Crede și cercetează!

    Fenomenul vieţii a stârnit multe discuţii în legătură cu unele dintre aspectele sale, prin urmare, am considerat potrivit să menţionăm câteva reguli care vorbesc despre anumite adevăruri ale Islamului, care au legătură cu înclinaţia oamenilor de a considera că raţiunea este metoda cea mai adecvată pentru cunoaştere. 1 – Islamul le-a impus oamenilor […]

 

 

Fenomenul vieţii a stârnit multe discuţii în legătură cu unele dintre aspectele sale, prin urmare, am considerat potrivit să menţionăm câteva reguli care vorbesc despre anumite adevăruri ale Islamului, care au legătură cu înclinaţia oamenilor de a considera că raţiunea este metoda cea mai adecvată pentru cunoaştere.

1 – Islamul le-a impus oamenilor să gândească şi să cerceteze. Există numeroase versete din Sfantul Quran care subliniază acest principiu:

Oare nu văd ei împărăţia cerurilor şi a pământului şi [toate] lucrurile pe care le-a creat Allah? (Al-ʽA’raf 7:185);

Spune: «Priviţi la cele care sunt în ceruri şi pre pământ!» (Yunus 10:101);

Oare n-au văzut ei că Allah nu a creat cerurile şi pământul şi ceea ce se află între ele decât întru adevăr şi pentru un termen hotărât? (Ar-Rum 30: 8).
2 – Islamul le-a impus oamenilor cunoaşterea şi ştiinţa. Există numeroase tradiţii care îndeamnă la cunoaştere, precum şi versete care arată limpede că aceia care cunosc Universul Il cunosc mai bine şi pe Dumnezeu :

Şi printre semnele Lui sunt crearea cerurilor şi a pământului şi deosebirea limbilor voastre şi culorilor voastre. Intru aceasta sunt semne pentru cei care ştiu. (Ar-Rum 30:22);

Oare nu vezi că Allah a făcut să coboare din cer apă şi că Noi am făcut apoi să iasă la iveală roade cu felurite culori şi că în munţi sunt dâre albe şi roşii, cu felurite culori, şi stânci negre? Tot astfel sunt şi printre oameni şi vieţuitoare şi vite cu felurite culori. Şi se tem de Allah singuri învăţaţii dintre robii Săi. (Fatir 35:27-28).
3 – Este evident că musulmanul are datoria de a susţine rezultatele la care au ajuns gândirea şi ştiinţa şi de a nu sprijini contrariul acestora. Se poate întâmpla să existe unii musulmani ignoranţi sau chiar buni cunoscători care să se opună acestor adevăruri ştiinţifice, însă, în acest caz, este vorba de o opinie personală şi, dacă greşesc, musulmanii de rând şi învăţaţii le vor reproşa acest lucru.

In lucrarea sa intitulată «Tahaf.ut. al-falasifa / Incoerenţa filosofilor», atacându-i pe teologii care tăgăduiesc adevărurile ştiinţifice (era vorba despre stabilirea momentelor eclipselor de soare şi de lună şi altele) Imamul Al-Ghazali afirmă: „acela care îşi închipuie că tăgăduirea acestui lucru ar face parte din religie păcătuieşte împotriva religiei şi-şi slăbeşte propria poziţie. Aceste lucruri se bazează pe calcule geometrice şi matematice şi nu pot exista îndoieli în privinţa lor. Acela care ia cunoştinţă de ele şi acceptă argumentele lor, iar pe urmă dă ascultare cuiva care îi spune că acest lucru ar contraveni legii divine, nu se îndoieşte de lucrul respectiv, ci se îndoieşte de legea divină, iar provocarea unei daune legii divine de către acela care o sprijină este mai gravă decât dauna pe care i-o aduce acela care o contestă şi despre el se poate spune precum în zicala: «Un duşman cu minte este mai bun decât un prieten ignorant»”.

Nu este rezonabil ca Dumnezeu Preaputernicul şi Preamăritul să ne poruncească să cercetăm, să învăţăm, să analizăm şi să cunoaştem şi pe urmă să ne interzică să ne călăuzim după rezultatele ştiinţei, cercetării şi cunoaşterii. Dimpotrivă: dacă ne-a poruncit să gândim, ne-a poruncit şi să ţinem seama de rezultatele gândirii şi aşa mai departe.

4 – Dacă Islamul este o religie ştiinţifică atunci şi musulmanul are o gândire şi o orientare ştiinţifică, iar dacă scopul lui este acela de a ajunge la adevărul riguros d.emonstrat, ceea ce înseamnă că el nu trebuie să accepte bănuielile, ipotezele şi teoriile ca fiind adevăruri ştiinţifice. Musulmanul trebuie să se situeze întotdeauna pe un teren solid în lumea gândirii.

Dumnezeu , care ne-a poruncit să nu ne arătăm cu nesupunere faţă de adevăr, nu este mulţumit dacă noi acceptăm ceva fără dovadă sau considerăm ipoteza şi teoria drept adevăruri axiomatice:

Şi nu urma [lucrul despre] care nu ai nicio cunoştinţă! Auzul şi văzul şi inima, pentru toate acestea vei fi întrebat! (Al-Israa’ 17:36);

Insă ei nu au ştiinţă despre aceasta. Ei nu urmează decât bănuiala, însă bănuiala nu este de niciun folos faţă de Adevăr. (An-Najm 53:28);

Spune: «Aduceţi dovada voastră, dacă voi sunteţi cei care grăiesc adevărul…» (An-Naml 27:64);

Aduceţi-mi mie o carte de dinaintea acesteia sau vreo urmă de ştiinţă, dacă voi grăiţi adevăr. (Al-ʽAhqaf 46:4);

Ei nu urmează decât bănuiala şi ceea ce poftesc sufletele, în vreme ce la Domnul lor le-a venit călăuzirea. (An-Najm 53:23).
Aceasta este marea diferenţă dintre mentalitatea islamică şi celelalte mentalităţi. Mentalitatea musulmană acordă o importanţă deosebită verificării şi certitudinii; nu acceptă nimic fără argument şi nu situează în rândul adevărurilor decât ideile care se bazează pe argumente categorice, spre deosebire de cealaltă mentalitate care uneori facilitează abuzurile, descriind ceea ce nu este ştiinţific drept ştiinţific şi crezând în acest lucru ca şi cum ar fi cert, în pofida argumentului slab sau a posibilităţii prăbuşirii lui.

Raţiunea islamică, aşa cum refuză să nu fie ştiinţifică, tot la fel refuză să fie intuitivă, prezumtivă sau bănuitoare.

De când a apărut Islamul ca religie, raţiunea islamică s-a dovedit a fi deschisă către viaţă, ştiinţă şi experienţă şi a început să dezlege enigmele Universului, manifestând dorinţa de a cunoaşte totul şi de a supune întregul Univers experienţei ştiinţifice pentru a-i deduce legile.

preface-img1Civilizaţia islamică a devenit treptat o civilizaţie strălucitoare, avansând în direcţia unor noi şi importante descoperiri ştiinţifice.

Este incontestabil faptul că bazele gândirii islamice au dat naştere raţiunii occidentale experimentale din care s-a născut – apogeu al devenirii sale – civilizaţia ştiinţifică şi industrială occidentală.

Dacă în lumea occidentală adevărurile descoperite în mod empiric de către ştiinţă s-au ciocnit cu religia care domina societatea, vina a aparţinut religiei deformate, mistificate, care nu a rezistat în faţa adevărului.

Ceea ce s-a petrecut în spaţiul occidental nu s-a întâmplat în lumea musulmană nici în vechime, nici în timpurile moderne şi nici nu se poate întâmpla, deoarece adevărul nu se opune adevărului, ci îl sprijină; religia adevărată este religia lui Dumnezeu  şi Universul a fost creat de către El, iar ceea ce a creat Dumnezeu  nu poate fi în contradicţie cu lucrurile pe care El le-a transmis.

De aceea unul dintre fenomenele minunate permise de către Dumnezeu  a fost faptul că Surele Quranului au menţionat fapte şi fenomene pe care ştiinţa l-a descoperit ulterior, dar şi fapte care s-ar putea să fie descoperite în viitor.

 

 

Sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 0

UMANITATEA ARE NEVOIE DE MODELE

    Aţi auzit vreodată de Moise, Iisus, Confucius, Krişna sau Buddha? Dar despre Ghandhi, Maica Teresa sau Martin Luther  King? Dacă locuiţi în Vest, e posibil să fi aflat despre aceşti  oameni şi despre realizările lor. În eterna căutare a nemuririi şi a  sensului, mulţi conducători şi eroi, fie adevăraţi, fie falşi, şi-au  făcut […]

 

 

Aţi auzit vreodată de Moise, Iisus, Confucius, Krişna sau Buddha? Dar despre Ghandhi, Maica Teresa sau Martin Luther  King? Dacă locuiţi în Vest, e posibil să fi aflat despre aceşti  oameni şi despre realizările lor. În eterna căutare a nemuririi şi a  sensului, mulţi conducători şi eroi, fie adevăraţi, fie falşi, şi-au  făcut apariţia pe scena lumii. Respectul şi supunerea  manifestate faţă de aceste personalităţi de toate naţionalităţile,  de orice vârstă, evidenţiază nevoia profundă a omului obişnuit  de a crede în cineva mai presus decât sine, în încercarea de a  trece peste limita existenţei. Noi vedem că această temă se  repetă în lumea miturilor, a legendelor, a poveştilor cu eroi şi în  toate demersurile de idealizare ale oamenilor care fie au fost  consideraţi de către urmaşii lor ca fiind înzestraţi cu o natură  supraomenească, fie au fost sanctificaţi.

Mulţi oameni educaţi din zilele noastre sunt sceptici şi  consideră astfel de poveşti drept reminiscenţe încântătoare ale  unei ere simpliste. Iar în contextul globalizării şi al tendinţelor noilor religii şi ideologii la care oamenii sunt expuşi, ar putea fi greu să-ţi dai seama în ce să crezi. Unora li se pare uşor să ignore toate întrebările spirituale, centrându-şi viaţa în schimb pe reuşita personală şi carieră, încercând să avanseze social. Noi  ştim că materialismul excesiv sufocă mintea şi sufletul, dar, în pofida tehnologiei avansate, încă nu a dispărut dorinţa de a  crede într-o Forţă Înaltă, într-un adevărat conducător şi în scopul final al vieţii. În aceste vremuri, cine poate fi suficient de demn de încredere pentru a ne călăuzi, atât pe plan spiritual, cât şi în problemele vieţii?

Există un singur conducător, încă necunoscut în Vest, care are rolul unui model extraordinar şi despre care oameni din toate categoriile au numai comentarii elogioase: Profetul  Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

Detalii despre viaţa remarcabilă a Profetului Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) au fost  conservate cu mare grijă şi au constituit subiectul cercetărilor istoricilor din Est şi din Vest.

Spre deosebire de alte fiinţe umane care au devenit renumite pentru realizările lor într-o sferă limitată de activitate, Profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a excelat în toate domeniile.

Istoricul M. H. Hart a scris: „Decizia mea de a-l pune pe Muhammed în fruntea clasamentului celor mai influente personalităţi i-ar putea surprinde pe unii cititori şi ar putea fi pusă la îndoială de către alţii, însă el a fost singura personalitate din istorie care a excelat atât pe plan religios, cât şi pe plan politico-social.” (Michael Hart, Cei 100 – O ierarhizare a celor mai influente personalităţi din istorie).

De ce un european sau un american consideră normal să ştie atât de puţin despre un om a cărui viaţă a fost excepţională?

Frica iraţională, propaganda negativă care datează încă din perioada cruciadelor şi exagerările din mass-media au creat o barieră mentală, mulţi oameni fiind împotriva a tot ceea ce provine din lumea islamică sau arabă – aceşti termeni fiind adesea confundaţi. Nu ar fi timpul ca, pe măsură ce intrăm în era globalizării, cei care afirmă cu mândrie că sunt lipsiţi de prejudecăţi, că sunt gânditori independenţi, să lase deoparte relicvele unei ere trecute? Noi te invităm să descoperi această personalitate care a uimit întreaga lume şi să explorezi un nou înţeles al noţiunii de conducere religioasă.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 1

Dreptatea supremă

Dreptatea supremă   În judecata omenirii de la sfârşitul lumii, atributele lui Dumnezeu de dreptate şi corectitudine se vor manifesta. Datorită cunoaşterii Sale infinite, Dumnezeu ar fi putut crea toţi membrii rasei umane care ar fi urmat să trăiască pe pământ şi i-ar fi putut trimite imediat pe unii în paradis şi, pe cei rămaşi, […]

Dreptatea supremă

 

În judecata omenirii de la sfârşitul lumii, atributele lui Dumnezeu de dreptate şi corectitudine se vor manifesta. Datorită cunoaşterii Sale infinite, Dumnezeu ar fi putut crea toţi membrii rasei umane care ar fi urmat să trăiască pe pământ şi i-ar fi putut trimite imediat pe unii în paradis şi, pe cei rămaşi, în iad. Înainte de a-l crea pe om, Allah ştia deja ce alegeri vor face oamenii în viaţă, ce pregătire şi ce oportunităţi le va oferi şi în ce stare de credinţă sau necredinţă vor muri. Prin urmare se poate spune că unii oameni au fost creaţi pentru paradis şi unii pentru iad. ʻA’ișah, soţia profetului Muhammad, a relatat de la acesta: „Nu ştii tu că Allah a creat paradisul şi iadul şi a creat locuitori pentru fiecare dintre ele?”

DQmdoLeEBQTRym6jqB87kHjLyH2TDaE1QFrGypApiiKue1T Dreptatea supremăDacă Dumnezeu i-ar fi trimis imediat pe cei predestinaţi paradisului în paradis, ei nu ar fi pus la îndoială decizia lui Dumnezeu. Cei din paradis ar fi acceptat cu bucurie o viaţă veşnică de fericire şi ar fi fost recunoscători că nu au fost trimiși în iad. Cei trimişi în iad ar întreba de ce. Ei s-ar simţi nedreptăţiţi, pentru că nu ştiu ce ar fi făcut dacă ar fi trăit pe pământ. Cei din iad ar fi cerut îndurare motivând că, dacă li s-ar fi dat o şansă de a-şi trăi viaţa pe pământ, ar fi trăit corect şi ar fi făcut fapte bune. În consecinţă, Allah le permite fiinţelor umane să-şi trăiască viaţa pe pământ şi să ia toate deciziile pe care le doresc, astfel încât cei care intră în iad să ştie că ei înşişi au ales iadul. Ei vor recunoaşte Îndurarea lui Dumnezeu în vieţile lor, îşi vor recunoaşte păcatul de a-I respinge semnele şi îndrumarea și vor accepta judecata ca fiind justă. Ei tot vor implora pentru o nouă şansă de a face bine în această lume, precum spune Dumnezeu în capitolul As-Sajda din Coran:

 Şi de i-ai vedea tu pe nelegiuiţi atunci cu capetele plecate înaintea Domnului lor, zicând: «Doamne, noi am văzut şi am auzit. Lasă-ne pe noi să ne întoarcem, ca să săvârşim fapte bune, căci noi credem acum cu tărie!»” (Coran 32: 12).

Dacă ar fi fost ca Allah să-i trimită din nou în această lume, uitând ceea ce au văzut din iad, ar alege din nou răul şi ar sfârşi în iad la fel ca înainte. Dumnezeu a vorbit despre aceasta în capitolul Al-ʻAn’am:

„Şi dacă s-ar întoarce [la viaţa pământească], ar reveni neîndoielnic la cele ce le-au fost oprite, căci ei sunt mincinoşi.” (Coran 6: 28).

 

Source Link

Views: 1