaţi de nimeni sau ei sunt creatorii?” (At-Tur: 35).

Inteligenţa animalului

animal-intelligenceM-am oprit îndelung asupra sensurilor expresiei „a călăuzit” din cuvintele lui Allah Preaînaltul „Domnul nostru este Acela care a dat fiecăruia firea sa şi, apoi, l-a călăuzit” (Ta-ha: 50) şi „Care a orânduit şi a călăuzit” (Al-‘A’la: 3) şi m-am întrebat ce înseamnă călăuzirea aici, de vreme ce Allah  Măreţul şi Preaînaltul a dat totul tuturor făpturilor Sale. Dacă răspunsul este simplu, în cazul fiinţelor care au capacitatea de a opta – aşa cum sunt oamenii şi djinnii pe care i-a călăuzit pe calea cea dreaptă cu ajutorul profeţilor şi a misiunilor cereşti după ce le-a înzestrat cu totul şi în mod deosebit cu raţiunea care îi fac responsabili – răspunsul nu este deloc uşor în legătură cu fiinţele lipsite de raţiune, pe care le călăuzesc instinctele, aşa după cum afirmă biologii! Răspunsul lam putea afla – dar Allah ştie cel mai bine! – în descoperirile recente ale ştiinţei despre comportamentul animalelor. Până de curând, cei mai mulţi cercetători din domeniul ştiinţelor  naturii credeau că fiinţele, cu excepţia omului, sunt conduse de instinctele lor, adică de  comportamentele care nu necesită o învăţare prealabilă, programate de zestrea genetică de care  dispune fiecare specie şi ele nu ar avea nimic din comportamentul inteligent, impus de condiţii  noi, neprevăzute, dacă acest comportament nu este programat de zestrea sa genetică. Dar cei care se ocupă astăzi de studiul comportamentului animalelor rămân deconcertaţi în faţa multora din  actele lor de comportament, pe care nu le pot explica prin raportarea la instinct, căci ele nu sunt acte care ţin de inteligenţă, neinstinctive, ci sunt rezultat al momentului, al unor condiţii noi şi se limitează doar la câţiva indivizi ai speciei, nu sunt proprii tuturor indivizilor ei, aşa cum este cazul cu atitudinile instinctive.

Următoarele exemple, selectate din ştiinţa despre comportamentul animalelor, referitoare la comportamente inteligente, neinstinctive ale animalelor, aruncă o oarecare lumină asupra unuia din sensurile cuvintelor lui Allah Preaînaltul: „apoi, l-a călăuzit” şi „a orânduit şi a călăuzit” (Al-A’la: 3).

– Unii indivizi din speciile de maimuţe, însă nu toţi, când nu pot ajunge la mierea dintr-un stup, rup o creangă dintr-un copac şi o folosesc în chip de lingură pentru a-şi atinge scopul, iar alţii se înarmează cu beţe, când sunt atacaţi de tigri. Aceste gesturi neinstinctive, limitate doar la unii indivizi ai speciei, se numesc comportamente inteligente ale animalelor.

– Piciorul unei rândunici s-a agăţat de un fir şi ea a rămas suspendată în aer, dar a fost salvată din capcană cu ajutorul semenelor ei, care au răspuns cu zecile strigătelor ei de ajutor şi prin loviturile succesive cu ciocul în firul capcană au reuşit să-l reteze, în faţa ochilor acelora cărora  nu le venea să creadă ceea ce văd.

– Femela unui rozător, asemănător hamsterului, a adoptat şi a alăptat un pui orfan, a cărui mama murise, lăsându-l singur. La fel, o pisică a adoptat şi a alăptat şapte pui mici de iepure rămaşi fără mamă.

Şi există numeroase astfel de exemple uimitoare de adoptare a puilor slabi şi abandonaţi ai unor  specii de către femelele altor specii. Cercetătorii din domeniul comportamentului animalului  nu găsesc altă explicaţie pentru aceste acte neinstinctuale, însă noi cei care credem în cuvintele  lui Allah repetăm cu sfioşenie:

Şi nu este vietate pe care El să nu o ţină de chica ei. Domnul meu este pe drumul cel drept. (Hud: 56).

– Cei interesaţi de ştiinţa comportamentului animalelor nu pot să explice ştiinţific incidentul unui îmblânzitor de lei de la circul din Paris. În timpul unui spectacol, leii nu i-au mai dat ascultare dresorului şi au fost pe punctul de a-l sfâşia, după ce mai înainte îi fuseseră docile, dacă nu i-ar fi sărit în ajutor şi nu l-ar fi apărat un exemplar dintre ei, care a luptat cu dârzenie împotriva  semenilor săi, în faţa spectatorilor înmărmuriţi, care aveau impresia că asistă la un număr de circ excelent pregătit. Realitatea este că leii l-ar fi sfâşiat pe dresorul lor în noaptea aceea, dacă nu lar fi salvat din ghearele lor acel individ din specia lor, căruia i-a poruncit Domnul,  călăuzindu-l, să-l salveze.

– Un om demn de încredere ne-a relatat că un medic a întâlnit pe drum un câine cu un picior  fracturat şi l-a luat la cabinetul lui, unde l-a îngrijit până ce s-a vindecat complet, iar după aceea i-a dat drumul. La câtva timp după aceea, medicul a auzit o bătaie uşoară în uşa cabinetului  lui şi când a deschis a găsit acelaşi câine însoţit de un altul cu piciorul fracturat, pe care-l adusese  pentru a-l trata.

– Şi mai ciudată este povestea unui motan care se obişnuise să găsească mâncare în faţa unei locuinţe.

Într-o zi, stăpânul casei a constatat că mâncarea pe care i-o dădea nu-i mai este de ajuns şi urmărindu-l a aflat că el cară o parte din mâncare şi o pune dinaintea unui alt motan ce era orb.

– S-a relatat că Ahmad Ben Tulun, emirul statului Tulunizilor, într-o zi, când a intrat la el unul din robii lui Allah evlavioşi, i-a zis: – Fii cu frică de Allah, Ahmad! Atunci, el l-a întemniţat alături de un leu înfometat. După câteva ceasuri, când l-au vizitat paznicii, au găsit leul stând liniştit  într-un colţşi pe credincios continuându-şi smerit rugăciunea. L-au scos şi l-au introdus la Ahmad  ben Tulun care s-a oprit dinaintea lui, căindu-se şi cerându-şi iertare. Apoi, l-a întrebat despre  sentimentul care l-a cuprins când s-a trezit faţă în faţă cu leul înfometat şi credinciosul i-a răspuns: „Mi-a fost frică să nu-mi murdărească leul veşmintele cu urina lui şi să nu mai pot împlini rugăciunea pentru a mă întâlni cu Domnul meu, fiind curat”.

Animalele – farmacişti:

Asociaţia Americană pentru Progresul Ştiinţelor a consacrat, recent o reuniune a farmacologiei la animale. Zoologii şi chimiştii au constatat că unele animale cunosc caracteristicile curative existente în naturăşi aleg dintre acestea pe cele care le ajută pentru a se vindeca. Participanţii la reuniune au prezentat câteva exemple, din care le menţionăm pe următoarele: – zoologii din Tanzania au urmărit o maimuţă din specia “guenon” epuizată de boală, care-şi  pierduse puterile şi pofta de mâncare şi au observat cum ea şi a adunat ultimele forţe pentru a căuta frunzele copacului Vernonia-Amygdalina ale cărui frunze nu sunt mâncate de maimuţe, în mod obişnuit – şi a început să mestece lăstarii, fără să-i înghită, extrăgând sucul din ei şi după câteva zile şia redobândit puterile şi pofta de mâncare. Zoologii şi botaniştii au luat frunze din acel copac şi au constatat că sucul lor conţine o substanţă chimică ce ucide viermii şi paraziţii din aparatul digestiv al maimuţelor, precum şi substanţe care vindecă unele tulburări digestive. S-a aflat, după aceea că unele triburi africane cunosc caracteristicile curative ale acestui copac şi le folosesc pentru a se vindeca de paraziţi şi de tulburările aparatului digestiv.

– maimuţele din specia cimpanzeului, atunci când au tulburări ale aparatului digestiv aleg un alt  soi de copac – numit Aspilia -, însă în condiţii normale ele nu găsesc frunzele acestui copac  plăcute şi nu le consumă decât atunci când sunt constrânse de boală. Analiza chimică a confirmat că sucul din frunzele acestui copac conţine o substanţă care curăţă intestinele – tiarubrina A.

– în insula Costa Rica din America de Sud trăieşte o specie de maimuţe zgomotoase “Alouate” – ale căror femele stabilesc sexul puilor lor, în funcţie de raportul dintre masculii şi femelele din colonie, prin alegerea tipului de alimentaţie care are proprietăţile chimice masculine sau feminine.

– urşii din Alaska recurg în situaţiile când sunt afectaţi de paraziţi, de infecţii sau de dureri ale aparatului digestiv, la planta Liqusticum, iar indienii şi eschimoşii au învăţat de la ei să folosească această plantă în scopuri terapeutice.

Cercetătorii din domeniul comportamentului animalelor afirmă că omul a învăţat şi va mai învăţa încă multe de la animale , în privinţa calităţilor plantelor medicinale. Comentând cele prezentate,  noi nu putem decât să repetăm cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Şi nu este vietate pe care El să nu o ţină de chica ei. Domnul meu este pe drumul cel drept. (Hud: 56).

Încheiem aceste exemple selectate din ştiinţa despre comportamentul animalelor cu relatarea de la Trimisul iubit şi ales – binecuvântarea şi pacea asupra lui!- care a zis, cu referire la cămila sa Al-Qaswa’, care a ales locul pentru construirea casei şi a moscheii din Medina, în urma disputei dintre Ansari, în această privinţă, „Lăsaţi-o liberă, căci ei i s-a poruncit!”.

Din cele prezentate mai sus, putem trage următoarele concluzii:

– unele manifestări de comportament ale animalelor numite inteligente, pentru că nu există o explicaţie ştiinţifică a lor, prin conceptul instinctului, căci ele se limitează doar la un număr de indivizi din specie, se pot schimba în funcţie de condiţii sau pot fi irepetabile, chiar dacă se repetă aceleaşi condiţii, nu sunt în realitate decât călăuzirea Celui Viu şi Etern, care orânduieşte  lucrurile pentru toate creaturile Sale. Expresia „şi, apoi, le-a călăuzit”, din vorbele lui Allah Preaînaltul „Domnul este Acela care a dat fiecăruia firea sa şi apoi le-a călăuzit” (Ta-Ha: 50)  înseamnă „apoi, l-a învăţat şi l-a îndrumat”. Iar, cuvintele Lui „Şi care a orânduit şi a călăuzit” (AlA’la: 3), înseamnă „care a orânduit ce li se va întâmpla făpturilor Sale şi le-a călăuzit să se adapteze la noile condiţii şi să se comporte în funcţie de ele”. Următorul verset sfânt, care este un dublet al celor despre care am vorbit mai înainte, ne explică toate aceste lucruri: „Aceştia sunt asemenea dobitoacelor, ba ei sunt chiar şi mai rătăciţi, aceştia sunt nepăsători” (Al-A’raf: 179). În concepţia coranică, este dotat cu raţiune acela care crede în Allah şi în învăţturile Sale şi le respectă, aşa după cum se afirmă în tradiţia nobilă: „Fiu al lui Adam, fii supus Domnului tău, ca să fii numit cu minte şi nu fii neascultător faţă de El, ca să fi numit fără minte!”.

Animalele ascultă de Domnul lor şi-I aduc Lui laudăşi îndeplinesc ceea ce le-a fost hotărât, pentru a-l sluji pe om, „dar cei mai mulţi dintre oameni nu cred. (Hud: 17).

 

 

Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 2

Vârsta Pământului și formarea lui

  VÂRSTA  PĂMÂNTULUI ŞI FORMAREA LUI  Adnan Ash-Shareef “Şi  pământul,  după aceea , l-a întins” (An-Nazi’at : 30).  “Şi pe pământ şi pe ceea ce l-a făcut întins” (Ash-Shams: 6).  “Şi  la pământ, cum este el întins?” (Al-Ghashiyah: 20).    1. Când  şi cum s-a  format  pământul?  Studiile geologice apreciază  că  pământul s-a format în urmă […]

 

VÂRSTA  PĂMÂNTULUI ŞI FORMAREA LUI 
Adnan Ash-Shareef
“Şi  pământul,  după aceea , l-a întins” (An-Nazi’at : 30). 
“Şi pe pământ şi pe ceea ce l-a făcut întins” (Ash-Shams: 6). 
“Şi  la pământ, cum este el întins?” (Al-Ghashiyah: 20). 
 
1. Când  şi cum s-a  format  pământul? 
Studiile geologice apreciază  că  pământul s-a format în urmă cu aproximativ 4 miliarde  şi jumătate de ani, adică la 10 miliarde de ani  după formarea Universului şi  după apariţia a numeroase galaxii şi stele. Aceasta pentru că cea mai îndepărtată stea de noi – Al – Cazar – se află la o distanţă de 13 miliarde de ani lumină, adică lumina sa a avut nevoie de 13 miliarde de ani ca să ajungă la noi  şi acest lucru înseamnă că ea există de atunci. Anul lumină este egal cu aproximativ zece miliarde de kilometri, mai exact nouă mii patru sute şaizeci de kilometri. Următoarele versete coranice fac referire la faptul că pământul s-a format după numeroase alte stele:
“Sunteţi voi mai greu de făcut sau cerul pe care L-a înălţat El?/ El a ridicat bolta lui  şi l-a orânduit pe deplin,/ El a făcut întunecată noaptea lui şi a scos la iveală ziua lui/ Şi pământul, după aceea, l-a întins.”         (An-Nazi’at : 27-30).
În ceea ce priveşte apariţia pământului, studiile geologice indică faptul că el s-a  format din mici corpuri cereşti numite planetoide, care  s-au atras şi s-au ciocnit, iar apoi s-au unit datorită forţei gravitaţionale care leagă corpurile cu volum şi cu greutate mare. Aceste planetoide, la rândul lor, îşi au originea în masa primordială din care s-a format Universul. Numeroasele deschizături de pe suprafaţa globului pământesc şi focul şi lava care ard în interiorul lui sunt dovezi  ştiinţifice care sprijină această teorie ştiinţifică referitoare la formarea  pământului.
 
2. Formarea  pământului  
Pământul este sferoid aplatizat  şi nu este perfect sferic, aşa cum ne apare după ce a fost fotografiat  din sateliţi, începând din anul 1958. Datorită rotirii în jurul axei proprii pământul se umflă foarte mult la ecuator şi se aplatizează în zona polilor. Circumferinţa pământului la ecuator este de 12 756 kilometri. Diferenţa mică, de numai 43 kilometri, dintre cele douădiametre ale  pământului îl face să pară sferic, când,   în realitate, el este sferoid, aplatizat. Învăţaţii greci antici Pitagora, Aristotel, Ptolameu au afirmat că pământul este sferic. Faptul că el este sferoid a fost stabilit pe baza calculelor de către savantul Newton, în secolul XVII (1687), care a constatat că diametrul pământului la ecuator este mai mare cu 1/231 decât diametrul său dintre Polul Nord şi Polul Sud. Coranul cel Sfânt a indicat, în mod categoric, că pământul are o formă sferoidă aplatizată, prin cuvintele “la întins”, “l-a făcut întins”, “întins”  şi “înfăşoară”. În aceasta constă miracolul  ştiinţific al Coranului, care este una din dovezile categorice ale faptului că el a fost revelat de Stăpânul lumilor.   
 
3. Straturile Pământului
“Allah este Cel care a creat şapte ceruri şi tot atâtea  pământuri” 
EFGeologicP10Orice lucru care se înalţă deasupra altui lucru este pentru acesta din urmă cer, acoperiş sau plafon. Prin analogie cu acest sens lingvistic general al cuvântului cer, fiecare strat din învelişul atmosferic care înconjoară pământul, este, faţă de el, un cer şi la fel sunt şi stelele şi planetele  şi, având în vedere că pământul este alcătuit din straturi, fiecare din aceste straturi este cer pentru ceea ce se  află dedesubtul său.  
Următoarele versete sfinte se referă la straturile  pământului  şi la învelişul atmosferic al pământului  şi stabilesc numărul lor la  şapte:
“Allah este Cel care a creat şapte ceruri şi tot atâtea  pământuri. Între ele, coboară porunca [Sa], ca să ştiţi că Allah este cu putere peste toate şi că Allah cuprinde toate lucrurile cu ştiinţa Sa ”(At-Talaq: 12);
“Apoi, S-a întors către cer care era un fum  şi i-a zis lui şi  pământului: “Veniţi amândoi de voie sau fără de voie” Şi au răspuns ei: “Venim,  supunându-ne de bună voie!”/ Şi le-a hotărât El să fie  şapte ceruri, în două zile,  şi a orânduit fiecărui cer menirea sa.  Şi am împodobit Noi cerul cel mai de jos cu candele, în chip de strajă. Aceasta este orânduiala Celui Puternic şi Atoateştiutor” (Fussilat:11-12). 
Savanţii  din domeniul cosmosului au descoperit în a doua  jumătate a secolului XX că învelişul atmosferic este alcătuit din  şapte straturi  sau ceruri,  aşa cum vom arăta în mod detaliat  într-un capitol următor. În ceea ce priveşte  pământul, există opinii diferite în privinţa numărului straturilor lui, probabil pentru că pătrunderea în straturile  pământului este foarte limitată şi extrem de dificilă. În cea mai documentată sursă ştiinţifică, Enciclopedia Astronomică Larousse, găsim următoarea prezentare: 
Pământul se împarte în trei straturi principale, fiecare dintre ele conţinând, la rândul său, alte câteva straturi mai mici: 
1 – Scoarţa terestră, care se întinde între 5-10 kilometri sub nivelul oceanelor şi între 30-40 de kilometri sub nivelul continentelor, este alcătuită din trei straturi mai mici: 
– Stratul superior, alcătuit din materiale sedimentare 
– Stratul mijlociu, alcătuit  din rocile granit  
– Stratul inferior, alcătuit  din roci de bazalt 
2 – Învelişul, care se împarte în două secţiuni : 
a – Învelişul superior, alcătuit din trei straturi: 
–  Stratul dur, numit litosferă, care se întinde de la adâncimea de 60 de km  până la adâncimea de 100 km în interiorul pământului.  
– Stratul vâscos, numit astenosferă, care se  întinde de la adâncimea de 100 de km  până la adâncimea de 200 km în interiorul pământului. 
 – Stratul gros, care se întinde de la adâncimea de 200 de km  până la adâncimea de 700 km în interiorul pământului.  
b – Învelişul inferior, care se întinde de la adâncimea de 700 de km  până la adâncimea de 2900 km  şi este alcătuit dintr-un strat cu densitate înaltă de metale şi roci.  
3 – Nucleul, alcătuit din cea mai mare parte din fier  şi puţin nichel, se  întinde  până în centrul  pământului, adică de la 2900 de  kilometri până la 6370 de  kilometri  şi  savanţii  presupun (accentuăm cuvântul “presupun”), că el se compune din două straturi: 
– Nucleul exterior, un strat despre care se presupune că este lichid,  care se  întinde  între  2900 de km şi 5100 de km. 
– Nucleul inferior sau sâmburele, un strat despre care se presupune că este solid, care se  întinde între 5100 de km şi 6370 de km, adică până în centrul  pământului. 
Comentariu  
Coranul este întotdeauna balanţa  şi cuvântul hotărâtor în legătură cu certitudinea oricărei ştiinţe, atunci când există un text care se referă direct la ştiinţa respectivă. Geologii nu au ajuns, încă, la concluzii unitare în privinţa numărului straturilor pământului. Dacă unele surse menţionează nouăstraturi, iar altele doar cinci sau  şase straturi, mai devreme sau mai târziu, geologii se vor convinge că pământul este alcătuit din şapte straturi, aşa cum afirmă Coranul cel Sfânt – cuvântul hotărâtor în privinţa corectitudinii ştiinţelor – fie că este vorba de  ştiinţele umane , fie că este vorba de  ştiinţele materiale  sau naturale, ştiut fiind că pătrunderea omului în interiorul cerului şi al pământului va continua să rămână limitată, oricâtă ştiinţă ar avea.  Pânăîn momentul de  faţă, omul nu a reuşit să pătrundă decât la ceva mai mult de zece kilometri în interiorul pământului  şi să exploreze câteva miliarde de kilometri din ceruri. Fără explorarea deplină a cerului  şi a pământului, va continua să  rămână o barieră de foc  şi aramă, aşa    cum a glăsuit Allah PreaÎnaltul : 
“O, neam al djinnilor  şi al oamenilor! Dacă voi puteţi trece dincolo de hotarele cerului şi ale pământului, treceţi!/ Dar, voi nu veţi putea trece, decât cu ajutorul unei puteri!/ Aşadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le tăgăduiţi?/ Se vor trimite asupra voastră flăcări de foc şi aramă şi nu  veţi   fi voi ajutaţi “(Ar-Rahman : 33-35). 
 
sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi
Source Link

Views: 2