Primordiala este credinta

Demirel Gemaledin   Allah Preaînaltul voieşte ca oamenii să trăiască în linişte şi  prosperitate pe pământ şi într-o fericire veşnică în Lumea de Apoi. Tocmai de aceea a poruncit oamenilor să facă doar lucruri folositoare. A interzis acele lucruri care aduc nenorociri unei singure persoane sau unei comunităţi întregi. Prima poruncă a lui Allah Preaînaltul […]

Demirel Gemaledin

Allah Preaînaltul voieşte ca oamenii să trăiască în linişte şi  prosperitate pe pământ şi într-o fericire veşnică în Lumea de Apoi. Tocmai de aceea a poruncit oamenilor să facă doar lucruri folositoare.

A interzis acele lucruri care aduc nenorociri unei singure persoane sau unei comunităţi întregi. Prima poruncă a lui Allah Preaînaltul este ca oamenii să aibă credinţă în suflete. De această credinţă au nevoie toţi oamenii. Credinţa este indispensabilă pentru toţi.

„Iman” (credinţa) este un cuvânt de origine arabă, având sensul de a crede în ceva sau în cineva, a şti că cineva este drept şi cinstit. În islam însă acest cuvânt are o semnificaţie mult mai largă  şi înseamnă credinţa în Allah  şi în faptul că Muhammed (pacea  şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) este trimisul lui Allah. De asemenea ‘iman’ mai înseamnă credinţa atât în mesajele scurte, cât  şi în cele lungi transmise de Allah Preaînaltul prin Trimisul Său, exact aşa cum au fost transmise acestea, fără nici o denaturare.

Cei care posedă o credinţă nestrămutată sunt aceia care arată cea mai mare supuşenie faţă de Allah Preaînaltul. Indiferent de situaţie, aceştia urmează fără  şovăire  şi cu un suprem devotament drumul arătat de Bunul Allah. Ei îşi dedică, cu hotărâre şi dârzenie, inimile lor strădaniei de a putea intra în voia lui Allah şi fac tot ce le stă în putinţa să se ferească de mânia Lui. Aşa cum o inscripţie poate fi durabilă atunci când este gravată în marmură, tot aşa  şi adevăratul iman este gravat în inimile credincioşilor.  Iman mai înseamnă ca un musulman să încerce să pună în practică toate vorbele spuse de Muhammed – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!, să le accepte din toată inima, adică să creadă în ele.

Fiecare musulman trebuie să asculte de profetul Muhammed (pacea  şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!)  şi să meargă neabătut pe drumul indicat de el. Acest drum este şi drumul arătat de Coranul cel Sfânt. Iată că acest drum este Islamul însuşi.

Islam înseamnă deci supunere absolută faţă de Allah  şi adorarea exclusivă a lui Allah. Dar islamul mai înseamnă să te conformezi lui, ceea ce presupune o credinţă nestrămutată, apoi mai înseamnă însuşirea, asimilarea temeinică a islamului, îndeplinirea în întregime a îndatoririlor obligatorii (fard) impuse de islam, evitarea cu cea mai mare atenţie a lucrurilor neîngăduite (haram), îndeplinirea Tradiţiilor Profetice (sunna)  şi neacceptarea unor lucruri nepermise (mekruh) de islam. De asemenea, trebuie abordată cu grijă  şi lucrurile permise (mubah) de islam. Temelia religiei noastre este credinţa. Allah Preaînaltul nu primeşte rugăciunile şi binele făcut de necredincioşi.

sursa: „Cartea rugaciunii”, Liga Islamica si Culturala din Romania

Source Link

Views: 2

Cine a fost Ibn Khaldun?

Cine a fost Ibn Khaldun?   Abdul Rahman Ibn Khaldun a fost un istoric, filozof și politician arab al secolului al XIV-lea născut în Tunisia pe 27 mai 1332 și decedat la Cairo pe 17 martie 1406. A scris cărți, printre care “Muqaddima” (Introducere la istoria universală) și o Autobiografie. Este adesea considerat ca fondatorul […]

Cine a fost Ibn Khaldun?

 

Abdul Rahman Ibn Khaldun a fost un istoric, filozof și politician arab al secolului al XIV-lea născut în Tunisia pe 27 mai 1332 și decedat la Cairo pe 17 martie 1406. A scris cărți, printre care “Muqaddima” (Introducere la istoria universală) și o Autobiografie. Este adesea considerat ca fondatorul sociologiei și unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii islamice a Evului Mediu. Ibn Khaldun este considerat cel mai mare istoric musulman premodern, acesta fiind istoric, filozof și om politic maghrebit.

Ibn Khaldun

Ibn Khaldun provine dintr-o familia nobilă, Banu Khaldun (fiii lui Khaldun), care au trăit în regiunea Sevilliei (Andaluzia) timp de mai multe generații. În autobiografia sa, el își prezintă arborele familiei până la epoca profetului Islamului, Muhammad. El arată că provine dintr-un trib de beduini, originari din Yemen, care s-au deplasat înspre Spania la începutul cuceririi musulmane din secolul al VIII-lea. Familia sa numără în Andaluzia mulți înalți funcționari și exercită până la începutul secolului al XIII-lea un rol politic important, fiind una dintre cele trei familii puternice din Sevilia.[2] Familia sa e emigrat în Tunisia, după căderea Seviliei în mainile Reconquistei (1248). În timpul dinastiei tunisiene hafside, familia sa a deținut câteva funcții politice. Totuși, tatăl și bunicul său părăsesc viața politică, urmând a se dedica unui ordin mistic. Și-a pierdut părinții în timpul marii ciume ce a lovit Tunisul în 1348-1349.

 
Originea și situarea înaltă a familiei sale i-au permis lui Ibn Khaldun să studieze cu cei mai buni profesori magrebiți ai epocii, primind o educație islamică clasică și studiind Coranul, hadith-urile, sharia și dreptul (fiqh). A studiat în detaliu operele lui Avicenna, Averroes, Razi și Tusi.
 
Și-a început cariera politică la cancelaria liderului tunisian Ibn Tafrakin, la vârsta de 20 ani. Principala sa activitate esra cea de katib, scriitor al documentelor oficiale ale cancelariei. A întreprins, voit sau împins de evoluțiile istorice ale epocii, călătorii în Maroc, Algeria și Egipt, acumulând impresii ce vor sta la baza viitoarei sale opere. Ibn Khaldun a participat activ la istoria politică a Africii de Nord și a Spaniei și l-a cunoscut pe Tamerlan. El aparținea islamului malikit și a murit mare cadiu la Cairo.
Opera și viața lui Ibn Khaldun au fost aduse în atenția publică odată cu crestomațiile de documente ale unor orientaliști francezi, începând cu anul 1697. În anul 1806, Silvestre de Sacy, un lingvist și jurnalist francez preocupat de studii orientale, a publicat o biografie a lui Ibn Khaldun, împreună cu o descriere mai amănunțită a „Prolegomenelor” . Au urmat traduceri integrale în limba franceză, opera istoricului arab fiind studiată de atunci cu mare interes în lumea academică din vest.
Source Link

Views: 17

Abd al-Latif, exponent al civilizatiei islamice

Abd al-Latif, exponent al civilizatiei islamice   Abd al-Latif, cunoscut și ca al-Baghdadi, a fost medic, istoric și egiptolog celebru, exponent al civilizației islamice medievale. Abd al-Latif a trait intre anii 1162 si 1231.   Abd al-Latif s-a născut la Bagdad, unde a studiat gramatica și dreptul. În perioada 1189 – 1190, întreprinde o călătorie […]

Abd al-Latif, exponent al civilizatiei islamice

 

Abd al-Latif, cunoscut și ca al-Baghdadi, a fost medic, istoric și egiptolog celebru, exponent al civilizației islamice medievale. Abd al-Latif a trait intre anii 1162 si 1231.

 

Abd al-Latif s-a născut la Bagdad, unde a studiat gramatica și dreptul. În perioada 1189 – 1190, întreprinde o călătorie prin Mosul, Damasc și Palestina, Abd Al-Latifunde se întâlnește cu sultanul Saladin. Acolo a cunoscut diverși învățați persani și arabi.
 
Abd al-Latif iși continuă călătoria spre Ierusalim, unde petrece o bună perioadă de timp, menținând legătura cu Saladin.
 
O nouă călătorie spre Damasc îl duce la Cairo, unde rămâne câțiva ani. Studiază Egiptul, mai ales Marele Sfinx de la Giza, pe care îl descrie amănunțit.
 
În 1206, Abd al-Latif revine la Ierusalim, iar în 1208 la Damasc. După alte voiaje prin Alep, Erzincan este găzduit succesiv pe la curțile mai multor demnitari turci.
 
După mai multe călătorii prin Siria, Abd al-Latif se întoarce, prin 1229 (sau 1230, nu se știe sigur), în orașul natal, Bagdad, unde își petrece ultima parte a vieții.
În urma călătoriilor întreprinse în Egipt, Abd al-Latif a scris o carte în două volume, al cărei titlu s-ar traduce Relatări despre Egipt. Este de fapt o lucrare cu specific medical.

În timpul foametei din Egipt din 1200, Abd al-Latif al-Baghdadi are ocazia să observe și să examineze un număr mare de schelete și să efectueze autopsii. Descoperă că teoriile lui Galenus privind formarea mandibulei și osului sacru erau eronate.

Alte cărți de medicină:

  • Mukhtarat fi al-Tibb – o lucrare despre hidroterapie;
  • Al-Tibb min al-Kitab wa-al-Sunna (“Medicină din Cartea și Viața Profetului”) – descrierea practicilor medicale din vremea lui Muhammad.
Source Link

Views: 3