Tag: Dumnezeu

Coranul

F. Gulen   Coranul se cristalizează în inimă, luminează mintea şi scoate la iveală adevăruri, de la început şi până la sfârşit; numai credincioşii care pot vedea toată frumuseţea universului într-o singură floare şi torente într-un strop de apă pot cunoaşte şi înţelege adevărata sa esenţă. Coranul are un astfel de stil încât lingvişti arabi […]

F. Gulen

Coranul se cristalizează în inimă, luminează mintea şi scoate la iveală adevăruri, de la început şi până la sfârşit; numai credincioşii care pot vedea toată frumuseţea universului într-o singură floare şi torente într-un strop de apă pot cunoaşte şi înţelege adevărata sa esenţă.

Coranul are un astfel de stil încât lingvişti arabi şi străini, precum şi literaţi care i-au auzit versetele, bărbaţi şi femei, s-au plecat în faţa lui; cei care i-au recunoscut adevărul şi i-au prins înţelesul s-au plecat în faţa acestei capodopere de elocinţă.

Musulmanii pot dobândi unitatea numai mărturisind cre-dinţa în Coran; cei care nu o pot face nu pot fi musulmani şi nici nu pot făuri vreo unitate durabilă între ei.

A spune că „credinţa ţine de conştiinţă” înseamnă a spune: „Mărturisesc credinţa în Allah, în Profetul Lui şi în Coran” cu vorbele şi cu conştiinţa mea; fiecare act de venerare înde­plinit în acest spirit este o manifestare a acestei afirmaţii.

Când omenirea se zbătea în brutalitatea neştiinţei şi a necredinţei, Coranul a izvorât ca un potop de lumină care a scu­fundat lumea în strălucirea sa; Coranul a adus o revoluţie fără de asemănare şi fără de egal, aşa cum istoria o mărturiseşte îndeajuns!.

Coranul îi învaţă pe oameni în chipul cel mai cumpătat sensul şi natura umanităţii, adevărul şi înţelepciunea, precum şi Esenţa, atributele şi numele lui Allah; nici o altă carte nu are egal prin aceasta; vezi înţelepciunea sfinţilor învăţaţi şi filo-sofia adevăraţilor filosofi, şi vei înţelege.

Coranul este singura carte care, ocrotindu-l pe orfan, pe să-rac şi pe nevinovat, îi aşează pe acelaşi scaun pe rege şi pe rob, pe comandant şi pe soldatul simplu, pe reclamant şi pe pârât, şi numai apoi îi judecă.

Când spui despre Coran că este un izvor de superstiţii, nu faci altceva decât să repeţi vorbele unor arabi neînvăţaţi de acum paisprezece secole; asemenea vederi batjocoresc înţe-lepciunea şi adevărata filosofie.

Cei care nu i-au lăsat pe musulmani să înţeleagă Coranul şi să-l cunoască în toată profunzimea sa i-au întors astfel de la spiritul şi esenţa Islamului.

Deşi suntem încă în această lume, când pătrundem în atmo­sfera luminată a Coranului este ca şi cum am trece prin mor­mânt şi prin lumea de mijloc, cea dintre lumea de aici şi lu­mea de dincolo. Trăim Ziua Judecăţii de Apoi, păşim pe Sirat, cutremurându-ne de grozăviile Iadului, şi pătrundem pe tărâmurile molcom vălurite ale Raiului.

Coranul, ale cărui învăţături sunt urmate în ziua de azi de peste un miliard de oameni, este Cartea unică, acea carte cu principii eterne şi imuabile care îi călăuzeşte pe toţi pe dru­mul spre fericire cel mai scurt şi cel mai luminat.

Dacă cei care critică Coranul şi lucrurile aduse de el ar putea oferi în schimb ceva care să asigure ordinea, armonia, pacea şi siguranţa vieţii omeneşti, chiar şi pentru o scurtă durată! Perversitatea şi încrâncenarea civilizaţiilor nefericite şi deze­chilibrate, bazate pe principii altele decât cele ale Coranului, precum şi ale sufletelor chinuite, întristate şi care gem, su­flete ale celor care nu se bucură de lumina lui, sunt greu de înţeles.

Din punctul de vedere al valorii umane, al inimii, al spiritu­lui, al minţii şi al existenţei fizice a omului, Coranul a cobo­rât la noi din Înaltul Înalturilor. Este un corp de Legi Divi­ne, care poartă mesajele cele mai desăvârşite.

În viitorul apropiat, sub privirile uimite şi în laudele omeni­rii, cunoaşterea, tehnica şi arta, ca nişte şuvoaie, se vor în­toarce la însăşi izvorul din care au ţâşnit şi se contopi cu el. Învăţaţi, cercetători şi artişti se vor regăsi atunci uniţi îm-preună, în acelaşi ocean.

De la momentul revelaţiei sale, Coranul a cunoscut multe obiecţii şi critici. A răzbit mereu neatins şi continuă să-şi arate victoria.

Pentru omenire, viaţa cea mai dreaptă este cea pe care o in-spiră Coranul. Într-adevăr, unele dintre lucrurile frumoase, azi unanim admirate şi lăudate, sunt chiar acele lucruri pe care Coranul le încurajează de secole. Din vina cui sunt atunci musulmanii în situaţia nefericită de azi?

Coranul îi ridică pe oameni la statutul lor cel mai înalt, acela de primitori ai cuvântului lui Allah. Oamenii conştienţi de acest loc al lor Îl aud pe Allah vorbindu-le prin Coran, şi dacă fac ju-rământ că vorbesc cu Allah, jurământul lor nu va fi strâmb.

Coranul a fost o sursă de lumină pentru comunităţi glorioa­se şi luminate, care au condus lumea şi care au produs mii de savanţi şi de filosofi. Iată de ce, nicio putere nu este la fel de mare ca puterea sa.

Coranul este Cartea care ne învaţă prin poruncile sale adevărata dreptate, adevărata libertate, echitatea şi echi­librul, binele, onoarea, virtutea şi compasiune pentru întrea­ga creaţie. Este şi Cartea fără egal, care interzice oprimarea, politeismul, nedreptatea, ignoranţa, corupţia, interesul per­sonal, minciuna şi mărturia mincinoasă.

De foarte multe ori, cei care îşi fac o meserie din a critica Sfântul Coran nu-i cunosc scrierile decât vag şi superficial. Este o adâncă ironie faptul că astfel de oameni se simt în-dreptăţiţi să-şi spună părerile, fără a studia mai întâi Coranul şi uneori chiar fără a-l citi. Atitudinea lor nu se deosebeşte cu nimic de încăpăţânarea minţilor înguste care resping şti-inţele pozitive. Trebuie să mai aşteptăm până când oamenii îşi vor deschide ochii şi vor vedea adevărul.

Cei care cred în Profetul Muhammed şi în Coran cred în Allah. Cei care nu cred în Coran nu cred în Profetul Muhammed, iar cei care nu cred în Profetul Muhammed nu cred în Allah. Aestea sunt reperele reale ale unui musulman.

Source Link

Views: 0

Supunerea la poruncile lui Allah

  Muhammad Ali Al-Hashimi   Adevărata femeie musulmană nu uită că are obligaţia de a înfăptui toate îndatoririle religioase pe care Allah i le-a poruncit să le împlinească. În această privinţă, situaţia ei este asemănătoare cu cea a bărbatului şi nu este nici o diferenţă între ei, în afară de câteva reguli care se referă […]

Muhammad Ali Al-Hashimi

Adevărata femeie musulmană nu uită că are obligaţia de a înfăptui toate îndatoririle religioase pe care Allah i le-a poruncit să le împlinească. În această privinţă, situaţia ei este asemănătoare cu cea a bărbatului şi nu este nici o diferenţă între ei, în afară de câteva reguli care se referă în totalitate fie la bărbaţi, fie la femei. În afară de acest lucru, femeile şi bărbaţii sunt răspunzători în măsură egală înaintea lui Allah.

 Musulmanilor şi musulmancelor, dreptcredincioşilor şi dreptcredincioaselor, celor supuşi şi celor supuse, celor iubitori de adevăr şi celor iubitoare de adevăr, celor statornici şi celor statornice, celor smeriţi şi celor smerite, celor ce dau milostenii şi acelora [dintre femei] care dau milostenii, celor care postesc şi acelora [dintre femei] care postesc, celor care îşi păzesc castitatea lor şi acelora [dintre femei] care şi-o păzesc, celor care-L pomenesc pe Allah mereu şi acelora [dintre femei] care-L pomenesc, Allah le-a pregătit iertare şi răsplată mare.

[Coran 33:35]

 

Pe cel ce face o faptă bună – bărbat ori femeie – şi este credincios îl vom dărui Noi cu o viaţă bună. Şi Noi îi vom răsplăti pe ei după [faptele] cele mai bune pe care le-au săvârşit.

[Coran 16:97]

 Domnul lor le-a răspuns: “Eu nu las să se piardă nici o faptă plinită de vreunul dintre voi, bărbat sau muiere, deopotrivă unul cu altul! Iar pe cei care au pribegit, care au fost alungaţi din căminele lor, care au fost prigoniţi pe calea Mea, care au luptat şi au fost omorâţi voi să-i ispăşesc de faptele lor rele şi să-i fac să intre în Grădini pe sub care curg pâraie, drept răsplată din partea lui Allah”. La Allah se află bună răsplată!  [Coran 3:195]

Ori de câte ori apare expresia „o, voi oameni” („ia aiiuhan-naas”) în Coran sau în relatări, ea se referă atât la bărbaţi, cât şi la femei. Acest lucru se poate vedea în relatările făcute de imamul Muslim de la Umm Salama, soţia Profetului. Ea a zis: „Îi auzeam pe oameni vorbind despre bazin (al-haud) şi nu am auzit niciodată despre el de la Trimisul lui Allah. Într-o zi, în timp ce o tânără îmi pieptena părul, l-am auzit pe Trimisul lui Allah spunând: «O, voi oameni!» I-am spus tinerei: «Lasă-mă singură acum.» Ea a zis: «Această chemare este numai pentru bărbaţi; nu le cheamă şi pe femei.» Am zis: «Fac parte şi eu dintre oameni.» Trimisul lui Allah a zis: «Eu sunt cel care (în Ziua de Apoi) se va afla la bazin (haud) înaintea voastră. Aşadar fiţi cu grijă, ca nu cumva unul dintre voi să vină la mine şi să fie alungat ca o cămilă rătăcită. Voi întreba care este motivul şi mi se va spune: „Nu ştii ce născociri au scos după moartea ta” şi

eu voi spune: „Afară cu ei!”»”

Conform unei alte relatări, tot de Muslim, se spune: „… şi eu voi spune: «Afară, afară cu cel care a schimbat (religia) după moartea mea!»”

Bărbaţii şi femeile sunt egali înaintea lui Allah şi cu toţii trebuie să ţină seama de ceea ce Allah a poruncit şi a interzis.

Astfel, femeia musulmană face ceea ce Allah i-a poruncit şi se ţine departe de ceea ce El a interzis, având credinţa că va fi trasă la răspundere pentru faptele pe care le-a săvârşit în această viaţă: dacă acestea sunt bune, va fi bine pentru ea, iar dacă sunt rele, rău va fi pentru ea. Ea nu depăşeşte limitele hotărâte de Allah şi nu face nimic din ceea ce este interzis (haram). Ea caută mereu cârmuirea lui Allah şi a Trimisului Său şi socoteşte că nu contează ce i se întâmplă în această viaţă.

Trecutul islamic este presărat cu multe istorisiri despre femei măreţe care au păstrat mereu în minte legile lui Allah, nu s-au abătut de la acestea şi nici nu au căutat alternative. Printre aceste istorisiri se numără şi cea a Khaulei bint Tha’laba şi a soţului ei, Aus ibn As-Saamit. Aceasta a fost relatată de imamul Ahmad şi de Abu Dawud şi a fost citată de Ibn Kathir în cartea sa în care explică sensurile Coranului (tefsir) la începutul Surei Al-Mujadila (capitolul 58 din Coran).

Khaula a zis: „Pe Allah, referitor la mine şi la Aus ibn As-Saamit, Allah a revelat începutul Surei Al-Mujadila. Eram măritată cu el şi el era un bătrân cu temperament aprig. Într-o zi, a intrat şi eu am ridicat din nou o anume problemă; el s-a mâniat şi a zis: «Tu eşti pentru mine ca spatele mamei mele!» Apoi a ieşit şi a stat o vreme la locul de adunare al neamului său. Apoi s-a întors şi a voit să întreţină relaţii sexuale cu mine. Eu am zis: «În nici un caz! Pe Cel în Mâna Căruia se află sufletul Khuuailei (Khaula), nu vei obţine niciodată de la mine ceea ce vrei după ce ai zis ceea ce ai zis, până când Allah şi Trimisul Său nu decid între noi.» A încercat să mă forţeze, dar am putut să-i rezist, deoarece eram tânără, în timp ce el era un bătrân slăbit. L-am împins şi am mers la una din vecinele mele, am împrumutat de la ea un veşmânt şi am mers la Trimisul lui Allah. Am stat înaintea lui, i-am spus ceea ce (bărbatul meu) îmi făcuse şi am început să mă plâng de suferinţele mele datorate temperamentului aprig al soţului meu. Trimisul lui Allah a zis: «O, Khuuaila, vărul tău este bătrân, ai teamă de Allah în ceea ce-l priveşte.» Nu l-am părăsit până când Coranul nu a revelat despre mine: el (Profetul) era copleşit ca de fiecare dată când îi era revelat Coranul şi când (revelaţia) s-a încheiat a zis: «O, Khuuaila, Allah mi-a revelat din Coran referitor la tine şi la soţul tău.»Apoi mi-a recitat:

Allah a auzit vorbele aceleia care discută cu tine în privinţa bărbatului ei şi se plânge lui Allah. Şi Allah aude discuţia voastră, căci Allah este Cel care Aude Totul [şi] Vede Totul  [Sami’, Basir] / Aceia dintre voi care se despart de muierile lor zicând că ele sunt pentru ei ca şi spatele mamelor lor82 [să ştie că], ele nu sunt mamele lor! Mamele lor nu sunt decât acelea care i-au adus pe lume. Ei grăiesc vorbe urâte şi mincinoase. Dar cu toate acestea Allah este Îndurător, Iertător [‘Afuww, Ghafur]. / Aceia care se despart de muierile lor cu aceste vorbe, iar apoi vor să revină asupra celor pe care le-au spus, [trebuie] să slobozească un rob înainte de a se mai atinge unul de altul. La aceasta sunteţi voi îndemnaţi, iar Allah este bine ştiutor a ceea ce faceţi. / Acela care nu află [un rob] trebuie să postească două luni, una după alta, înainte de a se atinge. Însă acela care nu poate [să o facă], trebuie să dea hrană la şaizeci de sărmani. Aceasta pentru ca să credeţi în Allah şi în Trimisul Său. Acestea sunt orânduielile impuse de Allah, iar cei care le tăgăduiesc vor avea parte de pedeapsă dureroasă.  [Coran 58:1-4]

El mi-a zis: «Lasă-l să slobozească un rob.» Am spus: „O, Trimis al lui Allah, nu are posibilitatea să facă asta.” El a zis: «Atunci să postească două luni consecutiv.» Eu am spus: «Pe Allah, este bătrân, nu poate să facă asta.» El a zis: «Atunci să hrănească şaizeci de oameni nevoiaşi cu un uasq de curmale.» Eu am spus: «O, Trimis al lui Allah, nu are atât de mult.» El a zis: «Atunci îl vom ajuta noi cu un faraq de curmale.» Eu am spus: «Şi eu îl voi ajuta cu încă un faraq, o, Trimis al lui Allah!» El a zis: «Ai procedat corect. Du-te şi oferă-l  milostenie în numele lui, apoi ai grijă de vărul tău aşa cum se cuvine.» Şi aşa am făcut.”

Până când nu i-a povestit această situaţie Profetului, pentru a şti cum va judeca Allah între ea şi soţul ei, Khaula bint Tha’laba nu a putut îndura să mai stea nici măcar o clipă alături de soţul ei după ce el i-a spus cuvintele de zihar (adică „Tu eşti pentru mine ca spatele mamei mele!”), care era o formă de divorţ în perioada pre-islamică. Ea nu avea nici măcar un veşmânt potrivit pentru a merge şi a se înfăţişa Profetului, aşa că a împrumutat un veşmânt de la una dintre vecinele ei şi s-a grăbit spre locul unde şedea Profetul, ca să audă porunca lui Allah referitoare la ea şi să o urmeze.

Nu este de mirare că această femeie măreaţă s-a bucurat de o poziţie înaltă printre companionii Profetului (sahaba) care erau contemporani cu ea şi îi cunoşteau virtutea; mai presus de toţi era ’Umar ibn Al-Khattab – Pacea fie asupra sa! Odată l-a întâlnit în afara moscheii, când se afla alături de el şi Al-Jarud Al-’Abdi. ’Umar, care era calif în acea vreme, a salutat-o şi ea i-a zis: „O, ’Umar, mi-amintesc de tine când erai strigat ’Umair în piaţa ’Ukaz şi aveai grijă de oi cu toiagul tău. Teme-te de Allah în poziţia ta de calif care are grijă de oameni şi nu uita că acela care se teme de pedeapsa din Ziua de Apoi ştie că ea nu este departe şi acela care se teme de moarte se teme că va pierde vreo oportunitate în această viaţă.” Al-Jarud a zis: „Ai vorbit prea aspru cu conducătorul musulmanilor, femeie!” ’Umar a zis:

„Las-o. Nu ştii că aceasta este Khaula, ale cărei cuvinte Allah le-a ascultat de deasupra celor şapte ceruri? Pe Allah, cu adevărat, ’Umar trebuie să-i dea ascultare.”

 – sfârșitul primei părți –

sursa: islam.ro

Source Link

Views: 0

Compasiunea Profetului față de femei și copii

    Compasiunea şi mila cu care Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra Sa)  înconjura tot ceea ce are viaţă, a cuprins în scurt timp şi femeile. Eliberându-le de sub zdrobirea picioarelor oamenilor, Profetul a afirmat că: “Raiul se află sub tălpile mamelor noastre”. Astfel, iubitul nostru profet  le slăveşte poziţia  şi ne […]

 

 

ChildProtectionPolicyCompasiunea şi mila cu care Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra Sa)  înconjura tot ceea ce are viaţă, a cuprins în scurt timp şi femeile. Eliberându-le de sub zdrobirea picioarelor oamenilor, Profetul a afirmat că: “Raiul se află sub tălpile mamelor noastre”. Astfel, iubitul nostru profet  le slăveşte poziţia  şi ne condiţionează intrarea in Rai, dacă primim binecuvântarea mamelor. Profetul Muhammed, îşi iubea nespus familia şi îşi trata soţiile cu deosebită afecţiune şi compasiune.

Profetul  le cerea companionilor să se comporte frumos cu soţiile lor şi îi sfătuia astfel: “Vă sfătuiesc să vă comportaţi frumos cu soţiile voastre”. De asemenea, referitor la acelaşi subiect a spus: “Cel mi bun dintre credincioşi este cel care se comportă cel mai frumos cu soţia lui”.“Cel mai evlavios dintre cei credincioşi este cel care are o educaţie frumoasă. Cel mai bun, este cel care se comportă frumos cu femeile”.

Deseori iubitul nostru Profet  îşi ajuta soţiile la treburile casnice. Mulsul oilor, curăţenia casei, cârpirea hainelor şi a încălţămintelor, adăpatul cămilelor, participarea la educarea şi îngrijirea copiilor  nu erau rezultatul compasiunii lui? De asemenea, Profetul Muhammed nu alegea mâncarea. Se aşeza la masă şi servea din mâncarea pe care soţia sa o gătea, fără să aibă alte pretenţii, şi îi mlţumea lui Allah pentru această binecuvântare.

 

Compasiunea Profetului faţă de orfani

Copiii care şi-au pierdut unul sau ambii părinţi, la o vârstă fragedă, sunt mai vulnerabili şi au nevoie de mai multă afecţiune şi compasiune. Au nevoie de îngrijire, de sfaturi bune, de educaţie. Orfanii simt mai intens lipsa de afecţiune decât lipsurile materiale. Deoarece şi-a pierdut tatăl înainte de naştere şi mama când avea doar şase ani, Profetul Muhammed înţelegea foarte bine trăirile unui orfan, le arăta afecţiune şi compasiune şi le recomanda şi companionilor săi acelaşi lucru. Doar mângâierea pe cap a orfanilor este un bine şi un vestitor al raiului. Despre acest lucru Profetul a afirmat următoarele: „Cine mângîie cu compasiune capul unui orfan va câştiga atâtea fapte bune cât firele de păr ale orfanului. Eu sunt atât de aproape în rai, de cel care face un bine unui  sărman”. Apoi şi-a strâns degetele şi a arătat semnul prin care indica cât de aproape era de cei care aveau grijă de orfani. Mesagerul lui Allah, prin gestul său, parcă voia să spună că nimeni nu se poate interpune între el şi cel care ocroteşte un sărman, la intrarea în rai. De altfel, profetul i-a recomandat unui companion care i s-a plâns că are un caracter dur,  să hrănească sărmanii, să bucure orfanii şi să îi mângâie pe cap, astfel încât Allah să-l îmbuneze.

Ebu Seleme era unul dintre cei mai de seamă companioni. A căzut martir în timpul unei lupte, lăsând în urmă cinci copii orfani. Profetul Muhammed s-a căsătorit cu soţia acestuia, doar pentru a nu-i lăsa pe cei cinci copii fără protecţie şi pentru a nu-i priva de dragostea paternă.

 

Dragostea profetului faţă de copii

Copiii ne sunt încredinţaţi de către Allah. Datoria noastră este să acordăm importanţa cuvenită a ceea ce ni s-a încredinţat. De altfel, PreaÎnaltul Allah ne porunceşte următoarele: “Ei, voi credincioşilor. Protejati-vă pe voi şi pe copiii voştri de focurile iadului, ale cărei vreascuri sunt oamenii şi pietrele. (Sura Tahrim, 66/6). Părinţii trebuie să-şi privească copiii precum un amanet al lui Allah. În ziua de apoi, părinţii vor fi traşi la răspundere dacă nu-şi îndeplinesc responsabilitatea aşa cum trebuie.

 

 

sursa: publicația  Zaman

Source Link

Views: 0